g. Negarea, condamnarea, judecata și blasfemia

În continuare, haideți să avem părtășie despre termenii: negare, condamnare, judecată și blasfemie. Din cauza faptului că sunt plini de îndoieli cu privire la Dumnezeu, antihriștii nu manifestă niciun interes față de adevărurile exprimate de Dumnezeu. Inimile lor sunt pline de aversiune și ură și nu recunosc niciodată că Hristos este adevărul, darămite să dea vreo dovadă de supunere. Deoarece se îndoiesc adesea și Îl suspectează pe Dumnezeu în inimile lor, creându-și frecvent noțiuni și diverse idei cu privire la acțiunile lui Dumnezeu, fac în mod constant și involuntar evaluări, spunându-și: „Oare dumnezeu chiar există? Ce vrea să spună prin ceea ce afirmă? Dacă sunt evaluate din punctul de vedere al cunoașterii și doctrinei, cum ar trebui să fie înțelese aceste cuvinte? Ce vrea să spună dumnezeu când rostește aceste lucruri? Ce vrea să spună când folosește acest termen? Cui se adresează el?” Cercetează și iar cercetează și, după ani de astfel de investigări, încă nu pot vedea adevărul crucial din cuvintele pe care Dumnezeu le exprimă și din lucrarea pe care o face: că Dumnezeu este adevărul, viața și calea – nu pot să înțeleagă sau să vadă acest lucru. Când oamenii spun că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, antihriștii meditează și se gândesc: „Oare toate cuvintele lui sunt adevărul? Nu sunt doar niște cuvinte obișnuite? Doar niște afirmații convenționale? Nu este nimic profund în ele.” Analizând lucrarea lui Dumnezeu, își spun: „Nu văd aura lui dumnezeu din ceea ce face în biserică sau printre cei aleși. Se spune că dumnezeu este suveran peste toate, dar eu nu o pot vedea. Indiferent dacă mă uit printr-o lupă sau printr-un telescop astronomic, nu pot vedea forma lui dumnezeu și, indiferent cum mă uit, nu-i pot descoperi faptele. Așadar, în prezent, nu pot confirma 100% dacă dumnezeu există cu adevărat. Dar, dacă spun că dumnezeu nu există, am auzit despre existența unor lucruri ciudate și paranormale în lume; deci, în acest caz, s-ar cuveni ca dumnezeu să existe. Dar cum arată dumnezeu de fapt? Cum acționează dumnezeu? Nu știu. Cea mai simplă cale este să văd ce face dumnezeu înlăuntrul celor care-l urmează și ce le spune.” În urma observării, ei văd că, deseori, casa lui Dumnezeu îi emondează pe oameni, îi promovează și îi demite în mod frecvent și că se implică des cu oamenii în părtășie, discuții, schimburi și multe altele despre diverse îndatoriri și despre lucrarea legată de diverse profesii. Își spun: „Nu sunt oare toate acestea lucruri pe care le fac oamenii? Niciunul dintre ele nu este supranatural; toate sunt normale, iar eu nu pot vedea sau simți cum lucrează duhul lui dumnezeu. Dacă nu-l pot simți, nu s-ar putea spune că lucrarea duhului sfânt nu există? Nu este totul imaginat de conștiința oamenilor și de mintea lor? Dacă lucrarea duhului sfânt nu există, atunci oare duhul lui dumnezeu există cu adevărat? Se pare că și acest lucru este discutabil. Dacă duhul lui dumnezeu nu există, atunci dumnezeu există cu adevărat? Este greu de spus.” După cinci ani de experiență, nu pot ajunge să aibă o confirmare, și nici după zece sau chiar cincisprezece ani de experiență. Ce fel de oameni sunt aceștia? Ei au fost dezvăluiți – sunt neîncrezători. Acești neîncrezători își pierd vremea prin casa lui Dumnezeu, lăsându-se pur și simplu purtați de val. Dacă alții răspândesc Evanghelia, o fac și ei; dacă alții își fac datoria, o fac și ei. Dacă întâlnesc o oportunitate de promovare, ei cred că pot „deține o funcție” în casa lui Dumnezeu și, de dragul statutului, sunt capabili să depună ceva efort. În același timp, pot, de asemenea, să comită nechibzuit nelegiuiri, provocând perturbări și tulburări; dacă sunt membri obișnuiți ai bisericii, fără niciun statut, pot găsi modalități de a apela la scurtături, făcând unele lucrări de ochii lumii. Asta înseamnă „să pierzi vremea”. De ce spun „pierd vremea”? În inimile lor, nutresc îndoieli și negare față de Dumnezeu, menținând o atitudine de negare față de existența și esența lui Dumnezeu, ceea ce îi determină să își facă îndatoririle în casa lui Dumnezeu cu reticență. Nu înțeleg și se gândesc mereu la ei înșiși: „Ce rost are să-mi fac datoria și să-l urmez pe dumnezeu în acest fel? Nu câștig bani la un loc de muncă și nu trăiesc o viață normală. Unii tineri chiar își dedică întreaga viață să se consume pentru dumnezeu, dar ce vor câștiga? Așadar, mai întâi voi observa. Dacă pot ajunge cu adevărat la esența lucrurilor și văd speranța de a primi binecuvântări, nu va fi în zadar să depun efort și să mă consum. Dacă nu pot primi cuvintele exacte ale lui dumnezeu sau nu pot ajunge la esența lucrurilor, atunci nu se întâmplă nimic dacă pierd vremea. La urma urmei, nu voi fi epuizat și nu voi fi dat prea mult.” Nu e asta doar o pierdere de vreme? Ei nu sunt sinceri în nimic din ceea ce fac, nu pot susține sau excela în nimic și nu pot plăti cu adevărat prețul. Asta înseamnă să pierzi vremea. Chiar dacă pierd vremea, gândurile lor nu sunt inactive – sunt foarte ocupați. Sunt plini de noțiuni și idei despre multe lucruri pe care le face Dumnezeu și evaluează în inima lor multe lucruri care nu se aliniază la propriile noțiuni, folosind cunoștințe, legi, morala socială, cultura tradițională și așa mai departe. În ciuda tuturor evaluărilor lor, nu numai că nu reușesc să vadă adevărul prin evaluare sau să găsească principiile de practicare a adevărului, ci ajung, în schimb, să vină cu tot felul de condamnări, judecăți și chiar blasfemii la adresa lui Dumnezeu și a lucrării Sale. Ce judecă antihriștii mai întâi? Ei spun: „Lucrarea casei lui dumnezeu este în întregime hotărâtă de oameni; este făcută în întregime de oameni; nu-l pot vedea pe dumnezeu lucrând sau pe duhul sfânt conducând și călăuzind ceva, orișice.” Nu este aceasta declarația neîncrezătorilor? Să pretinzi că totul este făcut de oameni dezvăluie multe probleme. De exemplu, în cazul în care casa lui Dumnezeu alege și cultivă pe cineva care nu este pe placul lor, inimile le devin neînduplecate. Pot antihriștii să se supună cu adevărat? (Nu, nu pot.) Atunci, ce vor face? Vor încerca să o submineze. Dacă subminarea eșuează și niciunul dintre frați și surori nu îi ascultă sau nu îi sprijină, vor începe să o condamne, spunând: „Casa lui dumnezeu este nedreaptă și îi lipsesc principiile în modul în care îi tratează pe oameni. Există mulți cai iuți în lume, dar puțini care să-i poată recunoaște.” Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ei sunt cai iuți, dar, din păcate, casa lui Dumnezeu nu are pe nimeni care să-i poată recunoaște. După ce vor condamna această chestiune, care nu se aliniază la noțiunile lor, făcută de casa lui Dumnezeu, vor începe să răspândească zvonuri, noțiuni și negativitate. Desigur, toate cuvintele lor vor fi dure. Unii chiar ar putea spune: „Acești oameni sunt educați, arătoși, îmbrăcați elegant și de la oraș; noi suntem oameni de la țară, avem ceva talent, dar nu suntem capabili să ne exprimăm sau să comunicăm cu cel de mai sus – nu ne este ușor să fim promovați. Cei care sunt promovați în casa lui dumnezeu sunt cu toții elocvenți, pricepuți să lingușească și au strategii. Eu, pe de altă parte, nu mă exprim atât de bine și nu sunt elocvent, iar simplul fapt de a avea talente lăuntrice este inutil. Deci, în casa lui dumnezeu, zicala: «Există mulți cai iuți, dar puțini care să-i poată recunoaște» se aplică la fel ca în lume.” Ce înseamnă această afirmație? Nu este vorba de a judeca? Ei judecă lucrarea casei lui Dumnezeu și își răspândesc judecățile în culise. În abordarea lor față de Dumnezeu, de lucrarea Sa, de expresiile Sale, de cuvintele Sale, de firea Sa și față de diversele Sale moduri de lucru, antihriștii folosesc cunoașterea și filosofia pentru a le evalua, a le cerceta și a cugeta la ele. În cele din urmă, ajung la o concluzie eronată. Prin urmare, nu acceptă, nu înțeleg și, în inimile lor, nu meditează niciodată în mod serios la niciunul dintre cuvintele rostite de Dumnezeu. În schimb, tratează cuvintele lui Dumnezeu doar ca pe un fel de teorie sau ca pe niște cuvinte care sună frumos. Atunci când apar probleme, nu iau cuvintele lui Dumnezeu ca fundament și principiu pentru modul în care privesc, definesc și evaluează fiecare problemă. În schimb, folosesc perspective umane și filosofia și teoriile Satanei pentru a judeca aceste probleme. Concluziile pe care le trag ei sunt că nimic nu este în conformitate cu propriile noțiuni, iar fiecare cuvânt exprimat de Dumnezeu și fiecare acțiune pe care o întreprinde nu sunt pe placul lor. În cele din urmă, din perspectiva antihriștilor, tot ceea ce face Dumnezeu este condamnat.

Unii antihriști își doresc întotdeauna să dețină putere în casa lui Dumnezeu, dar le lipsesc calibrul și abilitățile speciale, așa că ajung în mod inevitabil să facă unele sarcini banale în casa lui Dumnezeu, cum ar fi curățenie, distribuire de obiecte și alte sarcini simple, de rutină. Pe scurt, oamenii de acest fel cu siguranță nu pot deveni conducători ai bisericii, predicatori sau ceva asemănător. Cu toate acestea, nu se mulțumesc să fie adepți obișnuiți sau să facă ceea ce ei consideră a fi o muncă mediocră, deoarece sunt plini de ambiție. Cum se manifestă faptul că sunt plini de ambiție? Vor să cerceteze, să întrebe, să fie la curent și, mai ales, să se amestece în orice chestiune mare sau mică din casa lui Dumnezeu. Dacă există vreo lucrare care necesită muncă din partea lor, se interesează mereu: „Cum merge tipărirea cărților pentru casa lui dumnezeu? Cum merge selecția regizorului de film al bisericii noastre? Cine este regizorul actual? Cine scrie scenariile? Cine este conducătorul districtual de aici și ce fel de persoană este?” Ce vor să spună cu întrebările despre aceste lucruri? Ar trebui să se informeze sau să se implice în aceste chestiuni? (Nu, nu ar trebui.) Acestea sunt toate chestiuni generale care nu au legătură cu adevărul. De ce acești „oameni bine intenționați” se interesează mereu? Este din preocupare reală sau pur și simplu nu au altceva mai bun de făcut? Nici una, nici alta – este pentru că au ambiții, vor să urce în ierarhie și să preia puterea. Pot să-și dea seama că aceasta reprezintă ambiție și dorință de a prelua puterea? Nu, nu pot; le lipsește această rațiune. Din cauza umanității lor abominabile și a calibrului lor slab, nu pot realiza nimic și nu pot îndeplini bine nici cea mai simplă datorie. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor personale, se comportă în mod constant rău, sunt leneși, predispuși la relaxare și chiar întreabă pe unii și pe alții despre diverse chestiuni. În cele din urmă, din cauza acestor manifestări, sunt îndepărtați. Oare casa lui Dumnezeu procedează corect dacă-i îndepărtează? (Da.) Sunt îndepărtați pentru că erau prea preocupați și curioși? (Nu.) Tocmai pentru că nu-și vedeau de treburile proprii și voiau să trăiască în mod constant de pe urma casei lui Dumnezeu, au fost dați afară și nu li s-a permis să piardă vremea. Nu puteau face nimic bine, așa că nu merita osteneala să fie păstrați – nu sunt ei neîncrezători? Nu ar trebui să fie îndepărtați? Când a venit timpul să fie îndepărtați, au devenit neliniștiți, și abia atunci au căutat adevărurile-principii, întrebând: „Trebuie să caut care sunt, de fapt, principiile casei lui dumnezeu în legătură cu îndepărtarea și excluderea oamenilor. Care este motivul pentru care sunt îndepărtat?” Tu ar trebui să le răspunzi: „Cineva ca tine, care iubește relaxarea și urăște munca, provoacă tulburări și distrugeri în tot ceea ce face, se potrivește perfect principiilor privind îndepărtarea.” Nu pare destul de ridicol ca ei să caute principiile de îndepărtare a oamenilor după ce au făcut atâtea lucruri rele, fără să înțeleagă ce fel de persoane sunt? (Ba da, pare.) Unii oameni ca aceștia au fost îndepărtați, în timp ce alții au fost trimiși în biserici obișnuite. Ei nu sunt potriviți să îndeplinească îndatoriri în casa lui Dumnezeu și nu au condițiile necesare pentru a-și îndeplini îndatoririle. Pot indivizii de acest fel să-și dea seama că ceea ce a făcut Dumnezeu este în conformitate cu adevărul? Îndrăznesc să spun că antihriștii nu-și vor da seama niciodată de acest lucru, întrucât sunt neîncrezători și condamnă și judecă orice lucru pozitiv care se aliniază la adevăr. Antihristul, care este întotdeauna dornic să întrebe, plin de ambiție și caută în mod constant să urce mai sus, în timp ce îi lipsește orice urmă de sinceritate și loialitate față de îndeplinirea propriilor îndatoriri, stă așezat pe pământ și se tânguiește tare atunci când este dat afară. El spune: „Nimeni nu-mi înțelege inima bine intenționată, sinceritatea și loialitatea. De ce sunt dat afară? Am fost nedreptățit și nu îmi doresc asta! Nimeni nu este atât de preocupat de dumnezeu și nimeni nu este la fel de loial în casa lui dumnezeu ca mine. Marele meu zel și marea mea bunătate sunt luate drept rea intenție – dumnezeu este atât de nedrept!” Nu este aceasta o pledoarie a nevinovăției? Este vreunul dintre cuvintele lui ceva ce ar trebui să spună oamenii? E vreunul dintre ele în concordanță cu faptele reale? (Nu.) Toate sunt cuvinte iraționale, absurde, ale neîncrezătorilor, pline de plângeri, nemulțumiri și condamnare. Așa sunt ei dezvăluiți. Dacă nu ar fi dați afară, și-ar continua prefăcătoria și ar aspira să devină stăpânii casei lui Dumnezeu. Oare așa ar acționa un stăpân? Ar face un stăpân astfel de istericale? Ar gestiona un stăpân casa lui Dumnezeu în acest fel? Li s-a cerut să facă curățenie, dar s-au învârtit peste tot și nu au muncit deloc. Li s-a cerut să facă mâncare, dar nu au fost dispuși să facă mâncare nici măcar pentru două persoane. S-au temut să nu obosească și credeau că este un lucru inferior, deci ce altceva pot face? Sunt ei capabili de altceva în afară de a fi conducători și de a da ordine? Nu este rațional din partea casei lui Dumnezeu să îi îndepărteze? (Ba da.) Este complet rațional, dar ei continuă să blesteme în culise, făcând crize de furie și comportându-se ca niște femei indisciplinate. Nu sunt aceștia antihriști? Aceasta este manifestarea firii-esențe a unui antihrist. Când se confruntă cu treburi care nu se aliniază la interesele sau preferințele lor, când se confruntă cu lucruri care nu le satisfac dorințele sau poftele, se supun câtuși de puțin? Pot să caute adevărul? Pot să se calmeze, să-și mărturisească păcatele și să se căiască? Nu, nu pot. Reacția lor imediată este să se răscoale și să vocifereze împotriva lui Dumnezeu, plini de vorbe de condamnare, judecată, blasfemie și blestem. Își spun: „Dacă nu mă vrea casa lui dumnezeu, bine. Tu nu arăți nicio milă, așa că nu mă învinovăți că sunt fără inimă. Hai să întoarcem foaia și să vedem cine este mai nemilos!” Este aceasta o manifestare a căutării adevărului? Este aceasta o manifestare pe care ar trebui să o aibă o ființă creată normală? (Nu, nu este.) Atunci, ce fel de manifestare este aceasta? Cum ar trebui să se poarte cu El cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și Îl urmează? Trebuie să se supună cu adevărat și necondiționat lui Dumnezeu. Numai dușmanii lui Dumnezeu – Satana și diavolii – L-ar nega, condamna, judeca, blasfemia și blestema pe Dumnezeu, mergând atât de departe încât să vocifereze împotriva Lui și să I se opună. Chiar dacă nu poți accepta acest fapt chiar acum și poți veni cu o sută de motive care să susțină că ai fost tratat nedrept de casa lui Dumnezeu, dacă ai rațiune, umanitate și chiar și cea mai neînsemnată frică de Dumnezeu, Îl poți trata pe Dumnezeu în acest fel? Categoric nu! Dacă cineva poate face asta, are măcar o fărâmă de conștiință? Are vreo urmă de umanitate? Are vreo frică de Dumnezeu? (Nu, nu are.) În mod clar, nu este una din oile lui Dumnezeu. Nu L-a tratat niciodată pe Dumnezeu ca pe Stăpânul său; nu L-a privit niciodată pe Dumnezeu ca pe Dumnezeul său. În inima sa, Dumnezeu este dușmanul său, nu Dumnezeul său. Dușmanii lui Dumnezeu sunt antihriștii și Satana; altfel spus, antihriștii sunt dușmanii lui Dumnezeu – sunt satane și diavoli. Antihriștii nu vor accepta niciodată nimic din ceea ce face Dumnezeu și nu vor spune niciodată „Amin!” la niciun cuvânt rostit de Dumnezeu. Aceasta este esența dușmanului lui Dumnezeu – Satana – și aceasta este esența inerentă a antihriștilor. Fără motiv, sunt ostili lui Dumnezeu și, fără motiv, sunt capabili să-L condamne pe Dumnezeu. Nu este asta ticăloșie? Este ticăloșie în toată regula.

Aceste firi ale unui antihrist sunt prezente în diferite grade în fiecare persoană, dar prin dezvăluirea acestor firi și prin calea aleasă de oameni atunci când cred, puteți judeca cine este un antihrist, cine este un muncitor și cine este unul dintre aleșii lui Dumnezeu care poate fi mântuit? (Deși toți dezvăluie o fire de antihrist, unii oameni, după ce și-au dezvăluit firea coruptă, au un simț al conștiinței, se simt vinovați, se pot căi și pot practica adevărul – aceștia sunt cei care pot fi mântuiți. Cu toate acestea, cei fără simțul conștiinței, care cred că au dreptate chiar și după ce greșesc, refuză cu încăpățânare să se căiască și resping adevărul în întregime – acești oameni sunt antihriști și nu au nicio șansă la mântuire.) Sunt corecte aceste două afirmații? (Da.) Ceea ce tocmai s-a spus este, în esență, corect, dar nu este suficient de clar. Deși au și ei o fire de antihrist, atunci când se confruntă cu situații, unii oameni sunt capabili să caute adevărul, să se răzvrătească împotriva trupului, să simtă regret după ce își recunosc firea coruptă, să se simtă îndatorați, să se întoarcă din drum, să practice în conformitate cu adevărurile-principii, să aleagă drumul cel bun, să aleagă să practice adevărul și, în cele din urmă, să obțină o înțelegere a adevărului și să intre în adevărul-realitate, ajungând la supunerea față de Dumnezeu. Astfel de oameni pot fi mântuiți și sunt aleșii lui Dumnezeu. Există un alt tip de persoană care știe că are o fire de antihrist, dar care nu se analizează atunci când se confruntă cu situații. Când descoperă că a făcut ceva greșit, nu are nicio înțelegere autentică, nu poate dezvolta un sentiment puternic de îndatorare în sinea sa, este incapabilă de orice căință sau întoarcere din drum și e confuză cu privire la adevăr și mântuire. În casa lui Dumnezeu, e gata și dispusă să muncească, poate face orice i se cere, însă nu își ia în serios treaba. Uneori, poate provoca perturbări și tulburări, dar nu este un om rău. Poate accepta emondarea, dar niciodată nu caută în mod proactiv adevărul atunci când face lucruri sau nu respectă adevărurile-principii atunci când gestionează chestiuni. Nu arată niciun interes în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și pentru adevăr. Deși poate depune eforturi acceptabile în îndatoririle sale, îi lipsește entuziasmul atunci când vine vorba de urmărirea adevărului și nu are niciun interes să facă acest lucru. Nu arată nicio loialitate în îndeplinirea îndatoririlor sale; prin comparație, dă dovadă de o oarecare bunăvoință și sinceritate. Poate cunoaște diverse firi corupte, dar nu se gândește niciodată la propria persoană atunci când se confruntă cu situații și nu urmărește să devină cineva care poate să înțeleagă adevărul și să-l pună în practică. Acest tip de oameni sunt muncitorii. Ultima categorie este formată din antihriști. Ei sunt dușmani ai lui Dumnezeu, ai adevărului și ai lucrurilor pozitive. Inimile lor sunt pline de ticăloșie, vociferare împotriva lui Dumnezeu, opoziție față de Dumnezeu și condamnare, judecată și blasfemie la adresa dreptății, a lucrurilor pozitive și a adevărului. Ei nu cred în existența lui Dumnezeu, în suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor și sunt și mai puțin dispuși să-L lase pe Dumnezeu să fie suveran asupra destinului omenirii. Nu se înțeleg niciodată pe ei înșiși și, indiferent câte greșeli sau fărădelegi comit, nu le recunosc niciodată, nu se căiesc și nu se întorc din drum. Nu au nicio remușcare în inimile lor și resping complet adevărul. Aceștia sunt antihriștii. Pentru a determina în ce categorie de persoană se încadrează cineva, este, în general, corect să evaluezi dacă are o atitudine de acceptare față de adevăr. Din care categorie faceți parte? Sunteți printre aleșii lui Dumnezeu care pot fi mântuiți sau sunteți antihriști ori muncitori? Sunteți în tranziție spre prima categorie sau nu vă încadrați în niciuna dintre aceste categorii? Nu există nimeni care să nu se încadreze în niciuna din aceste categorii. Toată lumea aparține uneia din cele trei. Oamenii răi cărora le lipsește umanitatea sunt cei care au esența antihriștilor; cei care au o oarecare umanitate, care au conștiință și rațiune, precum și un caracter relativ bun, care pot urmări adevărul, iubesc lucrurile pozitive și adevărul și care se tem de Dumnezeu și I se pot supune, pot fi mântuiți – ei sunt aleșii lui Dumnezeu. Cei cu un caracter mediocru, nici deosebit de bun, nici deosebit de rău, care nu sunt interesați de adevăr și nu sunt deloc dispuși să îl urmărească, dar își îndeplinesc îndatoririle cu o anumită sinceritate, sunt muncitorii. Acesta este standardul de evaluare. Poate un antihrist să devină muncitor? (Nu.) Atunci există o categorie de oameni printre muncitori care pot deveni aleșii lui Dumnezeu? (Da.) Ce schimbare trebuie să se producă aici? (Trebuie să urmărească adevărul.) Poate că, după mai mulți ani de credință, mai multe experiențe și întâlniri și o înțelegere a mai multor adevăruri, ei trec treptat de la stadiul de muncitori la cel de aleși ai lui Dumnezeu. Pentru că acum înțelegerea adevărului este slabă în cazul lor și credința lor în Dumnezeu este deosebit de firavă, nu prea sunt interesați să-și facă îndatoririle și să practice adevărul. Le lipsește statura pentru a urmări adevărul și nu pot renunța la ambițiile și dorințele lor, printre alte diverse nevoi ale trupului. Prin urmare, pentru moment, pot rămâne doar la stadiul de muncitori. Totuși, relativ vorbind, acești oameni au o conștiință și iubesc lucrurile pozitive; pe măsură ce ajung treptat să înțeleagă adevărul, mediul lor se schimbă, cred în Dumnezeu pentru mai mult timp, au experiențe mai profunde și dezvoltă o credință autentică în Dumnezeu; de asemenea, ajung încetul cu încetul să vadă mai limpede adevărul și lucrurile pozitive, calea pe care se cuvine să o urmeze devine mai clară, dezvoltă un interes pentru adevăr și îl iubesc din ce în ce mai mult. Astfel de oameni pot porni treptat pe calea mântuirii și pot fi aleșii lui Dumnezeu; există loc pentru îmbunătățire și schimbare la ei. Pe de altă parte, să spui că aceia cu esența antihriștilor pot deveni aleșii lui Dumnezeu și pot fi mântuiți nu este valabil, deoarece esența antihriștilor este cea a diavolilor și a dușmanilor lui Dumnezeu – antihriștii nu se pot schimba niciodată.

Tocmai am avut părtășie despre negarea, condamnarea, judecata și blasfemia din firea-esență ticăloasă a lor, pe care o dezvăluie în modul în care Îl abordează pe Dumnezeu și în felul în care Îi tratează lucrarea. Ori de câte ori ceva le contrazice noțiunile sau le lezează interesele, răspunsul imediat al antihriștilor este să ia poziție, să se opună și să condamne, spunând: „Acest lucru este greșit, este făcut de oameni, iar eu nu voi ceda în fața lui. Voi depune o plângere și voi găsi dovezi care să clarifice această chestiune. Îmi voi declara poziția, mă voi apăra, voi desluși detaliile acestei chestiuni și voi vedea cine este scandalagiul implicat, cel care îmi strică buna reputație și lucrurile bune pe care le am în desfășurare.” Expresia „bunele intenții ale lui Dumnezeu sunt în toate lucrurile” devine o afirmație goală în inimile antihriștilor, incapabilă să le ghideze sau să le schimbe mijloacele, metodele și principiile de acțiune. Dimpotrivă, ei se bazează pe ceea ce le este natural atunci când se confruntă cu vreo situație, gândindu-se la orice metodă și folosindu-și toate abilitățile și strategiile pentru a acționa. Fără îndoială, ceea ce fac ei este condamnare, judecată și blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Gândurile oamenilor sunt saturate de logica și ideile Satanei, fără niciun adevăr de spus. Prin urmare, atunci când se confruntă cu astfel de chestiuni, manifestările antihriștilor le reflectă pe cele ale Satanei: după cum Îl tratează Satana pe Dumnezeu, așa Îl tratează și antihriștii, iar aceleași mijloace sau cuvinte pe care le folosește Satana față de Dumnezeu sunt folosite și de antihriști. În acest fel, esența ticăloasă a antihriștilor, ca dușmani ai lui Dumnezeu, este de la sine înțeleasă. Chiar dacă este vorba de cineva care crede în Dumnezeu doar de o zi, două, înțelege oare acesta diferența dintre oameni și Dumnezeu în gândirea și raționalitatea sa umană normală? (Da, înțelege.) Ca adult cu umanitate normală, știe în inima sa cum să-L trateze pe Dumnezeu? (Da.) Există un standard în raționalitatea umană pentru cel mai adecvat și cel mai bun mod de a trata o persoană pe care o venerează? (Da.) Oamenii tind să se ploconească, să-i gâdile orgoliul și să îi intre în grații; chiar dacă acea persoană îi bate sau îi blestemă, ei găsesc o modalitate de a se conforma și de a fi ascultători. Deci, atunci când vine vorba de părinții lor, știu oamenii cum să-și arate respectul și dragostea și ce comportament face rău și înseamnă ură? Există un standard pentru a evalua acest lucru? (Da.) Acest lucru dovedește că oamenii, creaturi vii în piele de om, sunt diferiți de animale și mai presus de ele. Știi cum să-ți respecți și să-ți iubești părinții, atunci de ce nu știi cum să-L tratezi pe Dumnezeu cu dragoste și respect? Cum poți să-L tratezi pe Dumnezeu astfel? Să condamni și să judeci la întâmplare, să îndrăznești să blasfemiezi și să blestemi la întâmplare – asta fac oamenii normali? (Nu.) Nici măcar animalele nu se comportă așa. Dacă o persoană crește un animal, chiar și unul sălbatic, și petrece ceva timp cu el, atât timp cât acesta recunoaște cine este stăpânul său, va fi întotdeauna respectuos față de acel stăpân, tratându-l ca pe o rudă, ca pe un membru al familiei, diferit de modul în care tratează alte animale sau oameni. Să presupunem că ai fost stăpânul său: după ce a trecut prin două sau trei alte gospodării, când îl vei întâlni din nou, va trebui doar să-ți simtă mirosul și va deveni imediat afectuos cu tine. Chiar dacă este un animal feroce, nu te va mânca. Ferocitatea sa este inerentă, provenind din creația și predestinarea de către Dumnezeu. Este un instinct de supraviețuire dat de Dumnezeu, nu o fire depravată sau ticăloasă – este ceva diferit de răul antihriștilor. Au existat doi oameni care au adoptat un pui de leu. Pe măsură ce leul creștea, a devenit dificil să își permită dieta bazată pe carne, așa că, atunci când leul a împlinit un an, l-au eliberat înapoi în mediul său natural. Trei ani mai târziu, l-au întâlnit din nou pe leu. De la distanță, leul i-a văzut și a alergat nerăbdător spre ei. La început s-au simțit îngrijorați, gândindu-se: „Nu ne va mânca oare? Este un leu.” După cum s-a dovedit, leul s-a apropiat, i-a îmbrățișat ca pe niște prieteni, iar ei, la rândul lor, l-au îmbrățișat și l-au mângâiat pe leu. Leul le-a prezentat apoi membrii familiei sale, iar când au trebuit să plece, a fost reticent în a se despărți. Poți vizualiza acest tip de scenă în care cel mai feroce dintre animalele sălbatice, un carnivor, interacționează cu oamenii. Nu este destul de emoționant? (Ba da, este.) Chiar și la animalele feroce, oamenii pot să le vadă latura prietenoasă, dar acest lucru lipsește la antihriști. Întrucât antihriștii au firea Satanei și sunt oameni cu firea-esență satanică, în consecință, ei Îl pot judeca, condamna și blasfemia pe Dumnezeu. Astfel de atitudini duc la manifestări și, mai ales, la abordări corespondente. Nu sunt antihriștii mai răi decât animalele? Oamenii știu cum să dea dovadă de respect și grijă iubitoare față de cei pe care îi venerează și față de rudele lor cele mai apropiate și de părinții lor și știu care dintre acțiunile lor îi pot răni și le pot face rău. Ei pot evalua aceste lucruri. Cu toate acestea, antihriștii sunt capabili să manifeste astfel de comportamente față de Dumnezeu, ceea ce este cu adevărat enervant. Asta indică faptul că natura inerentă a unor astfel de indivizi este esența antihriștilor. Mai exact, acești indivizi sunt întrupări ale Satanei, sunt satane și diavoli vii – ei nu sunt oile lui Dumnezeu. L-ar blestema pe Dumnezeu oile Sale? L-ar condamna pe Dumnezeu oile Sale? (Nu.) De ce nu? (Pentru că Îl ascultă pe Dumnezeu și I se supun.) Îl ascultă și I se supun – acesta este un aspect. Cheia este credința lor autentică în Dumnezeu. Dacă tu crezi cu adevărat în identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu, atunci, indiferent de ceea ce face Dumnezeu sau de modul în care o face, chiar dacă provoacă rău, nu-L vei condamna. Doar cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care au o credință adevărată în El își asumă poziția unei ființe create, tratându-L întotdeauna pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Asta este sigur.

Am avut deja părtășie despre antihriștii care Îl blestemă, I se opun și vociferează împotriva lui Dumnezeu. Unii I se opun fățiș, stabilesc facțiuni, formează alianțe și creează împărății independente. Alții Îl blestemă în secret, în spatele ușilor închise, unii Îl blestemă în inimile lor și se opun și vociferează împotriva Lui. Fie că Îl blestemă în mod deschis sau în secret, toți sunt antihriști; nu sunt oile lui Dumnezeu, sunt de teapa Satanei și, fără îndoială, nu sunt oameni normali sau ființe create calificate. Atunci când majoritatea oamenilor se confruntă cu situații care nu se aliniază la propriile lor concepții sau se confruntă cu judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu, ei se simt pur și simplu supărați, confuzi și incapabili să le accepte. Își exprimă suferințele sau dau dovadă de intransigență; ar putea chiar să devină negativi sau să fie delăsători, dar nu escaladează până în punctul de a se opune și de a vocifera. În timp, prin rugăciune, citirea cuvintelor lui Dumnezeu, ajutorul din partea fraților și surorilor și luminarea, îndrumarea și disciplina Duhului Sfânt, se pot schimba treptat. Aceasta este manifestarea oamenilor corupți obișnuiți atunci când li se întâmplă ceva. Antihriștii, pe de altă parte, nu au aceste manifestări pozitive și nu își vor schimba cursul. Dacă o situație nu se aliniază la dorințele lor, ei blestemă. Dacă următoarea situație tot nu se aliniază la dorințele lor, iar blestemă. Blestemul merge mână în mână cu opoziția și vociferarea. Unii antihriști chiar spun: „Dacă oamenii ca mine nu pot fi mântuiți, atunci cine poate fi?” Nu este aceasta vociferare? Nu este aceasta opoziție? (Ba da, este.) Aceasta este opoziție. Ei nu au nicio urmă de supunere și îndrăznesc să vocifereze împotriva lui Dumnezeu și să I se opună – aceștia sunt satane. Să încheiem aici părtășia noastră despre diferitele manifestări ale unei firi ticăloase.