Dumnezeu a creat lumea și l-a pus pe om în ea,

o ființă căreia El viață i-a dat.

Apoi omul n-a mai fost singur,

având părinți și rudenii,

destinat să trăiască-n ordinea lui Dumnezeu.

E suflarea lui Dumnezeu

cea care-i susține pe toți

de-a lungul creșterii lor ca adulți.

În timpul acestui proces, ei cred că e doar

mulțumită iubirii și grijii părinților lor.

Niciun singur om, îngrijit zi și noapte de El,

nu ia inițiativa să I se închine Lui.

Dumnezeu continuă lucrarea Lui asupra omului

ce pare lipsit de orice speranță.

Și El speră că-ntr-o zi

omul se va trezi din vis,

va vedea valoarea și scopul vieții,

va-nțelege cât L-a costat să-i dea totul omului,

cât tânjește ca omul să se-ntoarcă la El.

Da, tânjește ca omul să se-ntoarcă la El.

Nimeni nu crede că omul trăiește și crește în grija Lui.

Oamenii cred că creșterea lor e din al vieții instinct.

Căci ei nu știu cine-a dat viața,

nici de unde a venit,

cum instinctul vieții creează miracole.

O, ei cred că mâncarea lor susține viața,

că omul trăiește fiindcă el perseverează,

că omul există prin convingeri,

Ei nu văd providența Lui.

Și, apoi, irosesc viața dată de Dumnezeu.

Niciun singur om, îngrijit zi și noapte de El,

nu ia inițiativa să I se închine Lui.

Dumnezeu continuă lucrarea Lui asupra omului

ce pare lipsit de orice speranță.

Și El speră că-ntr-o zi

omul se va trezi din vis,

va vedea valoarea și scopul vieții,

va-nțelege cât L-a costat să-i dea totul omului,

cât tânjește ca omul să se-ntoarcă la El.

Da, tânjește ca omul să se-ntoarcă la El.

Niciun singur om, îngrijit zi și noapte de El,

nu ia inițiativa să I se închine Lui.

Dumnezeu continuă lucrarea Lui asupra omului

ce pare lipsit de orice speranță.

Și El speră că-ntr-o zi

omul se va trezi din vis,

va vedea valoarea și scopul vieții,

va-nțelege cât L-a costat să-i dea totul omului,

cât tânjește ca omul să se-ntoarcă la El.

Da, tânjește ca omul să se-ntoarcă la El.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”