Cantari crestine 2020 „Autoritatea și semnificația întrupării lui Dumnezeu”

Cantari crestine 2020 „Autoritatea și semnificația întrupării lui Dumnezeu”

33 |iunie 30, 2020

Statura, cunoașterea, dragostea, credința,

supunerea și tot ce omul vede

din judecata prin Cuvânt s-au născut.

Credința ta rezistă datorită cuvântului Său.

Omul vede lucrarea lui Dumnezeu:

sunt multe dincolo de om;

mistere mari, minuni sunt peste tot.

De-aceea mulți s-au supus.

Nimeni nu e mai sus de judecata Lui,

iar bezna nu scapă de autoritatea Sa.

Omul e supus prin întruparea, autoritatea Lui

și judecata cuvântului Lui.

Cei care nu s-au mai supus

se supun prin cuvântul lui Dumnezeu.

Se pleacă judecății cuvântului Lui,

fără să-ntrebe sau să spună ceva.

În trup, Dumnezeu apare ca toți oamenii,

dar cuvântul Lui I-arată autoritatea.

E chiar Dumnezeu, exprimându-Se pe Sine,

nu poate fi jignit, e Dumnezeu întrupat.

Nimeni nu e mai sus de judecata Lui,

iar bezna nu scapă de autoritatea Sa.

Omul e supus prin întruparea, autoritatea Lui

și judecata cuvântului Lui.

Dumnezeu întrupat oferă cuvintele Sale,

încât toți să audă

și să primească judecata Lui.

Dumnezeu nu-l sperie pe om

ca să-l supună arătându-i-Se ca duh.

Firea adevărată a omului, ascunsă,

se arată-n astă lucrare reală,

ca omul să o poată recunoaște

și să se schimbe.

Judecata lui Dumnezeu

se face practic și prin cuvânt.

Nimeni nu e mai sus de judecata Lui,

iar bezna nu scapă de autoritatea Sa.

Omul e supus prin întruparea, autoritatea Lui

și judecata cuvântului Lui.

Asta-i autoritatea

și rostul întrupării lui Dumnezeu.

Asta-i autoritatea

și rostul întrupării lui Dumnezeu.

Nimeni nu e mai sus de judecata Lui,

iar bezna nu scapă de autoritatea Sa.

Omul e supus prin întruparea, autoritatea Lui

și judecata cuvântului Lui,

întruparea, autoritatea Lui

și judecata cuvântului Lui.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Afișează mai mult
Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare