Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (18) Secțiunea a cincea
E. Răul provocat de zvonurile nefondate
Zvonurile răspândite în biserică nu se referă doar la tăgăduirea lui Dumnezeu sau la judecarea lucrării Sale; există și alte tipuri de zvonuri. Aceste zvonuri trebuie discernute și disecate și, de asemenea, ar trebui oprite și restricționate. Pe scurt, zvonurile nu sunt, cu siguranță, bune de nimic; nu aduc niciun beneficiu oamenilor. Unii spun: „Vreau să ascult zvonurile pentru a vedea exact ce spun, pentru a căpăta discernământ și înțelepciune din ele.” Dacă ai într-adevăr o oarecare capacitate de discernământ și nu-ți este frică să fii tulburat de zvonuri, poți asculta, dar care vor fi consecințele? Dacă devii confuz și începi să te îndoiești de Dumnezeu și de lucrarea Sa, atunci este periculos; înseamnă că ai fost indus în eroare. Dacă nu poți discerne și, în schimb, ești indus în eroare, nu este problematic? Ai acea statură? Crezi că ai credință, dar înțelegi adevărul? Dacă nu înțelegi adevărul, credința ta nu este sinceră și vei fi în continuare indus în eroare. Dacă înțelegi o parte din adevăr, ai o oarecare cunoaștere autentică a lui Dumnezeu și poți să discerni aceste zvonuri și să reziști în fața lor, atunci poți căpăta înțelepciune ascultându-le. Dacă ești de părere că pur și simplu ai credință, dar, de fapt, această credință nu este încă o statură autentică și nu înțelegi încă adevărul, atunci spun că îți va fi foarte greu să obții cu adevărat discernământ și înțelepciune din zvonuri. De unde provin zvonurile? De la Satana. Satana exploatează fiecare lacună și profită de fiecare ocazie pentru a fi selectiv în legătură cu sintagmele folosite în cuvintele lui Dumnezeu și pentru a găsi ceva în cuvintele Sale de care se poate folosi, scoțându-I cuvintele din context. Pare că are o bază, dar, de fapt, sunt lucruri scoase din context pentru a-i induce pe oameni în eroare. După ce aud aceste zvonuri, cei care nu înțeleg adevărul se gândesc în sinea lor: „Ceea ce se spune are o bază în cuvintele lui Dumnezeu. Ar trebui să fie corect. Nu poate fi un zvon, nu-i așa?” În consecință, sunt induși în eroare. Unele zvonuri sunt evidente și ușor de discernut. Însă unele sunt greu de discernut; la suprafață, par să se alinieze faptelor, dar esența lor nu este așa. Doar fiindcă aceste zvonuri se aliniază superficial la sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, să nu crezi că sunt corecte. De fapt, multe dintre aceste afirmații sunt teorii deșarte, sunt capcane și nu aduc edificare sau beneficii oamenilor. Toate aceste afirmații ar trebui respinse. Întrucât măsura în care oamenii înțeleg cuvintele lui Dumnezeu variază și contextele în care vorbește Dumnezeu sunt și ele diferite, a aplica și a interpreta orbește cuvintele lui Dumnezeu vor cauza cel mai probabil erori. Satana îi induce deseori pe oameni în eroare scoțând cuvintele lui Dumnezeu din context și interpretându-le greșit. Orice condamnări ale lucrării lui Dumnezeu bazate pe Biblie sau pe cuvintele lui Dumnezeu sunt vicleșugul Satanei, mijloacele sale de inducere în eroare a oamenilor; sunt capcane, iar astfel de afirmații ar trebui respinse toate. La suprafață, zvonurile sunt doar una sau două remarci ori câteva remarci; nu sunt suficiente pentru a fi de temut și nu trebuie să ne temem de ele. Trebuie să ne temem de zvonurile care trag concluzii pe baza Bibliei sau de adevărul scos din context. Acestea pot, cel mai mult, să-i inducă în eroare pe oameni; sunt ceea ce le tulbură cel mai mult mintea. Îi vor determina pe oamenii fără discernământ să se poticnească. Doar cei care înțeleg adevărul pot discerne asemenea vorbe diavolești înșelătoare. De exemplu, unii oameni găsesc câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu, pe care le folosesc ca bază pentru a spune că Dumnezeu iubește un tip de oameni și nu iubește alt tip, că Dumnezeu mântuiește un tip de oameni și nu mântuiește alt tip, că un tip de oameni sunt eliminați de Dumnezeu și alt tip nu înseamnă nimic pentru El și așa mai departe. Nu sunt aceste afirmații niște concluzii? În realitate, aceste concluzii nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu. Bazele pe care le găsesc sunt, de fapt, scoase din context; ele aparțin unor contexte diferite și sunt afirmații diferite. Aceasta este categoric o interpretare greșită. Ei nu-și dau seama de esență și aplică reglementările în mod arbitrar. Dar cei fără discernământ sunt otrăviți și induși în eroare după ce aud aceste falsități, devenind negativi în inimile lor, crezând că, întrucât cele spuse se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu, sigur sunt exacte. Nu citesc cu atenție cuvintele lui Dumnezeu după aceea pentru a găsi erorile din aceste falsități, crezând în schimb pe deplin că sunt adevărate. Nu sunt induși în eroare? Dacă nimeni care înțelege adevărul nu are părtășie cu ei, este foarte periculos. Cel puțin, acești oameni ar putea deveni negativi timp de șase luni până la un an; nu doar le întârzie intrarea în viață, dar dacă se retrag și nu mai cred, vor fi complet distruși și vor pierde în întregime mântuirea lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii cu statură mică și care nu înțeleg adevărul sunt expuși unui mare risc de a fi induși în eroare de Satana! Doar cei care înțeleg adevărul sunt în siguranță și statornici. În cazul în care chiar întâlnești într-o zi pe cineva care răspândește zvonuri pentru a-i induce în eroare pe oameni, cea mai eficientă modalitate este să găsești rapid pe cineva care înțelege adevărul cu care să ai părtășie; doar atunci poți fi salvat din această situație. Faptul de a căuta ajutor de la cei fără înțelegere spirituală care aplică orbește reglementările nu doar că nu va rezolva problema, dar te va induce în eroare și mai mult. Așadar, a fi indus în eroare nu este ceva ce se întâmplă numai în religie – chiar dacă ai credință în Dumnezeu și trăiești viața bisericească, dacă nu urmărești adevărul, poți fi totuși indus în eroare cu ușurință. Chiar dacă ai credință de trei până la cinci ani sau de șapte până la opt ani, dacă nu ai câștigat adevărul, atunci riști în continuare să fii indus în eroare; în special, cei care au adesea noțiuni și sunt deseori negativi sunt cei mai susceptibili să fie induși în eroare și Îl pot trăda oricând pe Dumnezeu. Fiindcă Satana cutreieră pământul ca un leu care rage, căutând oameni pe care să-i devoreze; acesta este un fapt. Cine este acest Satana? Toți cei care sunt scârbiți de adevăr și urăsc adevărul, inclusiv antihriștii, conducătorii falși, acei oameni absurzi și cei care îi induc în eroare pe alții – toți sunt satane. Acești oameni cutreieră peste tot, inducându-i în eroare și tulburându-i pe aleșii lui Dumnezeu oriunde merg și, prin urmare, toți sunt diavoli care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Aleșii Săi ar trebui să fie deosebit de vigilenți pentru a se asigura că nu sunt induși în eroare și pot să rămână fermi.
Este de netăgăduit că, în biserică, unii credincioși noi sau cei cu un calibru extrem de slab, care nu au capacitatea de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu, sunt adesea induși în eroare, influențați și tulburați de diverse zvonuri. Cei care inventează zvonuri pot doborî cu ușurință un grup de oameni cu o concluzie întâmplătoare. Cuvintele și afirmațiile pe care le debitează cu nechibzuință îi pot face pe unii oameni negativi, slabi și reticenți să-și facă datoria. La chemarea casei lui Dumnezeu, acești oameni sunt plini de temeri și găsesc diverse motive și scuze pentru a refuza și a se sustrage. Ce rol joacă, în mod clar, în cadrul bisericii cei care inventează zvonuri? Ei acționează ca slujitori ai Satanei, fără nicio îndoială. De exemplu, unii oameni spun: „Trebuie să ai un plan de rezervă când îți îndeplinești datoria. Casa lui dumnezeu te cheamă să faci o datorie, iar dacă nu o faci bine, casa lui ar putea înceta oricând să te folosească. În acel moment, dacă mergi acasă, îți va fi greu să te descurci. Atunci nimeni nu te va sprijini!” Sună „înduioșător”? Se conformează sentimentelor umane și sună destul de iubitor și grijuliu, dar detectezi vreo atenție față de inima lui Dumnezeu în aceste cuvinte? Le oferă oamenilor vreo susținere, aprovizionare, ajutor sau încurajare? (Nu.) Le spun oamenilor să pregătească un plan de rezervă – nu-i ține acest lucru pe loc? Ce vor să spună prin asta? „Trebuie să fii precaut; dumnezeu s-ar putea întoarce împotriva ta!” Aceasta e otrava pe care o sădesc în oameni. La auzul acestora, ei se gândesc: „Așa este, cum am putut să fiu așa de nesăbuit? Aproape că mi-am vândut casa – dacă nu mi-aș face bine datoria și aș fi demis, nici n-aș mai avea o casă la care să mă întorc. Din fericire, mi-au adus aminte, altfel aș fi făcut o prostie.” Ce atenționare „amabilă”, dar conține destul de multă otravă și aceasta este profundă! Ați auzit astfel de zvonuri? Sună de parcă ar fi foarte bune față de oameni, foarte atente, având atât de multă „dragoste”. Acești oameni nu sunt nici rude, nici prieteni cu cei cu care vorbesc, nu există nicio relație de sânge între ei – acești indivizi pot avea o „dragoste” atât de mare pentru cei cu care vorbesc doar pentru că toți cred în Dumnezeu. Oamenii se gândesc: „Aceasta e cu adevărat protecția lui Dumnezeu! Ar fi mai bine atunci să cântăresc lucrurile cu atenție. Dacă sunt mereu superficial când merg să-mi fac datoria, ce aș face dacă aș fi izgonit? Așadar, când îmi fac datoria, trebuie să fiu prevăzător; ar trebui să fac mai mult o lucrare care să mă pună într-o lumină bună, să evit să greșesc și, chiar dacă greșesc, nu pot să-i las pe alții să afle. În felul acesta, nu voi fi izgonit, nu-i așa? Chiar dacă sunt izgonit, nu-i nimic; am un plan de rezervă, am economii și casa mea este încă acolo. Nu-i așa că Dumnezeu pur și simplu nu este atent la sentimentele oamenilor și nu Se ghidează după sentimentele trupești? Oricum ar fi, de ce m-aș teme? Oamenii se ghidează după sentimentele lor, există dragoste peste tot în lumea umană!” Această afirmație „înduioșătoare” creează „prietenie” între oameni, dar unde Îl plasează pe Dumnezeu? Îl consideră a treia sau a patra prioritate, Îl face un străin, ca și cum nu ar fi de încredere și doar oamenii ar merita încredere, doar oamenii ar fi atenți la alții. Această afirmație produce un efect atât de semnificativ, este atât de „oportună”! Vă place să auziți astfel de cuvinte? Deși știți că în cuvintele lor se ascunde răutate, tot sperați că cineva poate să vă dea un indiciu, să vă ajute, să vă dea un avertisment din partea cuiva care a fost acolo când nu știți ce urmează, că vă poate spune un cuvânt sincer. Această afirmație este „esențială”, este atât de „importantă”! Nu înseamnă că îi credeți cuvintele în întregime? Cuvintele „necugetate” ale acestui autor de zvonuri i-au cumpărat pe oameni și L-au vândut pe Dumnezeu. Cum este această acțiune? Este cuviincioasă? (Nu.) Ce fel de persoană ați spune că este aceasta? În ochii oamenilor, este o persoană bună, amabilă, dar în ochii celor care înțeleg adevărul, această persoană este dezorientată. Judecând după acțiunile și comportamentul său, acționează întru totul ca slujitor al Satanei, este un diavol autentic! Este corect să spunem asta? (Da.) Este corect! Nu este câtuși de puțin eronat. Îi determină pe toți să se păzească de Dumnezeu, să I se opună și nu rostește nici măcar un cuvânt care să-i poată edifica pe oameni. De ce nu? Fiindcă inima sa este plină de ostilitate și ură față de Dumnezeu, natura-esență este cea a Satanei și I se împotrivește lui Dumnezeu și este în mod inerent în opoziție față de El. Unii oameni spun: „Este în mod inerent în opoziție față de Dumnezeu, deci de ce Îl mai urmează?” Ca să obțină binecuvântări! Vrea să-și însușească pe nedrept finalul de a fi binecuvântată de casa lui Dumnezeu, dar nu vrea să plătească niciun preț sau să urmărească adevărul. De asemenea, vrea să-L submineze pe Dumnezeu, să-i tulbure pe aleșii Săi și să-i facă să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L trădeze. O astfel de persoană este neîndoielnic un diavol autentic. Dar unii oameni nesăbuiți nu reușesc niciodată să-și dea seama și să recunoască fețele diavolești ale unor asemenea oameni. Pot accepta toate cuvintele diavolești care se aliniază la noțiunile umane și la nevoile generate de sentimentele trupești pe care le spun aceștia. Fiind induși în eroare de acești oameni, ar putea, în orice moment, să-L trădeze și să-L respingă pe Dumnezeu – chiar dacă nu vor să-L respingă, este dincolo de controlul lor. Satana, diavolii și slujitorii Satanei sunt atât de perfizi și înșelători! I se împotrivesc lui Dumnezeu și sunt ei înșiși în opoziție față de El, detestă adevărul și nu-l acceptă și vor chiar să împiedice mai mulți oameni să-L urmeze pe Dumnezeu și să urmărească adevărul. În casa lui Dumnezeu, acești oameni joacă rolul de intermediari pentru Satana, vorbind și acționând pentru el. Servesc drept contrast, fiind folosiți în mod special pentru ca oamenii să-și dezvolte discernământul. Așadar, multe dintre lucrurile pe care le spun pot să nu pară extrem de problematice la suprafață. Ba chiar citează adesea cuvintele lui Dumnezeu, găsind unele dovezi și zicale în cuvintele Sale și apoi le înfrumusețează, făcând să pară că spusele lor se conformează în mare măsură cuvintelor lui Dumnezeu. Dar un lucru este cert: ceea ce spun este contrar adevărului. Când le auzi spusele, pot părea corecte, dar dacă le compari cu atenție față de cuvintele lui Dumnezeu, poți discerne că nu se conformează în mod fundamental adevărului. Toate acele cuvinte amăgitoare pe care le rostesc vin de la Satana. Îl testează pe Dumnezeu, încearcă să găsească avantaje în cuvintele Sale, Îi interpretează greșit cuvintele pentru a-L condamna și a-i induce în eroare pe aleșii Săi, făcându-i să speculeze în legătură cu Dumnezeu, să-L înțeleagă greșit, să-L trădeze, să-L respingă și așa mai departe. Prin urmare, pe lângă antihriști și oameni răi, cei care inventează zvonuri pentru a-i induce în eroare pe alții sunt, de asemenea, o categorie de oameni din cadrul bisericii care ar trebui să fie discernuți, tratați cu precauție și îndepărtați.
F. Discernerea oamenilor care răspândesc zvonuri nefondate și principiile pentru tratarea lor
Cum ar trebui să-i discernem pe cei din cadrul bisericii care inventează zvonuri pentru a-i induce pe alții în eroare? În primul rând, cei care inventează zvonuri categoric nu urmăresc adevărul; sunt scârbiți de el. În plus, inventează adesea tot soiul de cuvinte diavolești și afirmații absurde și le folosesc pentru a induce în eroare și a atrage niște frați și surori care au o statură mică, o bază superficială și nu înțeleg adevărul. Efectele pe care le obțin sunt tulburarea și afectarea ordinii normale a vieții bisericești, tulburarea urmăririi normale de către oameni, făcându-i să se abată de la calea corectă, făcându-i negativi și slabi și chiar determinându-i să-și abandoneze îndatoririle și să nu mai creadă în Dumnezeu – asta îi face și mai fericiți. Prin urmare, a-i numi pe cei care inventează zvonuri slujitori ai Satanei este o descriere extrem de exactă; acestea sunt adevărata față și substanța unor astfel de oameni și sunt ușor de discernut. Unii oameni au puțină rațiune; deși nu iubesc adevărul, nu exprimă opinii despre modul în care alții urmăresc adevărul și nu interferează cu acesta. Acești oameni pot fi ignorați. Dar unii îi invidiază și îi urăsc pe cei care urmăresc adevărul; îi judecă și îi atacă mereu având anumite intenții și chiar profită de atuuri cu care să-i condamne. Ar trebui să vă feriți de asemenea oameni. Deși ceea ce spun poate suna destul de corect, logic și în concordanță cu sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, după o analiză atentă, sunt în mare parte minciuni și zvonuri, pur și simplu absurdități. Aceste zvonuri amăgitoare și minciuni ar trebui discernute. Unii oameni spun: „Cred în Dumnezeu doar de puțin timp, am citit puțin din cuvintele Sale și nu înțeleg adevărul. Cum pot discerne zvonurile și minciunile?” Singura modalitate este, de azi înainte, să te concentrezi mai mult asupra citirii cuvintelor lui Dumnezeu și să cauți mai mult adevărul în cuvintele Sale, lăsându-le să prindă rădăcini în inima ta. Îndrumat de cuvintele lui Dumnezeu și privind lucrurile în conformitate cu adevărul, vei avea discernământ. Zvonurile răspândite de acești oameni nu vor avea niciun efect asupra ta și nu-ți vor tulbura modul normal de a urmări. Indiferent despre ce zvonuri discută sau ce absurdități vorbesc, nu vei fi zguduit după ce le vei auzi, nici nu vei deveni negativ și slab sau, cu atât mai puțin, nu vei avea înțelegeri greșite în privința lui Dumnezeu; te vei concentra doar la urmărirea în direcția corectă. Asta înseamnă că ai rezistență – astfel de slujitori ai Satanei nu vor mai avea niciun efect în biserică. Nu există nicio scurtătură pentru a învăța cum să discerni zvonurile. Singura modalitate este de a asculta mai mult predicile, de a citi mai mult cuvintele lui Dumnezeu și de a avea mai mult părtășie despre adevăr. Când vei obține o înțelegere a adevărului, vei avea în mod firesc discernământ. Care este scopul în a citi cuvintele lui Dumnezeu și a avea părtășie despre adevăr? Este de a înțelege adevărul și a discerne acele zvonuri și falsități prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă vezi că acele zvonuri contrazic și se împotrivesc cuvintelor Sale, fiind întru totul contrare adevărului, acele zvonuri se vor nărui de la sine. Desigur, unii oameni spun: „N-am depus eforturi să citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu înțeleg exact care este adevărul din cuvintele Sale. Îmi amintesc doar un lucru: în ceea ce privește conduita, trebuie să mă iau după mulțime. Orice resping majoritatea oamenilor, resping și eu; orice acceptă majoritatea oamenilor, accept și eu. Pur și simplu mă iau după mulțime.” Este corect? (Nu.) Uneori, și mulțimea greșește și să te iei după mulțime înseamnă să greșești alături de ea. Trebuie să înveți să-i urmezi pe cei care înțeleg adevărul; doar aceasta este o modalitate bună.
Răspândirea zvonurilor nefondate este ceva ce se întâmplă deseori în biserică. Deși aceasta nu este o problemă majoră, măsura în care-i tulbură și afectează pe aleșii lui Dumnezeu nu e mică. Cel puțin, îi poate face pe oameni negativi și slabi; în cel mai rău caz, îi poate determina să se îndepărteze de Dumnezeu și chiar să-L trădeze. Prin urmare, răspândirea zvonurilor nu poate fi ignorată. Odată ce se întâmplă în biserică, ar trebui să fie oprită și restricționată prompt. În cazul în care conducătorii de biserică sunt amorțiți și înceți la minte, incapabili să facă o lucrare reală și să depisteze această problemă, dar unii oameni cu un calibru bun care urmăresc și înțeleg adevărul o depistează, atunci aceștia din urmă ar trebui să ia măsuri pentru a rezolva această problemă. Prin intermediul căutării și având părtășie cu numeroși oameni pentru a ajunge la un consens și a obține confirmarea, odată ce se stabilește că se răspândesc zvonuri, oamenii ar trebui să caute adevărul pentru a rezolva problema. În cazul în care nu este clar dacă o anumită remarcă este o falsitate, nu o caracterizați orbește. Remarcile evidente și inconfundabile, care sunt ușor de discernut drept zvonuri și falsități, ar trebui să fie expuse și disecate cu promptitudine, astfel încât toată lumea să le poată discerne. În cazul în care nu puteți discerne dacă ceea ce spune cineva este un zvon sau o falsitate după ce-l auziți rostind una sau două propoziții, ar trebui să procedați cu precauție și să nu trageți concluzii pripite. Așteptați până termină de vorbit pentru a discerne clar. Odată ce se confirmă că este un zvon sau o falsitate, această persoană ar trebui oprită și restricționată prompt. Dacă admonestările și restricțiile repetate nu reușesc să o restricționeze, iar aceasta continuă să răspândească cu insistență zvonuri, ar trebui îndepărtată din biserică. Sunt clare principiul și calea privind ceea ce trebuie să faceți și cum să practicați când descoperiți pe cineva care răspândește zvonuri în biserică? (Da.)
Conținutul zvonurilor nu implică doar problemele majore pe care le-am menționat; există și unele zvonuri care sunt doar frânturi, cum ar fi remarcile despre emondare sau despre cine este folosit de casa lui Dumnezeu și cine este eliminat și alte afirmații neadevărate. Înainte ca biserica să fie curățită temeinic, există conducători falși, antihriști, diverși oameni răi, oameni confuzi, neisprăviți care nu au înțelegere spirituală – sunt tot felul de oameni în ea. Mincinoșii și inventatorii de zvonuri sunt o prezență comună și există tot soiul de zvonuri și vorbe diavolești în rândul oamenilor. În ceea ce privește aceste zvonuri, pe de o parte, oamenii trebuie să aibă o rațiune normală pentru a le judeca; pe de altă parte, în privința unor zvonuri mai grave care implică lucrarea lui Dumnezeu, planul Său de gestionare, pe Dumnezeu Însuși și chiar decretele administrative ale casei lui Dumnezeu și alte chestiuni, oamenii trebuie să aibă adevărul pentru a le discerne. Pentru chestiuni externe, trebuie să aibă rațiunea umanității normale ca să le judece. Pentru chestiunile care implică lucrarea lui Dumnezeu și adevărul, trebuie să aibă adevărul-realitate și statură pentru a le discerne. Pe scurt, indiferent de tipul de zvonuri, oamenii ar trebui să le discearnă și să le respingă, nu să le accepte. Bineînțeles, unii oameni nu urmăresc adevărul și trăiesc, pur și simplu, conform acestor zvonuri. Astăzi, cineva răspândește o zicală și aceasta dă tonul într-o direcție, iar acești oameni o urmează. Mâine, o altă zicală dă tonul în altă direcție, iar ei o urmează. De exemplu, un conducător sau un lucrător spune că aceia care pot să scrie articole de mărturie pot fi desăvârșiți; prin urmare, practică scrierea articolelor, studiază scrisul și caută resurse. A doua zi, un alt conducător sau lucrător spune că aceia care își fac datoria pot fi mântuiți; prin urmare, încep să se ocupe cu îndeplinirea datoriei. Dar oricât de ocupați ar fi, nu sunt niciodată îngrijorați sau interesați de cea mai importantă chestiune: urmărirea adevărului și intrarea în viață. Diversele tendințe ticăloase care iau naștere în diferitele grupuri din biserică îi spulberă mereu pe unii oameni. Diversele zvonuri generate în rândul membrilor bisericii îi induc în eroare și îi influențează mereu pe unii. Cu toate acestea, există și unii care rămân indiferenți și nu dau atenție acestor zvonuri pe care le aud. Ei nu țin deloc seama de lucrarea pe care o realizează casa lui Dumnezeu; nu sunt interesați de credința în Dumnezeu și nu sunt credincioși adevărați. Acești oameni sunt credincioși doar cu numele. Există un alt grup de oameni care sunt întrucâtva mai buni; pot căuta și accepta adevărul, așa încât nu sunt afectați de aceste lucruri negative și de oamenii negativi. Doar cei care au o statură mică, fără o temelie și care nu urmăresc deloc adevărul sunt mereu influențați de diferitele zicale și remarci. Întrucât acești oameni se iau mereu după alții, există întotdeauna unii care inventează diverse zvonuri pentru a agita apele. Ei simt că doar asta face credința în Dumnezeu animată și interesantă, și nu plictisitoare, fiind singura modalitate de a se simți importanți. Aceste lucruri se întâmplă adesea în rândul noilor credincioși. Dacă într-o biserică predomină răspândirea zvonurilor și inducerea oamenilor în eroare, înseamnă că în acea biserică există cu siguranță prea puțini oameni care înțeleg adevărul. În biserică, acei oameni menționați mai devreme urmăresc orice zvonuri și orice instigări ticluiesc cei cu motive ascunse, ceea ce este foarte problematic. Acest lucru este cauzat parțial de calibrul slab, fiind și o manifestare autentică a neînțelegerii adevărului. Majoritatea lucrurilor spuse de oricine nu înțelege adevărul nu sunt practice și sunt amestecate cu impurități; strict vorbind, toate echivalează cu niște minciuni. Dacă are motive și scopuri, nu este doar o minciună, ci, cu atât mai mult, o uneltire a Satanei și o conspirație a oamenilor răi. Prin urmare, majoritatea lucrurilor spuse de oamenii fără adevăr sunt vorbe diavolești și nu trebuie crezute.
Aici se încheie părtășia despre subiectul răspândirii zvonurilor nefondate. Această chestiune a răspândirii zvonurilor este cea mai revelatoare pentru oameni, permițând să se vadă clar comportamentele diferitelor persoane. Ar trebui să înțelegeți acum ce atitudine trebuie să aveți față de zvonuri și de cei care le răspândesc și ce metode să folosiți pentru gestionarea acestora, nu-i așa? (Așa este.) Odată ce înțelegeți, când întâlniți din nou astfel de chestiuni, ar trebui să le comparați cu părtășia noastră și să folosiți metodele corecte pentru a aborda aceste probleme. Acest lucru este conform principiilor.
17 iulie 2021
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!