Ce mi-a înșelat duhul?

septembrie 29, 2019

de Xu Lei, provincia Shandong

Sunt lider în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Într-o zi, am primit o înștiințare de la liderul meu superior, prin care îmi cerea să particip la o întâlnire a colegilor. Gândindu-mă că, prin participarea la o întâlnire a colegilor, voi fi capabil să înțeleg și mai multe adevăruri, m-am simțit foarte fericit. Dar, apoi, m-am gândit: „În ultimul timp, nu am obținut rezultate bune în nicio lucrare pentru care sunt responsabil. Dacă superioara mea ar ști asta, cu siguranță ar trebui să se ocupe de mine și poate chiar să mă înlocuiască. Ce voi face atunci?” Când m-am gândit la asta, nu am putut să nu mă simt îngrijorat. A doua zi, am mers la locul de întâlnire cu o inimă grea. Am văzut că superioara mea încă nu sosise, așa că am vorbit cu unii colegi despre starea lucrării noastre. M-am gândit: „Nu știu în ce stare se află nicio lucrare de-a lor. Dacă toți și-au făcut bine treaba și doar eu sunt atât de rău, atunci sunt terminat.” Nu m-am așteptat ca mulți din colegii mei să spună că nu le-a mers foarte bine cu unele părți din lucrarea lor. Când am auzit asta, inima mea, care fusese atât de grea înainte, dintr-o dată mi-a părut mult mai ușoară. M-am gândit: „Se pare că nimeni nu și-a făcut bine lucrarea, nu doar eu. Nu trebuie să îmi fac griji atunci. Liderul nu ne poate înlocui pe toți.” Cea mai mare parte a sentimentelor mele neliniștite a dispărut într-o clipă.

Tocmai când începeam să mă simt confortabil în starea mea de auto-consolare, mi-a apărut în minte un pasaj dintr-o predică: „În cazul în care cineva aduce păreri lumești în familia lui Dumnezeu, atunci acestea sunt concepții și Îl sfidează pe Dumnezeu. Mulți oameni au aceleași păreri despre lucruri ca necredincioșii. Pentru că nu au niciun adevăr în ei, odată ce vin în familia lui Dumnezeu, ei folosesc păreri lumești pentru a privi lucrarea familiei lui Dumnezeu, pentru a comenta asupra lucrurilor din familia lui Dumnezeu, astfel încât se rețin, ceea ce îi face să fie mereu slabi și negativiști, să nu fie în stare să urmărească adevărul sau să plătească prețul. Nu este acest lucru creat de ignoranța lor?” („Cum să cunoaștem convingerile şi judecățile oamenilor” din Părtășia şi predicarea despre intrarea în viață III). Aceste cuvinte m-au făcut să mă gândesc la reacția mea din urmă cu o clipă. Când m-am gândit la modul în care nu mă descurcasem bine în treaba mea, mi-am simțit inima foarte grea și am fost constant îngrijorat de ideea de a fi înlocuit. Dar când am știut că nici colegii mei nu-și făcuseră bine treaba, m-am simțit imediat ușurat și m-am gândit cu o conștiință ușoară că nu eram singurul a cărui lucrare nu a realizat nimic. Dacă superioara noastră s-ar ocupa de noi, atunci toți am avea rezultate. Nu puteam fi toți înlocuiți. Nu a fost acest tip de gândire dominat de otrava lui Satana: „Nu este păcat, dacă toată lumea face aceasta”? Nu foloseam eu, de fapt, punctul de vedere al Satanei pentru a măsura principiile lucrării bisericii? Nu îmi făceam bine datoria și nu căutam adevărul, nici nu reflectam asupra mea, dar, în schimb, găseam scuze și motive pentru a mă mângâia și pentru a-mi face pe plac – nu îmi făceam eu rău procedând astfel? Nu Îl sfidam pe Dumnezeu? Gândind retrospectiv, au fost multe dăți în care am acceptat dominația acestui punct de vedere al Satanei, pentru a mă ierta pe mine însumi. Pentru o vreme, am trăit în trup fără intrare în viață și, deși îngrijorat în privința propriei mele mântuiri, când am văzut că niște frați și surori, de asemenea, nu au intrat în adevăr, m-am eliberat de neliniște și nu mi-am mai bătut capul. Credeam că, de vreme ce atât de mulți dintre noi făcusem o astfel de intrare superficială în viață, Dumnezeu nu ne-ar putea cerne pe toți. Prin urmare, am trăit într-o stare laissez-faire de îngăduință de sine, fără nicio povară reală pentru propria mea viață. Când nu scriam niciun articol pentru mult timp, nu satisfăceam voința lui Dumnezeu și simțeam mustrări de conștiință, vedeam că nici alți frați și surori nu scriseseră articole și, astfel, credeam că nu era mare lucru. În orice caz, eu nu eram singurul care nu scria articole, așa că sentimentul de mustrare de conștiință dispărea și cu atât mai puțin căutam sau studiam adevărul în această privință. Când nu vedeam niciun rezultat din lucrarea mea a Evangheliei, mă simțeam neliniștit și mă gândeam cum să cooperez pentru a obține rezultate bune. Dar, când vedeam că alții nu obțineau rezultate mai bune decât mine în lucrarea lor a Evangheliei, mă simțeam în largul meu, gândindu-mă că nu era o problemă și că nu eram singurul care nu realiza nimic. Atunci, eram mult mai puțin conștiincios în lucrarea Evangheliei. În acel moment, am văzut că punctul de vedere al Satanei – „Nu este păcat, dacă toată lumea face aceasta” – se înrădăcinase atât de profund în inima mea. Sub dominația acestui punct de vedere, reușeam cumva să mă descurc într-una și făceam după cum voiam atunci când îmi îndeplineam datoriile, nu mă dedicam lor întru totul și nu căutam cel mai bun rezultat posibil. Nu îndeplinisem funcția pe care ar trebui să o îndeplinească o ființă creată și provocasem o mare pierdere lucrării bisericii. Afectat de această otravă a Satanei, continuam mereu să merg înainte la întâmplare, în timp ce Îl urmam pe Dumnezeu. Deși mă sacrificam pentru Dumnezeu, în inima mea, nu luam adevărul în serios, nu îmi păsa și nici nu mă concentram pe propria mea intrare în viață; nu aveam niciun obiectiv de urmărit, nicio direcție în viață. Acest lucru m-a făcut să cred în Dumnezeu timp de mulți ani, fără să obțin nicio realitate a adevărului, iar firea mea coruptă nu s-a schimbat prea mult. Îmi lipseau complet conștiința, rațiunea, integritatea sau demnitatea pe care o persoană obișnuită ar trebui să le aibă. Am fost, într-adevăr, afectat atât de grav de această otravă a Satanei!

Gândindu-mă cu grijă, trăisem în propria mea imaginație și concepții tot timpul, crezând în „Nu este un păcat, dacă toată lumea face aceasta” și că, dacă mulți oameni comit păcatul, atunci Dumnezeu ne va lăsa să trecem prin plasă și nu va trage pe nimeni la răspundere, fără să mă gândesc niciodată, dacă, de fapt, Dumnezeu ar trata sau nu pe oameni în acest fel. În acel moment, nu am putut să nu mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu, care zic: „Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe” („Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să tremur de teamă. Am văzut că firea lui Dumnezeu nu va permite nimănui să aducă ofense și că El nu-Și va baza decizia de a distruge sau nu pe om, pe numărul păcătoșilor, ci, mai degrabă, pe atitudinea omului față de Dumnezeu și pe posedarea sau nu a adevărului. M-am gândit la poporul din vremea lui Noe, care, din cauza corupției Satanei, s-a ferit de Dumnezeu și nu I s-a închinat, și a trăit în răutate și promiscuitate, devenind atât de degenerat încât Dumnezeu i-a distrus pe toți cei care au trăit în acea vreme, cu excepția familiei lui Noe. Distrugerea cetății Sodomei de către El a fost tot așa. Acum, oamenii din zile de pe urmă au ajuns la câteva miliarde, un număr mult mai mare decât cel din timpul lui Noe. Gradul de păcat a depășit, de asemenea, cu mult păcatele acelor zile, dar nu s-a spus niciodată în cuvintele lui Dumnezeu că aceia care comit orice fel de fapte rele pot fi scutiți de a fi mustrați, deoarece există atât de mulți păcătoși în zilele de pe urmă. Aceia pe care Dumnezeu îi mântuiește și pe care îi desăvârșește sunt cei care tânjesc după lumină, care cred sincer în Dumnezeu și caută adevărul și care urmăresc schimbarea firii. Chiar dacă acești oameni comit unele păcate, Dumnezeu încă le dă o șansă, permițându-le să se pocăiască și să urmărească schimbarea. Dar, în ceea ce îi privește pe cei care cred în Dumnezeu, însă nu urmăresc deloc adevărul, ca o pasăre Hanhao, Dumnezeu doar îi urăște, îi detestă și îi respinge; dacă acești oameni nu se pocăiesc niciodată, atunci, la final, Dumnezeu îi va distruge. Numai atunci am văzut cât de puțin înțelesesem firea lui Dumnezeu. Nu înțelesesem că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și sfânt care nu permite omului să comită păcate, până în măsura în care fusesem derutat de otrăvurile Satanei și căzusem în uneltirile lui viclene. Astăzi, dacă nu ar fi fost luminarea lui Dumnezeu, aș mai fi trăit încă în păcat, fără să cred că este păcat și, în cele din urmă, n-aș fi putut să câștig adevărul, firile mele corupte nu s-ar fi schimbat deloc, iar eu aș fi fost pedepsit de Dumnezeu, fără să fi știut nici măcar cum am murit – a fost, într-adevăr, atât de periculos!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru luminarea Lui, care m-a făcut să mă trezesc din înșelăciunea Satanei și să-mi dau seama că „nu este un păcat, dacă toată lumea face aceasta” a fost, întru totul, o eroare eretică a Satanei. Era planul viclean al Satanei de a răni și de a distruge oamenii. Iar din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că Dumnezeu este drept, că firea lui Dumnezeu nu va permite nicio ofensă, că Dumnezeu va lua decizia finală asupra sfârșitului oamenilor în funcție de posedarea sau nu a adevărului de către aceștia și că El nu va arăta milă excepțională pentru cineva care nu are niciun adevăr și care nu și-a schimbat firea coruptă. De azi, doresc să nu precupețesc niciun efort să urmăresc adevărul, să caut să-L înțeleg pe Dumnezeu, să-mi bazez viziunea asupra tuturor lucrurilor pe cuvintele lui Dumnezeu, să folosesc cuvintele lui Dumnezeu ca standard prin care îmi voi impune cerințe stricte, să abandonez toate minciunile și înșelăciunile Satanei și să caut să fiu cineva care trăiește conform adevărului.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lasă un răspuns