În sânul bisericii nu există niciun tratament special

septembrie 29, 2019

de Liu Xin, orașul Liaocheng, provincia Shandong 

După ce L-am urmat pe Dumnezeu de-a lungul acestor ani, mi-am îndeplinit datoria departe de casă și am simțit că am îndurat o oarecare suferință și am plătit un anumit preț, așa că am început treptat să trăiesc din câștigurile mele anterioare și să-mi etalez vechimea mai mare în muncă. Atunci când am văzut că unii oameni din biserică erau înlăturați di pozițiile lor și trimiși acasă pentru a-și face devoțiunile duhovnicești și a cugeta asupra lor înșiși, deoarece erau superficiali în îndeplinirea datoriei lor și întrerupeau și deranjau lucrarea bisericii, m-am gândit: am plecat de acasă de atâția ani. În aceste condiții, biserica va avea cu siguranță grijă de mine. Chiar dacă nu-mi fac bine munca, ei nu mă vor trimite acasă. În cel mai bun caz, mă vor concedia și îmi vor da altceva de lucru. Ca urmare a acestei gândiri, nu simțeam nicio povară în munca mea. Am închis ochii la tot, și chiar am privit lucrarea Evangheliei ca pe o piedică, trăind mereu în dificultăți și scuze. Chiar dacă mi-am simțit inima vinovată și conștiința blamată pentru că Îi datoram prea mult lui Dumnezeu prin comportamentul meu superficial, și chiar dacă am simțit că mai devreme sau mai târziu aveam să fiu îndepărtată, tot am mai rătăcit cu mentalitatea speranței de a avea noroc, irosindu-mi zilele în biserică. 

Dumnezeu este drept și sfânt. În cele din urmă, după ce mi-am stricat complet munca prin operațiunile mele de mântuială, am fost concediată și trimisă acasă pentru auto-reflecție. În acel moment, am fost uimită: Cum de au putut să nu-mi arate mai multă apreciere? După ce am muncit atât de mulți ani, acum trebuie să mă duc acasă, exact așa. Dar cum aș putea să îmi privesc familia dacă mă întorc acasă acum? Ce perspective voi avea în viitor? […] Inima mea a început să bată extrem de haotic și s-a umplut de neînțelegeri, blamându-L pe Dumnezeu. Am căzut în întuneric, luptându-mă în durere. 

În toiul marii mele suferințe, am venit înaintea lui Dumnezeu și am strigat către El: O, Dumnezeule, întotdeauna am crezut că după ce am lucrat atât de mulți ani departe de casă și am îndurat o oarecare suferință, biserica nu m-ar trata astfel. Acum trăiesc în întuneric, inima mea este plină de neînțelegere și vină față de Tine. Te rog să ai milă de mine din nou, ca să pot primi iluminarea și călăuzirea Ta în întuneric. […] După ce m-am rugat astfel de mai multe ori, cuvântul lui Dumnezeu m-a luminat. Într-o zi, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu voi avea niciun pic de milă pentru aceia dintre voi care suferă de mulți ani și lucrează din greu, dar fără niciun rezultat. Dimpotrivă, îi voi trata cu pedepse pe cei care nu Îmi respectă cererile, nu cu recompense, cu atât mai puțin cu compasiune. Probabil vă imaginați că deoarece ați fost ucenici vreme de mulți ani și v-ați străduit în toate, veți primi în orice caz un bol de orez în casa lui Dumnezeu pentru că ați fost un făcător de servicii. Aș spune că majoritatea dintre voi gândesc în acest fel pentru că până acum ați urmat mereu principiul legat de cum se poate profita de ceva fără a se profita de voi. Așadar, vă spun acum cu toată seriozitatea: nu Mă interesează cât de meritorie este munca ta, cât de impresionante sunt calificările tale, cât de îndeaproape Mă urmezi, cât de renumit ești, sau cât de îmbunătățită este atitudinea ta; atâta timp cât nu ai făcut ce ți-am cerut, nu vei putea dobândi niciodată lauda Mea. […] pentru că nu Îmi pot aduce dușmanii și oamenii mirosind a răutate după modelul Satanei în împărăția Mea, în noua epocă” („Fărădelegile vor duce omul în iad” din Cuvântul Se arată în trup). Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu mi-a descoperit măreția și mânia Sa, înjunghiindu-mă direct în punctul meu ca o sabie cu două tăișuri, și zdruncinându-mi complet visul de „a fi capabilă cel puțin să trăiesc în sânul bisericii indiferent de munca pe care o depun, chiar dacă nu este una meritorie.” În acest moment, nu aveam de ales decât să auto-reflectez: chiar dacă am plecat de acasă și mi-am îndeplinit datoria în lumea exterioară în ultimii câțiva ani, părând în aparență că am plătit o parte din preț și am suferit puțin, nu am luat deloc în considerare voia lui Dumnezeu, și niciodată nu m-am gândit cum să îmi îndeplinesc datoria în mod corect pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, am acționat în mod superficial în munca mea. În mod special, în această perioadă nu simțeam deloc vreo povară în lucrarea mea evanghelică și nu simțeam că Îi datoram ceva lui Dumnezeu. Ba chiar am tratat lucrarea Evangheliei ca pe o povară, gândindu-mă că dacă trebuie să vină mai mulți oameni noi și nu găsesc pe nimeni să înfăptuiască lucrarea de udare va fi chiar și mai supărător. Prin urmare, nu am arătat niciun interes în lucrarea Evangheliei și i-am făcut să sufere pierderi mari. Deoarece nu am acordat atenție lucrării de udare a unor noi oameni, aceasta a dus la plecarea unor noi credincioși din cauză că nu era nimeni să-i ude. Biserica mi-a aranjat să găsesc familii gazdă și să mă ocup de alte treburi generale, dar încă trăiam în dificultăți și scuze, refuzând să cooperez cu Dumnezeu. Mai mult, m-am mulțumit cu situația mea actuală și nu am căutat progresul, devenind într-o anumită măsură depravată și pierzând serios lucrarea Duhului Sfânt, și făcând ca diverse aspecte ale lucrării bisericii să cadă în neorânduială... M-am gândit la comportamentul meu: cum însemna asta că îmi fac datoria? Pur și simplu, făceam ceva rău! Însă, cu toate acestea, am simțit că, chiar dacă munca mea nu a fost meritorie, cel puțin am depus efort într-o muncă grea și că, indiferent de ce s-ar întâmpla, ar trebui cel puțin să pot să îmi câștig viața în sânul bisericii. Când biserica mi-a aranjat să mă întorc acasă pentru auto-reflecție, am simțit chiar că am fost nedreptățită. M-am privit chiar ca pe un contribuabil al bisericii, înaintându-I cereri lui Dumnezeu cu nerușinare și etalându-mi vechimea în muncă. Eram într-adevăr mult prea nerezonabilă, prea lipsită de bunul simț! Această fire a mea a fost mult prea detestabilă și diametral opusă lui Dumnezeu! Biserica este diferită de societate, iar lumea în acea fire dreaptă a lui Dumnezeu este nemiloasă față de oricine. Nu contează cât de calificat ești, câtă suferință ai îndurat, sau cât timp L-ai urmat. Dacă jignești firea lui Dumnezeu, tot ceea ce va coborî peste tine este mânia și judecata lui Dumnezeu. Cum ar putea un parazit ca mine, care nu și-a îndeplinit activitatea prezentă și a trăit doar în afara bisericii, să fie excepția dinaintea cinstitului Dumnezeului? Abia atunci am realizat că demiterea mea și trimiterea mea spre auto-reflecție era tocmai judecata dreaptă a lui Dumnezeu față de mine. De asemenea, a fost cea mai mare dragoste și mântuire pe care Dumnezeu le-a putut da acestui fiu răzvrătit al Său. În caz contrar, aș fi ținut în continuare la părerea greșită că „pot cel puțin să trăiesc în sânul bisericii, indiferent de munca pe care o depun, chiar dacă nu este una meritorie”, adormită în visul frumos pe care l-am țesut pentru mine, și în cele din urmă pierind în propria mea imaginație.

O, Dumnezeule! Îți mulțumesc! Te preamăresc! Chiar dacă metoda Ta de salvare nu se potrivește cu punctele mele de vedere, acum înțeleg intențiile Tale și văd grija și atenția Ta. Sunt dispusă să accept mustrarea și judecata Ta, și prin aceasta să auto-reflectez și să mă cunosc cum se cuvine, să cunosc firea Ta dreaptă și, mai presus de toate, să fiu dispusă să mă pocăiesc și să iau totul de la început pentru a deveni o nouă persoană!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Ieșind din negură

de Zhenxi, orașul Zhengzhou, provincia Henan Acum zece ani, condusă de natura mea arogantă, n-am fost niciodată în stare să mă supun...

Sufletul meu eliberat

Mibu, Spania „În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină...

Lasă un răspuns