În viața bisericească, cine mai este predispus să-și verse negativitatea? Unii oameni își îndeplinesc datoria fără rezultate, făcând mereu greșeli; nu reflectează asupra propriei persoane, ci simt mereu că Dumnezeu nu este drept sau corect, că îi tratează mereu pe alții cu bunăvoință și pe ei nu, că îi privește cu dispreț și nu-i luminează niciodată și de aceea nu obțin niciodată rezultate în îndeplinirea datoriei lor și nu sunt niciodată capabili să-și atingă scopul de a ieși în evidență și de a fi stimați. În inima lor, ajung să se plângă de Dumnezeu și, în acest timp, înlăuntrul lor iau naștere gelozia, dezgustul și ura față de cei care își fac îndatoririle cu loialitate. Ce fel de umanitate au astfel de oameni? Nu sunt meschini? Și, pe lângă asta, nu eșuează în încercarea de a înțelege cum să urmărească adevărul în credința lor în Dumnezeu? Nu înțeleg ce este credința în Dumnezeu. După părerea lor, credința în Dumnezeu și îndeplinirea unei datorii sunt precum examenele de admitere la universitate date de elevi, fiind mereu nevoiți să compare punctajele și clasamentele. Așadar, acordă o mare importanță acestor lucruri. Nu este aceasta starea lor? În primul rând, din perspectiva înțelegerii adevărului, au astfel de oameni înțelegere spirituală? Nu au și nu înțeleg ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și să urmărești adevărul. Pe de o parte, acordă o mare importanță clasamentului în raport cu alții; pe de altă parte, folosesc mereu o metodă de punctare pentru a evalua cât de bine își realizează alții îndatoririle și cât de bine le realizează ei, ca și cum ar evalua elevii la școală, măsurând credința oamenilor în Dumnezeu și îndeplinirea îndatoririlor lor prin această metodă. Nu cumva este ceva în neregulă cu asta? În plus, nu este greșit modul plin de efort în care își îndeplinesc îndatoririle? Nu-și îndeplinesc îndatoririle cu efortul de a studia și de a da teste? (Ba da.) De ce spunem asta? Înțeleg asemenea oameni cum să caute principiile când cred în Dumnezeu și își realizează îndatoririle? Sunt capabili să caute principiile? Dintr-un punct de vedere, nu știu cum să caute principiile. Cum ar trebui să citească oamenii cuvintele lui Dumnezeu, cum ar trebui să aibă părtășie despre adevăr și cum să-și facă în mod adecvat îndatoririle – ei nu înțeleg aceste chestiuni, nici nu le pasă de ele. Știu doar că trebuie să găsească principii și să acționeze potrivit lor, dar nu înțeleg ce stipulează principiile, ce anume cere Dumnezeu sau cum acționează alții conform principiilor. Pur și simplu nu pricep. Și, din alt punct de vedere, sunt oare capabili să evalueze îndeplinirea unei datorii pe baza standardelor lui Dumnezeu pentru a evalua dacă îndeplinirea îndatoririlor de către oameni este conform standardului, precum și principiile pe care le cere El oamenilor în îndeplinirea datoriei lor? Pot să înțeleagă aceste chestiuni din cuvintele lui Dumnezeu și din părtășia fraților și surorilor? În primul rând, nu înțeleg nici cuvintele Sale, nici chestiunile privind îndeplinirea unei datorii. După ce încep să creadă în Dumnezeu și să facă îndatoriri, ei cugetă: „Când eram la școală, am descoperit o regulă: atât timp cât ești dispus să muncești din greu și să studiezi mai mult, poți să primești note mari. Așadar, voi proceda la fel în credința mea în dumnezeu. Voi citi mai mult cuvintele lui și mă voi ruga mai mult. În timp ce alții discută sau mănâncă, voi învăța imnuri și voi memora cuvintele lui dumnezeu. După un astfel de efort, ținând cont de munca mea asiduă, de sârguința și hărnicia mea, dumnezeu mă va binecuvânta cu siguranță, iar îndeplinirea datoriei mele va fi cu certitudine rodnică. Sunt sigur că voi avea un punctaj mare printre ceilalți și voi fi apreciat și promovat.” Totuși, în ciuda faptului că procedează astfel, tot nu-și pot împlini dorințele: „De ce tot sunt mai puțin eficient decât alții în îndeplinirea datoriei mele? Cum voi fi vreodată promovat sau folosit pentru sarcini importante? Nu înseamnă asta că nu există nicio speranță? M-am născut competitiv, nedorindu-mi să rămân în urma altora. Așa am fost la școală și tot așa sunt în credința mea în dumnezeu. Sunt hotărât să depășesc pe oricine mă întrece. Nu mă voi opri până voi reuși!” Cu metoda și abordarea corecte – doar folosind efortul de a studia din greu pentru a citi mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și a învăța mai multe imnuri; neparticipând la discuții inutile, neaxându-se pe a se găti, dormind mai puțin și desfătându-se mai puțin, subjugându-și trupul și necomplăcându-se în confortul trupesc – ei cred că vor putea atunci să primească binecuvântările lui Dumnezeu și sunt siguri că vor obține rezultate în îndeplinirea datoriei lor. Cu toate acestea, lucrurile decurg mereu altfel decât se așteptau: „De ce încă fac mereu greșeli când îmi fac datoria și de ce tot nu pot să o fac la fel de bine ca alții? Alții fac lucrurile rapid și bine, iar conducătorul îi laudă și îi stimează mereu. Am îndurat atât de multe suferințe și greutăți. De ce totuși nu obțin rezultate?” În timp ce cugetă la acest lucru, fac în cele din urmă o descoperire importantă: „Se pare că dumnezeu este nedrept. Cred în dumnezeu de atât de mult timp și abia acum văd asta! Dumnezeu este milostiv cu cine vrea el să fie. Așadar, de ce nu vrea să fie milostiv cu mine? Oare pentru că sunt prost, pentru că lingușirea și elocvența mă depășesc, pentru că nu sunt ager la minte? Sau pentru că arăt prea obișnuit și nu sunt foarte educat? Așa mă dezvăluie dumnezeu, nu-i așa? Am citit atât de multe dintre cuvintele lui – de ce nu este milostiv cu mine, ci mă dezvăluie în schimb?” Gândindu-se la asta, devin negativi: „Nu mai vreau să-mi fac datoria. N-am fost binecuvântat de dumnezeu când mi-am făcut datoria și am citit mai multe dintre cuvintele lui, dar el nu m-a luminat. Se spune în cuvintele lui că dumnezeu este milostiv cu cine vrea el să fie și arată milă cui vrea. Nu sunt o persoană căreia dumnezeu îi arată milă sau față de care este milostiv. De ce să sufăr acest chin?” Cu cât se gândesc mai mult, cu atât devin mai negativi și cu atât simt mai puțin că au o cale de urmat. Se simt sufocați de doleanțele lor și nu mai vor să-și facă datoria, iar când și-o îndeplinesc, o fac doar mecanic. Oricum ar avea alții părtășie despre principii, nu îi pot face să înțeleagă. Nu există nicio reacție în sinea lor. Când sunt în acest tip de stare, au vreo intrare în viață? Au vreo loialitate în îndeplinirea datoriei lor? Nu mai au, iar puținul efort și sârguința pe care le aveau cândva au dispărut și ele. Așadar, ce a mai rămas în inimile lor? „Pur și simplu îmi voi face planurile din mers și voi lua lucrurile așa cum vin. Dumnezeu ar putea să mă dezvăluie și să mă elimine oricând, renunțând la mine. Când va veni ziua în care nu voi avea voie să-mi fac datoria, nu o voi face. Știu că nu sunt suficient de bun. Poate că dumnezeu nu m-a eliminat încă, dar știu că nu mă place. Este doar o chestiune de timp până când voi fi eliminat.” Aceste gânduri și opinii iau naștere în inimile lor și, când interacționează cu alții, le scapă ocazional astfel de remarci: „Continuați cu toții să credeți cu toată convingerea! Credința și îndeplinirea îndatoririlor voastre vor fi cu siguranță binecuvântate de dumnezeu. Eu sunt lipsit de speranță. Sunt la capătul drumului meu. Oricât de sârguincios sau de muncitor aș fi, este în zadar. Dacă lui dumnezeu nu-i place de cineva, niciun efort pe care-l depune acesta nu este de folos. Îmi fac datoria depunând efort cât sunt capabil; dacă eforturile mele nu au unde să ajungă, nu se poate face nimic în privința asta. Îi poate dumnezeu constrânge pe oameni să facă lucruri care îi depășesc? Dumnezeu nu poate obliga un pește să trăiască pe uscat!” Ce se spune aici? Implicația este aceasta: „Așa sunt eu. Oricum m-ar trata dumnezeu, aceasta va fi atitudinea mea.” Spuneți-Mi, de ce ar mai vrea cineva cu o asemenea atitudine și intenție să primească binecuvântările lui Dumnezeu? Pot această stare și această atitudine pe care le-au căpătat să-i influențeze pe alții? Pot avea cu ușurință o influență negativă și dăunătoare, conducându-i pe alții la negativitate și slăbiciune. Oare nu înseamnă asta că-i induc în eroare pe alții și le fac rău? Oamenii cu un asemenea grad de negativitate fac parte din categoria diavolilor, nu-i așa? Diavolii nu iubesc niciodată adevărul.

Unii oameni nu-și varsă negativitatea în discursuri lungi; pur și simplu rostesc câteva fraze: „Sunteți cu toții mai buni decât mine. Sunteți cu toții foarte binecuvântați. Eu sunt lipsit de speranță. Oricât m-aș strădui, este inutil. Nu am nicio speranță de a primi binecuvântările lui Dumnezeu.” Deși cuvintele sunt simple și par să nu creeze probleme, sunând de parcă s-ar autoexamina, s-ar diseca și ar accepta fapte precum calibrul slab și neajunsurile proprii, în realitate, ei varsă un fel de negativitate invizibilă. Aceste cuvinte transmit sarcasm și batjocură, precum și împotrivire și, desigur, cu atât mai mult, transmit nemulțumire față de Dumnezeu, alături de o stare de spirit negativă și deprimantă. Aceste cuvinte negative ar putea fi puține, dar această stare de spirit, ca o boală contagioasă, îi poate afecta pe alții. Deși nu spun în mod explicit: „Nu mai vreau să-mi fac îndatoririle, nu am nicio speranță de mântuire și sunteți și voi toți în pericol”, ei trimit un semnal care îi face pe oameni să simtă că, dacă acest individ nu are nicio speranță de mântuire în ciuda eforturilor sale, atunci cei care nu încearcă au probabil și mai puține speranțe. Prin transmiterea acestui semnal, ei le spun tuturor: „Speranța este importantă. Dacă Dumnezeu nu-ți dă speranță, dacă Dumnezeu nu te binecuvântează, atunci totul este în zadar, indiferent cât de mult efort depui.” După ce majoritatea oamenilor acceptă acest semnal, credința lor lăuntrică în Dumnezeu nu poate decât să slăbească, iar loialitatea și sinceritatea de care ar trebui să dea dovadă când își fac îndatoririle sunt mult diminuate. Deși își varsă această negativitate fără o intenție clară de a-i induce în eroare pe oameni sau de a-i atrage de partea lor, această stare de spirit negativă îi afectează rapid pe alții, făcându-i să simtă o criză, simțind că eforturile lor sunt irosite cu ușurință; îi face să trăiască pe baza sentimentelor lor, folosindu-se de sentimente pentru a face speculații despre Dumnezeu și analizând și scrutând atitudinea și sinceritatea Lui față de oameni pe baza aparențelor superficiale. Când această stare de spirit negativă este transmisă altora, aceștia nu pot decât să se îndepărteze de Dumnezeu, să înțeleagă greșit și să se îndoiască de spusele Lui, fără să-I mai creadă cuvintele. În același timp, nu mai au sinceritate față de îndatoririle lor; nu sunt dispuși să plătească un preț și nici să aibă loialitate. Acesta este impactul acestor remarci negative asupra oamenilor. Care este consecința acestui impact? După ce aud aceste cuvinte, oamenii nu dobândesc edificare, cu atât mai puțin ajung să se cunoască pe sine, să-și descopere neajunsurile sau să devină capabili să practice adevărul și să-și facă îndatoririle conform principiilor – nu obțin niciunul dintre aceste rezultate pozitive. În schimb, acest impact îi face să devină mai negativi, să se gândească să renunțe la urmărirea adevărului și să nu mai aibă hotărârea de a-și face îndatoririle. De ce și-au pierdut credința? (Pentru că simt că nu au nicio speranță de mântuire.) Așa e, ai acceptat acest mesaj și simți că nu ai nicio speranță de mântuire și, prin urmare, nu ești dispus să depui un efort pentru a-ți face datoria. Acest comportament arată că nu urmărești cu sinceritate adevărul, ci judeci mereu pe baza sentimentelor, stărilor de spirit și presupunerilor dacă Dumnezeu este mulțumit de tine, dacă ai speranțe de mântuire și dacă Dumnezeu îți aprobă îndeplinirea datoriei. Când judecă aceste lucruri pe baza unor presupuneri, oamenii nu au multă motivație de a practica adevărul. De ce? Pot ei să-L judece pe Dumnezeu cu exactitate atunci când Îl judecă pe baza unor presupuneri? Pot să facă presupuneri cu precizie despre fiecare gând și idee pe care le are Dumnezeu? (Nu.) Mințile oamenilor sunt pline de înșelăciune, tranzacții, filosofii pentru interacțiuni lumești, de logica Satanei și așa mai departe. Care sunt consecințele presupunerilor despre Dumnezeu pe care le fac oamenii pe baza acestor lucruri? Ajung să se îndoiască de Dumnezeu, să se îndepărteze de El și chiar să își piardă complet credința în El. Când oamenii își pierd complet credința în Dumnezeu, în inima lor va apărea în mod inevitabil un mare semn de întrebare în legătură cu existența Lui. În acel moment, va lua sfârșit perioada lor de credință în Dumnezeu – sunt pe deplin distruși. În plus, este corect ca oamenii să facă presupuneri despre Dumnezeu? Este aceasta atitudinea pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Creator? În mod clar, nu este. Oamenii nu ar trebui să facă presupuneri despre Dumnezeu, nici să facă speculații în legătură cu gândirea sau cu gândurile Lui despre oameni. Acest lucru este în sine greșit; oamenii și-au asumat o perspectivă și o poziție incorecte.

Oamenii nu ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu cu presupuneri, speculații, îndoială sau suspiciune, nici să-L judece pe baza gândurilor și punctelor de vedere umane, a filosofiilor pentru interacțiuni lumești sau a cunoștințelor academice. Așadar, cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu? În primul rând, ar trebui să creadă că Dumnezeu este adevărul. Cerințele lui Dumnezeu de la oameni, intențiile Sale față de ei, dragostea și ura Lui față de oameni, rânduielile, gândurile și ideile Sale pentru diverse tipuri de oameni și așa mai departe nu au nevoie de speculațiile tale; aceste chestiuni au explicații clare și semnificații clare în cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie doar să crezi, să cauți și apoi să practici conform cuvintelor lui Dumnezeu – este așa de simplu. Dumnezeu nu-ți cere să judeci pe baza sentimentelor intențiile față de tine sau modul în care Te privește. Așadar, crezi că nu ai nicio speranță de mântuire – este acesta un sentiment sau un fapt? Au spus cuvintele lui Dumnezeu asta? (Nu.) Atunci, ce spun cuvintele Sale? Dumnezeu le spune oamenilor cum să caute adevărul pentru a găsi soluții și calea de practicare a adevărului ori de câte ori se confruntă cu o problemă sau dezvăluie firi corupte. Aceasta confirmă un lucru: este adevărat că Dumnezeu vrea să mântuiască oamenii și să le transforme firile corupte; El nu te înșală și acestea nu sunt vorbe goale. Crezi că nu ai nicio speranță de mântuire, dar aceasta e doar o stare de spirit temporară, un sentiment produs într-un anumit mediu. Sentimentele tale nu reprezintă dorințele sau intențiile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin gândurile Sale, și nu reprezintă nici adevărul. Prin urmare, dacă trăiești pe baza acestui sentiment, dacă faci presupuneri despre Dumnezeu pe baza acestui sentiment, folosindu-l pentru a înlocui dorințele lui Dumnezeu, atunci te înșeli grav și ai căzut în capcana Satanei. Ce ar trebui să faci în această situație? Nu te baza pe sentimente. Unii oameni spun: „Dacă n-ar trebui să ne bazăm pe sentimente, pe ce ar trebui să ne bazăm?” Este inutil să te bazezi pe ceva ce este al tău; sentimentele umane nu reprezintă adevărul. Cine știe cum a luat naștere sentimentul tău, de unde a venit cu adevărat? Dacă a fost produs de inducerea în eroare de către Satana, atunci este problematic. În orice caz, indiferent cum a apărut sentimentul, el nu reprezintă adevărul. Cu cât sentimentele și intuițiile cuiva sunt mai intense, cu atât mai mult acea persoană trebuie să caute adevărul, să vină înaintea lui Dumnezeu și să reflecteze asupra ei. Sentimentele umane, pe de o parte, și faptele și adevărul, pe de altă parte, sunt două lucruri diferite. Pot sentimentele să-ți ofere adevărul? Îți pot aduce o cale de practică? Nu pot. Numai cuvintele lui Dumnezeu și numai adevărul îți pot aduce o cale de practică, îți pot aduce schimbarea și îți pot deschide o cale de ieșire. Prin urmare, ceea ce ar trebui să practici nu este căutarea propriilor sentimente – sentimentele tale nu sunt importante. Ceea ce ar trebui să faci este să vii înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul, pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu prin cuvintele Sale. Cu cât te bazezi mai mult pe sentimente, cu atât mai puțin ai o cale de urmat, cu atât cazi mai adânc în negativitate și cu atât crezi mai mult că Dumnezeu este nedrept, că nu te-a binecuvântat. În schimb, dacă lași deoparte aceste sentimente pentru a căuta adevărurile-principii, pentru a vedea ce acțiuni de pe parcursul îndeplinirii datoriei tale au încălcat adevărurile-principii, ce acțiuni au fost făcute conform voinței tale și nu au nicio legătură cu adevărurile-principii, atunci vei descoperi pe parcursul căutării că ai prea mult o voință proprie, prea multe închipuiri. Doar aplicând acest strop de seriozitate, vei descoperi multe probleme: „Sunt prea răzvrătit, prea încăpățânat, prea arogant! Problema nu este că n-am nicio speranță de mântuire; sentimentele mele sunt greșite. Problema este că n-am luat în serios cuvintele lui Dumnezeu și n-am practicat conform adevărurilor-principii. Mă plâng mereu că Dumnezeu nu mă binecuvântează, nu mă îndrumă și este părtinitor, dar, de fapt, nu am recunoscut că sunt superficial, încăpățânat și nechibzuit în îndeplinirea datoriei mele – aceasta e vina mea. Acum mi-am dat seama: Dumnezeu nu este părtinitor. Când oamenii nu caută adevărul sau nu vin înaintea Lui, Dumnezeu este deja bun cu ei prin faptul că nu le retrage calificarea de a îndeplini o datorie; Dumnezeu este deja foarte îngăduitor în această privință. Totuși, încă eram plin de doleanțe, chiar luptându-mă și certându-mă cu Dumnezeu. Înainte credeam că sunt destul de bun, dar acum văd că nu este deloc adevărat. Nimic din ce făceam nu se baza pe principii; faptul că Dumnezeu nu m-a disciplinat a fost harul Său – mi-a recunoscut statura mică!” Printr-o astfel de căutare, vei înțelege unele adevăruri și vei putea să iei inițiativa pentru a practica în mod activ în conformitate cu adevărurile-principii. Puțin câte puțin, vei simți că ai niște principii în comportamentul tău și în îndeplinirea datoriei tale. În acel moment, nu te vei simți oare mult mai împăcat în conștiința ta? „Înainte simțeam că nu am nicio speranță de mântuire, dar acum de ce a devenit tot mai slab acest sentiment, această conștientizare? Cum de s-a schimbat această stare? Înainte credeam că nu am nicio speranță; oare acest lucru nu reprezenta doar negativitate, împotrivire și luptă împotriva lui Dumnezeu? Am fost mult prea răzvrătit!” După ce te supui, fără să-ți dai seama, vei începe pe parcursul îndeplinirii datoriei tale să înțelegi unele principii și nu te vei mai compara cu alții; te vei concentra doar asupra modului în care să eviți superficialitatea și să-ți faci îndatoririle conform principiilor. În mod inconștient, nu vei mai simți că nu poți fi mântuit și nu vei mai fi blocat în acea stare negativă; îți vei face îndatoririle conform principiilor și vei simți că relația ta cu Dumnezeu a devenit normală. Când vei avea această senzație, te vei gândi: „Dumnezeu nu m-a abandonat; pot să-I simt prezența și pot să-I simt îndrumarea și binecuvântările când Îl caut pe Dumnezeu în timp ce-mi realizez îndatoririle. Simt în sfârșit că Dumnezeu îi binecuvântează pe alții și mă binecuvântează și pe mine și că nu este părtinitor; se pare că încă am speranță de mântuire. Se pare că drumul pe care mergeam înainte era greșit; făceam mereu lucrurile de mântuială și comiteam greșeli nechibzuite când îmi făceam datoria și chiar credeam că mă descurc bine, trăind în lumea mea mică și admirându-mă singur. Acum văd că era o mare greșeală să procedez așa! Trăiam complet într-o stare în care vociferam împotriva lui Dumnezeu și mă împotriveam Lui – nu-i de mirare că nu primeam luminarea Lui. Cum aș putea să primesc luminarea lui Dumnezeu, dacă nu acționez conform principiilor?” Vezi, două moduri complet diferite de a practica, două moduri complet diferite de a trata ideile proprii, duc în cele din urmă la rezultate diferite.

Oamenii nu pot trăi pe baza sentimentelor în credința lor în Dumnezeu. Sentimentele oamenilor sunt doar stări de spirit trecătoare – au vreo legătură cu finalul lor? Cu faptele? (Nu.) Când oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, când trăiesc într-o stare de spirit în care Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu sau I se împotrivesc, se luptă cu Dumnezeu și vociferează împotriva Lui, atunci au abandonat complet grija și protecția lui Dumnezeu și nu mai au un loc pentru El în inimile lor. Când oamenii trăiesc într-o astfel de stare, nu pot să nu trăiască după propriile sentimente. Un oarecare gând neînsemnat îi poate necăji atât de mult încât nu pot să mănânce sau să doarmă, o remarcă neglijentă din partea cuiva îi poate cufunda în presupuneri și nedumerire, chiar și un singur coșmar îi poate face să fie negativi și să Îl înțeleagă greșit pe Dumnezeu. Odată ce s-a conturat acest tip de cerc vicios, oamenii stabilesc faptul că s-a terminat pentru ei, că și-au pierdut toate speranțele de a fi mântuiți, că au fost părăsiți de Dumnezeu și că El nu îi va mântui. Cu cât gândesc mai mult în acest fel și cu cât au mai multe astfel de sentimente, cu atât mai mult sunt cufundați în negativitate. Motivul real pentru care oamenii au aceste sentimente este că nu caută adevărul sau nu practică în conformitate cu adevărurile-principii. Atunci când li se întâmplă ceva, oamenii nu caută adevărul, nu practică adevărul și întotdeauna merg pe drumul lor, trăind în propria creativitate meschină. Își petrec fiecare zi comparându-se cu ceilalți și concurând cu ei, invidiindu-i și urându-i pe toți cei pe care îi consideră mai buni decât ei și luându-i în derâdere și batjocorindu-i pe toți cei pe care îi consideră a fi mai prejos decât ei, trăind în firea Satanei, nefăcând lucrurile conform adevărurilor-principii și refuzând să accepte sfaturi de la oricine. Acest lucru îi face să aibă tot felul de dezamăgiri, să facă speculații și să judece, iar ei devin mereu anxioși. Și oare nu merită asta? Doar ei pot îndura asemenea consecințe negative – și chiar o merită. Ce cauzează toate acestea? Faptul că oamenii nu caută adevărul, sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, acționează mereu conform propriilor idei, se dau mereu în spectacol și se compară cu ceilalți, încearcă mereu să se distingă, Îi cer mereu lui Dumnezeu lucruri absurde și așa mai departe – toate aceste lucruri îi fac pe oameni să se îndepărteze treptat de Dumnezeu, să I se împotrivească și să încalce adevărul iar și iar. În cele din urmă, se cufundă în întuneric și negativitate. Și, în astfel de momente, oamenii nu au o înțelegere adevărată a propriei răzvrătiri și împotriviri și cu atât mai puțin este posibil să abordeze aceste lucruri cu atitudinea corectă. În schimb, ei se plâng de Dumnezeu, Îl înțeleg greșit și fac presupuneri în legătură cu El. Când se întâmplă acest lucru, oamenii își dau în sfârșit seama de corupția lor foarte profundă și de faptul că ei sunt prea problematici, așa că stabilesc că sunt genul de oameni care I se opun lui Dumnezeu și nu pot decât să fie cufundați în negativitate, incapabili să se smulgă de acolo. Ei cred următoarele: „Dumnezeu mă disprețuiește și mă respinge, Dumnezeu nu mă vrea. Sunt prea răzvrătit, o merit, Dumnezeu cu siguranță nu mă va mai mântui.” Ei cred că toate acestea sunt realități. Stabilesc că presupunerile din inimile lor reprezintă realitatea. Indiferent cine are părtășie cu ei despre adevăr, nu este de niciun folos, deoarece ei nu-l acceptă. Ei se gândesc: „Dumnezeu nu mă va binecuvânta, nu mă va mântui, deci ce rost are să cred în Dumnezeu?” Când calea credinței lor în Dumnezeu a ajuns în acest punct, mai sunt oamenii capabili să creadă? Nu. De ce nu mai pot continua? Există un fenomen aici. Când negativitatea oamenilor ajunge la un anumit punct, în care inimile lor sunt pline de împotrivire și plângeri și doresc să întrerupă definitiv legătura cu Dumnezeu, atunci nu mai este un lucru la fel de simplu ca lipsa de teamă față de Dumnezeu, nesupunerea față de Dumnezeu, lipsa de iubire față de adevăr și neacceptarea adevărului. Ce este în schimb? În inimile lor, au ales în mod activ să renunțe la credința lor în Dumnezeu. Ei cred că este rușinos să aștepte pasiv să fie eliminați și că există mai multă demnitate în a alege să renunțe, așa că iau inițiativa să renunțe la șansa lor, punând ei înșiși capăt lucrurilor. Condamnă credința în Dumnezeu ca fiind rea, condamnă adevărul ca fiind incapabil să-i schimbe pe oameni și Îl condamnă pe Dumnezeu ca fiind nedrept, plângându-se că nu îi mântuiește: „Sunt atât de sârguincios, îndur mult mai multe greutăți decât alții și plătesc un preț mult mai mare decât toți ceilalți, îmi fac datoria cu sinceritate și, totuși, Dumnezeu nu m-a binecuvântat. Acum văd limpede că Dumnezeu nu mă place, că Dumnezeu tratează oamenii în mod inechitabil.” Ei au îndrăzneala să transforme îndoielile lor cu privire la Dumnezeu în condamnare și hulire față de El. Când acest fapt prinde contur, pot ei să continue pe calea credinței în Dumnezeu? Întrucât se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se opun, nu acceptă adevărul sau nu reflectează deloc asupra lor, ei sunt distruși. Oare nu este irațional ca o persoană să-L abandoneze pe Dumnezeu din proprie inițiativă și apoi să se plângă că Dumnezeu nu o binecuvântează sau nu-i arată har? Fiecare om își alege calea și merge singur pe ea; nimeni nu poate face asta pentru el. Tu ești cel care a ales un drum fără ieșire, tu L-ai abandonat pe Dumnezeu și L-ai respins. De la început până la sfârșit, Dumnezeu nu a spus niciodată că nu te dorește, că a renunțat la tine sau că refuză să te mântuiască; tu ești cel care L-a restrâns pe Dumnezeu pe baza propriilor presupuneri. Dacă ai crede cu adevărat în Dumnezeu, tot ai crede în El, chiar dacă El nu te-ar vrea, și tot ai crede în Dumnezeu, ai continua să citești cuvintele Sale, tot ai accepta adevărul și ți-ai îndeplini îndatoririle în mod normal, chiar dacă El te-ar detesta, cine ar putea atunci să te restricționeze sau să te oprească? Nu se rezumă totul la alegerile tale și la ceea ce urmărești tu? Ție îți lipsește credința, însă te întorci pentru a te plânge de Dumnezeu; înseamnă că ești irațional. Nu-ți menții relația cu Dumnezeu și insiști să o distrugi; odată ce există o ruptură, poate aceasta să fie reparată? O oglindă spartă este greu de lipit la loc și, chiar dacă este lipită la loc, crăpătura tot va exista. Odată ce relația s-a rupt, nu poate fi readusă niciodată la starea inițială. Astfel, indiferent ce tip de mediu întâlnesc pe parcursul credinței lor în Dumnezeu, oamenii ar trebui să învețe să se supună și să caute adevărul – doar atunci pot rămâne fermi. Dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu până la capătul drumului, este crucial să urmărești adevărul; fie în îndeplinirea îndatoririlor tale, fie în orice altceva, este esențial să înțelegi adevărurile-principii, să le practici și să le pui în aplicare, deoarece prin procesul de înțelegere a adevărului și de practicare în conformitate cu adevărurile-principii ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu, să-L înțelegi și să-L pricepi, să-I înțelegi intențiile și să ajungi să fii compatibil cu El, dobândind o înțelegere și o acceptare a esenței Sale. Dacă nu pui în practică adevărurile-principii și doar acționezi sau îți faci îndatoririle conform propriei voințe, nu vei intra niciodată în contact cu adevărul. Ce înseamnă să nu intri niciodată în contact cu adevărul? Înseamnă că nu vei intra niciodată în contact cu atitudinea lui Dumnezeu față de toate lucrurile, cu gândurile sau cerințele Sale; și este și mai puțin probabil să intri în contact cu firea și esența lui Dumnezeu așa cum sunt dezvăluite în lucrarea Sa. Dacă nu reușești să intri în contact cu aceste fapte ale lucrării lui Dumnezeu, modul tău de a-L înțelege se va limita întotdeauna la închipuirile și noțiunile umane. Va rămâne în tărâmul închipuirilor și noțiunilor și nu va fi niciodată în concordanță cu esența și adevărata fire a lui Dumnezeu. Astfel, nu vei putea să dobândești o înțelegere autentică a lui Dumnezeu.