Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Cea de-a paisprezecea cuvântare

De-a lungul veacurilor, niciun om nu a intrat în Împărăție și, astfel, nimeni nu s-a bucurat de harul Epocii Împărăției, niciunul nu L-a văzut pe Împăratul Împărăției. Deși sub iluminarea Duhului Meu mulți oameni au profețit frumusețea Împărăției, ei cunosc doar exteriorul ei, nu semnificația ei interioară. Astăzi, când Împărăția intră în existența formală pe pământ, cea mai mare parte a umanității încă nu știe exact ceea ce urmează a fi realizat și pe ce tărâm urmează să fie adus omul, în cele din urmă, în timpul Epocii Împărăției. În această privință, Mi-e teamă că toți oamenii sunt într-o stare de confuzie. Întrucât nu a sosit pe deplin ziua realizării complete a Împărăției, toți oamenii sunt zăpăciți, incapabili să o vadă clar. Lucrarea Mea în divinitate începe, în mod oficial, cu Epoca Împărăției. Firea Mea începe să se manifeste treptat omului, odată cu începutul oficial al Epocii Împărăției. Astfel, în acest moment, trâmbița sfântă începe oficial să sune și să proclame tuturor. Când Îmi voi lua, în mod oficial, puterea și voi domni ca Împărat în Împărăție, tot poporul Meu va fi făcut complet de către Mine, de-a lungul vremii. Exact atunci când Împărăția Mea va fi stabilită și formată și, de asemenea, atunci când Eu Mă voi schimba la față și Mă voi întoarce către întregul univers, toate națiunile lumii vor fi perturbate. În acel moment, toți oamenii vor vedea fața Mea slăvită, vor vedea chipul Meu adevărat. De la crearea lumii până în prezent, umanitatea a fost coruptă de Satana în măsura în care este astăzi. Odată cu stricăciunea omului, Eu am devenit din ce în ce mai ascuns de oameni și tot mai de neînțeles pentru ei. Omul nu Mi-a văzut niciodată fața adevărată, niciodată nu a interacționat direct cu Mine. Doar în zvonuri și mituri a existat un „Eu” al imaginației omului. Prin urmare, sunt în concordanță cu imaginația umană și anume, cu concepțiile umane, pentru a aborda „Eul” din mintea oamenilor, ca să pot schimba starea „Eului” pe care ei L-au nutrit timp de nenumărați ani. Acesta este principiul lucrării Mele. Nicio singură persoană nu a fost capabilă să-l cunoască până la capăt. Deși oamenii Mi s-au prosternat și au venit înaintea Mea ca să se închine, Eu nu Mă bucur de astfel de fapte ale oamenilor, deoarece, în inimile lor, ei nu păstrează imaginea Mea, ci o imagine exterioară Mie. De aceea, mintea lor fiind lipsită de firea Mea, ei nu știu nimic despre adevărata Mea față. Prin urmare, când ei cred că Mi se împotrivesc sau că Îmi ofensează decretele administrative, Eu încă Mă prefac că nu văd. Și, prin urmare, în amintirile lor, Eu sunt un Dumnezeu care mai degrabă arată milă oamenilor, decât să-i mustre ori Eu sunt Dumnezeu Însuși, care nu crede ceea ce spune. Acestea sunt toate închipuiri născute din gândirea umană și în neconcordanță cu faptele.

Supraveghez universul zi după zi, observând, și Mă ascund, cu umilință, în locuința Mea pentru a experimenta viața umană, studiind îndeaproape fiecare faptă a omului. Nimeni nu Mi s-a oferit vreodată cu adevărat. Nimeni nu a căutat vreodată adevărul. Nimeni nu a fost vreodată conștiincios pentru Mine. Nimeni nu a luat vreodată hotărâri înaintea Mea și nu și-a îndeplinit datoria. Nimeni nu Mi-a permis vreodată să locuiesc în el. Nimeni nu M-a prețuit, așa cum și-ar prețui propria viață. Nimeni nu a văzut vreodată, în realitatea concretă, întreaga ființă a divinității Mele. Nimeni nu a fost vreodată dornic să fie în contact cu Însuși Dumnezeul real. Când apele înghit oameni întregi, Eu îi salvez din apele stătătoare și le dau șansa de a avea din nou viață. Când oamenii își pierd încrederea de a trăi, Eu îi trag de pe pragul morții, acordându-le curajul de a trăi, pentru ca ei să Mă ia ca temelie a existenței lor. Când oamenii nu Mă ascultă, îi fac să Mă cunoască în neascultarea lor. În lumina naturii vechi a umanității și în lumina îndurării Mele, decât să ucid oamenii, mai degrabă le permit să se căiască și să o ia de la capăt. Când oamenii suferă de foame, Eu îi smulg de la moarte, atâta timp cât le-a rămas o singură suflare, împiedicându-i să cadă pradă înșelăciunii Satanei. De câte ori au văzut oamenii mâinile Mele; de câte ori Mi-au văzut chipul blând și fața zâmbitoare; și, de câte ori, Mi-au văzut măreția, Mi-au văzut mânia. Deși umanitatea nu M-a cunoscut niciodată, Eu nu profit de slăbiciunea lor pentru a face necazuri inutile. Experimentând greutățile umanității, Eu simpatizez, astfel, cu slăbiciunea omului. Doar ca răspuns la neascultarea oamenilor, la nerecunoștința lor, Eu le împart mustrarea în proporții diferite.

Mă ascund în vremea când oamenii sunt ocupați și Mă dezvălui în vremea lor de odihnă. Umanitatea Mă crede atotștiutor și Însuși Dumnezeul care îndeplinește toate rugămințile. De aceea, majoritatea vin înaintea Mea doar pentru a căuta ajutorul lui Dumnezeu, nu datorită unei dorințe de a Mă cunoaște. Când se află în chinurile bolii, oamenii invocă urgent ajutorul Meu. Când se află în necazuri, Îmi mărturisesc greutățile lor, cu toată puterea lor, pentru a se elibera, cel mai bine, de suferință. Cu toate acestea, nicio singură ființă umană nu a fost în stare să Mă iubească, de asemenea, când i-a fost bine. Nicio singură persoană nu M-a căutat, în vremea sa de pace și fericire, pentru a putea lua parte la bucuria ei. Când cei apropiați, din familie, sunt fericiți și bine, oamenii Mă aruncă deja deoparte sau Îmi închid ușa în față, interzicându-Mi să intru și, astfel, bucurându-se de fericirea binecuvântată a familiei. Mintea umană este prea îngustă, chiar și pentru a cuprinde un Dumnezeu atât de iubitor, milostiv și tangibil ca Mine. De câte ori am fost respins de oameni în timpul râsului lor de bucurie; de câte ori am fost cârja pe care s-au sprijinit oamenii când s-au poticnit; de câte ori am fost forțat în rolul de doctor de către oamenii care sufereau de o boală. Cât de crudă este omenirea! Complet irațională și imorală. Nici măcar sentimentele, cu care se presupune că oamenii sunt înzestrați, nu pot fi percepute în ei. Ei sunt aproape lipsiți de orice atingere umană. Cântăriți trecutul și comparați-l cu prezentul. Au loc schimbări în interiorul vostru? Este mai puțin din acel trecut în joc în prezent? Sau încă trebuie să fie înlocuit acel trecut?

Peste dealuri și peste văi, Eu am traversat, experimentând urcușurile și coborâșurile lumii. Printre oameni, am călătorit și, printre oameni, am trăit timp de mulți ani, dar, se pare că firea omenirii s-a schimbat puțin. Și, este ca și cum vechea natură a omului a prins rădăcini și a încolțit în ei. Ei nu sunt niciodată capabili să schimbe acea natură veche, ci doar să o îmbunătățească cumva pe fundația inițială. După cum spun oamenii, esența nu s-a schimbat, dar forma s-a schimbat mult. Se pare că toată lumea încearcă să Mă păcălească, să Mă zăpăcească, ca să se strecoare și să câștige aprecierea Mea. Eu nici nu admir și nici nu acord atenție tertipurilor oamenilor. Decât să fiu mistuit de furie, mai degrabă adopt o atitudine de a privi, dar a nu vedea. Am de gând să acord umanității un anumit grad de destindere și, după aceea, să tratez toți oamenii ca unul. Întrucât oamenii sunt toți netrebnici fără valoare care nu se respectă și nu se prețuiesc pe ei înșiși, atunci, de ce ar mai avea ei nevoie de Mine pentru a arăta îndurare și dragoste reînnoite? Fără excepție, oamenii nu se cunosc pe ei înșiși și nu-și cunosc ponderea. Ar trebui să se pună pe un cântar ca să fie cântăriți. Umanitatea nu Îmi acordă nicio atenție, astfel, nici Eu nu îi iau pe oameni în serios. Oamenii nu-Mi acordă nicio atenție, deci nici Eu nu trebuie să depun efort asupra lor. Nu este aceasta cea mai bună dintre cele două lumi? Nu vă descrie aceasta pe voi, poporul Meu? Cine a luat hotărâri înaintea Mea și nu le-a abandonat după aceea? Cine a luat hotărâri pe termen lung înaintea Mea, în loc să decidă frecvent asupra acestui lucru sau al celuilalt? Întotdeauna, oamenii iau hotărâri înaintea Mea în vreme de pace și le anulează total în vremuri de necaz. Mai târziu, ei își reiau hotărârea și o pun înaintea Mea. Sunt Eu, oare, atât de nedemn de respect că aș accepta, la întâmplare, deșeurile pe care omul le-a ridicat din grămada de gunoi? Puțini oameni își mențin hotărârile, puțini sunt puri și puțini oferă ce au mai prețios ca jertfă pentru Mine. Nu sunteți voi toți în același fel? Dacă nu sunteți în stare să vă respectați îndatorirea, ca unul dintre popoarele Mele din Împărăție, veți fi detestați și respinși de Mine!

12 martie 1992

Anterior:Cea de-a treisprezecea cuvântare

Următorul:Cea de-a șaptesprezecea cuvântare

S-ar putea să vă placă și