Chiar și prin greutăți, dragostea lui Dumnezeu mă însoțește

noiembrie 22, 2019

de Li Ling, provincia Henan

Mă numesc Li Ling și anul acesta am împlinit 76 de ani. Am căpătat credința în Domnul Isus în anul 1978, după ce m-am îmbolnăvit, și în acea perioadă am avut parte de mare har din partea Lui. Acest lucru a fost pentru mine o adevărată inspirație ca să lucrez cu entuziasm pentru Domnul; am mers peste tot predicând și împărtășind Evanghelia și am găzduit frați și surori în casa mea. Biserica noastră a crescut foarte repede, ajungând o congregație de peste 2000 de oameni și, drept urmare, Partidul Comunist Chinez aflat la putere a început să ne oprime la scurt timp după aceea. Poliția a venit și mi-a percheziționat casa de mai multe ori, încercând să mă împiedice să-mi practic credința și să împărtășesc Evanghelia și, de fiecare dată când a venit, a luat tot ceea ce aveam de valoare și tot ce putea fi luat – până și becurile. Mai mult de-atât, am fost arestată de ofițerii de la Biroul de Siguranță Publică (BSP) și reținută de peste douăsprezece ori. În 1996, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, iar doi ani mai târziu, am fost din nou arestată și persecutată de guvernul comunist, dar de această dată cu mai multă înverșunare. Am simțit pe propria piele cât de incredibil de dificil era să-ți pui credința în Dumnezeu într-o țară comunistă precum China. În ciuda tuturor acestor dificultăți, eu simțeam în continuare dragostea lui Dumnezeu pentru mine și mântuirea Sa.

În luna mai a anului 1998, în toiul nopții, puțin după ora 2, am fost trezită din somnul meu adânc de o bătaie puternică în ușa casei. Nu m-am putut abține să nu mă neliniștesc, zicându-mi: „Probabil că este poliția! Sunt aici cinci frați și surori veniți din afara orașului ca să împărtășească Evanghelia. Cum să-i protejez?” Eram panicată. Nici nu am apucat să ajung la ușă că poliția a și deschis-o cu o bufnitură. Șeful departamentului local al Biroului de Siguranță Publică, cu arma în mână, însoțit de vreo doisprezece ofițeri de poliție cu bastoane electrice, a dat buzna înăuntru. De îndată ce a trecut pragul, un ofițer s-a întors spre mine, m-a lovit cu ferocitate și a țipat: „Ce naiba? Ai fost arestată de atâtea ori și tot mai ai tupeul să crezi în Dumnezeu! Ține minte cuvintele mele, o să am grijă să pierzi tot ce ai și să-ți distrug familia!” Ofițerii cei răi au început să țipe în dormitoare: „Poliția, sculați-vă chiar acum!” Fără să mai aștepte măcar ca ceilalți frați și surori să-și pună hainele pe ei, ne-au pus în cătușe, doi câte doi, ne-au percheziționat și mi-au luat și un inel pe care îl purtam. Apoi, au început să răscolească toată casa, intrând chiar și în rezervele mele de făină și împrăștiind-o peste tot pe jos. Au aruncat, pur și simplu, lucrurile pe podea. La urmă, au cărat cu ei unsprezece magnetofoane, un televizor, un ventilator, o mașină de scris și peste 200 de cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu. Ba chiar au deschis forțat sertarele fiului meu și au furat peste o mie de yuan pe care tocmai îi primise ca salariu. Chiar în clipa când duzina de ofițeri era cât pe-aci să ne ducă pe toți la secția de poliție, fiul meu se întorcea acasă de la serviciu. Când a văzut că salariul îi fusese furat, a dat fuga la ofițeri și le-a cerut banii înapoi. Unul dintre ei i-a spus cu viclenie: „Vom verifica banii la secție și, dacă sunt ai tăi, ți-i vom da înapoi.” Dar, în schimb, în seara aceea au venit să-l aresteze pe fiul meu pentru infracțiunea de a „obstrucționa acțiunile oficiale ale poliției”. Din fericire, el deja fugise să se ascundă, altfel ar fi fost și el arestat.

Poliția a dus la secție cărțile și celelalte lucruri confiscate și ne-a ținut pe toți șase închiși peste noapte, separat, la Biroul Județean de Siguranță Publică. În timp ce mă aflam acolo, multă vreme nu mi-am putut regăsi calmul. M-am gândit la arestarea mea din 1987, când am fost abuzată fizic și verbal de poliție și, practic, torturată până aproape de moarte. De asemenea, am văzut cu ochii mei cum un tânăr de 20 și ceva de ani a fost bătut de moarte de poliție în mai puțin de două ore, iar o femeie a spus că a fost violată pe rând de doi ofițeri în timpul interogării. Ofițerii mai puneau oamenii pe „banca tigrului”, îi ardeau cu fierul de călcat încins și le electrocutau limbile cu bastoane electrice până când nu mai rămânea niciun strop de sânge. Foloseau tot felul de tactici și tehnici monstruoase, îngrozitoare, pentru a tortura oamenii – o realitate absolut strigătoare la cer. În cele peste douăsprezece arestări ale mele, am fost eu însămi martora ori am trecut prin această tortură crudă și nemiloasă din partea poliției. Aceasta este capabilă de orice atrocități. Faptul că mă aflam din nou la „poarta iadului” și auzeam poliția spunând că mă va „jupui de vie” mă umplea de groază. Îmi luaseră atâtea lucruri din casă în ziua aceea și îi arestaseră pe mai mulți dintre frații și surorile mele. Nu era posibil să mă lase să scap ușor. Așa că m-am rugat în inima mea lui Dumnezeu: „Oh, Dumnezeule! Știu că am căzut azi în mâinile poliției cu permisiunea Ta. Mă simt foarte slabă pentru că sunt niște demoni absolut lipsiți de omenie, așa că Te implor să-mi dai curaj și înțelepciune și să-mi dai cuvintele potrivite. Sunt gata să mărturisesc ferm pentru Tine – în mod sigur nu voi fi o iudă și nu Te voi trăda! Mai mult, sper că îi vei proteja și pe ceilalți care au fost arestați, ca să poată rămâne și ei de neclintit în această situație. Dumnezeule, Tu ești Regele întregului univers și toate evenimentele și toate lucrurile sunt supuse domniei și rânduielilor Tale. Cred cu tărie că, atâta vreme cât mă pot bizui sincer pe Tine, ne vei conduce în mod cert și vom învinge influența întunecată a Satanei.” Dumnezeu m-a luminat în timp ce mă rugam, aducându-mi aminte aceste cuvinte ale Sale: „Viața transcendentă a lui Hristos a apărut deja, nu ai de ce să te temi. Satana este sub picioarele noastre și timpul lui este limitat. […] Fi-Mi, mai degrabă, loial Mie, mergi mai departe cu curaj; Eu sunt stânca ta puternică, bizuie-te pe Mine!” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au umplut de credință. Este adevărat – Dumnezeu este atotputernic și Satana întotdeauna va fi învins de mâna lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, el nu se poate atinge de niciun fir de păr din capul meu. M-am gândit cum fusesem arestată de atâtea ori de către guvernul comunist de când căpătasem credința; nu învinsesem eu aceste provocări de nenumărate ori, sub protecția lui Dumnezeu? M-am mai gândit și la proorocul Daniel, cum el și cei trei prieteni ai săi au fost victimele unei înscenări din partea unor oameni răi, apoi au fost aruncați în groapa cu lei și arși în cuptorul încins, toate acestea pentru că slăveau numele lui Iahve și se închinau lui Iahve Dumnezeu. Însă au avut parte de protecția lui Dumnezeu și au ieșit neatinși din toate. Gândindu-mă la toate acestea, deodată, curajul a izvorât în sufletul meu și m-am simțit plină de putere. Știam că, indiferent cum m-ar fi asuprit sau vătămat Satana, cu Dumnezeu ca gardă puternică ce îmi ține spatele, nu aveam de ce să mă tem. Eram gata să mă bizui pe credința mea și să cooperez cu Dumnezeu, să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu în fața Satanei.

Poliția a început să mă interogheze a doua zi dimineața. Un ofițer care mă chestionase în nenumărate alte ocazii, s-a uitat urât la mine, a izbit cu pumnul în masă și a lătrat: „Așa deci, tot tu ești, cățea bătrână. Mi-ai picat iar în mâini. Dacă nu scuipi ce știi, de astă dată ai să dai de probleme serioase! Vorbește! De unde sunt toți acei oameni care stăteau în casa ta? Cine este conducătorul bisericii? De unde au apărut cărțile acelea? Cui aparține mașina de scris?” Nu m-am putut abține și m-am neliniștit; ofițerul acela era atât de agresiv, atât de dominator și nu ar fi ezitat să omoare pe cineva în bătaie. Mi-am lăsat cu timiditate capul în jos și nu am scos un sunet, rugându-mă în tot acest timp ca Dumnezeu să vegheze asupra inimii mele. Văzând că nu vorbesc, ofițerul a început să strige injurii la adresa mea: „Tu, babo, n-are niciun rost să ameninț un porc mort cu apă opărită!” În timp ce țipa, s-a năpustit asupra mea și mi-a dat, din zbor, o lovitură în stern. Am zburat înapoi mai mulți metri și m-am prăbușit pe podea, cu fața în sus. Mă durea atât de tare încât nu-mi puteam trage sufletul. Nevrând să-mi dea pace, s-a năpustit din nou asupra mea, m-a înșfăcat de haine, ridicându-mă de jos și mi-a zis: „Cățea bătrână și proastă! Azi n-am de gând să te las să mori, dar am să mă asigur că viața ta nu merită trăită! Ai să duci o viață de suferință!” Cu aceste cuvinte, mi-a arătat bastonul său electric; văzând că acesta emitea o lumină albastră, m-a cuprins o adevărată teamă. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu din nou și din nou și chiar atunci mi-au venit în minte cuvintele Sale: „Tu trebuie să suporți totul, trebuie să renunți la tot ce ai și să faci tot ce poți să Mă urmezi, să plătești toate costurile pentru Mine. Acesta este timpul când te voi încerca, îți vei oferi loialitatea Mie? Mă vei urma până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Ține minte! Tot ceea ce se întâmplă este prin buna Mea intenție și totul este sub observația Mea. Poate fiecare cuvânt și acțiune a ta să urmeze Cuvântul Meu? Când încercările de foc vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau vei tremura, neputând merge mai departe?” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Prin cuvintele lui Dumnezeu, nu doar că m-am simțit puternică și plină de îndrăzneală, ci am și căpătat înțelegere asupra voii Sale. Încercarea prin care treceam în acele momente era o vreme de testare din partea lui Dumnezeu. Ofițerul acela mă tortura fizic urmărind să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu, dar voia lui Dumnezeu pentru mine era să-I ofer Lui devoțiunea și dragostea mea. El Își punea speranțele în mine, așa că nu puteam, pur și simplu, să cedez în fața trupului și să mă închin forțelor Satanei. Știam că trebuia să rămân cu hotărâre de partea lui Dumnezeu și să depun o mărturie răsunătoare pentru El. Ofițerul m-a lovit cu brutalitate cu bastonul lui și val după val de curent electric mi-a străbătut corpul, forțându-mă să mă chircesc și să mă ghemuiesc ca o minge. În timpul electroșocurilor, el striga: „Vorbește! Dacă nu vorbești, te curentez până mori!” Mi-am încleștat dinții și tot nu am scos o vorbă. Văzând acest lucru, a înnebunit de furie. În clipa aceea, îl uram până în măduva oaselor pe demonul acela dereglat. Omul a fost creat de Dumnezeu; era corect și se cuvenea ca el să creadă în Dumnezeu și să I se închine fără discuții, dar guvernul PCC se opunea cu nebunie lui Dumnezeu, asuprindu-i și persecutându-i cu brutalitate pe credincioși, fără să mă scutească nici pe mine, deși eram o femeie bătrână de 60 de ani. Voia chiar să-mi aducă moartea! Cu cât îmi făcea mai mult rău, cu atât îmi încleștam dinții cu ură și juram în inima mea: chiar dacă îmi aduce moartea, voi mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Nu-mi voi trăi viața în rușine, ca o trădătoare, stârnind rânjetele Satanei. Ofițerul a obosit bătându-mă și țipând la mine, așa că, văzând că eu tot nu voiam să spun nimic, unul dintre ofițeri a încercat să mă amăgească prin lingușire: „Deja ești atât de bătrână – ce rost mai are? Doar spune-ne ce vrem să știm, cine ți-a dat acele lucruri și unde locuiesc oamenii aceia și te vom duce acasă.” Dumnezeu m-a luminat ca să văd înșelăciunea Satanei, așa că am continuat să tac. Văzând că nu deschid gura, deodată, ofițerul a devenit foarte ostil și a început să mă amenințe: „Spune adevărul și nu vei căpăta o sentință atât de rea, dar, dacă nu, vei avea parte de un tratament mai aspru. Dacă nu vorbești, vei primi 12 ani și vei sta închisă tot restul vieții tale!” Am simțit un bâzâit în creier când l-am auzit spunând că voi primi 12 ani și m-am gândit: „Sunt într-o stare fizică atât de precară încât n-aș rezista nici un an, darămite 12. Poate că am să mor în închisoare!” Gândul de a-mi petrece restul zilelor într-o închisoare sumbră, lipsită de lumina soarelui, mă făcea incredibil de tristă. Aveam să fiu capabilă să merg înainte fără viața bisericii și fără susținerea cuvintelor lui Dumnezeu? Simțindu-mă pierdută, m-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu. El m-a luminat imediat, aducându-mi în gând aceste cuvinte ale Sale: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Ce există și nu se află în mâinile Mele?” („Capitolul 1” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Este adevărat! Soarta ființelor omenești stă în mâinile lui Dumnezeu și toate evenimentele și toate lucrurile sunt supuse domniei și rânduielilor Sale. Fără excepție, ceea ce spune Dumnezeu se întâmplă; dacă Dumnezeu nu îngăduie să merg la închisoare, poliția nu are niciun cuvânt de spus în asta, dar dacă El îngăduie, atunci eu mă voi supune și mă voi duce fără crâcnire. Petru a putut să se supună judecății și mustrării lui Dumnezeu, încercărilor și necazurilor. El nu a avut de ales, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu și s-a supus aranjamentelor făcute de El. La urmă, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu –s-a supus până la moarte și a ajuns să fie în avangarda dragostei pentru Dumnezeu. Știam că aveam de învățat din exemplul lui Petru în acea zi și m-am lăsat în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă mă păștea o sentință pe viață, tot trebuia să mă supun lui Dumnezeu. Până la urmă, poliția m-a trimis într-o casă de detenție.

La casa de detenție, am avut senzația că trăiesc în iad. Celulele nu aveau ferestre, nu era curent electric, iar pe o suprafață de 10 metri pătrați, erau înghesuiți peste 20 de oameni. Trebuia să mâncăm, să bem și să ne facem nevoile doar în acea celulă. Peste tot pe podea erau mici băltoace de apă și erau întinse niște saltele, dar nu erau pături sau așternuturi. Toți trebuia să ne culcăm în acele băltoace de apă. Într-un colț, era o găleată pe post de toaletă, iar peste tot erau țânțari și muște. Duhoarea era atât de îngrozitoare încât abia puteam respira; toată lumea se lupta pentru un loc lângă poarta de fier ca să ia o gură de aer prin deschizătura de mai puțin de 30 centimetri. Vara era foarte cald și, în celula aceea mică erau atât de mulți oameni îngrămădiți, încât unii umblau în pielea goală, fără nimic pe ei. Între prizonieri izbucneau bătăi din te miri ce și ei foloseau în permanență obscenități. Mesele de zi cu zi erau compuse din supă de făină gătită pe jumătate și tăiței subțiri, precum și legume fierte fără ulei sau sare. Pe fundul farfuriei rămânea mereu mâzgă și toți prizonierii aveau diaree. Într-o zi, la apel, în timp ce eram afară la aer curat, am raportat, din greșeală, un număr greșit de prizonieri. Ofițerul de corecție s-a înfuriat, strigând: „Uită-te la tine, ești atât de jalnică! Și mai și crezi în Dumnezeu!” Apoi și-a scos pantoful din piele și m-a lovit peste față cu el de zece ori, lăsându-mi fața neagră și vânătă. Toți colegii mei de celulă au avut de suferit din cauza mea și au fost loviți de zece ori fiecare. Și fețele lor erau negre și vinete; își acopereau și ei fețele plângând de durere. Din acel moment, ofițerul de corecție m-a obligat să le spăl uniformele, cămășile și așternuturile de pat. Una dintre gărzile din vârful ierarhiei conducea o pensiune în casa lui și aducea la mine toate așternuturile care erau rupte ca să le spăl și, odată curate, trebuia să le repar pe toate de mână. La sfârșitul fiecărei zile, eram atât de istovită încât tot corpul mă durea; simțeam cu adevărat că mă prăbușesc. În doar câteva zile, mâinile mi se umflaseră. Uneori, când nu mai suportam și mă odihneam o clipă, ofițerul de corecție mă certa cu răutate, așa că nu aveam de ales decât să continui, printre lacrimi, să muncesc. Noaptea, când era timpul să mă odihnesc, chiar dacă eram și somnoroasă și obosită fizic, tot nu puteam dormi bine. Brațele îmi erau dureroase, iar spatele mă durea atât de tare încât nu-l puteam îndrepta. Picioarele îmi erau amorțite. Până în ziua de azi, nu-mi pot ridica brațele mai mult de patruzeci sau cincizeci de grade – nici să le țin întinse nu pot. Am căpătat probleme gastrointestinale grave din cauză că executam o muncă fizică atât de grea fără să am destulă hrană, motiv pentru care aveam adesea diaree. Pe deasupra, rănile primite în urma bătăii ofițerilor acelora răi nu s-au vindecat niciodată pe deplin. Sănătatea mi se înrăutățea pe zi ce trecea. Mai târziu, am dezvoltat o permanentă stare subfebrilă, iar gărzile închisorii au refuzat să-mi dea tratament. În ciuda eforturilor mele, am ajuns slăbită și mă gândeam: „La vârsta mea, dacă felul acesta de tortură continuă, aș putea oricând muri aici.” Inima mi-a fost cuprinsă de un sentiment de disperare și neputință și, în durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Oh, Dumnezeule, acum sunt foarte slăbită și nu știu care este voia Ta. Dumnezeule, te rog, călăuzește-mă ca să pot mărturisi ferm pentru Tine în toate aceste lucruri și să fii mulțumit de mine.” Am strigat în inima mea către Dumnezeu, din nou și nou, și, fără să-mi dau seama, Dumnezeu m-a luminat, aducându-mi aminte de un imn al cuvintelor Lui. Am fredonat încetișor imnul acesta: „Dumnezeu S-a întrupat de data aceasta ca să facă o asemenea lucrare, să încheie lucrarea pe care El trebuie să o încheie, să aducă epoca aceasta la sfârșit, să judece epoca aceasta, să-i salveze pe cei profund păcătoși din lumea mării de năpaste și să-i transforme complet. Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului, nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru neascultarea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în „iad” și „Infern”, în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om” („Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu este pentru viața omului” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). În timp ce fredonam, lacrimile mi se rostogoleau pe obraji și mă gândeam că Dumnezeu este suprem și totuși, S-a smerit pe Sine însuși de două ori devenind trup, îndurând suferințe și umilințe fără sfârșit ca să mântuiască omenirea. El nu doar că a fost supus împotrivirii și condamnării oamenilor corupți, ci a suferit și asuprirea din partea guvernului PCC. Dumnezeu este fără vină, iar suferința Sa este de așa natură încât omenirea să poată duce o viață bună și fericită în viitor. Durerea și umilirea pe care le-a îndurat au fost enorme, dar El nu a cârtit niciodată și nici nu S-a plâns nimănui de ele. Durerea pe care o sufeream atunci era binecuvântarea lui Dumnezeu pogorâtă peste mine și, în spatele ei, era voia lui Dumnezeu. Așa se face că am putut vedea direct în esența răutății acestor demoni și apoi m-am răzvrătit împotriva Satanei, am scăpat de sub influența sa întunecată și am căpătat mântuirea deplină. Cu toate acestea, nu înțelesesem intențiile pline de bunătate ale lui Dumnezeu, devenind negativistă și slabă după un pic de suferință. Prin comparație cu dragostea lui Dumnezeu, am văzut că eram incredibil de egoistă și de rebelă. Și, astfel, m-am hotărât că, oricât de amare și de grele ajunseseră să fie lucrurile, aveam de gând să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să nu mai fac nimic care să-L rănească. Am jurat pe viața mea că voi mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Odată ce m-am supus, am văzut faptele lui Dumnezeu. După ce poliția m-a închis, Dumnezeu a convins-o pe sora mea, care nu era credincioasă, să plătească poliției o amendă de 16.000 yuan, precum și încă vreo 1.000 yuan pentru cazarea și mâncarea mea, și am fost eliberată.

Deși în cele trei luni petrecute în închisoare am suferit torturi ale trupului, văzusem adevărata față a hoardei de demoni ai guvernului PCC și împotrivirea lor față de Dumnezeu. Fiindcă suferisem multiple arestări de către guvernul comunist, ajunsesem și să înțeleg în mod practic lucrarea lui Dumnezeu, atotputernicia și înțelepciunea Sa, precum și dragostea Sa. Am văzut că Dumnezeu veghează asupra mea, că mă protejează în orice vreme și că niciodată nu mă părăsește, nici măcar pentru o clipă. Pe când sufeream tot felul de torturi din partea acelor demoni și eram în agonie, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au călăuzit, din nou și din nou, ca să triumf asupra vătămării și devastării aduse de Satana, dându-mi credința și curajul de a învinge influența întunericului. Când eram slabă și neputincioasă, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și călăuzit neîntârziat, fiind ca un adevărat stâlp pentru mine și însoțindu-mă prin fiecare zi insuportabilă, una după alta. Faptul că am trecut printr-o astfel de asuprire și greutate mi-a permis să câștig o comoară a vieții care nu poate fi câștigată în timp de pace și confort. Prin această experiență, hotărârea credinței mele s-a întărit și, indiferent de atrocitățile pe care le-aș putea îndura în viitor, voi căuta adevărul și voi căuta viața. Îmi dau inima lui Dumnezeu pentru că El este Domnul creației și El este singurul meu Salvator.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Forța vieții care nu poate fi stinsă niciodată

Sunt o persoană normală, care a trăit o viață obișnuită. Precum mulți care tânjesc după lumină, am încercat multe metode prin care să caut înțelesul adevărat al existenței omului, ca viața mea să aibă mai mult sens. Până la urmă, toate eforturile mele au fost în zadar.

Lasă un răspuns