2. Ce fac antihriștii față de Dumnezeu

După ce am avut părtășie despre diferitele manifestări ticăloase pe care le afișează antihriștii față de oameni, haideți să avem părtășie despre manifestările pe care le au antihriștii față de Dumnezeu, prin faptul că se gândesc toată ziua doar la lucruri ticăloase. Am mai abordat multe pe această temă înainte, așa că haideți să rezumăm. Vom începe cu situațiile mai blânde și apoi vom trece treptat la cele mai grave. Mai întâi este îndoiala, urmată de scrutarea lui Dumnezeu și mai există și suspiciunea, prudența, emiterea de pretenții și negocierea. Mai există și altceva? (Testarea lui Dumnezeu.) Natura acestui comportament este destul de gravă. Pe măsură ce continuăm, natura fiecărui comportament devine din ce în ce mai gravă: negare, condamnare, judecată, blasfemie, abuz verbal, atac, vociferare și opoziție. Deși unii dintre acești termeni pot părea să aibă semnificații oarecum similare la suprafață, la o analiză mai atentă, profunzimea sau accentul lor diferă. Adoptând diverse perspective sau luând în considerare diferitele abordări ale antihriștilor, putem face distincții în ceea ce privește natura acestor termeni.

a. Îndoiala

Îndoiala, scrutarea și suspiciunea sunt manifestări relativ preliminare. Unii oameni doar nutresc îndoieli în inimile lor, gândindu-se: „Este omul întrupat cu adevărat Dumnezeu? Mi se pare că este o persoană. Sunt toate cuvintele Sale adevărul? Care dintre ele pare că e adevărul? Este posibil ca unele dintre lucrurile pe care le spune El să fie mai presus de vorbirea și de cunoașterea umană. Oamenii nu pot explica în mod clar tainele și profețiile, dar nu pot și profeții să zică astfel de lucruri? Se spune că Dumnezeu este drept, dar cum este Dumnezeu drept? Se spune că Dumnezeu este suveran peste toate, dar atunci de ce Satana face mereu lucruri rele? Când Satana ne capturează și ne persecută, când abuzează de noi, de ce nu intervine Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Oare există cu adevărat Dumnezeu?” Când oamenilor le lipsește credința autentică, nu recunosc suveranitatea lui Dumnezeu, nu cunosc firea sau esența lui Dumnezeu și nu înțeleg adevărul, astfel de îndoieli vor apărea în inimile lor. Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii experimentează treptat lucrarea lui Dumnezeu, înțeleg adevărul și recunosc suveranitatea lui Dumnezeu, aceste îndoieli vor fi progresiv rezolvate și se vor transforma în credință autentică. Aceasta este calea inevitabilă pentru toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Dar în ceea ce-i privește pe antihriști, care au o esență ticăloasă, le pot fi schimbate îndoielile? (Nu, nu pot fi schimbate.) De ce nu pot fi schimbate? (Antihriștii sunt neîncrezători, ei nu Îl recunosc pe Dumnezeu.) În teorie, ei sunt neîncrezători, deci se îndoiesc cu perseverență de Dumnezeu. Motivul obiectiv este că oamenii de acest fel refuză în mod inerent să accepte adevărul și lucrurile pozitive. Cu toate acestea, tot ceea ce face Dumnezeu este pozitiv și este adevărul. Deoarece antihriștii sunt scârbiți de adevăr și ostili acestuia, chiar dacă toată lumea recunoaște că fiecare lucru pe care îl face Dumnezeu este real, că toate acestea se află sub suveranitatea lui Dumnezeu și că suveranitatea Lui, ca Dumnezeu, există cu siguranță, antihriștii nu recunosc și nu acceptă că acestea sunt realitatea. În inimile lor, îndoielile despre Dumnezeu persistă veșnic. În mod clar, acestea reprezintă realitatea, toată lumea e martoră la ele și până și aceia care de obicei au credința cea mai redusă își elimină îndoielile despre Dumnezeu după ce experimentează lucrarea Lui timp de mulți ani și dezvoltă o credință autentică în Dumnezeu. Numai antihriștii nu-și pot schimba îndoielile în legătură cu Dumnezeu. Obiectiv vorbind, în teorie, acești indivizi sunt neîncrezători care nu acceptă adevărul, dar, în realitate, asta e din cauză că antihriștii sunt scârbiți de adevăr și au o esență ticăloasă; acesta este motivul fundamental. Indiferent de numărul de oameni care confirmă sau dau mărturie despre ceea ce a făcut Dumnezeu sau cât de copleșitoare este o dovadă prezentată în fața ochilor antihriștilor, aceștia tot refuză să creadă în esența lui Dumnezeu sau că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile. Acest lucru este excesiv de ticălos. Acest aspect poate fi ilustrat printr-un singur punct: atunci când antihriștii văd realitatea copleșitoare și evidentă a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, ei nu cred în ea și nici nu o recunosc, ba chiar se îndoiesc de Dumnezeu. Cu toate acestea, când vine vorba de faptele așa-numiților Buddha sau nemuritori despre care vorbesc non-credincioșii, diavolii și spiritele rele, fapte la care antihriștii nu au fost martori și care nu prezintă vreo dovadă tangibilă, ei cred cu ușurință. Aceasta este o manifestare extremă a ticăloșiei. Indiferent cât de mărețe sau de cutremurătoare pot fi acțiunile lui Dumnezeu, antihriștii încă se îndoiesc și dau dovadă de dispreț, nutrind în mod constant îndoieli în inimile lor. Cu toate acestea, atunci când diavolii sau Satana fac ceva bizar, ei sunt cuceriți și se înclină cu admirație. Nu pot dezvolta o teamă sau o credință autentică în Dumnezeu, indiferent cât de mărețe sunt faptele Lui. În schimb, cred cu ușurință în toate născocirile Satanei și le venerează din toată inima. Aceasta este o dovadă de ticăloșie. Faptul că antihriștii se îndoiesc de Dumnezeu există întotdeauna. Ei nu cred niciodată că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile și nu recunosc niciodată că Dumnezeu este adevărul; indiferent cât de mulți oameni dau mărturie sau câte dovezi sunt prezentate în favoarea acestor lucruri, ei nu pot nici să le admită, nici să le creadă. Pe de-o parte, acest lucru e din cauza firii-esențe ticăloase a antihriștilor, iar pe de altă parte, indică faptul că astfel de indivizi nu sunt cu adevărat umani, deoarece le lipsesc procesele de gândire ale umanității normale. Ce înseamnă că nu au procesele de gândire ale umanității normale? Înseamnă că le lipsesc judecata și înțelegerea corectă a lucrurilor pozitive, a adevărului și a esenței și originii din spatele tuturor lucrurilor. Chiar și citind cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici, experimentând și apreciind cuvintele lui Dumnezeu, ei nu pot confirma sau crede, ci stăruie în îndoială. În mod clar, acestor indivizi le lipsesc procesele de gândire ale umanității normale. Mai sunt umane persoanele care nu au procese normale de gândire, care nu pot înțelege adevărul, cuvintele lui Dumnezeu și lucrurile și faptele pozitive? (Nu, nu sunt umane.) Nu sunt umane, dar nu se poate spune că sunt animale, deoarece animalele nu au fire ticăloasă; din moment ce acești indivizi au fire ticăloasă, afirmația este adevărată: acești inși sunt într-adevăr antihriști autentici, având o natură demonică. Îndoiala este o stare în gândurile pe care antihriștii le manifestă față de Dumnezeu și este, de asemenea, un fel de fire-esență dezvăluită în comportamentul lor, care este cea mai superficială manifestare, una fundamentală, exterioară și comună.

b. Scrutarea

În inimile lor, antihriștii sunt plini de îndoieli cu privire la Dumnezeu, deci acceptă ei cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, firea și lucrarea Sa? Se supun ei realmente tuturor acestor lucruri? Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu? În mod clar, răspunsul este nu. Ce rezultă de aici? Când aceste persoane vin în casa lui Dumnezeu, ele se gândesc: „Unde este dumnezeu? Nu-l pot vedea, îi aud doar vocea. Judecând după voce, pare a fi o persoană de sex feminin; judecând după cuvinte, pare educată, nu analfabetă, dar judecând după felul în care vorbește și după conținutul cuvintelor ei, ce spune? De ce pare derutant? După ce ascultă, mulți oameni spun că este adevărul, dar de ce mie nu-mi pare așa? Totul se referă la chestiuni legate de umanitate, de firea umană, de diferitele stări pe care oamenii le dezvăluie în acțiunile lor. Există viață și cale în asta? Nu prea înțeleg. După ce ascultă, toată lumea spune că ar trebui să își îndeplinească îndatoririle cu loialitate, să îl satisfacă pe dumnezeu și să urmărească mântuirea. Mulți oameni chiar scriu articole de mărturie bazată pe experiență și dau mărturie. Este această persoană dumnezeu? Se aseamănă ea cu dumnezeu? Nu i-am văzut fața; dacă aș vedea-o, poate aș reuși să-i citesc trăsăturile și aș avea un răspuns cert. În momentul de față, doar auzindu-i vocea și ascultând ceea ce spune, mă simt încă puțin nesigur.” Ce fac ei? Scrutează, testează, încearcă să priceapă situația reală, să vadă dacă este într-adevăr Dumnezeu și apoi să determine dacă să-L urmeze, cum să-L urmeze și să verifice dacă pot găsi un răspuns în această persoană pentru binecuvântările și destinația pe care vor să le obțină, precum și pentru dorințele lor și dacă pot cunoaște cu exactitate prin această persoană cum este Dumnezeu din ceruri, dacă există cu adevărat, care este firea Sa, care pot fi abordarea și atitudinea Sa față de oameni și ce fel de abilități, competențe și autoritate are. Nu înseamnă acest lucru să-L scrutezi pe Dumnezeu? În mod clar, asta înseamnă.

În timp ce Îl scrutează pe Dumnezeu, pot antihriștii să accepte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor și să le ia ca pe un ghid și ca pe un scop pentru viața și comportamentul lor zilnic? (Nu.) O persoană coruptă obișnuită ar putea să-L scruteze pe Dumnezeu pentru o vreme, iar apoi să se gândească: „Această cale este greșită, inima mea e neliniștită; nu pot găsi răspunsuri prin scrutarea lui Dumnezeu în acest mod. Cum poate un credincios în Dumnezeu să-L scruteze? Ce se poate obține din scrutarea lui Dumnezeu? Când credincioșii Îl scrutează pe Dumnezeu, Dumnezeu Își ascunde fața de ei și nu pot obține adevărul. Se spune că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că oamenii pot găsi calea și pot obține viața din cuvintele Sale. Nu este bine pentru mine să acționez în acest fel, nu pot continua să Îl scrutez.” Pe măsură ce ascultă predici și citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei descoperă treptat că oamenii au firi corupte și își dau seama în mod gradual că, dacă aceste firi corupte nu sunt rezolvate, nu pot fi compatibili cu Dumnezeu, nu-și pot îndeplini corect îndatoririle și nu pot face nimic bine. Descoperă treptat că motivul pentru care oamenii nu-și pot îndeplini bine îndatoririle este acela că firile lor corupte și răzvrătirea îi împiedică, dar și pentru că acționează în conformitate cu firile lor corupte și nu sunt capabili să rezolve chestiunile conform adevărurilor-principii. În continuare, ei încep să se gândească: „Cum pot acționa în conformitate cu adevărurile-principii? Când se dezvăluie firile mele corupte, cum le pot rezolva?” Cea mai bună soluție pentru firile corupte ale oamenilor o reprezintă adevărul și cuvintele lui Dumnezeu. Cel mai direct mod de a intra în adevăr este ca oamenii să caute adevărurile-principii și să găsească principiile pentru tot ceea ce fac. Astfel se stabilesc obiective, direcții, căi și metode de practică. Odată ce acestea sunt stabilite, oamenii au o cale de urmat, iar atunci când acționează, este puțin probabil ca ei să încalce decretele administrative, să își dezvăluie firile corupte sau să provoace tulburări și perturbări și este chiar mai puțin probabil să I se împotrivească lui Dumnezeu. După ce au trecut printr-o astfel de experiență, ei simt că au găsit o cale potrivită pentru credința lor în Dumnezeu și că este calea de care au nevoie, cea în care ar trebui să pătrundă, calea corectă pentru credința în Dumnezeu și pentru viață, și că este mult mai bună decât să-L scruteze și să adopte mereu o abordare expectativă față de El. Își dau seama că scrutarea lui Dumnezeu este inutilă și că, indiferent cât de mult Îl scrutează, acest lucru nu va rezolva diferitele firi corupte pe care le dezvăluie sau problemele care apar atunci când își îndeplinesc îndatoririle. Prin urmare, ei trec treptat de la scrutarea lui Dumnezeu la calea căutării adevărurilor-principii. Aceasta este calea normală de intrare și procesul experienței pentru oamenii corupți obișnuiți. Totuși, pentru antihriști este diferit. Din prima zi în care intră în casa lui Dumnezeu și îi trec pragul, ei se gândesc: „Totul în casa lui dumnezeu este atât de interesant, totul este atât de nou, este diferit de lumea non-credincioșilor. În casa lui dumnezeu, toată lumea trebuie să fie cinstită; este ca o mare familie și e atât de plină de viață!” După ce i-au scrutat, s-au familiarizat și i-au înțeles pe deplin pe frații și pe surorile lor, este timpul ca ei să-L scruteze pe Dumnezeu. Ei se gândesc în sinea lor: „Unde este dumnezeu? Ce face dumnezeu? Cum face acest lucru? Scrutarea lui dumnezeu în ceruri este dificilă; el este greu de înțeles și noi nu reușim să facem acest lucru. Dar acum există o scurtătură convenabilă: dumnezeu a venit pe pământ, ceea ce face ca scrutarea lui să fie mai ușoară.” Unii dintre ei sunt suficient de norocoși să intre în contact cu Dumnezeu pe pământ, văzând această persoană cu ochii lor, ceea ce face ca scrutarea Lui să fie și mai comodă pentru ei. Cum fac acest lucru? Scrutează conversațiile vesele ale lui Dumnezeu pe pământ, în ce chestiuni folosește un fel de a vorbi și în ce chestiuni folosește altul, contextul în care râde și este fericit și despre ce vorbește în acele momente, precum și despre ce vorbește când nu este fericit sau când este furios. Scrutează în ce situații îi ignoră pe oameni sau este destul de prietenos cu ei, când îi emondează și când nu, căror chestiuni le acordă atenție și de ce nu Îi pasă, precum și dacă știe când oamenii Îl scrutează, Îl păcălesc sau Îl rănesc pe la spate. După ce scrutează aspectele generale, antihriștii se adâncesc în detalii, cum ar fi ce mănâncă Dumnezeu pe pământ, ce poartă și rutina Sa zilnică. Ei analizează cu atenție ce Îi place, unde Îi place să meargă și chiar ce culori Îi plac sau nu, dacă preferă vremea însorită sau înnorată și dacă iese pe vreme rea, toate aceste detalii specifice. Antihriștii scrutează mereu, de la un capăt la altul, ignorând ceea ce a venit să facă această persoană care deține identitatea lui Dumnezeu. Ei spun: „Nu-mi pasă ce ai venit să faci; ori de câte ori te voi vedea, vei deveni obiectul scrutării mele.” Care este scopul scrutării lor? Ei se gândesc: „Dacă pot confirma că tu ești cu adevărat dumnezeu, atunci pot lăsa totul în urmă în mod ferm și din toată inima pentru a te urma. Întrucât a crede în dumnezeu este ca și cum ai face un pariu, iar din moment ce tu pretinzi că ești dumnezeu și întruparea lui dumnezeu, a crede în tine este echivalent cu a paria pe tine. Cum aș putea să nu te scrutez? Dacă nu te-aș scruta, ar fi nedrept față de mine. Dacă nu te-aș scruta, nu mi-aș asuma responsabilitatea pentru destinația, perspectivele și destinul meu. Trebuie să te scrutez până la capăt.” Chiar și astăzi, după toată scrutarea lor, ei încă nu sunt siguri: „Este această persoană cu adevărat hristos? Este el cu adevărat dumnezeu întrupat? Nu e foarte clar. Oricum, mulți oameni îl urmează, iar situația răspândirii evangheliei este relativ promițătoare. Se pare că s-ar putea răspândi și mai mult, așa că nu ar trebui să-mi permit să fiu lăsat în urmă. Dar tot trebuie să continui să-l scrutez.” Ei sunt incorigibili.

Antihriștii au o fire-esență ticăloasă, așa că nu încetează niciodată să scruteze. Într-o organizație sau într-o comunitate de non-credincioși, ei scrutează și exploatează tot felul de oameni, aflând ce le place superiorilor lor, identificându-le vulnerabilitățile, apoi adaptându-și acțiunile și satisfăcând gusturile superiorilor lor pentru a le intra în grații. După ce intră în casa lui Dumnezeu, natura lor rămâne neschimbată, ei continuă să scruteze. Nu reușesc să înțeleagă că a-L scruta pe Dumnezeu nu este calea pe care credincioșii ar trebui să o urmeze. Scrutându-L pe Dumnezeu, nu-I vor înțelege niciodată acțiunile și nici nu vor vedea că tot ceea ce exprimă Dumnezeu este adevărul sau nu vor înțelege că toate aceste adevăruri și acțiuni ale Lui sunt pentru mântuirea omenirii. Antihriștii nu vor înțelege niciodată acest aspect. Tot ceea ce văd ei este că aleșii lui Dumnezeu sunt continuu persecutați și urmăriți de Satana. Ei îi observă doar pe oamenii răi care comit acte rele și provoacă tulburări în cadrul bisericii, iar forțele antihriștilor din comunitatea religioasă Îl calomniază și Îl condamnă continuu pe Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu nu rezolvă niciodată nimic din toate acestea. Astfel, antihriștii continuă să se agațe de propriile noțiuni și închipuiri, refuzând cu încăpățânare să accepte orice adevăr exprimat de Dumnezeu. Care este rezultatul? Noțiunile și închipuirile lor devin dovezile pentru a se împotrivi lui Dumnezeu. În ochii antihriștilor, aceste așa-zise dovezi sunt motivele pentru care ei nu cred și nu recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu. Tocmai pentru că refuză să accepte adevărul, ei nu vor vedea nicicând adevărurile cuprinse în spatele acestor fapte, adevărurile pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le cuprindă și intențiile lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul scrutării lor. Confruntați cu aceste fapte, cei care urmăresc adevărul, iubesc adevărul și au o credință autentică în Dumnezeu pot accepta lucrurile de la Dumnezeu și pot răspunde corect indiferent de ceea ce se întâmplă în casa lui Dumnezeu și Îl pot aștepta pe Dumnezeu, pot să tacă în fața lui Dumnezeu și se pot ruga Lui, pot căuta să-I înțeleagă intențiile, și, de asemenea, să înțeleagă și să cuprindă faptul că intențiile bune ale lui Dumnezeu sunt în spatele apariției tuturor acestor lucruri. Pentru a-i dezvălui și a-i elimina pe oamenii răi, Dumnezeu face multe lucruri la care oamenii nu s-ar gândi. În același timp, pentru a-i desăvârși pe aleșii lui Dumnezeu, permițându-le să dobândească discernământ și să tragă învățăminte, El Se folosește, de asemenea, de oamenii răi și de faptele lor rele pentru a presta un serviciu. Pe de-o parte, Dumnezeu îi dezvăluie și îi elimină; pe de alta, El le permite aleșilor Lui să vadă ce lucruri sunt pozitive și negative, pe cine aprobă Dumnezeu, pe cine detestă Dumnezeu, cine este eliminat de Dumnezeu și pe cine binecuvântează El. Toate acestea sunt lecțiile pe care aleșii lui Dumnezeu trebuie să le învețe, rezultatele pozitive pe care ar trebui să le obțină cei care urmăresc adevărul și adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă oamenii. Cu toate acestea, din cauza firii-esențe ticăloase a lor, antihriștii nu vor obține niciodată aceste lucruri, care sunt cele mai prețioase. Prin urmare, ei au o singură stare: în timp ce se află în prezența lui Dumnezeu, în afară de a se îndoi de El, ei Îl scrutează în mod constant. Chiar dacă nu reușesc să ajungă la capăt, continuă să-L scruteze. În cazul în care îi întrebi dacă sunt obosiți, ei răspund: „Deloc. Scrutarea lui dumnezeu este un lucru amuzant, fascinant, interesant și captivant de făcut!” Nu sunt acestea cuvinte diavolești? Ei au înfățișarea Satanei, au natura-esență a antihriștilor. Nu au nicio intenție de a accepta adevărul sau mântuirea din partea lui Dumnezeu; ei sunt aici doar pentru a-L scruta pe Dumnezeu.

c. Suspiciunea

În continuare, vom avea părtășie despre suspiciunea antihriștilor față de Dumnezeu. Ce înseamnă suspiciune, la propriu? Există unele manifestări, gânduri și comportamente specifice pentru a-L scruta pe Dumnezeu și este absolut corect să spunem că același lucru este valabil și pentru suspiciuni. După ce L-au scrutat pe Dumnezeu, unii oameni încă nu știu care este realmente firea lui Dumnezeu sau ce fel de emoții are Dumnezeu și nu sunt siguri dacă Dumnezeu există cu adevărat. Ei sunt și mai puțin capabili să stabilească dacă această persoană obișnuită este Hristos sau dacă El are esența lui Dumnezeu. Nu înțeleg și sunt nelămuriți cu privire la aceste lucruri. După aceea, când au ocazia să interacționeze cu Dumnezeu, ei se gândesc: „Hristos a avut părtășie cu mine despre oamenii care își fac îndatoririle într-un mod superficial; s-ar putea ca cineva să fi vorbit despre faptul că eu îmi fac îndatoririle cu superficialitate și hristos să fi aflat despre asta? Este acesta motivul pentru care el a adus vorba despre asta când ne-am întâlnit? Cu siguranță, acest lucru e din cauza faptului că cineva m-a pârât și, după ce hristos a aflat, m-a luat în vizor pentru a mă expune. Mă mai place hristos, știind ce fel de persoană sunt? Oare se simte scârbit de mine sau are cumva o părere proastă despre mine? Se pregătește să mă înlocuiască?” După ce așteaptă o vreme și văd că nu au fost înlocuiți, se gândesc: „Uf, am fost atât de speriat! Mă gândeam că hristos ar putea fi meschin, dar nu a făcut-o. Acum mă pot relaxa.” Unii ar putea spune: „În timpul ultimei mele întâlniri cu hristos, am vorbit incoerent, ca o persoană needucată, iar discursul meu a fost puțin deplasat. Mi-am expus sinele real. Va avea hristos o impresie proastă despre mine? Mă va elimina mai târziu? Totul este bine când nu-l văd; problemele mele apar doar când mă întâlnesc cu el. Nu trebuie să mă mai întâlnesc cu el, trebuie să îl evit atunci când îl văd și să stau cât mai departe de el și nu trebuie sub nicio formă să am relații, interacțiuni sau contacte apropiate cu hristos, altfel, el ar putea avea o părere proastă despre mine.” Ce fel de gânduri și abordări sunt acestea? (Suspiciuni.) Acestea sunt suspiciuni. Există de asemenea cei care spun: „La ultima adunare, dumnezeu a pus o întrebare simplă, dar nu am răspuns bine, ceea ce mi-a dezvăluit defectele. Oare va crede dumnezeu că nu am un calibru bun și nu mă va cultiva în viitor? Data trecută, cineva a expus ceva ce am făcut eu, spunând că am fost nesăbuit și am acționat într-un mod nechibzuit. Dacă dumnezeu află despre asta, mă va mai desăvârși în viitor? Care este statutul meu în mintea lui dumnezeu, este înalt sau scăzut, superior sau inferior? Din ce categorie fac parte? În viitor, ori de câte ori voi vorbi cu dumnezeu, va trebui să-mi redactez cuvintele. Nu pot să vorbesc la întâmplare sau să spun orice îmi trece prin minte. Trebuie să contemplu mai mult, să meditez mai mult, să mă gândesc mai mult, să-mi organizez bine limbajul și să-i prezint lui hristos cea mai remarcabilă și mai abilă latură a mea. Ar fi minunat și perfect!” Și aceasta e suspiciune.

Suspiciunea este o altă trăsătură a firii ticăloase a antihriștilor. Pe lângă îndoială și scrutare, antihriștii mai nutresc și suspiciuni. Pe scurt, indiferent de aspectul care le domină gândurile, niciunul dintre ele nu are nimic de-a face cu practicarea și căutarea adevărului. Atunci, oare pot confirma aceste abordări, gânduri sau metode că firea-esență a antihriștilor este ticăloasă? (Da.) Indiferent dacă antihriștii se îndoiesc de Dumnezeu, Îl scrutează sau nutresc suspiciuni față de Dumnezeu, în orice caz, ei nu reușesc întotdeauna să se concentreze asupra adevărului, nu dau niciodată înapoi și folosesc în mod insistent aceste metode pentru a contempla chestiuni legate de Dumnezeu și pentru a-L aborda, fără a căuta deloc adevărul. Indiferent cât de obositoare și de grele pot fi aceste acțiuni, ei continuă neostenit să le facă și să le repete. Indiferent de cât timp L-au scrutat sau au fost suspicioși față de Dumnezeu sau dacă au obținut sau nu rezultate, ei tot urmează această cale, ca până acum, continuând să acționeze în acest fel și repetându-și acțiunile. Nu se examinează niciodată pe ei înșiși, gândindu-se: „Este aceasta metoda și atitudinea cu care o ființă creată ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu? Care este natura modului în care mă comport cu Dumnezeu? Ce fel de fire dezvălui? Faptul că Îl tratez astfel este în conformitate cu adevărul? Oare Dumnezeu detestă acest lucru? Dacă voi continua să fac lucruri pe care Dumnezeu le detestă, care va fi rezultatul final? Voi fi abandonat și eliminat de Dumnezeu? Din moment ce vor exista consecințe negative, de ce nu pot acționa și practica potrivit cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu?” Reflectează ei asupra acestor chestiuni? (Nu.) De ce nu reflectează? Deoarece din caracterul lor lipsesc conștiința și raționalitatea. Ei nu au conștiință, așa că săvârșesc astfel de acțiuni iraționale și absurde fără să fie conștienți de acest lucru. Lipsa raționalității îi face să nu înțeleagă deloc cine sunt sau poziția, perspectiva și statutul pe care ar trebui să și le asume. Nu simt deloc că sunt persoane obișnuite, oameni corupți sau că sunt de teapa și odrasle ale Satanei, care este detestat de Dumnezeu. Lucrurile pe care oamenii ar trebui să le accepte sunt cuvintele lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu și adevărul pe care Dumnezeu li-l furnizează; ei nu ar trebui să-L scruteze pe Dumnezeu ca și cum ar fi egalii Lui și să râdă și să vorbească cu Dumnezeu ca și cum ar interacționa cu o altă persoană. Nu sunt acestea lucruri pe care le-ar face un neom? În acest moment, caracterul antihriștilor este dezvăluit, iar firea-esență ticăloasă a antihriștilor îi domină, făcându-i să se angajeze neobosit în aceste acțiuni lipsite de valoare și de sens, care îi rănesc pe alții, iar lor nu le aduc niciun beneficiu. Cu toate acestea, ei nu pot renunța; continuă să nu fie conștienți de eroarea acestei căi și de natura care se află în spatele acestor acțiuni. Indiferent de volumul de efort, de suferința și de eșecurile care sunt implicate în această chestiune, ei nu simt nicio vină, nicio acuzație și nicio îndatorire. Insistă să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu, chiar scrutându-L și disprețuindu-L pe Dumnezeu de sus, îndoindu-se în mod repetat și fiind suspicioși față de El. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, atitudinea lor față de El și modul în care Îl tratează nu s-au schimbat niciodată. Dacă nu se îndoiesc de El, Îl scrutează, iar dacă nu Îl scrutează, sunt suspicioși față de El. Este ca și cum ar fi posedați de un demon sau vrăjiți. Acestea sunt câteva manifestări ale esenței ticăloase a antihriștilor. Antihriștii sunt ticăloși în mod natural; unii oameni care nu pot vedea esența antihriștilor drept ceea ce este de fapt ar putea spune: „Nu te poți abține să nu-L scrutezi pe Dumnezeu? Nu poți să nu te mai îndoiești de El? Nu poți înceta să fii suspicios față de El? Dacă vei înceta să mai faci aceste lucruri, vei putea să înțelegi adevărul, să-L tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, să dezvolți o credință autentică în Dumnezeu și să devii în mod legitim unul dintre oamenii lui Dumnezeu; vei avea ocazia să devii o ființă creată corespunzătoare și nu vei fi oare atunci demn de a te numi unul dintre aleșii lui Dumnezeu? Cât de minunat ar fi asta!” Cu toate acestea, antihriștii replică: „Nu sunt atât de nesăbuit. Care este beneficiul faptului de a fi o ființă creată corespunzătoare? Este plictisitor. Este interesant doar atunci când mă îndoiesc, scrutez și sunt suspicios față de dumnezeu!” Această manifestare a antihriștilor se aseamănă cu ceea ce spune marele dragon roșu: „Lupta cu alți oameni și cu cerul este o sursă de distracție nesfârșită.” Aceasta este o definiție precisă și o oglindire adevărată a naturii-esențe ticăloase a antihriștilor. Pe scurt, antihriștii sunt nespus de ticăloși, sunt ticăloși până la extrem. Cei care cred în Dumnezeu, dar refuză categoric să accepte adevărul, sunt oameni ticăloși. Mulți oameni vor întotdeauna să le dea antihriștilor o șansă de a se căi, crezând că se vor căi într-o zi. Este corect acest argument? Așa cum spune proverbul: „Tigrul nu-și poate schimba dungile” și „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.” Prin urmare, nu poți folosi standardele și metodele de abordare a oamenilor când ai de-a face cu antihriștii sau pentru a le impune cerințe. Ei sunt ceea ce sunt. Dacă nu-L scrutează sau nu se îndoiesc de Dumnezeu ori dacă nu sunt suspicioși față de El, se simt inconfortabil, deoarece sunt guvernați de natura lor ticăloasă.

d. Prudența

În continuare, vom avea părtășie despre prudență. Antihriștii au un gând și un punct de vedere care sunt predominante și clare. Ei spun: „Oamenii nu trebuie să-l lase pe dumnezeu să le controleze destinele sau să fie suveran asupra lor; dacă dumnezeu controlează destinul unei persoane, atunci s-a terminat pentru ea. Oamenii trebuie să fie cei care se controlează pe ei înșiși pentru a atinge fericirea și pentru a mânca, a bea și a se distra fără griji. Dumnezeu nu-i lasă pe oameni să mănânce, să bea și să se distreze, el nu-i lasă să trăiască bine; el doar îi face pe oameni să îndure greutăți. Prin urmare, trebuie să preluăm controlul asupra fericirii proprii; nu putem să-i încredințăm lui dumnezeu destinele noastre sau să așteptăm totul pasiv ori să-l lăsăm pe dumnezeu să facă pregătiri, să ne lumineze și să ne conducă, nu putem fi astfel de persoane. Avem drepturile omului și dreptul la acțiune autonomă, precum și liber arbitru. Nu trebuie să-i raportăm totul lui dumnezeu și să cerem orice de la dumnezeu, asta ne-ar face să părem atât de incompetenți; doar proștii fac asta!” Ce fac ei? (Sunt prudenți în privința lui Dumnezeu.) Unii oameni spun: „Aveți grijă când faceți un jurământ în fața lui dumnezeu; gândiți-vă bine la cuvintele voastre. Când omul acționează, cerul veghează!” Unii se roagă: „O, dumnezeule, îți dedic întreaga mea viață și tinerețe; nu voi căuta un partener și nu mă voi căsători.” Dar după ce spun acest lucru, ei regretă, gândindu-se: „Oare dumnezeu va adeveri cuvintele mele? Ce se va întâmpla în cazul în care chiar voi avea nevoie de un partener sau voi vrea să mă căsătoresc? Mă va pedepsi dumnezeu? Asta este rău!” Din acel moment, devin deprimați și posaci, evitând sexul opus și temându-se de pedeapsă. Ce fac ei? (Sunt prudenți față de Dumnezeu.) Un alt tip de persoană spune: „Să te consumi pentru dumnezeu nu este nici ușor, nici simplu. Trebuie să ai un plan de rezervă; trebuie să-ți pregătești o cale de ieșire pentru tine înainte de a te consuma pentru dumnezeu. Altfel, când vei rămâne fără resurse, dumnezeu nu va avea grijă de tine! Să te consumi pentru dumnezeu este treaba ta; faptul că dumnezeu este suveran peste toate lucrurile este o altă chestiune. Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile; va avea el grijă de o persoană mică precum ești tu? Dumnezeu se ocupă doar de chestiunile majore; el nu-și bate capul cu aceste lucruri minore. Prin urmare, trebuie să-ți planifici și să-ți pregătești o cale de ieșire; dacă mai târziu dumnezeu nu te va mai vrea și te va alunga, nu-ți va arăta nicio milă.” Ce fel de gândire este aceasta? (Prudență față de Dumnezeu.) Oamenii sunt atât de calculați! Unii, după ce devin conducători, plătesc un preț și se consumă puțin în realitate, dar, din cauza umanității lor rele, a firii abominabile și a firii de antihriști pe care o au, aduc pierderi considerabile casei lui Dumnezeu. Ca urmare, sunt alungați. După aceea, ei învață să se poarte frumos și să stea în banca lor, să nu se confeseze nimănui, spunând: „Obișnuiam să mă confesez mereu oamenilor, așa că toată lumea știa ce se întâmplă cu adevărat cu mine, dar apoi cineva m-a raportat casei lui dumnezeu și am fost alungat. Așa că acum trebuie să învăț să mă închid, să mă ascund, să mă apăr și să mă protejez. Trebuie să fiu precaut în a mă confesa oamenilor și nici măcar lui dumnezeu nu ar trebui să mă confesez. Nu mai cred că dumnezeu este adevărul, că el este credincios. Am și mai puțină încredere în frați și surori. Nimeni nu este demn de încrederea mea, nici măcar membrii familiei sau rudele mele, cu atât mai puțin cei care urmăresc adevărul.” Ce fac ei? (Sunt prudenți.) Când antihriștii experimentează emondarea, eșecul, căderile și faptul că sunt dezvăluiți, ei fac un bilanț și vin cu o zicală: „Omul nu ar trebui să intenționeze niciodată să le facă rău altora, dar ar trebui să se păzească mereu de răul pe care alții i l-ar putea face.” În realitate, ei au făcut destul de mult rău altora și, în cele din urmă, se prefac și vin cu această aberație. După mulți ani de credință în Dumnezeu și după ce au experimentat numeroase eșecuri și piedici, precum și după ce Dumnezeu i-a dezvăluit și i-a emondat, în condiții normale, oamenii ar trebui să reflecteze și să se cunoască pe sine prin învățămintele din aceste eșecuri, căutând adevărul pentru a rezolva problemele și găsind motivele eșecurilor și ale derapajelor lor în cuvintele lui Dumnezeu, precum și calea de practică pe care ar trebui să o urmeze. Cu toate acestea, antihriștii nu fac acest lucru. După mai multe derapaje și eșecuri, ei își întețesc comportamentul, îndoielile lor cu privire la Dumnezeu se înmulțesc și devin mai grave, scrutarea lui Dumnezeu devine mai intensă, suspiciunea lor față de Dumnezeu se adâncește și, de asemenea, inimile lor se umplu de prudență față de Dumnezeu. Prudența lor este plină de nemulțumiri, mânie, sfidare și indignare și chiar dezvoltă treptat negarea, judecata și condamnarea lui Dumnezeu. Nu sunt ei într-un pericol tot mai mare? (Ba da.)

Judecând după atitudinea antihriștilor față de Dumnezeu, față de mediile și de oamenii, de evenimentele și de lucrurile rânduite de Dumnezeu, față de dezvăluirea și disciplinarea lor de către Dumnezeu și așa mai departe, au ei cea mai mică intenție de a căuta adevărul? Au ei cea mai mică intenție de a se supune lui Dumnezeu? Au ei cea mai neînsemnată credință că toate acestea nu sunt întâmplătoare, ci se află mai degrabă sub suveranitatea lui Dumnezeu? Au ei această înțelegere și conștientizare? Evident că nu. Se poate spune că rădăcina prudenței lor provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. De asemenea, se poate spune că rădăcina suspiciunii lor față de Dumnezeu provine din îndoielile lor cu privire la Dumnezeu. Rezultatele produse de scrutarea lor asupra lui Dumnezeu îi fac mai suspicioși față de Dumnezeu și, în același timp, mai prudenți față de El. Judecând după diferitele gânduri și puncte de vedere generate de gândirea antihriștilor, precum și după diferitele abordări și comportamente produse sub dominația acestor gânduri și puncte de vedere, acești oameni sunt pur și simplu iraționali; ei nu pot înțelege adevărul, nu pot dezvolta o credință autentică în Dumnezeu, nu pot crede și recunoaște în mod temeinic existența lui Dumnezeu și nu pot crede și recunoaște că Dumnezeu este suveran peste întreaga creație, că este suveran peste tot. Toate acestea sunt din cauza firii-esențe ticăloase pe care o au.

19 decembrie 2020