C. Relații nepotrivite bazate pe interese personale

Un alt tip de relație nepotrivită este cea bazată pe interese personale. Oamenii fac lucruri precum flatarea, preamărirea, lăudarea și intrarea în grațiile celorlalți de dragul intereselor. A aduce în viața bisericească o conduită atât de necinstită și o atmosferă ticăloasă îi afectează grav pe cei care citesc în liniște cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă experiențele împărtășite. Odată ce se stabilește o relație bazată pe interese personale, indivizii implicați vor spune sau vor face deseori lucruri în pofida dorințelor lor, în beneficiul propriu. De exemplu, dacă cineva vede că o altă persoană i-ar putea fi în vreun fel de folos afacerii sau intereselor personale, s-ar putea să o aleagă pe aceasta drept conducător, să o propună pentru o anumită datorie sau să fie de acord cu orice spune acea persoană, afirmând că este corect, indiferent dacă este în conformitate cu adevărul sau nu, pentru a-i intra în grații. Ca să îi intre în grații, face multe lucruri care nu sunt în conformitate cu principiile și contrazic adevărul, care îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu când aceștia discern oameni, evenimente și lucruri și pătrund în adevăr. Descrie ceea ce este greșit și denaturat drept bun, descrie noțiunile și închipuirile umane ca fiind în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și așa mai departe, tulburând astfel gândurile oamenilor, țelul și direcția corectă a ceea ce urmăresc ei. Toate aceste comportamente izvorăsc din păstrarea unei relații bazate pe interese personale. Ca să-și protejeze și să-și păstreze propriile interese, poate să vorbească în pofida conștiinței sale și să acționeze în pofida principiilor. Ceea ce spune și face provoacă tulburări și distrugere vieții bisericești, în cele din urmă făcând și mai mulți oameni să fie incapabili să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să le citească prin rugăciune sau să împărtășească experiențe personale într-un mod normal și ordonat, ducând la pierderi suferite de intrarea în viață a oamenilor. Când au părtășie despre înțelegerile lor personale bazate pe experiență, oamenii se confruntă deseori cu interferența relațiilor oamenilor bazate pe interese personale; unele sunt interferențe verbale, altele comportamentale, iar unele țin de țeluri și direcții. Oamenii sunt deseori întrerupți când au părtășie despre adevăr și citesc prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu, sunt frecvent determinați să devieze de la subiect și sunt deseori afectați în diverse măsuri. Prin urmare, ar trebui să fie restricționați cei care se implică în relații nepotrivite bazate pe interese personale, precum și alte comportamente aferente. Conducătorii de biserică puși în fața acestor probleme nu ar trebui să închidă ochii și, cu siguranță, nu ar trebui să se complacă în astfel de fapte rele, tolerând apariția unor astfel de chestiuni în cadrul vieții bisericești. În schimb, ar trebui să fie vigilenți și perspicace, să le oprească și să le restricționeze prompt.

Implicarea în relații nepotrivite bazate pe interese personale este un lucru obișnuit în biserică. De exemplu, dacă cineva plănuiește să candideze la alegeri pentru poziția de viitor conducător de biserică, ar putea să atragă un grup de oameni și să le divulge acestora ideile sale. Acești oameni nu sunt nesăbuiți; ei insinuează: „Dacă te alegem pe tine, ce beneficii ne vei aduce?” Astfel, se formează între ei o relație bazată pe interese personale. Ca să-și apere interesele personale, deseori au aceeași atitudine față de diverse chestiuni în timpul adunărilor. Fără ca alții să fie conștienți sau să cunoască exact contextul, ei vorbesc mereu despre cât de bună este o persoană, despre modul în care este permis și binecuvântat de Dumnezeu ceea ce face o altă persoană, despre cine a adus jertfe și cât de mult a oferit și cine ce contribuții a adus casei lui Dumnezeu, deseori ridicându-se în slăvi și lăudându-se reciproc. În viața bisericească, ei propagă aceste lucruri în numele acordului la care au ajuns mai devreme și pentru a-și apăra interesele reciproce. De exemplu, cineva ar putea spune: „Dacă mă alegi pe mine conducător, odată ce îmi revendic poziția, te voi face lider de grup.” Nu caută toți câștiguri personale? Pentru a-și realiza interesele, nu trebuie să spună anumite lucruri sau să facă anumite acțiuni? Astfel, afișează o varietate de manifestări în timpul adunărilor, toate cu scopul de a susține acordul la care au ajuns mai devreme și interesele implicate. Înainte să-și atingă țelul, majoritatea lucrurilor pe care le fac sunt dictate de interese. Așadar, nu sunt destul de nepotrivite intențiile și scopurile din spatele a ceea ce spun și fac? Nu este relația stabilită între ei una nepotrivită? Nu ar trebui să fie restricționate în cadrul bisericii asemenea relații nepotrivite? Unii spun: „Cum putem să restricționăm acest lucru dacă nu este descoperit?” Cu excepția cazului în care nu sunt făcute deloc, odată ce sunt întreprinse, astfel de chestiuni pot fi descoperite și vor fi date în vileag. Dacă oamenii au părtășie cum se cuvine despre adevăr și despre înțelegerile și experiențele personale, fără să adauge nimic ce nu are legătură cu adevărul, toată lumea poate să-și dea seama de acest lucru. Dacă există falsități, oamenii le pot discerne și pe acestea. Prin urmare, ar trebui să fie restricționate și diversele relații tranzacționale care apar în biserică pentru apărarea intereselor reciproce; cel puțin, cei implicați ar trebui să fie avertizați și să se aibă părtășie cu ei, lăsându-i să-și recunoască propriile probleme și să înțeleagă consecințele grave ale implicării în astfel de activități, permițându-le totodată fraților și surorilor să discearnă natura acestor probleme. Ce impact are acest tip de activitate asupra majorității oamenilor? Îi determină pe aceștia să creadă că nu există o mare diferență între biserică și societate, ambele fiind locuri în care toți se exploatează unii pe alții și oamenii se implică în tranzacții în beneficiul propriu. Acest comportament nu este o tulburare moderată, ci constituie o tulburare gravă pentru viața bisericească. Spuneți-Mi, este o persoană bună cineva care îi atrage constant pe oameni pentru a le câștiga voturile la alegeri, folosind mijloace neobișnuite pentru a manipula alegerile și a câștiga poziția de conducător? În mod clar, conducătorii aleși în acest mod nu sunt oameni buni. Pot frații și surorile care au căzut pe mâinile lor să se aștepte la ceva bun? Dacă cineva devine conducător prin mijloace neobișnuite, mai degrabă decât să fie ales pe baza principiilor, categoric, un asemenea conducător nu este o persoană bună. Dacă i se permite să conducă, acest lucru echivalează cu predarea ostentativă a fraților și surorilor pe mâinile unei persoane rele, ale unui antihrist, majoritatea oamenilor fiind efectiv dați pe mâna Satanei; într-un astfel de scenariu, roadele vieții lor bisericești vor fi de la sine înțelese. Acesta este un tip de relație nepotrivită bazată pe interese. Indiferent dacă au loc între grupuri sau între indivizi, odată ce relațiile dintre oameni implică interese, aceștia vor fi mai înclinați spre beneficii personale în acțiunile lor, mai degrabă decât să acționeze conform principiilor, pentru a apăra interesele casei lui Dumnezeu. Asemenea relații nu sunt fondate pe conștiința și rațiunea umanității normale, ci sunt contrare atât conștiinței, cât și rațiunii și, cu atât mai mult, adevărurilor-principii. Ceea ce spun, fac și demonstrează oamenii, alături de intențiile, scopurile, motivațiile, sursele acestor relații și așa mai departe, toate sunt determinate de interese; astfel, aceste relații pot fi definite ca nepotrivite. Fiindcă formarea unor asemenea relații îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu când trăiesc viața bisericească, îngreunându-le celor mai mulți oameni citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr în liniște, înaintea lui Dumnezeu, asemenea relații nepotrivite ar trebui să fie restricționate în cadrul bisericii. Pentru cazurile care sunt grave și constituie comportamentul oamenilor răi, ar trebui să fie emise avertismente și, dacă cei implicați nu se căiesc, orice ar fi, atunci ar trebui să fie îndepărtați din biserică.

D. Ura dintre persoane

Relațiile interpersonale nepotrivite au diverse manifestări. Una dintre acestea este ura personală. De exemplu, în cadrul familiilor pot să apară divergențe sau dispute între soacre și nurori, între cumnate sau între frați, sau pot să apară între vecini. Uneori, acestea se transformă chiar și în ură și, atunci, precum adversarii, acești oameni nu sunt capabili să colaboreze sau să lucreze împreună, într-o asemenea măsură încât nici măcar nu pot să dea ochii unii cu alții, certându-se și războindu-se oricând o fac. Când se văd la adunări, și inimile lor sunt pline de ură și sunt incapabili să se liniștească înaintea lui Dumnezeu pentru a se bucura de cuvântul Său, a reflecta asupra lor și a ajunge să se cunoască pe ei înșiși și, cu siguranță, nu sunt capabili să renunțe la prejudecățile și ura lor pentru a avea o adunare normală. În schimb, oricând se întâlnesc, se iau la ceartă și intră în altercații, își expun neajunsurile unul altuia și se atacă reciproc, ba chiar se înjură, având un impact negativ asupra aleșilor lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt neîncrezători, sunt non-credincioși. Cât despre cei care cred sincer în Dumnezeu și iubesc adevărul, indiferent ce se întâmplă sau cu cine intră în conflict sau indiferent față de cine au prejudecăți, ei sunt capabili să caute adevărul, să reflecteze asupra lor, să se cunoască și să rezolve probleme în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă au făcut ceva greșit și îi sunt îndatorați cuiva, pot să îi ceară scuze din proprie inițiativă și să-și admită greșelile; categoric nu vor recurge la a provoca certuri sau probleme la adunări. A se implica în dispute și a face zarvă în biserică nu face deloc parte din eticheta sfinților; un astfel de comportament Îl dezonorează grav pe Dumnezeu. Oamenilor care se poartă în acest mod le lipsesc într-o mare măsură umanitatea, conștiința și rațiunea; categoric nu sunt credincioși autentici în Dumnezeu. Această problemă este relativ mai obișnuită printre noii credincioși. Fiindcă aceștia nu înțeleg adevărul, iar firile lor corupte nu au fost purificate, le este ușor să se implice în dispute în legătură cu multe lucruri și chiar să-și lase impulsivitatea să izbucnească, iar ei să se ia la harță. Dacă aceste firi corupte nu sunt înlăturate, oamenii vor nutri ură în inimile lor și, chiar și atunci când trăiesc viața bisericească, tot se vor implica în dispute interminabile, cu această impulsivitate și ură. Acest lucru afectează viața bisericească și are un impact asupra aleșilor lui Dumnezeu, atunci când aceștia Îi mănâncă și Îi beau cuvântul, Îl laudă și își împărtășesc înțelegerea bazată pe experiență pe care o au față de cuvintele Sale. Afectează în mod direct și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Unii credincioși noi se iau ușor la ceartă din cauza dezacordurilor asupra unor chestiuni minore. De exemplu, înainte să înceapă o adunare, unii ar putea să vrea să cânte un imn, în vreme ce alții preferă unul diferit – chiar și o chestiune atât de banală poate să ducă ușor la dispute. În mod similar, opinii divergente despre o chestiune pot uneori să se transforme repede în controverse și chiar și ofensarea cuiva din cauza lipsei de considerație în vorbire poate stârni certuri. Aceste feluri de incidente sunt obișnuite printre noii credincioși. Când apar dispute în timpul adunărilor, acestea tulbură în mod firesc viața bisericească. Oare nu-i tulbură și pe aleșii lui Dumnezeu? Cei care sunt predispuși să se certe și să dezbată ce este corect și ce este greșit sunt cei care tulbură cel mai ușor viața bisericească. Nu le pasă decât de satisfacerea propriei vanități și de protejarea reputației lor, fără să țină cont de interesele aleșilor lui Dumnezeu. Acționând în acest fel, nu provoacă ei tulburări vieții bisericești? (Ba da.) Biserica este un loc în care frații și surorile se adună pentru a mânca, a bea și a se bucura de cuvintele lui Dumnezeu; este un loc pentru supunere și venerație față de Dumnezeu. Categoric nu este un loc pentru vărsarea necazurilor personale și, cu siguranță, nu este un loc pentru certuri sau dezbateri în legătură cu ce este corect și ce este greșit. Când asemenea oameni provoacă tulburări în acest mod, care sunt consecințele? Se ajunge direct la lipsa bucuriei în timpul adunărilor; duce la incapacitatea aleșilor lui Dumnezeu de a dobândi edificare despre viață și chiar îi face pe cei mai mulți incapabili să-și găsească liniștea, suferind nespus de mult. Cu timpul, unii devin pasivi și slabi, chiar reticenți să participe la adunări. Această situație este obișnuită în cele mai multe biserici și este ceva ce au experimentat toți aleșii lui Dumnezeu. Așadar, cum ar trebui rezolvată problema certurilor și a conflictelor frecvente din adunări? În timpul adunărilor, ar trebui să fie selectate și citite împreună, de nenumărate ori, câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care sunt relevante pentru această problemă; apoi, toți ar trebui să aibă părtășie despre adevăr, împărtășindu-și înțelegerea. Această abordare poate să dea unele rezultate. Nu numai că aceia care sunt predispuși să se certe își pot recunoaște fărădelegile și pot avea remușcări, dar chiar și spectatorii pot să se gândească dacă și ei și-au dezvăluit firile corupte în situații similare și dacă sunt capabili să se certe unii cu alții – în acest fel, și spectatorii pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși. Indiferent dacă cineva se implică sau nu în dispute, după ce citește de mai multe ori câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, poate să-și recunoască firile corupte și să vadă că a trăi conform acestora înseamnă într-adevăr a fi lipsit de conștiință și rațiune și a nu avea nici cea mai mică fărâmă de umanitate. Efectele trăirii vieții bisericești în acest mod nu sunt rele, nu-i așa? Chiar dacă s-ar putea să existe dispute la începutul adunării, dacă ulterior toți pot citi cuvintele lui Dumnezeu, dacă pot să se liniștească înaintea lui Dumnezeu ca să reflecteze asupra lor, să rezolve probleme cu ajutorul adevărului și să se căiască sincer – dacă se pot obține aceste rezultate – atunci aceasta este viață bisericească normală. Prin urmare, orice se întâmplă în timpul adunărilor nu este neapărat rău; atât timp cât toți sunt în asentiment să caute adevărul și citesc împreună, de câteva ori, mai multe fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă problemele nu pot fi rezolvate integral, oamenii vor putea să le deslușească oarecum și să aibă un anumit discernământ – toți vor trage foloase din asta. Ați spune că o astfel de viață bisericească este greu de obținut? Asta înseamnă să transformi un lucru rău într-unul bun, un fel de binecuvântare ascunsă. Totuși, acest lucru nu ar trebui să-i facă pe oameni să susțină ideea că disputele și controversele sunt de dorit în viața bisericească; categoric nu se poate susține acest lucru. Disputele și controversele pot să ducă ușor la izbucniri ale impulsivității și la conflicte, ceea ce este rău pentru toată lumea și le provoacă tulburare personală celor implicați. Prin urmare, cea mai bună abordare este căutarea adevărului pentru rezolvarea problemelor, iar înțelegerea adevărului poate să prevină cu eficiență incidente similare pe viitor. Persoanele înțelepte ar trebui să adopte o atitudine răbdătoare și tolerantă când apar divergențe și ciocniri. De vreme ce și ele au firi corupte și pot să-i rănească pe alții cu ușurință, când își dezvăluie firile corupte, ar trebui să se roage prompt lui Dumnezeu și să caute adevărul pentru a rezolva problemele. În acest mod, pe când începe adunarea, resentimentele personale și ura s-au risipit toate, ducând la un sentiment de eliberare în inimile oamenilor și acestora fiindu-le mai ușor să se înțeleagă prietenește cu frații și surorile, favorizând astfel o cooperare armonioasă. Oricând o persoană vede că un frate sau o soră își dezvăluie firea coruptă, aceasta ar trebui să ofere ajutor cu iubire, să nu-l judece, să nu-l condamne și să nu-l respingă. S-ar putea ca problemele să nu fie rezolvate după una sau două tentative de ajutorare, dar tot sunt necesare răbdarea și toleranța. Atât timp cât nu tulbură viața bisericească sau nu fac rău în mod deliberat, ar trebui să fie tratați cu răbdare și toleranță până la capăt – va veni o zi când își vor veni în fire. Dacă cineva are umanitate rea și refuză să ajute, neacceptând adevărul indiferent de modul în care se are părtășie despre el, atunci nu crede cu sinceritate în Dumnezeu și e necesar să se păstreze distanța față de asemenea indivizi. Dacă tulbură în mod repetat viața bisericească, ar trebui să fie tratați și gestionați conform principiilor. Dacă nu sunt oameni răi, ci doar își dezvăluie deseori firea coruptă, urându-se, dar simțindu-se neputincioși să procedeze altfel în acel moment, atunci asemenea persoane ar trebui ajutate cu iubire; ajutați-le să înțeleagă adevărul, să-și discearnă și să-și recunoască dezvăluirile de corupție – în acest mod, dezvăluirile lor de corupție se vor împuțina treptat. Dacă frații și surorile sunt afectați doar ocazional de acești oameni, atunci cei din urmă pot fi scuzați; atât timp cât nu există probleme majore cu umanitatea lor, iar ei nu sunt oameni înșelători sau răi, ar trebui sprijiniți și ajutați prin părtășie despre adevăr. Dacă pot să accepte adevărul, ar trebui să fie tratați cu iubire. Totuși, dacă refuză să se căiască și afectează în mod negativ viața bisericească pentru o perioadă lungă de timp, conducătorii de biserică ar trebui să dea avertismente și să impună restricții. Dacă refuză cu persistență să accepte adevărul, asemenea indivizi sunt oameni răi. Oamenii răi nu se pot înțelege cu nimeni, sunt mere putrede și demoni. A-i păstra în biserică va provoca doar perturbări și tulburări. Prin urmare, cei care refuză să se schimbe în ciuda admonestărilor repetate ar trebui să fie tratați ca oameni răi și îndepărtați din biserică. Oricine tulbură adesea viața bisericească și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu este un neîncrezător și o persoană rea și trebuie îndepărtat din biserică. Indiferent cine este persoana sau cum a acționat în trecut, dacă tulbură adesea lucrarea bisericii și viața bisericească, refuză să fie emondată și se apără întotdeauna cu raționamente greșite, trebuie să fie îndepărtată din biserică. Această abordare este în întregime pentru menținerea progresului normal al lucrării bisericii și protejarea intereselor aleșilor lui Dumnezeu, aliniindu-se pe deplin adevărurilor-principii și intențiilor lui Dumnezeu. Intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și lucrarea bisericii nu ar trebui să fie afectate de disputele și comportamentele irezonabile ale câtorva persoane rele – nu merită și este, de asemenea, injust față de aleșii lui Dumnezeu.

Dacă oamenii răi provoacă adesea tulburări în biserică, ducând la o viață bisericească ineficientă, cea mai bună soluție este să categorisim oamenii și să împărțim adunările în grupuri diferite: cei care iubesc adevărul și își fac cu sinceritate îndatoririle participă la adunări împreună; cei care vor să urmărească adevărul, dar nu își fac îndatoririle participă la adunări împreună; și cei cărora le place să provoace perturbări și tulburări, să bârfească despre alții, să îi judece și să îi condamne pe alții participă la adunări împreună. În acest fel, biserica poate fi împărțită în principal în trei grupuri de oameni – împărțind pe fiecare în funcție de felul său, am putea spune – asigurându-se astfel că aceste grupuri nu interferează între ele în timpul adunărilor. Oamenii cu o umanitate rea, indiferent de cât de nesăbuit comit fapte rele, nu îi vor afecta pe ceilalți, ci își vor face rău doar lor înșiși. Unii oameni au o fire malițioasă. Dacă cineva spune ceva care îi rănește sau îi ofensează, vor urî acea persoană și se vor gândi la moduri în care să o atace și să se răzbune împotriva acesteia. Indiferent cum se are părtășie despre adevăr cu ei sau cum sunt emondați, ei nu acceptă acest lucru. Mai degrabă ar muri decât să se pocăiască și continuă să tulbure viața bisericească. Asta dovedește că sunt oameni răi. Nu putem continua să tolerăm aceste tipuri de oameni răi. Ei ar trebui îndepărtați din biserică în conformitate cu adevărurile-principii. Acesta este singurul mod de a rezolva minuțios această problemă. Indiferent ce greșeli au comis ori ce lucruri rele au făcut, acei oameni cu firi malițioase nu vor permite nimănui să-i expună ori să-i emondeze. Dacă cineva îi expune și îi ofensează, se vor înfuria, se vor răzbuna și nu vor abandona niciodată această problemă. Nu au deloc răbdare și toleranță față de alți oameni și nu exercită îngăduință față de ei. Pe ce principiu se bazează conduita lor? „Mai degrabă aș trăda, decât să fiu trădat.” Cu alte cuvinte, ei nu tolerează să fie ofensați de nimeni. Nu este aceasta logica oamenilor răi? Aceasta este exact logica oamenilor răi. Nimănui nu îi este permis să-i ofenseze. Pentru ei, este inacceptabil să fie provocați cât de puțin și urăsc pe oricine face acest lucru. Vor continua să hărțuiască acea persoană și nu vor abandona niciodată chestiunea – așa sunt oamenii răi. Ar trebui să izolați sau să îndepărtați oamenii răi imediat ce descoperiți că au esența oamenilor răi, înainte să poată face vreun rău prea mare. Aceasta va reduce la minim daunele pe care le fac; este alegerea înțeleaptă. Conducătorii și lucrătorii sunt pasivi dacă așteaptă până când o persoană rea provoacă vreun fel de dezastru pentru a-i trata. Asta ar dovedi că acei conducători și lucrători sunt foarte nesăbuiți și nu au principii în acțiunile lor. Există unii conducători și lucrători care sunt pur și simplu atât de nesăbuiți și ignoranți. Ei insistă să aștepte până au dovezi concludente înainte de a trata oamenii răi deoarece consideră că este singurul mod în care conștiințele le vor fi împăcate. Însă, de fapt, nu ai nevoie de dovezi concludente pentru a fi sigur că o persoană este rea. Îți poți da seama după cuvintele și acțiunile sale din fiecare zi. Odată ce ești sigur că este o persoană rea, poți începe prin a o restricționa sau a o izola. Aceasta va asigura că nici lucrarea bisericii, nici intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt prejudiciate. Unii conducători și lucrători nu pot discerne cine este rău, nici nu-i pot trata pe oamenii răi prompt. Drept urmare, lucrarea bisericii și viața bisericească sunt afectate și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu este stânjenită. Acest lucru este foarte nesăbuit. Acesta este modul în care conducătorii falși desfășoară lucrări. Pe de o parte, le lipsește discernământul și, pe de altă parte, sunt persoane care le fac pe plac oamenilor și se tem să-i jignească pe alții. Atunci când servesc drept conducători, astfel de oameni, în primul rând, nu pot face o lucrare reală și, în al doilea rând, le fac rău aleșilor lui Dumnezeu. Ei nici măcar nu pot rezolva prompt problema tulburărilor provocate de oamenii răi și nici nu pot proteja frații și surorile; astfel de oameni nu sunt potriviți să fie conducători și lucrători. Spuneți-Mi, dacă o persoană este identificată ca fiind rea, mai este nevoie să aveți părtășie cu ea despre adevăr, pentru a o ajuta? (Nu.) Nu este nevoie să îi dăm o șansă. Unii oameni au prea multă „dragoste”, oferindu-le mereu celor răi șansa de a se căi, dar poate acest lucru să producă vreun efect? Se conformează acest lucru principiilor din cuvintele lui Dumnezeu? Ai văzut vreo persoană rea care să se poată căi cu adevărat? Nimeni nu a văzut vreodată așa ceva. A spera că oamenii răi se vor căi este ca și cum ai compătimi șerpii veninoși; este ca și cum ai compătimi fiarele sălbatice. Acest lucru se datorează faptului că, pe baza esenței oamenilor răi, se poate determina că oamenii răi nu vor iubi niciodată lucrurile pozitive, nu vor accepta niciodată adevărul și nu se vor căi niciodată. Nu veți găsi cuvântul „căință” în dicționarul lor. Indiferent de modul în care ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor lăsa deoparte propriile considerente și interese și vor găsi diverse motive și scuze pentru a se justifica și nimeni nu îi poate convinge. Dacă suferă o pierdere, aceasta este insuportabilă pentru ei și îi vor bate la cap la nesfârșit pe ceilalți cu privire la aceasta. Cum pot astfel de oameni, care nu sunt dispuși să sufere nicio pierdere, să se căiască sincer? Oamenii extrem de egoiști sunt cei care își stabilesc drept prioritate propriile interese mai presus de orice; sunt oameni răi și nu se vor căi niciodată. Dacă ai perceput deja profund că o astfel de persoană este rea și încă îi mai dai o șansă să se căiască, nu este o nesăbuință? Acest lucru este echivalent cu a încălzi un șarpe înghețat la sânul tău, doar pentru a fi mușcat de el mai târziu. Numai un nesăbuit ar face un lucru atât de stupid. În biserică, faptul că aleșii lui Dumnezeu îi urăsc pe oamenii răi este un fenomen normal, deoarece oamenilor răi le lipsește umanitatea și fac întotdeauna lucruri imorale. Ura față de oamenii răi este mentalitatea corectă. Face parte din ceea ce oamenii ar trebui să aibă în umanitatea lor normală.

Spuneți-Mi, ce fel de persoană este aceea care nu are deloc dragoste pentru frați și surori? De ce nu are nici măcar un pic de relație interpersonală normală cu frații și surorile? Acest tip de persoană, indiferent cu cine interacționează, leagă aceste interacțiuni doar de interese și tranzacții; dacă nu sunt implicate interese sau tranzacții, nu-și va bate capul cu oamenii. Nu este rea o astfel de persoană? Unii oameni nu urmăresc adevărul și trăiesc doar pe baza sentimentelor; se apropie de oricine îi tratează bine și îl consideră bun pe oricine îi ajută. Nici acești oameni nu au relații interpersonale normale. Ei trăiesc doar pe baza sentimentelor proprii, așadar pot să-i trateze pe frați și surori echitabil și corect? Acest lucru este absolut de nerealizat. Prin urmare, oricine nu are o relație interpersonală normală cu frații și surorile sau cu aceia care cred sincer în Dumnezeu este o persoană fără conștiință și rațiune, este o persoană fără umanitate normală și, cu siguranță, nu este o persoană care iubește adevărul. Aceste persoane nu sunt diferite de plebea măruntă din rândul non-credincioșilor; interacționează cu oricine este benefic pentru ei și îi ignoră pe cei care nu sunt. Mai mult, atunci când văd pe cineva care urmărește adevărul sau pe cineva care poate împărtăși mărturii bazate pe experiență și pe care toată lumea îl admiră și îl place, devin geloși și plini de ură și încearcă orice pentru a aduna muniție cu care să-i judece și să-i condamne pe acești oameni care urmăresc adevărul. Nu așa procedează oamenii răi? Astfel de oameni nu au conștiință și rațiune – sunt mai răi decât fiarele. Nu pot trata oamenii corect, nu se pot înțelege cu ceilalți în mod normal, nu pot construi relații interpersonale normale cu aleșii lui Dumnezeu și chiar îi pot urî pe cei care urmăresc adevărul. Astfel de oameni trebuie să se simtă foarte singuri și solitari în inimile lor, lamentându-se mereu de Cer și de alții. Ce bucurie sau sens au ei în viață? Acești oameni au o fire malițioasă și, indiferent cu cine interacționează, pot dezvolta ură pentru chestiuni banale, condamnând și răzbunându-se pe acea persoană, aducând dezastre asupra ei. Astfel de indivizi răi sunt de-a dreptul diavoli, aducând dezastrul mai aproape de biserică în fiecare zi în care rămân în ea. Dacă rămân mult timp, dezastrele vor fi nesfârșite. Se pot evita dezastrele doar prin îndepărtarea lor din biserică. Mai sunt și cei care, la prima vedere, par civilizați, dar sunt deosebit de preocupați de beneficii. Astfel, credința lor în Dumnezeu este, de asemenea, pentru urmărirea beneficiilor. Dacă nu au obținut un avantaj necuvenit de ceva vreme, chipurile lor devin umbrite de mâhnire, de parcă cineva le-ar datora o sumă mare de bani. Oricine le vede chipurile ranchiunoase și deznădăjduite este imediat afectat emoțional. Ce efect credeți că ar avea un asemenea chip dacă ar apărea în viața bisericească? Cu siguranță, cei mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu s-ar simți stânjeniți văzându-l și ar fi tulburați și afectați în diverse măsuri în timp ce citesc cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr. Mai ales pe cei care nu au prins rădăcini pe adevărata cale, vederea frecventă în viața bisericească a acestui chip veșnic mâhnit i-ar afecta prea ușor! Biserica ar trebui să aibă mai mulți oameni cu personalități vesele, care vorbesc simplu și deschis și mai mulți oameni ale căror inimi sunt pline de pace și bucurie și ale căror spirite sunt libere și eliberate. Acest lucru ar face plăcută viața bisericească. Acei oameni posaci care sunt veșnic mâhniți ar trebui să se roage lui Dumnezeu acasă și să-și îndrepte starea de spirit înainte de a veni la adunări. În acest mod, vor fi într-o dispoziție bună și vor câștiga ceva din adunare. În plus, acest lucru va fi benefic și altora; cel puțin nu vor fi tulburați. Pentru a se asigura că aleșii lui Dumnezeu pot să trăiască o viață bisericească normală, conducătorii și lucrătorii ar trebui să învețe să aibă părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme. Dacă cineva vine la o adunare cu o față mohorâtă, conducătorii și lucrătorii ar trebui să facă un pas înainte și să întrebe: „Ai nevoie de ajutor?” Asta înseamnă să iei inițiativa de a-i ajuta pe ceilalți din iubire. În cazul în care conducătorii și lucrătorii văd o persoană care are o problemă și ignoră acest lucru, evitându-i și stând departe de acei „oameni posaci”, fără a avea părtășie despre adevăr pentru a le lumina ziua, atunci aceștia nu fac lucrare reală. Pentru a face lucrarea bisericii în mod eficient, conducătorii și lucrătorii trebuie mai întâi de toate să învețe să fie confidenții aleșilor lui Dumnezeu, similar cu ceea ce non-credincioșii ar numi un funcționar guvernamental grijuliu. Unii oameni nu sunt dispuși să joace un astfel de rol, preferând mereu să fie spectatori – cum îi pot conduce în acest mod pe aleșii lui Dumnezeu să trăiască o viață bisericească bună? De fapt, într-o oarecare măsură, se poate vedea din expresia facială dacă cineva are probleme în inima sa. Dacă fața unui om este mereu mohorâtă, cu siguranță asta înseamnă că inima sa este întunecată, fără niciun pic de lumină. Dacă este implicat în dispute toată ziua în legătură cu ce e corect și ce e greșit, ar mai putea fața lui să afișeze un zâmbet? Fețele acestor oameni sunt mereu acoperite de nori negri, fără niciun moment de seninătate, iar acest lucru le afectează și îndeplinirea datoriei. În cazul în care abordează și rezolvă această problemă cu întârziere, făcându-i pe frați și surori să îndure tulburări constante și o nefericire de nedescris, acest lucru dovedește că lucrătorii și conducătorii sunt incapabili să realizeze lucrare reală, neputând să rezolve probleme cu ajutorul adevărului și fiind cu desăvârșire lipsiți de valoare. În cazul în care conducătorii și lucrătorii înțeleg adevărul și pot să identifice problemele fraților și surorilor și să ofere sprijin și ajutor la timp, nefiind doar capabili să ajute la rezolvarea problemelor oamenilor, ci și să îi ajute să înțeleagă adevărurile-principii și să-și îndeplinească îndatoririle, atunci realizarea datoriei lor și modul în care se ocupă de probleme vor fi eficiente, iar lucrarea bisericii nu va fi afectată. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot identifica și rezolva prompt problemele, acest lucru afectează lucrarea bisericii. Dacă nu pot să identifice problemele și să se ocupe de ele, provocând daune lucrării bisericii și împiedicând intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, oare nu i-au dezamăgit conducătorii și lucrătorii pe Dumnezeu și pe aleșii Săi? Nu cumva le lipsesc principiile pentru gestionarea problemelor? A te ocupa de probleme cu promptitudine și fără ezitare, după deslușirea esenței lor – aceasta se numește a-ți îndeplini responsabilitățile și a fi loial, iar acest lucru înseamnă a-ți face datoria într-un mod care este conform standardului.

Subiectul părtășiei de astăzi este a șasea chestiune – implicarea în relații nepotrivite. Problemele de acest tip care apar în viața bisericească sunt, în principiu, următoarele: relații nepotrivite între sexe, relații între persoane de același sex, relații bazate pe interese personale și ura dintre persoane. Indiferent dacă este vorba de relații bazate pe pofte trupești, pe interese sau pe încurcături sentimentale ale trupului, toate se încadrează în categoria relațiilor nepotrivite, deoarece depășesc sfera conștiinței și a rațiunii umanității normale. Existența acestor relații nepotrivite îi poate perturba pe oameni într-o anumită măsură. Mai grav, acestea pot tulbura intrarea în viață a oamenilor, felul în care urmăresc adevărul și cunoașterea lui Dumnezeu. Aceste diverse feluri de relații nepotrivite nu provin din conștiință și rațiune și contravin umanității normale. Oamenilor le este dificil să accepte și să practice adevărul atunci când trăiesc în cadrul acestor relații anormale, iar acest lucru îi tulbură și când trăiesc viața bisericească și urmăresc creșterea în viață, tulburând și ordinea vieții bisericești. Aceasta este în detrimentul intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și poate și să prejudicieze lucrarea bisericii. Din cauza tuturor acestor lucruri, este imperativ ca liderii și lucrătorii să identifice aceste chestiuni și să se ocupe prompt de ele.

În privința relațiilor nepotrivite, am enumerat deja diferite situații și le-am clasificat. Puteți să dați câteva exemple ca să practicați discernământul? Care este scopul însușirii discernământului? Este de a vă permite să discerneți și să definiți esența oamenilor, evenimentelor și lucrurilor, astfel încât să emiteți judecăți corecte, iar apoi să le tratați conform principiilor. Acesta este rezultatul suprem. A spus cineva: „Vorbești toată ziua despre aceste chestiuni legate de ce e corect și ce e greșit, aceste lucruri de zi cu zi – nu mai suntem dispuși să le ascultăm; nici nu mai vrem să venim la adunări. N-ar trebui să ai părtășie despre adevăr? De ce să vorbești tot timpul despre aceste situații”? Ați observat astfel de oameni? Ce fel de oameni sunt ei? (Oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală.) Avem părtășie în acest mod, însă ei tot nu pot să înțeleagă adevărul – ei nu au inteligența unei persoane normale; asemenea oameni sunt complet inutili. Oare o persoană care nu are inteligența unei ființe umane ar trebui totuși să fie pusă să asculte predici? Poate că ar propune: „Adunările se axează întotdeauna pe părtășia despre adevăr, vorbindu-se mereu despre lucruri precum practicarea adevărului – m-am săturat să ascult asta. Nu mai sunt dispus să vin la adunări!” Dacă într-adevăr au o astfel de părere, atunci sunt persoane care sunt scârbite de adevăr. În cazul unor astfel de oameni, casa lui Dumnezeu nu insistă pe participarea acestora; alungați-i repede. Dacă ei înșiși nu sunt dispuși să vină la adunări și nu sunt receptivi la ceea ce se discută în timpul lor, noi nu insistăm – nu căutăm să le facem probleme. Oameni ca aceștia, chiar dacă ei cred în Dumnezeu o viață întreagă, nu vor înțelege adevărul și nu vor intra în realitate; este o risipă de efort. Dacă le place să asculte cunoștințe teologice, atunci lăsați-i să meargă și să studieze cunoștințele teologice; într-o zi, când nu vor obține adevărul ca viață, vor regreta asta.

29 mai 2021