8. Suferințe și încercări – binecuvântările de a fi favorizat

de Wang Gang, provincia Shandong

Trăiam la țară. Deoarece familia mea era săracă, câștigam bani lucrând slujbe temporare oriunde puteam să le găsesc; credeam că îmi pot face o viață mai bună prin muncă fizică. Totuși, în societatea modernă chineză, am văzut că nu există garanții pentru drepturile legale ale lucrătorilor tranzitorii ca mine; salariul îmi era frecvent reținut fără niciun motiv. În repetate rânduri, am fost înșelat și exploatat de alte persoane. După ce am muncit un an din greu, nu am primit ce trebuia să primesc. Am simțit că această lume este într-adevăr întunecată! Oamenii se tratează unii pe alții precum animalele, unde cei slabi sunt victimele celor puternici; se luptă unii cu alții, se luptă corp la corp, iar oamenii pur și simplu nu pot supraviețui. Când eram profund îndurerat și cu sufletul deprimat și îmi pierdusem încrederea în viață, un prieten a împărtășit cu mine Evanghelia zilelor de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. După aceea, am mers în mod regulat la adunări, m-am rugat, am comunicat adevărul și am cântat imnuri pentru a-L lăuda pe Dumnezeu împreună cu frații și surorile mele. M-am simțit foarte fericit și eliberat. În Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, am văzut că frații și surorile nu încercau să se păcălească unii pe ceilalți sau să facă deosebiri sociale; erau pur și simplu deschiși și se înțelegeau unii cu alții. Când un frate sau o soră avea o dificultate, toți ceilalți îi arătau iubire și toți se ajutau reciproc. Toată lumea era acolo pentru a căuta adevărul cu sârguință ca să-și lepede firile corupte, să trăiască asemănarea unei persoane adevărate și să obțină mântuirea. Această viață mi-a permis să experimentez fericirea și să înțeleg semnificația și valoarea vieții. Am văzut că puteam obține fericirea adevărată doar venind înaintea lui Dumnezeu și căutând adevărul. Pentru ca mai mulți oameni care trăiau în întuneric așa cum trăiam eu să poată primi mântuirea Lui și să vadă din nou lumina, m-am alăturat celor care propovăduiesc Evanghelia și mărturisesc pentru Dumnezeu. Dar, pe neașteptate, am fost arestat de guvernul PCC pentru propovăduirea Evangheliei și am suferit brutalitatea extremă a torturii și a încarcerării.

Într-o după-amiază în iarna anului 2008, când eu și două surori mărturiseam unei persoane vizate de evanghelizare lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, am fost raportați de oameni răi. Șase polițiști au folosit scuza de a ne verifica permisele de ședere pentru a intra în casa persoanei vizate de evanghelizare. Când au intrat, au strigat: „Nu mișcați!” Doi dintre polițiști păreau complet ieșiți din minți când s-au năpustit asupra mea; unul dintre ei m-a luat de haine și celălalt mi-a apucat mâinile și și-a folosit toată forța pentru a mi le strânge la spate, apoi a întrebat cu furie: „Ce faci? Cum te cheamă? De unde ești?” Am întrebat la rândul meu: „Voi ce faceți? Pentru ce mă arestați?” Când au auzit ce spuneam, s-au mâniat foarte tare și au spus agresiv: „Nu contează care este motivul, tu ești cel pe care îl căutăm și vii cu noi!” După aceea, polițiștii m-au luat pe mine și pe cele două surori, ne-au împins în mașina de poliție și ne-au dus la secția de poliție locală.

După ce am ajuns la secția de poliție, polițiștii m-au dus și m-au încuiat într-o cameră mică; mi-au ordonat să mă ghemuiesc la pământ și patru dintre ei mă păzeau. Pentru că stătusem pe vine pentru o perioadă lungă, am devenit atât de obosit că nu mai rezistam. În momentul în care am vrut să mă ridic, s-au repezit și mi-au apăsat capul pentru a mă împiedica să mă ridic. Abia la venirea nopții au venit să mă percheziționeze și mi-au permis să mă ridic; când nu au găsit nimic în cadrul percheziției, au plecat cu toții. Nu după mult timp, am auzit strigătele înfiorătoare ale unei persoane torturate în camera vecină și, în acel moment, mi s-a făcut foarte frică: nu știu ce tortură vor folosi pe mine în continuare! Am început imediat să mă rog la Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule Atotputernic, îmi este foarte frică acum, Îți cer să îmi dai credință și putere, să mă faci neclintit și curajos. Sunt dispus să fiu martor pentru Tine. Dacă nu pot îndura tortura lor crudă, mai degrabă mă sinucid mușcându-mi limba decât să Te trădez ca Iuda!” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Nu te teme, Dumnezeu Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El vă apără și vă este scut” („Capitolul 26” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Da, Dumnezeu Atotputernic este sprijinul meu și El este cu mine; de ce altceva să mă tem? Trebuie să mă bazez pe Dumnezeu pentru a mă lupta cu Satana. Cuvintele lui Dumnezeu a îndepărtat timiditatea din inima mea și inima mea a fost eliberată.

Un pic mai târziu, patru ofițeri de poliție diabolici au venit și unul dintre ei a arătat spre mine și a strigat: „Voi, credincioșii în Dumnezeu Atotputernic, deranjați ordinea societății și distrugeți legea națională. Sunteți infractori ai statului!” A strigat în timp ce m-a împins în camera de tortură de la al doilea etaj, poruncindu-mi să stau pe vine. Camera de tortură era aranjată cu toate tipurile de instrumente de tortură precum funii, bețe de lemn, bastoane, bice, arme, etc. Erau în dezordine. Cu sprâncenele încruntate și ochii furioși, un polițist m-a luat de păr cu o mână și cu un baston electric în cealaltă, care scotea sunete sălbatice de electricitate, a făcut solicitări amenințătoare de informații: „Câți oameni sunt în biserica ta? Unde este locul de întâlnire? Cine este la conducere? Cât de mulți oameni din zonă propovăduiesc Evanghelia? Vorbește! Altfel, vei primi ce urmează!” M-am uitat la pericolul iminent al bastonului electric și m-am uitat din nou la camera plină de instrumente de tortură; nu am avut cum să mă simt decât neliniștit și temător. Nu știam dacă voi fi în stare să trec de această tortură. Chiar în acest moment critic, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care spuneau: „Și tu trebuie să bei din paharul amar din care am băut Eu (asta e ce a spus El după înviere), și tu trebuie să umbli pe drumul pe care am umblat Eu” („Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus” din Cuvântul Se arată în trup). Am recunoscut că acest lucru era ceva ce Dumnezeu ne-a încredințat și era modul de viață pe care Dumnezeu l-a stabilit în mod personal pentru noi. Mergând pe calea de a crede în Dumnezeu și a căuta adevărul, trebuie să treci cu siguranță prin suferință și frustrare. Acest lucru este inevitabil și, în final, aceste greutăți aduc binecuvântări de la Dumnezeu. Doar prin suferință pot oamenii să priceapă adevărata semnificație a adevărului și să obțină calea adevărului acordată de Dumnezeu. Ar trebui să calc pe urmele lui Dumnezeu și să înfrunt acest lucru cu curaj; nu ar trebui să fiu timid sau să mă tem. Gândindu-mă la asta, inima mea imediat a produs un tip de putere și am spus cu voce tare: „Cred doar în Dumnezeu Atotputernic, nu știu nimic altceva!” Când polițistul a auzit acest lucru, a devenit agitat și m-a împuns violent în partea stângă a pieptului cu bastonul electric. M-a șocat timp de aproape un minut. Imediat m-am simțit ca și cum sângele din corpul meu fusese fiert; simțeam o durere de nesuportat din cap până în picioare și mă rostogoleam pe podea strigând fără încetare. El tot nu a renunțat și deodată a început să mă târască și a folosit bastonul pentru a mă ridica de bărbie, strigând: „Vorbește! Nu vei mărturisi nimic?” A strigat și m-a împuns în partea dreaptă a pieptului cu bastonul electric, eram atât de rău electrocutat încât tremuram din cap până în picioare. Mai târziu, m-a durut atât de tare încât am leșinat pe podea nemișcat. Nu știam cât timp trecuse, dar m-am trezit și am auzit un polițist rău spunând: „Te prefaci că ești mort? Te prefaci! Hai, prefă-te!” Apoi m-a împuns din nou cu bastonul în față și m-a lovit în coapsă. După aceea, m-a tras până la el și a strigat cu furie: „O să-mi spui?” Tot nu am răspuns. Atunci, m-a lovit în față fără milă cu pumnii și mi-a scos unul dintre dinți, iar alt dinte a fost mișcat din loc. Gura a început imediat să îmi sângereze. Înfruntând tortura nebunească a acestor demoni, mă temeam doar că nu voi putea să îndur tortura și că, astfel, Îl voi trăda pe Dumnezeu și deci, m-am rugat cu disperare lui Dumnezeu în inima mea. În acest moment, m-am gândit din nou la cuvintele lui Dumnezeu: „Cei aflați la putere pot părea răi din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil” („Capitolul 90” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere din nou și am recunoscut că deși polițiștii răi din fața mea erau nebuni și nestăpâniți, ei erau aranjați de mâna lui Dumnezeu. În acel moment, Dumnezeu îi folosea ca să îmi testeze credința. Atât timp cât îmi găseam sprijin în credință, mă bazam pe Dumnezeu și nu cedam în fața lor, ei aveau să eșueze în mod inevitabil și să fie umiliți. Gândindu-mă la asta, mi-am adunat toată puterea corpului și am răspuns cu o voce sonoră: „De ce m-ați adus aici? De ce mă electrocutați cu un baston electric? Ce infracțiune am făcut?” Polițistul rău a devenit deodată ca o căprioară în fața farurilor și apăsat de o conștiință vinovată. A început să se bâlbâie: „Eu… Eu… nu ar fi trebuit să te aduc aici?” Apoi ei au plecat cu coada între picioare. Văzând situația rușinoasă a dilemei Satanei, am fost impresionat până la lacrimi. În această dificultate, am experimentat cu adevărat puterea și autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic. Atât timp cât puneam cuvântul lui Dumnezeu în practică, atunci aveam să am grija și protecția lui Dumnezeu și aveam să văd faptele lui Dumnezeu. În același timp, mă simțeam îndatorat lui Dumnezeu din cauza a cât de puțină credință aveam. După aceea, un polițist înalt a intrat și a venit la mine și mi-a spus: „Trebuie doar să ne spui unde locuiește familia ta și câți oameni sunt în familia ta și îți vom da drumul imediat.” Când a văzut că nu spun nimic, a devenit agitat și mi-a apucat mâna și mi-a forțat amprenta pe o mărturisire verbală pe care o scriseseră ei. Am văzut că mărturisirea verbală nu era ce le-am spus, ci era o dovadă falsă și contrafăcută. M-am umplut de indignare dreaptă și am luat-o cu forța și am rupt-o în bucățele. Polițistul și-a ieșit imediat din minți și m-a lovit cu pumnul în partea stângă a feței. Apoi, m-a pălmuit de două ori așa de tare peste față că am amețit. După aceea, m-au dus înapoi în camera mică în care fusesem înainte.

După ce m-am întors în camera mică, eram vânăt și bătut, durerea era de nesuportat. Nu puteam să nu mă simt adânc mâhnit și slab: de ce credincioșii trebuie să sufere așa? Am predicat Evanghelia cu intenții bune, le-am arătat oamenilor că venise Mântuitorul și că trebuiau să se grăbească și să caute adevărul și să fie mântuiți și, totuși, am suferit în mod neașteptat această persecuție. Gândindu-mă la asta, am simțit și mai mult că am fost nedreptățit. Îndurerat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „În calitate de ființă omenească, ar trebui să investești în relația cu Dumnezeu și să înduri toate suferințele. Ar trebui să accepți cu bucurie și fără îndoială micile suferințe cu care te confrunți astăzi și să trăiești o viață semnificativă, asemenea lui Iov și asemenea lui Petru. […] Sunteți oameni care merg pe calea cea bună, care caută o îmbunătățire. Sunteți oameni care se ridică în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește neprihăniți. Nu este aceasta cea mai semnificativă viață?” („Practica (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic mi-au atins corzile inimii. Da, Dumnezeu m-a udat și m-a aprovizionat cu abundentele Lui cuvinte de viață, mi-a permis să mă bucur de harul Lui din abundență, în mod gratuit, și mi-a permis să cunosc tainele și adevărul pe care nimeni de la generațiile din trecut și până acum nu le-a înțeles. Asta este o binecuvântare specială pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Trebuie să mărturisesc pentru Dumnezeu și să îndur toată durerea pentru Dumnezeu, deoarece este cel mai valoros și mai semnificativ lucru! Astăzi, sunt persecutat pentru propovăduirea Evangheliei și nu sunt dispus să sufăr nicio durere fizică pentru aceasta; mă simt nedreptățit și nu sunt dornic. Nu L-am supărat pe Dumnezeu când am făcut asta? Nu îmi lipsește conștiința? Cum aș putea să fiu demn de harul lui Dumnezeu, de binecuvântările Lui și de aprovizionarea Lui cu viață? Generații de sfinți au fost mărturii puternice și răsunătoare pentru Dumnezeu pentru că au urmat calea lui Dumnezeu; au trăit viața cu sens. Astăzi, am toate aceste cuvinte de la Dumnezeu, deci nu ar trebui eu cu atât mai mult să ofer mărturii frumoase pentru Dumnezeu? Gândindu-mă la asta, am simțit că mă doare mai puțin corpul, am simțit profund că ceea ce îmi dădea putere era cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, permițându-mi să biruiesc slăbiciunea trupului.

Următoarea zi, polițiștii nu mai aveau ce strategie să încerce. M-au amenințat spunând: „Nu vei spune nimic? Atunci te vom băga la închisoare!” Văzând că nu mă predau, m-au trimis într-un centru de detenție. La centrul de detenție, polițiștii au continuat să folosească toate tipurile de metode de tortură asupra mea și îi instigau frecvent pe prizonieri să mă bată. În frigul pătrunzător al iernii, i-au pus pe prizonieri să toarne găleți de apă rece pe mine și m-au forțat să fac un duș rece. Tremuram de frig din cap până în picioare. Aici, prizonierii erau mașini care făceau bani pentru PCC și nu aveau drepturi legale. Nu aveau de ales decât să îndure să fie presați și exploatați ca niște sclavi. Paznicii de la închisoare m-au forțat să tipăresc bani de hârtie folosiți ca jertfe de ars pentru morți întreaga zi și m-au făcut să lucrez în plus noaptea. Dacă mă opream să mă odihnesc, atunci cineva venea și mă snopea în bătaie. La început, au pus o regulă că trebuia să tipăresc 2000 de hârtii pe zi, apoi au crescut numărul până la 2800 de bucăți pe zi și, în final, la 3000 de bucăți. Această cantitate era imposibil de terminat pentru o persoană cu experiență, darămite pentru o persoană fără experiență ca mine. De fapt, s-au asigurat în mod intenționat că nu le pot face pe toate pentru a avea o scuză să mă chinuiască și să mă distrugă. Atât timp cât nu puteam să îmi fac cota, polițiștii răi îmi puneau cătușe în jurul picioarelor care cântăreau peste 5 kg și îmi legau mâinile și picioarele cu cătușe. Tot ce puteam face era să stau acolo, să îmi plec capul și să îmi răsucesc mijlocul, fără a putea să mă mișc. Și mai detestabil era că acești polițiști inumani și împietriți nu întrebau și nu le păsa de necesitățile mele de bază. Deși toaleta era în celula de închisoare, nu avem deloc cum să merg și să o folosesc; puteam doar să îi implor pe colegii mei de celulă să mă ridice pe toaletă. Dacă erau prizonieri un pic mai buni, atunci mă ridicau; dacă nu mă ajuta nimeni, atunci nu aveam de ales și făceam în pantaloni. Cel mai dureros moment era ora de masă, deoarece mâinile și picioarele îmi erau legate cu cătușe unele de altele. Puteam doar să îmi cobor capul cu toată puterea și să îmi ridic mâinile și picioarele. Acesta era unicul mod în care puteam pune în gură o chiflă la abur. Consumam o mare cantitate de energie pe fiecare mușcătură. Cătușele se frecau de mâinile și picioarele mele provocându-mi o durere imensă. După o perioadă lungă, încheieturile și gleznele mele dezvoltaseră bătături dure, întunecate și lucioase. Deseori, nu mă puteam hrăni când eram închis și, în ocazii rare, prizonierii îmi dădeau două chifle mici la abur. De cele mai multe ori, îmi mâncau porția și tot ce aveam era un stomac gol. Primeam și mai puțin de băut; inițial, tuturor li se dădeau doar două boluri de apă pe zi, dar eu eram închis și nu mă puteam mișca, deci rareori puteam să beau apă. Chinul inuman era cumplit. În total, am suferit astfel de patru ori și de fiecare dată am fost închis timp de cel puțin trei zile și cel mult opt zile. De câte ori era greu de îndurat foamea, mă gândeam la cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit în trecut: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Treptat, am început să realizez că Dumnezeu vrea să îndeplinească acest fapt: „Cuvântul Său devine viața omului” asupra mea prin nenorocirile Satanei. Înțelegând voia lui Dumnezeu, inima mea a fost eliberată și m-am rugat în pace la Dumnezeu și am încercat să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu. Neintenționat, nu m-am mai simțit îndurerat sau înfometat. Asta m-a făcut să simt cu adevărat cum cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, calea și viața și este, cu siguranță, fundația pe care trebuie să mă bazez pentru a supraviețui. De aceea, credința mea în Dumnezeu a crescut fără să îmi dau seama. Țin minte o dată când paznicii închisorii m-au persecutat în mod intenționat și m-au încătușat. Timp de trei zile și trei nopți nu am băut nicio picătură de apă. Prizonierul încătușat lângă mine a spus: „Înainte, a mai fost o persoană tânără care a fost încătușată la fel ca tine și a murit de foame. Am văzut că nu ai mâncat nimic de câteva zile și încă ai moralul așa de ridicat.” Auzind cuvintele sale, m-am gândit că deși nu mâncasem și nu băusem nimic de trei zile și trei nopți, nu simțeam disconfortul foamei. Am simțit profund că aceasta era puterea vieții din cuvintele lui Dumnezeu care mă susținea și mă făcea să-L văd cu adevărat pe Dumnezeu apărându-mi în cuvintele Sale. Inima mea era entuziasmată continuu; în acest mediu de suferință puteam să experimentez cu adevărat realitatea adevărului că: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Aceasta este cu adevărat cea mai prețioasă bogăție de viață pe care Dumnezeu mi-a oferit-o și este, de asemenea, darul meu unic. În plus, nu aș fi putut obține niciodată acest lucru într-un mediu unde nu trebuia să mă îngrijorez de mâncare sau de haine. Acum, suferința mea avea atât de multă valoare și semnificație! În acest moment, nu am putut să nu mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu: „Ce ați moștenit voi în această zi, depășește tot ce au avut foștii apostoli și profeți și este mai mare chiar decât ce a avut Moise și Petru. Binecuvântările nu pot fi primite într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mult sacrificiu. Înseamnă că trebuie să aveți o dragoste rafinată, o credință mare și multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; pe lângă aceasta, trebuie să vă puteți îndrepta fața spre dreptate și să nu fiți niciodată intimidați sau să cedați și trebuie să aveți o dragoste constantă și continuă pentru Dumnezeu. De la voi se cere o rezoluție cum ar fi o schimbare a firii vieții voastre; corupția voastră trebuie remediată și trebuie să acceptați toată orchestrarea lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți ascultători până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți. Acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și cerințele lui Dumnezeu pentru acest grup de oameni” („Este lucrarea lui Dumnezeu atât de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Încercând să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, am recunoscut că după suferințe și încercări vin binecuvântări de la Dumnezeu și acestea sunt cea mai practică provizie și udare a vieții de către Dumnezeu pentru mine. Acum, chiar dacă cuvintele pe care mi le-a dat Dumnezeu au depășit generațiile de sfinți, tot trebuie să am credință și perseverență pentru a putea să fiu de neclintit în încercările și necazurile mele, să mă supun aranjamentelor lui Dumnezeu și să primesc mântuirea lui Dumnezeu. Apoi, voi putea să intru în realitatea cuvântului lui Dumnezeu și să pot vedea minunatele fapte ale lui Dumnezeu. Dacă nu ar exista prețul acestei greutăți, nu aș fi demn să primesc promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu. Luminarea cuvintelor lui Dumnezeu m-au făcut să fiu mai neclintit și puternic în interior; am luat o decizie: să cooperez sârguincios cu Dumnezeu și să satisfac cerințele lui Dumnezeu în mijlocul acestui mediu dureros, să dau mărturie pentru Dumnezeu ca să pot avea cea mai mare recoltă.

O lună mai târziu, poliția PCC mi-a vârât pe gât o acuzație neîntemeiată că sunt „suspect de deranjarea ordinii societății și de distrugerea implementării legii,” am fost condamnat la un an de reformă prin muncă. Când am intrat în tabăra de muncă, polițiștii au răspândit zvonuri și absurdități printre prizonierii, spunând că eram un credincios în Dumnezeu Atotputernic, ceea ce este mai rău decât crima și jaful și au incitat prizonierii să mă tortureze. Prin urmare, am fost frecvent bătut și pus în situații dificile de prizonieri fără niciun motiv. Asta chiar m-a făcut să văd cu adevărat cum China este un iad controlat ferm de Satana, demonul. Din orice unghi ai privi este întuneric, iar luminii nu îi este permis să existe; nu există loc, pur și simplu, unde să trăiască credincioșii în Dumnezeu. În timpul zilei, polițiștii m-au forțat să lucrez într-un atelier. Dacă nu îmi îndeplineam cota, atunci îi lăsau pe prizonieri să mă lovească la întoarcerea mea în celulă și să declare: „Omorâți găina pentru a speria maimuța.” Când eram în atelier numărând saci, număram 100 de saci și apoi îi legam împreună. Prizonierii veneau întotdeauna în mod intenționat și luau unul sau mai mulți saci din câți numărasem, apoi spuneau că nu am numărat bine și considerau asta o oportunitate de a mă lovi cu pumnii și picioarele. Când directorul mă vedea cum eram bătut, venea la mine și mă întreba cu ipocrizie ce se petrecea și prizonierii aduceau dovezi false că nu număram destui saci. Apoi, trebuia să îndur un potop de critici dure din partea directorului. În plus, îmi ordonau să memorez „regulile de conduită” în fiecare dimineață și dacă nu le memoram, mă băteau; mă forțau, de asemenea, să intonez cântece care lăudau Partidul Comunist. Dacă vedeau că nu cântam sau că nu mi se mișcau buzele, atunci, noaptea, în mod inevitabil, mă băteau. De asemenea, mă pedepseau făcându-mă să spăl podeaua și dacă n-o spălam conform așteptărilor lor, atunci mă băteau cu violență. Odată, niște prizonieri au început deodată să mă lovească și să îmi dea cu picioarele. După ce m-au bătut, m-au întrebat: „Tinere, știi de ce ești bătut? Pentru că nu te-ai ridicat și nu l-ai salutat pe director când a venit.” De câte ori mă băteau, deveneam furios, dar nu îndrăzneam să spun nimic; puteam doar să plâng și să mă rog în tăcere la Dumnezeu, spunându-I despre resentimentele și nedreptatea din inima mea din cauza acestui loc irațional, nelegiuit. Nu exista raționalitate aici, exista doar violență. Nu existau oameni aici, existau doar demoni nebuni și scorpioni! Am simțit atât de multă durere și presiune trăind în acest necaz în fiecare zi; nu voiam să mai stau niciun minut. De fiecare dată când cădeam într-o stare de slăbiciune și durere, mă gândeam la cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” („Capitolul 19” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au încurajat. Am înțeles că, indiferent dacă ceea ce îmi dădea Dumnezeu era har și binecuvântări sau încercări și rafinare, totul era făcut pentru a mă alimenta și a mă mântui; era pentru a pune adevărul în mine și pentru a face viața mea adevăr. Dumnezeu a permis persecuției și necazurilor să vină asupra mea și, deși am suferit mult fizic, mi-a permis să pot experimenta cu adevărat că Dumnezeu este cu mine; m-a făcut să mă bucur cu adevărat de cuvintele lui Dumnezeu care deveneau pâinea vieții mele și felinar pentru picioarele mele și lumina căii mele, conducându-mă pas cu pas prin acest iad întunecat. Acestea sunt iubirea și protecția lui Dumnezeu de care m-am bucurat și pe care le-am obținut în timpul persecuției și necazurilor. În acest moment, am putut să văd cât de orb eram. Crezând în Dumnezeu, știam doar cum să mă bucur de harul și binecuvântarea lui Dumnezeu și nu căutam adevărul și viața deloc. Odată ce trupul meu a suferit niște greutăți, m-am plâns fără încetare; pur și simplu nu am înțeles voia lui Dumnezeu și nu am căutat să înțeleg lucrarea lui Dumnezeu. L-am făcut pe Dumnezeu întotdeauna să simtă durere și mâhnire din pricina mea. Am fost cu adevărat fără conștiință! Simțind remușcări și învinovățire de sine, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, pot vedea că tot ceea ce faci este pentru a mă mântui și a mă obține. Pur și simplu urăsc faptul că sunt atât de răzvrătit, orb și că nu am nicio umanitate. Te-am înțeles greșit întotdeauna și nu am avut considerație față de voia Ta. O, Dumnezeule, astăzi, cuvântul Tău mi-a trezit inima și duhul amorțite și m-a făcut să înțeleg voia Ta. Nu mai doresc să am propriile dorințe și cerințe; mă voi supune doar aranjamentelor Tale. Chiar dacă trebuie să sufăr toate greutățile, tot voi coopera cu sârguință cu Tine și voi fi o mărturie răsunătoare pentru Tine prin persecuțiile Satanei. Voi căuta să scap de sub influența Satanei și să trăiesc asemănarea unui om adevărat pentru a Te mulțumi.” După ce m-am rugat, am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu și am știut că fiecare mediu pe care El mi-a permis să îl experimentez a fost cea mai mare iubire și mântuire a lui Dumnezeu pentru mine. De aceea, nu m-am mai gândit să mă înjosesc sau să Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu. Deși situația era tot aceeași, inima mea era într-adevăr plină de bucurie și plăcere; am simțit că era o onoare să pot suferi greutăți și persecuție pentru credința mea în Dumnezeu și că era un dar unic pentru mine, o persoană coruptă; erau binecuvântarea și harul Lui special pentru mine.

După ce am experimentat un an de greutăți în închisoare, văd că sunt atât de mic ca statură și că îmi lipsește foarte mult adevăr. Dumnezeu Atotputernic a compensat pentru lipsurile mele prin acest mediu unic și mi-a permis să cresc. În dificultatea mea, El mi-a permis să obțin cea mai valoroasă bogăție în viață, să înțeleg multe adevăruri pe care nu le înțelegeam în trecut și să văd clar infracțiunile atroce ale PCC de persecutare a lui Dumnezeu și de chinuire a creștinilor. Am recunoscut înfățișarea respingătoare a Satanei, demonul, și esența reacționară a împotrivirii sale față de Dumnezeu. Am experimentat serios marea mântuire și milă pe care Dumnezeu Atotputernic le are pentru mine, persoana coruptă, și am simțit că puterea și viața din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic îmi pot aduce lumină, pot fi viața mea, mă pot duce la triumful asupra Satanei și la ieșirea cu tenacitate din valea umbrei morții. La fel, am recunoscut și faptul că Dumnezeu Atotputernic mă conduce pe calea corectă în viață. Este calea luminoasă de obținere a adevărului și a vieții! De acum înainte, indiferent ce persecuții, necazuri sau ispite periculoase întâlnesc, sunt dispus să caut adevărul cu sârguință și să obțin calea vieții eterne pe care mi-a dat-o Dumnezeu Atotputernic.

Anterior: 7. Fiind devastat de demoni, îmi dau și mai mult seama de cât de prețios este harul lui Dumnezeu

Înainte: 9. În vremuri de restriște, cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit încurajare

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte