De-a lungul vieții, Petru a răbdat

sute de-ncercări dureroase.

Această rafinare a fost baza

iubirii lui supreme pentru Dumnezeu.

A fost cea mai importantă experiență a vieții lui.

Iubirea de Dumnezeu i-a venit din voință,

rafinare și suferință.

Această suferință l-a ghidat spre a-L iubi pe Dumnezeu,

a fost de neuitat pentru el.

Dacă oamenii nu trec prin durerea

rafinării când Îl iubesc pe Dumnezeu,

iubirea-și urmează cursul firesc,

invadată de preferințe.

Dacă oamenii nu trec prin durerea

rafinării când Îl iubesc pe Dumnezeu,

iubirea le e plină de gândurile Satanei,

și nu pot face voia lui Dumnezeu.

Decizia de a-L iubi pe Dumnezeu nu-i la fel cu a-L iubi cu-adevărat.

Doar să-L iubești și să-L mulțumești,

de parcă n-ai avea idei umane și totul ar fi pentru Dumnezeu.

În fața Lui, acestea nu pot fi lăudate sau binecuvântate.

Și de-ar știi omul toate adevărurile,

nu e un semn de iubire față de Dumnezeu.

Deși poate oamenii au înțeles

multe adevăruri fără rafinare,

nu pot pune aceste adevăruri în practică.

Doar când sunt rafinați oamenii pot înțelege

înțelesul acestor adevăruri

și aprecia sensul lor profund.

Atunci vor putea practica adevărul

după voia lui Dumnezeu.

Gândurile lor se vor retrage apoi,

naturalețea umană se va reduce.

Și tot atunci emoțiile lor vor fi potolite.

Doar atunci își vor exprima cu-adevărat iubirea pentru Dumnezeu.

Adevărul iubirii de Dumnezeu

nu rodește prin cunoaștere rostită,

prin dorințe și-nțelegere, ci un preț trebuie plătit.

Omul trebuie să sufere mult, să sufere mult în rafinare.

Doar atunci iubirea-i va fi pură

și va satisface inima lui Dumnezeu.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”