Aceasta este o persoană cu adevărat bună

octombrie 6, 2019

de Moran, oraşul Linyi, provincia Shandong

Încă de când eram mică am pus foarte mare preţ pe felul în care eram văzută de ceilalţi şi pe părerea lor despre mine. Nu mă certam niciodată cu nimeni atunci când se ivea o situaţie neaşteptată, pentru a fi lăudată pentru tot ceea ce făceam şi pentru a nu strica părerea bună pe care o avea lumea despre mine. Am continuat să mă port la fel şi după ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, încercând să confirm în orice chip părerea bună pe care o aveau despre mine fraţii şi surorile mele. În trecut, atunci când îmi desfășuram activitatea, superioara îmi spunea adesea că am atitudinea unei persoane „care e de acord cu tot ce i se spune”, nu a uneia care pune adevărul în practică. Nu mă necăjea acest lucru şi, mai mult, dacă alte persoane mă considerau bună, chiar eram mulţumită.

Într-o bună zi am citit paragraful următor: „Dacă nu cauţi adevărul prin credinţa ta în Dumnezeu, cu toate că ţi se pare că nu faci fărădelegi, tot nu eşti un om de bine în toată puterea cuvântului. Aceia care nu caută adevărul, nu au simțul neprihănirii, nu pot iubi ceea ce iubeşte Dumnezeu şi nici urî ceea ce urăşte Dumnezeu. Aceştia nu pot sta lângă Dumnezeu şi cu atât mai puțin pot fi compatibili cu Dumnezeu. Cum ar putea fi numiţi aceia care nu au simțul neprihănirii ameni de bine? Cei care sunt consideraţi de oamenii obişnuiţi persoane «care sunt de acord cu tot ce li se spune», nu au simțul neprihănirii şi, mai mult, nici nu au vreun ţel în viaţă. Sunt pur şi simplu persoane care nu vor să supere pe nimeni. Prin urmare, care-i rostul lor? Un om cu adevărat bun este acela care iubeşte faptele bune, care caută adevărul şi tânjeşte după lumină, care poate deosebi binele de rău şi care are ţeluri potrivite în viaţă. Dumnezeu iubeşte doar acest tip de persoană” (Rânduielile de lucru). După ce am citit aceste cuvinte, am şi înţeles. Am înţeles că un om de bine nu este cineva care are conversaţii amabile cu persoanele obişnuite şi care nu se ceartă cu acestea, nu este cineva care lasă o bună impresie fraţilor şi surorilor sale şi primeşte aprecieri pozitive din partea acestora. Un adevărat om de bine este acela care iubeşte faptele bune, care caută adevărul şi dreptatea, care are ţeluri potrivite în viaţă, care are un simț al neprihănirii, care poate deosebi binele de rău, care iubeşte ceea ce iubeşte Dumnezeu şi urăşte ceea ce urăşte Dumnezeu. Un adevărat om de bine este acela care este gata să-şi investească întreaga energie şi pricepere în îndeplinirea îndatoririlor sale, care are voinţa necesară şi curajul de a-şi închina viaţa adevărului şi dreptăţii. Cât despre faptele mele, arătau acestea, oare, neprihănire? Când un frate sau o soră se întorcea din călătoria de propovăduire a Evangheliei şi vorbea despre cât de greu este de înfăptuit acest lucru, aveam sentimente opuse simţind că propovăduirea Evangheliei nu este uşoară, că este, de fapt, prea grea, apărând fără a-mi da seama, slăbiciunea trupului şi nemaidorind părtăşia. Când aveau loc tulburări la biserică în legătură cu răspândirea ideilor referitoare la Dumnezeu, foloseam vorbe pline de tact pentru aplanarea conflictului în măsura în care acestea erau grave. Dacă tulburările nu erau grave, rezolvam chestiunea prefăcându-mă că nu văd, ca nu cumva să fiu judecată de persoana respectivă în măsura în care nu vorbeam cum trebuie. Când îmi vedeam colega făcând unele lucruri care nu aveau a face cu adevărul sau cu locul în care se găsea, aş fi vrut să-i atrag atenţia, dar imediat îmi venea în minte întrebarea: „Va tolera aceasta, oare, faptul că-i atrag atenţia? Parcă nu merită să ne stricăm relaţia dintr-un astfel de motiv neînsemnat. Aştept până data viitoare şi atunci o să pun problema”. Aşa îmi găseam scuze şi lăsam totul să treacă.

Am realizat că eram o persoană de bine doar în baza criteriilor oamenilor lumești, adică, doar o persoană „care e de acord cu tot ce i se spune” după părerea oamenilor obişnuiţi. Cineva care nu vrea să supere vreodată pe altcineva, care nu ar avea, prin urmare, nicio legătură cu persoana de bine care-L bucură pe Dumnezeu, care iubeşte faptele bune, care caută adevărul şi are un simț al neprihănirii. Consideram părerile celorlalţi despre mine mai importante decât căutarea şi găsirea adevărului şi eram mulţumită dacă-i făceam pe ceilalţi să mă laude. Cum puteam fi, în aceste condiţii, cineva care are ţeluri potrivite în viaţă? Puteau reprezenta laudele celorlalţi căutarea şi găsirea adevărului pentru mine? Însemnau, oare, aprecierile pozitive ale celorlalţi că aveam viaţă? Credeam în Dumnezeu, dar nu tânjeam după adevăr şi dreptate, nu căutam să-mi schimb firea, ţineam la reputaţie şi preţuiam aparenţele. Ce înseamnă toate acestea când Îl urmezi pe Dumnezeu? Ce aş fi putut obţine continuând astfel până la sfârşit? Eram o creatură păcătoasă pe de-a întregul. Dacă obţinusem într-adevăr înalta consideraţie a tuturor şi aveam reputaţie în minţile lor, nu devenisem, oare, arhanghelul care s-a luptat să ia locul Domnului? Nu devenisem, oare, vrăjmașul lui Dumnezeu? Nu comisese acest tip de persoană un păcat de moarte în ochii lui Dumnezeu? Dumnezeu mântuieşte și desăvârșește adevărații oameni de bine, care tânjesc după adevăr şi dreptate. Nu pe oamenii nechibzuiţi care nu deosebesc binele de rău, care nu au înţeles cum e cu iubirea şi cu ura, care nu cunosc neprihănirea şi, cu atât mai puţin pe persoanele rele, care se gândesc doar la propria faimă şi au vrăjmăşie în privinţa lui Dumnezeu. Dacă voi continua să iau ceea ce consideră oamenii obişnuiţi că este un om de bine drept principiu călăuzitor al comportamentului meu, mă voi osândi, căci Dumnezeu mă va pedepsi şi mă va distruge.

O, Doamne! Îţi mulţumesc pentru că m-ai călăuzit şi m-ai luminat ca să am o idee despre ce este cu adevărat un om de bine. Îţi mulţumesc, de asemenea, pentru că mi-ai permis să-mi văd prezumțiile greşite, ignoranţa şi pentru că mi-ai dat să-mi văd răzvrătirea şi împotrivirea. O, Doamne! De astăzi înainte vreau să fac din cuvintele „căută adevărul şi are un simț al neprihănirii” principiul călăuzitor al comportării mele, vreau să caut să pătrund mai adânc în adevăr, să mă schimb la fire, să mă străduiesc din răsputeri să devin neîntârziat o persoană cu adevărat bună, care a înţeles cum e cu iubirea şi cu ura şi care are un simț al neprihănirii.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lasă un răspuns