Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Urmați Mielul și cântați cântări noi

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

463 Dumnezeu a hotărât să te facă complet

Când va veni ziua în care oamenii vor fi desăvârșiți de către Dumnezeu și vor putea să se lase în voia Lui, și vor putea să I se supună complet lui Dumnezeu și să-și lase planurile și soarta în mâinile lui Dumnezeu, atunci cea de a doua parte a slavei lui Dumnezeu va fi pe deplin dobândită. Ceea ce înseamnă că atunci când lucrarea lui Dumnezeu concret va fi fost pe deplin desăvârșită, lucrarea Lui în China continentală se va încheia; cu alte cuvinte, atunci când cei care au fost predestinați și aleși de către Dumnezeu vor fi desăvârșiți, Dumnezeu va fi proslăvit. Dumnezeu a spus că El a adus cea de a doua parte a slavei Lui în Orient, totuși aceasta nu este vizibilă cu ochiul liber. Dumnezeu a adus lucrarea Lui în Orient: El a venit deja în Orient și aceasta este slava Lui. Azi, cu toate că lucrarea Lui nu a fost încă finalizată, deoarece Dumnezeu S-a hotărât să lucreze, va fi cu siguranță înfăptuită. Dumnezeu a decis că va desăvârși această lucrare în China și S-a decis să vă facă compleți. Astfel, El nu vă lasă nicio cale de scăpare – El v-a cucerit deja inimile, iar tu trebuie să mergi mai departe fie că vrei sau nu, și atunci când ești câștigat de Dumnezeu, Dumnezeu este proslăvit.

Adaptare după „O scurtă discuție despre „Împărăția milenară a sosit” din Cuvântul Se arată în trup

Anterior:Ai intrat pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu?

Următorul:Viața în Împărăție este mai frumoasă

Conținuturi Similare