IV. Să afle cu promptitudine unde se află ofrandele, precum și diferitele circumstanțe ale custozilor acestora

Pe lângă inspectarea situației cu privire la cheltuirea ofrandelor și rezolvarea problemei cheltuielilor iraționale, conducătorii și lucrătorii mai au o sarcină foarte importantă: trebuie să afle cu promptitudine unde se află ofrandele, precum și diversele circumstanțe ale custozilor acestora. Scopul este de a-i împiedica pe oamenii răi, pe cei care uneltesc planuri dubioase și pe cei cu inimi lacome să exploateze lacunele pentru a pune mâna pe ofrande. Unii oameni văd că în casa lui Dumnezeu sunt atât de multe lucruri și că unele nu sunt supravegheate de nimeni sau nu li se ține evidența, așa că se gândesc mereu la momentul în care acele lucruri vor deveni proprietatea lor privată și le vor avea spre folosul propriu. Astfel de oameni există peste tot. La prima vedere, unii oameni par să nu profite de alții și să nu aibă o mare dorință pentru lucruri materiale sau bani, dar asta pentru că situația și condițiile nu sunt potrivite – dacă ofrandele le-ar fi puse cu adevărat la dispoziție ca să le protejeze, ar putea foarte bine să pună mâna pe ele. Unii se întreabă: „Dar a fost o persoană atât de bună înainte. Nu era lacomă și avea un caracter acceptabil – de ce simplul fapt de a i se pune câteva ofrande la dispoziție a dezvăluit-o?” Acest lucru provine din faptul că nu ai petrecut mult timp cu acești oameni, nu ai ajuns la o înțelegere profundă a lor, nu ai văzut cu adevărat natura-esență pe care o au. Dacă ți-ai fi dat seama din timp că acesta este genul de persoană, ofrandele ar fi fost scutite de ghinionul de a intra în posesia oamenilor răi. Așadar, pentru a preveni ca ofrandele să cadă în mâinile oamenilor răi, conducătorii și lucrătorii au o altă sarcină, mai importantă: să afle cu promptitudine și să fie la curent cu locul unde se află ofrandele și cu diversele circumstanțe ale custozilor lor. Să spunem că cineva are în posesie câteva sute sau câteva mii de dolari pe care trebuie să-i administreze; dacă are puțină conștiință, nu-i va deturna – dar dacă ar fi vorba de zeci sau sute de mii, majoritatea oamenilor nu ar putea fi de încredere, acest lucru ar fi periculos, iar în inimile lor s-ar putea produce atunci o schimbare. Cum s-ar produce schimbarea în inimile lor? Câteva sute sau mii nu sunt de natură să clatine inima unei persoane, dar zeci sau sute de mii pot cu ușurință să o facă. „Nu aș fi putut face atât de mult în mai multe vieți, iar acum acești bani sunt în mâinile mele – cât de bine mi-ar fi dacă ar fi ai mei!” Se gândesc la asta: „Nu mă simt vinovat pentru aceste gânduri – deci există sau nu Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Nu cumva nimeni nu știe că am aceste gânduri? Nimeni nu știe, iar eu nu mă simt vinovat sau rău – asta înseamnă că nu există Dumnezeu? Atunci, dacă iau acești bani pentru mine, nu mă voi confrunta cu nicio pedeapsă sau osândă? Nu vor exista consecințe?” Oare inima acestei persoane nu este în curs de schimbare? Nu cumva ofrandele din mâinile sale sunt în pericol? (Ba da.) În plus, unii oameni care gestionează ofrandele sunt destul de buni, au o bază în credința lor în Dumnezeu și sunt loiali în acțiunile lor și, chiar dacă îi pui să protejeze câteva zeci sau sute de mii de dolari, vor fi capabili să o facă bine și este garantat faptul că nu îi vor deturna. Însă în familiile lor sunt câțiva non-credincioși, iar atunci când acești oameni văd bani, văd roșu în fața ochilor, ca atunci când un lup își spionează prada. Lasă zecile sau sutele de mii – ei ar băga o mie de dolari în buzunar dacă i-ar vedea. Nu le pasă ai cui sunt; ei cred că aparțin celui care reușește să îi bage în buzunar, celui care îi fură primul. Dacă există astfel de lupi răi în jurul unei persoane care protejează ofrandele, nu sunt oare ofrandele în pericol de a fi luate oriunde, oricând? Ar putea exista o astfel de situație? (Da.) Oare nu este periculos dacă lucrătorii și conducătorii sunt neglijenți, nu au simțul responsabilității și nici măcar nu observă sau nu merg să facă cercetări și să se intereseze atunci când ofrandele sunt într-o astfel de situație primejdioasă? Ceva ar putea da greș oriunde, în orice moment. Mai există un tip de situație: unii custozi protejează atât bani, cât și diverse obiecte în casele lor și, de asemenea, găzduiesc acolo frați și surori, conducători și lucrători. Acest lucru poate fi relativ sigur temporar, dar este potrivit să păstreze ofrande acolo pe termen lung? (Nu.) Chiar dacă persoana care le protejează este potrivită, mediul și condițiile nu sunt absolut deloc potrivite. Fie oamenii pe care îi găzduiește trebuie îndepărtați, fie ofrandele trebuie luate de acolo. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu analizează această lucrare și nici nu își îndeplinesc responsabilitatea cu privire la ea, ceva poate da greș oriunde, oricând; ofrandele pot suferi pierderi și pot cădea în mâinile demonilor oriunde, oricând. Mai este un tip de situație: unele biserici se află în medii ostile, în care oamenii sunt adesea arestați și, din această cauză, este foarte ușor ca acele case în care sunt păstrate ofrandele să fie trădate și să fie percheziționate și cercetate de marele balaur roșu – ofrandele pot fi prădate de demoni în orice moment. Sunt astfel de locuri potrivite pentru depozitarea ofrandelor? (Nu.) Deci, dacă au fost deja puse acolo, ce este de făcut? Trebuie mutate imediat. Unii conducători și lucrători nu își îndeplinesc responsabilitățile și nu fac o lucrare adevărată. Nu sunt capabili să anticipeze sau să se gândească la aceste lucruri, nu sunt conștienți de ele și doar atunci când ceva nu merge bine și ofrandele sunt smulse de demoni, se gândesc: „Ar fi trebuit să le mutăm la vremea respectivă” și simt doar un pic de regret în acest fel. Dar dacă nimic nu dă greș, pot trece încă zece ani și tot nu vor muta ofrandele. Nu pot vedea ce consecințe grave pot apărea din cauza acestei probleme și nu sunt capabili să prioritizeze lucrurile în funcție de importanță și urgență. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o înțelegere clară a acestei situații atunci când o întâlnesc: „Unul dintre locurile în care sunt depozitate ofrandele nu este potrivit. Mediul este prea periculos, iar destul de mulți frați și surori au fost arestați, urmăriți sau puși sub supraveghere în apropiere. Trebuie să ne gândim la o modalitate de a scoate ofrandele de acolo. Să le ducem într-un loc relativ sigur ar fi o mișcare mai bună decât să le lăsăm acolo unde sunt și să așteptăm să fie furate.” Atunci când tocmai a apărut o situație și ei prevăd că ofrandele sunt în pericol, ar trebui să le mute rapid, pentru a împiedica să fie acaparate și devorate de demon, de marele balaur roșu. Aceasta este singura modalitate de a garanta siguranța ofrandelor și de a evita apariția oricăror capcane sau derapaje. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o facă. De îndată ce există cel mai mic semn de pericol, imediat după arestarea cuiva, de îndată ce apare o situație, primul gând al conducătorilor și lucrătorilor ar trebui să fie dacă ofrandele sunt în siguranță, dacă ar putea cădea în mâinile oamenilor răi, dacă ar putea fi acaparate de ei sau dacă ar putea fi smulse de demoni și dacă ofrandele au suferit vreo pierdere. Ar trebui să ia măsuri prompte pentru a proteja ofrandele. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Unii conducători și lucrători ar putea spune: „E nevoie să ne asumăm niște riscuri pentru a face aceste lucruri. Putem să nu le facem? Nu cumva oamenii sunt prioritatea noastră, ceea ce înseamnă că nu este nevoie să punem ofrandele pe primul loc și că oamenii ar trebui puși pe primul loc?” Ce părere aveți de întrebarea lor? Au acești oameni umanitate? (Nu.) A proteja bine ofrandele, a le gestiona bine și a veghea asupra lor bine – acestea sunt responsabilități pe care un bun administrator trebuie să le îndeplinească. În termeni mai serioși, chiar dacă trebuie să îți sacrifici viața, merită și este ceea ce se cuvine să faci. Este responsabilitatea ta. Oamenii vociferează mereu: „Să mori pentru Dumnezeu este o moarte demnă.” Oare sunt oamenii cu adevărat dispuși să moară pentru Dumnezeu? Nu ți se cere acum să mori pentru Dumnezeu; ți se cere doar să îți asumi niște riscuri pentru a proteja în siguranță ofrandele. Ești dispus să faci asta? Ar trebui să spui cu bucurie: „Sunt!” De ce? Pentru că aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu și cerința Lui către om, este responsabilitatea ta de nezdruncinat și nu ar trebui să încerci să scapi de ea. Având în vedere că pretinzi că ai muri pentru Dumnezeu, atunci de ce nu poți să plătești un preț mic și să îți asumi un risc mărunt pentru a proteja ofrandele? Nu este ceea ce se cuvine să faci? Dacă nu faci nimic real, dar vociferezi mereu că ai muri pentru Dumnezeu, nu cumva acestea sunt vorbe goale? Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o înțelegere clară a lucrării de protejare a ofrandelor și ar trebui să își asume această responsabilitate. Nu ar trebui să se sustragă sau să o evite și nu ar trebui să dea înapoi de la responsabilitatea lor. Din moment ce ești conducător sau lucrător, această lucrare este o sarcină care îți revine. Este o lucrare importantă – ești dispus să o faci, chiar dacă îți asumi anumite riscuri, chiar dacă viața ta este în joc? Ar trebui să o faci? (Da.) Ar trebui să fii dispus să o faci; nu trebuie să te dezici de această responsabilitate. Aceasta este cerința lui Dumnezeu față de om și însărcinarea pe care El o dă omului. Dumnezeu ți-a comunicat cerința Sa minimă și însărcinarea din partea Lui – dacă nu ești dispus nici măcar să le îndeplinești, atunci ce ești capabil să faci?

Conducătorii și lucrătorii ar trebui să facă lucrarea de protejare și cheltuire a ofrandelor cât mai meticulos și concret posibil. Nu ar trebui să fie neglijenți, cu atât mai puțin să o trateze ca pe afacerea altcuiva și să se dezică de responsabilitate. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să efectueze personal verificări, să se implice și să facă investigații cu privire la aceste lucruri și chiar să le gestioneze personal, pentru a-i împiedica pe oamenii răi și pe cei cu o umanitate slabă să exploateze lacunele și să provoace distrugeri. Cu cât vei face mai meticulos această lucrare, cu atât mai puține oportunități vor avea oamenii răi și cei haini de a exploata lacunele; cu cât investigațiile tale sunt mai detaliate și cu cât gestionarea ta este mai strictă, cu atât vor fi mai puține cazuri de cheltuieli iraționale, risipă și irosire. Unii spun: „Facem asta pentru a economisi bani pentru casa lui Dumnezeu? Casa lui Dumnezeu este lipsită de fonduri? Dacă da, voi oferi mai mult.” Oare asta se întâmplă? (Nu.) Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor, este cerința lui Dumnezeu către om și este un principiu pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să îl respecte în efectuarea acestei lucrări. În calitate de credincios în Dumnezeu, de persoană care și-a asumat rolul de administrator în casa lui Dumnezeu, atitudinea ta față de ofrande trebuie să fie una de responsabilitate și de efectuare a unei verificări stricte; în caz contrar, nu ești calificat să faci această lucrare. Dacă ai fi un credincios obișnuit căruia îi lipsește simțul responsabilității și care nu urmărește adevărul, nu ți s-ar cere să faci aceste lucruri. Ești conducător sau lucrător. Dacă nu ai acest simț al responsabilității, nu ești potrivit pentru această calitate și, chiar dacă servești în această calitate, ești un conducător fals sau un lucrător fals, iresponsabil, și, mai devreme sau mai târziu, vei fi eliminat. Toți cei cărora le lipsește complet simțul responsabilității sunt oameni care nu apără deloc lucrarea casei lui Dumnezeu – toți sunt lipsiți de cea mai mică fărâmă de conștiință și rațiune. Cum ar putea astfel de oameni să facă îndatoriri? Sunt cu toții niște gunoaie nechibzuite – ar trebui să părăsească imediat casa lui Dumnezeu și să se întoarcă în lumea căreia îi aparțin!

Dacă nu am avea o astfel de părtășie despre lucrurile bine cunoscute legate de ofrande, precum și despre adevărurile implicate în protejarea ofrandelor și despre principiile pe care oamenii ar trebui să le pună în practică, nu ați fi nelămuriți cu privire la aceste lucruri? (Ba da.) Atunci când oamenii nu sunt lămuriți cu privire la principiile precise, își pot ei îndeplini o parte din responsabilitate? Oare și-au îndeplinit responsabilitatea? Nu cumva majoritatea oamenilor au pornit de la cele mai superficiale teorii și principii: „În orice caz, nu râvnesc la ofrandele lui Dumnezeu, nu le deturnez sau nu mi le însușesc în mod necorespunzător, le supraveghez bine și nu las oamenii să le cheltuiască în mod arbitrar – este suficient”? Înseamnă asta că practici adevărul? Înseamnă acest lucru că îți îndeplinești responsabilitatea? (Nu.) În cazul în care cunoștințele majorității oamenilor nu depășesc acest standard, atunci merită cu adevărat să avem părtășie despre acest subiect. Prin această părtășie, pricepeți și înțelegeți acum un pic mai mult despre cum să protejați ofrandele și despre atitudinea și cunoștințele pe care ar trebui să le aveți în protejarea lor? (Da.) Vom încheia aici părtășia noastră despre adevărurile care se referă la ofrande și la principiile legate de modul în care se tratează și gestionează ofrandele.

Atitudinea și manifestările conducătorilor falși cu privire la ofrande

I. Tratarea ofrandelor ca proprietate comună

În continuare vom face o expunere simplă și o disecare a conducătorilor falși cu privire la punctul unsprezece din responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Vom examina manifestările pe care le au conducătorii falși în atitudinea lor față de ofrande și în protejarea și gestionarea ofrandelor. Prima manifestare este aceea că falșii conducători nu au cunoștințe exacte despre ofrande. Ei cred că: „Teoretic, ofrandele Îi sunt aduse lui Dumnezeu, dar, de fapt, sunt aduse bisericii. Nu știm unde este Dumnezeu și, oricum, El nu poate folosi atât de multe lucruri. Aceste ofrande Îi sunt aduse lui Dumnezeu doar cu numele; în realitate, ele sunt aduse bisericii și casei lui Dumnezeu și nu sunt oferite în mod explicit unei anumite persoane. Biserica și casa lui Dumnezeu sunt întruchiparea tuturor oamenilor din cadrul acestora, iar acest lucru înseamnă că ofrandele sunt ale tuturor, iar ceea ce este al tuturor este proprietate comună. Așadar, ofrandele sunt proprietate comună, care aparține tuturor fraților și surorilor.” Este această înțelegere corectă? Este destul de clar că nu. Nu există o problemă cu umanitatea celor care au o astfel de înțelegere? Nu cumva sunt oameni care râvnesc la ofrande? Oamenii care au o inimă lacomă și o dorință de a pune mâna pe ofrande pun în aplicare această metodă și această opinie atunci când vine vorba de ofrande. În mod clar, ei sunt cu ochii pe ofrande și și-ar dori să și le însușească pentru propria plăcere. Ce fel de creaturi sunt acestea? Nu sunt ei de aceeași teapă cu Iuda? Așadar, conducătorii sau lucrătorii de acest tip consideră că ofrandele lui Dumnezeu sunt proprietatea comună a bisericii. Ei au acest fel de atitudine în suflet. Nu protejează cu seriozitate ofrandele sau nu le gestionează în mod rațional și responsabil, în schimb, folosesc ofrandele după bunul plac, cu nerușinare și complet fără limite și fără principii. Ei permit oricui să le folosească, iar cel care are un „post oficial” mai important, un statut mai înalt, cel care este renumit printre frați și surori, are prioritate de a le deține și folosi. Este la fel ca în companiile și fabricile din cadrul societății, unde mașinile de serviciu și lucrurile bune, de înaltă calitate, sunt menite să fie folosite de manageri, directori de fabrică și de președinți. Ei cred că așa ar trebui să fie și cu ofrandele lui Dumnezeu, că oricine este conducător sau lucrător are prioritate în a se bucura de lucrurile de înaltă calitate din casa lui Dumnezeu, în a se bucura de ofrandele aduse lui Dumnezeu. Așadar toți cei care își folosesc calitatea de conducător și lucrător ca pretext pentru a cumpăra computere și telefoane mobile de înaltă calitate, precum și toți acei conducători și lucrători care iau ofrande pentru ei înșiși, cred că ofrandele sunt proprietate comună și că acestea ar trebui folosite și risipite după bunul plac. Atunci când unii frați și surori oferă bijuterii de aur și argint, genți, haine și pantofi, ei nu specifică faptul că I le oferă lui Dumnezeu, astfel încât unii conducători falși cred următoarele: „Din moment ce nu au specificat că aceste obiecte Îi sunt oferite lui Dumnezeu, ele ar trebui să fie pentru uzul bisericii. Tot ceea ce este dat bisericii este proprietate comună, iar conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă prioritate în a se bucura de proprietatea comună.” Și astfel, li se pare firesc să ia aceste lucruri pentru ei. Lucrurile rămase după ce și-au ales ei pot fi folosite și luate de oricine își dorește – toată lumea le împarte. Acești conducători și lucrători numesc asta „împărțirea bogăției”. Urmându-i, oamenii pot mânca și bea bine și se pot bucura cu adevărat. Toată lumea este fericită, iar ei spun: „Slavă lui Dumnezeu – oare am putea să ne bucurăm de aceste lucruri dacă nu am crede în El? Acestea sunt ofrande, iar noi nu suntem demni să ne bucurăm de ele!” Ei spun că nu sunt vrednici, totuși se agață de acele lucruri și nu vor să le dea drumul. Astfel de conducători și lucrători nu doar confiscă ofrandele, le împart și se bucură personal de ele fără a obține aprobarea nimănui, ci, făcând asta, nu acordă deopotrivă atenție gestionării, cheltuirii și utilizării ofrandelor, nici nu aleg persoane potrivite pentru a le gestiona și a ține evidența lor, și cu atât mai puțin verifică acele conturi sau examinează riguros situația cheltuielilor. Indiferența conducătorilor falși față de gestionarea ofrandelor duce la haos, iar unele ofrande sunt pierdute și risipite. Ceea ce iese cel mai mult în evidență în activitatea conducătorilor falși este faptul că fiecare acționează după bunul plac. Orice spune supraveghetorul oricărei echipe e bine, iar atunci când oricare dintre echipe trebuie să cumpere ceva, poate decide să facă acest lucru singură, fără a fi nevoie să depună o cerere de aprobare. Atât timp cât ceva este necesar pentru lucrare, pot cumpăra acel lucru fără să-și facă griji cu privire la cât costă, dacă îl pot folosi sau dacă este necesar sau nu – în orice caz, ei cheltuiesc ofrande, nu banii cuiva. Conducătorii falși nu supraveghează acest lucru sau nu efectuează verificări, cu atât mai puțin au părtășie despre principii. Când se cumpără un lucru, conducătorii falși nu acordă deopotrivă atenție dacă există cineva care să îl protejeze, dacă se poate întâmpla ceva în neregulă cu el sau dacă merită banii cheltuiți. De ce nu se interesează de aceste lucruri? Pentru că banii nu sunt ai lor – ei cred că oricine îi poate cheltui, deoarece oricum nu sunt cheltuiți banii lor. Este haos în fiecare aspect al gestionării ofrandelor. Cât de haotic este? Este la fel ca în marile fabrici de stat din țările socialiste, unde toată lumea primește o parte egală, indiferent cât de mult muncește. Toată lumea ia lucruri acasă, consumă din mâncarea fabricii, câștigă banii fabricii și delapidează lucrurile fabricii. Este un haos total. Conducătorii falși nu fac reguli pentru cheltuieli în achiziționarea oricăror dispozitive sau echipamente. Casa lui Dumnezeu face reglementări, dar ei nu examinează, verifică, urmăresc sau inspectează riguros cheltuielile. Nu fac niciuna dintre aceste lucrări. Lucrarea conducătorilor falși este complet haotică, nu există nicio ordine în nimic și sunt defecte peste tot. La fiecare pas, oamenilor răi și celor care nu sunt bine intenționați li se permite să exploateze lacunele și să profite de ele. Ofrandele pentru Dumnezeu sunt risipite și irosite cu dezinvoltură de acești oameni, și totuși nu sunt pedepsiți sau sancționați în niciun fel – nu li se dă nici măcar un avertisment. Ce fel de conducători și lucrători sunt aceștia? Nu mușcă mâna care îi hrănește? Sunt ei administratori ai casei lui Dumnezeu? Sunt hoți trădători ai casei lui Dumnezeu!

Cum ar trebui priviți acești conducători și lucrători care nu își asumă responsabilitatea atunci când vine vorba de protejarea ofrandelor? Nu cumva au un caracter josnic și sunt lipsiți de conștiință și rațiune? Acești conducători falși consideră că lucrurile oferite de frați și de surori lui Dumnezeu și bisericii sunt proprietatea casei lui Dumnezeu și spun că acestea ar trebui gestionate împreună de frați și surori. Și astfel, atunci când problemele sunt descoperite, iar Cel de mai sus îi trage la răspundere pe oameni, aceștia fac tot posibilul să se apere și nu recunosc cât de gravă este natura faptului că au furat și și-au însușit ofrandele lui Dumnezeu după ce au devenit conducători și au câștigat statut. Nu sunt aceștia oameni cu un caracter josnic? Sunt pur și simplu nerușinați! Ei nu știu de ce frații și surorile oferă bani și obiecte, nici cui le oferă. Dacă nu ar exista Dumnezeu, cine ar oferi cu ușurință lucruri care îi plac? Aceasta este o logică atât de simplă, și totuși acești așa-numiți „conducători” nu o știu sau nu o înțeleg. Acești falși conducători au o expresie preferată: „ofrandele casei lui Dumnezeu”. Oare nu este nevoie să corectăm această expresie? Care ar trebui să fie expresia corectă? „Ofrande” sau „ofrandele lui Dumnezeu”. Dacă aveți de gând să adăugați un calificativ, ar trebui să adăugați „Dumnezeu” – ofrandele aparțin doar lui Dumnezeu. Dacă nu adăugați un calificativ, va fi, pur și simplu, „ofrande” – oamenii ar trebui să știe totuși că proprietarul ofrandelor este Creatorul, Dumnezeu, nu omul. Omul nu este demn să dețină ofrande și nici măcar preoții nu pot spune că ofrandele sunt ale lor – ei se pot bucura de ofrande cu permisiunea lui Dumnezeu, dar ele nu le aparțin. Calificativul pentru „ofrande” nu va fi niciodată vreo persoană – poate fi doar Dumnezeu și nimeni altcineva. Este destul de evident, așadar, că expresia „ofrandele casei lui Dumnezeu”, rostită adesea de conducătorii falși, este eronată și ar trebui corectată. Nu ar trebui să existe nicio expresie precum „ofrandele casei lui Dumnezeu” sau „ofrandele bisericii”. Sunt unii oameni care chiar spun „ofrandele noastre” și „ofrandele casei lui Dumnezeu, care e a noastră”. Toate aceste expresii sunt greșite. Ofrandele sunt aduse lui Dumnezeu de către omenirea creată, de către cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Numai Dumnezeu are dreptul exclusiv de a fi proprietarul, utilizatorul și Cel care Se bucură de ele. Ofrandele nu sunt proprietate comună; ele nu aparțin omului, cu atât mai puțin bisericii și casei lui Dumnezeu, în schimb, ele aparțin lui Dumnezeu. Dumnezeu îi permite bisericii și casei lui Dumnezeu să le folosească – aceasta este însărcinarea din partea Sa. Prin urmare, toate expresiile precum „ofrandele casei lui Dumnezeu”, „ofrandele bisericii” și „ofrandele noastre” sunt imprecise și, mai mult decât atât, sunt expresii ale unor oameni cu motive ascunse, sunt menite să inducă oamenii în eroare și să-i amorțească și, chiar mai mult, să-i îndrume greșit. Acești oameni cataloghează ofrandele în bunuri comune aparținând bisericii sau casei lui Dumnezeu ori tuturor fraților și surorilor. Toate acestea sunt problematice și eronate și ar trebui corectate. Aceasta este o manifestare a unui tip de conducător fals. Astfel de oameni consideră că ofrandele sunt proprietate comună și le folosesc după bunul lor plac sau cred că, în calitate de conducători, au dreptul să aloce aceste lucruri, așa că le alocă oamenilor care le plac sau tuturor în mod egal. Ce fel de scenariu încearcă ei să creeze? Unul în care toată lumea este egală, în care toată lumea se poate bucura de harul lui Dumnezeu, în care toată lumea împarte. Ar dori să le intre în grații oamenilor fiind generoși cu resursele casei lui Dumnezeu. Nu este dezgustător? Este un comportament abject, lipsit de rușine! Cum trebuie caracterizați astfel de oameni? Astfel de conducători falși râvnesc la ofrande și, pentru a-i împiedica pe oameni să îi supravegheze, să îi expună și să îi discearnă, le alocă fraților și surorilor lucrurile rămase, pe care nu le folosesc, intrându-le în grații și ajungând la un scenariu în care toți sunt egali și dându-le tuturor posibilitatea să beneficieze de pe urma faptului că li s-au alăturat, astfel încât nimeni să nu-i dea în vileag. Dacă ați întâlni acest tip de conducător fals, care v-ar putea da posibilitatea să obțineți unele beneficii și alături de care v-ați putea bucura de unele „bunuri comune” – dacă ați avea acest drept și ați profita de acest tip de avantaj, ați fi mulțumiți cu asta? Ați fi în stare să refuzați? (Da.) Dacă sunteți lacomi, dacă nu aveți o inimă cu frică de Dumnezeu și nu vă temeți de Dumnezeu, nu veți fi în stare. Oricine are un pic de integritate, un pic de rațiune și are întrucâtva o inimă cu frică de Dumnezeu va respinge aceste lucruri și, totodată, se va ridica pentru a-l dojeni pe acel conducător, pentru a-l emonda, pentru a-l opri, spunând: „Primul lucru pe care ar trebui să îl faci în calitate de conducător este să gestionezi bine ofrandele, să nu le delapidezi, cu atât mai puțin să decizi fără autorizație să le aloci tuturor după propria voință. Nu ai acest drept. Dumnezeu nu te-a însărcinat să faci acest lucru. Ofrandele sunt pentru a fi folosite de Dumnezeu și există principii pentru folosirea lor de către biserică – nimeni nu are ultimul cuvânt asupra lor. Poate că ești conducător, dar nu ai acest privilegiu. Dumnezeu nu ți l-a acordat. Nu ai dreptul să folosești lucrurile lui Dumnezeu – Dumnezeu nu te-a însărcinat cu această lucrare. Așa că scoate-ți degrabă bijuteriile din aur și argint pe care frații și surorile I le-au oferit lui Dumnezeu, dă-ți jos hainele pe care I le-au oferit Lui! Grăbește-te și plătește despăgubiri pentru lucrurile pe care le-ai mâncat și pe care nu ar fi trebuit să le mănânci! Dacă mai ești om și ai puțină rușine, fă asta imediat! Mai mult, recuperează numaidecât ofrandele de la cei cărora le-ai trimis pentru a le intra în grații sau de la cei pe care i-ai lăsat să le ia și să se bucure de ele! Dacă nu o faci, îi vom anunța pe toți frații și surorile și te vom trata ca pe o iudă!” Ați îndrăzni să faceți asta? (Da.) Toată lumea are această responsabilitate când vine vorba de ofrande și ar trebui să aibă această conștiință și acest tip de atitudine în gestionarea lor. Desigur, au și această obligație de a supraveghea modul în care alții tratează ofrandele, dacă le protejează bine și dacă le gestionează conform principiilor. Nu vă gândiți că acest lucru nu are nicio legătură cu voi și apoi să nu fiți responsabili, spunând: „În orice caz, nu sunt conducător sau lucrător, aceasta nu este responsabilitatea mea. Chiar dacă o descopăr, nu trebuie să-mi bat capul cu ea sau să spun ceva despre ea – aceasta este o problemă pentru conducători și lucrători. Cine cheltuiește bani în mod arbitrar și delapidează ofrande este o iudă, iar Dumnezeu îl va pedepsi la momentul potrivit. Oricine cauzează o consecință este responsabil pentru aceasta. Nu este nevoie să-mi bat capul cu acest lucru. La ce bun să vorbesc despre asta când nu e cazul?” Ce părere ai despre acest tip de persoană? (Nu are conștiință.) Dacă descoperi că, în unele domenii pe care conducătorii și lucrătorii nu le cercetează, există persoane care risipesc și își însușesc ofrandele, ar trebui să le dai personal un avertisment persoanelor implicate și, de asemenea, să raportezi prompt acest lucru conducătorilor și lucrătorilor. Ar trebui să spui: „Liderul echipei noastre și conducătorul nostru își însușesc des ofrandele. De asemenea, cheltuiesc ofrandele în mod arbitrar și nu se angajează în discuții cu ceilalți și decid pur și simplu singuri să cumpere una-alta. Majoritatea cheltuielilor pe care le fac nu sunt în conformitate cu principiile. Poate casa lui Dumnezeu să se ocupe de asta?” Este responsabilitatea aleșilor lui Dumnezeu să raporteze și să informeze despre problemele pe care le întâlnesc. Părtășia noastră anterioară a fost despre manifestarea unui tip de conducător fals – atitudinea lui față de ofrande este aceea de a le trata ca pe o proprietate comună.