Cantari crestine „Încercările atrag credința”

februarie 20, 2020

Când vin încercările,

oamenii pot fi slabi,

pot apărea sentimente negative.

Le poate lipsi claritatea privind voia lui Dumnezeu

sau cea mai potrivită cale de practică.

Dar trebuie să ai credință în lucrarea lui Dumnezeu, la fel ca Iov,

care a fost slab și și-a blestemat ziua nașterii,

însă nu a negat că Dumnezeu dă toate lucrurile

și că tot El le și ia.

Orice rafinare suferi din cuvintele lui Dumnezeu,

Dumnezeu desăvârșește credința ta.

Când nu o poți atinge și nu o poți vedea,

atunci e necesară credința ta.

Credința e atrasă când nu poți vedea ceva.

Când e ascuns de ochiul liber,

când nu poți renunța la propriile idei,

când nu cunoști lucrarea lui Dumnezeu, să ai credință,

adoptă o atitudine fermă și fii martor.

Când Iov a ajuns aici,

Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit.

Doar prin credință-L vezi pe Dumnezeu

și El poate să te desăvârșească.

Orice rafinare suferi din cuvintele lui Dumnezeu,

Dumnezeu desăvârșește credința ta.

Când nu o poți atinge și nu o poți vedea,

atunci e necesară credința ta.

Orice rafinare suferi din cuvintele lui Dumnezeu,

Dumnezeu desăvârșește credința ta.

Când nu o poți atinge și nu o poți vedea,

atunci e necesară credința ta.

O, atunci e necesară credința ta.

Da, atunci e necesară credința ta.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor. Cu siguranță aceasta nu a fost creată de o persoană. Hristos este adevărul, calea și viața. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui . Atâta timp cât citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, veți vedea că Dumnezeu S-a arătat.

Enunț special: Această producție video a fost produsă în scopuri non-profitabile de către Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Actorii care apar în această producție joacă în scop non-profitabil și nu au fost plătiți în niciun mod. Acest videoclip nu poate fi distribuit niciunei părți terțe pentru profit și sperăm că fiecare îl va distribui în mod liber. Când îl distribuiți, vă rugăm să notați sursa. Fără acordul Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, nicio organizație, niciun grup social sau individ nu poate falsifica sau reprezenta în mod greșit conținutul din acest videoclip.

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare

Contactează-ne pe Messenger