B. Caracteristicile umanității oamenilor care îi atacă deseori pe alții

Astăzi, am avut părtășie despre mai multe aspecte legate de problema atacurilor reciproce și a disputelor verbale. Ați priceput natura manifestărilor afișate de diferite tipuri de indivizi în cadrul fiecăruia dintre aceste aspecte? Haideți să începem cu cei care au tendința de a-i ataca pe alții: au oare rațiunea umanității normale? (Nu.) Cum se manifestă lipsa lor de rațiune? Care sunt atitudinile și principiile lor față de oameni, evenimente și lucruri? Ce metode și atitudini aleg pentru a se ocupa de o varietate de oameni, evenimente și lucruri? De exemplu, oare faptul că le place să se certe despre ce e bine și ce e rău nu este una dintre atitudinile pe care le au față de oameni, evenimente și lucruri? (Ba da.) Să îți placă să te cerți despre ce e bine și ce e rău înseamnă să încerci să clarifici ce este bine sau rău în fiecare problemă, să nu te oprești până când problema nu a fost clarificată și s-a înțeles cine a avut dreptate și cine a greșit și să te preocupi obsesiv și cu încăpățânare de lucruri fără rost. Dar ce rost are să acționezi așa? Este, în cele din urmă, corect să te cerți despre bine și rău? (Nu.) Care este greșeala? Există vreo legătură între acest lucru și practicarea adevărului? (Nu există nicio legătură.) De ce spui că nu există nicio legătură? A te certa despre bine și rău nu înseamnă respectarea adevărurilor-principii, nu înseamnă a discuta sau a avea părtășie despre adevărurile-principii; în schimb, oamenii vorbesc întotdeauna despre cine are dreptate și cine nu, cine procedează corect și cine greșește, cine este rațional și cine nu, cine are motive întemeiate și cine nu, cine exprimă o doctrină mai înaltă; asta este ceea ce sondează. Când Dumnezeu îi supune pe oameni la încercări, ei încearcă întotdeauna să se certe cu El, vin întotdeauna cu un motiv sau altul. Oare discută Dumnezeu astfel de lucruri cu tine? Întreabă Dumnezeu care este contextul? Întreabă Dumnezeu care sunt motivele și cauzele tale? Nu o face. Dumnezeu te întreabă dacă ai o atitudine de ascultare sau de împotrivire atunci când te încearcă. Dumnezeu te întreabă dacă înțelegi adevărul sau nu, dacă ești supus sau nu. Asta este tot ceea ce te întreabă Dumnezeu, nimic altceva. Dumnezeu nu te întreabă care este motivul lipsei tale de supunere, El nu Se uită dacă ai un motiv întemeiat – El nu ține deloc cont de astfel de lucruri. Dumnezeu Se uită doar la măsura în care ești supus sau nu. Indiferent de mediul tău de viață și care este contextul, Dumnezeu scrutează doar dacă există supunere în inima ta, dacă ai o atitudine de supunere. Dumnezeu nu dezbate binele și răul cu tine; lui Dumnezeu nu-I pasă care sunt motivele tale, lui Dumnezeu Îi pasă doar dacă ești cu adevărat supus, asta este tot ceea ce te întreabă Dumnezeu. Nu este acesta un adevăr-principiu? Există adevăruri-principii în inimile genului de oameni care adoră să se certe despre bine și rău, cărora le place să aibă dispute verbale? (Nu.) De ce nu? Au acordat ei vreodată atenție adevărurilor-principii? Le-au urmărit vreodată? Le-au căutat vreodată? Nu le-au acordat niciodată atenție, nici nu le-au urmărit sau căutat și sunt complet absente din inimile lor. Drept urmare, ei pot trăi doar în cadrul noțiunilor umane, tot ceea ce este în inimile lor reprezintă bine și rău, corect și incorect, pretexte, motive, sofisme și argumente, după care imediat atacă, se judecă și se condamnă reciproc. Firea oamenilor ca aceștia este că le place să dezbată binele și răul, să judece și să condamne oamenii. Astfel de oameni nu au iubire sau acceptare față de adevăr, sunt predispuși să încerce și să se certe cu Dumnezeu, chiar să Îl judece pe Dumnezeu și să Îl sfideze. În cele din urmă, vor ajunge să fie pedepsiți.

Caută adevărul cei cărora le place să dezbată ce e bine și ce e rău? Caută ei intențiile lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu sau adevărurile-principii care ar trebui practicate în aceste situații prin intermediul oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care le întâlnesc în cadrul acestora? Nu caută. Când se confruntă cu anumite situații, au tendința să studieze „cum a fost acel eveniment” sau „cum este acea persoană”. Ce este acest comportament? Nu este ceea ce oamenii numesc a face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri? Se ceartă din cauza justificărilor oamenilor și a cursului evenimentelor, insistă să clarifice aceste lucruri, dar nu menționează în care parte de pe parcursul acestor situații complexe au căutat adevărul, l-au înțeles sau au fost luminați. Le lipsesc aceste experiențe și metode de practică. Ei doar spun încontinuu: „În mod clar, mă vizai pe mine cu acea chestiune, mă insultai. Crezi că sunt atât de prost încât să nu-mi dau seama? De ce m-ai insulta? Nu te-am jignit; de ce m-ai viza pe mine? De vreme ce mă iei în vizor, nu mă voi abține! Am fost răbdător cu tine mult timp, dar răbdarea mea are limitele ei. Să nu crezi că sunt ușor de comandat; nu mi-e frică de tine!” Agățându-se de aceste chestiuni, își prezintă fără încetare justificările, stăruind asupra aspectului bun sau rău, corect sau incorect al chestiunii, dar așa-zisele lor justificări nu se aliniază deloc la adevăr și niciun cuvânt dintre acestea nu se conformează cerințelor lui Dumnezeu. Stăruie asupra oamenilor, evenimentelor și lucrurilor în așa măsură încât ceilalți devin de-a dreptul sătui și nimeni nu e dispus să-i asculte, însă, cu toate acestea, ei nu obosesc niciodată să vorbească despre aceste lucruri, vorbesc despre ele oriunde se duc, de parcă ar fi posedați. Asta se numește a face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri și a refuza, pur și simplu, să cauți adevărul. A doua caracteristică a oamenilor care se implică în atacuri reciproce și dispute verbale este afecțiunea lor aparte pentru a face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri. Iubesc adevărul cei care fac necontenit o fixație pentru oameni și lucruri? (Nu.) Ei nu iubesc adevărul, este evident. Atunci, înțeleg acești indivizi adevărul? Știu ei ce este efectiv adevărul despre care vorbește Dumnezeu? Judecând după comportamentul lor exterior de a face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri, știu ce este efectiv adevărul? E limpede că nu știu. Care este ideea pe care o venerează? Aceea că are dreptate cel ale cărui cuvinte sunt cele mai justificate, are dreptate cel ale cărui acțiuni sunt sincere și pot fi arătate în văzul tuturor și are dreptate cel care acționează în acord cu moralitatea, etica și cultura tradițională, câștigând aprobarea majorității. În opinia lor, această „dreptate” reprezintă adevărul, așa că pot să facă necontenit o fixație pentru oameni și lucruri cu multă nerușinare și nu încetează niciodată să stăruie asupra acestor chestiuni. Ei cred că a fi justificați echivalează cu a deține adevărul – nu este foarte problematic acest lucru? Unii oameni spun: „Nu am perturbat sau nu am tulburat lucrarea bisericii, nu profit de alții, nu-mi place să fur de la alții și nu sunt un agresor; nu sunt o persoană rea.” Implică asta că ești o persoană care practică adevărul, cineva care deține adevărul? O mare parte dintre cei care fac necontenit o fixație pentru oameni și lucruri se cred indivizi integri care, prin urmare, nu trebuie să fie îngrijorați de zvonuri și se consideră oameni verticali, onorabili, care nu i-ar flata niciodată pe alții. Astfel, când se confruntă cu anumite situații, ei tind să se certe și să dezbată și insistă să dovedească prin aceste mijloace că justificarea lor este corectă. Cred că, dacă justificarea lor este solidă și poate fi prezentată public și majoritatea este de acord cu ea, atunci sunt persoane care dețin adevărul. Ce este „adevărul” lor? După ce standard este evaluat? Credeți că astfel de oameni pot să înțeleagă adevărul? (Nu.) Prin urmare, ei fac întotdeauna și necontenit o fixație pentru oameni și lucruri și stăruie cu încăpățânare asupra ei. Acești oameni nu înțeleg adevărul, așa că spun mereu: „Nu te-am jignit. De ce mă iei tot timpul în vizor? E greșit din partea ta să mă vizezi!” Ei cred următoarele: „Dacă eu nu te-am jignit, nu ar trebui să mă tratezi așa. De vreme ce mă tratezi în felul acesta, îți voi plăti cu vârf și îndesat, mă voi răzbuna, iar răzbunarea mea este autoapărare legitimă, este legală. Acesta este adevărul-principiu. Prin urmare, ceea ce faci tu nu se aliniază la adevărurile-principii, însă ceea ce fac eu se aliniază. Așadar, voi face o fixație pentru această chestiune, voi aduce mereu în discuție această problemă și te voi menționa mereu!” Ei cred că a face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri se aliniază la adevărurile-principii, dar nu este aceasta o greșeală imensă? Într-adevăr este o greșeală imensă, iar ei sunt dezorientați. A face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri este un lucru complet diferit de practicarea adevărului. Aceasta este cea de-a doua problemă a umanității acestor oameni – fac necontenit o fixație pentru oameni și lucruri. Cu ce au legătură problemele umanității? Nu au legătură cu natura unei persoane? Acești oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu înțeleg adevărul și cred că termenii pe care îi cunosc, precum a fi deschis și sincer, integru și onest, candid și direct, simplu și vertical și așa mai departe sunt fundamente pentru modul de a se purta și consideră aceste lucruri ca fiind adevărurile-principii. Acesta este un punct de vedere extrem de greșit.

Oamenii care se implică în atacuri reciproce și care tind să ia parte la dispute verbale au o umanitate anormală. Primul aspect al acestui lucru este plăcerea de a dezbate ce e bine și ce e rău; al doilea este a face necontenit o fixație pentru oameni și lucruri. Care este al treilea aspect? Nu cumva este refuzul lor total de a accepta adevărul? Ei nu pot să accepte nici măcar o singură afirmație corectă. Se gândesc: „Chiar dacă este corect ceea ce spui, tot trebuie să mă ajuți să-mi salvez reputația, trebuie să vorbești cu tact și să nu mă rănești. Dacă vorbele tale sunt tăioase și m-ar putea face să-mi pierd reputația, trebuie să mi le spui în privat. Nu trebuie să mă rănești în fața multor oameni, fără să ții cont de mândria mea și fără să-mi lași o cale de ieșire din această situație dificilă și stânjenitoare. În plus, ceea ce spui este greșit, așa că trebuie să mă răzbun!” În cazuri mai grave, aceste tipuri de oameni se împotrivesc: „Indiferent cât de corecte sunt cuvintele tale, nu le voi accepta! E în ordine dacă vorbești despre oricine altcineva, dar nu este bine să mă vizezi pe mine, chiar dacă ai dreptate!” Chiar și când citesc cuvintele lui Dumnezeu, dacă simt că acestea îi vizează sau îi expun, se simt scârbiți de acele cuvinte și nu sunt dispuși să le asculte – doar că, de vreme ce se confruntă doar cu spusele lui Dumnezeu, nu se pot certa cu El. Dacă cineva le subliniază în față problemele sau stările, ori le menționează neintenționat, fără să vrea să-i vizeze, ei sunt capabili să se răzbune și să înceapă dispute verbale. Nu înseamnă asta că astfel de indivizi refuză categoric să accepte adevărul? (Ba da.) Aceasta este umanitatea-esență pe care o au – un refuz absolut de a accepta adevărul. Astfel, indiferent de conținutul disputelor lor verbale sau de locul acestor dispute, umanitatea unor astfel de oameni este clară. Ei nu înțeleg adevărul și, chiar dacă înțeleg ce se spune în timpul predicilor, nu acceptă adevărul; tot se implică în atacuri reciproce și iau parte încontinuu la dispute verbale sau tind deseori să-i atace pe alții. Judecând după aceste manifestări ale lor, ce fel de oameni sunt ei? Mai întâi, sunt ei iubitori de adevăr? Sunt indivizi care pot să practice adevărul când îl înțeleg? (Nu.) Când descoperă probleme, pot să caute adevărul pentru a le rezolva? (Nu.) Când nutresc noțiuni și prejudecăți sau opinii personale în privința altor oameni, pot să ia inițiativa de a le lăsa deoparte pentru a căuta adevărul? (Nu.) Nu pot să facă niciunul dintre aceste lucruri. Văzând toate aceste lucruri de care sunt incapabili, este evident că niciunul dintre indivizii predispuși să-i atace pe alții și să se implice în dispute verbale nu e bun. Judecând după diversele lor manifestări, ei nu iubesc adevărul și nu sunt dispuși să-l caute. În chestiuni care implică adevărul, indiferent ce opinii părtinitoare sau eronate își însușesc, ei rămân neprihăniți de sine și nu caută deloc adevărul și, chiar și atunci când cineva are în mod clar părtășie despre adevăr cu ei, aceștia refuză să-l accepte și sunt cu atât mai puțin dispuși să-l practice. În același timp, acești indivizi afișează o manifestare și mai detestabilă: după ce dobândesc o înțelegere a câtorva cuvinte și doctrine, folosesc aceste doctrine grandioase pe care le înțeleg pentru a-i ataca, a-i judeca și a-i condamna pe alții în mod arbitrar și chiar pentru a-i constrânge și a-i controla. Dacă nu reușesc să te subjuge cu judecățile și condamnările lor, se vor gândi la orice mod de a te constrânge cu teorii deșarte. Dacă tot nu cedezi, vor recurge la metode și mai detestabile și groaznice prin care să te atace, până când cedezi în fața lor, devii slab și negativ sau începi să-i admiri și să fii manipulat de ei – atunci se vor simți mulțumiți. Așadar, pe baza comportamentelor, manifestărilor și a atitudinii acestor indivizi față de adevăr, ce fel de oameni sunt ei? Ei refuză cu desăvârșire să accepte adevărul – aceasta este atitudinea lor față de adevăr. Dar cum rămâne cu umanitatea lor? Majoritatea acestor indivizi sunt oameni răi; estimativ vorbind, peste 90% dintre ei sunt răi. Oamenilor răi le place să clarifice ce e bine și ce e rău în orice chestiune; altfel, nu vor renunța, și au întotdeauna acest fel de tendință. În plus, confruntați cu anumite situații, indivizii răi stăruie asupra oamenilor și lucrurilor și fac necontenit o fixație pentru ele, prezentându-și mereu justificările, încercând tot timpul să-i facă pe toți să fie de acord cu ei și să-i susțină, să spună că au dreptate și nepermițând nimănui să spună nimic rău despre ei. În plus, când se confruntă cu anumite situații, oamenii răi caută mereu oportunități de a-i îngrădi și controla pe oameni. Ce metodă folosesc pentru a-i controla? Condamnă pe toată lumea, făcându-i pe toți ceilalți să creadă că sunt nepotriviți, că au probleme și defecte și că sunt inferiori acestor oameni răi, după care oamenii răi se simt mulțumiți și fericiți. Odată ce i-au doborât pe toți, rămânând doar ei în picioare, nu i-au adus pe toți sub controlul lor? Scopul pe care îl ating controlându-i pe oameni este să-i condamne și să-i dărâme pe toți, făcându-l pe fiecare dintre ei să creadă că este incapabil, să devină negativ și slab, să-și piardă credința în cuvintele lui Dumnezeu și în adevăr, să-și piardă credința în Dumnezeu și să nu aibă o cale de urmat – după aceea, acești oameni răi se simt fericiți și mulțumiți. Analizând aceste aspecte, nu este clar că oamenii răi sunt cei care alcătuiesc majoritatea acestor tipuri de indivizi? Uitați-vă la tipurile de oameni care tind mereu să-i atace pe alții atunci când sunt într-un grup, fie față în față, fie pe la spatele oamenilor, folosind diverse metode de a-i ataca pe alții – astfel de oameni sunt cei răi. Acești indivizi nu acceptă deloc adevărul, nici nu au părtășie despre adevăr și, deseori, profită de o situație pentru a se lăuda că sunt oameni buni, că orice fac este justificat și bine fondat și că se poartă într-un mod integru și cinstit – se laudă mereu că sunt oameni decenți și onorabili și indivizi direcți și juști. Acești oameni nu dau niciodată mărturie pentru adevăr, nici pentru cuvintele lui Dumnezeu, doar le place să facă necontenit o fixație pentru oameni și lucruri și să-și prezinte justificările. Intenția și scopul lor sunt să-i facă pe semeni să creadă că sunt oameni buni și că înțeleg totul. În privința acelora care, în biserică, se implică adesea în atacuri reciproce și dispute verbale, indiferent dacă sunt cei care inițiază atacurile sau cei atacați, dacă viața bisericească este perturbată și tulburată, majoritatea oamenilor ar trebui să ia atitudine pentru a-i avertiza și restricționa. Acestor oameni nu ar trebui să li se ofere timp pentru a o lua razna făcând lucruri rele, nici nu ar trebui să li se permită să-i afecteze pe alții vărsându-și răutatea și căutând răzbunare din cauza dușmăniilor personale și a furiei temporare. Desigur, conducătorii de biserică ar trebui, de asemenea, să-și îndeplinească responsabilitățile în mod conștiincios, restricționându-i eficient pe acești oameni ca să nu perturbe și să nu tulbure viața bisericească și protejând majoritatea oamenilor să nu fie tulburați. Când oamenii se implică în atacuri reciproce și dispute verbale, conducătorii de biserică ar trebui să fie capabili să-i oprească și să-i restricționeze în timp util. Dacă problema nu se rezolvă oprindu-i și restricționându-i, iar ei continuă să se atace unii pe alții și să se angajeze în dispute verbale, tulburându-i pe alții, și continuă să facă rău vieții bisericești, atunci asemenea indivizi ar trebui îndepărtați sau excluși. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor de biserică.

Am avut destul de mult părtășie despre comportamentele și manifestările celor care se implică în atacuri reciproce și dispute verbale. De asemenea, tocmai am disecat și am avut părtășie pe scurt despre umanitatea lor, ceea ce vă va permite să dobândiți mai mult discernământ în privința lor și vă va permite celor mai mulți dintre voi să vă dați seama ce se întâmplă și să-i discerneți în timp util, atunci când vorbesc și acționează. Cu cât înțelegeți și cunoașteți mai temeinic esența acestor oameni, cu atât mai repede îi puteți discerne și, în consecință, veți fi tot mai puțin tulburați de ei. Celor mai mulți dintre voi ar trebui să vă fie clar răul pe care îl provoacă vieții bisericești și aleșilor lui Dumnezeu cei care se implică în atacuri reciproce și dispute verbale. Aceste tipuri de oameni categoric nu vor reflecta asupra lor și nu vor înceta să se certe. Dacă nu sunt tratați și îndepărtați prompt, vor provoca perturbări și tulburări continue vieții bisericești. Prin urmare, a se ocupa de asemenea oameni și a-i îndepărta reprezintă un aspect foarte important al lucrării pentru conducătorii de biserică și nu ar trebui să fie trecut cu vederea.

5 iunie 2021