Am învățat să mă coordonez cu ceilalți

septembrie 29, 2019

de Liu Heng, provincia Jiangxi

La o votare recentă, am fost aleasă pentru a fi lider al bisericii. Ca să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu, am luat o hotărâre înaintea Lui: indiferent ce voi întâlni, nu-mi voi abandona responsabilitățile și nu-L voi trăda pe Dumnezeu. Mă voi coordona cu frații și surorile mele pentru a-mi realiza bine datoria și a deveni o persoană care caută adevărul. Sora Wang și cu mine eram responsabile de lucrarea bisericii și, la început, când aveam opinii diferite în legătură cu modul de organizare a unor chestiuni privind biserica, mă rugam în mod conștient lui Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima și să mă facă în stare să mă dezbar de mine și să nu mă cert cu sora mea. De asemenea, îmi aminteam deseori că trebuie să lucrez armonios cu această soră. Totuși, deoarece eram atentă doar la a-mi controla acțiunile ca să nu am conflicte cu ea și pentru că nu intrasem în adevăr, în timp, între noi au existat din ce în ce mai multe neînțelegeri. O dată, am vrut să promovez o soră la datoria de a-i uda pe noii credincioși, dar sora Wang a spus că sora pe care o alesesem nu este bună. După ce mi-am schimbat candidata, ea tot a spus că nu este potrivită. M-am supărat imediat. Mai târziu, nu am mai deschis acel subiect. Când mi-a pus întrebări în legătură cu asta, i-am spus furioasă: „Alege pe cine vrei!” După acest moment, pentru a evita conflictele, indiferent ce spunea ea, dacă avea vreo părere diferită, nu spuneam nimic. Uneori, devenea de nesuportat să mă abțin, așa că mă ascundeam undeva și plângeam. Prin urmare, simțeam mereu că fusesem nedreptățită. Altă dată, liderul de grad mai înalt mi-a dat o sarcină de care să mă ocup și, după ce am terminat totul, m-am simțit destul de mulțumită. Am crezut că sora Wang mă va lăuda. În mod surprinzător, ea mi-a stricat dispoziția spunându-mi: „Chiar nu e calea corectă de a face asta.” Faptul acesta m-a iritat cu adevărat. M-am gândit: „Nici măcar nu ai aruncat o privire și-o respingi direct. Eși, într-adevăr, neprihănită de sine!” Amândouă am ținut la părerile noastre și niciuna din noi nu a fost dispusă să i se supună celeilalte. În cele din urmă, nici măcar nu mai ascultam comunicările cuvântului lui Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult simțeam că ea îmi îngreuna situația în mod intenționat. Am tolerat-o de nenumărate ori, dar ea tot m-a tratat astfel. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai nedreptățită. Prin urmare, am fost pe deplin lăsată în întuneric și am pierdut lucrarea Duhului Sfânt. De atunci, nu am mai fost dispusă să lucrez cu ea. Mi-am spus: „Nu îndrăznesc să o provoc pe sora aceasta, dar pot să o evit.” Deoarece nu eram dispusă să-mi realizez datoria cu această soră, mi-am folosit statura mică și incompetența drept scuză ca să-mi scriu scrisoarea de demisie. Nu la mult timp după aceea, când m-am întâlnit cu liderul de grad mai înalt, i-am povestit despre demisia mea. Atunci, ea mi-a comunicat principiile asumării responsabilității și ale demisionării, precum și grija și efortul imens pe care Dumnezeu le-a depus în mântuirea oamenilor. Totuși, inima mea încăpățânată nu voia să cedeze, iar eu eram hotărâtă să demisionez din funcția mea.

În dimineața următoare, după ce m-am dat jos din pat, nu m-am putut gândi la nimic. Chiar și când m-am rugat, nu am putut să-L simt pe Dumnezeu și m-am simțit moleșită când am citit cuvintele lui Dumnezeu. Mi-a fost teamă, am intrat în panică și m-am gândit că în mod sigur comportamentul meu Îl făcuse pe Dumnezeu să mă deteste. Așadar, am început să mă examinez. După ce m-am gândit la tot ce se întâmplase în timpul pe care mi-l petrecusem coordonându-mi și realizându-mi datoria împreună cu această soră, am fost în stare să văd că firea mea Îl făcuse pe Dumnezeu să mă deteste. Cuvântul lui Dumnezeu nu era prezent în comportamentul meu, iar eu nu Îl respectam deloc pe Dumnezeu. Pur și simplu, nu eram o persoană care accepta adevărul. Drept urmare, fusesem păcălită de Satana, renunțasem la responsabilitățile mele și-L trădasem pe Dumnezeu fără voie. După ce am devenit conștientă de acest lucru, m-am prosternat imediat înaintea lui Dumnezeu și m-am căit: „O, Dumnezeule Atotputernic, greșesc. Am crezut în Tine, dar nu am fost dispusă să-Ți experimentez lucrarea. Tu mi-ai aranjat mediul, iar eu nu am fost dispusă să-l accept; am vrut să evit mustrarea și judecata Ta. Purtarea mea Te-a rănit cu adevărat. O, Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că m-ai demascat în lucrarea Ta și mi-ai permis să înțeleg mai mult din firea mea satanică. Acum văd că statura mea este, cu adevărat, atât de mică. Nu mă descurc nici cu cele mai mici obstacole. Când se întâmplă orice lucru mărunt care nu-mi place, vreau să Te trădez. M-am lepădat de jurămintele pe care Ți le-am făcut. O, Dumnezeule, sunt pregătită să mă căiesc, să mă las deoparte și să mă coordonez sincer împreună cu sora. O, Dumnezeule, nu mai sunt dispusă să trăiesc sub controlul influenței Satanei sau să fiu constrânsă de firea mea coruptă. M-am hotărât să-mi retrag scrisoarea de demisie. Nu mai sunt dispusă să trăiesc pentru propriul renume, de data aceasta sunt dispusă să Te mulțumesc!” După rugăciune, am plâns și, curând după aceea, mi-am retras scrisoarea de demisie și-am rupt-o în bucăți pe loc. Când ne-am adunat în acea zi, câțiva dintre noi citeam împreună cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Reputațiile voastre au fost distruse, comportamentul vostru e depravat, modul vostru de a vorbi este josnic, iar viețile voastre sunt vrednice de dispreț; chiar și întreaga voastră umanitate s-a scufundat în josnicie. Sunteți înguști la minte față de ceilalți și vă ciondăniți din orice lucru mărunt. Vă certați din cauza reputațiilor și a statuturilor voastre, chiar până în punctul în care sunteți dispuși să coborâți în iad și în iazul de foc” („Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!” din Cuvântul Se arată în trup). „Oamenii nu cer mult de la ei înșiși, dar cer mult de la Dumnezeu. Ei Îi cer să le arate o deosebită bunătate și să fie răbdător și tolerant cu ei, să îi prețuiască, să le asigure cele necesare, să le zâmbească și să aibă grijă de ei în multe moduri. Ei se așteaptă ca El să nu fie deloc strict cu ei și să nu facă nimic care i-ar supăra chiar și vreun pic și sunt mulțumiți numai dacă le spune vorbe dulci zi de zi. Oamenii sunt atât de lipsiți de rațiune!” („Oamenii care au întotdeauna cerințe pentru Dumnezeu sunt cel mai puțin înțelegători” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvântul lui Dumnezeu îmi dăduse pe deplin în vileag toată urâțenia interioară. Numai atunci am putut să văd că firea mea satanică era atât de gravă. Aveam o natură atât de arogantă și de îngâmfată, încât mereu simțeam că sunt mai bună decât alți oameni. Nu eram câtuși de puțin conștientă de mine; nu mă cunoșteam pe dinăuntru și pe dinafara. Prin urmare, când coordonam cu sora, voiam mereu să dețin controlul și să fiu liderul. Îmi doream ca sora să mă urmeze în toate și să mă asculte. Voiam mereu să fiu capul. Când părerile surorii nu se potriveau cu ale mele, nu căutam adevărul ca să rezolv conflictul și să cădem de acord. Mai degrabă, îmi pierdeam cumpătul, mă purtam irascibil din cauză că-mi pierdusem renumele și aveam prejudecăți față de acea soră până în punctul în care îmi lăsam mânia să stea în calea lucrării mele. În plus, nu mă gândeam niciodată să iau inițiativa pentru a ne îmbunătăți relația și nici să-mi schimb atitudinea privind realizarea datoriei mele. Când lucram împreună, mă fandoseam mereu. Nu îmi ceream să mă schimb, refuzam cu dispreț să vorbesc sincer cu sora. Eram fixată pe defectele ei și-i ceream ei să se schimbe. Mă consideram stăpâna adevărului și-i vedeam pe ceilalți oameni ca fiind corupți. Pe parcursul lucrării pe care am coordonat-o împreună, nu m-am cunoscut. Când sora avea o atitudine rea sau când aveam opinii diferite, nu reflectam asupra mea și nici nu mă cunoșteam, dar, în schimb, aruncam toată vina asupra ei. Credeam că greșește, așa că am subestimat-o în inima mea și am discriminat-o până în punctul în care am tratat-o ca pe un dușman. Mi-am văzut firile corupte satanice – trufia și vanitatea, aroganța și cruzimea – și am văzut că mă port extrem de meschin, mi-am văzut comportamentul mărginit și mi-am dat seama că nu am nicio urmă din umanitatea sau rațiunea pe care ar trebui să le aibă o persoană normală. Eram cu adevărat irațională! Dumnezeu m-a înălțat și mi-a dat ocazia să-mi realizez datoria, dar eu nu m-am gândit să mă coordonez armonios cu sora și să ne facem bine datoriile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu mă implicam în muncă cinstită, unelteam împotriva ei și mă sfădeam cu ea din invidie toată ziua. Nu știam decât să mă plâng de propriile doleanțe și mă luptam fără încetare pentru reputația și vanitatea mea. Aveam vreo urmă de conștiință sau judecată? Eram o persoană care căuta adevărul? Dumnezeu ne cere să-I punem cuvântul în practică în viețile noastre și, totuși, eu eram ruptă de acesta în îndeplinirea datoriilor mele; nu căutam deloc adevărul, nu acceptam și nu ascultam niciodată sugestiile surorii mele, care erau conforme cu adevărul în munca noastră împreună de a ne realiza datoria. Ori de câte ori se întâmpla ceva, preluam conducerea și o făceam să mi se supună și să mă asculte. Nu eram pe calea antihristului? Nu mă îndreptam spre autodistrugere purtându-mă astfel? Doar atunci am putut să văd că purtarea mea avea legătură doar cu trupul și cu dorințele egoiste și că natura mea era prea egoistă și deplorabilă. Mulții mei ani de credință în Dumnezeu nu mi-au adus nimic real, iar în firea mea nu era nicio urmă de schimbare. Nu puteam să continuu astfel și am devenit dornică să caut adevărul și să mă schimb.

După aceea, am citit cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Dacă nu învățați unul de la celălalt, nu vă ajutați unii pe alții și nu vă compensați reciproc neajunsurile atunci când lucrați în biserici, atunci cum puteți învăța vreo lecție? Ori de câte ori întâmpinați ceva, ar trebui să aveți părtășie unul cu celălalt, astfel încât viața voastră să vă poată aduce beneficii. […] Trebuie să atingeți o cooperare armonioasă în scopul lucrării lui Dumnezeu, pentru folosul bisericii și pentru a vă îmboldi frații și surorile. Ar trebui să vă coordonați unul cu altul, corectându-l pe celălalt și ajungând la un rezultat mai bun al lucrării, astfel încât să vă pese de voia lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata cooperare și numai cei care se implică în ea vor câștiga adevărata intrare. […] Fiecare dintre voi, ca oameni care Îl slujesc pe Dumnezeu, trebuie să fie capabil să apere interesele bisericii în tot ceea ce face, în loc să se gândească pur și simplu la propriile interese. Este inacceptabil să acționați singuri, sabotându-vă mereu unul pe altul. Oamenii care se comportă astfel nu sunt potriviți să-L slujească pe Dumnezeu!” („Slujește așa cum au făcut-o israeliții” din Cuvântul Se arată în trup). Și se spunea într-o predică: „Nu există niciun rol și niciun delegat principal în slujirea în coordonare. Toți sunt egali, iar principiul este de a ajunge la un consens prin comunicarea despre adevăr. Acest lucru cere oamenilor să se supună unul altuia. Și anume, oricine vorbește corect și în conformitate cu adevărul ar trebui ascultat. Principiul este să te supui adevărului. Adevărul este autoritate și oricine poate comunica despre ceva în conformitate cu adevărul și poate vedea lucrurile cu acuratețe ar trebui să fie ascultat. Indiferent ce fac oamenii sau ce datorie îndeplinesc, supunerea față de adevărul este mereu principiul” („Sensul și explicația celor zece principii ale vieții bisericești stabilite de familia lui Dumnezeu” din Anale selectate din rânduielile de lucru ale Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic). Din predică și din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut calea de a practica și de a intra în slujirea în coordonare cu ceilalți. Adică, să fiu atentă la voia lui Dumnezeu și să protejez interesele familiei lui Dumnezeu în timp ce ne coordonăm și ne realizăm datoriile împreună. Indiferent de ceea ce fac oamenii sau de lucrarea pe care o fac, totul ar trebui făcut având ca principii supunerea față de adevăr și comunicarea adevărului pentru a ajunge la o înțelegere comună. Nu poți să fii atât de arogant și de îngâmfat încât să-ți menții propriile păreri și să-i faci pe alții să te asculte și nu poți să trădezi principiile adevărului pentru a-ți proteja relațiile interpersonale. Mai mult decât atât, nu poți pur și simplu să-ți urmezi caracterul pentru a crea independență; trebuie să renunți la tine și să iei inițiativa de a te nega, să înveți de la alții și să te revanșezi pentru propria slăbiciune ca să obții un parteneriat armonios. Doar atunci poți să ai binecuvântările și călăuzirea lui Dumnezeu în datoria ta, să obții rezultate mai bune în lucrarea bisericii și poate să beneficieze propria ta viață. Dimpotrivă, dacă ești arogant în timp ce lucrați împreună, dacă nu urmărești principiile adevărului, dar creezi o dictatură ca să-i controlezi pe ceilalți sau dacă acționezi singur și faci lucrurile cum dorești, atunci vei îndura disprețul lui Dumnezeu și vei cauza pierderi pentru lucrarea bisericii. Totuși, eu eram arogantă și voiam să am mereu ultimul cuvânt. Cum de nu știam că lucrarea în familia lui Dumnezeu nu era ceva ce putea să săvârșească o singură persoană? Niciun om nu are adevărul și toți au mult prea multe neajunsuri. Acțiunile unilaterale fac foarte posibilă producerea greșelilor. Numai prin munca în cooperare poate fi obținut mai mult din lucrarea Duhului Sfânt pentru a compensa neajunsurile noastre și a împiedica greșelile. Pe atunci, nu am putut să nu simt remușcare și autoînvinuire pentru firea mea satanică, expusă în aroganța și egoismul meu și în faptul că nu aveam niciun strop de considerație pentru voia lui Dumnezeu, cât și în acela că mă concentram numai să nu-mi pierd reputația și acționam impulsiv, până în punctul afișării unui comportament șocant și nepoliticos. Cred că am fost prea oarbă și nesăbuită și nu am înțeles semnficația intenției lui Dumnezeu de a-mi aranja un mediu ca să practic slujirea în coordonare – chiar până în punctul în care nu am încercat să învăț din punctele forte ale surorii mele pentru a compensapentru neajunsurile mele în timp ce-mi realizam datoria sau să învăț de ce aveam nevoie prin lucrul împreună. Drept urmare, lucrul acesta a provocat pierderi pentru lucrarea bisericii și mi-a întârziat propria creștere în viață. Astăzi, dacă nu ar fi fost mila lui Dumnezeu și luminarea cuvântului Său, nu aș fi fost în stare să renunț la mine și tot mi-aș fi dorit să mă asculte ceilalți. În final, cine știe ce catastrofă voi cauza? Înțelegând acest lucru, am luat o hotărâre: sunt dispusă să acționez potrivit cuvântului lui Dumnezeu, să lucrez armonios cu sora pentru lucrarea bisericii și pentru creșterea mea în viață și nu mă voi mai gândi la propriile interese.

După aceea, am fost sinceră cu sora mea parteneră în privința modului în care ajunsesem să mă cunosc, iar ea a fost sinceră cu mine în privința modului în care ajunsese să se cunoască. Datorită conversației noastre reale și sincere, prejudecățile pe care le aveam despre ea și distanța dintre noi au dispărut și amândouă am devenit dispuse să intrăm împreună în principiile slujirii în coordonare una cu cealaltă. După aceea, datoria noastră de a ne coordona una cu cealaltă a fost mult mai armonioasă. Când aveam păreri diferite, căutam adevărul și înțelegeam voia lui Dumnezeu rugându-ne Lui. Când ne vedeam reciproc neajunsurile, eram înțelegătoare și iertătoare; ne tratam cu dragoste una pe cealaltă. Pe neștiute, binecuvântările lui Dumnezeu au venit asupra noastră, iar lucrarea evanghelică a avut semnificativ mai mult roade decât în trecut. Acum, uram faptul că în trecut trăisem cu firea mea coruptă și că nu învățasem practic lecțiile din mediul pe care Dumnezeu îl aranjase pentru mine; uram chiar mai mult că nu căutasem adevărul și că Îi datorasem lui Dumnezeu prea mult. În cele din urmă, am experimentat gustul dulce al punerii adevărului în practică, am avut mai multă credință să-mi îndeplinesc datoriile și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, iar inima mea s-a umplut cu recunoștință față de Dumnezeu. Începând de acum, sunt dispusă să depun eforturi în și mai multe aspect ale adevărului, să caut să pătrund în realitatea cuvântului lui Dumnezeu, să acționez principial, să-mi realizez îndatoriile cum se cuvine și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Un mod minunat de a trăi

de Xunqiu, Japonia Când eram mică, părinții mei m-au învățat să nu fiu prea directă cu ceilalți și să nu tulbur apele, aceasta fiind o...

Lasă un răspuns