607 Minimul necesar pentru a fi cineva care-L slujește pe Dumnezeu

1 De la începutul lucrării Sale în întregul univers, Dumnezeu i-a predestinat pe mulți oameni să Îl slujească, incluzând oameni din fiecare pătură socială. Scopul Lui este de a-Și împlini propria voie și de a Se asigura că lucrarea Sa pe pământ este îndeplinită fără piedici. Acesta este scopul pentru care Dumnezeu alege oamenii să Îi slujească. Fiecare persoană care Îl slujește pe Dumnezeu trebuie să înțeleagă această voie a lui Dumnezeu. Prin această lucrare a Sa, oamenii sunt mult mai capabili să vadă înțelepciunea și omnipotența lui Dumnezeu și principiile lucrării Sale pe pământ.

2 Dumnezeu actualmente vine pe pământ să Își facă lucrarea, intrând în contact cu oamenii, pentru ca aceștia să Îi poată cunoaște faptele cu mai multă claritate. Astăzi, acest grup al vostru este binecuvântat să Îl slujească pe Dumnezeul concret. Aceasta este o binecuvântare nemăsurată pentru voi. Pe drept cuvânt, Dumnezeu vă ridică. Când alege pe un om să Îl slujească, Dumnezeu are întotdeauna principiile Sale. A-L sluji pe Dumnezeu nu este defel, după cum își imaginează lumea, pur și simplu o chestiune de entuziasm. Astăzi vedeți că oricine Îl slujește pe Dumnezeu în prezența Sa, face astfel deoarece are călăuzirea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt și deoarece este o persoană care caută adevărul. Acestea sunt condițiile minime pe care toți cei care Îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să le îndeplinească.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujirea religioasă trebuie curățită”

Anterior: 606 Dumnezeu folosește natura omului pentru a-l măsura

Înainte: 608 Cum să slujești în armonie cu voia lui Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger