Părtășia de la ultima noastră adunare a fost despre a unsprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor. Am avut părtășie despre responsabilitatea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească și despre lucrarea pe care ar trebui să o facă pentru păstrarea în siguranță a jertfelor. Ce lucrare ar trebui să fie făcută de către conducători și lucrători pentru păstrarea în siguranță a jertfelor? (Prima sarcină este să le păstreze în siguranță. A doua este să verifice conturile. A treia este să urmărească, să cerceteze și să verifice dacă diversele cheltuieli sunt în conformitate cu principiile. Trebuie să fie efectuate verificări stricte, iar cheltuielile iraționale trebuie să fie restricționate cu strictețe. Cel mai bine este să se prevină risipa și pierderile bănești înainte ca acestea să se producă. Dacă s-au produs deja, cei responsabili trebuie să fie trași la răspundere. Nu doar că ar trebui să se emită avertismente, ci trebuie să se ceară și despăgubiri.) În mare, acestea sunt sarcinile. Lucrul cel mai important este să fie păstrate în siguranță, iar apoi să se verifice conturile și, după aceea, să se urmărească și să se verifice cheltuielile și să fie folosite și alocate în mod corect. După ce am terminat părtășia despre a unsprezecea responsabilitate, oamenii au acum o înțelegere și o cunoaștere exacte în privința jertfelor și, de asemenea, știu acum ce lucrare trebuie să fie făcută de conducători și lucrători pentru păstrarea în siguranță a jertfelor, precum și modul în care conducătorii falși fac această lucrare și comportamentul lor specific în timp ce fac asta. Indiferent dacă părtășia noastră este despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor sau despre diversele comportamente ale conducătorilor falși și indiferent dacă este o părtășie despre lucruri pozitive sau despre expunerea lucrurilor negative, principalul ei scop este să îi determine pe oameni să înțeleagă cum să facă în mod corespunzător lucrarea de păstrare în siguranță a jertfelor și cum să elimine practicile iraționale din păstrarea în siguranță, cheltuirea și distribuirea jertfelor. Toți aleșii lui Dumnezeu – indiferent dacă sunt sau nu conducători sau lucrători – ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea față de păstrarea în siguranță a jertfelor. Atunci ce responsabilitate este aceasta? Aceea de a supraveghea și a raporta prompt orice problemă găsită – adică de a îndeplini funcțiile de supraveghere și raportare. Să nu credeți că „păstrarea în siguranță a jertfelor este responsabilitatea conducătorilor și a lucrătorilor și nu are nimic de-a face cu noi, credincioșii de rând”. Această părere este incorectă. De vreme ce au înțeles aceste adevăruri, oamenii ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea. În ceea ce privește problemele pe care conducătorii și lucrătorii nu sunt capabili să le identifice sau aspectele greu de observat, situații care nu sunt ușor de identificat, dacă cineva găsește vreo problemă de iraționalitate sau de principii încălcate în legătură cu păstrarea în siguranță, distribuirea și folosirea jertfelor, ar trebui să o raporteze prompt conducătorilor și lucrătorilor, astfel încât să asigure păstrarea în siguranță, folosirea și distribuirea rațională a jertfelor. Aceasta este responsabilitatea fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu.

Punctul doisprezece: Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele (Partea întâi)

Acum că am terminat părtășia despre a unsprezecea responsabilitate, vom continua prin a avea părtășie despre a douăsprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele.” Care este conținutul fundamental al acestei responsabilități? Se referă în primul rând la cerința față de conducători și lucrători de a aborda diverși oameni, evenimente și lucruri din biserică – precum și diversele probleme – care perturbă, tulbură și strică ordinea normală a bisericii. Ce trebuie să înțeleagă mai întâi conducătorii și lucrătorii pentru a aborda și a rezolva cu eficiență aceste probleme, pentru a-și îndeplini responsabilitățile și a face bine această lucrare? Această responsabilitate este să „identifice prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii”; acesta este domeniul de aplicare al acestei lucrări. Având un scop și un domeniu de aplicare, devine limpede care probleme trebuie rezolvate și ce lucrare și responsabilități trebuie să-și asume conducătorii și lucrătorii. În cadrul celei de-a douăsprezecea responsabilități, care este cerința fundamentală pentru conducători și lucrători? Este să oprească și să restricționeze diverși oameni, evenimente și lucruri care provoacă perturbări și tulburări și să transforme lucrurile, având în același timp părtășie despre adevăr, pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele. Ce precondiții trebuie să fie îndeplinite pentru a face asta? Dacă vezi diverși oameni, evenimente și lucruri care perturbă, tulbură și strică ordinea normală a bisericii, dar totuși crezi că acestea nu reprezintă o problemă, atunci vei da de necazuri. Asta indică faptul că nu-ți dai seama de esența problemei, mai exact, nu înțelegi răul pe care perturbarea și tulburarea vieții bisericești îl pot face lucrării bisericii, nici consecințele și efectele pe care le pot avea asupra intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Mai pot asemenea conducători și lucrători să facă bine lucrarea bisericii? Pot ei să rezolve probleme și să transforme lucrurile? (Nu.) Atunci care este punctul-cheie despre care trebuie să se aibă părtășie aici? Acela că lucrătorii și conducătorii pot să-și dea seama de esența diverselor chestiuni și să rezolve eficient diverse probleme concrete doar înțelegând mai întâi adevărurile-principii. Pentru a face bine lucrarea bisericii, conducătorii și lucrătorii trebuie mai întâi să știe ce probleme apar de obicei în aceasta. Apoi, trebuie să înțeleagă, să discearnă și să judece cu acuratețe natura problemelor care apar, dacă acestea afectează lucrarea bisericii și ordinea normală a vieții bisericești și dacă sunt de natură să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii. Acesta este un aspect foarte important pe care ar trebui să-l înțeleagă mai întâi conducătorii și lucrătorii. Numai după ce înțeleg acest lucru, este posibil să rezolve eficient aceste probleme și să fie capabili să „le oprească și să le restricționeze și să transforme lucrurile”, după cum se menționează în a douăsprezecea responsabilitate. În concluzie, înainte de a rezolva o problemă, trebuie mai întâi să înțelegi în ce constă aceasta, care sunt stările și situațiile implicate, natura problemei, cât de gravă este aceasta, cum să o diseci și să o discerni și cum să practici în mod corespunzător. Asta este ceea ce conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă mai întâi. De vreme ce conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă aceste lucruri, haideți să avem părtășie despre ele din mai multe perspective distinctive, astfel încât atât conducătorii, cât și lucrătorii și aleșii lui Dumnezeu să poată înțelege cum să facă față problemelor când acestea apar, cum să le coreleze cu ale lui Dumnezeu cuvinte și cum să folosească adevărurile-principii pentru a le rezolva. În acest fel, când conducătorii și lucrătorii întâmpină dificultăți pe care nu le pot rezolva, toți aleșii lui Dumnezeu pot să le facă față împreună și să caute adevărul pentru a găsi soluții, iar când întâmpină probleme legate de perturbarea și tulburarea lucrării bisericii, toată lumea poate să se ridice ca să le oprească și să le restricționeze. În același timp, când vine vorba de oameni și chestiuni negative, ei pot să efectueze o disecare, o deslușire și o caracterizare publică, permițând astfel ca aceste chestiuni să fie oprite, restricționate și eradicate de la rădăcină. Haideți atunci să începem părtășia cu cele mai distinctive probleme.

Diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură viața bisericească

Pentru a identifica problemele care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii, care sunt secțiunile cu care ar trebui să înceapă conducătorii și lucrătorii? Pentru a descoperi aceste probleme, ar trebui să înceapă cu examinarea vieții bisericești. Știți cu toții câte puțin despre problemele care apar de obicei în viața bisericească și ale căror natură este aceea de a provoca perturbări și tulburări? Oricât de mulți oameni există într-o biserică, sunt cu siguranță destui care ar perturba și tulbura lucrarea bisericii. Care sunt actele de perturbare și tulburare despre care ați aflat? (A vorbi mereu pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr la adunări, fără a se axa pe problemele esențiale.) (De asemenea, a rosti în mod obișnuit cuvinte și doctrine.) A vorbi pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr. De exemplu, când alții au părtășie despre modul de a fi loial în îndeplinirea datoriei, ei vor vorbi despre cum să aibă grijă bine de soțul (sau soția) lor, precum și de copii. Când ceilalți au părtășie despre faptul că a fi loial în îndeplinirea datoriei personale are menirea de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a I se supune, ei vor vorbi despre faptul că îndeplinirea datoriei personale are menirea de a câștiga binecuvântări pentru propria familie și pentru cei dragi. Nu înseamnă asta a vorbi pe lângă subiect? (Ba da.) Dacă nu îi întrerupi, vor continua la nesfârșit. Dacă îi restricționezi, se vor înfuria și își vor ieși din fire de rușine, mergând și mai departe cu comportamentul lor rău. Această problemă se situează, prin natura ei, la nivelul de perturbare și tulburare, fiind un lucru foarte grav. Deși este o problemă obișnuită să se vorbească pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr, obiectiv vorbind, acest lucru poate să perturbe și să tulbure viața bisericii. Aceasta este prima problemă. În ceea ce o privește pe a doua, „a rosti cuvinte și doctrine”, dacă acest lucru se califică drept perturbare și tulburare depinde de gravitatea cazului. Unii oameni rostesc cuvinte și doctrine deoarece le lipsește adevărul-realitate; imediat ce deschid gura, scot numai cuvinte și doctrine, doar teorii goale. Totuși, intenția lor nu este să-i inducă în eroare pe ceilalți și să le câștige stima. Prin restricționări și deconsiliere, vor dobândi conștiință de sine și, ulterior, vor rosti mai puține cuvinte și doctrine și nu vor mai împiedica intrarea în viață a fraților și a surorilor. Acest lucru nu este considerat perturbare sau tulburare. Totuși, cei care rostesc voit cuvinte și doctrine, cu intenția de a-i induce în eroare pe ceilalți, perturbă și tulbură chiar și atunci când știu foarte bine că lucrurile pe care le spun sunt cuvinte și doctrine. Obiectivul lor când fac asta este să câștige stima celorlalți; vor să îi atragă pe oameni de partea lor și să-i inducă în eroare și să pună mâna pe statut. Natura acestui lucru este destul de gravă. E diferită de natura cuiva care este capabil doar să spună cuvinte și doctrine din cauza neînțelegerii adevărului. Un astfel de comportament constituie o perturbare și o tulburare. Diverșii oameni, evenimente și lucruri care provoacă perturbări și tulburări în viața bisericească sunt peste tot. Nu sunt doar probleme precum a rosti cuvinte și doctrine sau a vorbi pe lângă subiect. Ce alte probleme mai sunt? (Formarea clicilor, semănarea discordiei și atenuarea pozitivității altora.) (Mai sunt răspândirea negativității, crearea de probleme și deranjarea persistentă a oamenilor.) (Când au noțiuni despre rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, unii oameni răspândesc aceste noțiuni și își varsă negativitatea, făcându-i și pe ceilalți să-și însușească noțiuni despre rânduielile de lucru.) Aceste lucruri chiar se califică drept perturbări și tulburări. Formarea clicilor este una dintre probleme, semănarea discordiei este alta, împreună cu chinuirea și atacarea oamenilor, răspândirea noțiunilor, vărsarea negativității, răspândirea unor zvonuri nefondate și lupta pentru statut – toate acestea sunt perturbări și tulburări. Aceste probleme au o natură mult mai gravă decât a vorbi pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr. Mai este o problemă legată de alegeri. Ce fel de probleme care apar în timpul alegerilor au legătură cu provocarea perturbărilor și a tulburărilor? De exemplu, manipularea voturilor – promiterea unor beneficii pentru a-și asigura voturi. Acesta este un mod de a submina alegerile. Și acțiunile ascunse – a influența mințile oamenilor pe ascuns, cu scopul de a-i atrage de partea ta, a-i induce în eroare și a-i determina să te voteze. Toate acestea sunt probleme care apar în timpul alegerilor. Constituie acestea perturbări și tulburări? (Da.) Aceste probleme sunt denumite colectiv încălcarea principiilor pentru alegeri. O altă problemă este a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale. Cineva ar putea să vină la adunări pentru aceste lucruri – nu pentru a înțelege adevărul sau pentru a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ci pentru a se ocupa de chestiuni personale. Este grav acest tip de problemă? (Da.) Și aceasta echivalează cu provocarea perturbărilor și a tulburărilor.

Haideți să facem acum un rezumat al diverselor probleme legate de perturbare și tulburare care apar în viața bisericească: prima: a vorbi deseori pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr; a doua: a rosti cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și a le câștiga stima; a treia: a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a-și construi relații personale și a se ocupa de chestiuni personale; a patra: a forma clici; a cincea: a lupta pentru statut; a șasea: a semăna discordie; a șaptea: a-i ataca și a-i chinui pe oameni; a opta: a răspândi noțiuni; a noua: a vărsa negativitate; a zecea: a răspândi zvonuri nefondate; și a unsprezecea: a încălca principiile pentru alegeri. Sunt 11 în total. Aceste 11 manifestări sunt problemele legate de perturbare și tulburare care apar deseori în cadrul vieții bisericești. Când trăiesc viața bisericească, dacă apar aceste probleme, conducătorii și lucrătorii trebuie să se ridice și să le oprească, să le restricționeze și să nu le permită să se amplifice necontrolat. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pot să le restricționeze, atunci toți frații și surorile ar trebui să se unească pentru a le restricționa. Dacă persoana implicată nu are umanitate rea și nu provoacă intenționat perturbări și tulburări, ci doar îi lipsește înțelegerea adevărului, atunci ea poate fi ajutată și sprijinită prin părtășie despre adevăr. Dacă persoana care provoacă perturbări și tulburări este rea, iar cazul ei este mai puțin grav, atunci perturbările și tulburările sale ar trebui oprite și restricționate prin părtășie și expunere. Dacă este dispusă să se căiască și să nu mai vorbească sau să acționeze în moduri care provoacă perturbări și tulburări, dacă este dispusă să fie cel mai neînsemnat membru din biserică, dacă poate să asculte și să se supună cu loialitate și să facă orice rânduiește biserica, acceptând restricțiile stabilite de frați și surori, atunci poate să rămână temporar în biserică. Dar dacă nu acceptă și, în schimb, se opune și devine ostilă față de majoritatea celorlalți, atunci ar trebui întreprins cel de-al doilea pas – îndepărtarea ei. Este potrivită această abordare? (Da.)

I. A vorbi deseori pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr

Vom avea părtășie acum despre diverșii oameni, evenimente și lucruri care apar în viața bisericească și care, prin natura lor, constituie perturbări și tulburări. Primul este a vorbi deseori pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr. Cum determinăm dacă se vorbește pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr? Cum putem să ne dăm seama clar de cuvintele din părtășie care sunt pe lângă subiect? Voi vorbiți deseori pe lângă subiect în timpul părtășiei voastre despre adevăr? (Da.) Cât de departe trebuie să ajungă această problemă pentru ca natura ei să fie considerată una de perturbare și tulburare? Dacă fiecare moment în care se vorbește pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr ar fi caracterizat drept o perturbare și o tulburare, nu le-ar fi teamă oamenilor pe viitor să vorbească sau să aibă părtășie în viața bisericească? Și, dacă oamenilor le este teamă să aibă părtășie, nu înseamnă asta că nu au priceput limpede această chestiune? (Ba da.) Așadar, când se determină cu exactitate ce fel de vorbire pe lângă subiect din timpul părtășiei despre adevăr constituie o perturbare și o tulburare, majoritatea oamenilor se vor elibera de constrângerile lor. Având în vedere că vorbiți pe lângă subiect chiar și în timpul conversațiilor normale, este cu atât mai obișnuit să o faceți în timpul părtășiei despre adevăr. Prin urmare, trebuie să se aibă părtășie despre acest lucru cu multă claritate, pentru a vă împiedica să fiți constrânși. Nu lăsați teama de a vorbi pe lângă subiect și de a constitui o perturbare și o tulburare să vă descurajeze să vorbiți și să vă determine să nu îndrăzniți să aveți părtășie, chiar dacă aveți cunoștințe, sau – când într-adevăr vreți să aveți părtășie – să vă oblige să vă gândiți mai întâi: „Are legătură ceea ce vreau să spun cu această temă? Este pe lângă subiect? Înainte să vorbesc, ar trebui să fac o schiță și un rezumat al gândurilor mele și apoi să urmez rezumatul, astfel încât, orice ar fi, să nu vorbesc pe lângă subiect. Dacă într-adevăr vorbesc pe lângă subiect, acest lucru nu i-ar fi benefic nimănui și ar irosi timpul prețios al adunării, afectând înțelegerea adevărului de către frați și surori. Iar dacă este grav, ar putea perturba și tulbura viața bisericească.” Cum ar trebui atunci să privim problema vorbirii pe lângă subiect? Mai întâi, trebuie să ne gândim dacă a vorbi pe lângă subiect le este benefic fraților și surorilor și apoi trebuie să vedem limpede care sunt consecințele vorbirii pe lângă subiect pentru viața bisericească. În acest fel, putem să vedem clar că a vorbi pe lângă subiect nu este o chestiune minoră; în cazuri grave, poate chiar să constituie o perturbare și o tulburare a vieții bisericești și a lucrării bisericii. Să spunem că, în legătură cu un anumit subiect, căutați un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie despre cunoașterea și înțelegerea voastră; sau să presupunem că, în legătură cu un anumit subiect, aveți părtășie despre cunoașterea pe care ați dobândit-o, despre adevărurile pe care le-ați înțeles și intențiile lui Dumnezeu pe care le-ați priceput în urma unei experiențe personale; sau să spunem că părtășia voastră despre un anumit subiect este cam întortocheată și nu o exprimați foarte clar, repetându-vă de mai multe ori – vorbiți pe lângă subiect în astfel de situații? Niciuna dintre acestea nu înseamnă a vorbi pe lângă subiect. Atunci, ce înseamnă a vorbi pe lângă subiect? Este atunci când ceea ce spuneți are puțină sau nicio legătură cu subiectul părtășiei, când se rezumă la a pălăvrăgi despre chestiuni externe și nu este deloc edificator pentru oameni. Asta înseamnă a vorbi cu totul pe lângă subiect. Să discutăm acum despre ce înseamnă a provoca perturbări și tulburări. În cazul vorbirii pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr, ce fel de cuvinte sau comportamente constituie perturbări și tulburări? Care este esența problemei aici? În ce fel constituie vorbirea pe lângă subiect, prin natura sa, o perturbare și o tulburare? Nu merită să avem părtășie despre asta? După ce vom avea părtășie despre asta, veți înțelege ce înseamnă a vorbi pe lângă subiect? (Da.) Atunci răspundeți la întrebare. (Când părtășia cuiva este despre subiecte care nu au nicio legătură cu adevărul – de exemplu, flecăreala și discuțiile despre chestiuni de familie și discutarea lucrurilor care implică tendințele sociale care tulbură inimile oamenilor, împiedicându-i să fie tăcuți înaintea lui Dumnezeu și să-I contemple cuvintele – acea părtășie este pe lângă subiect.) Câte puncte principale confirmă aceasta? (Unul este că subiectele nu au legătură cu adevărul.) Acesta este un punct foarte important: a nu avea legătură cu adevărul. Unul dintre puncte este a flecări și a pălăvrăgi despre chestiuni de familie. Un altul este a vorbi despre cultura tradițională, despre gândirea morală umană și despre lucrurile pe care omul le consideră a fi nobile de parcă ele ar fi adevărul. Aceasta este o problemă de înțelegere denaturată; toate aceste lucruri nu au legătură cu adevărul. De exemplu, cuvintele lui Dumnezeu spun: „Tinerii nu ar trebui să fie lipsiți de aspirații.” Cineva are părtășie: „Din vremuri străvechi, eroii s-au remarcat în tinerețe” sau „Ambiția nu este îngrădită de vârstă.” Sau, când vorbești despre modul în care să-ți fie frică de Dumnezeu, ei au părtășie: „E un dumnezeu la un metru deasupra ta”; „Când un om acționează, Cerurile privesc”; „Dacă ai conștiință împăcată, nu trebuie să te temi că-ți va bate trecutul la ușă”; sau „Inima unui om trebuie să fie înclinată spre bunătate.” Nu înseamnă asta a vorbi pe lângă subiect? Nu e așa că aceste cuvinte nu au legătură cu adevărul? Ce sunt aceste cuvinte? (Filosofii satanice.) Sunt filosofii satanice și sunt, de asemenea, cultura tradițională a unei anumite etnii. Prima manifestare a vorbirii pe lângă subiect este atunci când subiectul discutat nu are legătură cu adevărul; e atunci când cineva rostește filosofii și teorii pe care non-credincioșii le consideră corecte și elevate și le asociază în mod forțat cu adevărul. Asta înseamnă a vorbi pe lângă subiect. Asta nu are legătură cu adevărul – această manifestare ar trebui să fie ușor de înțeles. A doua manifestare este atunci când subiectul discutat tulbură mințile oamenilor. Când nu se are părtășie despre adevăr la adunări, ci despre cunoaștere, învățături, filosofie și lege sau fenomene sociale și diverse relații interpersonale complexe, atunci acest lucru tulbură mințile oamenilor. Asta se întâmplă atunci când cineva are părtășie despre chestiuni care nu implică în esență adevărul și nu au absolut nicio legătură cu el, de parcă acele lucruri ar fi adevărul. Asta creează confuzie în mințile celorlalți și, în timp ce ascultă, gândirea lor trece de la părtășia despre adevăr la chestiuni externe. Atunci, cum se comportă acești oameni? Ei încep să se axeze pe cunoștințe și învățături. Prin natura sa, tulburarea minților oamenilor este un lucru grav. A treia manifestare este atunci când subiectul discutat îi determină pe oameni să Îl înțeleagă greșit pe Dumnezeu, ducând la lipsa clarității în privința viziunilor. Unii oameni nu sunt nici ei înșiși foarte lămuriți în privința adevărului, totuși vor să pretindă că dispun de claritate și înțelegere. Astfel, când au părtășie despre adevăr, trântesc câteva doctrine profunde în ceea ce spun, amestecând laolaltă doctrinele religioase pe care le-au auzit și le-au înțeles, vorbind fără niciun fundament și cu extravaganță. După ce îi ascultă, oamenii își pierd claritatea despre viziuni; pur și simplu nu știu despre ce adevăr a vrut să discute persoana respectivă. Cu cât o ascultă mai mult, cu atât mai zăpăciți devin și cu atât mai mult se diminuează credința lor în Dumnezeu și pot chiar să dobândească înțelegeri greșite despre El. Oamenii nu doar că rămân fără o înțelegere a adevărului din această discuție – mințile lor devin confuze. Are un efect negativ. La asta duce vorbirea pe lângă subiect.

Vorbirea pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr se manifestă în mai multe moduri și fiecare dintre ele, prin natura sa, constituie o tulburare pentru intrarea în viață a oamenilor. Când oamenii ascultă o astfel de părtășie, nu doar că le lipsesc o înțelegere clară a adevărului și o cale de practică, ci mințile lor devin confuze, ei sunt tot mai nedumeriți în privința adevărului și, de asemenea, dau naștere unor interpretări și concepții greșite. Acestea sunt impactul și consecințele nefaste pe care le are asupra oamenilor vorbirea pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr. Fiecare dintre aceste trei manifestări are o natură destul de gravă. De exemplu, prima este „subiectul discutat nu are legătură cu adevărul”. A spune lucruri care par corecte, dar nu sunt, și a aduce în biserică, pentru a predica și a analiza, lucruri satanice, precum cunoștințele umane, filosofia, teoriile, cultura tradițională și celebrele zicale ale unor personaje renumite, a folosi o ocazie de a avea părtășie despre adevăr pentru a-i induce în eroare pe oameni constituie o tulburare pentru ei. Natura acestui lucru este foarte gravă. Dacă o persoană care poate să discearnă ar asculta o astfel de părtășie, ea ar spune: „Ceea ce spui nu este corect; nu este adevărul. Tu vorbești despre comportamentul moral și despre zicale pe care non-credincioșii le consideră a fi bune. Acestea sunt dogme ale non-credincioșilor despre modul în care să se poarte și să gestioneze lumea, care nu au în principiu nicio legătură cu adevărul.” Totuși, unii oameni sunt lipsiți de discernământ și, când aud aceste sofisme, chiar sunt de acord cu ele și le respectă ca fiind adevărul. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu pun capăt acestui lucru și nu îl restricționează în astfel de momente, dacă nu au părtășie despre el și nu îl disecă astfel încât oamenii să dobândească discernământ, atunci unii dintre aleșii lui Dumnezeu ar putea fi induși în eroare. Care sunt consecințele inducerii în eroare? Vor crede că lucrurile predicate de oamenii celebri din lumea non-credincioșilor, pe care oamenii le consideră corecte, bune și profunde, precum proverbele din folclor și maximele oamenilor celebri și teoriile despre conduita personală, sunt toate corecte și că sunt adevărul, exact cum sunt cuvintele lui Dumnezeu. Nu au fost induși în eroare? La suprafață pare că au părtășie despre adevăr, dar în realitate acesta este amestecat cu unele idei umane și cu unele dintre filosofiile Satanei care induc în eroare, iar acest lucru constituie în mod evident o tulburare pentru oameni. Dacă cineva îi induce în eroare pe oameni, prezentând în mod fals filosofiile Satanei și cunoștințele umane drept adevărul, conducătorii și lucrătorii ar trebui să dea în vileag și să disece problema, ca frații și surorile să capete mai mult discernământ și să înțeleagă ce este, de fapt, adevărul. Aceasta este lucrarea pe care trebuie să o realizeze conducătorii și lucrătorii. A doua manifestare este „tulburarea minții oamenilor”. Unii oameni profită mereu de ocaziile de a avea părtășie despre adevăr pentru a vorbi despre lucruri care par bune, dar nu sunt, preamărind cunoștințele umane, erudiția, darurile și talentele. Ei vorbesc, de asemenea, despre normele morale, cultura tradițională și așa mai departe. Prezintă aceste lucruri care vin de la Satana drept lucruri pozitive, drept adevărul, ceea ce îi determină pe oameni să creadă în mod greșit că acestea trebuie să fie susținute, răspândite și preamărite în biserică și că toată lumea trebuie să adere la ele; duce la o creștere a numărului sofismelor și al ereziilor din mințile oamenilor care par corecte, dar nu sunt; și derutează mințile oamenilor și îi face să se simtă că plutesc în derivă, fără să știe ce este de fapt adevărul, cum să practice corect când se confruntă cu probleme sau care este calea corectă. Acest lucru face ca inimile lor să se scufunde în întuneric. Aceasta este consecința răspândirii ereziilor și a sofismelor pentru a-i induce în eroare pe oameni. În ceea ce privește a treia manifestare, nu vom avea părtășie despre ea în detaliu. Pe scurt, unele dintre discuțiile pe lângă subiect conțin cunoștințe, unele conțin noțiuni umane și unele conțin comportamente bune din punct de vedere moral, printre alte lucruri. Dar niciunul dintre aceste lucruri nu are legătură cu adevărul – toate îi sunt contrare. Prin urmare, când apar aceste probleme, conducătorii și lucrătorii ar trebui să le pună capăt și să le restricționeze. Dacă, după ce aud părtășia cuiva, oamenii nu doar că nu sunt lămuriți în inimile lor în privința adevărului, ci sunt și tulburați cu mințile lor odinioară clare, acum confuze, fără să știe cum să practice corect, atunci părtășia unei astfel de persoane ar trebui oprită și restricționată. De exemplu, în părtășia lor despre adevăruri referitoare la umanitatea normală, unii oameni spun: „Ceea ce lui Dumnezeu Îi place cel mai mult din umanitatea normală este abilitatea de a îndura greutăți, de a nu râvni la desfătarea trupească sau la tihnă, de a se lipsi de mâncarea delicioasă, de a nu se bucura de ceea ce oamenii ar trebui să se bucure sau de ce a pregătit Dumnezeu, de a fi capabil de răzvrătire împotriva dorințelor trupești, de a constrânge toate dorințele trupului, de a-și disciplina trupul și a nu-i face pe plac. Așadar, când vrei să dormi noaptea, trebuie să te răzvrătești împotriva trupului. Dacă nu poți, trebuie să găsești o cale de a-l constrânge. Cu cât este mai mare dorința ta de răzvrătire împotriva trupului și cu cât te răzvrătești mai mult împotriva lui, cu atât ai mai multe manifestări ale practicării adevărului și mai multă loialitate față de Dumnezeu. Cred că cea mai proeminentă manifestare a umanității normale – și cea care ar trebui cel mai mult susținută – este subjugarea propriului corp, răzvrătirea împotriva dorințelor trupului, să nu râvnești la tihna trupească și să fii cumpătat în plăcerile materiale. Cu cât ești mai cumpătat, cu atât mai mari sunt binecuvântările pe care le vei acumula în Împărăția Cerurilor.” Nu sună aceste cuvinte destul de pozitiv? Există vreo greșeală în ele? Evaluate conform logicii, dogmelor și noțiunilor umane, aceste cuvinte ar avea trecere în orice grup religios sau social; toți le-ar aprecia pentru a-și exprima acordul și a spune că este corect ceea ce transmit, că a lor credință este bună și pură. Nu există în biserică unii oameni care ar crede și ei asta? Evaluate conform noțiunilor umane, toate aceste cuvinte sunt corecte – ce este corect în privința lor? Unii ar putea spune: „Lui Dumnezeu Îi plac astfel de oameni. Acesta este modul cumpătat în care trăiește și El.” Nu este aceasta o noțiune umană? Oamenii au acest tip de noțiune, așadar, dacă vreo persoană chiar ar oferi acest gen de părtășie, nu s-ar conforma, pur și simplu, majorității noțiunilor? (Ba da.) Când oamenii acceptă acest tip de noțiune, nu cumva sunt de acord cu punctul de vedere al acelei persoane? Când ai fost de acord și ai acceptat punctul de vedere al acelei persoane, nu ești atunci de acord cu acțiunile ei? Nu vei încerca atunci să o copiezi? Și, când poți, nu va fi atunci stabilită calea pe care o urmezi, calea ta de practică? Ce înseamnă a fi stabilită? Înseamnă că ai hotărât că vei acționa și vei practica în acest fel. Deoarece crezi în inima ta că Dumnezeu iubește asemenea oameni și că Îi place când acționezi așa, că doar procedând astfel poți deveni o persoană pe care o acceptă Dumnezeu, o persoană care poate intra în Împărăția Cerurilor și poate fi binecuvântată în Ceruri, care are o destinație bună, te hotărăști să acționezi în acest fel. Când iei această hotărâre, oare mintea ta nu a fost deja tulburată și indusă în eroare de acest tip de gânduri și puncte de vedere? Acesta este un fapt; aceasta este consecința. Mintea ta e tulburată, iar tu nici măcar nu îți dai seama. Mai există o problemă aici: odată ce mintea ta e paralizată și tulburată de astfel de gânduri și puncte de vedere, nu îți pierzi atunci claritatea asupra intențiilor și cerințelor lui Dumnezeu? Nu dobândești apoi înțelegeri greșite despre Dumnezeu și te îndepărtezi de El? Nu indică acest lucru că nu înțelegi clar viziunile? Gândește-te la asta cu atenție: când ești indus în eroare de vreun gând sau punct de vedere pe care oamenii îl consideră corect, dar este greșit, nu este mintea ta tulburată atunci? Mai pot fi clare viziunile din inima ta? (Nu.) Așadar, este cunoașterea ta despre Dumnezeu exactă sau este o înțelegere greșită? În mod clar, este o înțelegere greșită. Prin urmare, este de fapt adevărul ceea ce înțelegi tu și crezi că e corect? Nu, nu este – contrazice cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, fiind în contradicție cu ele. Prin urmare, acest mod de a vorbi pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr constituie într-adevăr o tulburare pentru mințile oamenilor. Dat fiind că această vorbire pe lângă subiect constituie o tulburare atât de mare pentru mințile oamenilor, se poate spune că reprezintă o perturbare pentru lucrarea lui Dumnezeu? Îi conduce pe oameni spre noțiuni și spre filosofia și logica Satanei, așadar, nu îi îndepărtează pe oameni de prezența lui Dumnezeu? Când Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, când nu-I înțeleg intențiile și nu pot să practice în conformitate cu intențiile și cerințele Lui, ci practică în schimb în conformitate cu logica Satanei și cu noțiunile umane, sunt oamenii mai aproape de Dumnezeu sau mai departe de El? (Sunt mai departe de El.) Sunt mai departe de El. Așadar, nu ar trebui să fie restricționată părtășia despre acest tip de subiect în timpul adunărilor? (Ba da.) Natura acestui mod de a vorbi pe lângă subiect este cea de tulburare pentru oameni, așadar trebuie, într-adevăr, să fie restricționat. Dacă nu i se pune capăt sau nu este restricționat, vor exista numeroși oameni confuzi care au un calibru slab și sunt amorțiți – în special cei fără înțelegere spirituală – care o imită și o urmează pe persoana care vorbește pe lângă subiect. Acesta este momentul în care conducătorii și lucrătorii ar trebui să se ridice ca să o oprească. Nu trebuie să îi permită acelei persoane să continue să vorbească pe lângă subiect; nu trebuie să permită subiectului părtășiei sale să-i inducă în eroare pe alți oameni și să tulbure mințile mai multor oameni. Aceasta este o responsabilitate pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească, o funcție în care ar trebui să slujească.

Cam atât despre părtășia noastră pe tema vorbirii pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr. În continuare vom rezuma cât de mult trebuie să vorbească cineva pe lângă subiect în părtășia sa despre adevăr și despre ce subiecte trebuie să aibă părtășie cineva pentru ca natura acestor lucruri să se califice drept perturbare și tulburare. Unele moduri de a vorbi pe lângă subiect sunt evidente: când cineva vorbește complet pe lângă subiect, când începe să se angajeze în flecăreală sau să discute chestiuni de familie, acestea sunt ușor de discernut. De exemplu, când fiecare are părtășie despre modul în care să-și facă datoria, cineva ar putea avea părtășie despre trecutul său „glorios”, vorbind despre faptele bune pe care le-a făcut sau despre modul în care i-a ajutat pe frați și surori și așa mai departe. Nimeni nu vrea să asculte asta și, cu cât o fac mai mult, cu atât mai scârbiți devin, până când o ignoră pe acea persoană. Persoanei respective i se pare stânjenitor. Atât timp cât majoritatea lor pot să discearnă această persoană, ea nu va putea continua. Nu e nevoie de multă înțelegere a adevărului pentru a fi capabil să distingi această varietate de-a vorbi pe lângă subiect. A flecări, a pălăvrăgi despre chestiuni de familie, a se preamări pe sine și a profita de subiectul părtășiei pentru a vorbi despre propriul trecut „glorios” – acest mod de a vorbi pe lângă subiect este ușor de discernut. În principiu, nu prea constituie o tulburare, deoarece majoritatea oamenilor sunt scârbiți de asemenea lucruri și nu sunt dispuși să le asculte, iar ei știu că se dă în spectacol și nu are părtășie despre adevăr, că a vorbit pe lângă subiect. Grupul s-ar putea să nu încerce să o stânjenească exact când începe să vorbească, dar, pe măsură ce continuă, oamenii devin scârbiți și nu sunt dispuși să asculte ce urmează și simt că, în schimb, ar fi mai bine să citească pe cont propriu cuvintele lui Dumnezeu. Dacă persoana respectivă ar continua, ei s-ar ridica și ar pleca. Când vede că lucrurile au luat o altă întorsătură și se face de rușine, persoana respectivă nu va continua să vorbească. Ce mod de a vorbi pe lângă subiect a avut deja o influență nefastă asupra oamenilor, însă aceștia tot nu pot să-și dea seama că este ceva negativ și, în schimb, consideră discuția pe lângă subiect drept adevărul și o ascultă cu atenție? Acest mod de a vorbi pe lângă subiect poate să constituie o tulburare pentru oameni și oamenii ar trebui să poată discerne astfel de cazuri. Dați un exemplu cu acest mod de a vorbi pe lângă subiect. (Când cineva nu reflectează asupra sa după ce a fost emondat, ci își axează discuția doar pe caracterul corect sau greșit al chestiunii, acest lucru derutează mințile tuturor. Nu doar că îi face pe oameni incapabili să capete discernământ, ci aceștia simt că lucrurile pe care le spune această persoană sunt în conformitate cu adevărul și că aceasta are dreptate. Acest lucru îi face pe toți să fie de partea ei.) Sub pretextul de a avea părtășie despre modul în care se acceptă emondarea, ea se apără și se justifică, făcându-i pe oameni să creadă că au fost emondați pe nedrept, făcându-i pe oameni să fie de partea ei și să simpatizeze cu ea și, în plus, făcându-i pe oameni să-i admire abilitatea de a se supune emondării și de a o accepta în astfel de circumstanțe. Acest lucru îi induce în eroare pe oameni; este o secvență intenționată, deliberată, de vorbire pe lângă subiect, care nu doar că îi face pe ascultători incapabili să se supună când se confruntă cu emondarea și incapabili să o accepte, să reflecteze asupra lor și să se cunoască, ci, în schimb, îi face să se păzească de emondare și să-i fie potrivnici. O asemenea părtășie nu reușește să-i ajute pe oameni să înțeleagă semnificația faptului de a fi emondat, modul în care oamenii ar trebui să adopte atitudinea corectă când se confruntă cu emondarea, cum să o accepte și cum să practice. În schimb, îi determină pe oameni să aleagă o altă cale de a trata emondarea, o cale care nu este practica adevărului și nu înseamnă a acționa în conformitate cu adevărurile-principii, ci una care îi face pe oameni mai șireți. O astfel de părtășie servește la inducerea în eroare a oamenilor. A vorbi pe lângă subiect în timpul părtășiei despre adevăr este un tip de problemă care apare în viața bisericească. Dacă acest tip de problemă ajunge la nivelul de perturbare și tulburare, conducătorii și lucrătorii ar trebui să facă un pas în față ca să le oprească și să le restricționeze, având părtășie și disecându-le, astfel încât majoritatea lor să capete discernământ, să învețe din experiență și să învețe o lecție.