Când mânia violentă a lui Dumnezeu scutură munții și râurile,

nu îi va mai dărui omului, din cauza lașității lui,

aceste forme diferite de ajutor.

În acest moment, furia lui Dumnezeu va crește,

refuzând tuturor lucrurilor vii o șansă să se pocăiască

și, abandonând orice speranță a omului,

Dumnezeu va administra pedeapsa pe care omul o merită din plin.

În acest moment, tunetul vuiește și fulgerul lucește,

precum valurile oceanului dezlănțuindu-se cu mânie,

ca zeci de mii de munți care se prăbușesc.

Pentru răzvrătirea sa, omul este doborât de tunet și de fulger,

alte creaturi sunt eliminate în explozii de tunete și fulgere.

Întregul univers coboară brusc în haos,

iar creația nu poate să recupereze suflarea primară a vieții.

Nenumăratele mulțimi ale umanității nu pot scăpa de vuietul tunetului;

în mijlocul lucirii fulgerului,

ființele umane, hoardă după hoardă, se răstoarnă în curentul care curge rapid,

ca să fie purtat de torentele care coboară din munți.

Deodată, se reunește o lume de „oameni” în locul de „destinație” a omului.

Cadavrele plutesc la suprafața oceanului.

Întreaga umanitate se îndepărtează de Dumnezeu din pricina mâniei Lui,

căci omul a păcătuit împotriva esenței Duhului lui Dumnezeu,

răzvrătirea lui L-a jignit pe Dumnezeu, răzvrătirea lui L-a jignit pe Dumnezeu.

Cadavrele plutesc la suprafața oceanului.

Întreaga umanitate se îndepărtează de Dumnezeu din pricina mâniei Lui,

căci omul a păcătuit împotriva esenței Duhului lui Dumnezeu,

răzvrătirea lui L-a jignit pe Dumnezeu, răzvrătirea lui L-a jignit pe Dumnezeu.

Dar, în locurile fără apă,

alți oameni se bucură încă, printre râsete și cântece,

de făgăduințele acordate lor de către Dumnezeu.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”