Esențial privind auto-reflecția și cunoaștere de sine este următorul lucru: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface voia lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii – cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți și cu atât merită mai mult să intri în profunzimea lor pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce lucruri din tine nu pot satisface voia lui Dumnezeu. Să-l luăm ca exemplu pe Pavel. Pavel era deosebit de învățat și a suferit foarte mult în lucrarea sa de predicare. Era deosebit de adorat de către mulți. Drept urmare, după ce a săvârșit multă lucrare, a presupus că, pentru el, va fi pusă deoparte o coroană. Lucrul acesta l-a determinat să meargă din ce în ce mai departe pe calea greșită, până când, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pavel nu s-a concentrat pe căutarea adevărului din cuvintele Domnului Isus; nu a crezut decât în propriile noțiuni și închipuiri. El a crezut că, atât timp cât va face câteva lucruri bune și va da dovadă de un comportament bun, va fi lăudat și răsplătit de Dumnezeu. Până la urmă, propriile noțiuni și închipuiri i-au orbit duhul și i-au acoperit adevăratul chip. Totuși, oamenii nu știau acest lucru și, fără ca faptul acesta să fie scos la lumină de către Dumnezeu, ei au continuat să-l considere pe Pavel un standard pe care să-l atingă, un exemplu după care să trăiască, și l-au privit ca pe cineva căruia tânjeau să i se asemene, ca pe obiectul căutării lor și ca pe o persoană pe care să o imite. Această poveste despre Pavel servește drept avertisment pentru fiecare persoană care crede în Dumnezeu, și anume că, ori de câte ori simțim că ne-am descurcat deosebit de bine sau credem că suntem deosebit de înzestrați într-o anumită privință ori credem că nu trebuie să ne schimbăm sau să fim tratați într-o anumită privință, ar trebui să ne străduim să medităm și să ne cunoaștem mai bine în acea privință; acest fapt este crucial. Lucrul acesta se întâmplă pentru că în mod sigur nu ai dezgropat acele aspecte ale sinelui tău care crezi că sunt bune, nu le-ai acordat atenție și nu le-ai analizat amănunțit pentru a vedea dacă într-adevăr conțin ceva care se împotrivește lui Dumnezeu. De exemplu, sunt oameni care se cred foarte buni la inimă. Nu îi urăsc sau rănesc niciodată pe ceilalți și întotdeauna dau o mână de ajutor fraților sau surorilor a căror familie se află în dificultate, ca nu cumva problema lor să rămână nerezolvată; au multă bunăvoință și fac tot ce le stă în putere să îi ajute pe toți. Care este rezultatul unui asemenea ajutor? Își ignoră propria viață și, totuși, sunt foarte mulțumiți de ei înșiși și extrem de satisfăcuți de tot ce au făcut. În plus, se mândresc mult cu asta, crezând că tot ceea ce au făcut este cu siguranță suficient ca să mulțumească voia lui Dumnezeu și că sunt adevărați credincioși în Dumnezeu. Își consideră bunătatea naturală ca pe ceva de valorificat și, imediat ce o văd astfel, inevitabil ajung să creadă că aceasta este adevărul. În realitate, tot ce fac ei este un bine omenesc. Ei nu au căutat adevărul câtuși de puțin, iar toate faptele lor sunt în van, deoarece le fac în fața oamenilor și nu înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin practică potrivit cerințelor lui Dumnezeu și adevărului. Niciunul dintre aceste lucruri pe care le fac nu reprezintă practicarea adevărului și niciunul nu este practicarea cuvintelor lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin Îi respectă voia; mai degrabă, ei folosesc bunătatea umană și buna conduită ca să îi ajute pe ceilalți. Pe scurt, ei nu caută voia lui Dumnezeu în ceea ce fac și nici nu se poartă în conformitate cu cerințele Lui. Așadar, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, comportamentul bun al omului este condamnat și nu merită să Și-l aducă aminte.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”