Anexa unu: Ce este adevărul (Secțiunea a doua)

II. O disecare a ideii „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”

Să vorbim despre o altă zicală, „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Cine poate explica ce înseamnă aceasta? (În zicala „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”, vreascurile se referă la lemnele de foc, iar fierea se referă la vezica biliară. Este vorba despre Goujian, rege al Împărăției Yue, care dormea pe o grămadă de lemne de foc și lingea o vezică biliară în fiecare zi și despre modul în care dorea să se răzbune, să se ridice din cenușa înfrângerii sale și să-și restaureze împărăția.) Ai explicat contextul acestei zicale, adică povestea din care provine această zicală. De obicei, când explici o zicală, pe lângă explicarea contextului, trebuie să explici semnificația ei extinsă – pentru ce este o metaforă când este folosită de oameni în vremurile moderne. Explică din nou. (Este o metaforă pentru o persoană care lucrează pe brânci, care luptă și muncește din greu pentru a-și realiza obiectivele și dorințele.) Atunci, cum s-ar explica „vreascurile” și „fierea” în acest context? Nu ai explicat aceste două aspecte ale înțelesului. Examinând cuvintele, „vreascurile” se referă la un tip de lemne de foc cu spini; el se așeza pe lemne de foc cu spini ca să doarmă, apoi își amintea adesea de circumstanțele și dezonoarea lui, precum și de misiunea pe care și-a asumat-o. În plus, a atârnat o vezică biliară de tavan și o lingea în fiecare zi. Ce gust simt oamenii când ling o vezică biliară? (Un gust amar.) Ce amar ar fi! S-a folosit de această senzație ca să nu-și uite ura, să nu-și uite misiunea și să nu-și uite dorința. Care era dorința lui? Sarcina importantă de a-și restaura împărăția. Pentru ce este de obicei o metaforă „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? Este de obicei o metaforă pentru o persoană aflată în circumstanțe nefericite, dar care nu-și uită misiunea și dorințele și care este capabilă să plătească un preț pentru dorințele, idealurile și misiunea ei. Acesta este mai mult sau mai puțin sensul. În ochii oamenilor laici, este pozitivă sau negativă zicala „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? (Este pozitivă.) De ce este considerată o zicală pozitivă? Îi poate motiva pe oameni în toiul greutăților să nu-și uite ura, să nu-și uite dezonoarea și îi poate determina să muncească din greu și să se străduiască să devină mai puternici. Este o zicală relativ motivațională. În ochii oamenilor laici, este fără îndoială o zicală pozitivă. Dacă oamenii acționează în conformitate cu această zicală, nu există nicio îndoială că acțiunile lor, motivația lor de a face lucruri, felul în care fac lucrurile și principiile pe care le respectă sunt corecte și pozitive. Spunând aceasta, nu este nimic fundamental greșit la această zicală, deci ce anume dorim să disecăm aducând-o în discuție? Ce vrem să spunem? (Vrem să disecăm modurile în care această zicală este contrară adevărului.) Așa este, vrem să discernem dacă este sau nu adevărul. Întrucât această zicală este atât de „corectă”, merită să disecăm și să verificăm în ce moduri anume este „corectă”. Apoi, îi vom da o definiție exactă și vom vedea dacă este sau nu adevărul. Acesta este rezultatul final pe care dorim să îl obținem. Zicala „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” este o lege a supraviețuirii de care se agață oamenii aflați în situații speciale. Să ne asigurăm mai întâi – este această zicală adevărul? (Nu.) Să nu începem prin a spune dacă este sau nu adevărul. Pe baza sensului său literal pe care îl pot vedea oamenii, această zicală nu are un sens negativ. Așadar, ce sens pozitiv are? Îi poate motiva pe oameni, le poate da hotărâre, îi poate determina să lupte mai departe, să nu se retragă, să nu se descurajeze și să nu fie lași. Există un aspect în care are o utilizare pozitivă. Totuși, în ce circumstanțe este necesar ca oamenii să respecte principiile de comportament și de acțiune din această zicală? Există o legătură între principiile pe care le susține această zicală și credința în Dumnezeu? Există vreo legătură cu practicarea adevărului? Există vreo legătură cu îndeplinirea datoriei cuiva? Există vreo legătură cu urmarea căii lui Dumnezeu? (Nu.) Ați ajuns atât de repede la o concluzie? De unde știți că nu există nicio legătură? (Cuvintele lui Dumnezeu nu spun asta.) Este prea simplist și iresponsabil să spui acest lucru. Când nu înțelegi și spui: „În fine, nu există în cuvintele lui Dumnezeu și nu știu ce înseamnă această zicală, așa că nu o voi asculta. Poate spune orice vrea, dar nu am de gând să o cred”, este un lucru iresponsabil. Trebuie să o abordezi cu seriozitate. Odată ce ai abordat-o cu seriozitate, ai înțeles-o în detaliu și ai un discernământ adevărat în privința ei, nu vei trata niciodată această zicală drept adevărul. În momentul de față, nu te pun să negi corectitudinea acestei zicale; în schimb, te determin să înțelegi că această zicală nu este adevărul, îți arăt ce adevăruri ar trebui să înțelegi și cum ar trebui să susții adevărul în aceleași circumstanțe. Înțelegi? Spuneți-Mi așadar cum înțelegeți voi. („Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” se referă la modul în care ar trebui să practice oamenii în vremuri de nenorocire, dar în casa lui Dumnezeu termenul „nenorocire” nu există. Când Dumnezeu îi dă în vileag pe oameni sau îi supune la încercări, totul face parte din procesul lui Dumnezeu de a-i desăvârși – aceasta nu e o nenorocire. Această zicală le spune oamenilor că trebuie să-și amintească greutățile pe care le suferă în acest moment și să recâștige teren în viitor. Această expresie nu are temei în casa lui Dumnezeu. Voi da un exemplu care este puțin nepotrivit: după ce sunt înlocuiți, unii conducători folosesc expresia „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere” pentru a se motiva, spunând: „Voi învăța de la Goujian, regele Împărăției Yue, voi dormi pe vreascuri și voi linge fiere. Va veni vremea când îmi voi relua vechea funcție și voi deveni din nou conducător. Veți vedea! Acum mă criticați, spunând că sunt rău într-o privință sau alta. Într-o zi, voi recâștiga ce am pierdut și vă voi arăta de ce sunt în stare. Sigur va veni ziua în care umilința pe care am suferit-o acum va fi spălată!”) Acesta e un exemplu foarte bun. V-a luminat? Aveți vreodată momente când vreți să dormiți pe vreascuri și să lingeți fiere? Vă gândiți vreodată să recâștigați terenul pierdut? (Da. Am aceste gânduri când oamenii îmi resping opiniile. De exemplu, când discut despre unele lucruri cu frații și surorile și ei pun la îndoială opiniile pe care le prezint, mă simt recalcitrantă în inima mea și mă gândesc: „Într-o zi, trebuie să fac o treabă bună și să vă arăt eu.” Apoi, merg și muncesc din greu ca să dobândesc cunoștințe în acel domeniu al lucrării, dar aceasta este mentalitatea greșită.) Aceasta nu este o atitudine de acceptare, de căutare sau de practicare a adevărului, ci una de încăpățânare și de a dori să le demonstrezi ceva altora – este o atitudine de a nu accepta înfrângerea. Acest tip de atitudine este considerat pozitiv în rândul omenirii. Să nu accepți niciodată înfrângerea este un temperament bun într-un fel și înseamnă că o persoană are tenacitate, deci de ce se spune că nu este o practicare a adevărului? Deoarece atitudinea ei când face lucruri, precum și principiile și motivațiile din spatele acțiunilor ei nu se bazează pe adevăr; în schimb, se bazează pe zicala din cultura tradițională „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”. Deși se poate spune că această persoană are o prezență puternică, iar mentalitatea și atitudinea ei de a dori să câștige și de a nu accepta înfrângerea câștigă respectul oamenilor din lumea seculară, în fața adevărului, cum sunt mentalitatea și temperamentul de acest fel? Sunt minuscule și de-a dreptul îngrozitoare; sunt detestate de Dumnezeu. Cine mai are ceva de împărtășit? (Când îndeplinesc o datorie, deoarece nu sunt familiarizată cu acel domeniu de lucru, cred că oamenii nu mă iau în serios. Prin urmare, mă mobilizez în secret în inima mea: „Trebuie să studiez temeinic acest domeniu de lucru și să vă arăt că, în realitate, sunt capabilă.” Uneori, când oamenii atrag atenția asupra unor neajunsuri în datoria mea, mă străduiesc să mă schimb; îndur greutăți, plătesc un preț pentru a învăța meseria și suport oricât de multe greutăți, dar nu caut cum să-mi fac bine datoria; în schimb, vreau să vină o zi când îi pot face pe ceilalți să mă admire și când pot câștiga respectul altora. Și eu am o stare de felul „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”.) Din ceea ce ați împărtășit cu toții, am observat o problemă. Credeți în Dumnezeu de un număr de ani nu tocmai mic, v-ați abandonat familiile și carierele și ați suferit multe greutăți, dar ați cules atât de puține roade. În plus, sunteți capabili să îndurați greutăți, să vă consumați în îndatoririle voastre și să plătiți un preț, dar de ce nu progresați niciodată în adevăr? Cum se face că adevărurile pe care le înțelegeți sunt atât de puține și de superficiale? Motivul este că nu puneți accent pe adevăr. Vreți mereu să dormiți pe vreascuri și să lingeți fiere, iar inimile voastre sunt pline până la refuz de dorința de a vă demonstra puterile. Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere este un „mare buboi” – crezi că este un lucru bun? Care este rezultatul final de a dormi pe vreascuri și a linge fiere? Când o persoană vrea să demonstreze că este capabilă și competentă, că nu le este inferioară celorlalți și nu poate pierde în fața nimănui, va dormi pe vreascuri și va linge fiere. Cu alte cuvinte, va „îndura cele mai mari greutăți pentru a deveni cel mai grozav dintre oameni”. Așadar, în ce moduri se manifestă faptul de a dormi pe vreascuri și a linge fiere? Primul mod în care se manifestă este de a nu accepta înfrângerea. Al doilea este de a îndura umilința și a purta o povară grea. Nu puteți folosi niciun cuvânt pentru a dezbate lucrurile cu alții, a-i respinge sau a vă apăra, dar depuneți efort în secret. Ce fel de efort? Ar putea fi prețul pe care îl plătiți: lucrați până noaptea târziu, vă treziți devreme dimineața sau citiți cuvintele lui Dumnezeu și învățați despre domeniul vostru de lucru în timp ce alții se distrează, depunând un efort suplimentar. Înseamnă că îndurați greutăți? Acest lucru se numește a dormi pe vreascuri și a linge fiere. Care este al treilea mod în care se manifestă? Se manifestă la oamenii care au un fel de ambiție măreață în sufletul lor și care nu se plâng de necazurile lor din cauza acestei ambiții mărețe. Ei vor să susțină obiectivele pe care și le-au stabilit și pe care vor să le atingă și să mențină această voință de a lupta. Ce este această voință de a lupta? De exemplu, dacă vrei să devii conducător sau să îndeplinești o anumită sarcină, trebuie să păstrezi mereu această stare de spirit lăuntrică; nu trebuie să-ți uiți niciodată hotărârea, misiunea, aspirațiile și idealurile. Cum ai descrie acest lucru într-o singură frază? (A nu pierde din vedere motivația inițială de a face ceva.) A nu pierde din vedere motivația inițială de a face ceva; este corect, dar nu suficient de puternic. (Să păstrezi o mare ambiție în inima ta.) E mai bine. Conține puțin din acel sentiment. Cum poți spune aceste cuvinte într-un mod mai exact și mai concis? (Voința de a lupta și aspirații.) Cum ai spune acest lucru în termeni compleți? Multe bătălii și multe înfrângeri, dar devenind mai curajos cu cât lupți mai mult. Este o voință de a lupta în care nu te dai niciodată bătut. Este așa cum spun unii: „Te-ai descurajat după ce ai fost înlocuit? Eu am fost înlocuit de multe ori, dar nu m-am descurajat niciodată. Ori de câte ori dau greș, pur și simplu mă urc înapoi în șa. Trebuie să avem voința de a lupta!” Din perspectiva lor, această voință de a lupta este un lucru pozitiv. Ei nu cred că este un lucru rău când oamenii au aspirații, idealuri și voința de a lupta. Cum tratează ei ambițiile și dorințele produse de firea coruptă a aroganței? Le tratează ca pe ceva pozitiv. Prin urmare, sunt de părere că este corect să poată îndura greutățile de a dormi pe vreascuri și a linge fiere pentru a atinge scopul pe care îl urmăresc și pe care îl consideră adecvat, că oamenii privesc acest lucru în mod favorabil și că ar trebui să fie adevărul. Acestea sunt trei manifestări ale expresiei „a dormi pe vreascuri și a linge fiere”. Pot aceste trei manifestări să explice sensul zicalei „Să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? (Da, pot.) Atunci, voi avea părtășie în detaliu despre aceste trei manifestări.

A. A nu accepta înfrângerea

Să începem prin a discuta despre prima manifestare a dormitului pe vreascuri și a lingerii fierii: să nu accepți înfrângerea. Ce înseamnă să nu accepți înfrângerea? Ce manifestări obișnuite ale oamenilor dovedesc că aceștia au mentalitatea de a nu accepta înfrângerea? Ce fel de fire este neacceptarea înfrângerii? (Aroganță și intransigență.) Conține cele două firi evidente ale aroganței și intransigenței. Ce altceva? (Dorința de a câștiga.) Este aceasta o fire? Aceasta e o manifestare. Acum vorbim despre firi. (Aversiunea față de adevăr.) Aversiunea față de adevăr înseamnă cu siguranță că ei nu acceptă adevărul. De exemplu, dacă un conducător sau un lucrător spune că faptele tale încalcă principiile și întârzie lucrarea casei lui Dumnezeu și vrea să te înlocuiască, crezi în sinea ta: „Hm, nu cred că faptele mele sunt greșite. Dacă vrei să mă înlocuiești, n-ai decât. Dacă nu mă lași să le fac, atunci nu le voi face. Mă voi supune!” În această supunere există o atitudine de a nu accepta înfrângerea. Aceasta este o fire. În afară de aroganță, intransigență și aversiune față de adevăr, ce altceva conține această fire? Există o fire de a dori să rivalizezi cu Dumnezeu? (Da.) Atunci ce fire este aceasta? Este ferocitate. Nu puteți să recunoașteți nici măcar o fire atât de feroce. De ce spun că este feroce? (Pentru că vor să rivalizeze cu Dumnezeu.) Încercarea de a rivaliza cu adevărul se numește ferocitate – este prea feroce! Dacă nu ar fi feroce, nu ar încerca să rivalizeze cu adevărul și nici să rivalizeze sau să concureze cu Dumnezeu. Aceasta e o fire feroce. În neacceptarea înfrângerii există aroganță, intransigență, aversiune față de adevăr și ferocitate. Acestea sunt firile evidente de care este legată. Cum se manifestă neacceptarea înfrângerii? Ce mentalități cuprinde? Cum gândesc oamenii care nu acceptă înfrângerea? Care este atitudinea lor? Ce spun ei, ce gândesc și ce dezvăluie atunci când se confruntă cu lucruri precum înlocuirea? Cea mai comună manifestare este atunci când îndeplinesc o datorie și Cel de mai sus vede că nu sunt potriviți să facă această datorie și îi înlocuiește, iar ei cugetă în sinea lor: „Nu am nicio șansă împotriva ta. Nu mă voi certa cu tine. Am talent. Aurul veritabil este menit să strălucească în cele din urmă, iar eu sunt o persoană talentată oriunde aș merge! Indiferent ce rânduieli face Cel de mai sus pentru mine, le voi suporta și le voi asculta deocamdată.” De asemenea, aceștia vin înaintea lui Dumnezeu și se roagă: „Dumnezeule, Îți cer să mă împiedici să mă plâng. Îți cer să-mi legi limba, să mă faci să nu Te judec sau să Te hulesc și să mă faci capabil să mă supun.” Dar apoi cugetă din nou: „Nu pot să mă supun. Aceasta e partea cea mai grea. Nu pot accepta acest lucru. Ce ar trebui să fac? Acestea sunt rânduielile Celui de mai sus; nu pot să fac nimic. Sunt atât de talentat, dar de ce nu pot să-mi folosesc niciodată talentele în casa lui Dumnezeu? Se pare că încă nu am citit suficient din cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să citesc mai multe dintre cuvintele Lui de acum înainte!” Ei nu cedează și nu cred că le sunt inferiori altora, ci doar că au crezut ceva mai puțin timp în Dumnezeu și că pot compensa acest lucru. Prin urmare, depun eforturi citind cuvintele lui Dumnezeu și ascultând predici. Învață un nou imn și citesc un capitol din cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și exersează predicarea. Treptat, se familiarizează tot mai mult cu cuvintele lui Dumnezeu, pot predica multă doctrină spirituală și pot să aibă părtășie în adunări. Există aici vreo dorință de a nu accepta înfrângerea? (Da.) Ce fel de dorință este? (O dorință ticăloasă.) Acest lucru este problematic! De ce, de îndată ce o disecăm, o etichetați imediat drept o dorință ticăloasă? Nu sunt bune aceste lucruri? Viața lor spirituală este normală; nu iau parte la lucruri seculare; nu bârfesc; sunt capabili să recite multe capitole din cuvintele lui Dumnezeu și să cânte multe imnuri din memorie. Sunt „elite”! Așadar, de ce spuneți că aceasta e o dorință infamă? (Intenția lor este de a dovedi că sunt capabili și că nu le sunt inferiori altora.) Acest lucru se numește a nu accepta înfrângerea. Neacceptând înfrângerea, se înțeleg pe ei înșiși cu adevărat și își recunosc problemele? (Nu.) Își recunosc ei corupția și firea arogantă? (Nu.) Atunci ce dovedesc neacceptând înfrângerea? Vor să demonstreze că sunt capabili și superiori; vor să demonstreze că sunt mai buni decât alții și, în cele din urmă, că înlocuirea lor a fost o greșeală. Dorința lor este îndreptată în această direcție. Nu este aceasta o neacceptare a înfrângerii? (Ba da.) Această atitudine de a nu accepta înfrângerea a produs aceste acțiuni ale lor de a suporta greutăți, de a plăti un preț, de a îndura umilința și de a purta o povară grea. La prima vedere, pare că depun mult efort, că pot să îndure greutăți, să plătească un preț și, în cele din urmă, să-și atingă obiectivele, dar de ce nu este mulțumit Dumnezeu? De ce îi condamnă El? Pentru că Dumnezeu scrutează adâncul inimii oamenilor și evaluează fiecare persoană conform adevărului. Cum evaluează Dumnezeu comportamentul, intențiile, manifestările și firile fiecărei persoane? Toate aceste lucruri sunt evaluate conform adevărului. Atunci, cum evaluează Dumnezeu această chestiune și cum o definește? Indiferent cât de multe greutăți ai suferit și cât de mare a fost prețul pe care l-ai plătit, în ultimă instanță, nu te-ai străduit să obții adevărul; intenția ta nu este să te supui sau să accepți adevărul; în schimb, te folosești de metoda ta de a îndura suferințe și a plăti un preț ca să demonstrezi că modul în care te-au clasificat și tratat Dumnezeu și casa Lui a fost greșit. Ce implică acest lucru? Vrei să dovedești că ești o persoană care nu a greșit niciodată și care nu are o fire coruptă. Vrei să dovedești că modul în care te-a tratat casa lui Dumnezeu nu a fost în conformitate cu adevărul și că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sunt uneori greșite. De exemplu, când a fost vorba de tine, au existat o neglijență și o problemă, iar cazul tău dovedește că ale lui Dumnezeu cuvinte nu sunt adevărul și că nu trebuie să te supui. Nu este acesta rezultatul? (Ba da.) Aprobă Dumnezeu acest tip de rezultat sau îl condamnă? (Îl condamnă.) Dumnezeu îl condamnă.

Este în conformitate cu adevărul această atitudine de a nu accepta înfrângerea pe care o au oamenii? (Nu.) Dacă spunem că această atitudine nu este în concordanță cu adevărul și că se află la mare distanță față de adevăr, ar fi corectă acea afirmație? Nu, pentru că acea atitudine nu este deloc legată de adevăr. În lume și în rândul întregii omeniri, este lăudată sau condamnată această atitudine de a nu accepta înfrângerea? (Este lăudată.) În ce medii este lăudată? (La locul de muncă și în școli.) De exemplu, dacă ia nota șase la un examen, un elev spune: „Nu voi accepta înfrângerea. Data viitoare voi lua nota nouă.” Când ia nota nouă, vrea să primească nota zece data viitoare. În cele din urmă, reușește acest lucru, iar părinții săi cred că acest copil este ambițios și are un viitor strălucit. Un alt mediu – și cel mai comun – este cel al competițiilor. Unele echipe pierd o competiție și pe față li se citește rușinea, dar nu acceptă înfrângerea. Datorită acestei mentalități și atitudini de a nu accepta înfrângerea, ele muncesc din greu și se antrenează mai mult, iar la următoarea competiție înving cealaltă echipă și o pun într-o lumină nefavorabilă. În această societate și în rândul omenirii, a nu accepta înfrângerea este un fel de mentalitate. Ce este o mentalitate? (Este un mod de gândire care îi susține pe oameni din punct de vedere psihologic.) Corect. Este un impuls care îi ajută pe oameni să avanseze mereu având curaj, să nu fie învinși, să nu se descurajeze, să nu se retragă și să-și atingă idealurile și obiectivele. Acest lucru se numește a nu accepta înfrângerea. Este un fel de mentalitate de a nu accepta înfrângerea. Oamenii cred că, dacă nu au această mentalitate, acest „spirit”, atunci viața nu are niciun sens. Pe ce anume se bazează ei în viață? Viața lor se bazează pe un fel de mentalitate. De unde provine această mentalitate? Provine din noțiunile și închipuirile oamenilor, precum și din firile lor corupte. Nu este practic, iar oamenii nu pot dobândi acest lucru. De când a creat Dumnezeu omenirea și până acum, indiferent câți ani au trecut, există atât de multe lucruri pozitive, cum ar fi ordinea potrivit căreia trăiesc viețuitoarele, ordinea potrivit căreia trăiește omenirea și ordinea potrivit căreia funcționează cerul, pământul, toate lucrurile, universul și așa mai departe. În funcție de gândurile și de nivelul lor de educație, oamenii ar trebui să poată găsi o ordine pe care să o respecte în toate acestea, pe care să o considere principiul și impulsul pentru felul în care acționează și se comportă sau fundația pentru acestea. Însă ei nu depun eforturi în direcția corectă – în ce direcție își aplică ei forța? Își aplică forța în direcția greșită, adică încalcă ordinea potrivit căreia se dezvoltă lucrurile și ordinea potrivit căreia toate lucrurile își parcurg ciclul – vor mereu să distrugă această ordine naturală pe care a rânduit-o Dumnezeu și să folosească metode și mijloace umane de a crea fericire. Ei nu știu cum se câștigă fericirea, ce taină se află în ea sau care este sursa; nu caută această sursă. În schimb, încearcă să folosească o abordare umană pentru a crea fericire și vor mereu să creeze și miracole. Încearcă să folosească o abordare umană pentru a schimba ordinea normală a tuturor acestor lucruri și apoi să obțină fericirea și obiectivele pe care le doresc. Toate acestea sunt anormale. Care este rezultatul final al faptului că oamenii se bazează pe ei înșiși ca să lupte pentru asemenea lucruri, indiferent de modul în care luptă? Această lume pe care Dumnezeu a dăruit-o omenirii să o gestioneze a fost acum degradată. Cine este cea mai mare victimă odată ce a fost degradată? (Omul.) Omenirea este cea mai mare victimă. Oamenii au distrus lumea în această măsură, dar tot susțin că nu se vor da niciodată bătuți. Nu e ceva în neregulă cu mintea lor? Care e consecința finală care decurge din faptul că nu se dau niciodată bătuți? Un dezastru catastrofal. Nu este doar faptul că pierd una sau două competiții ori că li se citește rușinea pe față. Și-au distrus perspectivele și și-au blocat căile de scăpare – s-au distrus singuri! Aceasta este urmarea neacceptării înfrângerii.

Ceea ce disecăm acum este o manifestare tipică a firii feroce și arogante a Satanei, și anume cea de a nu se da niciodată bătut. A nu se da niciodată bătut este o mentalitate. O criticăm, o expunem și o condamnăm, dar dacă o condamni în mijlocul omenirii, vor accepta oamenii acest lucru? (Nu.) De ce nu? (Pentru că toți oamenii laudă această expresie.) Ei promovează această mentalitate. Dacă un individ nu are o fărâmă din mentalitatea de a nu accepta înfrângerea și a nu se da niciodată bătut, ceilalți vor spune că este slab. Dacă nu promovăm aceste lucruri, înseamnă că suntem slabi? (Nu, nu suntem.) Oamenii spun: „Cum adică nu ești slab? Nu trăiești viața cu tărie de caracter. Ce rost mai are să trăiești?” Este adevărată această afirmație? Să o disecăm mai întâi: ce fel de atitudine este aceea de a nu accepta înfrângerea? Oamenii cu rațiune normală ar trebui să aibă această atitudine? De fapt, dacă oamenii au o rațiune normală, nu ar trebui să aibă această mentalitate. E greșit să ai această mentalitate. O persoană trebuie să înfrunte realitatea pentru a fi cineva care are rațiune. Ca atare, neacceptarea înfrângerii înseamnă în mod evident că nu are rațiune; înseamnă că ceva nu este în regulă cu mintea ei, iar această atitudine este categoric greșită. Pentru credincioșii în Dumnezeu, precis vorbind, nu ar trebui să aibă această mentalitate, deoarece o fire arogantă este inerentă în neacceptarea înfrângerii. Le este ușor oamenilor să accepte adevărul când au o fire arogantă? (Nu.) Aceasta e o problemă. Dacă folosești o fire arogantă ca bază pentru a urmări adevărul, atunci ce urmărești? Ce urmărești sigur nu este adevărul, deoarece această urmărire nu este în mod inerent pozitivă și ceea ce câștigi categoric nu va fi adevărul; va fi cu siguranță un fel de „mentalitate” pe care și-au imaginat-o oamenii. Dacă oamenii tratează o astfel de mentalitate ca fiind adevărul, atunci au rătăcit calea. Așadar, dacă ar fi să corectăm mentalitatea de a nu accepta înfrângerea, ce am spune? Am spune că oamenii trebuie să înfrunte probleme reale și să facă lucrurile conform adevărurilor-principii, că nu ar trebui să aibă o atitudine de a nu accepta înfrângerea. Dacă nu acceptă înfrângerea, pe cine nu acceptă ei? (Pe Dumnezeu.) Nu acceptă adevărul. Mai exact, nu acceptă adevăratele date ale problemei, nu acceptă că au făcut ceva greșit și au fost dezvăluiți și nu acceptă că au o fire arogantă. Aceste lucruri sunt adevărate. Îi poți combate așadar pe acești oameni? Cea mai bună modalitate de a-i contracara este să folosești lucrul pe care îl consideră cel mai stânjenitor. Ce lucru din lumea de astăzi este considerat de omenire cel mai stânjenitor? Știința. Ce a oferit știința omenirii? (Dezastre.) Știința, lucrul pe care omenirea îl laudă cel mai mult și de care este cea mai mândră, i-a adus dezastre fără precedent. Acum că aveți acest indiciu, cum ar trebui să-i combateți pe acești oameni pentru a-i face de rușine? Ce spuneți: ar trebui făcuți de rușine cei care sunt de teapa Satanei? (Da.) Dacă nu-i faci de rușine, vor desconsidera mereu adevărul, îi vor discrimina pe cei care cred în Dumnezeu și vor crede că aceia care au credință în Dumnezeu cred doar pentru că sunt slabi. Cum ar trebui să-i combateți? (Spunând: „Ești doar o persoană obișnuită. Ce ai tu așa încât să nu fie nevoie să accepți înfrângerea? De ce este în regulă să nu cedezi? Și ce dacă unii sunt oameni de știință? Indiferent cât de avansată este tehnologia științifică pe care o dezvoltă ei, ce importanță are? Pot oamenii de știință să rezolve toate dezastrele pe care știința le-a provocat acum omenirii?”) Aceasta e modalitatea corectă de a-i combate. Gândește-te, este o modalitate bună de a-i combate? Spui: „Omenirea a trăit până în zilele noastre, dar oamenii nici măcar nu știu cine sunt strămoșii lor, deci cum pot ei să nu cedeze? Nici măcar nu știi de unde vii, deci ce motive ai să fii cu nasul pe sus? Nici măcar nu-L recunoști pe Dumnezeul care te-a creat, deci cum poți să nu accepți înfrângerea? Dumnezeu i-a creat pe oameni, iar acesta este un lucru atât de glorios, dar tu nu-l recunoști sau accepți; în schimb, insiști să crezi și să recunoști că oamenii au evoluat din fiare. Cât de umil ești? Dumnezeu este atât de puternic și de nobil; El spune că este Creatorul tău, dar tu nu recunoști că ești o ființă creată de El. Cât de josnic ești?” Ce vor răspunde? „Oamenii au evoluat din maimuțe, dar suntem tot animale de nivel superior.” „Atunci nu sunteți tot animale și fiare? Noi nu recunoaștem că suntem animale. Suntem oameni, suntem ființe umane create de Dumnezeu. Dumnezeu i-a creat pe oameni și recunoaște că ești o persoană, dar tu nu vrei să fii o persoană. Insiști să negi faptul că Dumnezeu i-a creat pe oameni. Insiști să fii o fiară. Ce rost are să trăiești? Ești vrednic să trăiești?” Există forță în aceste cuvinte? (Da.) Așa îi combatem pe acești oameni. Indiferent dacă recunosc sau nu, dacă acceptă sau nu, acestea sunt fapte. Voi discuta despre un alt aspect. Oamenii nu acceptă niciodată înfrângerea, cred că sunt foarte capabili, că au tehnologie avansată și toate formele de înțelepciune, dar cum tratează ei natura? Se luptă constant cu ea și vor mereu să o subjuge. Nu înțeleg deloc cum să urmeze ordinea naturii. Care a fost, în cele din urmă, consecința gestionării naturii de către omenire? Oare toate acestea nu sunt gestionate de oameni care cunosc și înțeleg știința? Nu refuzi să accepți înfrângerea? Nu ești o persoană capabilă? Nu este adevărat că nu ai nevoie de suveranitatea lui Dumnezeu? Omenirea și natura au coexistat de mii de ani, însă, în mod incredibil, oamenii tot nu știu cum să gestioneze natura. Omenirea se dezvoltă excesiv, consumă excesiv și poluează grav natura până în punctul în care resursele naturale sunt acum tot mai insuficiente. În plus, nici apa pe care o beau oamenii, nici mâncarea pe care o mănâncă, nici aerul pe care îl respiră nu sunt lipsite de otrăvuri. Când Dumnezeu a creat inițial natura, toate ființele vii, hrana, aerul și apa erau curate și fără otrăvuri, dar după ce a dat natura omenirii să o gestioneze, toate aceste lucruri au fost otrăvite. Înșiși oamenii sunt cei care trebuie să se „bucure” de aceste lucruri. Așadar, cum pot oamenii să nu accepte înfrângerea? Dumnezeu a creat o lume atât de frumoasă pentru oameni și i-a lăsat să o gestioneze, dar cum au gestionat-o ei? Știu oare să o gestioneze? Omenirea a abuzat de ea până în punctul în care a fost complet distrusă – nu au scăpat nici oceanele, munții, pământul, aerul și nici măcar stratul de ozon din cer; toate au fost devastate. Cine va suporta în cele din urmă consecințele groaznice ale tuturor acestor lucruri? (Oamenii.) Omenirea însăși. Oamenii sunt cât se poate de proști, dar se cred grozavi și nu acceptă înfrângerea! De ce nu acceptă? Dacă omenirea este lăsată să gestioneze în continuare lucrurile în acest fel, va fi readusă natura la starea ei inițială? Niciodată. Dacă omenirea se bazează pe această mentalitate de a nu accepta înfrângerea, lumea și natura vor deveni doar tot mai rele, mai cumplite și mai murdare sub gestionarea ei. Care vor fi consecințele finale? Omenirea va muri în acest mediu pe care l-a distrus. Atunci cine poate să schimbe toate acestea în cele din urmă? Dumnezeu. Dacă oamenii sunt capabili de aceasta, atunci unul dintre ei poate să facă un pas în față și să încerce să schimbe starea actuală a lumii, dar există cineva care îndrăznește să-și asume această responsabilitate? (Nu.) Atunci de ce nu acceptă oamenii înfrângerea? Nu pot nici măcar să protejeze apa pe care o beau. Natura nu a fost distrusă de lei sau tigri, cu atât mai puțin de păsări, pești sau insecte; în schimb, oamenii înșiși au fost cei care au devastat-o și au distrus-o. Oamenii trebuie să culeagă în cele din urmă ce au semănat. Există vreun mod de a schimba lucrurile acum? Nu pot fi schimbate. Se poate spune cu siguranță că, dacă Dumnezeu n-ar veni să facă toate aceste lucruri, mediul în care trăiește întreaga omenire ar deveni tot mai rău și tot mai cumplit; nu ar deveni mai bun. Numai Dumnezeu poate schimba toate acestea. Este în regulă dacă omenirea nu acceptă înfrângerea? Poți schimba acest mediu? Ți s-a dat un mediu bun, dar tot ce poți face este să-l distrugi; nu-l protejezi. Ce este lanțul trofic al întregii lumi? Îl înțelege omenirea? Nu. De exemplu, lupii sunt animale feroce. Dacă omenirea ar ucide toți lupii, ar crede că a cucerit natura. Cu acest tip de hotărâre, acest tip de moral și această mentalitate de a se ridica la înălțimea unei provocări, omenirea începe să vâneze lupii la scară largă. Când omoară aproape toți lupii dintr-o zonă de pășune, oamenii cred că au cucerit natura și au cucerit specia lupilor. Totodată, ei agață piei de lup în casele lor, poartă haine și pălării din piele de lup și își pun pielea unui pui de lup în vârfurile pumnalelor. Fac poze și spun lumii întregi: „Am cucerit această specie care era o amenințare pentru omenire – lupii!” Nu este puțin prematură mulțumirea lor de sine? Fiind mai puțini lupi, din exterior pare că viața oamenilor și a anumitor alte viețuitoare nu este amenințată, dar ce consecințe vor urma? Omenirea trebuie să plătească scump acest lucru. Ce preț trebuie să plătească? Atunci când lupii sunt uciși în număr mare, populația de lupi scade. Imediat după aceasta, tot soiul de iepuri, șoareci și orice alt animal de pajiște pe care îi mănâncă lupii încep să se înmulțească la scară uriașă. Când aceste animale există în număr excesiv, care este prima consecință? (Iarba dispare.) Este tot mai puțină iarbă. Când este mai puțină iarbă, solul este tot mai puțin acoperit de vegetație. Când aceste animale există în număr excesiv, ele trebuie să consume cantități mari de iarbă, iar viteza cu care crește iarba nu este proporțională cu numărul de erbivore. Când aceste lucruri nu sunt proporționale, ce se întâmplă? (Apare deșertificarea.) Da, deșertificarea. Când nu este acoperit de vegetație, solul începe să se transforme în nisip și, treptat, devine o zonă nisipoasă. Majoritatea plantelor nu prind rădăcini sau nu se înmulțesc în nisip, prin urmare terenurile aride se măresc rapid și se extind tot mai mult, iar în cele din urmă toate pajiștile se transformă într-un deșert. După aceasta, deșertul va începe să invadeze zonele în care locuiesc oamenii și ce vor simți aceștia mai întâi? Când văd că suprafața deșertului s-a mărit, poate că oamenii nu simt că ar trebui să se teamă, dar când va veni ziua în care îi va lovi o furtună de nisip, ce vor păți ei? La început, nisipul va fi purtat de vânt. Apoi, când va veni anotimpul vijeliilor, oamenii nu vor putea nici măcar să-și deschidă ochii pentru că furtuna de nisip este foarte puternică. Vor avea corpul acoperit de nisip, iar gurile le vor fi pline de el. În cazuri extreme, casele, animalele sau oamenii din apropierea deșertului pot fi înghițiți de nisip. Pot oamenii să oprească nisipul? (Nu.) Nu-l pot opri, așa că trebuie să se mute, retrăgându-se tot mai mult spre interiorul țării. În cele din urmă, pajiștile vor deveni tot mai mici, deșertul se va mări tot mai mult și vor fi din ce în ce mai puține locuri unde pot trăi oamenii. Așadar, mediul în care trăiesc ei se va fi îmbunătățit sau înrăutățit? (Se va fi înrăutățit.) Cum a apărut acest rezultat pe care trebuie să-l suporte? Ce l-a declanșat? (Uciderea lupilor.) A început când au ucis lupii. A fost un lucru mărunt, nesemnificativ. Dacă oamenii nu înțeleg cum să urmeze această ordine și nu înțeleg cum să protejeze această ordine, ce consecințe vor decurge până la urmă? Oamenii vor fi nimiciți de nisipuri. Nu este acesta un dezastru catastrofal? Uciderea lupilor este un tip de comportament, dar ce fire se află în miezul acestuia? Care este esența acestei firi? Care este motivația lor pentru a proceda astfel? Ce moduri de gândire au oamenii care manifestă acest tip de comportament? (Dorința de a subjuga natura.) Așa este, vor să o subjuge. Oamenii cred că lupii sunt dușmanul lor natural. Lupii reprezintă o amenințare pentru omenire și mănâncă mereu oameni. Lupii nu sunt un lucru bun. Oamenii îi demonizează în acest fel, apoi încearcă să-i subjuge și să-i șteargă de pe fața pământului, așa încât să nu mai rămână nici măcar unul. Atunci, pot trăi confortabil și liniștiți și nu vor fi deloc amenințați. Aceasta este motivația pe baza căreia încep să omoare lupi. Ce dictează acest lucru? Este dictat de o mentalitate de a nu accepta înfrângerea. Omenirea nu știe să gestioneze sau să standardizeze în mod corect lupii și, în schimb, vrea mereu să-i omoare și să-i șteargă de pe fața pământului. Vrea să inverseze această ordine și să o transforme în alta. Care este rezultatul? Oamenii sunt înghițiți de nisip. Nu se ajunge aici? (Ba da.) Aici se ajunge. Din întreaga rasă umană și întreaga lume pe care a creat-o Dumnezeu, într-un mic colț al planetei – care ar putea să nu fie mai mare în ochii lui Dumnezeu decât o alună – s-a produs acest mic incident, dar oamenii nu pot nici măcar să-l vadă clar. Ei continuă să concureze cu natura, cu Dumnezeu și nu acceptă înfrângerea! Ce consecință aduce neacceptarea înfrângerii? (Distrugerea.) Își provoacă singuri distrugerea! Acest fapt există acolo chiar acum. După ce apare această consecință, cum ar trebui să o rezolve omenirea? (Nu poate.) Nu poate să o rezolve. Unele organizații sociale și unii oameni cu suflet bun care desfășoară activități de interes public iau atitudine și cer menținerea unui ecosistem echilibrat. Motivația și motivul lor de a face acest lucru sunt corecte și cerința lor este și ea corectă. Răspunde cineva? (Nu.) Nici guvernul nu ia măsuri – nimeni nu ține seama de această problemă. Oamenii cunosc cauza problemei, dar o cercetează puțin ca spectatori și asta este tot. Ucid în continuare lupi la fel ca înainte. Cineva spune: „Dacă îi omori în continuare așa, într-o zi vei fi îngropat în nisip”, dar ei răspund: „Atunci, voi fi îngropat. Nu e ca și cum voi fi singurul. De ce m-aș teme?” Ce fire este aceasta? Una de amorțeală și lipsă de gândire; nu au umanitate. Cine nu se teme de moarte? Deci cum au putut să spună o asemenea frivolitate? Ei nu cred că se va întâmpla așa ceva. Gândesc în sinea lor: „Pământul este imens. Pe lângă deșerturi, există și munți și păduri. Ar putea toate acestea să fie distruse atât de repede? Mai este mult timp! Tocmai am ucis câțiva lupi și unele locuri s-au transformat într-un deșert, iar tu te temi atât de mult? Dacă ar trebui să fie uciși, atunci trebuie să-i ucidem.” Nu este o prostie? Au ucis câțiva lupi și, după doar 20 sau 30 de ani, o porțiune de pajiște verde s-a transformat complet. Dacă oamenii ar împrăștia semințe de iarbă pe acest teren sau ar planta plante care pot să crească în deșert – dacă ar fi capabili să schimbe acest mediu, atunci omenirea și-ar compensa greșelile și nu ar fi prea târziu, dar este atât de simplu în realitate? Ordinea pe care a implementat-o Dumnezeu este cea mai bună și cea mai potrivită. Oamenii trebuie să urmeze această ordine pentru a conserva pământul și pentru ca aceste animale, plante și rasa umană să poată trăi în continuare pe pământ, toate ființele înțelegându-se deosebit de bine și coexistând într-un mod care să fie atât reciproc restrictiv, cât și simbiotic. Dacă o parte din aceasta este distrusă, este posibil să nu vezi consecințe în termen de 10 ani, dar după 20 de ani, când îți vei face cu adevărat o idee despre consecințe, nimeni nu va putea să le îndrepte. Ce implică acest lucru? Că, dacă Dumnezeu nu face schimbări masive, din acel moment, mediul în care trăiește omenirea va deveni tot mai rău; nu se va dezvolta într-o direcție bună. Aceasta va fi consecința. Care este sursa acestei consecințe? Sursa este mentalitatea de a nu accepta înfrângerea, mentalitate pe care omenirea o laudă și care este prima manifestare de a dormi pe vreascuri și a linge fiere. Din perspectiva oamenilor, a dormi pe vreascuri și a linge fiere este o zicală „extraordinară” și „sacră”, dar primul efect pe care îl are asupra omenirii ideea generată de aceasta este de a atrage astfel de consecințe negative majore asupra lor. Oamenii cred: „Nu există o ordine în lumea naturală? Mie nu mi se pare mare lucru. Nu spun oamenii că este sfântă și nu ar trebui distrusă? Ei bine, am de gând să o distrug și vom vedea ce se întâmplă!” Consecința negativă de care „se bucură” omenirea astăzi este ultimul lucru pe care își dorește să-l vadă. Așa ia naștere consecința de a „vedea ce se întâmplă”; este expusă în fața omenirii ca să fie văzută de aceasta. Toți au văzut scenele „sfârșitului lumii”. Nu au primit ce au meritat? Și-au făcut-o cu mâna lor.

Prima manifestare de a dormi pe vreascuri și a linge fiere este neacceptarea înfrângerii. Ce consecințe trebuie să suporte oamenii? Un dezastru catastrofal; ei suportă consecințele negative ale acțiunilor lor – în vorbirea comună, primesc ce au cerut și ce merită! Acum știți dacă această expresie chiar este corectă și dacă este adevărul, nu-i așa? Este această expresie adevărul? (Nu.) Nu este adevărul. Să presupunem că non-credincioșii spun din nou: „Suntem oameni, așa că ar trebui să avem puțin spirit. Ar trebui să avem tărie de caracter!” Tu cugeți și spui: „Este atât de adevărat. Noi, credincioșii, vorbim mereu despre supunere. Nu suntem prea lipsiți de autonomie? Nu suntem prea slabi? Nu avem deloc tărie de caracter.” Gândești așa? Dacă accepți lucrurile pe care le-am spus astăzi, n-ai gândi niciodată așa. Dimpotrivă, ai spune: „Omenirea este o cauză pierdută. Nu e de mirare că Dumnezeu o detestă. Omenirea a depășit deja punctul în care te puteai înțelege cu ea.” Nu ai accepta acel gen de idee. Chiar dacă nu ai un contraargument potrivit sau nu se cade să dezbați cu acești oameni, știi în inima ta că opiniile lor nu sunt în niciun caz adevărul. Indiferent cât de pozitiv consideră oamenii că este acest tip de idee și oricât de mult îl susțin și îl promovează oamenii din această lume, nu vei fi influențat de el. Dimpotrivă, te vei lepăda de el și îl vei disprețui. Am terminat de avut părtășie despre prima manifestare a dormitului pe vreascuri și a lingerii de fiere. Am început având părtășie despre adevăr, cum am deviat de la subiect? Ceea ce cred este următorul lucru: în cazul în care ceea ce iei din părtășia Mea se limitează la o definiție sau la un concept, nu vei înțelege niciodată care sunt părțile corecte și incorecte ale acestei idei. Vei fi doar încurcat – uneori vei crede că acest tip de idee este corect; alteori vei crede că acest tip de idee este greșit, dar nu-ți va fi clar ce este greșit la el sau ce este corect la el. În plus, vei practica adesea în conformitate cu acest „principiu” și vei fi mereu confuz. Dacă nu poți vedea clar, nu vei putea să renunți la acest tip de idee. Dacă nu poți să renunți la el, poți practica adevărul în mod absolut? Poți să te închini și să urmezi cuvintele lui Dumnezeu ca pe adevăr în mod absolut? Nu, nu în mod absolut. Vei putea să crezi doar relativ sau ocazional că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt corecte sau sunt întotdeauna corecte și vei susține acest lucru sub aspectul doctrinei. Dar dacă ești în continuare afectat și tulburat de această așa-zisă cunoaștere și de aceste cuvinte care par adevărate, dar care sunt de fapt false, atunci cuvintele lui Dumnezeu vor fi mereu relativ corecte pentru tine, în loc să fie adevărul absolut.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger