2. Vărsarea negativității în timpul refuzului de a accepta emondarea

Există o altă situație în care oamenii sunt susceptibili să-și verse negativitatea: când se confruntă cu emondarea și nu pot accepta unele cuvinte ale emondării, vor nutri neascultare, nemulțumire și doleanțe în inimile lor și, uneori, se vor simți chiar nedreptățiți. Consideră că s-a făcut o nedreptate: „De ce nu am voie să mă explic sau să mă justific? De ce sunt emondat în permanență?” Ce tipuri de negativitate varsă de obicei acești oameni? De asemenea, ei caută motive pentru a se justifica și a se apăra. În loc să-și disece, să-și compenseze sau să-și remedieze greșelile, ei își susțin cauza, spunând lucruri precum motivul pentru care nu au făcut ceva bine, cauzele din spatele acestuia, care au fost factorii și condițiile obiective și faptul că nu au procedat intenționat; folosesc aceste scuze pentru a se justifica și a se apăra, astfel încât să-și atingă scopul de a refuza emondarea. Acești oameni nu recunosc faptul că emondarea este corectă și analizează incidentul emondării cu multe alte persoane, încercând să explice clar problema în fața tuturor. Ba chiar răspândesc idei precum: „Acest tip de emondare îi va descuraja pe oameni să-și facă îndatoririle. Nimeni nu va mai fi dispus să-și facă îndatoririle. Oamenii nu vor ști cum să procedeze și nu vor avea o cale de practică.” Există chiar și unii care, în aparență, au părtășie despre felul în care acceptă să fie emondați, dar, în realitate, folosesc părtășia pentru a se justifica și a se apăra, făcând mai mulți oameni să creadă că, în modul în care îi tratează, casa lui Dumnezeu nu ține deloc cont de sentimentele lor și că până și o mică greșeală poate duce la emondare. Cei care sunt predispuși să-și verse negativitatea nu reflectează niciodată asupra propriei persoane. Chiar și când se confruntă cu emondarea, nu reflectează la natura greșelilor lor sau la cauza acestora. Nu disecă aceste probleme, ci, în schimb, aduc argumente, se justifică și se apără în mod constant. Unii oameni chiar spun: „Înainte de a fi emondat, simțeam că există o cale de urmat, dar, când am fost emondat, am devenit confuz. Nu mai știu cum să practic sau cum să cred în Dumnezeu și nu văd calea de urmat.” În plus, le spun altora: „Trebuie să aveți mare grijă să nu fiți emondați; este foarte dureros, ca îndepărtarea unui strat de piele. Nu urmați vechea mea cale. Priviți ce mi s-a întâmplat după ce am fost emondat. Sunt blocat, incapabil să merg înainte sau înapoi; nimic din ce fac nu este bun!” Sunt corecte aceste cuvinte? Există vreo problemă cu ele? (Da. Se justifică singuri și aduc argumente, spunând că nu au făcut nimic greșit.) Ce mesaj este transmis prin această justificare și argumentare? (Potrivit lor, casa lui Dumnezeu greșește când îi emondează pe oameni.) Unii spun: „Înainte de a fi emondat, simțeam că am o cale de urmat, dar, după emondare, nu știu ce să fac.” Oare de ce nu știu ce să facă după ce au fost emondați? Care este motivul? (Când se confruntă cu emondarea, nu acceptă adevărul sau nu încearcă să se cunoască pe sine. Au unele noțiuni și nu caută adevărul pentru a le rezolva. Acest lucru îi lasă fără o cale. În loc să găsească în ei înșiși cauza, susțin contrariul, că emondarea i-a făcut să-și piardă calea.) Nu este aceasta oare o învinuire? Este ca și cum ar spune: „Ce am făcut a fost în conformitate cu principiile, dar faptul că m-ai emondat arată clar că nu mă lași să mă ocup de lucruri conform principiilor. Așadar, cum ar trebui să practic în viitor?” La asta se referă cei care spun astfel de lucruri. Acceptă să fie emondați? Acceptă faptul că au făcut greșeli? (Nu.) Oare această afirmație nu înseamnă de fapt că știu să comită cu nechibzuință fapte rele, dar când sunt emondați și rugați să acționeze conform principiilor, nu știu ce să facă și devin confuzi? (Ba da.) Așadar, cum procedau înainte? Când cineva se confruntă cu emondarea, nu este din cauză că nu a acționat conform principiilor? (Ba da.) Săvârșesc cu nechibzuință fapte rele, nu caută adevărul și nu fac lucrurile conform principiilor sau regulilor casei lui Dumnezeu, prin urmare sunt emondați. Scopul emondării este acela de a le da posibilitatea oamenilor să caute adevărul și să acționeze conform principiilor, de a-i împiedica să comită din nou fapte rele cu nechibzuință. Cu toate acestea, când se confruntă cu emondarea, acei oameni spun că nu mai știu cum să acționeze sau cum să practice – conțin aceste cuvinte vreun element de autocunoaștere? (Nu.) Ei nu au nicio intenție de a se cunoaște pe ei înșiși sau de a căuta adevărul. În schimb, insinuează următoarele: „Obișnuiam să-mi fac îndatoririle foarte bine, dar, de când m-ai emondat, mi-ai stârnit confuzie în gânduri și în modul în care îmi abordez îndatoririle. Acum gândirea mea nu este normală și nu sunt la fel de hotărât sau de îndrăzneț ca înainte, nu sunt la fel de curajos, și toate acestea din cauză că am fost emondat. De când am fost emondat, inima îmi este profund rănită. Așadar, trebuie să le spun altora să fie foarte atenți când își fac îndatoririle. Nu trebuie să-și dezvăluie defectele sau să greșească; dacă greșesc, vor fi emondați și apoi vor deveni timizi și-și vor pierde determinarea pe care o aveau înainte. Spiritul lor îndrăzneț se va diminua semnificativ, iar curajul lor tineresc și dorința de a da totul vor dispărea, lăsându-i sfioși și docili, speriați de propria umbră și simțind că nimic din ceea ce fac nu este corect. Nu vor mai simți prezența lui Dumnezeu în inimile lor și se vor simți tot mai îndepărtați de El. Vor avea impresia că până și rugăciunile și strigătele lor către Dumnezeu rămân fără răspuns. Vor simți că nu au aceeași vitalitate, exuberanță, că nu merită să fie iubiți și chiar vor începe să se disprețuiască pe ei înșiși.” Sunt acestea cuvinte din inimă, spuse în părtășie de cineva cu experiență? Sunt ele sincere? Îi edifică pe oameni sau le aduc beneficii? Nu cumva doar denaturează faptele? (Ba da, aceste cuvinte sunt destul de absurde.) Ei spun: „Nu-mi călcați pe urme și nu urmați și voi vechea mea cale! Vedeți că mă comport destul de bine acum, dar, de fapt, mi-a fost pur și simplu frică după acea emondare și n-am fost la fel de liber și eliberat ca înainte.” Ce impact au aceste cuvinte asupra ascultătorilor? (Îi determină pe oameni să fie mai precauți față de Dumnezeu, făcându-i să acționeze cu prudență, de teamă că vor fi emondați.) Au acest tip de impact negativ. După ce le aud, oamenii vor gândi: „Mie-mi spui? O mică neglijență și ajungi să fii emondat – n-ai cum să eviți asta! De ce este atât de greu să ne facem îndatoririle în casa lui Dumnezeu? Vorbim întruna despre adevărurile-principii – e de-a dreptul solicitant! Nu este în regulă doar să ducem o viață simplă și stabilă? Nu este o cerință mare sau o speranță extravagantă, dar de ce este atât de dificil de realizat? Chiar sper să nu fiu emondat. Sunt o persoană foarte timidă; în mod normal, când oamenii se uită urât la mine și vorbesc tare, inima începe să-mi bată cu putere. Dacă m-aș confrunta într-adevăr cu emondarea și cuvintele ar fi atât de dure, disecând faptele în acel mod, cum aș putea să rezist? N-aș avea coșmaruri? Toată lumea spune că emondarea este bună, dar nu văd de ce este așa. Nu s-a speriat acea persoană de ea? Dacă aș fi emondat, și eu m-aș speria.” Nu este acesta impactul cauzat de cuvintele celor care își varsă negativitatea? Este acest impact afirmativ și pozitiv sau negativ și dăunător? (Negativ și dăunător.) Aceste afirmații negative pot cauza un rău imens celor care sunt dispuși să urmărească adevărul! Așadar, spuneți-Mi, cei care își varsă frecvent negativitatea și răspândesc moartea sunt slujitori ai Satanei? Sunt oameni care tulbură lucrarea bisericii? (Da.)

Unii oameni acționează conform propriilor idei și se împotrivesc principiilor. După ce sunt emondați, simt că, deși au lucrat din greu și au plătit un preț, tot au fost emondați, așa că inimile lor devin pline de neascultare, iar ei nu acceptă expunerea sau disecarea. După părerea lor, Dumnezeu este nedrept și casa lui Dumnezeu este nedreaptă față de ei, întrucât o persoană atât de utilă și talentată ca ei, care îndură atât de multă suferință și plătește un preț atât de mare, nu este lăudată de casa lui Dumnezeu, fiind chiar emondată. Din neascultarea lor iau naștere doleanțe, iar ei își vor vărsa negativitatea: „Din câte văd eu, nu este nimic mai greu decât să crezi în dumnezeu; e foarte greu să primești niște binecuvântări și să te bucuri de puțin har. Am plătit un preț atât de mare, dar am fost emondat pentru că n-am făcut bine un lucru. Dacă cineva ca mine nu este în stare să își îndeplinească sarcina, cum ar putea să fie oricine altcineva? Nu este dumnezeu drept? De ce nu sunt în stare să-i recunosc dreptatea? Cum de este dreptatea lui dumnezeu atât de incompatibilă cu noțiunile oamenilor?” Nu analizează ce anume din propriile fapte contravine principiilor sau ce firi corupte au dezvăluit. Nu doar le lipsește orice urmă de remușcare sau supunere, ci chiar judecă și se împotrivesc pe față. După ce-i aud făcând o astfel de afirmație, majoritatea oamenilor încep să simtă compasiune față de ei și sunt influențați de ei: „Este adevărat, nu-i așa? Cred în Dumnezeu de douăzeci de ani și tot se confruntă cu o asemenea emondare. Dacă cineva care crede de douăzeci de ani nu poate fi neapărat mântuit, atunci oamenii ca noi au și mai puține speranțe.” Nu au fost otrăviți? Odată ce negativitatea este vărsată, otrava este semănată ca o sămânță plantată în inimile oamenilor, prinzând rădăcini, încolțind, înflorind și dând roade în mințile lor. Înainte ca oamenii să-și dea seama, sunt otrăviți și în sinea lor iau naștere împotrivirea și plângerile față de Dumnezeu. Când sunt emondați, acei oameni devin neascultători față de Dumnezeu și nemulțumiți de modul în care i-a tratat casa Lui. În loc să adopte o atitudine de căință și mărturisire, ei aduc argumente, oferă justificări și se apără. Anunță peste tot câte greutăți au îndurat, ce lucrare au făcut și ce îndatoriri au realizat de-a lungul numeroșilor ani de credință și că, în loc să primească recompense acum, se confruntă cu emondarea. Nu doar că nu reușesc să-și recunoască prin emondare corupția și greșelile pe care le-au făcut, dar răspândesc și ideea că modul în care i-a tratat casa lui Dumnezeu este nedrept și mai puțin decât rezonabil, că n-ar trebui tratați așa și că, în caz contrar, Dumnezeu nu este drept. Motivul pentru care varsă această negativitate este că nu pot accepta emondarea sau faptul că au comis greșeli, cu atât mai puțin acceptă sau recunosc faptul că au afectat intrarea în viață a fraților și surorilor, precum și lucrarea bisericii. Sunt de părere că au acționat corect și că cea care a greșit a fost casa lui Dumnezeu, pentru că i-a emondat. Vărsându-și negativitatea, vor să le spună oamenilor că modul în care îi tratează casa lui Dumnezeu este nedrept: odată ce cineva face o greșeală, casa lui Dumnezeu o va folosi ca muniție împotriva lor, profitând de această problemă și emondându-i fără milă, până în punctul în care devin docili și cred că nu au adus nicio contribuție, în care nu mai au pe nimeni care să-i idolatrizeze, nu se mai apreciază pe ei înșiși și nu mai îndrăznesc să-I ceară recompense lui Dumnezeu – doar atunci își va fi atins scopul casa lui Dumnezeu. Obiectivul lor în vărsarea acestei negativități este de a face mai mulți oameni să sară în apărarea lor, de a determina mai mulți oameni să înțeleagă „adevărul situației” și să vadă cât de multă suferință au îndurat în numeroșii lor ani de credință în Dumnezeu, cât de semnificative au fost contribuțiile lor, cât de calificați sunt și cât de experimentați sunt în calitate de credincioși. Prin aceasta, vor să-i determine pe alții să stea de partea lor, în opoziție comună față de regulile casei lui Dumnezeu și de emondarea de către casa Lui. Nu are acest lucru natura de a-i atrage pe oameni de partea lor? (Ba da.) Scopul lor în a-și vărsa astfel negativitatea este să-i atragă pe oameni de partea lor și să-i inducă în eroare, tulburând lucrarea bisericii pentru a-și da frâu liber resentimentelor. Indiferent ce efect au în cele din urmă asupra oamenilor când își varsă negativitatea, efectul și consecința sunt că oamenii sunt induși în eroare și tulburați, că sunt vătămați. Nu este edificator. Este un efect negativ.

Când oamenii se confruntă cu emondarea, acestea sunt, practic, tipurile de negativitate pe care le varsă. Nu pot accepta să fie emondați și sunt nemulțumiți și neascultători în inimile lor, fiind incapabili să accepte acest lucru de la Dumnezeu. Primul lor răspuns nu este să caute adevărul în legătură cu emondarea și să reflecteze asupra lor, să se cunoască și să se analizeze pe ei înșiși, pentru a vedea exact ce au greșit, dacă acțiunile lor au fost în concordanță cu principiile, de ce i-a emondat casa lui Dumnezeu și dacă au fost tratați în acest mod din cauza resentimentelor personale sau a fost un lucru corect și rezonabil. Primul lor răspuns nu este să caute aceste lucruri – în schimb, primul lor răspuns este să se bazeze pe calificările lor, pe greutățile îndurate și pe modul în care s-au consumat pentru a se opune emondării. Procedând astfel, tot ce se ivește în inimile lor este cu siguranță negativ și potrivnic, fără nimic afirmativ sau pozitiv. Așadar, când au părtășie despre sentimentele și înțelegerea lor după ce sunt emondați, cu siguranță își varsă negativitatea și răspândesc noțiuni. Vărsarea negativității și răspândirea noțiunilor ar trebui oprite și restricționate prompt, nu tolerate și ignorate. Aceste lucruri negative vor obstrucționa, tulbura și afecta intrarea în viață a fiecărei persoane și nu pot juca un rol afirmativ, pozitiv, cu atât mai puțin să inspire loialitatea oamenilor față de Dumnezeu sau îndeplinirea loială a îndatoririlor lor. Prin urmare, când își varsă negativitatea, asemenea oameni tulbură viața bisericească și ar trebui restricționați.

3. Vărsarea negativității când sunt afectate reputația, statutul și interesele cuiva

Pe lângă vărsarea negativității după ce sunt demiși sau emondați, în ce alte situații își varsă oamenii negativitatea? (Când le sunt prejudiciate interesele, iar ei simt că au suferit o pierdere.) (Unii oameni își îndeplinesc îndatoririle de mulți ani, dar când se îmbolnăvesc sau familiile le sunt lovite de dezastre, aceștia spun: „Ce am câștigat crezând în Dumnezeu atât de mulți ani?”.) „Deviza” obișnuită a acestor negativiști este „Ce am câștigat”? Ce alte situații există? (Unii oameni nu doar că nu reușesc să obțină rezultate în îndatoririle lor, dar comit deseori greșeli, așa că spun: „De ce îi luminează Dumnezeu pe alții, dar pe mine nu? De ce le-a dat Dumnezeu un calibru atât de bun, în timp ce al meu este atât de slab?” În loc să reflecteze asupra propriilor probleme, ei transferă responsabilitatea asupra lui Dumnezeu, spunând că Dumnezeu nu i-a luminat sau îndrumat, apoi continuă să se plângă de El.) Susțin că Dumnezeu este nedrept, întrebând de ce îi luminează pe alții și le dă har altora, dar nu lor, bombănind de ce nu obțin rezultate în îndatoririle lor – se plâng. Exemplele pe care le-ați dat sunt bune. Mai aveți? (Unii oameni devin plini de resentimente când le sunt redistribuite îndatoririle, întrebând de ce au fost redistribuite și suspectând că lucrătorii și conducătorii îi au în vizor și le fac viața dificilă.) Oare simt că sunt disprețuiți de casa lui Dumnezeu? (Da.) Unii oameni care nu fac o lucrare reală sunt demiși și eliminați și simt că reputația și statutul lor au fost afectate. Ca să-și verse nemulțumirea, se văicăresc mereu în privat: „Cred în dumnezeu de puțin timp, capacitatea mea de înțelegere nu este bună și am un calibru slab. Nu mă ridic la nivelul celorlalți. Dacă spun ei că nu sunt capabil, cu siguranță nu sunt!” În aparență, își recunosc neajunsurile, dar, de fapt, încearcă să recâștige beneficiile pe care le-au pierdut, văicărindu-se întruna și spunând lucruri pentru a câștiga compătimirea oamenilor și a-i face să simtă că este nedreaptă casa lui Dumnezeu. De îndată ce le sunt prejudiciate interesele, devin reticenți și speră mereu să-și recupereze pierderile și să primească o compensație. În caz contrar, își pierd credința în Dumnezeu și nu mai știu cum să creadă în El, spunând lucruri precum: „Pe vremuri, credeam că este grozav să crezi în dumnezeu și că rolul de conducător sau lucrător în biserică va aduce cu siguranță mari binecuvântări. Nu m-am așteptat niciodată să fiu demis și eliminat și să fiu respins de alții. Când mă gândesc că așa ceva se poate întâmpla în casa lui dumnezeu! Nu toți cei care cred în dumnezeu sunt neapărat persoane bune și nu tot ce face casa lui dumnezeu îl reprezintă pe dumnezeu sau dreptatea.” Care este natura unor astfel de afirmații? Cuvintele lor, atât în mod explicit, cât și implicit, transmit un atac. Transmit judecată și împotrivire. La prima vedere, par să vizeze un anumit conducător sau biserica, dar, în inimile lor, prin aceste cuvinte Îl vizează cu adevărat pe Dumnezeu, cuvintele Sale, decretele administrative și regulile casei Sale. Pur și simplu își dau frâu liber resentimentelor. De ce își dau frâu liber resentimentelor? Simt că au suferit o pierdere; în inimile lor, simt nedreptate și nemulțumire și vor să ceară lucruri și să primească o compensație. Deși negativitatea vărsată de asemenea oameni nu reprezintă o amenințare semnificativă pentru cei mai mulți, aceste cuvinte murdare sunt ca niște muște sau ploșnițe enervante care creează o tulburare moderată în mințile oamenilor. Cei mai mulți se simt dezgustați și scârbiți la auzul acestor cuvinte, dar vor exista inevitabil cei de aceeași teapă cu astfel de oameni, cei cu aceleași firi, esențe și înclinații, cei de același soi mizerabil precum acei oameni și care sunt influențați și tulburați de ei. Este inevitabil. Mai mult, unii oameni de statură mică, lipsiți de discernământ, pot fi tulburați de aceste remarci negative, iar credința lor în Dumnezeu poate fi influențată. Acești oameni deja nu știu exact care este rostul credinței în Dumnezeu și au neclarități privind adevărurile viziunilor, iar capacitatea lor de a înțelege adevărul este și ea slabă. Când aud aceste afirmații negative, este extrem de probabil să le accepte involuntar și, astfel, să sufere de pe urma influenței lor. Aceste cuvinte sunt otravă. Ele pot fi plantate cu ușurință în inimile oamenilor. Odată ce acceptă aceste remarci negative, când casa lui Dumnezeu le cere să facă o datorie, oamenii răspund cu indiferență. Când casa lui Dumnezeu le cere cooperarea într-o anumită sarcină, sunt lipsiți de entuziasm. O vor prelua doar dacă au chef; în caz contrar, nu o vor prelua, având mereu motive și scuze de tot felul. Înainte de a auzi aceste remarci negative, exista puțină sinceritate în credința lor în Dumnezeu și aveau într-o anumită măsură o atitudine pozitivă, plină de inițiativă când își făceau îndatoririle. Dar după ce aud aceste remarci negative, devin indiferenți și, de asemenea, sunt distanți față de frații și surorile lor. Sunt precauți față de ei. Când biserica rânduiește ca acești oameni să facă o datorie, ei continuă să se sustragă și să o respingă în mod repetat, dând dovadă de multă pasivitate. Înainte, participau cu punctualitate la adunări, dar după ce aud acele remarci, prezența lor devine sporadică – vin când sunt într-o stare de spirit bună, dar nu vin când nu sunt. Dacă se întâmplă ceva neplăcut acasă, se îngrijorează că s-ar putea produce un dezastru, așa că participă la mai multe adunări și citesc mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Dacă sunt încântați, fericiți și mișcați după lectura cuvintelor lui Dumnezeu, vor oferi chiar niște bani. Dar odată ce lucrurile se calmează acasă, aceștia încetează din nou să participe la adunări. Când frații și surorile încearcă să aibă părtășie cu ei în speranța de a-i sprijini, găsesc scuze pentru a refuza; iar când frații și surorile merg la ei acasă, nu vor să deschidă ușa, chiar dacă sunt în mod clar acasă. Ce se întâmplă aici? Au fost influențați de acele remarci negative – au fost otrăviți și consideră că persoanele care cred în Dumnezeu nu sunt de încredere. La început, aveau destul de multă încredere în aceste persoane, iar când citeau cuvintele lui Dumnezeu, se gândeau: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, acești oameni sunt frații și surorile mele, aceasta e casa lui Dumnezeu – ce minunat!” Dar după ce au auzit remarcile negative răspândite de anumite persoane, s-au schimbat. Nu au fost influențați? Nu le-a fost afectată intrarea în viață? (Ba da.) Cine i-a influențat? Oamenii care își varsă negativitatea, cei care au făcut acele remarci. Dacă nu au încă o bază solidă pe adevărata cale sau nu au mâncat și nu au băut cuvintele lui Dumnezeu până într-acolo încât să înțeleagă adevărul, oamenii pot fi ușor influențați de lucruri negative. Și, în special, cei care nu au capacitatea de a înțelege adevărul, ci urmăresc pur și simplu tendințele, observă situația și privesc fenomenele superficiale sunt și mai ușor influențați de cuvintele negative. Mai ales când îi aud pe oameni spunând sofisme precum „Casa lui dumnezeu nu este neapărat corectă și nu tot ce face ea este pozitiv”, precauția lor crește și mai mult. O afirmație care este în concordanță cu adevărul nu este întotdeauna acceptată ușor, dar o afirmație negativă, o afirmație absurdă, o afirmație care contrazice adevărul – acestea pot să prindă cu prea multă ușurință rădăcini în inimile oamenilor și nu este ușor să le îndepărtezi. Oamenilor le este atât de dificil să accepte adevărul și atât de ușor să accepte sofisme!

Unii oameni cu o umanitate rea acordă multă importanță prestigiului, faimei, desfătării trupești și proprietăților și intereselor personale. Când reputația, statutul și interesele lor directe suferă pierderi, ei nu acceptă acest lucru din partea lui Dumnezeu sau nu acceptă mediul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru ei și nu sunt capabili să renunțe la aceste lucruri și să ignore câștigurile și pierderile personale. În schimb, se folosesc de diverse oportunități pentru a-și vărsa nemulțumirea și neascultarea și pentru a-și da frâu liber emoțiilor negative, drept urmare, făcându-i pe unii oameni să sufere foarte mult. Așadar, când astfel de oameni își varsă negativitatea, conducătorii bisericii trebuie mai întâi să priceapă prompt situația și să-i oprească și să-i restricționeze pe acei oameni în timp util. Desigur, conducătorii bisericii ar trebui, de asemenea, să ia inițiativa și să-i dea în vileag pe acei oameni și să aibă părtășie cu frații și surorile despre modul de a-i discerne și motivul pentru care spun aceste lucruri negative și absurde, precum și modul de a trata și discerne aceste cuvinte pentru a nu fi induși în eroare și afectați grav de ele. Este necesar să puteți discerne și analiza asemenea oameni și, astfel, să-i evitați, să-i respingeți și să nu mai fiți induși în eroare de ei. Aceasta e lucrarea care ar trebui făcută de conducătorii bisericii. Desigur, dacă frații și surorile de rând descoperă asemenea oameni și le discern umanitatea-esență, ar trebui să țină și ei distanța față de aceștia. Dacă nu ai o capacitate suficientă pentru a te împotrivi sau statura necesară pentru a-i susține, ajuta și schimba și simți că nu poți rezista remarcilor negative și cuvintelor lor de nemulțumire și neascultare, cea mai bună abordare este să stai la distanță. Dacă simți că ești foarte puternic, ai o anumită statură și poți să dai dovadă de discernământ și să rămâi neafectat indiferent ce spune oricine, simțind că nu-ți va schimba credința în Dumnezeu indiferent cât de gravă este negativitatea pe care o varsă, că poți să discerni astfel de oameni și, de asemenea, să-i dai în vileag și să-i oprești când își varsă negativitatea – atunci nu ai nevoie să eviți asemenea oameni sau să fii precaut față de ei. Dar dacă simți că nu ai o asemenea statură, calea și principiul de a trata astfel de oameni este să stai departe de ei. Este ceva ușor de realizat? (Da.) Unii spun: „Pot să-i tolerez, să-i rabd și să-i iert?” Și acest lucru este în regulă și nu este greșit, dar nu este cea mai importantă sau cea mai bună practică. Să spunem că îi rabzi, îi tolerezi și le faci pe plac și, în cele din urmă, ești indus în eroare de ei și atras de partea lor. Și să presupunem că, indiferent cum te aprovizionează și te susține casa lui Dumnezeu, nu simți acest lucru; sau că, atunci când citești cuvintele Sale, ești adesea influențat de gândurile și remarcile lor și, imediat ce te gândești la ceva ce au spus, mintea îți este afectată și nu poți continua să citești. Și când frații și surorile au părtășie despre înțelegerea lor privind adevărul – în special când au părtășie despre discernerea remarcilor făcute de asemenea oameni – ești din nou influențat și afectat de cuvintele lor, care stârnesc haos în mintea ta. În acest caz, ar trebui să ții distanța față de astfel de oameni. Toleranța și răbdarea ta vor fi ineficiente și nu sunt cel mai bun mod de a te apăra împotriva unor asemenea oameni. Să spunem că toleranța și răbdarea ta nu sunt un comportament deghizat, extern, ci ai cu adevărat suficientă statură pentru a înfrunta astfel de oameni. Indiferent ce spun ei, chiar dacă nu-ți spui părerea, îi poți totuși discerne în inima ta; ești capabil să dai dovadă de îngăduință față de ei și să-i ignori, dar orice cuvinte potrivnice, negative sau de neînțelegere și plângere față de Dumnezeu pe care le spun nu-ți vor afecta câtuși de puțin credința în Dumnezeu, nici nu-ți vor afecta loialitatea în îndeplinirea datoriei tale sau supunerea față de Dumnezeu. În acest caz, poți să-i tolerezi și să-i rabzi. Care este principiul de practicare a toleranței și răbdării? De a nu fi afectat. Ignoră-i, lasă-i să spună ce vor – la urma urmei, astfel de oameni sunt doar niște instigatori iraționali și sunt nerușinat de încăpățânați. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu-l vor accepta; fac parte din categoria diavolilor și satanelor și este inutil să ai părtășie cu ei. Prin urmare, înainte să fie îndepărtați și tratați de casa lui Dumnezeu, este cel mai bine dacă ai statura pentru a-i tolera și răbda fără să fii afectat. Adoptați de obicei acest principiu al toleranței și răbdării? Suportați tot felul de oameni, dar uneori nu sunteți atenți și vă lăsați puțin induși în eroare; după aceea, vă dați seama, vă simțiți îndatorați față de Dumnezeu, vă rugați câteva zile, vă schimbați starea și vă apropiați de Dumnezeu. În cea mai mare parte a timpului, puteți vedea clar că astfel de oameni nu sunt buni și că fac parte din categoria diavolilor. Deși poți interacționa cu ei în mod normal, ești distant în sinea ta și dezgustat de ei. Indiferent ce spun sau ce remarci și opinii negative exprimă, nu pleci urechea, ignorându-le și gândind: „Spune ce vrei. Pot să te discern. Pur și simplu nu mă alătur unor oameni ca tine.” Este acesta principiul pe care îl urmați de cele mai multe ori când vă confruntați cu astfel de chestiuni? Nu este rău nici dacă înfăptuiești acest lucru; nu este ușor și necesită să înțelegi unele adevăruri și să ai o anumită statură. Dacă nu ai nici măcar o statură de acest nivel, atunci nu vei putea să rămâi ferm și nu-ți vei face bine datoria.