Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a doua)

La adunarea trecută, am avut părtășie despre cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Părtășia a abordat un aspect al acesteia: ce este o biserică. După ce am avut părtășie despre definiția unei biserici, v-ați lămurit cu privire la relația dintre aceasta și cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor? (După ce Dumnezeu a avut părtășie despre definiția unei biserici, am înțeles de ce există bisericile, ce rol joacă o biserică și ce lucrare face o biserică. Pe baza acestor lucruri, putem să discernem ce oameni din biserică provoacă perturbări și tulburări și nu joacă un rol pozitiv, iar apoi să-i îndepărtăm sau să-i excludem pe acești oameni.) După ce au înțeles ce este o biserică, lucrătorii și conducătorii ar trebui să știe motivul pentru care Dumnezeu întemeiază biserici, efectul pe care îl are asupra oamenilor crearea bisericilor, lucrarea pe care ar trebui să o facă bisericile, tipurile de oameni care alcătuiesc o biserică și ce oameni sunt frați și surori adevărați. După ce înțelegeți și cunoașteți aceste lucruri, aveți un concept și o definiție esențiale, precum și un fundament de principii pentru lucrarea schițată în cea de-a paisprezecea responsabilitate: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Acesta este un lucru care ar trebui să vă fie clar și pe care ar trebui să-l înțelegeți din perspectiva teoriei și a viziunii. După ce înțeleg asta, prima lucrare pe care ar trebui să o preia conducătorii și lucrătorii este să discearnă toate tipurile de oameni răi. Care sunt standardele și principiile pentru a face acest lucru? Discernerea tuturor tipurilor de oameni răi ar trebui să se bazeze pe definiția unei biserici, pe semnificația și valoarea existenței unei biserici și pe lucrarea pe care Dumnezeu le-o alocă bisericilor, atunci când le întemeiază. Data trecută, am împărțit standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi în trei categorii principale. Care sunt aceste trei categorii? (Scopul pentru care un om crede în Dumnezeu, umanitatea sa și atitudinea sa față de propria datorie.) Sunt aceste trei categorii principale suficient de specifice și de exhaustive? Unii oameni spun: „De ce nu se bazează discernerea tuturor oamenilor pe măsura în care aceștia iubesc adevărul și pe măsura în care se supun lui Dumnezeu și se tem de El, ci, în schimb, se bazează pe scopul pentru care cred în Dumnezeu, pe umanitatea lor și pe atitudinea lor față de propria datorie? Nu sunt prea reduse aceste standarde? Cu alte cuvinte, judecând după conținutul specific al acestor trei categorii, de ce nu există o discuție mai profundă despre atitudinea oamenilor față de Dumnezeu și față de adevăr? De ce nu se menționează dacă oamenii sunt dispuși să accepte emondarea, judecata și mustrarea, dacă au o inimă care I se supune lui Dumnezeu și care se teme de El și alt conținut mai detaliat legat de adevăr?” V-ați gândit vreodată la această întrebare? Deocamdată, să nu discutăm despre acest aspect. Mai întâi, haideți să analizăm cele trei criterii: scopul pentru care cred oamenii în Dumnezeu, umanitatea lor și atitudinea lor față de propria datorie. Judecând după denumirile lor, sunt sau nu superficiale aceste trei criterii? Dacă o persoană nu este conform standardului în ceea ce privește aceste trei criterii de bază, poate fi numită frate sau soră? (Nu.) Poate fi considerată un membru al bisericii? Poate fi recunoscută de Dumnezeu ca făcând parte din biserică? (Nu.) Pentru ea, nu este posibil niciunul dintre aceste lucruri. Așadar, dacă o persoană este inadecvată sau inferioară din punctul de vedere al tuturor acestor trei criterii, atunci, astfel de persoane ar trebui să fie discernute; locul lor este în rândul diverselor tipuri de oameni răi și ar trebui îndepărtate sau excluse. Dacă o persoană este frate sau soră, recunoscută de Dumnezeu, sau un membru pe care ar trebui să-l accepte biserica, depinde cel puțin de faptul dacă este conform standardului și dacă este la înălțimea cerințelor din perspectiva acestor trei criterii. Dacă nu întrunește nici măcar aceste trei criterii, atunci categoric nu este frate sau soră. Firește, Dumnezeu nu o recunoaște și nici biserica nu ar trebui să o accepte. Așadar, cum ar trebui să o trateze biserica și să se ocupe de ea? (Ar trebui să fie îndepărtată sau exclusă.) Odată ce este discernută, ar trebui să fie îndepărtată sau exclusă. Exact așa stau lucrurile.

Standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi

I. Pe baza scopului pentru care un om crede în Dumnezeu

D. Să se angajeze în oportunism

La adunarea trecută, am avut părtășie și am enumerat trei scopuri pentru a crede în Dumnezeu. Dacă le enumerăm ca titluri, primul este ca să-ți satisfaci dorința de a fi funcționar, al doilea este ca să cauți persoane de sex opus și al treilea este ca să eviți dezastre. Am terminat părtășiile despre aceste trei scopuri. În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al patrulea scop: unii oameni cred în Dumnezeu din motive exclusiv oportuniste, așadar, titlul acestui scop este „să se angajeze în oportunism”. Unii oameni văd că toate religiile și confesiunile din lumea religioasă sunt secătuite spiritual și lipsite de lucrarea Duhului Sfânt, că s-au răcit credința și dragostea oamenilor, că oamenii înșiși au devenit tot mai depravați și nu văd nicio speranță de mântuire și că oamenii au crezut mulți ani în Domnul, fără să câștige nimic. Văzând că lumea religioasă s-a transformat complet într-o pustietate spirituală, caută o cale pe care să o urmeze. Cugetă: „Ce biserică are acum mai mulți oameni, prosperă și are perspective de dezvoltare?” Descoperă că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, căreia lumea religioasă i se împotrivește și pe care aceasta o condamnă, prosperă, că are lucrarea Duhului Sfânt și că se dezvoltă bine atât pe plan local, cât și peste hotare. Se gândesc: „Am auzit că numărul membrilor acestei biserici crește, că aceasta se dezvoltă bine, are din abundență mână de lucru, resurse materiale și financiare și are perspective de dezvoltare. Dacă profit de această bună ocazie de a mă alătura bisericii lor, nu voi putea să obțin unele beneficii? Nu-mi voi asigura perspective bune?” Cu o asemenea intenție și un asemenea scop și un dram de curiozitate, se infiltrează în biserică. După ce acești oameni se infiltrează în biserică, nu îi interesează adevărul, credința în Dumnezeu sau transformarea propriei vieți-fire. Scopul cu care se alătură bisericii este doar să găsească un susținător sau o locuință și să obțină perspectivele dorite. De fapt, în inimile lor, nu îi interesează să creadă în Dumnezeu, în adevărurile pe care le exprimă El sau în lucrarea de mântuire pe care o face și nu vor să audă de aceste lucruri sau să le cerceteze. În special, nu au pic de interes cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt precum oportuniștii din societate, care, indiferent în ce industrie intră, fac acest lucru doar pentru a găsi ocazii de a obține faimă, câștiguri și statut și fac investiții și plătesc un preț doar de dragul propriilor perspective și al propriului destin. Odată ce descoperă că în prezent nu există nicio perspectivă evidentă în domeniul sau în industria căreia i s-au dedicat, sau că această industrie nu le permite să-și afișeze atuurile și să avanseze în lume, adesea cântăresc în minte dacă să schimbe slujba sau industria. În orice fac, astfel de oameni așteaptă mereu ocazia de a acționa; au o intenție și un scop pentru care se alătură bisericii. Când biserica prosperă, când poate rămâne fermă și are perspective de dezvoltare în societate sau în orice țară, ei se dedică în mod activ și cu entuziasm lucrării bisericii. Dar odată ce biserica este oprimată și restricționată, sau nu le poate satisface dorințele și cererile personale, se gândesc dacă să o părăsească și să găsească o altă soluție pentru ei înșiși. În mod clar, scopul real al acestor oameni care se alătură bisericii nu este faptul că îi interesează adevărul; ei nu s-au alăturat bisericii pe baza recunoașterii existenței lui Dumnezeu și a noii lucrări a lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Chiar și când aleg o biserică, optează pentru una cunoscută, mare, cu mulți membri, în special una care are un renume de un anumit nivel, atât pe plan local, cât și peste hotare. Pentru ei, doar acest tip de biserică le întrunește standardele și e complet aliniată la țelurile la care aspiră sau pe care le urmăresc. Însă orice ar fi, ei nu au crezut niciodată în mod real în adevăr, nici nu au recunoscut sincer existența sau lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă pare că uneori fac ceva pentru biserică sau se dedică unei părți din lucrarea bisericii, în adâncul inimii, atitudinea lor față de adevăr și față de Dumnezeu rămâne neschimbată. Care este atitudinea lor? Atitudinea lor consecventă este, pentru moment, doar să țină pasul, să vadă ce anume pot obține de la această biserică, să vadă exact câte dintre cuvintele rostite de Dumnezeu se pot adeveri și în ce măsură și să vadă când pot fi obținute binecuvântările promise de Dumnezeu oamenilor și dacă aceste binecuvântări pot fi văzute și împlinite pe termen scurt. Atitudinea lor este mereu așa. Vin în casa lui Dumnezeu mânați de curiozitate și de dorința de a încerca și cu atitudinea că dacă sunt îndeplinite cuvintele lui Dumnezeu și se adeveresc, atunci ei vor primi binecuvântări și nu vor rata nimic. Astfel de oameni vin în casa lui Dumnezeu și, chiar dacă par să fie prietenoși cu ceilalți, să respecte regulile, să nu provoace perturbări sau tulburări și să nu facă trăsnăi, pe baza atitudinii lor față de Dumnezeu și față de adevăr, ei pot fi identificați drept neîncrezători evidenți.

Cum putem discerne tipul de neîncrezători care cred în Dumnezeu doar pentru a câștiga binecuvântări în mod oportunist și nu doresc să câștige adevărul? Indiferent câte predici aud, indiferent cum se are părtășie despre adevăr cu ei, gândurile și concepțiile lor asupra oamenilor și lucrurilor, perspectiva asupra vieții și valorile lor nu se schimbă niciodată. De ce? Pentru că niciodată nu chibzuiesc serios la cuvintele lui Dumnezeu și sunt absolut refractari la adevărurile exprimate de Dumnezeu sau la ceea ce spune El despre diverse probleme. Ei doar se agață de propriile concepții și de filosofiile Satanei. În inima lor, încă mai cred că filosofiile și logica Satanei sunt drepte și corecte. De exemplu: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din urmă”, „Funcționarii nu fac lucrurile dificile pentru cei care aduc daruri” sau „Cei buni au viață liniștită”. Ba chiar sunt unii care zic: „Când oamenii cred în dumnezeu, sigur sunt buni, ceea ce înseamnă să nu iei niciodată o viață; a lua o viață este un păcat și e de neiertat pentru dumnezeu.” Ce fel de concepție e asta? Este o concepție budistă. Deși concepția budistă se poate potrivi cu noțiunile și închipuirile oamenilor, ea e lipsită de orice adevăr. Credința în Dumnezeu trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; numai cuvintele Lui sunt adevărul. În credința lor în Dumnezeu, unii oameni acceptă chiar și concepțiile absurde ale non-credincioșilor și teoriile greșite ale lumii religioase drept adevărul, le prețuiesc și se agață de ele. Sunt aceștia oameni care acceptă adevărul? Ei nu pot să facă diferența dintre cuvintele omului și cuvintele lui Dumnezeu, ori dintre diavoli și Satana și singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul. Nu se roagă la Dumnezeu, nu caută adevărul, nici nu acceptă niciunul dintre adevărurile exprimate de Dumnezeu. Ideile și concepțiile lor asupra oamenilor, asupra lumii exterioare și asupra tuturor celorlalte chestiuni nu se schimbă niciodată. Ei se agață numai de concepțiile pe care le-au avut întotdeauna, care provin din cultura tradițională. Oricât de ridicole sunt acele concepții, ei nu pot percepe asta și tot rămân neclintiți în acele concepții greșite și nu renunță la ele. Asta este o manifestare a unui neîncrezător. Care este o alta? Aceea că zelul, sentimentele și credința lor se schimbă după cum crește anvergura bisericii și după cum i se mărește continuu statutul în societate. De pildă, când lucrarea bisericii s-a răspândit peste hotare și a crescut în anvergură, când lucrarea de evanghelizare s-a răspândit complet, ei au văzut asta și s-au simțit revigorați imediat. Li s-a părut că biserica devenea din ce în ce mai influentă și că nu va mai suferi opresiunea și persecuția din partea guvernului, au considerat că exista speranță pentru credința lor în Dumnezeu, că puteau ține capul sus; astfel, li s-a părut că, crezând în Dumnezeu, pariaseră bine, că acțiunea lor riscantă avea să dea rezultate, până la urmă. Li s-a părut că șansele de a câștiga binecuvântări creșteau tot mai mult și au început să se înveselească, în sfârșit. În anii trecuți, se simțiseră oprimați, îndurerați și chinuiți pentru că vedeau deseori arestările și reprimarea creștinilor de către marele balaur roșu. De ce s-au simțit chinuiți? Fiindcă biserica era la asemenea ananghie și și-au făcut griji gândindu-se dacă făcuseră alegerea corectă crezând în Dumnezeu și, mai mult decât atât, au fost tulburați și îngrijorați dacă ar trebui să rămână în biserică ori să o părăsească. În anii aceia, indiferent de împrejurările adverse cu care se confrunta biserica, acest lucru avea un impact asupra emoțiilor lor; orice lucrare pe care o făcea biserica și oricum fluctuau reputația și statutul bisericii în societate, acestea le afectau emoțiile și starea de spirit. Întrebarea dacă ar trebui să rămână ori să plece le rămânea mereu în minte. Astfel de oameni sunt neîncrezători, nu-i așa? Când biserica e condamnată și reprimată de guvernul național, când credincioșii sunt arestați sau judecați, condamnați, denigrați și respinși de lumea religioasă, se simt profund dezonorați și chiar foarte rușinați și umiliți pentru că au devenit membri ai bisericii; inima le șovăie și regretă că au crezut în Dumnezeu și s-au alăturat bisericii. Niciodată nu au de gând să ia parte la bucuriile și greutățile bisericii, ori să sufere împreună cu Hristos. În schimb, când biserica înflorește, par plini de credință; dar când biserica e persecutată, respinsă, reprimată și condamnată, vor să fugă, să plece. Când nu pot vedea nicio speranță de a primi binecuvântări sau nicio speranță ca Evanghelia Împărăției să se răspândească, vor și mai mult să plece. Când nu văd împlinite cuvintele lui Dumnezeu și nu știu când vor veni catastrofele cele mari și când se vor sfârși, sau când se va înfăptui Împărăția lui Hristos, ei șovăie, nesiguri, și sunt incapabili să-și facă datoria cu liniște sufletească. Ori de câte ori se întâmplă asta, vor să-L părăsească pe Dumnezeu, să părăsească biserica și să găsească o ieșire. Astfel de oameni sunt neîncrezători, nu-i așa? Fiecare mișcare a lor este pentru propriile lor interese trupești. Nu li se vor schimba niciodată treptat ideile și concepțiile experimentând lucrarea lui Dumnezeu sau citind cuvintele Lui, având părtășie despre adevăr și trăind viața bisericească. Când li se întâmplă ceva, ei niciodată nu caută adevărul, nu cercetează ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre acel lucru, care sunt intențiile Lui, cum călăuzește El oamenii sau ce le cere acestora. Unicul lor țel pentru care au devenit membri ai bisericii este să aștepte ziua în care biserica va putea „ține capul sus”, ca să poată înhăța avantajele pe care și le-au dorit dintotdeauna. Evident, au devenit membri ai bisericii și fiindcă au văzut: cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – dar ei sunt total refractari la adevăr și nu cred că se vor împlini toate cuvintele lui Dumnezeu. Ce spuneți, deci, sunt neîncrezători astfel de oameni? (Da.) Orice se întâmplă în biserică sau în lumea exterioară, calculează cât de mult le vor fi afectate interesele și cât de mare impact va avea acel lucru asupra obiectivelor pe care le urmăresc. La cel mai mic semn de necaz, se vor gândi imediat, cu mare atenție, la propriile perspective, interese și dacă ar trebui să rămână sau să plece din biserică. Ba chiar sunt oameni care tot întreabă: „Anul trecut s-a spus că lucrarea lui dumnezeu se va sfârși – atunci, de ce mai continuă? În ce an se va sfârși lucrarea lui dumnezeu, exact? Nu sunt îndreptățit să știu? Am îndurat destul, timpul meu e prețios, tinerețea mea e prețioasă – cu siguranță nu mă puteți lăsa să aștept așa!” Ei sunt deosebit de sensibili la faptul dacă s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu, la situația bisericii, la statutul și reputația ei. Nu le pasă dacă sunt capabili să câștige adevărul sau dacă pot fi mântuiți, dar sunt foarte sensibili la faptul dacă vor putea reuși să supraviețuiască și dacă pot obține avantaje și binecuvântări rămânând în casa lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt oportuniști în dorința lor de-a fi binecuvântați. Chiar dacă vor crede până la capăt, tot nu vor înțelege adevărul și nu vor avea mărturii bazate pe experiențe despre care să poată vorbi. Ați întâlnit asemenea oameni? De fapt, asemenea oameni există în fiecare biserică. Trebuie să aveți grijă să-i discerneți. Astfel de indivizi sunt neîncrezători cu toții, sunt o nenorocire în casa lui Dumnezeu, vor aduce mult rău și niciun avantaj bisericii și trebuie îndepărtați din ea.