Arătarea lui Dumnezeu înseamnă

venirea Lui în persoană pe pământ să-Și facă lucrarea.

Cu propria identitate și fire și după propriile-I metode,

El coboară printre oameni să înceapă o epocă și să-ncheie una.

Acest gen de arătare nu este o formă de ceremonie.

Nu este un semn, o imagine,

un miracol sau un fel de viziune măreață

și, cu atât mai puțin, nu este un soi de proces religios.

Este un fapt real și concret, care poate fi atins

și privit de oricine.

O astfel de arătare nu e de dragul urmării unui proces

sau de dragul unei scurte inițiative,

ci mai degrabă de dragul unei etape de lucru

în planul de gestionare al lui Dumnezeu.

Arătarea lui Dumnezeu e-ntotdeauna semnificativă

și are-ntotdeauna legătură cu planul Lui de gestionare,

are legătură cu planul Lui de gestionare.

Ce se numește „arătare” aici diferă întru totul de

tipul de „arătare” în care Dumnezeu îl îndrumă, conduce și luminează pe om.

Dumnezeu realizează o etapă din măreața Lui lucrare

de fiecare dată când Se dezvăluie.

E o lucrare diferită decât în orice altă eră,

inimaginabilă omului, neexperimentată de el,

neexperimentată de om.

E o lucrare ce începe o nouă epocă și-o încheie pe cea veche,

o lucrare nouă și mai bună pentru salvarea omenirii

și-o lucrare de-a aduce omenirea-n noua epocă.

E însemnătatea arătării lui Dumnezeu.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”