13. Care este diferența între înțelegerea adevărului și înțelegerea doctrinei?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Să ajungi la o adevărată înțelegere a sensului real al cuvintelor lui Dumnezeu nu este o chestiune simplă. Nu gândi astfel: „Pot să interpretez sensul textual al cuvintelor lui Dumnezeu și toată lumea spune că interpretarea mea este bună și mă aprobă, așa că asta înseamnă că înțeleg cuvintele lui Dumnezeu.” Nu este același lucru cu înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă ai câștigat o oarecare lumină din cuvântările lui Dumnezeu și ai înțeles adevăratul sens al cuvintelor Sale, dacă poți exprima intenția din spatele cuvintelor Sale și efectul pe care îl vor dobândi în cele din urmă, atunci, de îndată ce vei înțelege clar toate aceste lucruri, se poate considera că ai un anumit nivel de înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu nu este chiar așa de simplă. Doar pentru că poți da o explicație înflorită cu privire la sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, nu înseamnă că le înțelegi. Oricât ai putea să le explici sensul literal, explicația ta tot se bazează pe imaginația omului și modul său de gândire. Este inutilă!

Fragment din „Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

V-ați abătut în sintetizarea făcută adevărului; după ce ați făcut toată această sintetizare, ea a produs doar reguli. „Sintetizarea adevărului” de către voi nu este făcută pentru ca oamenii să dobândească viața sau să obțină schimbări ale firilor lor pe baza adevărului. În schimb, face ca oamenii să stăpânească unele cunoștințe și doctrine din cadrul adevărului. Aceștia par a fi înțeles scopul din spatele lucrării lui Dumnezeu, dar, de fapt, au stăpânit doar câteva cuvinte și doctrine. Ei nu înțeleg sensul implicit al adevărului; nu este deloc diferit de studierea teologiei sau de citirea Bibliei. Întocmești unele cărți sau unele materiale și, astfel, intri în posesia unui aspect al doctrinei sau altui aspect al cunoașterii. Ești orator de prim rang când vine vorba de doctrine, dar ce se întâmplă când termini de vorbit? Oamenii sunt atunci incapabili să cunoască, nu înțeleg deloc lucrarea lui Dumnezeu și nici nu se înțeleg deloc pe ei înșiși. În cele din urmă, tot ce vor fi dobândit sunt formule și reguli și pot vorbi despre acele câteva lucruri, dar despre nimic altceva. Dacă Dumnezeu ar face ceva nou, ai putea face să corespundă toate doctrinele pe care le cunoști cu acesta? Prin urmare, acele lucruri ale tale sunt doar reguli și doar îi pui pe oameni să studieze teologia, nelăsându-i să trăiască adevărul sau cuvântul lui Dumnezeu. Acele cărți pe care le întocmești tu pot să îi aducă pe ceilalți doar la teologie și cunoaștere, la formule noi, la reguli și convenții. Ele nu pot să-i aducă pe oameni în fața lui Dumnezeu sau să le permită să înțeleagă adevărul ori voia lui Dumnezeu. Crezi că, punând o întrebare după alta, la care apoi răspunzi și pentru care scrii planuri și rezumate, un astfel de comportament îi va face pe frații și surorile tale să înțeleagă. Crezi că, pe lângă faptul că sunt ușor de reținut, aceste chestiuni sunt clare la prima vedere și că este o metodă extraordinară de a face lucrurile. Dar ceea ce înțeleg ei nu este adevăratul sens implicit al adevărului și nu corespunde realității – sunt doar cuvinte și doctrine. Ar fi așadar mai bine dacă nu ai face deloc aceste lucruri. Procedând astfel, îi conduci pe oameni spre înțelegerea și stăpânirea cunoașterii. Îi atragi pe alții în doctrine, în religie și îi determini să-L urmeze și să creadă în Dumnezeu în cadrul doctrinelor religioase. Nu înseamnă că ești exact ca Pavel?

Fragment din „Este ușor să-L ofensezi pe Dumnezeu fără adevăr” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Dacă ați citit foarte mult din cuvântul lui Dumnezeu, dar înțelegeți doar semnificația textului și vă lipsește cunoașterea directă a cuvântului Său prin experiențele voastre practice, atunci nu veți cunoaște cuvântul lui Dumnezeu. În ceea ce te privește, cuvântul lui Dumnezeu nu înseamnă viață, ci doar litere fără viață. Și dacă trăiești doar respectând literele fără viață, nu poți pricepe esența cuvântului lui Dumnezeu și nici nu vei înțelege voia Sa. Numai când vei experimenta cuvântul Său în experiențele tale reale, semnificația spirituală a cuvântului lui Dumnezeu se va deschide pentru tine și numai din experiență poți să înțelegi semnificația spirituală a multor adevăruri și să dezlegi tainele cuvântului Său. Dacă nu-l pui în aplicare, atunci, indiferent cât de clar este cuvântul Său, singurul lucru pe care l-ai înțeles sunt literele și doctrinele goale care, pentru tine, au devenit reguli religioase. Nu asta au făcut fariseii? Dacă practicați și experimentați cuvântul lui Dumnezeu, acesta devine practic pentru voi; dacă nu căutați să-l practicați, atunci cuvântul Său este, pentru voi, doar ceva mai mult decât legenda celui de-al treilea Cer. […]

[…] Adevărata înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu are loc atunci când practici adevărul, iar tu trebuie să înțelegi că „numai prin practicarea adevărului poate acesta să fie înțeles vreodată”. Astăzi, după ce ai citit cuvântul lui Dumnezeu, poți doar să spui că tu cunoști cuvântul lui Dumnezeu, dar nu poți spune că îl înțelegi. Unii spun că singura modalitate de a practica adevărul este de a-l înțelege mai întâi, dar acest lucru este doar pe jumătate corect și cu siguranță nu este pe deplin precis. Înainte de a cunoaște un adevăr, tu nu ai experimentat acel adevăr. Să simți că înțelegi ce auzi într-o predică nu înseamnă cu adevărat a înțelege – înseamnă doar a-ți însuși cuvintele textuale ale adevărului, și nu este același lucru cu a înțelege adevărata semnificație a acestuia. A avea doar o cunoaștere superficială a adevărului nu înseamnă că tu chiar îl înțelegi sau că-l cunoști; adevărata semnificație a adevărului vine din a-l fi experimentat. Prin urmare, numai atunci când experimentezi adevărul îl poți înțelege și numai atunci poți pricepe părțile ascunse ale acestuia. A-ți aprofunda experiența este singura modalitate de a pricepe conotațiile și de a înțelege esența adevărului.

Fragment din „Odată ce înțelegeți adevărul, ar trebui să-l puneți în practică” în Cuvântul Se arată în trup

Conformitatea cu adevărul a cunoștințelor despre care vorbești depinde într-o mare măsură de faptul dacă ai avut experiență practică. Acolo unde există adevăr în experiența ta, cunoștințele tale vor fi practice și valoroase. Prin experiența ta, poți să dobândești și discernământ și înțelegere, să aprofundezi cunoștințele și să îți sporești înțelepciunea și simțul practic în comportamentul tău. Cunoștințele rostite de oameni care nu dețin adevărul sunt doctrine, indiferent de nivelul lor. O astfel de persoană poate să fie foarte inteligentă atunci când vine vorba de chestiuni trupești, dar nu poate face distincții atunci când vine vorba de probleme spirituale. Acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane nu au deloc experiență în probleme spirituale. Acestea sunt persoane care nu sunt iluminate în problemele spirituale și nu înțeleg chestiunile spirituale. Indiferent despre care aspect al cunoașterii vorbești, atât timp cât este despre ființa ta, atunci este experiența ta personală, adevărata ta cunoaștere. Se poate spune că lucrurile despre care vorbesc persoanele care rostesc numai doctrine, adică aceia care nu dețin adevărul sau realitatea, sunt ființa lor, deoarece doctrina lor a apărut doar în urma unor contemplări profunde și este rezultatul unei cugetări profunde a minții lor, dar este doar o doctrină, nimic mai mult decât imaginație!

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului” în Cuvântul Se arată în trup

Citate din predici și părtășii ca referință:

Orice lucru care nu este din propria voastră experiență, fie că l-ați învățat din cărți, fie din experiența altora, devine o doctrină pentru voi. Când îl experimentați și ajungeți la un rezultat din experiența voastră, atunci veți obține o înțelegere adevărată, iar cuvintele pe care le spuneți când oferiți părtășie vor fi reale; abia atunci lucrul acela devine realitate adevărată. Uitați-vă la modul în care cei necredincioși cercetează o anumită teorie: ei doar cercetează ceea ce este scris, cercetează doctrine, le cântăresc și apoi ajung la concluziile lor. În special teologii și pastorii, precum și oamenii de știință și cercetătorii teologiei, după ce citesc un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, nu caută adevărul sau nu caută o adevărată înțelegere a lui Dumnezeu din experiență practică. În schimb, ei investighează și cântăresc diverse teorii și, în cele din urmă, ajung la unele concluzii. Deci, sunt concluziile la care ajung ei reale sau dogmatice? Toate sunt dogmatice. Acest lucru e din cauză că ei au ajuns la aceste concluzii pe baza cercetăriiși analizei textuale specializate și nu pe baza propriei lor experiențe. Concluziile obținute din cercetarea textuală literală și din cercetarea lucrurilor consemnate în Biblie au creat un fel de teorie, numită teorie teologică. Nu există înțelegere din experiență în aceasta și nu există nicio luminare a DuhuluiSfânt. Înțelegerea mai profundă din luminarea Duhului Sfânt depășește ceea ce vine din sensurile superficiale ale cuvintelor; ea nu poate fi exprimată de niciun limbaj superficial. Duhul Sfânt vă va lumina și ilumina doar atunci când căutați adevărul după ce ați intrat în experiență. Lucrurile pe care Duhul Sfânt le luminează și le iluminează sunt cele mai reale și mai adevărate pentru voi și acestea sunt lucrurile pe care nu le puteți obține din Biblie, indiferent cât de mult o studiați. Așa că astăzi, Dumnezeu ne cere să experimentăm cuvântul Lui.Dacă, în experimentarea noastră a cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne luminează, putem să obținem atunci o înțelegere adevărată a cuvintelor lui Dumnezeu. Această înțelegere adevărată nu poate fi atinsă indiferent cât de mult studiați semnificația literală a cuvintelor lui Dumnezeu; acest lucru este ceva ce nu poate fi atins de gândul uman și ceva ce nu vă puteți imagina, indiferent cât încercați. Așadar, numai adevărul primit din îndrumarea, luminarea și iluminarea Duhului Sfânt este înțelegerea adevărată a lui Dumnezeu.

Fragment din Predici și părtășie despre intrarea în viață

Care este, de fapt, diferența dintre doctrine și adevăr? Adevărul înseamnă lucrurile esențiale ale cuvântului lui Dumnezeu; el reprezintă voia lui Dumnezeu. Doctrinele aparțin categoriei lucrurilor superficiale și reprezintă noțiuni și închipuiri umane. Ele nu se potrivesc adevărului. Lucrurile esențiale ale adevărului sunt extrem de practice; ele sunt principiale și deosebit de convingătoare. Odată ce o persoană înțelege ceva important, inima lui se luminează și obține eliberare – ea nu mai este supusă rigorilor regulamentelor. Pe de altă parte, doctrinele sunt goale și nerealiste. Ele nu sunt altceva decât regulamente și convenții și fac oamenii deosebit de susceptibili să fie constrânși și să nu se simtă liberi. Mai mult, indiferent câte doctrine cunoaște cineva, ele nu pot aduce o schimbare în firea vieții lui. Ele nu au un beneficiu esențial pentru oameni. Prin urmare, doctrinele pur și simplu nu se pot compara cu adevărul. Adevărul poate deveni viața unei persoane. Odată ce cineva acceptă adevărul, acesta va aduce o schimbare în firea vieții. Înțelegerea multor doctrine nu poate aduce persoanei decât aroganță, înfumurare, mândrie și s-o facă să fie lipsită de rațiune. Numai atunci când o persoană are adevărul ca pe propria ei viață, practica ei devine reală. Indiferent câte doctrine înțelege o persoană, ea nu va avea realitatea. Când va întâmpina o problemă, tot nu va ști ce să practice. Toți cei care sunt desăvârșiți de Dumnezeu sunt oameni care au adevărul, în timp ce toți cei care nu au trecut prin desăvârșirea făcută de Dumnezeu sunt oameni ai doctrinelor. Cei care au adevărul sunt potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu. Lucrarea lor dă roade și este cu adevărat capabilă să aducă pe alții în prezența lui Dumnezeu. Cei care se concentrează asupra doctrinelor nu dau rezultate adevărate din lucrarea lor. Ei nu pot oferi oamenilor sprijinul experienței și înțelegerii autentice și chiar mai puțin pot folosi adevărul pentru a rezolva probleme. Din acest motiv, ei nu sunt în stare să aducă pe alții în prezența lui Dumnezeu. O persoană care are adevărul nu se ferește de oamenii care caută adevărul și ea poate rezolva toate problemele practice pe care oamenii le au în credința lor. Cei care pun accent pe doctrină se tem de oamenii care caută adevărul pentru că le lipsesc lucrurile reale în interior, iar doctrinele despre care vorbesc nu pot rezolva problemele reale. Astfel, ei nu îndrăznesc să invite pe alții să ridice întrebări și, desigur, sunt chiar mai puțin capabili să rezolve dificultățile practice. Cei care au adevărul îndrăznesc să înfrunte realitatea; cei care se concentrează pe doctrine nu îndrăznesc să înfrunte realitatea, ci o evită. Acestea sunt principiile diferențierii între adevăr și doctrine.

Fragment din părtășia celui de mai sus

Anterior: 12. Ce vrea să însemne „lasă totul în urmă și urmează-L pe Dumnezeu?”

Înainte: 14. Ce înseamnă implicarea în ceremonia religioasă?

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte