În privința subiectului atacurilor reciproce și al disputelor verbale despre care tocmai am avut părtășie, înțelegeți acum principiile de discernământ? Puteți să distingeți care situații constituie atacuri reciproce și dispute verbale? Atacurile reciproce și disputele verbale au loc frecvent în mijlocul grupurilor de oameni și pot fi deseori observate. Atacurile reciproce implică în principal evidențierea problemelor unei persoane pentru a o ataca, judeca și condamna personal, ba chiar pentru a o insulta, cu scopul de a se răzbuna, a contraataca, a-și vărsa răutatea și așa mai departe. În orice caz, atacurile reciproce și disputele verbale nu au legătură cu părtășia despre adevăr, nici cu practicarea acestuia și, cu siguranță, nu sunt o manifestare a cooperării armonioase. În schimb, sunt o manifestare a răzbunării și loviturilor împotriva oamenilor, din cauza impulsivității și a firii corupte a Satanei. Categoric, scopul atacurilor reciproce și al disputelor verbale nu este acela de a avea în mod clar părtășie despre adevăr, cu atât mai puțin de a dezbate pentru a înțelege adevărul. Mai degrabă, scopul este acela de a-și satisface firile corupte, ambițiile, dorințele egoiste și preferințele trupești. Evident, atacurile reciproce nu au legătură cu părtășia despre adevăr și, cu siguranță, nu au legătură cu ajutorarea și tratarea oamenilor cu iubire; în schimb, sunt una dintre strategiile și metodele Satanei de a-i chinui, a-i juca pe degete și a-i păcăli pe oameni. Oamenii trăiesc conduși de firi corupte și nu înțeleg adevărul. Dacă nu aleg să practice adevărul, le este foarte ușor să cadă în capcana unor astfel de curse și ispite și a luptelor din atacurile reciproce și disputele verbale. Se ceartă până când li se înroșesc fețele și chiar continuă la nesfârșit, totul din cauza unui singur cuvânt, a unei singure fraze sau priviri, luptându-se ani de zile să se întreacă, până în punctul unei situații în care nu câștigă nimeni, din cauza unui singur lucru. De îndată ce se întâlnesc, se ceartă la nesfârșit, iar unii chiar se atacă, se insultă și se condamnă unii pe alții pe grupurile de chat de pe calculator. Cât de gravă a devenit această ură! Nu s-au insultat destul în timpul adunărilor, încă nu și-au potolit ura, încă nu și-au atins scopurile și, după ce merg acasă, cu cât se gândesc mai mult la asta, cu atât mai furioși devin și continuă să se insulte. Ce fel de spirit este acesta? Merită să fie promovat, merită să fie susținut? (Nu.) Ce fel de „spirit neînfricat” este acesta? Acesta este spiritul de-a nu-ți fi teamă de nimic, este un spirit al nelegiuirii, este o consecință a coruperii omului de către Satana. Desigur, asemenea comportamente și acțiuni aduc tulburări și pierderi semnificative intrării în viață a acestor indivizi și provoacă, de asemenea, tulburări și perturbări vieții bisericești. Prin urmare, atunci când se confruntă cu aceste situații, dacă li se pare că doi oameni se atacă reciproc și se implică în dispute verbale și jură să lupte până la capăt, conducătorii și lucrătorii trebuie să-i înlăture rapid, nu trebuie să-i tolereze și, cu siguranță, nu trebuie să fie indulgenți cu ei. Trebuie să-i protejeze pe ceilalți frați și surori și să mențină viața bisericească normală, asigurându-se că fiecare adunare obține rezultate, și să nu permită unor asemenea indivizi să consume timpul fraților și surorilor alocat citirii cuvintelor lui Dumnezeu și părtășiei despre adevăr, tulburând viața bisericească normală. Dacă în timpul adunărilor se descoperă că se atacă unii pe alții și se implică în dispute verbale, acest lucru trebuie oprit și rezolvat prompt. Dacă nu poate fi restricționat, acești oameni trebuie să fie expuși și disecați imediat la o adunare și ar trebui să fie înlăturați. Biserica este un loc pentru mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu, pentru închinarea la Dumnezeu; nu este un loc pentru a se ataca unii pe alții sau a se implica în dispute verbale, pentru a-și vărsa răutatea. Oricine tulbură frecvent viața bisericească, afectând intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, trebuie să fie înlăturat. Astfel de oameni nu sunt bineveniți în biserică, aceasta nu permite tulburări din partea diavolilor sau prezența oamenilor răi – înlăturați-i pe acești oameni și problema va fi rezolvată.

În biserică, dacă se descoperă că unii oameni se implică în atacuri reciproce și dispute verbale, atunci, indiferent care sunt scuzele și motivele lor și indiferent de punctul central al discuției lor – fie că este un lucru de care le pasă tuturor, fie că nu este – atât timp cât sunt provocate perturbări și tulburări vieții bisericești, această problemă trebuie rezolvată prompt și fără rețineri. Dacă nu este posibil să fie opriți sau restricționați, cei implicați ar trebui să fie înlăturați. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă atunci când se confruntă cu asemenea situații. Principiul esențial nu este ca tu să instigi comportamentul rău al acestor oameni, tolerându-i și fiind indulgent cu ei, nici nu este ca tu să acționezi ca un „oficial integru”, adjudecând ce este bine și ce este greșit pentru acești oameni, văzând cine este corect și cine nu este, cine procedează corect și cine nu, distingând clar între cine are dreptate și cine nu are și, apoi, stabilind o pedeapsă echitabilă pentru ambele părți sau pedepsindu-l pe cel pe care îl consideri vinovat și recompensându-l pe celălalt – nu așa se rezolvă problema. Ocupându-te de acest lucru, nu trebuie să-l evaluezi prin prisma legii, cu atât mai puțin să-l evaluezi și să-l judeci prin prisma standardelor morale, ci mai degrabă trebuie să îl evaluezi și să te ocupi de el conform principiilor lucrării bisericii. În privința ambelor părți implicate în atacuri reciproce, atât timp cât acestea provoacă perturbări și tulburări vieții bisericești, conducătorii și lucrătorii ar trebui să o ia ca pe datoria lor morală să-i oprească și să-i restricționeze, să-i izoleze sau să-i îndepărteze, mai degrabă decât să le asculte cu atenție pe ambele părți relatând ce s-a întâmplat și vorbind despre fiecare dintre motivele și scuzele lor și despre intenția, scopul și cauza principală din spatele atacului asupra celeilalte persoane și a intrării în disputa verbală – ei nu trebuie să înțeleagă toată povestea, în schimb, trebuie să rezolve problema, eliminând aceste perturbări și tulburări ale vieții bisericești și ocupându-se de cei care le-au provocat. Să presupunem că lucrătorii și conducătorii aplanează lucrurile și au o abordare „de mijloc”, adoptând o politică de conciliere față de ambii oameni care s-au implicat în atacuri reciproce, permițându-le să provoace fără motiv perturbări și tulburări vieții bisericești, fără să intervină sau să se ocupe de acest lucru – ei continuă să fie indulgenți cu acești oameni. Doar îi îndeamnă și îi sfătuiesc de fiecare dată și nu sunt capabili să rezolve pe deplin problema. Asemenea conducători și lucrători își neglijează responsabilitățile. Dacă în biserică apare problema oamenilor care se implică în atacuri reciproce și dispute verbale, provocând tulburări grave și daune vieții bisericești, dând astfel naștere la resentimente și repulsie în cazul majorității oamenilor, conducătorii și lucrătorii trebuie să acționeze repede, izolând sau îndepărtând ambele părți, conform rânduielilor de lucru și principiilor casei lui Dumnezeu pentru curățirea bisericii. Nu ar trebui să acționeze ca niște „oficiali integri”, adjudecând cazul celor implicați și emițând judecăți în privința acestor certuri personale, nu ar trebui să-i asculte cu atenție pe acești oameni care debitează absurdități infecte și plictisitoare, pentru a vedea cine are dreptate și cine greșește, cine e corect și cine nu e și, după ce judecă aceste lucruri, să determine și mai mulți oameni să poarte discuții și să aibă părtășie despre aceste lucruri, făcând și mai mulți indivizi să nutrească repulsie și dispreț în inimile lor. Acest lucru va irosi timpul pe care oamenii ar trebui să-l folosească pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și a avea părtășie despre ele. Aceasta este cu atât mai mult o neglijare a responsabilității din partea conducătorilor și lucrătorilor, iar acest principiu de practică este incorect. Dacă părțile care au fost restricționate se căiesc la un moment dat și nu mai irosesc timpul adunării cu atacurile lor reciproce și cu dispute verbale, atunci izolarea care le-a fost impusă poate să fie ridicată. Dacă au fost îndepărtați ca oameni răi și cineva afirmă că s-au schimbat în bine, este necesar să se verifice dacă dau dovadă de manifestări concrete ale căinței și să se afle, de asemenea, care este opinia majorității despre această chestiune. Chiar dacă sunt primiți înapoi, trebuie să fie monitorizați îndeaproape, iar timpul alocat discursului lor trebuie să fie drastic restricționat, iar ulterior ar trebui să fie tratați corespunzător, în funcție de manifestările lor. Acestea sunt principii pe care conducătorii de biserică și lucrătorii ar trebui să le înțeleagă și cărora ar trebui să le acorde atenție. Desigur, gestionarea acestei probleme nu se poate baza pe supoziții subiective; atacurile reciproce ale ambelor părți trebuie să aibă natura de a provoca perturbări și tulburări. Nu ar trebui să li se interzică oamenilor să vorbească și nu ar trebui să fie izolați doar pentru că unul dintre ei a spus pe moment un lucru care a rănit pe altcineva, iar acea persoană a ripostat apoi cu propriul comentariu. A se ocupa de oameni în acest fel chiar nu este în conformitate cu principiile! Conducătorii și lucrătorii trebuie să priceapă cum se cuvine principiile, asigurându-se că majoritatea este de acord că acțiunile lor sunt în conformitate cu principiile, în loc să o ia razna făcând lucruri rele sau exagerând gravitatea problemei pe cât de mult posibil. Când vine vorba despre acest aspect al lucrării, pe de o parte, majoritatea trebuie să învețe să discearnă ceea ce constituie un atac și, pe de altă parte, conducătorii de biserică și lucrătorii trebuie, de asemenea, să cunoască principiile care ar trebui pricepute și responsabilitățile care ar trebui îndeplinite în timp ce fac această lucrare.

4. Condamnări arbitrare ale oamenilor

Mai există o manifestare a atacurilor reciproce. Unii oameni cunosc anumiți termeni spirituali și folosesc mereu o parte dintre aceștia în discursul lor, precum „diavol”, „Satana”, „a nu practica adevărul”, „a nu iubi adevărul”, „fariseu” și așa mai departe – folosesc aceste cuvinte ca să-i judece în mod arbitrar pe anumiți oameni. Oare acest lucru nu are puțin din natura unui atac? Înainte, a existat un om care, atunci când interacționa cu frații și surorile, voia să insulte pe oricine nu acționa conform dorințelor sale. Dar s-a gândit în sinea lui: „Acum că am credință în dumnezeu, pare indecent să-i insult pe oameni. Asta mă face să par că nu respect buna-cuviință sfântă. Nu pot să insult sau să folosesc un limbaj urât, dar, dacă nu insult, mă voi simți tulburat, nu voi putea să-mi potolesc ura – mereu voi vrea să-i insult pe oameni. Atunci, cum ar trebui să-i insult?” Așadar, a inventat un nou termen. Oricine îl jignea, oricine îl rănea prin acțiunile sale sau nu îl asculta era insultat de el în felul următor: „Diavol rău!” „Ești un diavol rău!” „Cutare este un diavol rău!” A adăugat „rău” la cuvântul „diavol” – chiar nu auzisem pe nimeni folosind această expresie înainte. Nu e destul de inedită? Frații și surorile au fost ocazional insultați de el drept „diavoli răi” – cine s-ar simți liniștit auzind asta? De exemplu, dacă i-ar cere unui frate sau unei surori să-i umple o cană de apă, iar acea persoană ar fi prea ocupată și i-ar spune să o facă singur, ar insulta-o: „Diavol rău ce ești!” Dacă s-ar întoarce de la o adunare și ar vedea că nu i s-a pregătit încă masa, s-ar înfuria: „Diavoli răi! Cu toții sunteți atât de leneși! Eu merg să-mi fac datoria și, când mă întorc, nici măcar nu am masa pregătită!” Oricine interacționa cu el putea să fie insultat drept „diavol rău”. Ce fel de om este acesta? (Unul rău.) În ce fel este rău? În ochii lui, oricine îl jignește sau nu se conformează dorințelor sale este un diavol rău – el însuși nu este, dar toți ceilalți sunt. Are vreo bază ca să spună asta? Absolut niciuna; doar a ales un cuvânt în mod arbitrar, cu care să-i insulte pe oameni și care să-i permită să-și potolească ura și să-și verse emoțiile. Crede că ceilalți vor spune că nu pare a fi un credincios în Dumnezeu dacă într-adevăr insultă pe cineva, dar crede că nu se consideră insultă dacă numește pe cineva diavol și ar trebui să le pară rezonabil celorlalți, satisfăcându-și dorințele, în vreme ce nu le lasă altora oportunitatea de a-i găsi lui vină. Acest tip este destul de viclean și destul de rău, folosește cel mai hain limbaj, un fel de limbaj care nu le lasă oamenilor niciun mijloc de împotrivire, cu scopul de a se răzbuna pe ei și de a-i condamna, dar, cu toate acestea, oamenii nu îl pot acuza că insultă sau vorbește irațional. Confruntați cu o astfel de persoană, oare majoritatea oamenilor ar evita-o sau s-ar apropia de ea? (Ar evita-o.) De ce? Nu-și pot permite să o provoace, așa că nu pot decât să se ferească de ea; asta ar face oamenii deștepți.

Fenomenul ca o persoană să fie condamnată, etichetată și chinuită în mod arbitrar apare adesea în fiecare biserică. De exemplu, unii oameni nutresc prejudecăți împotriva unui anumit conducător sau lucrător și, pentru a se răzbuna, comentează despre acesta pe la spatele său, dându-l în vileag și disecându-l sub pretextul părtășiei despre adevăr. Intenția și scopurile de la baza unor astfel de acțiuni sunt greșite. Dacă o persoană chiar are părtășie despre adevăr pentru a da mărturie pentru Dumnezeu și pentru a aduce beneficii altora, ar trebui să aibă părtășie despre propriile experiențe adevărate și să le aducă beneficii altora disecându-se și cunoscându-se pe sine. O astfel de practică dă rezultate mai bune și aleșii lui Dumnezeu vor fi de acord cu ea. Dacă părtășia cuiva dă în vileag, atacă și înjosește o altă persoană în încercarea de a o lovi sau de a se răzbuna pe ea, atunci intenția părtășiei este greșită, este nejustificată, detestată de Dumnezeu și nu este edificatoare pentru frați și surori. Dacă intenția cuiva este să-i condamne pe ceilalți sau să-i chinuie, atunci este o persoană rea și face rău. Toți aleșii lui Dumnezeu ar trebui să aibă discernământ când vine vorba de oameni răi. Dacă o persoană lovește, dă în vileag sau înjosește oamenii voit, atunci aceasta ar trebui ajutată cu iubire, ar trebui să aibă cineva părtășie cu ea și ar trebui disecată sau emondată. Dacă este incapabilă să accepte adevărul și refuză cu încăpățânare să-și ajusteze metodele, atunci aceasta este o chestiune complet diferită. Când vine vorba de oameni răi care-i condamnă, îi etichetează și îi chinuie adesea în mod arbitrar pe ceilalți, aceștia ar trebui să fie dați întru totul în vileag, pentru ca toată lumea să învețe să-i deslușească, și apoi ar trebui să le fie restricționat accesul în biserică sau să fie excluși. Acest lucru este esențial, întrucât astfel de oameni perturbă viața bisericească și lucrarea bisericii și este posibil să-i inducă în eroare pe oameni și să provoace haos în biserică. În mod deosebit, unii oameni răi îi atacă și îi condamnă adesea pe ceilalți doar pentru a-și atinge scopul de a se da în spectacol și de a-i determina pe ceilalți să-i aprecieze. Acești oameni răi folosesc frecvent oportunitatea de a avea părtășie despre adevăr la adunări pentru a-i da în vileag, a-i diseca și a-i suprima în mod indirect pe alții. Ba chiar justifică acest lucru spunând că o fac pentru a ajuta oamenii și pentru a rezolva problemele prezente în biserică și folosesc aceste pretexte drept o acoperire prin care să-și atingă scopurile. Sunt genul de oameni care îi atacă și îi chinuie pe alții și sunt cu toții, în mod clar, oameni răi. Toți cei care atacă și condamnă oamenii care urmăresc adevărul sunt extrem de răutăcioși și numai cei care-i dau în vileag și-i disecă pe oamenii răi pentru a salva lucrarea casei lui Dumnezeu au simțul dreptății și sunt aprobați de Dumnezeu. Oamenii răi sunt adesea foarte vicleni în faptele lor rele; sunt cu toții pricepuți în a folosi doctrina pentru a-și găsi justificări și pentru a-și atinge scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți. Dacă aleșii lui Dumnezeu nu au discernământ în privința lor și nu-i pot restricționa pe acești oameni răi, viața bisericească și lucrarea bisericii vor deveni complet dezordonate – sau chiar un pandemoniu. Când oamenii răi au părtășie despre probleme și le disecă, au întotdeauna o intenție și un scop și acest lucru este întotdeauna îndreptat către cineva. Ei nu se disecă, nu se cunosc, nici nu se destăinuie și nu-și dezvăluie profunzimile pentru a-și rezolva problemele, ci, mai degrabă, profită de ocazie pentru a-i da în vileag, a-i diseca și a-i ataca pe ceilalți. Profită adesea de părtășia despre cunoașterea lor de sine pentru a-i diseca și a-i condamna pe alții și, prin părtășia despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr, îi dau în vileag pe oameni, îi înjosesc și îi defăimează. În special, simt repulsie și ură față de cei care urmăresc adevărul, duc o povară pentru lucrarea bisericii și își îndeplinesc deseori îndatoririle. Oamenii răi vor folosi tot felul de justificări și scuze pentru a lovi în motivația acestor oameni și pentru a-i împiedica să ducă la bun sfârșit lucrarea bisericii. O parte din ceea ce simt față de aceștia reprezintă invidie și ură; o altă parte este teama că acești oameni, ridicându-se pentru a face lucrare, reprezintă o amenințare la adresa faimei, câștigului și statutului lor. Prin urmare, sunt nerăbdători să încerce toate modalitățile posibile de a-i avertiza, de a-i suprima și de a-i restricționa, mergând chiar până într-acolo încât să adune muniție cu care să le însceneze unele lucruri și să denatureze faptele pentru a-i condamna. Acest lucru dezvăluie întru totul faptul că firea acestor oameni răi este una care urăște adevărul și lucrurile pozitive. Ei îi urăsc în mod deosebit pe cei care urmăresc adevărul și iubesc lucrurile pozitive și pe cei care sunt mai degrabă candizi, cumsecade și verticali. Poate că nu spun asta, dar acesta este tipul de mentalitate pe care îl au. Prin urmare, de ce îi vizează îndeosebi pe urmăritorii adevărului și pe oamenii cumsecade și verticali, pentru a-i da în vileag, a-i înjosi, a-i suprima și a-i exclude? Aceasta este, în mod clar, o încercare din partea lor de a-i doborî și de a-i lovi pe oamenii buni și pe cei care urmăresc adevărul, pentru a-i călca în picioare, astfel încât să poată controla biserica. Unii oameni nu cred că este așa. Le adresez acestora o întrebare: de ce acești oameni răi, atunci când au părtășie despre adevăr, nu se dau în vileag sau nu se disecă pe ei înșiși ci, în schimb, îi vizează și îi dau mereu în vileag pe alții? Oare chiar este posibil ca ei să nu dezvăluie corupție sau să nu aibă firi corupte? Cu siguranță, nu. Atunci, de ce insistă să îi vizeze pe alții pentru expunere și disecare? Ce încearcă să obțină, mai exact? Această întrebare invită la o meditație profundă. O persoană procedează cum ar trebui dacă dă în vileag faptele rele ale oamenilor răi care tulbură biserica. Dar, în schimb, acești oameni îi dau în vileag și îi chinuie pe cei buni, sub pretextul părtășiei despre adevăr. Care sunt intenția și scopul lor? Oare sunt furioși pentru că văd că Dumnezeu îi mântuiește pe oamenii buni? Asta este, de fapt. Dumnezeu nu-i mântuiește pe oamenii răi, așa că aceștia Îl urăsc pe Dumnezeu și pe oamenii buni – este un lucru destul de firesc. Oamenii răi nu acceptă sau nu urmăresc adevărul; nu pot fi ei înșiși mântuiți și, totuși, îi chinuie pe acei oameni buni care urmăresc adevărul și care pot fi mântuiți. Care este problema aici? Dacă acești oameni ar avea cunoaștere de sine și despre adevăr, ar putea să se destăinuie și să aibă părtășie, însă ei îi vizează și îi provoacă mereu pe alții – întotdeauna au tendința de a-i ataca pe alții – și stabilesc faptul că aceia care urmăresc adevărul sunt dușmanii lor închipuiți. Acestea sunt semnele distinctive ale oamenilor răi. Cei capabili de un asemenea rău sunt diavoli veritabili și satane, antihriști prin excelență care ar trebui să fie restricționați și, dacă fac mult rău, trebuie să fie tratați prompt – excludeți-i din biserică. Toți cei care îi lovesc și îi exclud pe oamenii buni sunt mere putrede. De ce îi numesc mere putrede? Pentru că sunt pasibili să provoace dispute și conflicte inutile în biserică, făcând ca situația de acolo să devină din ce în ce mai gravă. Ei vizează o persoană într-o zi și altă persoană în altă zi și îi vizează mereu pe ceilalți, pe cei care iubesc și urmăresc adevărul. Acest lucru este pasibil să tulbure viața bisericească și să aibă repercusiuni asupra mâncatului și băutului cuvintelor lui Dumnezeu în mod normal de către aleșii Lui, precum și asupra părtășiei lor normale despre adevăr. Acești oameni răi profită adesea de faptul că trăiesc viața bisericească pentru a-i ataca pe alții în numele părtășiei despre adevăr. Există ostilitate în tot ceea ce spun; fac remarci provocatoare pentru a-i ataca și a-i condamna pe cei care urmăresc adevărul și pe cei care se consumă pentru Dumnezeu. Care vor fi consecințele acestui lucru? Va perturba și tulbura viața bisericească și îi va face pe oameni să fie tulburați în inimile lor și să nu poată fi liniștiți înaintea lui Dumnezeu. În special, lucrurile fără scrupule pe care le spun acești oameni răi pentru a-i condamna, a-i lovi și a-i răni pe ceilalți pot să provoace împotrivire. Acest lucru nu este propice pentru rezolvarea problemelor; dimpotrivă, stimulează frica și anxietatea în biserică și încordează relațiile dintre oameni, conducând la apariția tensiunilor între aceștia și făcându-i să intre în conflicte. Comportamentul acestor oameni nu numai că are un impact asupra vieții bisericești, ci dă naștere și la conflicte în biserică. Poate chiar să aibă un impact asupra lucrării bisericii în ansamblu și asupra răspândirii Evangheliei. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să avertizeze acest tip de oameni și trebuie, de asemenea, să îi restricționeze și să se ocupe de ei. Pe de o parte, frații și surorile trebuie să le impună restricții severe acestor oameni răi care adesea îi atacă și îi condamnă pe alții. Pe de altă parte, conducătorii de biserică ar trebui să-i dea în vileag și să-i oprească prompt pe cei care îi lovesc și îi condamnă în mod arbitrar pe ceilalți și, dacă rămân incorigibili, să-i îndepărteze din biserică. Oamenii răi trebuie împiedicați să tulbure viața bisericească la adunări și, în același timp, persoanelor zăpăcite ar trebui să li se interzică să vorbească într-un mod care să afecteze viața bisericească. Dacă se găsește o persoană rea care face rău, aceasta trebuie să fie dată în vileag. Nu trebuie, în niciun caz, să i se permită să acționeze conform propriei voințe, făcând rău după bunul plac. Acest lucru este necesar pentru a menține viața normală a bisericii și a ne asigura că aleșii lui Dumnezeu se pot aduna, pot mânca și bea din cuvintele lui Dumnezeu și pot avea părtășie despre adevăr în mod normal, permițându-le să-și îndeplinească îndatoririle în mod firesc. Numai atunci se poate împlini voia lui Dumnezeu în biserică și numai astfel pot aleșii Lui să înțeleagă adevărul, să pătrundă în realitate și să dobândească binecuvântările lui Dumnezeu. Ați descoperit aceste tipuri de oameni răi în biserică? Aceștia nutresc întotdeauna o ură plină de invidie față de oamenii buni și îi vizează mereu. Astăzi nu le place de o persoană bună, mâine de alta; sunt capabili să critice pe oricine și să îi găsească o multitudine de defecte, ba mai mult, ceea ce spun pare foarte bine fondat și rațional, dar în cele din urmă stârnesc un mare scandal, fiind o năpastă pentru grup. Ei tulbură biserica în așa măsură încât seamănă confuzie în inimile oamenilor, mulți dintre aceștia devin negativi și slabi, nu se câștigă niciun beneficiu și nicio edificare din adunări, iar unii chiar își pierd dorința de a participa la ele. Oare asemenea oameni răi nu sunt mere putrede? Dacă nu au atins nivelul la care ar trebui să fie îndepărtați, ar trebui să fie izolați și restricționați. De exemplu, în timpul adunărilor, atribuiți-le un loc retras, pentru a-i împiedica să-i influențeze pe ceilalți. Dacă insistă să caute oportunități de a lua cuvântul și de a-i ataca pe oameni, ar trebui să fie restricționați – să li se interzică să spună lucruri inutile. Dacă devine imposibil să fie restricționați, iar ei sunt pe punctul de a izbucni sau de a se împotrivi, ar trebui să fie îndepărtați prompt. Adică, atunci când nu mai sunt dispuși să fie restricționați și spun: „Pe ce bază îmi restricționezi discursul? De ce toată lumea poate să vorbească cinci minute, iar eu primesc doar un minut?” – când pun constant aceste întrebări, asta înseamnă că urmează să se împotrivească. Când sunt pe cale să se împotrivească, nu sunt sfidători? Nu încearcă să cauzeze probleme, să provoace neliniște? Nu sunt pe cale să tulbure viața bisericească? Sunt pe punctul de a dezvălui cine sunt cu adevărat; a sosit vremea să vă ocupați de ei – trebuie să fie repede înlăturați. Este rațional acest lucru? Da, este. A se asigura că toată lumea poate trăi o viață bisericească normală chiar nu este ușor, cu toate soiurile de oameni răi, spirite rele, demoni spurcați și „talente speciale” care caută să strice lucrurile. Ne putem permite să nu îi restricționăm? Unele „talente speciale” încep să-i înjosească și să-i atace pe alții de îndată ce deschid gura – dacă porți ochelari sau dacă nu ai mult păr, te atacă; dacă îți împărtășești în timpul adunărilor mărturia bazată pe experiență sau dacă ai spirit de inițiativă și ești responsabil când îți îndeplinești îndatoririle, te atacă și te judecă; dacă ai credință în Dumnezeu în timpul încercărilor, dacă ești slab sau dacă depășești dificultăți familiale folosindu-ți credința, fără să te plângi de Dumnezeu, te atacă. Ce înseamnă atac aici? Înseamnă că, indiferent ce fac alții, nu e niciodată pe placul acestor oameni; le displace mereu, se uită mereu după defecte care nu există, caută mereu să-i acuze pe alți oameni de anumite lucruri și nimic din ceea ce fac ceilalți oameni nu este niciodată bun în ochii lor. Chiar dacă ai părtășie despre adevăr și abordezi problemele conform rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, ei vor căuta nod în papură și vor critica, găsind defecte în tot ce faci. Cauzează probleme în mod deliberat și toată lumea e supusă atacurilor lor. De fiecare dată când o astfel de persoană apare în biserică, trebuie să te ocupi de ea; dacă apar două, atunci ar trebui să te ocupi de amândouă. Asta deoarece răul pe care îl fac vieții bisericești este semnificativ, provoacă perturbări și tulburări lucrării bisericii, iar consecințele acestui lucru sunt cumplite.