Muzică creștină 2020 „În Epoca Împărăției, cuvântul înfăptuiește totul”

Muzică creștină 2020 „În Epoca Împărăției, cuvântul înfăptuiește totul”

0 |iunie 12, 2020

În Epoca Împărăției,

Dumnezeu aduce o nouă epocă prin cuvânt.

El Își schimbă modul de lucru,

face lucrarea-ntregii epoci prin cuvânt.

Acesta e principiul lui Dumnezeu în Epoca Cuvântului.

S-a-ntrupat pentru a vorbi din diferite poziții,

ca omul să-L vadă cu-adevărat pe Dumnezeu,

Cuvântul arătându-se în trup,

să-I vadă minunăția și înțelepciunea.

O astfel de lucrare e pentru-a obține scopurile

cuceririi, desăvârșirii și eliminării omului.

Asta e însemnătatea folosirii cuvântului

pentru a lucra în Epoca Cuvântului, Cuvântului.

Prin cuvânt, omul ajunge să cunoască lucrarea

și firea lui Dumnezeu.

Prin cuvânt, omul își cunoaște esența

și știe în ce ar trebui să intre.

Toată lucrarea lui Dumnezeu din Epoca Cuvântului

e împlinită prin cuvânt.

Omul e dezvăluit,

eliminat și încercat prin cuvânt.

Omul vede cuvântul, îl aude

și știe de existența lui.

Deci, el crede în existența, atotputernicia

și înțelepciunea lui Dumnezeu,

și în dragostea și dorința Lui de-a mântui omul.

Deși a spune „cuvânt” e-obișnuit și simplu,

cuvântul lui Dumnezeu întrupat zguduie pământul și cerurile,

schimbă inima, noțiunile,

și vechea fire a omului,

dar și lumea veche.

Peste veacuri, doar Dumnezeul de azi

lucrează, vorbește și-l mântuie pe om astfel.

Apoi, omul trăiește sub îndrumarea cuvântului,

păstorit și hrănit de cuvânt.

Toți oamenii trăiesc în lumea cuvântului,

în ale lui blesteme și binecuvântări.

Mai mulți sunt judecați și mustrați de cuvânt.

Cuvintele și lucrarea îl mântuie pe om,

obțin voia lui Dumnezeu

și schimbă vechea lume creată.

Dumnezeu a creat lumea,

conduce oamenii prin univers,

îi cucerește și mântuie prin cuvânt.

Și la timpul cuvenit,

El va aduce întreaga lume la final prin cuvânt.

După ce a împlinit asta

planul Lui de gestionare va fi încheiat, încheiat pe deplin.

Va fi-ncheiat pe deplin.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Afișează mai mult
Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare