Manifestările pe care falșii conducători le afișează atunci când antihriștii provoacă tulburări

Am încheiat părtășia despre cea de-a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Protejați-i pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști și ajutați-i să-i discearnă pe antihriști și să se lepede de ei din inimile lor.” În continuare, vom diseca și vom expune manifestările unui tip de oameni care nu pot îndeplini responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor – falșii conducători – comparându-i cu lucrarea pe care se presupune că ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii. În cadrul acestei lucrări, există multe sarcini pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le preia, care necesită ca ei să aibă un anumit calibru, să fie atenți, meticuloși, serioși, responsabili, atenți la povara lui Dumnezeu, să aibă o inimă iubitoare care-i protejează pe aleșii lui Dumnezeu și așa mai departe. Numai cu aceste calități își pot îndeplini responsabilitățile și obligațiile. Totuși, falșii conducători sunt complet opusul; sunt lipsiți de aceste calități din umanitatea lor. Poate că au un anumit calibru, capacitatea de a pricepe adevărul și de a-i discerne pe antihriști, sau poate că au un calibru puțin mai slab, fiind capabili măcar să-i discearnă pe unii antihriști evidenți care comit numeroase fapte rele, chiar dacă nu pot discerne în totalitate natura-esență a antihriștilor; sau poate că au un calibru atât de slab, încât nu pot să discearnă sau să vadă adevăratele diferențe dintre cei cu esența antihriștilor și cei cu firea antihriștilor. În orice caz, falșii conducători afișează aceste două manifestări: una este aceea că nu fac lucrare concretă; cealaltă este aceea că se implică doar în lucrări superficiale, legate de aspecte generale, fiind complet incapabili să rezolve probleme reale sau să facă lucrare concretă. În lucrarea legată de cea de-a treisprezecea responsabilitate, aceste două manifestări caracteristice ale falșilor conducători rămân vizibile. În continuare, vom avea părtășie despre exact ce manifestări specifice au aceștia.

I. A nu-i expune și a nu-i trata pe antihriști de teamă să nu-i ofensezi

Atunci când antihriștii îi tulbură, îi induc în eroare, îi controlează sau îi rănesc grav pe aleșii lui Dumnezeu, prima manifestare a conducătorilor falși este inacțiunea. Ce înseamnă inacțiune? Înseamnă că nu fac lucrare concretă. Există motive pentru care nu fac nicio lucrare concretă, în primul rând, teama de a nu-i ofensa pe oameni și lipsa curajului de a susține principii. După ce devin conducători, acești oameni încep a se făli cu puterea lor, gândindu-se: „Acum am statut și sunt o oficialitate a bisericii. Trebuie să gestionez hrana, îmbrăcămintea, cazarea și transportul fraților și surorilor; trebuie să discern dacă spusele fraților și surorilor se aliniază la adevăr și se conformează decenței sfinților. Trebuie să văd dacă sunt sinceri cu Dumnezeu, dacă au o viață spirituală normală, dacă spun rugăciuni de dimineață și de seară, dacă adunările lor obișnuite sunt normale – trebuie să gestionez toate aceste lucruri.” Conducătorilor falși le pasă numai de aceste aspecte. În ceea ce privește formalitățile, par să îndeplinească responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor, dar atunci când apar probleme esențiale legate de principii sau chiar când apar antihriștii, falșii conducători se ascund în umbră și nu scot niciun sunet, rămânând acolo muți și prefăcându-se că nu-și dau seama de nimic și că-s incapabili să observe ceva. Indiferent ce falsități răspândesc antihriștii, ei pretind că nu aud. Și atunci când antihriștii îi tulbură, îi induc în eroare și îi controlează pe aleșii lui Dumnezeu, se prefac că nu-și dau seama de nimic, ca și cum toate aceste informații dispar atunci când ajung la ei. Pretind că nu sunt în stare să-i discearnă pe antihriștii pe care chiar și frații și surorile obișnuite îi pot discerne, spunând: „Nu pot să-i văd așa cum sunt cu adevărat. Dacă exclud persoana greșită? Dacă-i înțeleg greșit pe frați și pe surori? În plus, casa lui Dumnezeu tot are nevoie de oameni care să presteze servicii!” Folosind tot felul de scuze pentru a se sustrage de la responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, evită să se ocupe de antihriști și nu-i protejează pe frați și pe surori de la a fi răniți de antihriști. Unii falși conducători chiar spun: „Dacă-i expun mereu pe antihriști, dacă ei îi instigă pe frați și pe surori să mă atace? Atunci nu mă va mai vota nimeni la următoarele alegeri și nu voi mai putea să fiu conducător. Influența mea nu este la fel de puternică precum a lor!” Pentru a-și apăra statutul și siguranța personală, conducătorii falși nu-și îndeplinesc deloc responsabilitatea de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu, nici nu-i împiedică pe antihriști, în cea mai mare măsură posibilă, să-i rănească pe frați și surori. Acționează atât ca niște persoane care caută să le facă pe plac altora, cât și ca niște broaște țestoase care se ascund în carapace, fiind, în același timp, persoane egoiste și detestabile. Nu-i protejează pe frați și surori, dar sunt foarte meticuloși atunci când se gândesc cum să se protejeze pe ei înșiși. Când vine vorba de a se ocupa de antihriști, de a-i emonda sau a-i expune astfel încât frații și surorile să poată dobândi discernământ, sunt speriați de moarte, îngrijorați că își vor pierde statutul și simțind că este în detrimentul lor să facă asta. Ignoră complet interesele aleșilor lui Dumnezeu, ținând cont doar de interesele proprii, de reputația lor, de siguranța personală și de siguranța familiei lor, temându-se că faptul de a-i ofensa accidental pe antihriști ar putea să-i facă pe aceștia să devină neîndurător de ostili și să recurgă la represalii. Acest tip de conducător fals are de fapt un oarecare calibru. Cu percepția și calibrul lor, sunt pe deplin conștienți cine sunt antihriștii, dar problema stă în teama lor de a nu-i ofensa. Văzând firea malițioasă a antihriștilor, nu îndrăznesc să-i ofenseze. Totuși, pentru a se proteja, nu au niciun scrupul când vine vorba să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu și pe aleșii Lui; privesc indiferenți cum frații și surorile sunt dați pe mâna antihriștilor, permițându-le acestora să-i inducă în eroare, să-i controleze și să-i rănească grav oricând doresc. Conducătorii falși doar spun ocazional, în culise, unor oameni relativ candizi și cu umanitate bună, care nu reprezintă nicio amenințare la adresa lor: „Persoana aceea este un antihrist. Îi induce în eroare pe ceilalți. Nu e o persoană bună.” Însă în fața tuturor fraților și surorilor și în fața antihriștilor, nu îndrăznesc niciodată să le spună celor din urmă nici măcar un singur „nu”. Nu au niciodată curaj să expună vreo faptă rea sau esența antihriștilor. Nici măcar în timpul adunărilor, când antihriștii monopolizează discuția și vorbesc una sau două ore, ei nu îndrăznesc să scoată niciun sunet. Dacă antihriștii dau cu pumnul în masă și se uită urât la oameni, nici măcar nu îndrăznesc să respire prea zgomotos. În sfera lucrării lor, cei cu statură joasă, cei cu umanitate lașă și cei care vor să urmărească adevărul, dar încă nu au dobândit discernământ, se simt abătuți fiindcă nu există conducători sau lucrători care pot să iasă în față pentru a expune și a discerne faptele rele ale antihriștilor. Privesc neajutorați cum antihriștii acționează tiranic în biserică și cum acționează cu nechibzuință încăpățânată și tulbură viața bisericească, neavând niciun mijloc de a-i contraataca. Între timp, conducătorii falși nu fac nicio lucrare concretă și nu rezolvă probleme reale pentru aleșii lui Dumnezeu. Când frații și surorile au dificultăți, conducătorii falși nu numai că nu expun și nu restricționează faptele rele ale antihriștilor, dar nici măcar nu îndrăznesc să rostească niciun singur cuvânt echitabil. Deși conștiința lor simte ceva și îi acuză întrucâtva și cu toate că varsă câteva lacrimi în rugăciune către Dumnezeu în spatele ușilor închise, a doua zi, după adunare, când îi vor vedea pe antihriști făcând remarci iresponsabile despre lucrarea casei lui Dumnezeu și judecând-o în mod arbitrar, ba chiar și judecându-L în mod indirect pe Dumnezeu și răspândind noțiuni despre El, ei nu vor face nimic în acest sens, chiar dacă știu că este greșit. Chiar și atunci când îi văd pe antihriști irosind jertfele, atitudinea lor este aceea de a nu lua în serios acest lucru. Ei nu îi expun și nu îi restricționează deloc pe antihriști și totuși nu simt nicio remușcare în inimă – acesta este un lucru extrem de iresponsabil! Chiar dacă simte că propria putere este prea slabă, orice om cu un oarecare simț al conștiinței ar trebui să se alieze cu frați și surori care au o anumită statură și un oarecare discernământ ca să aibă părtășie despre această chestiune și ca să discute cum să se ocupe de antihriști. Conducătorilor falși le lipsesc însă această hotărâre și acest curaj și, chiar mai mult, le lipsește un astfel de simț al răspunderii. Ei chiar le spun fraților și surorilor: „Antihriștii sunt prea feroce. Dacă-i ofensăm, ne vor reclama la guvern, și atunci niciunul dintre noi nu va mai putea să creadă în Dumnezeu. Antihriștii știu adresele unde se organizează adunări ale bisericii, deci nu trebuie să-i provocăm.” Acesta este întru totul comportamentul urât de a preda armele și de a capitula în fața antihriștilor, de a face un compromis cu Satana și de a-i cerși mila.

Pe lângă faptul că se protejează pe ei înșiși, falșii conducători nu fac niciuna dintre lucrările pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le facă, de exemplu să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu și să-i ajute să dobândească discernământ în privința antihriștilor, și nu-și îndeplinesc absolut nicio responsabilitate, însă, cu toate acestea, vor constant ca frații și surorile să-i aleagă drept conducători. După ce încheie un mandat, vor să fie aleși pentru următorul. Nu este un lucru nerușinat și iremediabil? Merită astfel de oameni să fie conducători? (Nu.) Casa lui Dumnezeu îți încredințează turma, dar când vin fiarele sălbatice, în momentul critic, te protejezi doar pe tine și le dai fiarelor sălbatice turma. Te porți ca o țestoasă fricoasă, găsind un adăpost, un loc sigur în care să te ascunzi. Și ca urmare, turma are de suferit – unele oi mor în urma mușcăturilor, iar unele se rătăcesc. Să zicem că un conducător vede că antihriștii tulbură fără scrupule lucrarea bisericii și îi induc în eroare și îi controlează pe aleșii lui Dumnezeu, și totuși atitudinea sa este de a nu lua în serios acest lucru pentru a-și proteja imaginea, statutul și mijloacele de trai și pentru a-și garanta siguranța. Majoritatea aleșilor lui Dumnezeu sunt, în consecință, induși în eroare, se simt neajutorați și devin negativi și slabi; unii sunt chiar capturați de antihriști și unii nu sunt dispuși să-și facă îndatoririle. Și totuși, acest conducător nu simte nimic atunci când vede tulburările provocate de antihriști; nu are mustrări de conștiință. Are vreo fărâmă de umanitate acest fel de conducător? Pentru a-și atinge obiectivul de autoconservare, nu are deloc scrupule cu privire la a-i da pe mâna antihriștilor pe aleșii lui Dumnezeu și a le permite antihriștilor să-i inducă în eroare, să-i rănească grav și să-i distrugă. Ce fel de conducător este acesta? (Un conducător fals.) Nu este acesta un complice al Satanei? De partea cui este el, în realitate? Deși este caracterizat drept conducător fals, esența acestei probleme s-ar putea să fie chiar mai gravă decât aceea de a fi conducător fals. Are natura de a-i vinde Satanei pe frați și pe surori, la fel ca acei oameni care sunt arestați și torturați și devin iude, dându-i pe frați și pe surori pe mâna marelui balaur roșu, pentru a fi răniți grav. Așadar, care este natura faptului că un fals conducător îi dă pe aleșii lui Dumnezeu pe mâna antihriștilor? Nu sunt extrem de josnici astfel de falși conducători? Prin comparație cu antihriștii, acești falși conducători nu par, la exterior, să aibă vreo intenție de a se împotrivi adevărului. Par a fi capabili să aibă părtășie despre unele adevăruri, să aibă o oarecare abilitate de a pricepe și să fie capabili să practice o mică parte din adevăr, iar unii dintre ei pot chiar să îndure greutăți și să plătească un preț. Și totuși, atunci când casa lui Dumnezeu le încredințează turma lui Dumnezeu și când apar oamenii răi și demonii, ei nu-și folosesc propriile vieți pentru a face tot posibilul să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu. În schimb, fac tot posibilul să se protejeze pe ei înșiși, împingându-i în față pe frați și pe surori pentru a acționa pe post de scut de protecție ca să-și garanteze siguranța și interesele proprii. Cât de detestabili și de egoiști sunt acești oameni! La suprafață, umanitatea lor nu pare a avea probleme majore. Simt dragoste față de oameni, îi pot ajuta pe ceilalți, sunt dispuși să plătească un preț și pot să îndure orice greutate în timp ce-și fac îndatoririle. Totuși, când apar antihriștii, fac ceva neașteptat și de neînțeles: indiferent cum îi induc în eroare antihriștii pe aleșii lui Dumnezeu și cum tulbură viața bisericească, ei nu fac nimic, și indiferent cât de mulți oameni sunt atacați, excluși sau răniți de antihriști, ei ignoră aceste lucruri. Procedând astfel, acești conducători îi predau în totalitate pe aleșii lui Dumnezeu sub controlul antihriștilor, permițându-le acestora să-i inducă în eroare și să-i rănească grav în voie, în timp ce acești conducători nu lucrează absolut deloc. Când antihriștii sunt îndepărtați și problema este rezolvată, acești conducători ies să aibă părtășie despre autocunoașterea lor, despre cum au fost ei slabi, lași, speriați, egoiști și înșelători și despre faptul că nu au fost loiali, nu i-au protejat bine pe aleșii lui Dumnezeu și i-au dezamăgit pe Dumnezeu și pe frați și surori. Par foarte plini de regrete; par să se fi schimbat și să fie capabili să se căiască. Totuși, atunci când apar din nou antihriștii, ei îi împing pe frați și pe surori spre aceștia cum au făcut și ultima dată și găsesc un loc sigur în care să se ascundă. Deși nu au fost ei înșiși induși în eroare sau răniți de antihriști, au fost neglijenți în responsabilitățile lor și au trădat însărcinarea dată de Dumnezeu, iar atitudinea lor față de propria datorie, atitudinea lor față de aleșii lui Dumnezeu și adevăratul lor sine sunt expuse în totalitate. Ori de câte ori apar antihriștii, ei nu aleg să stea de partea lui Dumnezeu și să se lupte cu antihriștii până la capăt, nu spun nicio mică parte din ce ar trebui spus și nu fac nicio mică parte din lucrarea care ar trebui făcută pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu și pentru a se simți astfel cu conștiința împăcată și chiar mai puțin îndeplinesc responsabilitățile conducătorilor pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu. Toate alegerile și acțiunile acestor conducători falși sunt în întregime în vederea protejării propriului statut împotriva prejudiciilor. Nu le pasă de viața sau moartea aleșilor lui Dumnezeu. Pentru ei, totul este în regulă atât timp cât reputația, interesele și statutul lor nu au de suferit. Cine îi expune pe antihriști, cine îi exclude, cum ar trebui tratați aceștia – este ca și cum aceste chestiuni nu ar avea nimic de-a face cu ei; nici nu le pasă, nici nu intervin. Atunci când antihriștii tulbură viața bisericească, îi rănesc pe aleșii lui Dumnezeu și dau vina și îi chinuiesc pe cei care urmăresc adevărul, ei ignoră aceste lucruri. Pentru ei, aceste lucruri nu contează; li se pare că totul este în regulă, atât timp cât statutul nu le este periclitat. Ce părere aveți despre aceste tipuri de oameni? De obicei, umanitatea lor nu pare rea, iar ei par în stare să facă o oarecare lucrare. Când se confruntă cu emondarea, par capabili să se cunoască și au remușcări în inima lor, într-o oarecare măsură. Totuși, atunci când întâlnesc antihriști care tulbură biserica, își pierd complet rațiunea, nu au pic de simț al dreptății și le lipsește chiar și curajul de a lupta împotriva antihriștilor. Când văd diavoli și satane, fac un compromis; când văd oameni răi provocând tulburări, îi evită. Judecând după atitudinea lor față de oamenii răi și antihriști, ce cale anume urmează ei? Nu ilustrează asta foarte bine problema lor? (Ba da.) Poate că, la suprafață, acest tip de persoană nu pare a fi antihrist, dar atitudinea pe care o afișează față de acțiunile și comportamentele oamenilor răi și ale antihriștilor este exact firea antihriștilor, iar natura acestor fapte este groaznică. Se poate spune că este natura de a renunța la responsabilitățile sale și de a-i vinde pe aleșii lui Dumnezeu. Nu este această natură foarte gravă? Dă această persoană dovadă de vreun pic de loialitate față de lucrarea bisericii și față de însărcinarea dată de Dumnezeu? Are măcar o urmă de atitudine de responsabilitate? Indiferent când i se încredințează o însărcinare sau o sarcină, principiul său este să evite să-i ofenseze pe oameni și să se protejeze pe sine. Acesta este cel mai înalt standard al său de a se purta și principiul său pentru a face lucruri, iar asta nu se va schimba niciodată. Pentru moment, să lăsăm deoparte întrebarea dacă astfel de oameni pot fi mântuiți – judecând doar din punctul de vedere al lucrării prin care se ocupă de antihriști, merită acești falși conducători să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu? Merită să fie conducători și lucrători? (Nu.) Acești oameni nu merită să fie conducători și lucrători. Asta fiindcă le lipsesc conștiința și rațiunea și nu merită să-și asume lucrarea de conducere a bisericii; nu-i împiedică pe antihriști, în cea mai mare măsură posibilă, să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu, și nici nu-și dau toată silința pentru a îndeplini această responsabilitate sau pentru a face bine această lucrare în scopul de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu – nu pentru că au un calibru slab și sunt incapabili să facă asta, ci mai degrabă pentru că pur și simplu nu o fac. Prin urmare, privind lucrurile din această perspectivă, oamenii care se tem să nu-i ofenseze pe alții nu merită absolut deloc să fie conducători și lucrători. Nu există destul de mulți astfel de conducători și lucrători? (Ba da.) Atunci când nu s-a întâmplat nimic, aleargă de colo-colo, cu mai mult entuziasm decât oricine altcineva; sunt atât de ocupați, că nici măcar nu se piaptănă sau nu se spală pe față, atingând, aparent, un nivel profund spiritual. Dar când apar antihriștii, conducătorii falși dispar; găsesc tot felul de scuze ca să se sustragă și pur și simplu nu se ocupă de antihriști. Care este natura acestui comportament? Este aceea de a fi lipsiți de loialitate în îndeplinirea datoriei lor și de a fi nedemni de încredere. În momente cruciale, pot chiar să-L trădeze pe Dumnezeu și să stea de partea Satanei, făcându-se că nu văd că lucrarea bisericii este tulburată și distrusă de oameni răi și de antihriști. Nu sunt folositori nici măcar cât un câine de pază. Acesta este un tip de conducător fals.

II. A nu fi capabil să-i discerni pe antihriști

Mai există un tip de fals conducător: atunci când apar antihriștii, el nu poate să discearnă ce fire și ce esență au aceștia, ce manifestă și ce dezvăluie, ce fel de tulburări le provoacă fraților și surorilor, ce afirmații, gânduri, puncte de vedere și comportamente îi pot induce în eroare și îi pot tulbura pe frați și surori, ce metode folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni, în ce situații frații și surorile pot fi induși în eroare, controlați și răniți grav de către antihriști și așa mai departe – toate acestea sunt aspecte pe care falșii conducători nu le pot discerne. Antihriștii îi induc în eroare pe frați și surori; ei și frații și surorile induși în eroare se rup de biserică pentru a-și organiza propriile adunări și pentru a întemeia împărății independente. Nu acceptă conducerea casei lui Dumnezeu, nu acceptă rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și nu se supun niciunei rânduieli sau direcții din partea casei lui Dumnezeu și cu atât mai puțin se supun vreuneia dintre cerințele lui Dumnezeu pentru oameni. Dar falșii conducători nu consideră că toate aceste măsuri din partea antihriștilor pentru a-i induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu sunt probleme. Nu pot să vadă ce este greșit în aceste situații, cu atât mai puțin pot să vadă cum cuvintele, acțiunile, gândurile și punctele de vedere ale antihriștilor îi tulbură, îi induc în eroare și îi rănesc pe oameni. Nu pot să vadă aceste efecte negative și nu știu cum să le discearnă. Unii frați și surori obișnuiți, deoarece au văzut și au auzit multe, pot avea puțin discernământ, puțină percepție și un mic grad de conștientizare, dar falșii conducători nu pot vedea aceste lucruri așa cum sunt cu adevărat. Nici măcar atunci când cineva atrage atenția asupra faptului că un om anume face unele lucruri pentru a-i induce în eroare pe oameni și pentru a forma clici în culise, falșii conducători tot pun piedici, spunând: „Nu putem să răspândim aceste afirmații. Nu provocați tulburări. Au o relație bună – care este problema dacă au părtășie împreună? Trebuie să le dăm oamenilor libertate!” Ei tot nu pot vedea aceste lucruri așa cum sunt cu adevărat. Dacă nu pot vedea lucrurile așa cum sunt, ar putea să observe și să caute și să aibă părtășie cu frații și surorile care înțeleg adevărul și au puțin discernământ. Totuși, falșii conducători sunt destul de neprihăniți de sine. Atunci când frații și surorile le reîmprospătează memoria, ei nu acceptă asta, gândindu-se: „Tu ești conducătorul sau eu? Având în vedere că eu am fost ales pentru a fi conducător, înseamnă că înțeleg adevărul mai bine decât o persoană de rând. Altfel, de ce aș fi ales eu în locul altcuiva? Asta dovedește că sunt mai bun decât voi toți. Indiferent dacă sunt mai în vârstă sau mai tânăr decât voi, calibrul meu este categoric mai bun decât al vostru. Când apare un antihrist, eu ar trebui să fiu cel care-l identifică primul. Dacă îl identificați voi primii, nu voi fi de acord cu evaluarea voastră. Vom aștepta până când îl voi identifica eu, înainte să facem ceva!” În consecință, antihristul răspândește multe erezii și falsități printre frați și surori, se împotrivește public rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și vociferează și se opune fățiș bisericii, casei lui Dumnezeu și rânduielilor de lucru din partea Celui de mai sus. Antihristul chiar îi atrage fățiș de partea sa pe frați și pe surori pentru a participa la adunări exclusive în cadrul cărora participanții doar îl ascultă pe antihristul însuși predicând și îi acceptă conducerea. Chiar și aceia cu cel mai slab calibru din biserică pot să vadă că această persoană este un antihrist. Doar într-o astfel de situație recunosc falșii conducători: „Vai, este antihrist! Cum de abia acum mi-am dat seama de asta? Nu, de fapt, mi-am dat seama dinainte, dar nu am spus nimic, fiindcă m-am temut că frații și surorile au o statură joasă și sunt lipsiți de discernământ.” Ba chiar își născocesc o minciună splendidă. Tocmai fiindcă ei înșiși sunt amorțiți, grei de cap, au calibru slab și sunt incapabili să-l discearnă pe antihrist, îi lasă pe frați și pe surori să fie răniți atât de mult de către acesta. În loc să se simtă vinovați, dau vina pe frați și pe surori pentru că spun nonsensuri, răspândesc zvonuri fără temei, îi înțeleg greșit pe oameni și așa mai departe. Ce fel de conducător este acesta? Nu este el total dezorientat? Un astfel de conducător este fundamental incapabil să-și asume lucrarea bisericii. La prima vedere, el mănâncă și bea adesea cuvintele lui Dumnezeu, se roagă, participă la adunări, ascultă predici, scrie însemnări spirituale și articole de mărturie, părând să depună mult efort, dar când apar probleme, nu le poate rezolva, nu poate să caute adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu și cu siguranță nu poate să-i discearnă pe antihriști pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Falșii conducători pot, de obicei, să predice una sau două ore, iar atunci când au părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre propriile experiențe, pot să turuie la nesfârșit, dar atunci când antihriștii răspândesc erezii și falsități, inducându-i în eroare pe frați și pe surori și tulburând lucrarea bisericii, nu au nimic de spus și nu fac nicio lucrare. Nu numai că nu adoptă măsuri de prevenție sau nu îi conduc pe frați și pe surori să discearnă ereziile și falsitățile antihriștilor, dar nici măcar atunci când văd perturbările și tulburările provocate de antihriști nu-i expun și nu-i disecă, nici nu-i emondează pe antihriști; nu fac nicio lucrare. Care este problema cu astfel de oameni? (Calibrul lor este prea slab.) În ciuda calibrului lor slab, ei tot se laudă că sunt oameni spirituali, conducători buni și că sunt cei care urmăresc adevărul și iubesc cuvintele lui Dumnezeu și susțin cu nerușinare că au renunțat la plăcerile familiale și trupești pentru a îndeplini responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. În realitate, sunt falși conducători autentici care sunt iresponsabili, lipsiți de conștiință și rațiune și amorțiți și grei de cap într-o mare măsură – sunt farisei autentici, ipocriți. Știu doar cum să predice doctrine și să strige sloganuri. Când oamenii le pun întrebări, pot să elaboreze o groază de teorii pentru a-i induce în eroare, dar în realitate, nu pot explica deloc limpede adevărurile-principii. Chiar și așa, consideră că au abilitate de comprehensiune și o înțelegere a adevărului. În inima lor, știu clar că atunci când oamenii caută să obțină de la ei soluții la probleme, ei nu pot oferi răspunsuri care se aliniază la adevăr, dar pretind în continuare că sunt conducători buni și oameni spirituali. Nu este oarecum o nerușinare? (Ba da.) Majoritatea falșilor conducători împărtășesc o trăsătură comună și o problemă comună: faptul că sunt lipsiți de rușine. Cred că a avea statutul și titlul de conducător și a fi capabili să vorbească despre teorii spirituale îi face persoane spirituale. Petrec mai mult timp decât ceilalți mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici și urmărind videoclipuri produse de casa lui Dumnezeu și au părtășie mai mult cu alții despre cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cred că pot să facă lucrarea conducătorilor și lucrătorilor și să îndeplinească responsabilitățile acestora. Realitatea este însă că, atunci când apare problema majoră că antihriștii îi induc în eroare și îi tulbură fără scrupule pe aleșii lui Dumnezeu, ei doar privesc, dar nu pot face nimic și nu știu ce părți din cuvintele lui Dumnezeu să folosească pentru a face legătura cu antihriștii și pentru a-i diseca astfel încât frații și surorile să dobândească discernământ, să-i respingă pe antihriști din inima lor și să evite să fie induși în eroare și controlați de aceștia. Chiar dacă uneori se simt puțin panicați în sinea lor, tot consideră că au crezut în Dumnezeu foarte mult timp și au ascultat multe predici și că înțeleg adevărul mai bine decât un om de rând și pot vorbi elocvent. Adesea se fălesc: „Sunt spiritual. Pot să predic. Deși nu pot să rezolv problema că antihriștii îi induc în eroare și îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu și nu pot să fac legătura între cuvintele lui Dumnezeu și antihriști și să-i discern, am făcut lucrarea pe care ar trebui să o fac și am spus ce ar trebui să spun. Atât timp cât frații și surorile pot să înțeleagă, e în regulă!” Cât despre care este rezultatul final, dacă aleșii lui Dumnezeu au fost protejați, acest lucru este neclar în inima lor. Ei se și cred isteți și pretind că rezolvă probleme, dar în cele din urmă, doar rostesc multe cuvinte și doctrine fără să rezolve, de fapt, problemele. Nu pot să aibă părtășie despre adevăr pentru a-i expune și diseca pe antihriști. În schimb, doar debitează cuvinte și doctrine pentru a se justifica și a se apăra, vorbind o oră sau două și lăsându-i pe oameni complet confuzi și amețiți chiar și cu privire la lucruri pe care inițial le înțelegeau. Nu reușesc să-i salveze pe frați și surori de la a fi induși în eroare de antihriști și nu reușesc nici să le permită să-i discearnă pe antihriști și să-i respingă din inima lor – nu obțin niciodată rezultatul de a-i proteja pe frați și surori. Chiar dacă pot vedea această consecință, tot își revendică identitatea unui conducător și nu se smeresc ca să caute adevărul cu alții sau să raporteze forurilor superioare problema ca să caute soluții. Nu sunt canalii astfel de oameni? Nu ești nimic, dar tot te prefaci. Pentru ce te prefaci? Cum nu poți fi conducător, ar trebui să te retragi și să mergi să te prefaci în altă parte. Nu trebuie să-i rănești pe aleșii lui Dumnezeu! În timp ce tu te prefaci, antihriștii profită de ocazie ca să facă multe lucruri care-i tulbură și-i controlează pe oameni, inducându-i în eroare și rănindu-i pe mulți! Cine își va asuma răspunderea pentru asta? Casa lui Dumnezeu va descoperi cine este responsabil!

Unii conducători și lucrători nu fac nicio lucrare reală atunci când se ocupă de incidentele provocate de antihriști și nici nu pot să-i discearnă pe aceștia. În perioada în care antihriștii îi induc în eroare și îi controlează pe frați și pe surori, ei nu expun niciodată cu adevărat, faptele rele și esența antihriștilor și nici nu le pot explica clar. Mai târziu, unii dintre aleșii lui Dumnezeu care au discernământ îi expun și îi exclud pe antihriști, iar acești falși conducători simt că este realizarea proprie. După ce sunt excluși antihriștii, ei fac un rezumat și rostesc unele doctrine: „Uitați, când antihriștii vorbesc și acționează, viața bisericească devine anormală, oamenii sunt tulburați și suferă pierderi în viața lor. Pentru a evita să fim răniți de către antihriști, trebuie să le discernem acțiunile, cuvintele, umanitatea, esența etc. – ar trebui să înțelegem toate aceste lucruri. Dumnezeu permite apariția antihriștilor în biserică, dându-le voie să acționeze și să-și expună urâțenia, dezvăluindu-i pe antihriști, astfel încât noi să ne putem echipa cu adevărul, să ne sporim discernământul și să ne creștem statura cât mai repede posibil – aici se găsesc intențiile lui Dumnezeu! Acum i-am discernut pe antihriști și nu mai suntem constrânși de aceștia; toți sunt capabili să-i respingă. Aceasta este o chestiune ce merită sărbătorită!” În cele din urmă, falșii conducători adoptă tonul unei oficialități și își oferă rezumatul, vorbind ca și când ar fi făcut atât de multă lucrare reală, ar fi plătit un mare preț și ar fi jucat un rol semnificativ în excluderea antihriștilor. Nu este oarecum o nerușinare? În mod clar, de la început la sfârșit, ei nu au putut discerne ce este un antihrist; nu înțeleg cum îi induc în eroare antihriștii pe oameni, ce le fac antihriștii aleșilor lui Dumnezeu sau care este firea-esență a antihriștilor și, cu toate acestea, pretind că au făcut multă lucrare. Este evident că frații și surorile au fost cei care i-au discernut pe antihriști și i-au exclus din biserică; este evident că falșii conducători nu au jucat rolul pe care ar trebui să-l joace conducătorii și lucrătorii și nu au îndeplinit responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, însă tot fac un rezumat și-și asumă meritele, ca și cum ar fi planificat totul cu mult timp înainte și acum le spun fraților și surorilor că acțiunile lor au avut rezultate și au fost un mare succes. Nu este o nerușinare? De ce vorbești cu un asemenea aer de oficialitate? Nu faci nicio lucrare reală și totuși, vorbești ca o oficialitate. Ești o oficialitate a marelui balaur roșu? Nu sunt farisei oamenii de acest fel? (Ba da.) Știu numai cum să strige sloganuri și să predice doctrine. Când se întâmplă lucruri, nu numai că nu reușesc să le trateze corect, dar nici nu au o cale de practică. Pur și simplu debitează nonsensuri și aplică orbește reglementări; sunt fundamental incapabili să rezolve vreo problemă. După ce trec lucrurile, se poartă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, pretind că sunt oameni buni și-și asumă meritele cu nerușinare și tupeu. Acești oameni sunt farisei tipici. Pot doar să predice doctrine, să strige sloganuri, să depună un oarecare efort și să îndure unele greutăți și sunt incapabili să facă vreo lucrare reală și, totuși, pretind că sunt oameni spirituali. Sunt farisei. Asta este esența acestui tip de fals conducător. Pot să predice atât de multe doctrine în fața tuturor, așadar, de ce nu pot să-i expună pe antihriști și să se ocupe de ei? Pot să predice mai multe ore fără încetare și au o elocvență deosebită, așadar de ce, atunci când se confruntă cu probleme concrete – în special când se confruntă cu faptele rele ale antihriștilor – sunt incapabili să se ocupe de ele, părând să fi rămas perplecși? Care este motivul pentru asta? E acela că au un calibru prea slab. Exact cât de slab? Nu au înțelegere spirituală. Sunt educați și inteligenți, destul de iscusiți atunci când se ocupă de chestiuni externe și au o oarecare înțelegere a legii. Cu toate acestea, când vine vorba de chestiuni legate de credința în Dumnezeu, de chestiuni spirituale și de diverse aspecte esențiale, sunt incapabili să discearnă și nu pot vedea nimic așa cum este cu adevărat, nici nu pot găsi vreun adevăr-principiu. Când nu există probleme imediate, stau calmi ca un pescar care-și așteaptă captura, dar când apar probleme, se comportă ca niște bufoni ridicoli, ca niște furnici într-o tigaie fierbinte, dezvăluind o înfățișare demnă de milă. Uneori, se comportă într-un mod extrem de serios și solemn. Când nu sunt solemni, par normali, dar când devin solemni, efectiv îi fac pe oameni să râdă. Asta fiindcă atunci când sunt solemni, nu spun decât lucruri absurde și cuvinte lipsite de înțelegere spirituală, toate fiind remarci de amatori. Totuși, se mențin solemni, cu o expresie serioasă – nu este de râs? Dacă îi pune cineva să răspundă la unele întrebări critice, sunt uluiți și rămân fără cuvinte, părând deosebit de jenați. Există mulți falși conducători de acest fel. Manifestările lor principale sunt calibrul slab și lipsa înțelegerii spirituale; sunt oameni dezorientați. Ce înseamnă să fie lipsiți de înțelegere spirituală? Când vine vorba de chestiuni spirituale și de chestiuni care implică adevărul, este ca și cum ar încerca să traducă din greaca veche – nu înțeleg absolut nimic. Chiar și așa, tot se prefac, spunând: „Sunt spiritual. Cred de mult timp în Dumnezeu. Înțeleg multe adevăruri. Voi sunteți credincioși noi, abia ați început să credeți în Dumnezeu și nu înțelegeți adevărul. Nu sunteți de încredere.” Întotdeauna consideră că ei cred de mult timp în Dumnezeu și înțeleg adevărul. Astfel de oameni sunt atât odioși, cât și ridicoli. Aici se încheie părtășia despre manifestările unor asemenea falși conducători.

III. A acționa ca umbrelă protectoare a antihriștilor

Mai există un tip de fals conducător care este chiar mai odios. Nu numai că nu reușește să-i expună pe antihriști, dar acționează și ca umbrelă protectoare a antihriștilor, folosind ajutorul iubitor ca scuză pentru a tolera faptele rele ale antihriștilor care tulbură lucrarea bisericii. Indiferent cât de multe falsități răspândesc antihriștii pentru a-i induce în eroare pe oameni, acești falși conducători nu numai că nu-i contrazic și nu-i expun, dar le și oferă antihriștilor ocazii de a-și exprima liber punctele de vedere și de a vorbi deschis. Indiferent ce tipuri de tulburări, induceri în eroare sau prejudicii suferă aleșii lui Dumnezeu, ei rămân indiferenți. Chiar și atunci când unii oameni atrag atenția: „Acești indivizi sunt antihriști. Ei sunt cei care ar trebui să fie restricționați de casa lui Dumnezeu; nu ar trebui promovați sau cultivați și cu siguranță nu ar trebui protejați. I-au rănit suficient pe frați și pe surori. Este momentul să reglăm conturile cu ei, să-i expunem și să-i tratăm în totalitate”, falșii conducători vin să le ia apărarea antihriștilor. Luând în considerare factori precum vârsta antihriștilor, anii lor de credință în Dumnezeu și contribuțiile anterioare, ei folosesc diverse scuze pentru a vorbi în numele lor și a-i apăra. Atunci când conducătorii de rang superior merg să inspecteze lucrarea sau să se ocupe de antihriști, falșii conducători îi împiedică pe frați și pe surori să raporteze forurilor superioare detaliile faptelor rele ale antihriștilor. Chiar iau măsuri în vederea izolării bisericii, astfel încât conducătorii de rang superior să rămână în necunoștință de cauză cu privire la faptul că antihriștii tulbură biserica și, de asemenea, îi împiedică pe frații și surorile cu discernământ să-i expună pe antihriști. Indiferent ce scuze folosesc falșii conducători sau ce scopuri au pentru a acționa ca umbrelă protectoare a antihriștilor, procedând astfel, în cele din urmă, ei protejează interesele antihriștilor, în timp ce le trădează pe ale bisericii și pe ale aleșilor lui Dumnezeu. Folosesc diverse scuze pentru a-i proteja pe antihriști, cum ar fi aceea că „și antihriștii cred în Dumnezeu și au dreptul să vorbească în casa Lui” și „au mai îndeplinit îndatoriri periculoase; casa lui Dumnezeu ar trebui să țină cont de contribuțiile lor anterioare”. Îi împiedică pe frați și pe surori să-i discearnă pe antihriști și nu le permit conducătorilor de rang superior să afle despre diversele lor fapte rele, dar, în același timp, ei înșiși nu-i expun pe antihriști și cu siguranță nu-i emondează. Poate că acești antihriști sunt membri ai familiilor lor, prieteni apropiați sau, chiar mai probabil, oameni pe care îi idolatrizează și la care, din punct de vedere emoțional, li se pare dificil să renunțe. Indiferent de situație, atât timp cât știu că acești oameni sunt antihriști și totuși le apără faptele rele, spunându-le altora să-i trateze cu dragoste și chiar folosind diverse mijloace ca să le ofere antihriștilor ocazii de a răspândi diverse falsități pentru a-i induce în eroare și a-i tulbura pe aleșii lui Dumnezeu, aceste manifestări demonstrează că ei acționează ca umbrele protectoare pentru antihriști. Poate că unii falși conducători au făcut puțină lucrare reală în alte domenii, dar când vine vorba să se ocupe de antihriști, nu-i tratează conform cerințelor casei lui Dumnezeu. Chiar mai mult, nu îndeplinesc responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, după cum cere casa lui Dumnezeu – nu-i împiedică în cea mai mare măsură pe antihriști să răspândească noțiuni, emoții negative, erezii și falsități pentru a-i induce în eroare pe oamenii din biserică. În schimb, adesea susțin doctrinele amăgitoare rostite de antihriști, precum și afirmațiile și remarcile lor bazate pe cunoștințe sau pe filosofia Satanei, ca fiind lucruri pozitive. Toate acestea sunt manifestări ale faptului că aceștia acționează ca umbrele protectoare pentru antihriști. Bineînțeles, există și unii falși conducători care nu se ocupă de antihriști fiindcă le prețuiesc influența în societate. Ei spun: „Majoritatea fraților și surorilor provin dintr-o pătură socială inferioară a societății și nu au pic de influență. Chiar dacă această persoană este un antihrist cu o umanitate rea, are putere și influență în lume și este capabilă. Atunci când frații și surorile sau biserica este în pericol, nu avem nevoie de o persoană formidabilă să vină să ne protejeze? Așadar, haideți să ne prefacem că nu le vedem faptele reprobabile și să nu mai fim atât de serioși în legătură cu asta.” Falșii conducători sunt dispuși să acționeze ca umbrele protectoare pentru antihriști astfel încât antihriștii să-i susțină și să le ia partea – nici măcar acest lucru nu este sub demnitatea falșilor conducători. Există și unii falși conducători care au un punct de vedere eronat. Ei spun: „Unii antihriști au statut și influență în societate; au prestigiu. Biserica noastră are doi astfel de indivizi. Deși sunt antihriști, dacă-i îndepărtăm, oamenii vor crede că biserica noastră nu are oameni capabili, iar cei din cercurile religioase ne vor disprețui. Trebuie să-i păstrăm aici, de dragul aparențelor. Prin urmare, acești doi oameni sunt comori ale bisericii noastre; nimeni nu are voie să-i discearnă sau să-i îndepărteze. Trebuie să fie protejați.” Ce fel de logică este aceasta? Ei îi consideră pe antihriști talente, așa că îi protejează. Nu sunt acești falși conducători niște canalii? (Ba da.) Indiferent de situație, atât timp cât conducătorii și lucrătorii le permit antihriștilor să facă orice vor în biserică și să tulbure lucrarea bisericii, sunt falși conducători și lucrători. Indiferent cum răspândesc antihriștii și oamenii răi falsități, cât de mulți oameni sunt induși în eroare în acest fel, cum le atacă și le exclud pe persoanele pozitive și pe cât de mulți dintre aleșii lui Dumnezeu îi rănesc, falșii conducători ignoră aceste lucruri și fac pe proștii – atât timp cât se pot feri pe ei înșiși, lor le convine. Acestea sunt manifestările principale ale falșilor conducători. Indiferent ce spun sau ce fac antihriștii, falșii conducători nu-i expun, disecă sau restricționează, astfel încât frații și surorile să poată să-i discearnă și să-i respingă. În schimb, îi îngrijesc pe antihriști ca pe animalele lor de companie, îi slujesc și-i protejează ca pe demnitari, le dau undă verde și le creează diverse oportunități pentru a se desfășura. Ale cui interese sunt sacrificate în timp ce ei îi lasă pe antihriști să se bucure întru totul de libertatea lor? (Ale aleșilor lui Dumnezeu.) Nu numai că falșii conducători nu reușesc să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu, dar le și permit antihriștilor să preia frâiele în biserică, punându-i pe frați și pe surori să-i slujească pe antihriști ca niște boi și ca niște cai, ca sclavii, punându-i să respecte ordinele antihriștilor, să le accepte remarcile, gândurile și punctele de vedere absurde, să le accepte controlul și chiar să accepte rănirea gravă pe care o comit și așa mai departe. Aceasta este lucrarea pe care o fac falșii conducători. Îi împiedică pe antihriști în cea mai mare măsură să-i rănească grav pe aleșii lui Dumnezeu? Au îndeplinit responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor? Au făcut lucrarea de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu? (Nu.) Pe scurt, indiferent de motiv, orice conducător care le dă antihriștilor undă verde să facă orice doresc fără a realiza nicio lucrare este un fals conducător. De ce spun că e fals conducător? Fiindcă atunci când antihriștii îi induc în eroare și îi controlează pe aleșii lui Dumnezeu, el îi lasă pe frați și surori să sufere diverse prejudicii din partea antihriștilor, nereușind să îndeplinească însărcinarea care i-a fost dată de Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu ți-a încredințat ție oile Lui, pe aleșii lui Dumnezeu, iar tu nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea. Nu ești vrednic să-ți asumi însărcinarea dată de Dumnezeu! Indiferent de motiv sau de orice justificare ai putea avea, dacă în timpul mandatului tău de conducător ai acționat ca umbrelă protectoare pentru antihriști, făcându-i pe frați și pe surori să sufere profund din cauza tulburărilor, inducerii în eroare, controlului și rănirii grave de către antihriști, atunci ești de-a pururi păcătos. Motivul pentru asta nu este că nu poți să-i discerni pe antihriști sau că nu le vezi adevărata esență – știi clar în inima ta că antihriștii sunt satane și diavoli, însă nu le permiți aleșilor lui Dumnezeu să-i expună și să-i discearnă. În schimb, îi lași pe frați și pe surori să-i asculte, să-i accepte și să asculte de ei. Acest lucru este complet contrar adevărului. Nu te face asta de-a pururi păcătos? (Ba da.) Nu numai că nu ai reușit să-i protejezi pe cei care-și fac îndatoririle și urmăresc adevărul cu sinceritate, dar ai și promovat antihriști în funcțiile de conducători și lucrători, îngrijindu-i ca pe animalele de companie și făcându-i pe frați și pe surori să asculte de ordinele lor. Casa lui Dumnezeu nu ți i-a încredințat pe aleșii Lui ca să-i pui să slujească drept sclavii antihriștilor sau ai tăi, ci ca să-i conduci să lupte împotriva Satanei și a antihriștilor și să-i discearnă și să-i respingă pe antihriști și ca să le permiți să trăiască o viață bisericească normală, să-și facă îndatoririle normal, să intre în adevărul-realitate, să I se supună lui Dumnezeu și să aducă mărturie pentru El, sub călăuzirea Sa. Dacă nu poți să îndeplinești nici măcar această responsabilitate, meriți să fii numit ființă umană? Sunt antihriștii străbunii sau idolii tăi? Chiar dacă ai o relație de sânge cu ei, ar trebui să aderi la adevărurile-principii și să pui dreptatea înaintea familiei. Ar trebui să te simți obligat să îndeplinești responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor – să-i expui, să-i discerni și să-i respingi pe antihriști și să-ți dai toată silința să-i protejezi pe frați și pe surori, să-i împiedici în cea mai mare măsură să fie răniți de către antihriști. Asta înseamnă să-ți faci datoria cu loialitate și să duci la îndeplinire însărcinarea dată de Dumnezeu; doar procedând astfel poți să fii numit un conducător sau un lucrător care corespunde standardului. Dacă nu reușești să îndeplinești responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și acționezi de bunăvoie ca umbrelă protectoare pentru antihriști, ce altceva ai putea să fii decât de-a pururi păcătos? Cu asta se încheie părtășia despre falșii conducători care acționează ca umbrelă protectoare pentru antihriști. În mod clar, a-i plasa pe astfel de oameni în rândurile falșilor conducători nu este deloc nedrept; aceasta este una dintre manifestările falșilor conducători autentici.