Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul

Îmi răspândesc lucrarea printre neamuri. Slava Mea luminează în tot universul; voința Mea este întruchipată în oamenii împrăştiaţi încoace şi încolo, toți mânați de mâna Mea și apucându-se de sarcinile pe care le-am atribuit. Din acest moment, am intrat într-o epocă nouă, aducând pe toți oamenii într-o altă lume. Când m-am întors în „patria Mea”, am început o altă parte a lucrării din planul Meu original, astfel încât omul să ajungă să Mă cunoască mai profund. Eu privesc universul în întregimea lui și văd că[a] este timpul potrivit pentru lucrarea Mea, așa că mă grăbesc înainte și înapoi, făcându-Mi noua lucrare asupra omului. La urma urmei, aceasta este o epocă nouă, și am adus o nouă lucrare pentru a atrage mai mulți oameni noi în noua epocă și a lăsa la o parte mai mulți dintre cei pe care îi voi elimina. În poporul marelui balaur roșu, am realizat o etapă de lucru de nepătruns pentru oameni, făcându-i să se clatine în vânt, după care mulți se îndepărtează în liniște cu suflarea vântului. Într-adevăr, aceasta este „treapta” pe care urmează să o şterg; după aceasta tânjesc și acesta este şi planul Meu. Căci mulți dintre cei răi s-au strecurat înăuntru în timp ce lucrez, dar nu mă grăbesc să-i alung. Mai degrabă, îi voi împrăștia la timpul potrivit. Numai după aceea voi fi izvorul vieții, îngăduindu-le celor care Mă iubesc cu adevărat să primească de la Mine rodul smochinului și aroma crinului. În ţinutul în care locuiește Satana, al prafului, nu rămâne aur curat, ci doar nisip și, astfel, confruntându-mă cu aceste împrejurări, fac această etapă a lucrării. Ar trebui să știi că ceea ce câștig este aur curat, rafinat, nu nisip. Cum pot cei răi să rămână în casa Mea? Cum le pot permite vulpilor să fie paraziți în paradisul Meu? Folosesc orice metodă imaginabilă pentru a îndepărta aceste lucruri. Înainte ca voia Mea să fie dezvăluită, nimeni nu știe ce urmează să fac. Profitând de această ocazie, îi îndepărtez pe cei răi și sunt forțați să plece din prezența Mea. Aceasta este ceea ce le fac celor răi, dar va mai fi o zi în care ei să-Mi slujească. Dorința oamenilor pentru binecuvântări este mult prea puternică; de aceea Îmi întorc trupul și Îmi arăt neamurilor chipul plin de slavă, pentru ca toți oamenii să poată trăiîntr-o lume a lor și să se judece pe ei înșiși, în timp ce Eu spun mai departe cuvintele pe care trebuie să le spun, dând oamenilor cele de trebuință. Când oamenii își vor veni în fire, Îmi voi fi răspândit de mult lucrarea. Atunci Îmi voi exprima voia în faţa oamenilor și voi începe a doua parte a lucrării Mele asupra oamenilor, lăsând pe toți oamenii să Mă urmeze îndeaproape pentru a se potrivi cu lucrarea Mea și lăsându-i pe oameni să facă tot ce le stă în putință pentru a împlini împreună cu Mine lucrarea pe care trebuie să o fac.

Nimeni nu are credință că Îmi va vedea slava și nu îi forțez, ci mai degrabă Îmi îndepărtez slava din mijlocul omenirii și o duc într-o altă lume. Când oamenii se pocăiesc din nou, atunci Îmi voi lua slava și o voi arăta unui număr şi mai mare de credincioşi. Acesta este principiul după care lucrez. Căci există o vreme când slava Mea va pleca din Canaan și există și o vreme când slava Mea îi părăsește pe cei aleși. Mai mult, există o vreme când slava Mea părăsește întregul pământ, făcându-l să se întunece, aruncându-l în întuneric. Nici Ţara Canaanului nu va vedea lumina soarelui; toți oamenii își vor pierde credința, dar nimeni nu poate suporta să lase parfumul Ţării Canaanului. Numai când voi trece în cerul nou și pământul nou voi dezvălui cealaltă parte a slavei Mele, mai întâi în Ţara Canaanului, făcând să strălucească o lumină orbitoare pe toată fața pământului, scufundat într-o noapte întunecată, astfel încât tot pământul se va lumina. Fie ca oamenii din întreaga lume să vină să ia din puterea luminii, permițându-i slavei Mele să crească și să se arate din nou fiecărui popor. Fie ca toată omenirea să-și dea seama că am venit cu mult timp în urmă în lumea oamenilor și că Mi-am adus de multă vreme slava dinspre Israel către Răsărit; pentru că slava Mea strălucește dinspre Răsărit, unde a fost adusă din Epoca Harului până în ziua de azi. Dar am plecat din Israel și de acolo am ajuns în Răsărit. Numai când lumina din Răsărit se va transforma treptat în alb, întunericul de pe pământ va începe să se transforme în lumină și numai atunci omul va descoperi că am plecat demult din Israel și că Mă ridic din nou în Răsărit. Odată ce am coborât în Israel și mai târziu am plecat de acolo, nu Mă mai pot naște din nou în Israel, pentru că lucrarea Mea conduce tot universul și, mai mult, fulgerul luminează direct de la Răsărit la Apus. Din acest motiv am coborât în Răsărit și am adus Canaanul popoarelor din Răsărit. Vreau să aduc oameni din toate părțile pământului în Ţara Canaan, și astfel continui să cuvântez în Ţara Canaanului pentru a controla întregul univers. În acest moment nu există lumină pe întreg pământul, în afară de Canaan, și toți oamenii sunt amenințați de foame și de frig. Mi-am dat Slava lui Israel și apoi Mi-am luat-o înapoi, și după aceea i-am adus pe israeliți la Răsărit și pe toată omenirea la Răsărit. I-am adus pe toți la lumină ca să poată fi reuniţi și să se afle în comuniune cu aceasta și să nu mai trebuiască să o caute. Îi voi lăsa pe toți cei care caută să vadă din nou lumina și să vadă slava pe care o aveam în Israel; îi voi lăsa să vadă că am venit demult pe un nor alb în mijlocul omenirii, să vadă nenumărați nori albi și fructe în grupurile lor abundente și, mai mult, să vadă pe Iahve Dumnezeul lui Israel. Îi voi lăsa să se uite la Stăpânul iudeilor, la Mesia cel așteptat și la înfățișarea Mea deplină, care a fost persecutată de împărați de-a lungul veacurilor. În zilele de pe urmă, voi lucra asupra întregului univers și voi face o mare lucrare, dezvăluind toată slava Mea și toate faptele Mele omului. Îmi voi arăta chipul slăvit în plinătatea Sa celor care M-au așteptat mulți ani, celor care au tânjit să vin pe un nor alb, lui Israel, care a tânjit să Mă vadă din nou, și întregii omeniri care Mă prigonește, pentru ca toți să știe că Mi-am luat cu mult timp în urmă slava și am adus-o în Răsărit, astfel încât nu mai este în Iudeea. Pentru că zilele de pe urmă au venit deja!

Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate popoarele şi confesiunile. Este glasul Meu cel care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația din Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Mântuitorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la acestea, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Ca un nou-născut, toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorind venirea Mea. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul se aprinde din Răsărit și că am coborât și pe „Muntele Măslinilor” din Răsărit. Ei vor vedea că sunt deja de mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor, ci ca Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate veacuri și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic plin de glorie al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se supună!

Note de subsol:

a. Textul original omite „vezi asta”.

Anterior:Știi? Dumnezeu a făcut un lucru minunat în rândul oamenilor

Următorul:Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice

S-ar putea să vă placă și