Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Judecata începe de la Casa lui Dumnezeu

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 24

Mustrarea Mea vine peste toate persoanele, totuşi rămâne, de asemenea, distantă faţă de toţi oamenii. Întreaga viaţă a fiecărei persoane este plină de iubire şi ură pentru Mine și nimeni nu M-a cunoscut vreodată – şi astfel atitudinea omului faţă de Mine trece de la o extremă la cealaltă şi este incapabilă de a fi normală. Cu toate acestea, întotdeauna am avut grijă de om şi l-am protejat și numai din pricina faptului că este încet la minte nu este în stare să vadă toate faptele Mele şi să-Mi înţeleagă intenţiile înflăcărate. Eu sunt Conducătorul între toate ţările şi Cel Preaînalt printre oameni; pur şi simplu omul nu Mă cunoaşte. Timp de mulţi ani, am trăit printre oameni şi am experimentat viaţa în lumea omului, totuşi el M-a ignorat dintotdeauna şi M-a tratat ca pe o fiinţă din spațiul cosmic. În consecinţă, din cauza diferenţelor de fire şi limbă, oamenii Mă tratează ca pe un străin de pe stradă. Îmbrăcămintea Mea, se pare, este, de asemenea, mult prea neconvențională, drept pentru care omului îi lipseşte încrederea să se apropie de Mine. Numai atunci simt dezolarea vieţii printre oameni şi numai atunci simt nedreptatea lumii omului. Merg printre trecători, scrutându-le chipurile. Este ca şi când ei ar trăi cu o boală, care le umple chipurile cu melancolie şi cu mustrarea, care le împiedică eliberarea. Omul se încătuşează şi se înjoseşte singur. Cei mai mulţi oameni creează o falsă impresie despre ei înşişi înaintea Mea, ca să-i pot aplauda, cei mai mulţi oameni, în mod deliberat, se fac să apară vrednici de milă înaintea Mea, astfel încât să poată să-Mi dobândească ajutorul. Pe la spatele Meu, oamenii Mă înşală cu toţii şi nu-Mi dau ascultare. N-am Eu dreptate? Oare nu este aceasta strategia de supravieţuire a omului? Cine M-a reflectat vreodată în viața sa? Cine M-a preamărit vreodată printre alţii? Cine a fost vreodată constrâns înaintea Duhului? Cine a mărturisit ferm pentru Mine în faţa Satanei? Cine a adăugat vreodată onestitate „loialităţii” lor faţă de Mine? Cine a fost vreodată eliminat de marele balaur roşu din pricina Mea? Oamenii şi-au unit soarta cu Satana, ei sunt experţi în a Mă sfida, sunt inventatorii opunerii faţă de Mine şi sunt absolvenţii purtării necinstite cu Mine. De dragul propriului destin, omul caută pe ici pe colo pe pământ; când îi fac semn, rămâne insensibil la prețiozitatea Mea şi continuă să se încreadă în dependența de sine însuşi, nedoritor să fie o povară pentru ceilalți. Aspiraţiile omului sunt valoroase, totuşi niciodată aspiraţiile nimănui nu au atins cote maxime: ei toţi se prăbuşesc înaintea Mea, răsturnându-se fără sunet.

În fiecare zi Eu vorbesc şi, de asemenea, în fiecare zi fac lucruri noi. Dacă omul nu apelează la toată puterea lui, atunci va avea dificultăţi în a-Mi auzi glasul şi îi va fi greu să-Mi vadă chipul. Cel iubit poate să fie bun, iar vorba Lui blândă, dar omul este incapabil să-I vadă cu uşurinţă slăvitul chip şi să-I audă glasul. De-a lungul veacurilor, nimeni nu Mi-a privit cu uşurinţă chipul. Cândva, i-am vorbit lui Petru şi M-am arătat lui Pavel şi nimeni altcineva – cu excepţia israeliţilor – nu Mi-a văzut cu adevărat chipul. Astăzi, am venit personal printre oameni să trăiesc laolaltă cu ei. Nu aveţi senzaţia că acest lucru este rar şi de preţ pentru voi? Nu aveţi dorinţa de a vă folosi cât mai bine timpul? Vreţi să îl lăsaţi să treacă pe lângă voi în acest fel? Ar putea, oare, arătătoarele timpului din minţile oamenilor să se oprească brusc? Sau ar putea timpul să se scurgă înapoi? Ori ar putea omul să redevină tânăr? Ar putea viaţa binecuvântată de astăzi să se întoarcă din nou? Nu-i dau omului o „recompensă” potrivită pentru „risipa” lui. Doar persist în a-Mi face lucrarea, detaşat de orice altceva, şi nu opresc curgerea timpului fiindcă omul este ocupat sau din pricina zgomotului strigătelor lui. Timp de mai multe mii de ani, nimeni nu a putut să-Mi divizeze puterea şi nimeni nu a putut să-Mi dea peste cap planul original. Eu voi transcende spaţiul, voi cuprinde epocile şi Mă voi lansa în profunzimea întregului Meu plan, atât mai presus, cât şi printre toate lucrurile. Nimeni nu a fost în stare să primească un tratament special din partea Mea, nimeni nu a fost capabil să obțină „recompensa” aflată în mâinile Mele. Și cu toate că oamenii și-au deschis gura și s-au rugat la Mine, chiar și așa, nepăsători față de orice altceva, ei și-au întins mâinile să-Mi facă cereri, niciunul dintre ei nu M-a afectat și cu toții au fost respinși de glasul Meu „nemilos”. Cei mai mulți oameni cred în continuare că sunt prea „tineri” și astfel așteaptă ca Eu să dau dovadă de mare milă, să fiu plin de compasiune pentru ei pentru a doua oară, iar ei să ceară să le îngădui să intre pe ușa din spate. Și totuși cum aș putea să interferez la întâmplare cu planul Meu? Aș putea să opresc pământul să se rotească de dragul tinereții omului, astfel încât el să poată să trăiască câțiva ani în plus pe pământ? Creierul omului este atât de complex, totuși se pare că există și lucruri care îi lipsesc. În consecință, în mintea omului, adeseori apar „minunate modalități” de a-Mi întrerupe lucrarea, în mod intenționat.

Cu toate că multe sunt dățile în care i-am iertat omului păcatele și i-am arătat o îngăduință deosebită din pricina slăbiciunii sale, multe sunt și dățile când l-am tratat corespunzător din pricina ignoranței sale. Pur și simplu, omul nu a știut niciodată cum să-Mi aprecieze bunătatea, astfel încât el s-a cufundat în actualul deznodământ: plin de praf, cu hainele zdrențuite, cu părul acoperindu-i capul asemenea unei culturi de buruieni, cu fața acoperită de jeg, în picioare are încălțări făcute în casă, cu mâinile precum ghearele unui vultur mort, atârnându-i neputincioase pe lângă corp. Când deschid ochii și privesc, este ca și când omul tocmai s-ar fi cățărat ieșind din fântâna Adâncului. Nu pot decât să fiu furios: întotdeauna am fost tolerant față de om, totuși cum aș putea să-i îngădui diavolului să vină și să plece după cum dorește din sfânta Mea Împărăție? Cum aș putea îngădui unui cerșetor să mănânce gratis în gospodăria Mea? Cum aș putea tolera să am un spirit necurat drept oaspete în gospodăria Mea? Omul a fost dintotdeauna „riguros cu el însuși” și „binevoitor față de ceilalți”, totuși nu a fost niciodată câtuși de puțin politicos față de Mine, căci Eu sunt Dumnezeu din cer și, astfel, Mă tratează în mod diferit și nu a avut nicicând nici cea mai mică afecțiune pentru Mine. Este ca și cum ochii omului ar fi deosebit de ageri: de îndată ce Mă întâlnește, expresia de pe chipul său se schimbă imediat, iar el adaugă puțin mai multă mină înfățișării sale reci, impasibile. Eu nu impun restricții adecvate asupra omului din cauza atitudinii sale față de Mine, ci doar, de deasupra universurilor, privesc cerurile și, prin urmare, Îmi duc la bun sfârșit lucrarea pe pământ. În amintirile omului, nu am dat niciodată dovadă de bunătate față de nicio persoană, dar nici nu M-am purtat urât cu nimeni. Deoarece omul nu lasă un „loc liber” pentru Mine în inima lui, când azvârl în vânt prudența și locuiesc înăuntrul lui, fără menajamente, el Mă forțează să ies, iar apoi folosește vorbe mieroase și lingușiri pentru a se scuza, spunând că este prea deficient și incapabil să se ofere pentru stăpânirea Mea. În timp ce vorbește, chipul lui devine frecvent înnegurat de „nori negri”, de parcă nenorocirea s-ar putea abate oricând printre oameni. Și totuși el tot Îmi cere să plec, fără să ia în considerare primejdiile implicate. Cu toate că îi dăruiesc omului prin cuvintele și căldura îmbrățișării Mele, el pare să nu aibă niciun organ al auzului, și astfel, nu acordă nici cea mai mică atenție glasului Meu, apucându-se, în schimb, de cap cu mâinile în timp ce o ia la sănătoasa. Mă depărtez de om simțindu-Mă puțin dezamăgit, dar și un pic mânios. Omul, între timp, dispare imediat în mijlocul atacului violent al furtunilor uriașe și al valurilor puternice. Curând după aceea, el Mă strigă, dar cum ar putea el să afecteze mișcarea vântului și a valurilor? Treptat, toate urmele omului se pierd, până ce el nu e de găsit nicăieri.

Înaintea epocilor, am privit, de deasupra universurilor, la toate țările. Am plănuit o mare acțiune pe pământ: crearea unei omeniri care să fie pe placul inimii Mele și clădirea unei împărății pe pământ aidoma celei din cer, îngăduindu-i puterii Mele să umple cerurile și înțelepciunii Mele să se răspândească în întregul univers. Și astfel, astăzi, mii de ani mai târziu, continui cu planul Meu, și totuși nimeni nu știe despre planul sau despre gestionarea Mea pe pământ, cu atât mai puțin văd ei cu adevărat Împărăția Mea pe pământ. Prin urmare, omul vânează umbre și vine înaintea Mea să încerce să Mă înșele, vrând să plătească un „preț tăcut” pentru binecuvântările Mele în cer. În consecință, el Îmi stârnește mânia și îl supun judecății Mele, totuși el nu se trezește. Ca și când ar lucra sub pământ, complet ignorant cu privire la ceea ce este pe pământ, în timp ce nu urmărește nimic altceva decât propriile planuri. Printre toți oamenii, nu am văzut niciodată pe cineva care să trăiască sub lumina Mea strălucitoare. Ei trăiesc într-o lume de întuneric și par să se fi obișnuit să trăiască în beznă. Când lumina sosește, ei se țin deoparte și este ca și când lumina le-ar fi tulburat lucrul; drept rezultat, ei par puțin sâcâiți, de parcă lumina le-ar fi spulberat toată tihna și i-ar fi lăsat incapabili să doarmă profund. Prin urmare, omul își adună toată puterea pentru a alunga lumina. Și luminii pare să-i lipsească sensibilitatea, așa că îl deșteaptă pe om din somnul lui, iar când el se trezește, închide ochii, copleșit de furie. El este cumva nemulțumit de Mine, totuși, în inima Mea, Eu știu cum stau lucrurile. Treptat intensific lumina, făcându-i pe toți oamenii să trăiască în mijlocul luminii Mele, în așa fel încât, în scurtă vreme, ei să devină adepții asocierii cu lumina, și, mai mult, toți să prețuiască lumina. În acel moment, Împărăția Mea a venit printre oameni, toți oamenii dansează de bucurie și sărbătoresc, pământul este, deodată, plin de jubilare, iar o tăcere de mai multe mii de ani este ruptă de sosirea luminii…

26 martie 1992

Anterior:Capitolul 23

Următorul:Capitolul 25

Conținuturi Similare