Au ascultat și s-au supus oamenii despre care tocmai am vorbit, care s-au ocupat de găini și de ouă? (Nu.) Cum au considerat ei că sunt cuvintele lui Dumnezeu? Ca o adiere care le sufla pe lângă urechi, iar în mintea lor aveau o părere anume: „Tu spui ce ai de spus, iar eu voi face ce am de făcut. Nu-mi pasă de cerințele tale! Este suficient că îți furnizez ouă de mâncat – cui îi pasă ce ouă mănânci tu? Vrei să mănânci ouă organice? Nicio șansă. Visează în continuare! Mi-ai cerut să cresc găini și așa le cresc eu, însă tu adaugi și propriile cerințe – ai dreptul să vorbești despre asta?” Sunt aceștia oameni care ascultă și se supun? (Nu.) Ce încearcă ei să facă? Ei încearcă să se revolte! Casa lui Dumnezeu este locul în care El vorbește și lucrează și un loc în care adevărul domnește – dacă, atunci când Dumnezeu le-a spus ceva în față, acești oameni nu au ascultat, nu s-au supus, pot ei să practice cuvântul Lui fără știrea Lui? Acest lucru este și mai puțin probabil! De la puțin probabil la și mai puțin probabil: având în vedere aceste două lucruri, Dumnezeu este Dumnezeul lor? (Nu.) Așadar, cine este dumnezeul lor? (Ei înșiși.) Așa este – se tratează pe ei înșiși ca pe un dumnezeu, cred în ei înșiși. În acest caz, ce mai caută ei pe aici? Din moment ce ei sunt propriul dumnezeu, de ce flutură steagul credinței în El? Nu înseamnă că îi păcălesc pe alți oameni? Nu se păcălesc pe ei înșiși? Dacă aceasta este atitudinea pe care astfel de oameni o au față de Dumnezeu, sunt ei capabili să asculte? (Categoric nu.) Chiar și cu ceva atât de neînsemnat, ei nu pot asculta de cuvântul lui Dumnezeu sau nu se pot supune Lui, cuvintele lui Dumnezeu nu au efect asupra lor, ei nu le acceptă și nu li se pot supune. Pot fi mântuiți astfel de oameni? (Nu.) Așadar, cât de departe sunt ei de mântuire? Sunt prea departe. Nu sunt deloc aproape. În sinea Lui, este Dumnezeu dispus să îi mântuiască pe cei care nu ascultă de cuvintele Sale, care se opun Lui? Cu siguranță nu. Nici măcar oamenii, evaluând asta pe baza propriilor gânduri, nu ar fi dispuși să facă acest lucru. Dacă asemenea diavoli și satane ar lua atitudine împotriva ta, pentru a ți se opune în toate privințele, i-ai mântui? Imposibil. Nimeni nu vrea să mântuiască astfel de oameni. Nimeni nu vrea să se împrietenească cu astfel de oameni. În cazul creșterii găinilor – ceva atât de mărunt – natura oamenilor a fost expusă; într-un lucru atât de mărunt, oamenii au fost incapabili să asculte de ce am spus. Nu este acest lucru o problemă serioasă?

În continuare, să vorbim despre o problemă legată de oi. Bineînțeles, se referă tot la oameni. Sosise primăvara. Vremea era caldă și florile erau înflorite. Vegetația era înfloritoare, iarba era verde. Totul începea să fie plin de viață. Oile mâncaseră fân toată iarna și nu mai voiau să-l mănânce, astfel că așteptau cu nerăbdare să crească iarba verde și să o poată mânca proaspătă. S-a întâmplat să fie și perioada în care oile fătau miei ceea ce însemna că era și mai necesar să mănânce iarbă verde. Cu cât calitatea ierbii era mai bună și cu cât era mai multă, cu atât produceau mai mult lapte, iar mieii creșteau mult mai repede; oamenii s-ar fi bucurat și ei să vadă asta, era ceva ce așteptau cu nerăbdare: un miel gras și bun de mâncat până la sosirea toamnei. Și având în vedere că oamenii aveau un lucru pe care să-l aștepte cu nerăbdare, ar fi trebuit ei să găsească modalități de a da mieilor mai multă iarbă bună de mâncat, de a-i hrăni astfel încât să fie puternici și grași? Nu ar fi trebuit să se gândească: „Iarba de pe câmp nu este bună în acest moment. Mieii vor crește încet dacă o mănâncă. Unde este iarbă bună?” Nu ar fi trebuit să depună puțin efort în acest sens? Dar cine știe la ce se gândea persoana care avea grijă de oi? Într-o zi, M-am dus să văd oile. Am văzut că mieii erau bine și săreau în sus la vederea oamenilor, ridicându-se cu membrele din față pe picioarele acestora pentru a se înălța, dorind să interacționeze cu ei. Unora dintre miei le crescuseră coarne, astfel că i-am prins de cornițe și M-am jucat cu ei. Mieii aceia o duceau bine, însă erau foarte slabi și uscați. M-am gândit că mieii sunt pufoși și lâna lor nu este deasă, dar totuși le este cald, și am considerat că ar fi mai bine dacă ar fi îngrășați puțin. Gândindu-Mă la acest lucru, l-am întrebat pe cel care creștea oile: „Iarba aceasta este de proastă calitate? Nu este suficientă pe câmp pentru oi să mănânce? Ar trebui arat pământul și plantată iarbă nouă, astfel încât să aibă mâncare suficientă?” El a răspuns: „Nu este suficientă iarbă verde pentru a mânca. În momentul de față, oile încă mănâncă fân.” Auzind acest lucru, am spus: „Nu știi ce anotimp este? De ce le puneți încă să mănânce fân? Oile au fătat, ar trebui să mănânce iarbă verde și bună. De ce le mai puneți să mănânce fân? V-ați gândit la o soluție pentru asta?” A găsit o grămadă de scuze. Când i-am spus să are câmpul, a spus că nu poate – dacă ar face-o, oile nu ar mai avea ce să mănânce acum. Voi ce părere aveți după ce ați auzit toate acestea? Vă simțiți împovărați? (M-aș fi gândit la modalități de a găsi un câmp bun cu iarbă sau aș fi cosit iarbă în altă parte.) Acesta este un mod de a rezolva problema. Trebuie să te gândești la o soluție, nu doar să-ți umpli burta și să uiți de orice altceva – oile trebuie să mănânce și ele pe săturate. Mai târziu, am mai spus altor câtorva oameni: „Se poate ara câmpul acesta? Chiar dacă plantați în toamnă, oile vor putea mânca iarbă verde în următorul an. În plus, în alte locuri există două câmpuri, este posibil ca oile să fie mânate acolo în fiecare zi pentru a mânca iarbă proaspătă? Dacă s-ar alterna cele două câmpuri, nu ar putea oile să mănânce iarbă proaspătă?” A fost ușor de făcut ceea ce am spus? (A fost.) Unii oameni au spus: „Este mai ușor de spus decât de făcut. Mereu spui că lucrurile sunt ușor de făcut – cum este atât de ușor? Sunt atât de multe oi, iar când aleargă, nu sunt deloc ușor de păstorit.” Li se părea foarte greu până și să păstorească oile, găseau multe scuze și aveau multe dificultăți, dar, în cele din urmă, au fost de acord. Câteva zile mai târziu M-am dus să Mă uit din nou. Iarba crescuse atât de mult încât era aproape până la brâu. M-am întrebat cum a putut să ajungă atât de înaltă când oile o mâncau. După ce am pus câteva întrebări, am aflat: oile nu fuseseră deloc scoase la păscut aici. Oamenii au avut și o scuză: „Nu există niciun adăpost pe acel câmp, oilor le era prea cald.” Am zis: „Atunci de ce nu le construiți un adăpost? Sunt doar câteva oi. Care este scopul vostru aici? Nu ar trebui să vă ocupați de astfel de aspecte simple?” Ei au răspuns: „Nu găsim pe nimeni să îl construiască.” Am zis: „Există oameni care să facă alte treburi, de ce nu există nimeni care să facă asta? Ai căutat pe cineva? Nu te interesează decât să mănânci oile, nu să le crești. Cum ai putut să fii atât de egoist? Vrei să mănânci carne de miel dar nu-i lași să mănânce iarbă verde – cum ai putut fi atât de imoral?” După ce au fost forțați să o facă, șopronul a fost construit și oile au putut să mănânce iarbă verde. Era ușor ca ele să mănânce puțină iarbă proaspătă? Ceva atât de simplu a fost atât de greu de realizat pentru acești oameni. La fiecare pas, ei veneau cu scuze. Când aveau o scuză, când existau niște dificultăți, renunțau și Mă așteptau pe Mine să vin și să rezolv problema. Întotdeauna a trebuit să urmăresc ce se întâmplă, întotdeauna a trebuit să fiu cu ochii pe acest lucru, întotdeauna a trebuit să pun presiune pe ei – nu puteam să nu pun presiune pe ei. De ce ar trebui să-Mi fac griji pentru ceva atât de banal precum hrănirea oilor? Eu pregătesc totul pentru voi, așadar de ce este nevoie de atât de mult efort pentru a vă face să ascultați de câteva dintre cuvintele Mele? Vă cer să escaladați un munte de pumnale sau să înotați într-o mare de foc? Ori este prea dificil de pus în aplicare? Nu este aceasta responsabilitatea ta? Stă în puterea ta să realizezi aceste lucruri, este pe măsura abilităților tale. Nu cer prea mult. Cum se face că nu ești capabil să realizezi acest lucru? Unde se află problema? Ți-am cerut Eu să construiești o arcă? (Nu.) Așadar, cât de mare este diferența dintre ceea ce ți s-a cerut să faci și construirea unei arce? Este uriașă. Sarcina pe care ți s-a cerut să o îndeplinești ar dura doar una sau două zile. Ar fi nevoie doar de câteva cuvinte. Era realizabil. Construirea arcei a fost o lucrare uriașă, o lucrare de 100 de ani. Îndrăznesc să spun că, dacă voi și Noe v-ați fi născut în aceeași epocă, niciunul dintre voi nu ar fi fost capabil să asculte de cuvintele lui Dumnezeu. Când Noe asculta de cuvintele lui Dumnezeu, când construia arca, încetul cu încetul, așa cum i-a poruncit Dumnezeu, voi ați fi fost oamenii care stăteau deoparte, îl țineau pe Noe pe loc, îl ridiculizau, îl batjocoreau și râdeau de el. Voi sunteți cu siguranță acel tip de persoane. Sunteți complet lipsiți de atitudinea de ascultare și supunere. Dimpotrivă, ceri ca Dumnezeu să-ți arate un har special și să te binecuvânteze și lumineze în mod deosebit. Cum poți fi atât de nerușinat? Ce spuneți voi, care dintre lucrurile despre care tocmai am vorbit este responsabilitatea Mea? Pe care trebuie să îl fac Eu? (Pe niciunul dintre ele.) Toate aceste lucruri sunt probleme omenești. Ele nu sunt treaba Mea. Ar trebui să pot să vă las în pace. Așadar de ce trebuie să Mă implic? Nu fac asta pentru că este obligația Mea, ci o fac pentru binele vostru. Niciunul dintre voi nu este îngrijorat din cauza asta, niciunul dintre voi nu și-a asumat această responsabilitate, niciunul dintre voi nu are aceste intenții bune – așa că trebuie să Mă implic mai mult în această privință. Nu este necesar decât să vă supuneți și să cooperați, este foarte simplu – dar voi nici măcar asta nu puteți face. Chiar sunteți oameni?

A existat de asemenea un alt incident mai grav. Era un loc în care se construia o clădire. Clădirea era destul de înaltă și acoperea o suprafață destul de mare. Un număr destul de mare de obiecte de mobilier erau instalate înăuntru, iar pentru a fi convenabil să fie mutate, ar fi fost nevoie cel puțin de un set de uși duble, iar acestea ar fi trebuit să aibă cel puțin doi metri patruzeci înălțime. Oamenii normali s-ar fi gândit la toate acestea. Dar cineva a insistat să instaleze o singură ușă de un metru optzeci. A ignorat sugestiile tuturor celorlalți, indiferent de la cine veneau. Era această persoană confuză? Era un escroc absolut. Mai târziu, când cineva Mi-a povestit despre acest lucru, i-am spus acelei persoane: „Trebuie să instalezi uși duble și acestea trebuie să fie mai înalte.” A acceptat cu reticență. Ei bine, aparent a fost de acord, dar ce a spus în secret? „Ce rost are să le facem atât de înalte? De ce să nu fie mai joase?” Mai târziu, M-am dus să Mă uit din nou. Doar o ușă mai fusese adăugată, dar înălțimea era aceeași. Și de ce era aceeași înălțime? Era imposibil să construiască o ușă mai înaltă? Sau ușa ajungea să atingă tavanul? Care era problema? Problema era că el nu voia să asculte. Ceea ce gândea cu adevărat era: „Asta depinde de tine? Eu sunt șeful pe aici, eu iau deciziile. Ceilalți oameni fac ce spun eu, nu invers. Ce știi tu? Înțelegi domeniul construcțiilor?” A nu înțelege domeniul construcțiilor înseamnă că nu puteam vedea cum arată proporțiile? Cu o ușă atât de joasă într-o clădire atât de înaltă, atunci când cineva cu o înălțime mai mare de 1,90 m trecea prin ea, dacă nu se apleca, își spărgea capul de tocul ușii. Ce fel de ușă era asta? Nu trebuia să înțeleg domeniul construcțiilor – spuneți-mi, era rațională părerea Mea despre asta? Era practică? Dar un astfel de caracter practic era de neînțeles pentru acea persoană. Tot ceea ce știa el era să urmeze reglementări, spunând: „Ușile de unde vin eu sunt toate așa. De ce ar fi trebuit să o fac atât de înaltă pe cât ai spus tu? Tu mi-ai cerut să o fac și așa am făcut-o. Dacă nu ai nevoie de mine, las-o baltă! Acesta este modul în care fac lucrurile și nu am de gând să ascult de tine!” Ce fel de individ era această persoană? Credeți că ar mai putea fi folosit de casa lui Dumnezeu? (Nu.) Deci, ce ar trebui făcut din moment ce el nu mai poate fi folosit? Chiar dacă astfel de oameni fac un efort simbolic în casa lui Dumnezeu și nu sunt dați afară imediat și deși frații și surorile sunt capabili să îi tolereze și Eu sunt în stare să îi tolerez, când vine vorba de umanitatea lor – să uităm dacă înțeleg sau nu adevărul – lucrând și trăind într-un mediu precum casa lui Dumnezeu, este posibil ca ei să mai rămână? (Nu.) Trebuie să îi dăm afară? (Nu.) Este posibil ca ei să rămână în biserică pe termen lung? (Nu.) De ce nu? Să lăsăm deoparte dacă ei pot sau nu înțelege ce li se spune. Firea lor fiind ceea ce este, după ce fac un efort simbolic, încep să se dea mari și să încerce să ia deciziile. Oare acest lucru poate funcționa în casa lui Dumnezeu? Ei nu sunt nimic, dar cred că sunt destul de buni, că sunt un stâlp și un pilon de bază în casa lui Dumnezeu, unde comit nechibzuit fapte greșite și încearcă să ia deciziile. Cu siguranță vor întâmpina probleme și nu vor rămâne mult timp. Cu astfel de oameni, chiar și în cazul în care nu sunt dați afară de casa lui Dumnezeu, odată ce au stat aici o vreme, vor observa că în această casă, oamenii vorbesc întotdeauna despre adevăr, despre principii; ei nu au niciun interes în acest sens, modul lor de operare nu are niciun rost aici. Indiferent unde merg și ce fac, sunt incapabili să coopereze cu ceilalți și vor întotdeauna să ia deciziile. Dar asta nu funcționează, iar ei descoperă că sunt limitați în toate privințele. Cu trecerea timpului, majoritatea fraților și surorilor ajung să înțeleagă adevărul și principiile; în timp ce acești oameni încearcă să facă după bunul lor plac, încearcă să fie șefi și să ia decizii și nu acționează în conformitate cu principiul, mulți oameni le aruncă priviri disprețuitoare – pot ei să accepte asta? Când aceasta se va întâmpla, ei vor simți că sunt incompatibili cu astfel de oameni, că locul lor nu este, în mod firesc, aici și că sunt în locul greșit: „Cum am intrat din greșeală în casa lui dumnezeu? Gândirea mea a fost prea simplistă. Credeam că, dacă depun un mic efort, pot evita dezastrul și voi fi binecuvântat. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că nu ar fi așa!” Firește, ei nu au ce căuta în casa lui Dumnezeu; după ce stau o vreme, își pierd interesul, devin indiferenți și nu este nevoie să îi dăm afară – ei se îndepărtează singuri.

Unii oameni spun: „Nu există nimic în care Tu să nu-Ți bagi nasul? Ești un băgăcios, nu-i așa? Tu doar Îți stabilești prestigiul, Îți faci simțită prezența și îi lași pe oameni să știe de omnipotența Ta amestecându-Te în treburile altora, nu-i așa?” Spune-mi, ar fi în regulă dacă nu M-aș ocupa de aceste lucruri? În realitate, nu vreau să Mă ocup de ele, sunt responsabilitatea liderilor și a lucrătorilor, dar dacă nu aș face-o, ar fi probleme, iar lucrarea care va urma ar fi afectată. Ar trebui să Mă implic Eu Însumi în astfel de probleme, dacă voi ați fi capabili să le rezolvați, dacă ați face ceea ce v-am cerut? Dacă nu m-aș îngriji de voi, nu ați putea trăi nicio asemănare umană și nici nu ați trăi bine. Nu ați fi capabili să faceți nimic singuri. Și cu toate acestea, tot nu ascultați de Mine. Am să vorbesc cu voi despre ceva extrem de simplu: aspectul incredibil de mărunt al igienei și de a avea grijă de mediul tău de viață. Cum acționați cu privire la acest aspect? Dacă Mă duc undeva și nu vă anunț din timp, va fi extraordinar de dezordonat și voi va trebui să curățați atunci pe loc, ceea ce vă va supăra și vă va face să nu vă simțiți în largul vostru. Dacă v-aș spune din timp că vin, atunci situația nu ar fi atât de rea – dar credeți că Eu nu știu ce se petrece în culise? Toate acestea sunt aspecte minore, câteva dintre cele mai simple și fundamentale elemente ale umanității normale. Dar voi sunteți așa de leneși. Chiar sunteți voi capabili să vă faceți datoria bine? Am stat în unele locuri în China continentală timp de zece ani, învățând oamenii de acolo cum să împăturească plăpumi și să le usuce la soare, cum să deretice în case și cum să aprindă focul în sobele din case. Dar după zece ani de predare, nu am reușit să îi învăț. Să fie din cauză că sunt incapabil să îi învăț? Nu, acești oameni sunt pur și simplu prea mârșavi. Mai târziu, nu i-am mai învățat. Când mergeam undeva și dădeam peste o plapumă neîmpăturită, doar Mă întorceam și plecam. De ce făceam asta? Pentru că mirosea urât și era dezgustătoare. De ce aș sta într-un loc care arată mai rău decât o cocină de porci? Refuz să fac asta. Chiar și aceste probleme mici sunt foarte greu de schimbat. Dacă aș ridica nivelul pentru a urma calea lui Dumnezeu și voia Lui, sincer vorbind, voi nu v-ați apropia nici pe departe. Care este punctul principal pe care îl subliniez astăzi? Ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu este foarte importantă și nu trebuie să o neglijați. Ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu nu înseamnă că tu ar trebui să analizezi, să studiezi, să discuți sau să cercetezi cuvintele Lui, nici că ar trebui să investighezi motivele din spatele lor și să încerci să găsești o explicație; în schimb, tu ar trebui să pui în aplicare cuvintele Lui și să le duci la îndeplinire. Atunci când Dumnezeu îți vorbește, când El îți poruncește să îndeplinești o sarcină sau îți încredințează ceva, ceea ce Dumnezeu dorește să vadă în continuare este cum acționezi și cum pui în aplicare acest lucru, pas cu pas. Lui Dumnezeu nu Îi pasă dacă tu înțelegi sau nu această problemă și nici dacă, în inima ta, ești curios sau ai îndoieli în această privință. La ce Se uită Dumnezeu este dacă tu faci acest lucru, dacă ai atitudinea de a asculta și de a te supune.

Din întâmplare, vorbeam cu niște oameni despre costumele pentru spectacole. Principiul fundamental era că stilul și culoarea costumelor trebuiau să fie decente, demne, de bun gust și elegante. Nu trebuiau să arate ca niște ținute bizare. În plus, nu era nevoie să se cheltuiască prea mulți bani. Nu trebuiau să provină de la un anumit designer, cu atât mai puțin era nevoie să se meargă la magazine de firmă de înaltă clasă pentru a le cumpăra. Părerea Mea era că aceste costume ar trebui să-i facă pe artiști să arate eleganți, decenți și demni, că trebuie să fie prezentabili. Nu existau limitări în ceea ce privea culorile, în afară de a evita tot ceea ce părea prea fad sau întunecat pe scenă. Majoritatea celorlalte culori erau în regulă: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet – nu existau reglementări în acest sens. De ce acest principiu? Creația lui Dumnezeu conține fiecare culoare. Florile apar în culori, la fel și copacii, plantele și păsările. Așadar, nu trebuie să avem noțiuni sau reguli despre culoare. După ce am spus acest lucru, Mi-a fost teamă că nu vor înțelege. I-am întrebat din nou și am fost liniștit doar atunci când cei care M-au auzit au spus toți că au înțeles. Ceea ce a mai rămas putea fi pus în aplicare în conformitate cu principiul despre care vorbisem. Era vorba de o problemă simplă? Era vorba de ceva major? Era o misiune mai mare sau mai mică decât construirea unei arce? (Mai mică.) În comparație cu jertfirea lui Isaac de către Avraam, era dificilă? (Nu.) Nu exista absolut nicio dificultate în acest sens și era simplu – doar un aspect vestimentar. Oamenii sunt expuși hainelor din clipa în care se nasc; nu era un lucru dificil. Lucrurile au fost și mai ușor de pus în aplicare pentru oameni atunci când am definit un anumit principiu. Esențial era dacă aceștia ascultau și dacă erau dispuși să o facă. După ceva timp, când fuseseră produse câteva spectacole și filme, am văzut că toate costumele personajelor principale erau albastre. M-am gândit puțin la asta: „Există o problemă cu mintea oamenilor care produc aceste spectacole? Am fost foarte clar în ceea ce am spus. Nu am făcut o regulă potrivit căreia costumele trebuiau să fie albastre și care spunea că oricine nu purta albastru nu avea voie pe scenă. Ce este în neregulă cu acești oameni? Ce îi instiga și îi domina? S-au schimbat tendințele în lumea exterioară, iar acum oamenii poartă doar albastru? Nu. Lumea exterioară nu are reguli privind culorile și stilurile, oamenii poartă tot felul de culori. Așadar este ciudat ca o astfel de situație să apară în biserica noastră. Cine face ultimele verificări ale costumelor? Cine deține controlul asupra acestui lucru? Este cineva care ia deciziile?” Exista într-adevăr cineva care lua deciziile; ca urmare, indiferent de stil, toate costumele erau, fără excepție, albastre. Ceea ce am spus Eu nu a contat. Ei hotărâseră deja că toate hainele trebuie să fie albastre – oamenii nu vor purta decât albastru. Albastrul reprezenta spiritualitatea și sfințenia; era culoarea de marcă a casei lui Dumnezeu. În cazul în care costumele lor nu erau albastre, atunci nu ar fi permis ca spectacolul să fie jucat și nu ar fi îndrăznit să facă acest lucru. Am spus că acești oameni erau terminați. Acest lucru era atât de simplu, am explicat fiecare punct foarte clar și M-am asigurat că au înțeles după ce terminasem; numai după ce am fost cu toții de acord am încheiat subiectul. Și care a fost rezultatul final? Ceea ce am spus ar fi putut fi la fel de bine doar aer. Nimeni nu a tratat acest lucru ca fiind important. Ei au continuat să facă și să practice așa cum și-au dorit; nimeni nu a pus în aplicare ceea ce am spus, nimeni nu a îndeplinit asta. Ce au vrut cu adevărat să zică atunci când au spus că înțeleseseră? Acești oameni Îmi făceau pe plac. Ei bârfeau toată ziua ca acele doamne de vârstă mijlocie de pe stradă. Acesta era și modul în care vorbeau cu Mine și atitudinea pe care o aveau. Așa că am avut un sentiment în inimă: atitudinea pe care acești oameni o aveau față de Hristos era atitudinea lor față de Dumnezeu și era o atitudine foarte îngrijorătoare, un semn periculos, un semnal rău. Doriți să știți ce semnalează? S-ar cuveni să știți. Trebuie să vă spun asta și voi trebuie să ascultați cu atenție: judecând după ceea ce se vede în voi, după atitudinea voastră față de cuvintele lui Dumnezeu, mulți dintre voi se vor cufunda în dezastru; unii dintre voi se vor cufunda în dezastru pentru a fi pedepsiți, iar alții pentru a fi rafinați, iar dezastrul nu poate fi evitat. Cei care sunt pedepsiți vor muri imediat, ei vor pieri. Cu toate acestea, pentru cei care sunt rafinați în timpul dezastrului, dacă acest lucru îi face capabili să asculte, să se supună, să se mențină fermi și ajung să dețină mărturie, atunci cel mai greu test se va încheia; altfel, nu există nicio speranță pentru ei în viitor, vor fi în pericol și nu vor mai avea nicio altă șansă. Mă auziți clar? (Da.) Vi se pare acest lucru ca fiind ceva bun pentru voi? Pe scurt, pentru Mine, acest lucru nu este de bun augur. Simt că este un semn rău. V-am relatat faptele; alegerea pe care o faceți depinde de voi. Nu voi mai spune nimic despre acest lucru, nu Mă voi repeta, nu îl voi mai aduce în discuție.

Subiectul despre care am avut părtășie astăzi este cum să tratăm cuvintele lui Dumnezeu. Ascultarea și supunerea față de cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte importante. A fi capabil să le execuți, să le implementezi și să le pui în practică este foarte important. Unii oameni spun: „Nici până și în ziua de azi, noi nu știm cum să-L tratăm pe Hristos.” Cum să-L tratăm pe Hristos este foarte simplu: atitudinea ta față de Hristos este atitudinea ta față de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, atitudinea ta față de El este atitudinea ta față de Hristos. Bineînțeles, atitudinea pe care o ai față de Hristos este atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu din Ceruri. Atitudinea ta față de Hristos este cea mai reală dintre toate – poate fi văzută și este exact ceea ce Dumnezeu scrutează. Oamenii își doresc să înțeleagă cum să-L trateze pe Dumnezeu în maniera pe care El Și-o dorește, iar acest lucru e foarte simplu. Există trei puncte: primul este să fii sincer; al doilea este respectul, să înveți cum să-L respecți pe Hristos; și al treilea – iar acesta este punctul cel mai important – este ascultarea de cuvintele Lui. Ascultarea de cuvintele Lui: aceasta înseamnă să ascultați cu urechile sau cu altceva? (Cu inimile noastre.) Ai o inimă? Dacă ai o inimă, atunci ascultă cu ea. Numai dacă asculți cu inima vei înțelege și vei fi capabil să pui în practică ceea ce auzi. Fiecare dintre aceste trei puncte este foarte simplu. Semnificația lor literală ar trebui să fie ușor de înțeles și, logic vorbind, ar trebui să fie ușor de realizat – dar cum le realizați și dacă sunteți capabili să o faceți, depinde de voi; nu voi explica mai departe. Unii oameni spun: „Ești doar o persoană obișnuită. De ce ar trebui să fim sinceri cu tine? De ce ar trebui să te respectăm? De ce ar trebui să ascultăm de cuvintele tale?” Am motivele Mele. Și acestea sunt trei la număr. Ascultați cu atenție și vedeți dacă lucrul pe care îl spun are sens. Dacă are, ar trebui să îl acceptați; dacă simți că nu are, nu trebuie să îl accepți și îți poți căuta o altă cale. Motivul numărul unu este că, din momentul în care ai acceptat această etapă a lucrării lui Dumnezeu, ai mâncat, ai băut, te-ai bucurat și ai citit în rugăciune fiecare cuvânt pe care l-am spus. Numărul doi este că tu însuți recunoști că ești un discipol al lui Dumnezeu Atotputernic, că ești unul dintre credincioșii Săi. Așadar, se poate spune că recunoști că ești un discipol al trupului obișnuit în care Dumnezeu este întrupat? Se poate. În concluzie, motivul numărul doi este să admiți că îl urmezi pe Dumnezeu Atotputernic. Motivul numărul trei este cel mai important dintre toate: din toată omenirea, numai Eu vă văd pe voi ca oameni. Este important acest punct? (Este.) Pe care dintre aceste trei puncte nu sunteți în măsură să le acceptați? Voi ce ziceți, este unul dintre aceste puncte despre care v-am vorbit neadevărat, nu este obiectiv, nu este concret? (Nu.) Așadar, per total, există șase puncte. Nu voi intra în detalii despre fiecare în parte; reflectați asupra lor de unii singuri. Am vorbit deja îndelung despre aceste subiecte, astfel încât ar trebui să puteți înțelege.

4 iulie 2020