C. Fără simțul onoarei și fără să țină cont de rușine

Există simplitate în umanitatea normală, dar sunt antihriștii oameni simpli? Evident că nu. Perfidia, cruzimea și mințitul în mod obișnuit despre care tocmai am avut părtășie sunt contrare simplității. Simplitatea este ușor de înțeles, așa că nu vom avea părtășie despre acest subiect. Haideți să avem părtășie despre a avea simțul onoarei. Să ai simțul onoarei este ceva ce ar trebui să fie prezent în umanitatea normală; înseamnă să ai rațiune. Care este termenul opus aceluia de a avea simțul onoarei? (Să nu ții cont de rușine.) Semnificația lui „a nu ține cont de rușine” este aceea de a fi neobrăzat. Cu alte cuvinte, poate fi rezumat la lipsa simțului onoarei. Ce acțiuni întreprind antihriștii și ce manifestări sau practici specifice arată că le lipsește simțul onoarei și că nu țin cont de rușine? Antihriștii concurează în mod deschis cu Dumnezeu pentru statut, ceea ce este lipsit de simțul onoarei și nu ține cont de rușine. Numai antihriștii pot concura în mod deschis cu Dumnezeu pentru statut și pentru aleșii Lui. Indiferent dacă oamenii sunt dispuși sau nu, antihriștii vor să îi controleze. Indiferent dacă au capacitatea, antihriștii vor să lupte pentru statut și, după ce îl obțin, trăiesc de pe urma bisericii, mănâncă și beau de la aleșii lui Dumnezeu, lăsându-i pe aceștia să îi întrețină fără ca ei să facă nimic. Ei nu le asigură deloc viață aleșilor lui Dumnezeu și, cu toate acestea, vor să îi aducă sub puterea lor, făcându-i să-i asculte, să-i slujească și să le fie sclavi și vor să își stabilească propria poziție în inimile oamenilor. Dacă îi vorbiți pe alții de bine, dacă lăudați marea bunătate, harul, binecuvântările și atotputernicia lui Dumnezeu, ei se simt nefericiți și nemulțumiți. Întotdeauna vor să îi vorbești de bine, să ai un loc în inima ta pentru ei, să îi respecți și să îi admiri, iar acest lucru trebuie să nu fie falsificat. Tot ceea ce faci trebuie să fie pentru ei și ținând seama de ei. Trebuie să îi pui pe primul loc la fiecare pas, în tot ceea ce spui și faci, ținând cont de gândurile și sentimentele lor. Nu înseamnă asta lipsă de simț al onoarei și să nu ții cont de rușine? Nu se comportă antihriștii așa? (Ba da.) Ce alte manifestări există? Ei fură și risipesc ofrandele, însușindu-și ofrandele lui Dumnezeu. Acest lucru este, de asemenea, lipsit de simțul onoarei și nu ține cont de rușine – este prea evident!

Apropo de furtul ofrandelor, s-a întâmplat un incident aparte. Unii frați și surori au oferit obiecte care au fost transmise unei anumite biserici, iar persoana responsabilă cu protejarea ofrandelor a observat că existau două sticle fără etichete pe care să scrie că erau destinate Celui de mai sus și fără instrucțiuni specifice. Neștiind ce erau, această persoană le-a păstrat fără permisiune și nu le-a transmis Celui de mai sus. Ulterior, când l-am întrebat dacă avea acele obiecte, a spus că avea două sticle. L-am întrebat cum de le avea gata făcute, iar el a explicat situația: „Pentru că aceste două sticle au venit fără etichete care să indice ce erau sau că erau pentru cel de mai sus, le-am păstrat aici. Dacă erau etichetate ca fiind ceva pentru care aveam o utilizare, le păstram și le foloseam. Dacă puteau fi vândute, le vindeam.” Care credeți că este problema aici? Unele bunuri de valoare sunt transferate aici din diferite locuri, unele cu instrucțiuni și multe fără instrucțiuni sau etichete. În condiții normale, dacă analizați rațional, cui ar trebui să fie date aceste obiecte? (Ar trebui să fie date lui Dumnezeu ca ofrande.) Așa ar trebui să gândească oamenii cu raționalitate normală. Cu toate acestea, cineva a spus: „Aceste lucruri nu au fost etichetate ca fiind pentru cel de mai sus.” Implicit, acea persoană a vrut să spună: „Nu sunt pentru tine. Ce legătură au ele cu tine? Din moment ce nu sunt etichetate pentru tine, am dreptul să fac ce vreau cu ele. Nu ți le voi da. Dacă vreau să le vând, le voi vinde. Dacă vreau să le folosesc, le voi folosi. Dacă nu vreau să le folosesc sau să le vând, le voi lăsa acolo și se vor irosi!” Acesta a fost punctul de vedere al persoanei responsabile. Ce părere aveți despre acest punct de vedere? Există oameni care aduc aceste obiecte valoroase de departe la biserică sau le dau unor persoane fără să specifice cui? (Nu.) Cine ar da dovadă de o dragoste atât de mare încât să dea obiecte valoroase bisericii, casei lui Dumnezeu sau fraților și surorilor? Până în ziua de azi, nu am văzut pe nimeni cu o dragoste atât de mare sau pe cineva care să facă o astfel de ofrandă sau așa act de caritate. Chiar și pentru obiectele obișnuite și ieftine, trebuie să plătești. În ceea ce privește aceste bunuri valoroase, există cineva care să le ofere întâmplător gratuit? (Nu.) Deși persoanele care au trimis aceste obiecte nu au specificat pentru cine sunt, oamenii ar trebui să știe cine este menit să le primească; aceasta este o raționalitate care ar trebui să fie prezentă în umanitate. Cum ar trebui să gestioneze această chestiune persoana responsabilă? Cum ar trebui să procedeze cu aceste obiecte? Ar trebui, cel puțin, să-l întrebe pe Cel de mai sus: „Doriți aceste obiecte? Dacă nu, cum ar trebui să procedăm în legătură cu ele?” Doar cu aceste două întrebări, problema ar fi putut fi rezolvată; aceste două întrebări ar fi indicat că o persoană are un caracter cu o raționalitate normală. Dar persoana însărcinată cu protejarea ofrandelor nu a putut nici măcar să pună aceste două întrebări simple și nici nu a avut raționalitatea elementară pe care ar trebui s-o aibă o persoană. Cum se face că ea credea că aceste lucruri erau pentru biserică? Chiar a adăugat o altă afirmație: „Nu sunt etichetate pentru cel de mai sus.” Nu este aceasta o problemă? Ce implică „nu sunt etichetate pentru cel de mai sus”? De ce a adăugat ea această afirmație? (Pentru a găsi un motiv să irosească cu nepăsare ofrandele lui Dumnezeu.) Exact asta este. Poate o persoană care face astfel de lucruri să aibă cu adevărat simțul onoarei în umanitatea sa? În mod clar, nu. Ce fel de umanitate posedă o persoană lipsită de acest caracter? Nu este aceasta o lipsă de simț al onoarei? Chiar nu știa că acestea erau ofrande? Știa că acestea erau ofrande, dar, pentru că din umanitate îi lipsea simțul onoarei, putea să rostească astfel de cuvinte fără să țină cont de rușine și, după aceea, putea să se bucure în mod firesc și nonșalant, să-și însușească și să risipească ofrandele, revendicându-le ca fiind ale sale. Numai oamenii cu umanitatea antihriștilor prezintă astfel de manifestări.

Antihriștii sunt lipsiți de conștiință și de rațiune; cum altfel ar putea ei să arate că nu au simțul onoarei și că nu țin cont de rușine? Atunci când fac ceva greșit, nu simt remușcări și nici vină în adâncul sufletului. Nu se gândesc cum să se îndrepte sau să se căiască și chiar cred că acțiunile lor sunt justificate. Când se confruntă cu emondarea sau cu înlocuirea, se simt tratați pe nedrept. Dezbat neîncetat și recurg la sofisme – aceasta este lipsa simțului onoarei. Nu fac o lucrare reală; la fiecare pas, le țin prelegeri altora și îi induc în eroare pe oameni cu teorii deșarte, făcându-i pe alții să creadă că sunt spirituali și că înțeleg adevărul. De asemenea, se laudă frecvent cât de mult au muncit și au suferit, spunând că merită să se bucure de harul lui Dumnezeu și de primirea și grija fraților și surorilor, trăind astfel de pe urma bisericii în mod firesc și, de asemenea, vor să mănânce și să bea lucruri delicioase și să se bucure de un tratament special. Acest lucru înseamnă să fii lipsit de simțul onoarei și să nu ții cont de rușine. În plus, în ciuda faptului că au în mod clar un calibru slab, nu înțeleg adevărul și nu sunt capabili să găsească principiile de practică și sunt și incapabili să facă orice lucrare, se laudă că sunt capabili și buni la toate. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? În ciuda faptului că, în mod clar, nu sunt nimic, pretind că știu totul, astfel încât oamenii să îi prețuiască și să îi admire. Dacă cineva are probleme, dar nu le cere sfatul și, în schimb, îi întreabă pe alții, devin furioși, geloși și ranchiunoși, căutând orice modalitate posibilă de a chinui acea persoană. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Este evident că mint adesea, au diverse firi corupte, dar pretind că nu au firi corupte, că sunt favorizați și iubiți de Dumnezeu; la fiecare pas, ei pretind că sunt foarte capabili să îndure suferința, că se pot supune, că pot accepta adevărul și emondarea, că nu se tem de munca dificilă sau de critică și că nu se plâng niciodată – dar, în realitate, sunt plini de ranchiună. În ciuda incapacității lor evidente de a avea părtășie despre vreo înțelegere sau de a vorbi despre orice adevăr în mod clar și a lipsei lor de mărturie bazată pe experiență, ei se dedau la prefăcătorie și impostură, vorbind într-un mod deșart despre cunoașterea lor de sine pentru a-i face pe oameni să considere că sunt foarte spirituali și au o mare înțelegere. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Au, în mod clar, numeroase probleme și o umanitate defectuoasă, își fac datoria fără nicio loialitate și se bazează exclusiv pe propriul intelect și pe istețimea lor în orice lucrare fac, fără să caute deloc adevărul, totuși cred că poartă o povară, că sunt foarte spirituali și au calibru și că sunt superiori majorității oamenilor. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Nu sunt acestea manifestări ale lipsei de umanitate a antihriștilor? Nu dezvăluie ei frecvent astfel de lucruri? În mod clar, le lipsește înțelegerea adevărurilor-principii și, indiferent ce lucrare fac, nu pot găsi niciun principiu de practică, dar refuză să caute sau să aibă părtășie; se bazează pe propria istețime, pe experiență și pe intelect pentru a-și face treaba. Își doresc chiar să fie conducători, să îi îndrume pe alții și să îi facă pe toți să îi asculte și se înfurie și se supără când cineva nu o face. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Pentru că au ambiții, talente și un pic de istețime, ei vor întotdeauna să iasă în evidență în casa lui Dumnezeu și să facă în așa fel încât casa lui Dumnezeu să-i pună în funcții importante și să-i cultive. Dacă nu sunt cultivați, se simt supărați și ranchiunoși, plângându-se de casa lui Dumnezeu cum că este nedreaptă, că nu poate recunoaște oamenii talentați și că nu există un bun judecător de talente în casa lui Dumnezeu care să le descopere abilitățile excepționale. Dacă nu sunt cultivați, nu vor să lucreze din greu pentru a-și face îndatoririle, să îndure greutăți sau să plătească prețul; în schimb, vor doar să-și folosească viclenia pentru a scăpa de muncă. În inimile lor, speră că cineva din casa lui Dumnezeu îi va aprecia și îi va înălța, permițându-le să-i depășească pe ceilalți și să-și ducă la îndeplinire planurile lor mărețe aici. Nu sunt acestea ambiții și dorințe? Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Nu este aceasta cea mai comună manifestare a antihriștilor? Dacă ai cu adevărat abilități, ar trebui să urmărești adevărul, să te concentrezi asupra îndeplinirii corecte a îndatoririlor, iar aleșii lui Dumnezeu te vor prețui în mod firesc. Dacă nu ai nimic din adevăr și, totuși, dorești mereu să ieși în evidență, este complet lipsit de rațiune! Dacă ai, de asemenea, ambiții și dorințe și vrei mereu să faci tot posibilul, ești sortit căderii. După ce au avut cândva un anumit statut și prestigiu în societate, unii oameni vor să își arate importanța, să aibă ultimul cuvânt și să îi facă pe toți să le asculte poruncile după ce ajung să creadă în Dumnezeu și să intre în casa Lui. Vor să își etaleze calificările și acreditările, îi consideră pe toți ca fiind mai prejos și cred că toți ar trebui să fie supuși puterii lor. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Ba da. Atunci când anumiți oameni obțin unele rezultate și aduc unele contribuții în timp ce își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei doresc întotdeauna ca frații și surorile să îi trateze cu mare respect, ca pe bătrâni, persoane de rang înalt și personaje speciale. Doresc chiar ca oamenii să îi admire, să îi urmeze și să îi asculte. Aspiră să devină personajul principal în biserică; doresc să decidă totul, să judece și să aibă ultimul cuvânt în toate problemele. Dacă nimeni nu ascultă sau nu adoptă ceea ce spun ei, doresc să își abandoneze postul și îi subminează și râd de toți ceilalți. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Pe lângă faptul că nu țin cont de rușine, sunt și deosebit de malițioși – aceștia sunt antihriștii.

Această manifestare, de a nu ține cont de rușine, din caracterul antihriștilor este prea răspândită. Majoritatea oamenilor o manifestă într-o anumită măsură, dar antihriștii nu numai că au această manifestare, dar nici nu recunosc niciodată cât de gravă este în natură, nici nu se căiesc, nici nu încearcă să o cunoască sau să se răzvrătească împotriva ei. În schimb, ei o consideră naturală, adică refuză să accepte adevărul. Indiferent cât de mult nu ține comportamentul lor cont de rușine, cât de lipsit de rațiune, de dezgustător și detestabil este, ei încă mai cred că este natural și justificat. Ei cred că este rațional și că merită să conducă datorită talentelor și abilităților lor și că ar trebui să își revendice rangul, iar ceilalți ar trebui să îi asculte, datorită contribuțiilor lor și nu văd acest lucru ca pe ceva care nu ține cont de rușine. Nu sunt ei fără speranță? Aceasta nu este umanitatea normală; acesta este caracterul antihriștilor. Oamenii corupți obișnuiți pot avea aceste manifestări și gânduri într-o măsură mai mare sau mai mică și în diferite grade de severitate, dar prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și prin acceptarea și înțelegerea adevărului, ei recunosc că astfel de lucruri nu sunt ceea ce ar trebui să aibă umanitatea normală. Recunosc, de asemenea, că atunci când apar astfel de idei, gânduri, planuri sau cereri iraționale, ar trebui să se răzvrătească împotriva lor, să renunțe la ele, să le schimbe, să învețe să se căiască, să accepte adevărul și să practice în conformitate cu adevărul. Care este diferența dintre antihriști și indivizii corupți obișnuiți? Aceasta constă în faptul că antihriștii nu vor crede niciodată că ideile, gândurile și dorințele lor sunt greșite, condamnate și detestate de Dumnezeu sau că sunt lucruri negative care aparțin Satanei. În consecință, ei nu renunță niciodată la aceste gânduri sau credințe. Dimpotrivă, persistă în ele, nu se răzvrătesc împotriva lor și, cu siguranță, nu acceptă ceea ce este corect și pozitiv și nu permit ca acest lucru să devină practica pe care ar trebui să o aibă și principiile la care ar trebui să adere. Aceasta este distincția dintre antihriști și indivizii corupți obișnuiți. Priviți în jur! Oricine nu ține cont de rușine în felul ăsta, dar nu o recunoaște niciodată și nici măcar nu este conștient de acest lucru, este un antihrist tipic.

Antihriștii au o altă caracteristică tipică care este foarte ușor de discernut de către oameni: le lipsește simțul rușinii. Așa cum este scris în Biblie: „Cel rău ia o înfățișare obraznică” (Proverbe 21:29) – numai antihriștii sunt oameni cu adevărat răi. Antihriștii sunt nerușinați; indiferent câte lucruri fac care nu țin cont de rușine, insensibile la sentimentele oamenilor și în contradicție cu adevărul, ei nu sunt conștienți de acest lucru și nici nu îl recunosc. Nu acceptă ceea ce este corect sau pozitiv și nu renunță la punctele lor de vedere și la practicile lor greșite; dimpotrivă, persistă în ele până la capăt. Așa sunt antihriștii. În ce situație vă aflați? Când aveți aceste cereri iraționale, gânduri nerușinate și intenții și idei pe care Dumnezeu le disprețuiește, sunteți conștienți că acestea sunt detestate de Dumnezeu și, prin urmare, sunteți capabili să vă răzvrătiți împotriva lor și să le abandonați? Sau, după ce ați auzit adevărul, refuzați să le abandonați, persistați în ele și credeți că aveți dreptate? (Când sunt conștient de ele, le pot lega de cuvintele lui Dumnezeu și simt că aceste gânduri sunt mai degrabă detestabile și nu țin cont de rușine și sunt capabil să mă rog și să mă răzvrătesc împotriva lor.) Cei care se pot ruga în mod conștient și se pot răzvrăti împotriva lor nu sunt antihriști; cei care nu se roagă sau nu se răzvrătesc niciodată împotriva lor, ci își urmează propriile gânduri, se opun lui Dumnezeu în inimile lor și refuză să accepte adevărul sunt antihriști tipici. Indiferent cât de nerușinate sunt lucrurile pe care le-au făcut, ei refuză să le admită sau să le recunoască. Nu este evident că aceștia sunt oameni care nu acceptă lucrurile pozitive, ci iubesc lucrurile negative și ticăloase? Nu sunteți capabili să distingeți în ce categorie vă încadrați sau nu ați avut niciodată aceste gânduri care nu țin cont de rușine? (Am avut aceste gânduri și, după ce am devenit conștient de ele, am fost capabil să mă rog lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva lor. Uneori nu am fost conștient de ele, am acționat sau am vorbit fără să simt că nu țineau cont de rușine și mi-am dat seama abia mai târziu, când am fost expus, apoi am putut să mă rog și să mă răzvrătesc împotriva lor.) Dacă nu ești conștient că aceste lucruri sunt nerușinate, nu este o problemă; dacă ești conștient și totuși nu accepți adevărul sau nu te răzvrătești împotriva ta, atunci este o problemă serioasă. În cea mai mare parte a timpului, sunteți amorțiți, incapabili să faceți conexiuni între acest lucru și cuvântul lui Dumnezeu și nu sunteți conștienți de problema voastră. Însă, dacă vă simțiți imediat vinovați și vă faceți reproșuri în inimă, atunci când deveniți conștienți de ea și vă simțiți prea rușinați să dați ochii cu cineva și vă considerați detestabili, josnici și cu o integritate slabă, așa că vă urâți și vă simțiți dezgustați de voi înșivă, apoi vă gândiți cum să vă schimbați și să renunțați la aceste lucruri, aceasta este o situație normală. Dacă vă puteți răzvrăti împotriva voastră odată ce ați devenit conștienți, atunci aveți speranță de mântuire. Dacă deveniți conștienți dar tot nu vă răzvrătiți împotriva voastră, nu aveți speranță de mântuire. Dacă o persoană poate fi mântuită depinde de capacitatea ei de a accepta adevărul. Unii ar putea spune: „Sunt amorțit și fără minte, cu un calibru slab, dar atât timp cât înțeleg puțin din ceea ce aud, pot să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și mă pot răzvrăti împotriva mea.” Astfel de oameni pot fi mântuiți. Indiferent cât de bun calibru are cineva sau cât de mult adevăr înțelege, dacă nu se răzvrătește împotriva propriei persoane, dacă insistă să nu practice sau să nu accepte adevărul și i se împotrivește și i se opune în inima sa, atunci s-a terminat – nu mai are nicio speranță. A nu ține cont de rușine este, de asemenea, o trăsătură tipică a caracterului antihriștilor. Uitați-vă să vedeți dacă există astfel de oameni în jurul vostru și apoi examinați-vă pe voi înșivă pentru a vedea dacă faceți parte din această categorie – dacă simțiți constant că sunteți perfecți și măreți, dacă vă considerați mereu salvatori, dacă aspirați mereu să vă plasați cu mult deasupra tuturor celorlalți, dacă sunteți dornici să vă comparați cu ceilalți din orice grup, pentru a vedea cât de sus vă situați și, indiferent dacă, în cele din urmă, îi puteți sau nu depăși pe ceilalți, vă doriți să fiți remarcabili și vreți să fiți foarte apreciați de ceilalți, să vă deosebiți de alții și să deveniți membri speciali ai grupului. Ce te face special? Îți cresc coarne pe cap sau trei ochi ori trei capete și șase brațe? Nu este nimic special la tine, așa că de ce ai mereu impresia că ieși în evidență și că ești unic? Asta înseamnă să nu ții cont de rușine. Pe de o parte, nu există nimic deosebit în legătură cu abilitățile tale fizice înnăscute, iar pe de altă parte, nu există nimic special cu privire la calibrul tău. Mai important, tu, la fel ca toți ceilalți, ești plin de firi corupte, îți lipsește înțelegerea adevărului și ești de teapa Satanei care se împotrivește lui Dumnezeu. Ce motiv ai să te lauzi? Este clar că nu ai cu ce să te lauzi. Puținele aptitudini, abilități, daruri și talente pe care le ai nu merită menționate, deoarece nu reprezintă umanitatea normală și nu au legătură cu lucruri pozitive. Cu toate acestea, insiști să aduci în prim-plan lucruri care nu merită menționate, le tratezi ca pe propriile medalii de onoare, le etalezi peste tot ca pe gloria ta și capitalul tău, pentru a câștiga stima și venerația oamenilor, folosindu-le chiar ca pe un capital pentru a-i face pe alții să te întrețină și pentru a te bucura de stima și de tratamentul favorabil al celorlalți. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Toate aceste cerințe, gânduri, intenții sau idei iraționale și alte asemenea lucruri produse de o umanitate și o rațiune anormale sunt manifestări ale faptului că nu se ține cont de rușine. Dacă aceste manifestări ale faptului că nu ține cont de rușine domină umanitatea cuiva și devin o caracteristică majoră a sa care îl împiedică să accepte și să înțeleagă adevărul, aceasta este o caracteristică tipică a antihriștilor.

Unii oameni cheltuiesc ofrandele pentru a cumpăra lucruri delicioase, de înaltă calitate și la modă pentru frați și surori, susținând că fac acest lucru din considerație pentru ei, astfel încât aceștia să poată trăi fericiți și fără griji în casa lui Dumnezeu și apoi să fie recunoscători pentru dragostea lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre această idee? Este destul de umană? (Nu, nu este. Ei tratează ofrandele lui Dumnezeu ca pe banii lor, cheltuindu-le cum vor, în loc să folosească ofrandele în mod normal și rațional, conform principiilor casei lui Dumnezeu.) Ce problemă a umanității este aceasta? (Să nu ții cont de rușine.) Astfel de indivizi devin antihriști tipici de îndată ce dobândesc un statut. Ei folosesc ofrandele pentru a le intra în grații celorlalți, spunând: „Frații și surorile nu au haine și duc o viață grea. Ei au multe dificultăți și nimănui nu-i pasă de asta. Eu am observat acest lucru și îmi voi asuma responsabilitatea în acest sens. Pentru a face ca lucrurile să fie confortabile pentru frați și surori, pentru a le permite să experimenteze căldura lui dumnezeu, dragostea și harul lui în timp ce trăiesc în casa sa, casa lui dumnezeu trebuie să cheltuiască niște bani pentru a satisface fiecare aspect al vieții lor. De aceea, trebuie să mă gândesc mai mult la asta și să analizez cu atenție ce le lipsește sau de ce au nevoie frații și surorile. Trebuie cumpărate pahare termoizolante pentru a le fi comod fraților și surorilor să bea apă și să le transporte când ies în oraș. Ar trebui cumpărate scaune pentru frați și surori. Scaunele trebuie să aibă spătare moi, astfel încât șederea îndelungată să nu le afecteze spatele. Șederea în aceste scaune ar trebui să fie comodă și ar trebui să aibă înălțimea, unghiul și moliciunea corespunzătoare. Indiferent de cost, nu ar trebui să facem nicio economie pentru frați și surori, deoarece ei sunt stâlpii casei lui dumnezeu, capitalul și pilonul principal pentru extinderea lucrării casei lui dumnezeu. Prin urmare, având grijă de frați și surori, îmbunătățim lucrarea casei lui dumnezeu.” Majoritatea fraților și surorilor, auzind acest lucru, izbucnesc în lacrimi, sunt copleșiți de recunoștință și continuă să strige că aceasta este marea iubire a lui Dumnezeu. Cei care s-au ocupat de această problemă simt o căldură interioară când aud acest lucru, gândindu-se: „În sfârșit, există oameni care îmi înțeleg inima.” Ce este asta? (Să nu ții cont de rușine.) Cum se poate ca oferirea unor beneficii atât de mari fraților și surorilor să fie considerată drept a nu ține cont de rușine? Este aceasta calomnie? (Nu, nu este.) Ei folosesc banii casei lui Dumnezeu pentru a arăta această generozitate cu scopul de a câștiga inimile oamenilor și se prefac că arată considerație și grijă iubitoare pentru frați și surori. Care este scopul lor real? În termeni simpli, acesta este să se bucure de aceste beneficii împreună cu frații și cu surorile. În termeni mai gravi, acesta este să le intre în grații oamenilor, asigurându-se că aceștia își vor aminti întotdeauna de ei, vor avea un loc pentru ei în inimile lor și își vor aminti cât de buni au fost. I-ar trata pe frați și surori în același mod, dacă și-ar cheltui proprii bani? (Cu siguranță că nu.) Adevărata lor față ar fi dezvăluită și nu i-ar mai trata pe oameni în acest fel. Judecând după faptul că folosesc nechibzuit ofrandele lui Dumnezeu după bunul plac, ei sunt oameni lipsiți de integritate și standarde morale, sunt oameni abjecți și nerușinați. Ar putea ei să-i trateze cu adevărat pe alți oameni cu bunătate? Ce fel de persoane sunt? (Sunt antihriști care nu țin cont de rușine.) Există, de asemenea, ceva perfid și crud în acest fapt de a nu ține cont de rușine pe care antihriștii îl posedă și îl manifestă în umanitatea lor – ei folosesc minciuni pentru a-și atinge obiectivele personale. Care dintre cuvintele care ies din gura lor sunt adevărate? Deși par să fie foarte atenți la oameni, să îi iubească cu adevărat și să se gândească destul de mult la ei, când nu îi vede nimeni, de fapt, nutresc intenții răuvoitoare. Ei înșiși nu plătesc niciun preț; cheltuiesc ofrande și, în cele din urmă, casa lui Dumnezeu este cea care suferă pierderi, în timp ce ei profită. Asta este ceea ce fac antihriștii – nu numai că nu țin cont de rușine, dar sunt și perfizi și cruzi. Ei mint în mod obișnuit, mint și îi păcălesc pe oameni oriunde se duc, nu rostesc nici măcar un cuvânt adevărat. Deja acest lucru este dezgustător, dar ei se laudă și că sunt candizi, amabili, buni cu ceilalți, iubitori, înțelegători, incapabili să aibă o inimă împietrită față de cineva sau să se răzbune pe cei care îi intimidează. Ei chiar se laudă că sunt persoane perfecte și decente, dorind să își facă o imagine și să ocupe un loc în inimile oamenilor. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? Aceasta este natura antihriștilor; umanitatea lor este plină de astfel de lucruri.

În ceea ce-i privește pe cei care o iau razna, făcând lucruri rele și neținând cont de rușine, oamenii îi pot discerne într-o oarecare măsură, dar nu este ușor să discerni că antihriștii nu țin cont de rușine. Am văzut o manifestare specială a unui antihrist care nu ținea cont de rușine: adesea se purta sălbatic și prezumțios, mințea în mod obișnuit și avea un mod sistematic de a vorbi, care era organizat și foarte ordonat. Cu toate acestea, când venea vorba de a se ocupa de sarcini, nu putea să termine ceea ce începea, o lua razna, făcând lucruri rele și era lipsit de orice principii. După ce și-a îndeplinit îndatoririle în casa lui Dumnezeu pentru ceva timp, tot ceea ce făcea mergea prost și orice făcea nu era bine. Problema crucială era că încă voia să îi inducă pe oameni în eroare, să lase o impresie bună în inimile lor și, la fiecare pas, se interesa ce cred ceilalți despre el și dacă era apreciat. În cele din urmă, când a devenit clar că făcea în mod constant greșeli în îndatoririle sale și că nu putea face nimic bine, casa lui Dumnezeu l-a alungat. El nu numai că nu a recunoscut aceste manifestări evidente, dar, de asemenea, a afișat o față deosebit de inocentă atunci când a fost alungat. Ce înseamnă această față inocentă? Înseamnă că nu și-a recunoscut niciodată acțiunile rele din trecut – minciunile, înșelăciunile și modul în care i-a indus în eroare pe ceilalți oameni, precum și modul în care a creat un regat independent și a adus biserica sub controlul propriei sale familii, a luat-o razna, făcând lucruri rele și a acționat fără principii, nu a căutat niciodată adevărul și chiar a acționat după bunul său plac, printre alte fapte rele și că nu a fost capabil să-și recunoască aceste acțiuni rele. Dimpotrivă, el credea că își făcuse datoria în casa lui Dumnezeu timp de atât de mulți ani, că suferise atât de mult, că plătise un preț atât de mare, că petrecuse atât de mult timp și că dăduse atât de mult din energia sa și, totuși, în cele din urmă, ajunsese în punctul în care avea o reputație proastă și toată lumea îl privea de sus, în care nimeni nu-l compătimea sau nu solidariza cu el și nimeni nu îi lua apărarea. Nu este aceasta o aparență de inocență? Ce fel de umanitate este manifestarea acestei aparențe inocente? (Lipsa de rațiune și să nu țină cont de rușine.) Exact. A considerat lucrurile pe care le-a făcut și îndatoririle pe care trebuia să le îndeplinească ca fiind meritele sale proprii. A negat complet orice a făcut care nu era în acord cu adevărurile-principii sau care era tulburător sau perturbator și, în cele din urmă, a afișat o față inocentă. Asta înseamnă să nu ții cont de rușine și el este un antihrist tipic. Ați întâlnit vreodată astfel de indivizi? Indiferent de ceea ce le încredințezi sau de sarcinile pe care le dai lor, ei caută să recruteze forțe, să stabilească un regat independent și să îi țină pe ceilalți departe de lumina reflectoarelor, pentru ca ei să poată fi în centrul atenției. Vor să-i depășească pe toți, nimic din ceea ce spun cuiva nu este adevărat, îi fac pe cei care îi ascultă să fie nesiguri cu privire la care dintre afirmațiile lor sunt adevărate și care sunt false. Când sunt, în cele din urmă, alungați, ei chiar se percep ca fiind inocenți și speră că cineva îi va apăra. Credeți că cineva i-ar apăra? (Nu, nu ar face-o.) Dacă cineva ar face-o, ar trebui să ignore faptele adevărate, să fie un prostănac, o persoană care a fost indusă în eroare de ei sau un individ de aceeași teapă cu ei.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.