Cuvântări ale lui Hristos la început Capitolul 42

Mărețe sunt faptele lui Dumnezeu Atotputernic! Cât de minunate! Cât de nemaipomenite! Cele șapte trâmbițe sună, cele șapte tunete se răspândesc, iar cele șapte vase sunt vărsate – acestea vor fi dezvăluite public numaidecât, și nu poate exista nicio îndoială. Dragostea lui Dumnezeu vine în fiecare zi la noi. Numai Dumnezeu Atotputernic ne poate mântui; că înfruntăm nenorociri sau primim binecuvântări depinde numai de El, iar noi, ființele umane, nu avem cum să decidem asta. Cei care se oferă cu toată inima sigur vor primi multe binecuvântări, în timp ce aceia care caută să-și păstreze viața doar și-o vor pierde; toate lucrurile și toate problemele se află în mâinile lui Dumnezeu Atotputernic. Nu-ți mai opri pașii. Peste cer și pământ vine o schimbare uriașă de care omul nu are cum să se ascundă. Nu va avea altă alegere, decât să se tânguiască în dureri amare. Urmează lucrarea pe care o face astăzi Duhul Sfânt. În sinea ta, ar trebui să-ți fie clară etapa spre care a avansat lucrarea Lui, fără să mai fie nevoie să-ți amintească alții. Întoarce-te acum, cât poți de des, în prezența lui Dumnezeu Atotputernic. Cere-I totul. El cu siguranță te va lumina lăuntric și, în momente cruciale, te va proteja. Nu te teme! Întreaga ta ființă Îi aparține deja întru totul. Cu protecția și grija Lui, de ce anume ai putea să te temi? Astăzi, împlinirea voii lui Dumnezeu este aproape, iar cine este fricos are doar de pierdut. Ceea ce îți spun Eu este adevărul. Deschide-ți ochii spirituali: cerul se poate schimba într-o clipă, dar există ceva de care să te temi? Cu cea mai ușoară mișcare a mâinii Sale, cerul și pământul sunt distruse imediat. Ce rost are ca omul să se îngrijoreze? Oare nu totul este în mâinile lui Dumnezeu? Dacă El poruncește cerului și pământului să se schimbe, atunci se vor schimba. Dacă El spune că vom fi făcuți compleți, atunci vom fi făcuți compleți. Omul nu ar trebui să se îngrijoreze, ci ar trebui să acționeze liniștit. Totuși, pe cât de mult posibil, trebuie să iei aminte și să fii atent. Cerul se poate schimba într-o clipă! Oricât de larg și-ar putea omul deschide ochii goi, nu va putea să vadă prea multe. Fii atent acum! Voia lui Dumnezeu s-a împlinit, proiectul Său a fost finalizat, planul Său a reușit, iar toți fiii Lui au ajuns la tronul Său. Împreună cu Dumnezeu Atotputernic, vin să judece toate națiunile și toate popoarele. Aceia care au prigonit Biserica și i-au rănit pe fiii lui Dumnezeu cu siguranță vor fi pedepsiți aspru! Pe aceia care se dăruiesc sincer lui Dumnezeu și susțin totul, El cu siguranță îi va iubi pentru totdeauna, fără să Se schimbe vreodată!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp