La ultima adunare, am avut părtășie despre cel de-al zecelea punct al diverselor manifestări ale antihriștilor: „Ei disprețuiesc adevărul, sfidează principiile în mod public și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu.” Despre ce detalii am avut părtășie în mod specific? (Dumnezeu a avut părtășie în principal despre modul de abordare a cuvântului Lui.) Are legătură cu punctul zece? (Da. Pentru că, la punctul: „Ei disprețuiesc adevărul, sfidează principiile în mod public și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu”, unul dintre comportamentele antihriștilor este acela că ei doar ascultă ceea ce spune Hristos, dar nu ascultă de cuvintele Lui, nici nu I se supun. Ei nu ascultă de cuvintele lui Dumnezeu și nici nu practică în conformitate cu acestea. La ultima adunare, Dumnezeu a avut părtășie despre cum să-I abordăm cuvântul, cum să ascultăm de cuvântul Lui și apoi cum să-l punem în aplicare și să-l îndeplinim.) Totul este clar, nu-i așa? În timpul adunării noastre anterioare, am spus două povești: una a fost povestea lui Noe, iar cealaltă a fost cea a lui Avraam. Acestea sunt două povești clasice din Biblie. Mulți oameni cunosc și înțeleg aceste povești, dar după ce le-au înțeles, foarte puțini oameni știu cum să abordeze cuvintele și cerințele lui Dumnezeu. Așadar, care a fost obiectivul principal al părtășiei noastre cu privire la aceste două povești? A fost să-i facă pe oameni să știe cum ar trebui să abordeze cuvintele și cerințele lui Dumnezeu, ca persoane și ființe create – și să știe poziția pe care ar trebui să o adopte o ființă creată și atitudinea pe care ar trebui să o aibă atunci când se confruntă cu cerințele lui Dumnezeu și când ascultă cuvintele Lui. Acestea sunt lucrurile principale. Acesta este adevărul pe care oamenii trebuiau să ajungă să îl cunoască și să îl înțeleagă atunci când am avut părtășie despre cele două povești, data trecută. Așadar, după ce am avut părtășie despre aceste două povești, vă este clar acum cum să vă supuneți lui Hristos și să ascultați de cuvintele Lui, ce atitudine ar trebui să aibă oamenii și care ar trebui să fie perspectiva și poziția lor față de Hristos și față de cuvintele rostite de Hristos, precum și cum ar trebui să abordeze oamenii cuvintele și cerințele care vin de la Dumnezeu și ce adevăruri ar trebui să fie înțelese din asta? (Numărul unu este să fim sinceri cu Hristos, numărul doi este să învățăm să-L respectăm pe Hristos, iar numărul trei este să ascultăm de cuvintele Lui, să ascultăm cuvintele lui Dumnezeu cu inima noastră.) Vă amintiți regulile. Dacă nu aș fi vorbit despre aceste reguli, ați fi fost capabili să le deduceți din cele două povești pe care le-am spus? (Singura concluzie la care putem ajunge este că trebuie să ascultăm de orice spune Dumnezeu.) Tot ceea ce puteți deduce sunt moduri simple, dogmatice și teoretice de a acționa; sunteți în continuare incapabili să înțelegeți sau să cunoașteți adevărurile conținute de acest lucru, pe care oamenii, ar trebui să le caute și să le înțeleagă. Așadar, să avem părtășie în detaliu despre poveștile lui Noe și Avraam.

I. Atitudinea lui Noe față de cuvintele lui Dumnezeu

Să vorbim mai întâi despre povestea lui Noe. La ultima adunare, am abordat în linii mari cauzele și finalurile poveștii lui Noe. De ce nu am fost mai specifici? Pentru că majoritatea oamenilor cunosc deja cauzele, finalurile și detaliile specifice ale acestei povești. Dacă există detalii care nu vă sunt foarte clare, le puteți găsi în Biblie. Noi nu avem părtășie despre detaliile specifice ale acestei povești, ci despre modul în care Noe, protagonistul poveștii, a tratat cuvintele lui Dumnezeu, ce aspecte ale adevărului ar trebui să înțeleagă oamenii din aceasta și care a fost atitudinea lui Dumnezeu, ce a gândit El și cum l-a evaluat pe Noe după ce a văzut fiecare mișcare pe care a făcut-o acesta. Acestea sunt detaliile asupra cărora ar trebui să avem părtășie. Atitudinea lui Dumnezeu față de Noe și evaluarea Sa a ceea ce a făcut Noe sunt suficiente pentru a ne spune exact ce standarde cere Dumnezeu de la omenire, de la cei care Îl urmează, de la cei pe care îi mântuiește. Există adevăr de căutat în acest sens? Acolo unde trebuie să căutăm adevărul, merită să-l disecăm, să chibzuim la el și să avem părtășie în detaliu despre el. Nu vom trece în revistă amănuntele specifice ale poveștii lui Noe. Lucrul despre care vom avea părtășie astăzi este adevărul care trebuie căutat în diversele atitudini ale lui Noe față de Dumnezeu, precum și despre cerințele și intențiile lui Dumnezeu, pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă din evaluarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Noe.

Noe a fost un membru obișnuit al umanității care s-a închinat la Dumnezeu și L-a urmat. Când au coborât cuvintele lui Dumnezeu asupra lui, atitudinea sa nu a fost să se miște încet, să întârzie sau să nu se grăbească. Dimpotrivă, el a ascultat cuvintele lui Dumnezeu cu multă seriozitate, a ascultat fiecare cuvântare a Lui cu mare grijă și atenție, ascultând cu sârguință și încercând să își amintească tot ceea ce i-a poruncit Dumnezeu, fără să îndrăznească să fie câtuși de puțin neatent. În atitudinea sa față de Dumnezeu și față de cuvintele Lui, era o inimă cu frică de Dumnezeu, lucru care a demonstrat că Dumnezeu a avut un loc în inima sa și că Noe Îi era supus. El a ascultat cu atenție ceea ce a spus Dumnezeu, conținutul cuvintelor Lui, ceea ce i-a cerut El să facă. A ascultat cu atenție – nu analizând, ci acceptând. Nu a existat niciun refuz, nicio antipatie sau nerăbdare în inima lui; în schimb, în inima lui, el a notat cu calm, atenție și grijă fiecare cuvânt și lucru referitor la cerințele lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu i-a dat fiecare indicație, Noe a înregistrat, în detaliu și prin propriile mijloace, tot ceea ce El îi spusese și îi încredințase. Apoi a lăsat deoparte propriile munci, a renunțat la rutina și planurile vechii sale vieți și a început să se pregătească pentru tot ceea ce Dumnezeu îi încredințase să facă și să adune toate proviziile necesare pentru arca pe care Dumnezeu îi ceruse să o construiască. Nu a îndrăznit să neglijeze niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu, niciuna dintre cerințele Lui sau niciun detaliu din ceea ce i se cerea în cuvintele lui Dumnezeu. Prin mijloace proprii, el a înregistrat punctele principale și detaliile a tot ceea ce Dumnezeu i-a cerut și i-a încredințat, apoi a meditat și a reflectat asupra lor în mod repetat. În continuare, Noe a pornit în căutarea tuturor materialelor pe care Dumnezeu îi ceruse să le pregătească. Firește, după fiecare indicație pe care i-a dat-o Dumnezeu, el, în felul său, a făcut planuri și rânduieli detaliate pentru tot ceea ce Dumnezeu îi încredințase și îl instruise să facă – și apoi, pas cu pas, și-a pus în aplicare și și-a executat planurile și rânduielile și fiecare detaliu și pas în parte din ceea ce Dumnezeu i-a cerut. Pe parcursul întregului proces, tot ceea ce a făcut Noe, fie că a fost mare sau mic, fie că a fost remarcabil sau nu în ochii omului, a fost ceea ce fusese instruit de Dumnezeu să facă și a fost ceea ce fusese spus și cerut de Dumnezeu. Din tot ceea ce a arătat Noe după ce a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, este evident că atitudinea sa față de cuvintele Lui nu a fost una de simplă ascultare și nimic mai mult – cu atât mai puțin a fost cazul ca, după ce a auzit aceste cuvinte, Noe să fi ales un moment când a fost într-o dispoziție bună, când mediul a fost potrivit sau când momentul a fost favorabil să poată realiza asta. În schimb, el a lăsat deoparte propriile munci, a renunțat la rutina vieții sale și a făcut din construirea arcei pe care Dumnezeu o poruncise, cea mai mare prioritate din viața și existența sa de atunci încolo și a pus-o în aplicare în mod corespunzător. Atitudinea sa față de însărcinarea dată de Dumnezeu și față de cuvintele lui Dumnezeu nu a fost indiferentă, superficială sau capricioasă, cu atât mai puțin una de respingere; în schimb, el a ascultat cu atenție cuvintele lui Dumnezeu și a încercat, din toată inima, să le memoreze și să chibzuiască la ele. Atitudinea sa față de cuvintele lui Dumnezeu a fost una de acceptare și supunere. Pentru Dumnezeu, doar aceasta este atitudinea dorită de El, pe care o ființă creată adevărată ar trebui să o aibă față de cuvintele Sale. Nu a existat niciun refuz, nicio superficialitate, nicio încăpățânare în această atitudine și nici nu a fost denaturată de intenții umane; a fost, în întregime și complet, atitudinea pe care se cuvine să o aibă o ființă umană creată.

După ce a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, Noe a început să planifice cum să construiască arca pe care Dumnezeu i-o încredințase. El a căutat diverse materiale, precum și oamenii și uneltele necesare pentru construirea arcei. Firește, aceasta a implicat o multitudine de lucruri; nu a fost atât de ușor și de simplu precum sugerează textul. În acea epocă preindustrială, o epocă în care totul se făcea manual, prin muncă fizică, nu este greu să ne imaginăm cât de dificil a fost să construiască o asemenea arcă, un astfel de colos, să ducă la bun sfârșit sarcina încredințată de Dumnezeu, aceea de a construi o arcă. Desigur, modul în care Noe a planificat, a pregătit, a proiectat și a găsit diverse lucruri, cum ar fi materiale și unelte, nu au fost chestiuni simple și este posibil ca Noe să nu fi văzut niciodată o asemenea navă masivă. După ce a acceptat această însărcinare, citind printre rândurile cuvintelor lui Dumnezeu și judecând după tot ceea ce spusese Dumnezeu, Noe a știut că aceasta nu era o chestiune simplă, nici o sarcină ușoară. Aceasta nu era o sarcină simplă sau ușoară – care erau implicațiile acestui lucru? În primul rând, însemna că, după acceptarea acestei însărcinări, Noe ar fi avut o povară grea pe umeri. Mai mult, judecând după modul în care Dumnezeu l-a chemat personal pe Noe și i-a indicat cum să construiască arca, acesta nu era un lucru obișnuit, nu era o nimica toată. Judecând după detaliile a tot ceea ce a spus Dumnezeu, aceasta nu a fost ceva ce orice persoană obișnuită ar putea îndura. Faptul că Dumnezeu l-a chemat pe Noe și i-a încredințat să construiască o arcă arată importanța pe care acesta o avea în inima lui Dumnezeu. Atunci când a fost vorba despre această chestiune, Noe a fost, desigur, capabil să înțeleagă unele dintre intențiile lui Dumnezeu – și, făcând acest lucru, Noe și-a dat seama de tipul de viață cu care avea să se confrunte în anii ce au urmat și a fost conștient de unele dintre dificultățile pe care avea să le întâmpine. Deși Noe și-a dat seama și a înțeles marea dificultate a ceea ce îi încredințase Dumnezeu și cât de mari aveau să fie încercările cu care se confrunta, nu a avut nicio intenție de a refuza, ci i-a fost profund recunoscător lui Iahve Dumnezeu. De ce a fost Noe recunoscător? Pentru că Dumnezeu îi încredințase în mod neașteptat ceva atât de semnificativ și îi spusese și îi explicase personal fiecare detaliu. Și mai important, Dumnezeu îi spusese lui Noe întreaga poveste, de la început până la sfârșit, despre motivul pentru care trebuia construită arca. Aceasta era o chestiune a planului de gestionare al lui Dumnezeu, era treaba personală a lui Dumnezeu, însă Dumnezeu îi spusese despre aceasta, așa că Noe a simțit importanța ei. În concluzie, judecând după aceste semne diferite, judecând după tonul vorbirii lui Dumnezeu și diferitele aspecte împărtășite de Dumnezeu lui Noe, acesta din urmă a putut simți importanța sarcinii de a construi arca pe care i-o încredințase Dumnezeu, a putut aprecia acest lucru în inima sa și nu a îndrăznit să-l trateze cu ușurință, nici să treacă cu vederea vreun detaliu. Prin urmare, după ce Dumnezeu a terminat de dat instrucțiuni, Noe și-a formulat planul și s-a pus pe treabă pentru realizarea tuturor rânduielilor în vederea construirii arcei, căutarea forței de muncă, pregătirea tuturor tipurilor de materiale și, conform cuvintelor lui Dumnezeu, adunarea treptată a diverselor tipuri de viețuitoare în arcă.

Întregul proces de construcție al arcei a fost plin de dificultăți. Pentru moment, să lăsăm deoparte modul în care Noe a trecut prin rafalele de vânt, soarele arzător și ploaia torențială, căldura toridă și frigul aprig și cele patru anotimpuri, an după an. Haideți să vorbim mai întâi despre ce misiune colosală a fost construirea arcei, despre pregătirea diverselor materiale și despre multitudinea de dificultăți cu care s-a confruntat în cursul construirii acesteia. Ce au presupus aceste dificultăți? Contrar percepțiilor oamenilor, anumite sarcini fizice nu mergeau întotdeauna bine de la început, iar Noe a trebuit să treacă prin multe eșecuri. După terminarea unui lucru, dacă nu arăta bine, el îl demonta, iar după ce termina cu demontarea, trebuia să pregătească materialele și să facă totul din nou. Nu era ca în epoca modernă, în care toată lumea face totul cu ajutorul echipamentelor electronice, iar după ce toate sunt aranjate, munca se desfășoară conform unui program prestabilit. În prezent, atunci când se efectuează o asemenea lucrare, munca este mecanizată, iar odată ce pornești o mașinărie, aceasta poate termina treaba. Însă Noe trăia într-o epocă a societății primitive, iar toată munca se făcea manual și trebuia să o faci cu propriile mâini, folosindu-ți ochii și mintea, precum și sârguința și puterea. Desigur, mai presus de toate, oamenii trebuiau să se bazeze pe Dumnezeu; trebuiau să-L caute pe Dumnezeu peste tot și în orice moment. Pe parcursul întâmpinării a tot felul de dificultăți și în zilele și nopțile petrecute construind arca, Noe a trebuit să facă față nu numai diverselor situații care au apărut în timpul realizării acestei întreprinderi colosale, ci și diverselor medii din jurul său, precum și ridiculizării, calomniei și abuzurilor verbale din partea altora. Cu toate că nu am trăit personal acele scene atunci când au avut loc, oare nu este posibil să ne imaginăm unele dintre diversele dificultăți cu care s-a confruntat Noe și pe care le-a experimentat, precum și diversele provocări cu care s-a confruntat? În cursul construirii arcei, primul lucru cu care Noe a trebuit să se confrunte a fost lipsa de înțelegere din partea membrilor familiei sale, cicăleala, plângerile și chiar denigrarea lor. În al doilea rând, a fost calomniat, ridiculizat și judecat de cei din jurul său – rudele, prietenii și orice alt tip de persoană. Însă Noe a avut o singură atitudine, aceea de a asculta de cuvintele lui Dumnezeu, de a le pune în aplicare până la capăt și de a nu se abate niciodată de la asta. Ce hotărâse Noe? „Atât timp cât sunt în viață, atât timp cât mă mai pot mișca, nu voi abandona însărcinarea dată de Dumnezeu.” Aceasta a fost motivația sa în timp ce ducea la îndeplinire marea întreprindere de a construi arca, precum și atitudinea sa atunci când i s-au prezentat poruncile lui Dumnezeu și după ce a auzit cuvintele Lui. Confruntat cu tot soiul de necazuri, situații dificile și provocări, Noe nu s-a dat în lături. Când unele dintre sarcinile sale de inginerie mai dificile au eșuat frecvent și au suferit daune, chiar dacă Noe se simțea supărat și neliniștit în inima lui, când se gândea la cuvintele lui Dumnezeu, când își amintea de fiecare cuvânt pe care Dumnezeu i l-a poruncit și de preamărirea lui Dumnezeu pentru el, atunci se simțea deseori extrem de motivat: „Nu pot să renunț, nu pot să mă debarasez de ceea ce Dumnezeu mi-a poruncit și mi-a încredințat să fac; aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu și, din moment ce am acceptat-o, din moment ce am auzit cuvintele rostite de Dumnezeu și glasul lui Dumnezeu și, din moment ce am acceptat acest lucru de la Dumnezeu, atunci ar trebui să mă supun în mod absolut, lucru care ar trebui realizat de o ființă umană.” Prin urmare, indiferent cu ce fel de dificultăți s-a confruntat, indiferent ce fel de batjocură sau defăimare a întâmpinat, indiferent cât de epuizat i-a devenit trupul, cât de obosit, el nu s-a lepădat de ceea ce îi fusese încredințat de Dumnezeu și a păstrat constant în minte fiecare cuvânt despre ceea ce spusese și poruncise Dumnezeu. Indiferent cum se schimbau mediile lui, oricât de mare era dificultatea cu care se confrunta, el avea încredere că nimic din toate acestea nu va dura la nesfârșit, că doar cuvintele lui Dumnezeu nu vor trece niciodată și doar ceea ce a poruncit Dumnezeu să se facă se va îndeplini cu siguranță. Noe a avut în el credința adevărată în Dumnezeu și supunerea pe care trebuia să o aibă, și a continuat să construiască arca pe care Dumnezeu îi ceruse să o construiască. Zi după zi, an după an, Noe a îmbătrânit, dar credința lui nu s-a diminuat și nu a existat nicio schimbare în atitudinea și hotărârea lui de a termina însărcinarea dată de Dumnezeu. Deși au existat momente în care trupul lui s-a simțit obosit și epuizat, s-a îmbolnăvit și, în inima lui, era slab, hotărârea și perseverența lui de a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și de a se supune cuvintelor lui Dumnezeu nu s-au diminuat. Pe parcursul anilor în care Noe a construit arca, el a practicat ascultarea și supunerea față de cuvintele pe care le spusese Dumnezeu și practica, de asemenea, un adevăr important al unei ființe create și al unei persoane obișnuite care trebuia să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu. În aparență, întregul proces a fost, de fapt, un singur lucru: construirea arcei, realizarea a ceea ce Dumnezeu îi spusese să facă bine și până la capăt. Dar ce se cerea pentru a face acest lucru bine și pentru a-l finaliza cu succes? Nu se cerea zel din partea oamenilor, nici sloganurile lor, cu atât mai puțin jurăminte făcute dintr-un capriciu trecător, nici așa-zisa admirație a oamenilor pentru Creator. Nu se cereau aceste lucruri. În fața construirii arcei de către Noe, așa-zisa admirație a oamenilor, jurămintele, zelul și credința lor în Dumnezeu în lumea lor spirituală, toate acestea nu sunt de niciun folos; în fața credinței adevărate a lui Noe și a supunerii lui adevărate față de Dumnezeu, oamenii par atât de săraci, demni de milă, iar puținele doctrine pe care le înțeleg par atât de goale, palide, firave și slabe – ca să nu mai spunem rușinoase, josnice și sordide.

I-au luat 120 de ani lui Noe să construiască arca. Acești 120 de ani nu au fost 120 de zile, sau 10 ani, sau 20 de ani, ci cu zeci de ani mai mult decât speranța de viață a unei persoane obișnuite din prezent. Având în vedere durata de timp și dificultatea de a finaliza acest lucru, precum și amploarea ingineriei implicate, dacă Noe nu ar fi avut credință adevărată, dacă credința lui ar fi fost doar un gând, o agățare de speranțe, zel sau un soi de credință vagă și abstractă, ar fi fost vreodată terminată arca? Dacă supunerea lui față de Dumnezeu ar fi fost doar o promisiune verbală, dacă ar fi fost doar o notiță făcută în scris, cu stiloul, ca acelea pe care le faceți astăzi, ar fi putut să fie construită arca? (Nu.) Dacă supunerea lui față de acceptarea însărcinării date de Dumnezeu nu ar fi fost altceva decât voință și hotărâre, o dorință, ar fi putut fi construită arca? Dacă supunerea lui Noe față de Dumnezeu ar fi fost doar o trecere prin formalitățile lepădării, consumului și plății unui preț sau doar să facă mai multă lucrare, să plătească un preț mai mare și să fie loial lui Dumnezeu în teorie sau prin prisma sloganurilor, atunci ar fi putut fi construită arca? (Nu.) Ar fi prea greu! Dacă atitudinea lui Noe față de acceptarea însărcinării date de Dumnezeu ar fi fost un fel de tranzacție, dacă Noe ar fi acceptat-o doar pentru a fi binecuvântat și răsplătit, ar fi putut să fie construită arca? În niciun caz! Zelul unei persoane poate persista 10 sau 20 de ani, sau 50 sau 60 de ani, dar când se apropie de moarte, văzând că nu a câștigat nimic, își va pierde credința în Dumnezeu. Acest zel care perseverează 20, 50 sau 80 de ani nu devine supunere sau credință adevărată! Este foarte tragic! Între timp, adevărata credință și adevărata supunere regăsite în Noe reprezintă întocmai ceea ce le lipsește oamenilor de astăzi și exact lucrurile pe care oamenii de astăzi nu le pot vedea și pe care le desconsideră sau chiar strâmbă din nas în fața lor. Relatarea poveștii în care Noe a construit arca este întotdeauna întâmpinată de o avalanșă de discuții. Toată lumea poate vorbi despre asta, toată lumea are ceva de spus. Dar nimeni nu se gândește sau nu încearcă să-și dea seama ce anume s-a regăsit în Noe, ce cale de practicare a avut, ce fel de atitudine dorită de Dumnezeu și perspectivă față de poruncile lui Dumnezeu a avut sau ce caracter a avut când a venit vorba de ascultarea și practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. Prin urmare, spun că oamenii de astăzi nu sunt potriviți să spună povestea lui Noe, pentru că atunci când cineva spune această poveste, îl tratează pe Noe ca pe nimic mai mult decât pe o figură legendară, ba chiar ca pe un bătrân obișnuit cu barbă albă. Se întreabă în mintea sa dacă a existat cu adevărat o astfel de persoană, cum arăta cu adevărat și nu încearcă să aprecieze cum a ajuns Noe să prezinte acele manifestări după ce a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu. Astăzi, când ne reîntoarcem la povestea despre construirea arcei de către Noe, credeți că este un eveniment major sau minor? Este doar o poveste obișnuită despre un bătrân care a construit o arcă în vremuri demult apuse? (Nu.) Dintre toți oamenii, Noe a fost un simbol al fricii față de Dumnezeu, al supunerii față de Dumnezeu și al îndeplinirii însărcinării date de Dumnezeu care este cel mai vrednic de emulație; a fost aprobat de Dumnezeu și ar trebui să fie un model pentru cei care-L urmează pe Dumnezeu în prezent. Și ce a fost cel mai prețios lucru referitor la el? A avut o singură atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu: să asculte și să accepte, să accepte și să se supună și să se supună până la moarte. Această atitudine, care a fost cea mai prețioasă dintre toate, este aceea care i-a câștigat aprobarea lui Dumnezeu. Când a fost vorba despre cuvintele lui Dumnezeu, el nu a fost superficial doar un efort simbolic, nu a făcut lucrurile mecanic și nu le-a examinat, nu le-a analizat, nu li s-a împotrivit și nu le-a respins în sinea sa, ca apoi să le lase la o parte din gândurile sale; în schimb, le-a auzit sincer, le-a acceptat puțin câte puțin în inima sa și apoi a chibzuit cum să le pună în practică, cum să le implementeze, cum să le ducă la îndeplinire așa cum au fost menite inițial, fără a le distorsiona. Și, în timp ce chibzuia la cuvintele lui Dumnezeu, și-a spus doar în sinea sa: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, sunt instrucțiunile Lui, însărcinarea dată de El, sunt obligat, trebuie să mă supun, nu pot lăsa deoparte niciun detaliu, nu mă pot împotrivi niciunei dorințe de-ale Sale și nici nu pot omite vreun detaliu pe care mi l-a spus, altfel nu voi fi demn să mi se spună «om», nu voi fi demn de însărcinarea dată de Dumnezeu și nu voi fi demn de lauda Lui. Dacă, în această viață, nu reușesc să duc la îndeplinire tot ceea ce Dumnezeu mi-a spus și mi-a încredințat, atunci voi rămâne cu regrete. Mai mult decât atât, nu voi fi demn de însărcinarea dată de Dumnezeu și de lauda Lui și nu voi avea îndrăzneala să mă întorc înaintea Creatorului.” Orice și-a spus și a analizat Noe în inima sa, perspectiva și atitudinea sa, toate acestea au determinat că a fost în cele din urmă capabil să pună în practică spusele lui Dumnezeu și să le transforme în realitate, să ducă la îndeplinire cuvintele Lui, să facă astfel încât să fie îndeplinite și înfăptuite prin munca lui grea și transformate în realitate prin intermediul său, astfel încât însărcinarea lui Dumnezeu să nu fi fost în van. Judecând după tot ce a gândit Noe, fiecare idee care i-a apărut în inimă și atitudinea față de Dumnezeu, Noe a fost vrednic de însărcinarea dată de El, a fost un om în care El a avut încredere și pe care L-a favorizat. Dumnezeu observă fiecare cuvânt și fiecare faptă a oamenilor, observă gândurile și ideile lor. În ochii lui Dumnezeu, fiindcă Noe a fost capabil să gândească astfel, El nu a ales greșit; Noe și-a putut asuma însărcinarea dată de Dumnezeu și încrederea lui Dumnezeu, și a putut duce la îndeplinire însărcinarea dată de El: a fost singura alegere din întreaga omenire.

În ochii lui Dumnezeu, Noe era singura și unica Sa alegere pentru a realiza o misiune atât de mare de a construi o arcă. Ce calități avea Noe? Avea două calități: credință adevărată și supunere adevărată. În inima lui Dumnezeu, acestea sunt standardele pe care El le cere de la oameni. Simplu, da? (Da.) „Singura și unica alegere” deținea aceste două calități, lucruri care sunt atât de simple – totuși, în afară de Noe, ele nu se găsesc la nimeni altcineva. Unii oameni spun: „Cum se poate așa ceva? Am renunțat la familiile și carierele noastre, am renunțat la muncă, la perspective și la educație, ne-am abandonat bunurile și copiii. Uite cât de mare este credința noastră, cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu! Cu ce suntem mai prejos decât Noe? Dacă Dumnezeu ne-ar cere să construim o arcă – ei bine, industria modernă este foarte dezvoltată, nu avem acces la lemn și la o mulțime de unelte? Și noi putem lucra sub soarele arzător dacă folosim mașini-unelte; și noi putem lucra din zori și până-n seară. Ce mare lucru e finalizarea unei mici sarcini ca aceasta? Lui Noe i-a luat 100 de ani, dar noi o s-o facem în mai puțin timp, ca Dumnezeu să nu Se simtă neliniștit – o să ne ia doar 10 ani. Ai spus că Noe era singura și unica alegere, dar în ziua de azi există mulți candidați perfecți; oameni ca noi, care și-au abandonat familiile și carierele, care au credință adevărată în Dumnezeu, care se consumă cu adevărat – toți sunt candidați perfecți. Cum ai putea spune că Noe era singura alegere? Nu ai o părere prea proastă despre noi?” Există o problemă cu aceste cuvinte? (Da.) Unii oameni spun: „Pe vremea lui Noe, știința și tehnologia nu erau încă foarte dezvoltate, el nu avea electricitate, nici mașini-unelte moderne, nici măcar cele mai simple burghie electrice și drujbe, sau nici măcar cuie. Oare cum a reușit să construiască arca? Astăzi avem toate aceste lucruri. Nu ne-ar fi incredibil de ușor să îndeplinim această însărcinare? Dacă Dumnezeu ne-ar vorbi din cer și ne-ar spune să construim o arcă, nici nu s-ar pune problema de una singură. Am putea construi cu ușurință 10! Ar fi foarte ușor, floare la ureche. Dumnezeule, poruncește-ne tot ce Îți dorești. Orice ai nevoie, spune-ne. Nu ar fi deloc dificil pentru cât de mulți suntem noi să construim o arcă! Am putea să construim 10, 20, chiar și 100. Cât de multe vrei Tu.” Sunt lucrurile atât de simple? (Nu.) Imediat ce spun că Noe era singura și unica alegere, unii oameni vor să se ia la harță cu Mine, nu sunt convinși: „Tu ai o părere bună despre oamenii din trecut pentru că ei nu sunt aici. Oamenii din ziua de azi sunt chiar sub nasul Tău, dar Tu nu poți vedea cât sunt de buni. Ești orb la toate lucrurile bune pe care le-au făcut oamenii din ziua de azi, la toate faptele lor bune. Noe a făcut doar un lucru minor; nu cumva pentru că nu exista industrie pe atunci și toată munca era grea, Tu crezi că lucrul pe care l-a făcut el merită să fie comemorat, îl consideri un exemplu, un model și nu vezi suferința oamenilor din ziua de azi, prețul pe care îl plătim pentru Tine și credința noastră de astăzi?” Acesta este motivul? (Nu.) Indiferent de epocă sau perioadă, indiferent de condițiile mediului în care trăiesc oamenii, aceste bunuri materiale și mediul înconjurător nu au nicio relevanță, nu sunt importante. Ce este important? Cel mai important nu este epoca în care trăiești, dacă stăpânești o anumită tehnologie sau câte cuvinte ale lui Dumnezeu ai citit sau ai auzit. Cel mai important este dacă oamenii au sau nu credință adevărată, dacă au sau nu supunere adevărată. Aceste două lucruri sunt cele mai importante și niciunul nu trebuie să lipsească. Dacă ați fi puși în vremea lui Noe, care dintre voi ar putea îndeplini această însărcinare? Aș îndrăzni să spun că nici dacă ați lucra cu toții împreună, nu ați putea realiza acest lucru. Nu ați putea face nici măcar jumătate din asta. Înainte chiar ca toate proviziile să fi fost pregătite, mulți dintre voi ar fi fugit, plângându-se și îndoindu-se de Dumnezeu. Un număr mic dintre voi ați fi capabili să perseverați cu mare dificultate, să perseverați datorită tenacității, zelului și gândurilor voastre. Dar pentru cât timp ați putea persevera? De ce fel de motivație aveți nevoie pentru a continua? Câți ani ați rezista fără credință adevărată și supunere adevărată? Acest lucru depinde de caracter. Cei cu un caracter mai bun și un pic de conștiință ar putea rezista 8 sau 10, 20 sau 30, poate chiar 50 ani. Dar după 50 de ani, s-ar gândi: „Când vine Dumnezeu? Când va veni potopul? Când va apărea semnul dat de Dumnezeu? Mi-am petrecut toată viața făcând un singur lucru. Ce se întâmplă dacă nu vine potopul? Am suferit mult de-a lungul vieții mele, am perseverat timp de 50 de ani – este suficient de bine, Dumnezeu nu-Și va aminti, nici nu mă va condamna dacă renunț acum. Așadar, îmi voi trăi propria viață. Dumnezeu nu vorbește, nici nu reacționează. Îmi petrec toată ziua privind cerul albastru și norii albi și nu văd nimic. Unde este Dumnezeu? Cel care odată tunase și vorbise – era Acela Dumnezeu? Era o iluzie? Când se va sfârși asta? Lui Dumnezeu nu-I pasă. Indiferent cum strig după ajutor, nu aud decât tăcere, iar El nu mă luminează și nu mă îndrumă atunci când mă rog. Las-o baltă!” Ar mai avea ei credință adevărată? Cu trecerea timpului, probabil că s-ar îndoi. S-ar gândi să facă o schimbare, ar căuta o cale de ieșire, ar lăsa deoparte însărcinarea dată de Dumnezeu și și-ar abandona zelul și jurămintele efemere; vrând să își controleze propria soartă și să își conducă propria viață, ar uita de însărcinarea dată de Dumnezeu. Și, într-o zi, când Dumnezeu ar veni personal să îi îndemne să înainteze, când i-ar întreba despre progresul construirii arcei, ei ar spune: „Ah! Dumnezeu chiar există! Deci chiar există un Dumnezeu. Trebuie să mă pun să construiesc!” Dacă Dumnezeu nu ar vorbi, dacă nu i-ar zori, ei nu ar vedea acest lucru ca pe o chestiune urgentă; ar crede că poate aștepta. Un astfel de mod de gândire schimbătoare, această atitudine de a face lucrurile de mântuială și fără tragere de inimă – este aceasta atitudinea pe care se cuvine să o afișeze oamenii cu credință adevărată? (Nu.) Este greșit să aibă o asemenea atitudine, asta înseamnă că ei nu au credință adevărată, cu atât mai puțin supunere adevărată. Dacă Dumnezeu ți-ar vorbi în persoană, zelul tău de moment ar indica credința ta în Dumnezeu, dar dacă Dumnezeu te-ar lăsa deoparte și nu te-ar îndemna, nu te-ar supraveghea și nu te-ar întreba nimic, credința ta ar dispărea. Timpul ar trece, iar când Dumnezeu nu ți-ar vorbi sau nu ți-ar mai apărea și nu ți-ar mai inspecta lucrarea, credința ta ar dispărea complet; ai dori să îți trăiești propria viață și să îți vezi de treaba ta și ai uita de însărcinarea dată de Dumnezeu; zelul, jurămintele și fermitatea ta din acel moment nu ar însemna nimic. Credeți că Dumnezeu ar îndrăzni să încredințeze o mare misiune unei astfel de persoane? (Nu.) De ce nu? (Pentru că nu este demnă de încredere.) Așa este. Cinci cuvinte: nu este demnă de încredere. Nu ai credință adevărată. Nu ești demn de încredere. Așadar, nu ești potrivit ca Dumnezeu să îți încredințeze nimic. Unii oameni spun: „De ce sunt nepotrivit? Voi îndeplini orice însărcinare dată de Dumnezeu – cine știe, s-ar putea să o pot îndeplini!” Poți face lucruri în viața de zi cu zi într-o manieră nepăsătoare și nu contează dacă rezultatele sunt puțin sub așteptări, dar lucrurile încredințate de Dumnezeu, ceea ce El dorește să se realizeze – sunt ele vreodată simple? Dacă acestea ar fi încredințate unui idiot sau unui trișor, cuiva care este superficial în tot ceea ce face, cuiva care, după ce a acceptat o însărcinare, este predispus să acționeze cu rea-credință oriunde și oricând, nu ar întârzia aceasta o mare misiune? Dacă ți s-ar cere să alegi, dacă ar trebui să încredințezi cuiva o misiune majoră, cărui tip de persoană i-ai încredința-o? Ce fel de persoană ai alege tu? (O persoană demnă de încredere.) Această persoană trebuie să fie cel puțin de încredere, să aibă caracter și, indiferent de moment sau cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpină, își va dedica toată inima și energia pentru a finaliza ceea ce i-ai încredințat și îți va da socoteală. Dacă acesta este genul de persoană pe care oamenii ar alege-o să îi încredințeze o misiune, cu atât mai mult pentru Dumnezeu! Așadar, pentru acest eveniment major, distrugerea lumii prin potop, un eveniment care a necesitat să se construiască o arcă și să rămână cineva demn de a supraviețui, pe cine ar alege Dumnezeu? În primul rând, în teorie, El ar alege pe cineva care să fie potrivit să rămână, care să fie potrivit să trăiască în epoca următoare. În realitate, înainte de toate, această persoană trebuie să fie capabilă să asculte de cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să aibă credință adevărată în El și să trateze orice ar spune Acesta – indiferent ce presupune acest lucru, dacă se conformează propriilor noțiuni, dacă este pe gustul său, dacă este în acord cu propria sa voință – ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Indiferent de ceea ce i-a cerut Dumnezeu să facă, nu trebuie să nege niciodată identitatea Lui, trebuie să se considere întotdeauna o ființă creată și să trateze întotdeauna ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu ca pe o datorie absolută; acesta este tipul de persoană căreia Dumnezeu îi încredințează această misiune specială. În inima lui Dumnezeu, Noe era exact o astfel de persoană. Nu numai că era o persoană demnă de a rămâne în noua epocă, dar era și o persoană care putea purta o mare responsabilitate, care se putea supune cuvintelor lui Dumnezeu, fără compromisuri, până la capăt, și care și-ar folosi viața pentru a duce la bun sfârșit ceea ce El îi încredințase. Aceasta era ceea ce El a găsit în Noe. Din momentul în care Noe a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu și până în momentul în care a îndeplinit fiecare sarcină care îi fusese încredințată – în toată această perioadă, credința lui Noe și atitudinea sa de supunere față de Dumnezeu au jucat un rol absolut crucial; fără aceste două lucruri, lucrarea nu ar fi putut fi finalizată și această însărcinare nu ar fi fost îndeplinită.

Dacă, în cursul acceptării însărcinării date de Dumnezeu, Noe ar fi avut propriile idei, planuri și noțiuni, cum s-ar fi schimbat întreaga misiune? În primul rând, confruntat cu fiecare detaliu transmis de Dumnezeu – specificațiile și tipurile de materiale, mijloacele și metodele de construire a întregii arce, precum și mărimea și dimensiunile acesteia – când Noe a auzit toate acestea, s-ar fi gândit: „De câți ani ar fi nevoie pentru a construi ceva atât de mare? De cât efort și greutăți ar fi nevoie pentru a găsi toate aceste materiale? Aș fi epuizat! Cu siguranță o asemenea epuizare mi-ar scurta viața, nu-i așa? Uite cât de bătrân sunt, dar Dumnezeu nu vrea să-mi dea pace și îmi cere să fac ceva atât de solicitant – aș putea suporta? Ei bine, o voi face, dar am un as în mânecă: voi face doar în mare ceea ce spune Dumnezeu. Dumnezeu a spus să găsesc un tip de pin rezistent la apă. Am auzit de un loc de unde pot face rost, dar este destul de departe și destul de periculos. Găsirea și obținerea acestuia va necesita mult efort, așadar, ce-ar fi să găsesc un soi asemănător în apropiere, ca înlocuitor, unul care este mai mult sau mai puțin la fel? Ar fi mai puțin riscant și ar necesita mai puțin efort – și asta ar fi bine, nu-i așa?” Avea Noe astfel de proiecte? Dacă ar fi avut, ar fi aceasta supunere adevărată? (Nu.) De exemplu: Dumnezeu a spus ca arca să fie construită cu o înălțime de 100 de metri. Auzind asta, s-ar fi gândit el: „O sută de metri este prea înaltă, nimeni nu s-ar putea urca în ea. Nu ar fi foarte periculos să te urci și să muncești pe ea? Așadar, am să construiesc arca mai joasă, hai să o fac de 50 de metri. Astfel, va fi mai puțin periculos și mai ușor pentru oameni să se urce în ea. Acest lucru ar fi în regulă, corect?” Ar fi avut Noe asemenea gânduri? (Nu.) Așadar, dacă ar fi avut, credeți că Dumnezeu ar fi ales persoana greșită? (Da.) Credința și supunerea adevărată a lui Noe față de Dumnezeu i-au permis să lase deoparte propria voință; chiar dacă ar fi avut asemenea gânduri, nu ar fi acționat niciodată pe baza lor. În această privință, Dumnezeu știa că Noe era demn de încredere. În primul rând, Noe nu ar fi făcut nicio modificare a detaliilor stipulate de Dumnezeu, nici nu ar fi adăugat vreo idee proprie, cu atât mai puțin nu ar fi schimbat vreunul dintre detaliile stipulate de Dumnezeu în beneficiul personal; în schimb, el ar fi executat întocmai tot ceea ce i-a cerut Dumnezeu și, indiferent cât de greu era să facă rost de materiale pentru a construi arca și cât de grea sau obositoare era lucrarea, el ar fi făcut tot posibilul și și-ar fi folosit toată energia pentru a o termina în mod corespunzător. Nu aceasta este ceea ce îl făcea demn de încredere? Și era aceasta o manifestare reală a adevăratei sale supuneri față de Dumnezeu? (Da.) Era această supunere absolută? (Da.) Și nu era întinată de nimic, nu conținea niciuna dintre propriile înclinații, nu era denaturată de planuri personale, cu atât mai puțin de noțiuni sau interese proprii; în schimb, era supunere pură, simplă, absolută. Și era acest lucru ușor de realizat? (Nu.) Unii oameni ar putea să nu fie de acord: „Ce este atât de greu în asta? Nu presupune doar să nu gândești, să fii ca un robot, să faci tot ce spune Dumnezeu – nu e simplu?” Atunci când vine timpul să acționezi, apar dificultăți; gândurile oamenilor sunt mereu schimbătoare, au mereu propriile înclinații și astfel sunt predispuși să se îndoiască de faptul că pot fi îndeplinite cuvintele lui Dumnezeu; le este ușor să accepte cuvintele lui Dumnezeu atunci când le aud, dar când vine timpul să acționeze, devine greu; imediat ce încep greutățile, sunt predispuși să devină negativi și nu le este ușor să se supună. Atunci este evident: caracterul lui Noe, credința și supunerea lui adevărată sunt realmente demne de urmat. Așadar, v-ați lămurit acum de modul în care a reacționat și cum s-a supus Noe atunci când s-a confruntat cu poruncile, cuvintele și cerințele lui Dumnezeu? Această supunere nu era întinată de idei personale. Noe și-a impus supunere, ascultare și implementare absolută a cuvintelor lui Dumnezeu, fără să se rătăcească, fără să folosească mici trucuri istețe, fără să încerce să fie deștept, fără să aibă o părere bună despre el însuși și să creadă că Îi poate oferi sugestii lui Dumnezeu, că poate adăuga propriile idei la poruncile lui Dumnezeu, fără să contribuie cu propriile intenții bune. Nu este ceea ce ar trebui practicat atunci când se încearcă obținerea supunerii absolute?