II. Diferența dintre caracter și firea-esență

Data trecută am sintetizat caracterul antihriștilor. Puteți să ne spuneți în ce constă? (Primul element este obiceiul de a minți, al doilea este faptul de a fi perfid și nemilos, al treilea, de a nu avea simțul onoarei și de a nu ține cont de rușine, al patrulea este de a fi egoist și abject, al cincilea este de a se agăța de cei puternici și de a-i asupri pe cei slabi, iar al șaselea este de a fi mai dornic de lucruri materiale decât oamenii obișnuiți.) În total, sunt șase elemente. Analizând aceste șase elemente, caracterul antihriștilor este lipsit de umanitate, conștiință și rațiune. Ei au o integritate scăzută, iar caracterul lor este abominabil. Să spunem că nu știi sau nu poți pătrunde firea unui om, dacă este bună sau rea, dar, învățând despre caracterul ei, descoperi, de exemplu, că are un caracter abominabil, cum ar fi obiceiul de a minți, de a nu avea simțul onoarei sau de a fi perfid și nemilos. Îl poți defini atunci, preliminar, ca fiind o persoană fără conștiință, fără o inimă bună sau un caracter nobil, ca fiind cineva care are, în schimb, o umanitate rea, extrem de slabă și malefică. Dacă astfel de oameni nu au statut, atunci pot fi catalogați provizoriu ca fiind oameni răi; judecând după caracterul lor, pot fi definiți întru totul și în amănunt drept antihriști? Dacă luăm în considerare doar aceste manifestări ale umanității lor, astfel de oameni pot fi definiți cu 80% certitudine drept antihriști. Nu numai că au firea antihriștilor și nu este vorba doar de faptul că umanitatea lor este rea, malițioasă și slabă, astfel că putem să-i definim preliminar ca fiind antihriști. Pentru că nimeni dintre cei definiți drept antihriști nu are o umanitate bună, onestitate, bunătate, simplitate, verticalitate, sinceritate față de ceilalți sau un simț al onoarei; nimeni dintre cei care au aceste trăsături de caracter nu este un antihrist. Umanitatea antihriștilor este, în primul rând, destul de slabă. Le lipsesc conștiința și rațiunea și, cu siguranță, nu au caracterul pe care îl au oamenii cu umanitate și integritate nobilă. Prin urmare, judecând după caracterul antihriștilor, dacă nu au statut și sunt doar adepți obișnuiți sau membri de rând ai unui grup care își face datoria, dar dacă au un caracter destul de slab și aceste trăsături ale caracterului unui antihrist, îi putem cataloga preliminar pe acești oameni drept antihriști. Ce ar trebui făcut cu aceia care nu pot fi văzuți așa cum sunt de fapt? Nu ar trebui să fie promovați sau să li se ofere un statut. Unii ar putea spune: „Dacă le dăm un statut, oare acest lucru nu va stabili dacă sunt sau nu antihriști?” Este corectă această afirmație? (Nu, nu este.) Dacă le dăm un statut unor astfel de oameni, ei vor face lucrurile pe care le fac antihriștii și tot ce este capabil să facă un antihrist. În primul rând, își vor întemeia împărății independente și, în plus, îi vor controla pe oameni. Va face acest tip de persoană lucruri care să fie în beneficiul casei lui Dumnezeu? (Nu, nu va face.) Odată ce astfel de persoane dobândesc statut, își pot întemeia împărății independente, pot acționa nesăbuit, pot provoca tulburări și perturbări, pot forma clici și pot săvârși toate faptele oamenilor răi. Este ca și cum ai lăsa un lup paznic la oi, punându-i pe aleșii lui Dumnezeu în mâinile unor oameni răi și predându-i diavolilor și satanelor. Odată ce acești oameni preiau puterea, concluzia inevitabilă este că ei sunt, fără îndoială, antihriști. Dacă cineva stabilește că o persoană este un antihrist doar pe baza caracterului său, pentru mulți dintre cei care nu sunt conștienți de adevăratele fapte, care nu înțeleg sau nu pot discerne firea-esență a antihriștilor, acest lucru ar putea părea un pic exagerat. Ei s-ar putea gândi: „De ce să renunțăm la cineva sau să-l condamnăm complet doar pe baza acestui lucru? Pare nedrept să îl etichetezi drept antihrist înainte să fi făcut ceva.” Cu toate acestea, judecând după firea-esență a antihriștilor, acestora le lipsește, indiscutabil, o umanitate bună. În primul rând, cu siguranță nu sunt urmăritori ai adevărului; în al doilea rând, indiscutabil nu iubesc adevărul; în plus, nu sunt absolut deloc genul de oameni care se supun cuvintelor lui Dumnezeu, se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Pentru cei care nu au astfel de calități, este destul de evident dacă au un caracter nobil sau josnic, bun sau rău.

La ultima adunare, am avut părtășie despre diferite comportamente, moduri de a vorbi și de a se ocupa de chestiuni și așa mai departe, care se manifestă prin caracterul antihriștilor. Dacă nu putem stabili în întregime că o persoană este un antihrist pe baza caracterului său, atunci este necesar să avem o părtășie mai profundă despre firea-esență a antihriștilor. Prin cercetarea și discernerea caracterului antihriștilor pe de-o parte, iar pe de alta, a firii-esență a lor, prin combinarea celor două, putem stabili dacă o persoană are doar firea unui antihrist sau este într-adevăr un antihrist. Astăzi, haideți să sintetizăm ce firi-esență au antihriștii. Aceasta este o caracteristică crucială care ne permite să identificăm, să discernem sau să definim mai bine dacă o persoană este un antihrist.

În ceea ce privește firea, am făcut anterior un rezumat concret al acesteia: care sunt firile corupte ale oamenilor? (Intransigența, aroganța, înșelăciunea, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia.) Acestea șase sunt, mai mult sau mai puțin, iar alte interpretări ale firilor, cum ar fi egoismul și abjecția, sunt oarecum legate sau similare cu una dintre aceste șase. Spuneți-Mi, există o diferență între caracterul cuiva și firea-esență a sa? Care este diferența? Caracterul se evaluează în primul rând prin conștiință și rațiune. Are legătură cu măsura în care o persoană are integritate, dacă integritatea sa este nobilă, dacă are demnitate, dacă are moralitate umană, nivelul moralității sale, dacă are un standard limită și principii în modul în care se comportă, dacă umanitatea sa este bună sau rea și dacă este simplă și onestă; aceste aspecte țin de caracterul uman. În esență, caracterul este alcătuit din alegerile și înclinațiile spre bine și spre rău, spre lucruri pozitive și negative, spre bine și spre rău pe care oamenii le manifestă în viața lor de zi cu zi; acestea sunt aspectele la care se referă. Practic, acest lucru nu are legătură cu adevărul; se evaluează doar folosind criteriul conștiinței, împreună cu umanitatea bună și rea, și nu se ridică realmente la nivelul adevărului. Dacă are legătură cu firea, aceasta trebuie evaluată folosind esența unei persoane. Dacă preferă binele sau răul și, când vine vorba de dreptate și răutate, precum și de lucruri pozitive și negative, ceea ce manifestă, care sunt cu adevărat alegerile ei și firea pe care o dezvăluie și care pot fi reacțiile ei – aceste lucruri trebuie evaluate folosind adevărul. În cazul în care caracterul unei persoane este destul de bun, dacă are conștiință și rațiune, se poate spune că nu are o fire coruptă? (Nu, nu se poate spune.) Dacă o persoană este foarte bună, dă dovadă de aroganță? (Da.) Dacă o persoană este foarte cinstită, are ea o fire intransigentă? (Da, are.) Se poate spune că, indiferent cât de bun este caracterul unei persoane, indiferent cât de nobilă poate fi integritatea ei, nimic din toate acestea nu înseamnă că nu are o fire coruptă. Dacă o persoană are conștiință și rațiune, înseamnă aceasta că nu se împotrivește niciodată lui Dumnezeu sau nu se răzvrătește împotriva Lui? (Nu, nu înseamnă asta.) Atunci, cum se produce această răzvrătire? Se produce pentru că oamenii au o fire coruptă, iar în firea-esență a lor există intransigență, aroganță, răutate și așa mai departe. Prin urmare, oricât de bun ar fi caracterul unei persoane, acest lucru nu înseamnă că deține adevărul, că nu are o fire coruptă sau că poate evita să se împotrivească, să trădeze și să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să se supună lui Dumnezeu fără să urmărească adevărul. Dacă are un caracter bun, este relativ simplă, onestă, integră, bună la suflet și are un simț al onoarei, înseamnă doar că poate accepta adevărul, iubește adevărul și se supune celor făcute de Dumnezeu, pentru că are un caracter care poate accepta adevărul.

Un caracter bun sau rău este evaluat folosind criterii de bază precum conștiința, moralitatea și integritatea. Totuși, firea-esență a cuiva poate fi evaluată pe baza celor șase firi corupte menționate anterior. Dacă o persoană are un standard moral ridicat, integritate, conștiință, rațiune și o inimă bună, se poate spune că are un caracter cât de cât bun. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că persoana respectivă înțelege adevărul, deține adevărul sau se poate ocupa de chestiuni în conformitate cu adevărurile-principii. Ce confirmă acest lucru? Deși are un caracter bun, o integritate relativ nobilă și un standard moral mai ridicat pentru modul în care se comportă și acționează, acest lucru nu înseamnă că nu are o fire coruptă, că deține adevărul sau că firea ei se aliniază pe deplin la cerințele lui Dumnezeu. Dacă firea coruptă a unei persoane nu prezintă nicio schimbare și aceasta nu înțelege adevărul, atunci, indiferent cât de bun poate fi caracterul său, nu este o persoană cu adevărat bună. Să presupunem că o persoană experimentează o schimbare relativă a firii, cu alte cuvinte, caută adevărul în acțiunile sale, urmând în mod proactiv adevărurile-principii în modul în care se ocupă de chestiuni și supunându-se adevărului și lui Dumnezeu și, deși firea sa coruptă încă iese la suprafață uneori, dezvăluie aroganță și înșelăciune și, în cazuri grave, o fire feroce, totuși, în general, sursa, direcția și scopul acțiunilor sale sunt în conformitate cu adevărurile-principii, iar atunci când acționează, o face prin căutare și supunere. Așadar, se poate spune că are un caracter mai nobil decât al celor care nu prezintă nicio schimbare a firii? (Da.) În cazul în care caracterul unei persoane este doar în mod natural bun, iar în ochii celorlalți umanitatea ei este bună, dar nu înțelege deloc adevărul, este plină de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu, nu știe cum să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și nu știe cum să accepte orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de cum să se supună la tot ceea ce face Dumnezeu, este aceasta o persoană cu adevărat bună? Strict vorbind, nu este o persoană cu adevărat bună, dar se poate spune cu exactitate că are un caracter destul de bun. Ce înseamnă să ai un caracter destul de bun? Înseamnă să ai o integritate relativă, să fii cât de cât corect și drept în acțiunile și interacțiunile cu ceilalți, să nu profiți de alții, să fii relativ cinstit, să nu-i rănești sau să nu le faci rău celorlalți, să acționezi pe baza conștiinței și să ai un anumit standard moral, dincolo de simpla evitare a încălcării legii și a relațiilor etice; este ceva puțin mai înalt decât aceste două standarde. Când oamenii interacționează cu o astfel de persoană, simt că acea persoană este relativ integră și nu trebuie să se ferească de ea atunci când sunt împreună, pentru că acea persoană nu face rău sau nu îi rănește pe alții, iar mintea oamenilor este liniștită ori de câte ori interacționează cu ea; deținerea acestor calități este un indiciu al unei persoane destul de bune. Cu toate acestea, în comparație cu cei care înțeleg adevărul și care pot să-l practice și să se supună lui, o astfel de umanitate nu este deloc nobilă. Cu alte cuvinte, indiferent cât de bună este umanitatea unei persoane, aceasta nu poate înlocui înțelegerea adevărului sau practicarea adevărului și, cu siguranță, nu poate înlocui o schimbare a firii.

Caracterul se referă la conștiința, moralitatea și integritatea oamenilor. Pentru a evalua caracterul unei persoane, trebuie să i se evalueze conștiința, moralitatea și integritatea. Dar la ce se referă firea și cum se evaluează aceasta? Se evaluează prin adevăr, prin cuvintele lui Dumnezeu. Să presupunem că o persoană are un caracter foarte bun în toate privințele, toată lumea crede că este o persoană bună și se poate spune că este perfectă și completă în ochii omenirii corupte, aparent fără cusur sau defect, dar, atunci când este evaluată în funcție de adevăr, puținul din așa-zisa ei bunătate abia dacă merită menționat. Când i se analizează firea, se pot găsi aroganță, intransigență, înșelăciune, răutate, chiar aversiune față de adevăr și, chiar mai mult, manifestarea unei firi feroce. Nu este adevărat? (Ba da, este.) Cum se evaluează firea-esență a unei persoane? Se măsoară prin adevăr, prin evaluarea atitudinii unei persoane față de adevăr și față de Dumnezeu. În acest fel, firea coruptă a acelei persoane este dezvăluită complet și temeinic. Deși oamenii o pot vedea ca având conștiință, integritate și un standard moral ridicat și este considerată sfântă sau o persoană perfectă în rândul celorlalți, totuși, atunci când se prezintă în fața adevărului și a lui Dumnezeu, firea sa coruptă este scoasă la iveală, este lipsită de orice merit și se demonstrează că are aceleași firi corupte ca restul omenirii. Atunci când Dumnezeu exprimă adevărul, li Se arată oamenilor și lucrează, aceștia manifestă fiecare dintre firile corupte de intransigență, aroganță, înșelăciune, aversiune față de adevăr, ticăloșie și ferocitate, ca ceilalți oameni. Nu sunt astfel de oameni perfecți? Nu sunt ei sfinți? Nu sunt oameni buni? Sunt buni doar în ochii celorlalți; deoarece oamenilor le lipsește adevărul și ei au aceleași firi corupte, standardul după care se evaluează unii pe alții se bazează doar pe conștiință, integritate și moralitate, nu pe adevăr. Cum pare caracterul unei persoane atunci când nu este evaluat cu adevărul? Este o persoană cu adevărat bună? În mod clar nu, pentru că o persoană care a fost evaluată și judecată ca fiind bună de către alți oameni nu duce lipsă de niciuna dintre firile corupte. Așadar, cum se dezvoltă și cum se expun firile corupte ale oamenilor? Atunci când Dumnezeu nu exprimă adevărul și nu apare în fața omenirii, firile corupte ale oamenilor par inexistente. Cu toate acestea, atunci când Dumnezeu exprimă adevărul și apare în fața oamenilor, firile corupte ale așa-numiților „sfinți” sau ale oamenilor perfecți în ochii celorlalți sunt expuse întru totul. Din această perspectivă, firile corupte ale oamenilor sunt prezente alături de caracterul lor. Nu înseamnă că oamenii au o fire coruptă doar atunci când apare Dumnezeu; mai degrabă, atunci când Dumnezeu exprimă adevărul, apare și lucrează în mijlocul omenirii, firile lor corupte și urâțenia lor sunt scoase la iveală. În acest moment, oamenii ajung să-și dea seama și să descopere că în spatele unui caracter bun se află și o fire coruptă. Oamenii buni, oamenii perfecți sau sfinții în ochii celorlalți au o fire coruptă, ca oricine altcineva și nu mai puțin decât orice altă persoană; firile corupte ale acestor oameni sunt chiar mai ascunse decât ale altora și au o capacitate mai mare de a induce în eroare. Așadar, ce este de fapt o fire coruptă și ce este o fire-esență? Firea coruptă a unei persoane este esența acelei persoane; caracterul unei persoane reprezintă doar niște reguli superficiale de conduită și nu reflectă umanitatea-esență a unei persoane. Când vorbim despre umanitatea-esență a unei persoane, ne referim la firea sa. Când discutăm despre caracterul unei persoane, ne referim la aspecte aparente, cum ar fi dacă are intenții bune, dacă este bună la suflet, cum este integritatea sa și dacă are standarde morale. Înțelegeți acum ce înseamnă caracterul și ce înseamnă firea-esență? Această chestiune poate fi pricepută doar în mod implicit în inima cuiva; nu poate fi definită cu un singur cuvânt sau cu o frază. Este o problemă foarte complexă. Dacă este definită și explicată în mod îngust, poate părea standardizată, dar este, de fapt, neclară. Nu îi voi da o definiție, am explicat-o în acest fel, iar dacă o veți pricepe în mod implicit în inima voastră, o veți înțelege.

Există în total șase firi corupte ale omului: intransigența, aroganța, înșelăciunea, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia. Dintre acestea șase, care dintre ele sunt relativ severe și care sunt mai obișnuite sau mai comune, mai blânde în ceea ce privește nivelul și mai puțin intense în ceea ce privește circumstanțele? (Intransigența, aroganța și înșelăciunea sunt ceva mai blânde.) Așa este. Se pare că aveți o oarecare percepție și înțelegere a diferitelor manifestări ale firilor corupte ale omului. Deși acestea trei fac parte, de asemenea, din firile corupte pe care le are omenirea coruptă de Satana și, în ceea ce privește esența, sunt, de asemenea, detestate de Dumnezeu, nu se conformează adevărului și se împotrivesc lui Dumnezeu, ele sunt relativ blânde și superficiale în ceea ce privește nivelul, adică sunt puțin mai comune; fiecare membru al omenirii corupte le are în diferite grade. În afară de acestea trei, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și ticăloșia sunt, prin comparație, mult mai severe în ceea ce privește nivelul lor. Dacă se spune că primele trei sunt firi corupte obișnuite, atunci ultimele trei sunt firi neobișnuit de corupte, mai severe din punct de vedere al nivelului. Ce înseamnă că sunt mai severe? Înseamnă că acestea trei sunt mai severe în ceea ce privește circumstanțele, esența și măsura în care indivizii se împotrivesc, se răzvrătesc și se opun lui Dumnezeu. Acestea trei sunt firi mai severe pe care oamenii le manifestă prin negarea directă a adevărului, negarea lui Dumnezeu, vociferând împotriva Lui, atacându-L, testându-L, judecându-L și așa mai departe. Prin ce se deosebesc aceste trei firi corupte ale omului de primele trei? Primele trei sunt mai comune, sunt caracteristici ale firilor corupte împărtășite de toți oamenii corupți, adică fiecare individ, indiferent de vârstă, sex, loc de naștere, rasă sau etnie, are aceste trei firi. Ultimele trei sunt prezente în grade diferite și într-o măsură mai mare sau mai mică la fiecare persoană, în funcție de esența sa, dar în rândul omenirii corupte, doar antihriștii au aceste trei firi, ticăloșia, aversiunea față de adevăr și ferocitatea, în cea mai gravă măsură. În afară de antihriști, oamenii corupți obișnuiți dezvăluie doar firile legate de ticăloșie, aversiune față de adevăr și ferocitate într-o anumită măsură ori în anumite medii sau contexte speciale. Chiar dacă au aceste firi, ei nu sunt antihriști. Esența lor nu este rea sau feroce și, cu siguranță, nu prezintă o aversiune față de adevăr. Acest lucru are de-a face cu caracterul lor. Acești oameni sunt relativ buni la suflet, au integritate, sunt corecți, au un simț al onoarei și așa mai departe; caracterul lor este relativ bun. Prin urmare, ei dezvăluie aceste ultime trei firi corupte grave doar ocazional sau numai în anumite medii și contexte. Totuși, aceste firi nu le domină esența. De exemplu, atunci când indivizii cu firi corupte obișnuite acționează cu superficialitate în îndeplinirea îndatoririlor lor și se confruntă cu disciplina din partea lui Dumnezeu, ei pot refuza să cedeze în fața acesteia, gândindu-se: „Și alții sunt superficiali, de ce nu sunt disciplinați? De ce sunt eu cel care primește acest tip de disciplină și de certare?” Ce fel de fire este reprezentată de acest refuz de a ceda? Este în mod evident o fire feroce. Ei se plâng de nedreptatea și de tratamentul părtinitor din partea lui Dumnezeu, ceea ce are ceva din calitatea de a se opune și de a vocifera împotriva lui Dumnezeu; aceasta este o fire feroce. Firea feroce a unor astfel de oameni se dezvăluie în aceste situații, dar diferența este că acești oameni au o inimă bună, își recunosc conștiința, au integritate și verticalitate relativă. Atunci când se plâng de Dumnezeu și dezvăluie o fire feroce, conștiința lor își face efectul. Atunci când conștiința lor dă rezultate, intră într-un conflict cu firea lor feroce și anumite gânduri încep să se dezvolte în mintea lor: „Nu ar trebui să gândesc în acest fel. Dumnezeu m-a binecuvântat mult și mi-a arătat har. Nu este lipsă de conștiință să gândesc așa? Nu cumva mă împotrivesc lui Dumnezeu și nu cumva Îi frâng inima?” Nu înseamnă acest lucru că le funcționează conștiința? În acest moment, caracterul lor bun dă rezultate. De îndată ce conștiința lor începe să funcționeze, mânia, nemulțumirile și refuzul de a ceda se estompează, sunt puse deoparte și eliminate, încetul cu încetul. Nu este acesta efectul conștiinței lor? (Ba da.) Deci, dezvăluie o fire feroce? (Da.) Ei dezvăluie o fire feroce, dar, pentru că astfel de indivizi au conștiință și umanitate, conștiința lor poate să le înfrâneze firea feroce și să îi facă să devină raționali. Când vor deveni raționali și se vor calma, vor reflecta și își vor da seama că și ei sunt capabili să I se împotrivească lui Dumnezeu. În acest moment, un sentiment de îndatorare și remușcare va apărea în ei fără să știe acest lucru: „Am fost prea impulsiv adineauri, m-am împotrivit și m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Nu cumva faptul că Dumnezeu mă disciplinează reprezintă dragostea Sa? Nu este asta o favoare din partea Sa? De ce am acționat atât de irațional? Nu L-am mâniat pe Dumnezeu? Nu pot continua să fac acest lucru; trebuie să mă rog lui Dumnezeu, să mă căiesc, să renunț la răul pe care îl fac și să pun capăt răzvrătirii mele. Din moment ce recunosc că am acționat superficial, trebuie să încetez să mai fiu superficial, să fac lucrurile într-un mod serios și să caut modalități de a-mi oferi loialitatea prin acțiunile mele, precum și care sunt principiile pentru a-mi face datoria.” Nu este acesta efectul caracterului lor bun? Fără îndoială, acești oameni au și ei o fire feroce, dar, prin efectul conștiinței lor și al cântăririi lucrurilor, folosindu-se de raționalitate, caracterul lor bun și iubitor de adevăr, prevalează în cele din urmă. Printre firile corupte ale acestor indivizi este ferocitatea, deci se poate spune că, prin urmare, au o esență feroce? Se poate spune că esența lor este feroce? Nu. Obiectiv vorbind, deși firile corupte pe care le dezvăluie includ ferocitatea, pentru că au conștiință, raționalitate și o dragoste relativă pentru adevăr, ferocitatea lor este doar un fel de fire coruptă și nu esența lor. De ce nu este esența lor? Pentru că această fire coruptă a lor se poate schimba. Deși ei dezvăluie acest tip de fire coruptă și se pot împotrivi și răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, fie că este vorba de o perioadă lungă sau scurtă de timp, efectul conștiinței, integrității, rațiunii și așa mai departe în caracterul lor le împiedică firea feroce să le domine comportamentul sau atitudinea față de adevăr. Care este rezultatul final? Își pot mărturisi păcatele, se pot căi, pot acționa în conformitate cu adevărurile-principii, se pot supune adevărului și pot accepta orchestrarea din partea lui Dumnezeu, toate acestea fără să se plângă. În ciuda faptului că dezvăluie o fire feroce, rezultatul final este că nu se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu sau nu se opun suveranității lui Dumnezeu, ci se supun. Aceasta este o manifestare a unei persoane corupte obișnuite. Astfel de oameni au doar firi corupte; nu au firea-esență a unui antihrist. Acest lucru este corect.

Să luăm ca exemplu firile ticăloase: care este cea mai ticăloasă fire pe care oamenii o dezvăluie în fața lui Dumnezeu? Este aceea de a-L testa pe Dumnezeu. Unii oameni se îngrijorează că s-ar putea să nu aibă o destinație bună și că finalul lor ar putea să nu fie garantat pentru că s-au rătăcit, au făcut rău și au comis multe fărădelegi după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Se îngrijorează că vor merge în iad și se tem în permanență în legătură cu finalul și cu destinația lor. Sunt în permanență neliniștiți și se gândesc mereu: „Oare finalul și destinația mea viitoare vor fi bune sau rele? Voi coborî în iad sau voi urca în rai? Sunt unul dintre oamenii lui dumnezeu sau un prestator de servicii? Voi pieri sau voi fi mântuit? Trebuie să aflu care dintre cuvintele lui dumnezeu vorbesc despre acest lucru.” Văd că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că toate expun firile corupte ale oamenilor și nu găsesc răspunsurile pe care le caută, așa că se gândesc continuu unde să se intereseze în altă parte. Mai târziu, când găsesc o ocazie de a fi promovați și puși într-un rol important, vor să-L sondeze pe Cel de mai sus, gândindu-se: „Care este părerea celui de mai sus în ceea ce mă privește? Dacă părerea lui este favorabilă, asta dovedește că dumnezeu nu și-a amintit de răul pe care l-am făcut în trecut și de fărădelegile pe care le-am comis. Dovedește că dumnezeu tot mă va mântui, că încă mai am speranță.” Apoi, continuând cu ideile lor, ei spun direct: „Unde ne aflăm, cei mai mulți dintre frați și surori nu sunt foarte pricepuți în profesiile lor și cred în dumnezeu doar de o perioadă scurtă de timp. Eu cred în dumnezeu de cel mai mult timp. Am căzut și am eșuat, am avut câteva experiențe și am tras câteva învățăminte. Dacă mi se oferă șansa, sunt dispus să port o povară grea și să dau dovadă de considerație față de intențiile lui dumnezeu.” Ei folosesc aceste cuvinte ca pe un test pentru a vedea dacă Cel de mai sus are vreo intenție de a-i promova sau dacă i-a abandonat. În realitate, ei nu-și doresc cu adevărat să își asume această responsabilitate sau povară; rostesc aceste cuvinte doar cu scopul de a vedea în ce ape se scaldă și dacă mai au o speranță de a fi mântuiți. Acest lucru înseamnă că testează. Care este firea din spatele acestei abordări de a testa? Este o fire ticăloasă. Indiferent pentru cât timp este dezvăluită această abordare, cum o fac sau cât de mult este pusă în aplicare, în orice caz, firea pe care o dezvăluie este cu siguranță ticăloasă, deoarece au multe gânduri, îndoieli și îngrijorări pe parcursul realizării ei. Când dezvăluie această fire ticăloasă, ce anume din ceea ce fac ei arată că sunt persoane cu umanitate și persoane care pot practica adevărul și confirmă că au doar această fire coruptă și nu o esență ticăloasă? După ce fac și spun astfel de lucruri, cei care au conștiință, rațiune, integritate și demnitate simt disconfort și durere în inimile lor. Ei sunt chinuiți, gândindu-se: „Cred în Dumnezeu de atâția ani, cum aș putea să-L testez? Cum aș putea fi încă preocupat de propria mea destinație și să folosesc o astfel de metodă pentru a obține ceva de la Dumnezeu și pentru a-L face să-mi dea un răspuns concret? Acest lucru este abject!” Se simt neliniștiți în inimile lor, dar fapta este consumată și cuvintele au fost rostite, ele nu mai pot fi retractate. Atunci ei înțeleg: „Deși poate am un pic de bunăvoință și un simț al dreptății, sunt totuși capabil de astfel de lucruri abjecte; acestea sunt faptele unei persoane abjecte! Nu este aceasta o încercare de a-L testa pe Dumnezeu? Nu înseamnă asta că Îl șantajez pe Dumnezeu? Acest lucru este cu adevărat abject și nerușinat!” Într-o astfel de situație, care este o cale de acțiune rezonabilă? Să vină înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, mărturisindu-și păcatele, sau să se agațe cu încăpățânare de propriile abordări? (Rugăciunea și mărturisirea.) Așadar, pe parcursul întregului proces, din momentul în care au conceput ideea până în momentul acțiunii și mai departe, până la rugăciunea și mărturisirea lor, în ce etapă se dezvăluie în mod normal o fire coruptă, în ce etapă dă rezultate conștiința și în ce etapă se pune în practică adevărul? Etapa de la concepție la acțiune este guvernată de o fire ticăloasă. Așadar, nu cumva etapa de introspecție este guvernată de efectul conștiinței lor? Ei încep să se analizeze, simțind că ceea ce au făcut a fost greșit; acest lucru este guvernat de efectul conștiinței lor. Urmează rugăciunea și mărturisirea, care sunt, de asemenea, guvernate de efectul integrității, conștiinței și caracterului lor; sunt capabili să simtă remușcări, să se căiască și să se simtă îndatorați față de Dumnezeu și, de asemenea, sunt capabili să reflecteze asupra propriei umanități și a firii lor corupte și să le înțeleagă și să ajungă în punctul în care pot practica adevărul. Nu există trei etape pentru aceasta? De la dezvăluirea unei firi corupte la efectul conștiinței lor și apoi la capacitatea de a renunța la răul pe care îl fac, de a se căi, de a renunța la propriile dorințe și gânduri trupești, de a se răzvrăti împotriva firii lor corupte și de a practica adevărul, la aceste trei etape ar trebui să ajungă oamenii obișnuiți cu umanitate și firi corupte. Datorită faptului că își recunosc conștiința și datorită umanității lor relativ bune, acești oameni pot practica adevărul. Faptul că sunt capabili să practice adevărul implică faptul că astfel de oameni au speranța mântuirii. Cu alte cuvinte, probabilitatea mântuirii este destul de mare pentru cei cu o umanitate bună.

Ce îi deosebește pe antihriști de cei care au firea unui antihrist? În prima etapă, ceea ce dezvăluie antihriștii în afară este, în esență, identic cu dezvăluirile oricărui om corupt, dar cele două etape ulterioare sunt diferite. De exemplu, atunci când o persoană dezvăluie o fire coruptă feroce în timp ce este emondată, în următoarea etapă este nevoie ca propria conștiință să își facă efectul. Cu toate acestea, antihriștii nu au conștiință, așadar, ce vor gândi? Ce manifestări vor avea ei? Se vor plânge că Dumnezeu este nedrept, susținând că Dumnezeu încearcă să le găsească defecte și să le creeze dificultăți și necazuri la fiecare pas. După aceasta, ei vor continua cu înverșunare să nu se căiască, refuzând să-și accepte chiar și cele mai evidente greșeli sau firi corupte, nerecunoscându-și niciodată erorile și chiar intensificând lucrurile și încercând prin orice mijloace să-și continue acțiunile în secret. Judecând după firile corupte dezvăluite de antihriști, cum este caracterul lor? Ei nu au conștiință, nu știu să se examineze și dezvăluie ferocitatea, malițiozitatea, atacurile și represaliile. Inventează minciuni pentru a ascunde faptele, transferând responsabilitatea asupra altora; născocesc intrigi pentru a le întinde altora capcane, ascunzând adevăratele fapte de frați și surori, se apără cu tărie și își aduc justificări, răspândindu-și argumentele peste tot. Aceasta este continuarea firii lor feroce. Nu numai că nu-și recunosc conștiința și nu reușesc să se examineze, să reflecteze și să se înțeleagă pe ei înșiși, ci și intensifică lucrurile și continuă să-și dezvăluie firea feroce, vociferând împotriva casei lui Dumnezeu, împotriva fraților și surorilor, și opunându-se lor și, mai grav, opunându-se lui Dumnezeu. După un timp, când situația se va liniști, se vor căi și își vor mărturisi păcatele? Deși incidentul a trecut deja, faptele adevărate au fost dezvăluite, este cunoscut de toți faptul că responsabilitatea este a lor, iar ei ar trebui să poarte această responsabilitate; pot să o recunoască? Pot simți remușcări sau un sentiment de îndatorare? (Nu.) Perseverează în opoziția lor, gândindu-se: „Oricum, eu nu am fost niciodată vinovat, dar chiar dacă am fost, intențiile mele au fost bune; chiar dacă am fost vinovat, nu pot fi învinuit singur de asta. De ce nu-i învinuiți pe ceilalți, de ce mă aveți doar pe mine în vizor? Unde am greșit? Nu am făcut nimic greșit în mod intenționat. Toți ați făcut greșeli, așa că de ce nu vă asumați răspunderea? În plus, cine poate trece prin viață fără să facă unele greșeli?” Oare se căiesc? Se simt îndatorați? Nu se simt îndatorați și nu se căiesc. Unii chiar spun: „Am plătit un preț atât de mare, de ce nu a observat niciunul dintre voi? De ce nu m-a lăudat nimeni? De ce nu mi s-a dat o răsplată? Când se întâmplă ceva, dați întotdeauna vina pe mine și îmi găsiți defecte. Nu căutați cumva doar o pârghie pe care să o folosiți împotriva mea?” Aceasta le este mentalitatea și starea. În mod clar, aceasta este o fire feroce; ei, cu înverșunare, nu se căiesc, refuză să recunoască faptele atunci când acestea le sunt prezentate și se opun în mod constant. Deși poate că nu blestemă pe nimeni în gura mare, în sinea lor s-ar putea să o fi făcut de nenumărate ori, blestemându-i pe conducători pentru că sunt orbi și blestemându-i pe frați și surori pentru că nu sunt oameni buni și pentru că îi lingușeau când aveau statut, dar nu le mai acordă atenție, nu mai au părtășie cu ei și nici măcar nu le mai zâmbesc acum că și-au pierdut statutul. Îl blestemă chiar și pe Dumnezeu în inimile lor și emit judecăți despre Dumnezeu, spunând că nu este drept. De la un capăt la altul, firea pe care o dezvăluie este feroce, fără nici cel mai mic efect al conștiinței și fără niciun semn de remușcare sau de căință. Cu siguranță nu au nicio intenție de a da înapoi, de a căuta adevărurile-principii, de a veni înaintea lui Dumnezeu pentru a-și mărturisi păcatele și a se căi sau de a se supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. În schimb, ei se contrazic, se opun și se plâng în mod insistent. Atât antihriștii, cât și cei capabili de căință dezvăluie aceleași firi corupte, dar nu există oare o diferență în natura acestor dezvăluiri? Care dintre aceste grupuri are firea unui antihrist și care are esența unui antihrist? (Cei care nu se căiesc au esența unui antihrist.) Cine sunt aceia capabili de căință? Sunt oameni corupți cu o fire de antihrist, dar nu sunt antihriști. Cei care au esența unui antihrist sunt antihriști, în timp ce aceia care au firea unui antihrist sunt oameni corupți obișnuiți. Care grup, dintre cele două, este format din oameni răi? (Acela în care oamenii au esența unui antihrist.) Sunteți capabili să discerneți acest lucru, nu-i așa? Depinde de grupul ai cărui membri nu afișează niciun indiciu al faptului că-i acuză conștiința, insistă în a aduce argumente fără a da înapoi sau a reflecta și, fără scrupule, emit judecăți și își răspândesc argumentele atunci când înfăptuiesc ceva greșit și se confruntă cu circumstanțe cum ar fi faptul că sunt emondați, înlocuiți sau disciplinați și așa mai departe. Dacă nu ar exista nimeni care să-i înfrâneze pe acești oameni, ar înceta ei să mai acționeze? Nu. Inimile lor ar fi pline de negativitate și opoziție și ar spune: „Din moment ce oamenii mă tratează nedrept, iar dumnezeu nu-mi arată har și nu acționează în favoarea mea, în viitor, îmi voi face datoria de formă. Chiar dacă îmi voi face datoria bine, nu voi primi recompense, nimeni nu mă va lăuda și tot voi fi emondat, așa că o voi face pur și simplu într-un mod superficial. Nici să nu vă gândiți să îmi cereți să mă ocup de chestiuni în conformitate cu principiile sau să discut și să cooperez cu alții în munca mea ori să caut adevărul! Voi rămâne indiferent, nici arogant, nici umil. Dacă îmi ceri să fac ceva, o voi face; dacă nu-mi ceri să fac ceva, voi pleca pur și simplu. Acționați așa cum vă place; eu voi fi așa cum sunt. Nu-mi cereți prea mult; dacă cerințele voastre sunt mari, le voi ignora.” Nu este aceasta continuarea unei firi feroce? Se pot căi oare astfel de oameni? (Nu, nu se pot căi.) Aceasta este o manifestare a celor care au esența unui antihrist. Este la fel și atunci când un antihrist dezvăluie o fire ticăloasă; nici el nu reflectează niciodată, pentru că îi lipsește conștiința. Indiferent de firea coruptă pe care o dezvăluie sau de intențiile, dorințele și ambițiile pe care le are atunci când i se întâmplă ceva, el nu este niciodată înfrânat de conștiința lui. Prin urmare, atunci când momentul este potrivit și favorabil pentru el, face precum dorește. Indiferent de rezultatul acțiunilor sale, nu dă înapoi și se agață în continuare de punctele lui de vedere și își păstrează ambițiile, dorințele și intențiile, precum și mijloacele și metodele prin care a făcut întotdeauna lucrurile, fără să se învinovățească. De ce nu simte nicio vină? Pentru că astfel de oameni nu au conștiință, nu au simțul onoarei și nu au rușine; în întreaga lor umanitate nu există nimic care să le poată înfrâna firile corupte și nici ceva care să poată fi folosit pentru a evalua dacă firile corupte pe care le dezvăluie sunt corecte sau greșite. Prin urmare, atunci când acești oameni dezvăluie o fire ticăloasă, indiferent de modul în care ceilalți o privesc sau care ar putea fi procesul și rezultatul, de la un capăt la altul, ei nu simt nicio vină, nicio tristețe, nicio remușcare, niciun sentiment de îndatorare, iar în inimile lor nu dau, cu siguranță, înapoi. Aceștia sunt antihriști. Judecând după aceste două exemple, care este cea mai evidentă trăsătură a antihriștilor? (Lipsa lor de conștiință și de rațiune.) La ce fel de manifestare duce această lipsă de conștiință și de rațiune? Care este rezultatul firilor pe care le dezvăluie? (Ei nu pot să reflecteze sau să se căiască.) E posibil să practice adevărul cei care nu pot să reflecteze sau să se căiască? Niciodată!

O persoană care are doar firea unui antihrist nu poate fi clasificată ca fiind, în esență, un antihrist. Numai cei care au natura-esență a antihriștilor sunt antihriști veritabili. Desigur, există diferențe în umanitatea celor doi și, sub conducerea diferitelor tipuri de umanitate, atitudinile pe care le nutresc acești oameni față de adevăr nu sunt nici ele aceleași; iar atunci când atitudinile pe care le adoptă oamenii față de adevăr nu sunt la fel, drumurile pe care le aleg sunt diferite; iar atunci când drumurile pe care le aleg oamenii sunt diferite, principiile și consecințele care rezultă din acțiunile lor sunt, de asemenea, diferite. Întrucât o persoană cu doar firea unui antihrist are o conștiință eficientă, are rațiune și simț al onoarei și, relativ vorbind, iubește adevărul, atunci când își dezvăluie firea coruptă, există reproșuri cu privire la aceasta în inima sa. În astfel de momente, poate să reflecteze asupra sa și poate să se cunoască și să-și recunoască firea coruptă și dezvăluirea corupției proprii, fiind astfel capabil să se răzvrătească împotriva trupului și firii sale corupte și să ajungă să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Cu un antihrist, însă, nu este cazul. Întrucât nu are conștiință eficientă, sau o conștiință pe care să o cunoască, și cu atât mai puțin are simț al onoarei, atunci când își dezvăluie firea coruptă, nu măsoară după cuvintele lui Dumnezeu dacă dezvăluirea lui este corectă sau greșită sau dacă ceea ce are el este o fire coruptă sau o umanitate normală sau dacă este în acord cu adevărul. El nu reflectează niciodată asupra acestor lucruri. Prin urmare, cum se comportă? El susține invariabil că firea coruptă pe care o dezvăluie și drumul pe care îl alege sunt cele corecte. El crede că orice ar face este corect, că orice spune este corect; se încăpățânează să țină de propriile opinii. Și astfel se întâmplă că, oricât de mare ar fi greșeala pe care o face, oricât de gravă ar fi firea coruptă pe care ar putea-o dezvălui, nu va recunoaște gravitatea problemei și, cu siguranță, nu va înțelege firea coruptă pe care a revelat-o. Desigur, nici nu-și va lăsa dorințele deoparte, nu se va răzvrăti împotriva ambiției sau a firii sale corupte în favoarea alegerii unei asemenea căi precum cea a supunerii față de Dumnezeu și de adevăr. Se poate vedea, din aceste două rezultate diferite, că, dacă o persoană cu fire de antihrist iubește adevărul în inima sa, are șansa să ajungă să-l înțeleagă și să-l practice și să obțină mântuirea, în timp ce tipul de persoană cu esența unui antihrist nu poate să înțeleagă adevărul sau să-l pună în practică și nici nu poate obține mântuire. Asta este diferența dintre cei doi.