Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Viață creștină: modul corect de a-ți învăța copilul și de a fi o mamă grijulie

237

de Lexin, Hong Kong

Introducere:

„Mamă, obișnuiai să fii atât de strictă cu studiile mele, că nu aveam niciodată timp pentru a mă juca. Acum, te-ai schimbat în bine atât de mult și vorbești cu atâta blândețe. Te iubesc, mamă”, spuse cu bucurie fetița nevinovată, plină de viață, în timp ce stătea întinsă lângă urechea tinerei sale mame, iar fața tinerei mame se îmbujoră de fericire.

Numele acestei tinere mame este Lexin, iar când auzim exprimarea simplă a fiicei sale, putem deduce că relația lor nu era inițial atât de armonioasă, din cauza presiunii pe care Lexin o punea asupra fiicei sale cu privire la studiile ei. Deci, care este povestea dintre această mamă și fiica ei? Și cum a reușit Lexin să schimbe modul în care își educă fiica și să obțină aprecierea fiicei sale? Citiți experiențele lui Lexin de a-și educa fiica.

Speranțe mari pentru fiica nou-născută

Sub influența ideilor și punctelor de vedere conform cărora „Cunoștințele îți pot schimba soarta” și „Valoarea altor țeluri este mică, studiul cărților le depășește pe toate,” dat fiind că eu însămi nu am fost educată la un nivel foarte înalt, am sperat pentru copilul meu că va deveni un elev strălucit atunci când el sau ea va crește și că va avea perspective bune de viitor. Auzisem că pregătirea prenatală făcea copiii mai inteligenți, așa că, în timp ce eram însărcinată, am cumpărat o mulțime de poezii pentru copii și am început pregătirea prenatală cu muzică și mi-am impus să mănânc anumite alimente care să favorizeze dezvoltarea creierului fetal. După ce s-a născut fiica mea, am cumpărat pentru ea o asigurare de educație ca să mă pregătesc pentru costurile de a merge la facultate. Când avea vârsta de un an, am început să întreb în jur care școli primare, gimnaziale și care licee erau cele mai bune, pentru a-i netezi calea spre viitor. Prin urmare, în acest mod, făceam constant planuri pentru viitorul fiicei mele, temându-mă că, dacă nu aranjam acum lucrurile în mod corespunzător, atunci asta ar putea avea un impact negativ asupra viitorului ei.

Acumularea presiunii a avut ca rezultat opusul intențiilor mele

Dar lucrurile nu au mers așa de lesne cum mi-am imaginat. La școala primară, fiica mea obținea note mici la matematică. Deci, pentru a evita ca acest lucru să-i afecteze intrarea la școala gimnazială, am înscris-o degrabă la un curs de aritmetică mentală, dar, de fiecare dată când o duceam la lecție, ea plângea în hohote și nu voia să intre în clasă. Văzând-o că se chinuie atât de mult cu învățatul, mă simțeam și eu rău și mă gândeam în sinea mea: „Fiica mea este încă atât de tânără. Este oare greșit să încerc să o forțez în acest fel să studieze?” Dar apoi m-am gândit: „Dacă fiica mea nu pune bazele chiar acum, nu va intra la o școală gimnazială bună din cauza rezultatelor slabe de la matematică. Și atunci, asta va avea repercusiuni asupra intrării la liceu, și apoi la facultate, și atunci, ce perspective va avea pentru viitorul ei? Nu, nu-i pot lăsa temperamentul să-i stea în cale. Fac asta pentru binele ei.” Și așa, de fiecare dată când mergeam la curs, trebuia să o ademenesc și să o conving și efectiv să o împing în clasă.

După un timp, totuși, am descoperit că notele de la matematică ale fiicei mele nu se îmbunătățeau și am devenit foarte îngrijorată. M-am gândit că munca grea poate compensa orice lipsă de abilități naturale, așa că i-am pretins să memoreze formule de matematică în fiecare zi, iar când vedeam că făcuse greșeli în temele pentru acasă, le corectam imediat. Uneori, dorea să se joace pentru o vreme, dar eu, în schimb, o învățam, ștergând complet răspunsurile de la exercițiile pe care le făcuse greșit și ordonându-i să le facă din nou până când le făcea bine. Când am văzut alți părinți înscriindu-și copiii la tot felul de cursuri pentru a-i face să intre la școli gimnaziale de renume, m-am temut că fiica mea rămânea în urmă, așa că am elaborat pentru ea un program strict de studiu: pe lângă completarea lecțiilor pe care i le dădeau profesorii ei, în fiecare zi îi ceream să facă multe exerciții de studiu suplimentar, iar scrisul ei să fie foarte curat și ordonat. Prin urmare, fiica mea făcea adesea capricii, spunând: „Mami, m-am săturat să scriu. Pot să mă joc un pic și apoi să fac în continuare mai târziu?” Atunci, îmi pierdeam răbdarea și spuneam: „Nu! Încă mai ai multe lecții de parcurs. Vezi cât de cuminte e cutare colegă a ta de clasă. Ea preia inițiativa și își face toate lecțiile în fiecare zi. Nu ca tine. Tu vrei doar să te joci toată ziua!” Văzând poziția mea rigidă, fiica mea se simțea nedreptățită și izbucnea în lacrimi. Văzând-o în această stare, îmi îndulceam tonul și încercam să o consolez, spunând: „Fac asta pentru binele tău. Vrei să fii la fel de neinstruită ca mine când crești și să reușești doar să găsești un loc de muncă epuizant și anevoios?” Fiica mea nu răspundea, ci doar își ștergea ochii și continua cu lecțiile ei. Când mă gândeam la felul în care fusese supusă unei presiuni atât de mari cu lecțiile în ultima vreme, încât adeseori se supăra și își pierdea răbdarea, mă simțeam foarte rău. Dar apoi mă consolam, gândindu-mă: „Astăzi, există o concurență atât de aprigă în societate. Fără o bună diplomă de facultate, oamenii nu pot obține un loc de muncă bun. Dacă sunt puțin nemiloasă cu fiica mea acum, în viitor va avea perspective bune. Va înțelege toate eforturile mele sârguincioase când va crește!”

Dar, pe măsură ce timpul trecea, descopeream că fiica mea, care întotdeauna fusese veselă, devenea din ce în ce mai taciturnă. Nu-i mai plăcea să salute vecinii, iar noi deveneam din ce în ce mai îndepărtate una de cealaltă. Când mă întorceam acasă, era ca și cum nu mă vedea și mă ignora complet, în timp ce înainte, alerga înspre mine și mă îmbrățișa și-mi spunea tot ce se întâmplase la școală în acea zi. Vedeam aceste schimbări petrecându-se în ea și mă simțeam groaznic.

Odată, la o ședință cu părinții, profesorul ei m-a întrebat: „Ați observat recent că fiica dumneavoastră nu mai vorbește prea mult și că rămâne în urmă cu învățatul? Poate că puneți prea multă presiune asupra ei. Ar trebui să știți că toți copiii învață mai rapid când sunt fericiți, așa că nu mai puneți prea multă presiune asupra ei de acum încolo și lăsați pur și simplu ca lucrurile să-și urmeze cursul!” Când profesorul a spus acest lucru, m-am simțit supărată și, de asemenea, oarecum dezamăgită. M-am gândit: „Faptul că fiica mea nu spune prea multe în ultima vreme este într-adevăr pentru că am fost atât de strictă cu învățatul, dar am făcut astfel pentru ca ea să obțină note mai bune. Nu mi-am imaginat… Ce ar trebui să fac?” Când mă gândeam la cum fiica mea avea să susțină în curând examenele pentru a merge mai departe la școala gimnazială, nu puteam să nu mă simt neliniștită, de teamă că nu avea să intre la o şcoală bună. Dar nici nu voiam să adaug o presiune mai mare asupra ei, ca nu cumva să obțin opusul a ceea ce îmi doream pentru ea. Pentru o vreme, m-am simțit foarte contrariată și nu știam cum să fac să fie mai bine…

Viață creștină: modul corect de a-ți învăța copilul și de a fi o mamă grijulie

Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului fiicei mele

În august 2017, am fost destul de norocoasă să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. La o întrunire, m-am destăinuit surorii mele și am avut părtășie cu ea despre cum ar trebui să îmi educ fiica, o chestiune care îmi dăduse dintotdeauna atâta bătaie de cap. Sora a împărtășit cu mine un pasaj al cuvântului lui Dumnezeu: „Oamenii știu că sunt neputincioși și fără speranță în această viață, că nu vor mai avea altă șansă, altă speranță să iasă în evidență și că nu au de ales decât să-și accepte destinele. Și astfel, își proiectează toate speranțele, toate dorințele și idealurile nerealizate, asupra următoarei generații, sperând că progeniturile lor îi pot ajuta să-și atingă visurile și să-și realizeze dorințele; că fiicele și fiii lor vor aduce glorie numelui familiei, vor deveni importanți, bogați sau celebri; pe scurt, ei vor să vadă norocul copiilor lor luându-și elan. Planurile și fanteziile oamenilor sunt perfecte; nu știu ei că numărul copiilor pe care îi au, aspectul fizic al copiilor, abilitățile și așa mai departe nu sunt decizia lor, că destinele copiilor lor nu sunt absolut deloc în mâinile lor? Oamenii nu sunt stăpânii propriului lor destin, și totuși ei speră să schimbe destinele generației mai tinere; sunt lipsiți de puterea de a scăpa de propriul lor destin, și totuși încearcă să îl controleze pe acela al fiilor și fiicelor lor. Nu se supraapreciază? Nu este aceasta nesăbuință și ignoranță omenească?” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”).

Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de reale – acesta era întocmai felul în care gândisem și eu. Întotdeauna crezusem că, din cauza faptului nu am avut eu însămi o diplomă universitară, nu am avut șansa să mă disting în viață, așa că mi-am pus toate speranțele în fiica mea. Voiam să depind de propriile mele eforturi pentru a-mi instrui bine fiica, pentru a-i pregăti baze solide cât era încă tânără, astfel încât în viitor să intre la o universitate bună și să aibă perspective bune de viitor. Prin urmare, înainte chiar ca fiica mea să se fi născut, am făcut pregătire prenatală. Iar după ce a început școala, am supravegheat-o îndeaproape, am făcut presiuni asupra ei și am stresat-o, obligând-o să studieze conform programului de studiu pe care îl elaborasem pentru ea. Am ajuns să pun o mare presiune asupra ei și nu numai că notele ei nu s-au îmbunătățit, dar personalitatea ei devenea din ce în ce mai solitară și nesociabilă, își pierduse bucuria pe care ar fi trebuit să o aibă un copil nevinovat și naiv și devenea din ce în ce mai îndepărtată de mine. Toate acestea au fost cauzate de faptul că nu înțelesesem suveranitatea lui Dumnezeu și am vrut să mă bazez pe propriile mele abilități pentru a îmbunătăți notele fiicei mele. Acum am înțeles că destinele oamenilor au fost cu mult timp în urmă hotărâte și prestabilite de Dumnezeu, iar dacă al meu copil va avea sau nu perspective bune de viitor nu depindea de mine – totul era în mâinile lui Dumnezeu. Nu aveam niciun control asupra propriului meu destin și, cu toate acestea, tot voiam să schimb soarta fiicei mele prin propriile mele eforturi. Eram, într-adevăr, atât de arogantă, ignorantă și nesăbuită!

Cuvintele lui Dumnezeu îmi dezvăluie sursa tuturor durerilor

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În ceea ce îi privește pe copii, toți părinții speră că ai lor vor primi o educație superioară și că într-o zi vor ajunge sus, vor avea un loc în societate precum și că vor avea atât un venit stabil, cât și influență – în acel mod ei pot onora numele familiei. Toată lumea are acest punct de vedere. Este punctul de vedere corect a spera că «fiul devine un dragon, fiica devine un phoenix»? Toată lumea vrea să aibă copiii la o universitate prestigioasă și apoi să urmeze studii de perfecționare, gândindu-se că după ce vor primi diplome vor ieși în evidență din mulțime. Asta deoarece în inimile lor, toată lumea venerează cunoașterea, considerând că «Valoarea altor țeluri este mică, studiul cărților le depășește pe toate.» Pe lângă asta, competiția din societatea modernă este în special feroce și fără o diplomă nu ai nici măcar garanția că vei avea ce să pui pe masă. Acesta este modul de gândire al tuturor oamenilor despre acest lucru. Și anume, ceea ce învățați și ce fel de instrucție puteți dobândi vă vor decide viața, viitorul. Cu alte cuvinte, oamenii intenționează să se bazeze pe acest lucru pentru supraviețuirea lor pe tot parcursul vieții și îl consideră deosebit de important. De aceea, toți consideră faptul de a primi o educație de nivel înalt și a intra la o universitate de renume ca fiind primul pe lista lucrurilor celor mai importante pentru copiii lor” („Doar prin cunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți”). Nu erau lucrurile dezvăluite de cuvintele lui Dumnezeu exact punctele de vedere pe care le susținusem eu? Sub influența gândirii potrivit căreia „Cunoștințele îți pot schimba soarta” și „Valoarea altor țeluri este mică, studiul cărților le depășește pe toate,” credeam că, dacă cineva dorea să aibă un viitor bun, atunci trebuia să primească un nivel înalt de educație și să intre la o facultate bună. Și astfel, aveam pretenții stricte de la fiica mea și puneam presiune asupra ei ca să studieze, o făceam să recupereze orice lacună de la orice materie și nu-mi păsa dacă îi plăcea sau nu. Când nu putea îndeplini obiectivele stabilite de mine, o forțam să facă tot felul de exerciții de studiu și o privam de orice moment de joacă. Și, chiar și atunci când se plângea, deși o iubeam atât de mult, sub impulsul acelui mod de a gândi, nu acordam nicio atenție sentimentelor ei, crezând că tot ce făceam era pentru binele ei și continuam să o forțez să studieze. În cele din urmă, i-am provocat doar durere și a devenit din ce în ce mai introvertită și mai solitară. M-am gândit la cum atât de mulți părinți erau exact ca mine, nu voiau ca fiii lor să eșueze înainte chiar de a începe, și astfel, îi înscriau de la o vârstă fragedă la tot felul de ore de studiu și cursuri de perfecționare, punând astfel, imperceptibil, multă presiune asupra lor. Și rezultatul este că acești copii nu pot suporta o asemenea greutate. Unii devin deprimați, iar unii se sinucid, aruncându-se de pe clădiri și astfel, își pun capăt vieții. Nu este asta o tragedie cauzată de oamenii care trăiesc după aceste păreri și idei greșite? Nu este rezultatul faptului că Satana îi rănește și îi devorează pe oameni? În timp ce mă gândeam la aceste lucruri, am văzut deodată lumina. S-a dovedit că aceste gânduri greșite, cu care Satana ne îndoctrinează, ne fac să acumulăm orbește presiune asupra copiilor noștri ca să studieze, și că ele sunt sursa tuturor durerilor noastre și principalii vinovați care îi împing pe copiii noștri la un pas de dezastru. Odată ce am înțeles aceste lucruri, m-am decis să renunț la viziunile mele greșite de dinainte și să nu-mi mai forțez fiica să studieze. Doream doar să încredințez lui Dumnezeu viitorul fiicei mele, să mă supun suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu și să fiu o mamă grijulie.

Supunându-mă suveranității lui Dumnezeu, m-am simțit relaxată și liberă

Curând după aceea, fiica mea a trebuit să susțină examenele pentru a intra la școala gimnazială. Când am văzut alți părinți înscriindu-și copiii la cursuri pregătitoare pentru interviuri, ca să-și formeze copiii pentru interviurile din anul întâi de la școala gimnazială, astfel încât să intre la cele mai bune școli, m-am gândit că poate și eu ar trebui să-mi înscriu fiica la aceste cursuri. În felul acesta, fiica mea ar face o impresie bună când va merge să-și susțină interviul, talentele ei s-ar distinge dintre cele ale tuturor celorlalți elevi și ar fi mai multe speranțe să intre la o școală bună. Tocmai când eu și soțul meu discutam această chestiune și ne pregăteam pentru ea, mi-am dat seama că încercam din nou să folosesc cunoașterea pentru a schimba destinul fiicei mele. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de diferențele de abilități, IQ și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cel măreț și cel mărunt, cel superior și cel inferior, cel elevat și cel mediocru. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator” („Dumnezeu Însuși, Unicul (III)”).

Cuvintele lui Dumnezeu au folosit drept un alt memento al faptului că munca pe care o va face o persoană în viața sa și dacă va avea sau nu un viitor bun nu are nimic de-a face cu acele cunoștințe pe care și le-a însușit sau cu cât este de capabilă, ci, în schimb, toate sunt orchestrate și aranjate de către Creator. M-am gândit la colegul fratelui meu, care a terminat facultatea și încă nu a reușit să-și găsească un loc de muncă, așa că putea doar să vândă lucruri într-un chioșc mic din orașul său natal. Una dintre colegele mele de muncă a absolvit mass-media la universitate, dar a ajuns chelneriță într-un restaurant. În timp ce unul dintre colegii de clasă ai tatălui meu nu terminase nici măcar școala generală și, totuși, a devenit o persoană influentă pe piața imobiliară. Toate aceste fapte arătau că destinul omului era în mâinile lui Dumnezeu și că a deține cunoștințe nu avea nicio relevanță asupra perspectivelor viitoare ale omului. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am venit grabnic înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! Fiica mea este pe cale să dea examenele de admitere la gimnaziu, iar eu văd că încă mai trăiesc după părerile și ideile satanice potrivit cărora „Cunoștințele îți pot schimba soarta” și „Valoarea altor țeluri este mică, studiul cărților le depășește pe toate,” dorind să utilizez cunoșterea pentru a-i schimba destinul. O, Dumnezeule! Nu vreau să continui să fac asta, ci, în schimb, vreau să pun viitorul fiicei mele în mâinile Tale. Bunăvoința Ta este în spatele a toate acestea, oricare ar fi școala în care ajunge fiica mea, și doresc să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai relaxată și nu mi-am înscris fiica la cursurile de formare pentru interviuri.

Apoi, s-a întâmplat ceva dincolo de toate așteptările. Când toate școlile și-au publicat listele candidaților selectați, am primit dintr-o dată un telefon de la școala după care tânjisem tot timpul și directorul a spus că dorește să o vadă pe fiica mea. M-am gândit că era foarte ciudat, deoarece fiica mea declarase în mod clar că nu făcuse prea bine la examene și că nu răspunsese la multe dintre întrebări. Iar cel mai silitor coleg de clasă al fiicei mele nu fusese admis la această școală, așa că de ce venise directorul să ne caute pe noi? Când am ajuns la școală, directorul ne-a spus că notele de la examene ale fiicei mele erau destul de mediocre și că voiau să-i dea o altă șansă să susțină examenele. Am fost foarte surprinsă să aud acest lucru – acest director, care ceruse în permanență note mari, era, pe neașteptate, dornic să-i ofere fiicei mele o altă șansă să-și dea examenele! Mai târziu, fiica mea a susținut din nou examenele și a fost, într-adevăr, admisă de către școală. După această experiență, am devenit și mai sigură că destinul fiicei mele era în mâinile lui Dumnezeu și nu era ceva ce eu puteam să decid pentru ea.

Practicând cuvintele lui Dumnezeu, eu și fiica mea am devenit mai apropiate

După ce am experimentat minunatele aranjamente ale lui Dumnezeu, nu am mai vrut să schimb destinul fiicei mele prin cunoaștere, ci am vrut doar să o pun în mâinile lui Dumnezeu, să las natura să-și urmeze cursul și să-i permit fiicei mele să crească fericită. După aceea, am schimbat modul în care o educam pe fiica mea și nu i-am mai cerut cu forța să participe la orele de studiu sau să facă exerciții de studiu extracurriculare. Uneori, fiica mea dorea să iasă la joacă înainte de a-și termina temele, așa că stăteam de vorbă cu ea și îi spuneam: „Du-te să te joci o jumătate de oră și apoi termini temele, bine?” Auzind asta, fiica mea încuviința cu bucurie. Bineînțeles, la scurt timp, fiica mea se întorcea din proprie inițiativă și își făcea temele, iar atitudinea ei era mult mai conștiincioasă decât fusese înainte. După o perioadă, notele la matematică ale fiicei mele s-au îmbunătățit și a devenit la fel de fericită și de plină de viață cum fusese întotdeauna.

Acum, fiica mea împărtășește credința mea în Dumnezeu și în fiecare zi cântăm imnuri și citim împreună cuvintele lui Dumnezeu, cu inimile pline de pace și bucurie. De asemenea, relația mea cu ea devine din ce în ce mai armonioasă odată cu trecerea timpului. Știu că toate acestea sunt faptele lui Dumnezeu și că au fost cuvintele lui Dumnezeu cele care m-au condus să găsesc calea cea bună pentru a-mi educa fiica. Mulțumesc lui Dumnezeu!

Conținuturi Similare