Muzică creștină 2020„Cunoști lucrarea lui Dumnezeu?”

Muzică creștină 2020„Cunoști lucrarea lui Dumnezeu?”

667 |martie 7, 2020

Lucrarea lui Dumnezeu în trup nu-i spectaculoasă,

nici învăluită în mister.

E reală și concretă,

așa cum unu plus unu fac doi;

nu e ascunsă, nu există duplicitate.

Tot ce văd oamenii e autentic,

la fel și adevărul și cunoștințele pe care le obțin.

Când lucrarea se sfârșește,

cunoștințele lor despre El vor fi înnoite.

Iar concepțiile celor care-L caută cu adevărat vor dispărea.

Acesta nu e doar efectul lucrării Lui asupra chinezilor,

ci reflectă lucrarea cuceririi întregii omeniri de către El,

reflectă lucrarea cuceririi întregii omeniri.

Căci trupul, lucrarea Sa și totul despre El

beneficiază de lucrarea Lui de cucerire mai mult ca orice altceva.

Beneficiază de lucrarea Lui azi și mâine.

Acest trup va cuceri toată omenirea

și-i va câștiga pe toți oamenii.

Nu există lucrare mai bună prin care omul să-L privească,

asculte și înțeleagă pe Dumnezeu.

Iar concepțiile celor care-L caută cu adevărat vor dispărea.

Acesta nu e doar efectul lucrării Lui asupra chinezilor,

ci reflectă lucrarea cuceririi întregii omeniri de către El,

reflectă lucrarea cuceririi întregii omeniri.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Afișează mai mult
Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare