Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cartea deschisă de Miel

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Diferența dintre lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat și datoria omului

Trebuie să ajungeți să cunoașteți viziunea Lui Dumnezeu și să înţelegeţi direcția generală a lucrării Sale. Aceasta este intrarea în maniera pozitivă. Odată ce stăpânești precis adevărurile viziunii, pătrunderea ta va fi asigurată; indiferent de modul în care se schimbă lucrarea Sa, vei rămâne de neclintit în inima ta, vei avea o imagine clară asupra viziunii și vei avea un țel pentru pătrunderea și căutarea ta. Într-o astfel de manieră, toată experiența și cunoștințele acumulate în tine se vor adânci și vor deveni mai rafinate. Odată ce ai înțeles în totalitate imaginea de ansamblu, nu vei avea parte de eșecuri în viața ta și nu te vei pierde. Dacă nu ajungi să cunoști acești pași ai lucrării, vei avea de pierdut la fiecare pas. Nu poți face cale întoarsă în doar câteva zile și nu vei fi capabil să apuci pe calea cea bună nici chiar în câteva săptămâni. Acest aspect nu te trage înapoi? Sunt multe căi de pătrundere pozitive și astfel de practici pe care trebuie să le stăpâniți și deci trebuie, de asemenea, să înțelegi mai multe puncte legate de viziunea lucrării Sale, cum ar fi semnificația lucrării Sale de cucerire, calea de a deveni desăvârșit în viitor, ceea ce trebuie obținut prin experiența încercărilor și tribulațiilor, semnificația judecării și mustrării, principiile lucrării Duhului Sfânt, și principiile desăvârşirii și ale cuceririi. Acestea sunt toate adevăruri ale viziunii. Restul sunt cele trei etape ale lucrării Epocii Legii, Epocii Harului și Epocii Împărăției, precum și mărturii viitoare. Şi acestea sunt adevăruri care au legătură cu viziunea și sunt cele mai fundamentale, cât și cele mai importante. În prezent, există prea multe lucruri pe care ar trebui să le accesați și să le practicați, care acum sunt mai stratificate și mai detaliate. Dacă nu cunoști aceste adevăruri, înseamnă că nu ai pătruns încă. De cele mai multe ori, cunoștințele omului despre adevăr sunt prea superficiale; omul nu este capabil să pună în practică anumite adevăruri de bază și nu știe cum să trateze nici măcar lucruri triviale. Motivul pentru care omul nu este capabil să practice adevărul este din cauza firii sale rebele și deoarece cunoștințele sale despre lucrarea de astăzi sunt prea superficiale și unilaterale. Astfel, pentru om nu este o sarcină uşoară să fie făcut desăvârşit. Răzvrătirea ta este prea mare și păstrezi prea multe din vechea ta identitate; nu ești capabil să stai de partea adevărului și nu ești capabil să practici nici cele mai evidente adevăruri. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți și sunt cei care nu au fost cuceriți. Dacă pătrunderea ta nu este detaliată și nu are nici obiective, creșterea ta va fi lentă. Dacă pătrunderea ta nu conține nici cel mai mic element real, atunci căutarea ta va fi în van. Dacă nu cunoști esenţa adevărului, vei rămâne neschimbat. Creșterea în viața omului și schimbările în firea sa sunt toate obținute prin pătrunderea în realitate și, mai mult, prin pătrunderea în experiențe detaliate. Dacă ai multe experiențe detaliate pe parcursul intrării tale și multe cunoștințe concrete și intrare, firea ta se va schimba rapid. Chiar dacă în prezent nu ești foarte luminat în practică, trebuie cel puțin să fii luminat în legătură cu viziunea lucrării. În caz contrar, vei fi incapabil de a pătrunde și nu vei putea face acest lucru dacă nu ai mai întâi cunoștințe legate de adevăr. Numai dacă Duhul Sfânt te luminează în experiența ta, vei obține o înțelegere mai profundă a adevărului și vei intra mai adânc. Trebuie să ajungeți să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu.

La început, după facerea omenirii, israeliții au fost cei care au slujit drept fundament al lucrării și întregul Israel a constituit temelia lucrării lui Iahve pe pământ. Lucrarea lui Iahve a fost pentru a-l călăuzi şi păstori în mod direct pe om prin stabilirea legilor astfel încât omul să poată duce o viață normală și să-L divinizeze pe Iahve într-o manieră normală pe pământ. În Epoca Legii, Dumnezeu era Cel care nu putea fi nici văzut, nici atins de către om. El doar îi conducea pe oamenii care au fost primii corupți de Satana și era acolo pentru a-i învăţa și păstori pe acești oameni, astfel încât cuvintele rostite de El erau doar despre regulamente, hotărâri și cunoștințe generale legate de trăirea vieții ca om și nicidecum despre adevăruri care furnizează viață omului. Israeliții de sub comanda Lui nu erau aceia profund corupți de Satana. Lucrarea legii făcute de El a fost doar prima etapă în lucrarea mântuirii, chiar începutul lucrării de mântuire și, practic, nu avea nimic de-a face cu schimbările firii vieții omului. De aceea, la începutul lucrării de mântuire, El nu a fost nevoit să Se întrupeze pentru lucrarea Sa în Israel. Din acest motiv a avut nevoie de un mijloc, adică, de o unealtă, prin care să intre în contact cu omul. Astfel, s-au ridicat printre fiinţele create aceia care au vorbit și au lucrat în numele lui Iahve și, în acest fel, fiii omului și profeții au ajuns să lucreze printre oameni. Fiii omului au lucrat printre oameni în numele lui Iahve. A fi numit astfel de către El înseamnă că astfel de oameni au stabilit legile în numele lui Iahve și că erau, de asemenea, preoți în poporul lui Israel; astfel de oameni erau preoți asupra cărora se veghea atent, protejați de Iahve și prelucraţi în spiritul lui Iahve; erau lideri în rândul poporului și Îl serveau în mod direct pe Iahve. Profeții, în schimb, erau cei hărăziţi să vorbească tututor popoarelor și triburilor din toate ţinuturile în numele lui Iahve. Erau, de asemenea, cei care profețeau lucrarea lui Iahve. Fie ei fii ai oamenilor sau profeți, toți au fost crescuți de Duhul lui Iahve Însuși și aveau lucrarea lui Iahve în ei. Printre oameni, ei erau aceia care Îl reprezentau pe Iahve în mod direct; ei lucrau doar pentru că au fost crescuți de Iahve și nu pentru că erau trupul în care Duhul Sfânt Însuși era întrupat. Prin urmare, deși au vorbit în mod similar și au lucrat în numele lui Dumnezeu, acești fii ai omului și profeți din Epoca Legii nu erau trupul Dumnezeului întrupat. Acest fapt a fost exact contrar în Epoca Harului și în ultima etapă, deoarece atât lucrarea de mântuire cât şi cea de judecată a omului au fost făcute de Însuși Dumnezeul întrupat, prin urmare nemaifiind nevoie să ridice din nou profeții și pe fiii omului ca să lucreze în numele Lui. În ochii omului, nu sunt diferențe substanțiale între esenţa și mijloacele lucrării lor. Şi, tocmai din acest motiv, omul confundă mereu lucrarea Dumnezeului întrupat cu cea a profeților și a fiilor omului. Arătarea Dumnezeului întrupat a fost, de fapt, aceeași cu cea a profeților și a fiilor omului. Iar Dumnezeul întrupat era chiar mai obişnuit și mai real decât profeții. Prin urmare, omul este complet incapabil să-i deosebească. Omul se concentrează exclusiv asupra aparențelor, pe deplin inconştient că există o diferență substanțială, deşi ambii lucrează şi vorbesc. Deoarece capacitatea omului de discernământ este prea modestă, omul nu este capabil de a discerne chestiuni elementare și este și mai puțin capabil să discearnă ceva atât de complex. Cuvintele și lucrarea profeților și ale celor folosiți de Duhul Sfânt înfăptuiau toate îndatorirea omului, îndeplinindu-i funcţia în calitate de ființă creată şi făcând ceea ce omul ar trebui să facă. Cu toate acestea, cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat erau pentru a îndeplini lucrarea de slujire. Deși forma Sa exterioară era cea a unei fiinţe create, lucrarea Sa nu era pentru a-I îndeplini funcţia, ci lucrarea Sa de slujire. Termenul „datorie” este utilizat cu privire la fiinţele create, în timp ce „lucrarea de slujire” este utilizat cu privire la trupul Dumnezeului întrupat. Este o diferență esențială între cele două, ele nefiind interschimbabile. Lucrarea omului constă doar în îndeplinirea datoriei sale, în timp ce lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea și împlinirea lucrării Sale de slujire. Prin urmare, deși mulți apostoli au fost folosiți de Duhul Sfânt și mulți profeți au fost plini de Duh Sfânt, lucrarea și cuvintele lor erau doar pentru împlinirea datoriei lor în calitate de fiinţe create. Chiar dacă profețiile lor ar putea fi mai importante decât modul de viață despre care a vorbit Dumnezeul întrupat și chiar dacă umanitatea lor a fost mai transcendentă decât cea a Dumnezeului întrupat, ei tot își îndeplineau doar datoria lor și nu-și împlineau lucrarea lor de slujire. Datoria omului se referă la funcţia omului și este ceva realizabil pentru om. Cu toate acestea, lucrarea de slujire îndeplinită de Dumnezeul întrupat are legătură cu gestionarea Sa și acest lucru este irealizabil pentru om. Dacă Dumnezeul întrupat vorbeşte, lucrează sau face minuni, întreprinde o lucrare măreață în cadrul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi întreprinsă de om, în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-şi împlini datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică, dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar fi pierdut, la fel s-ar pierde atunci și datoria unei fiinţe create. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce omul, prin întreprinderea îndatoririi sale, își îndeplinește propriile obligații de-a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerat în niciun caz ca împlinind lucrarea cuiva de mântuire. Pentru esența inerentă a lui Dumnezeu, adică, a Duhului Său, lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care poartă înfățișarea exterioară a unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire și tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în el în cadrul gestionării Lui și sub conducerea Lui.

De fapt, omul care îşi face datoria, săvârşeşte tot ceea ce este inerent omului, adică ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul slujirii sale sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul experienței judecării sale; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de frica defectelor care pot exista în slujire sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă omul nu poate exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce este posibil în mod inerent pentru el și, în schimb, se prostește și face totul mecanic, atunci el a pierdut rolul pe care ar trebui să-l aibă o ființă creată. Un astfel de om este considerat o entitate mediocră și o risipă inutilă de spațiu; cum poate unul ca acesta să fie demn de a purta titlul de ființă creată? Nu sunt ei entități ale depravării care strălucesc în exterior, dar sunt putrede în interior? Dacă un om îşi spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială el nu este Dumnezeu, deoarece nu are esenţa lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în el. Dacă omul pierde ceea ce este realizabil în mod inerent, nu mai poate fi considerat om și nu mai este vrednic de statutul de ființă creată sau să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I slujească. În plus, nu este vrednic să primească harul lui Dumnezeu sau să fie vegheat, protejat și desăvârșit de Dumnezeu. Mulți care au pierdut încrederea lui Dumnezeu ajung să piardă harul lui Dumnezeu. Nu doar că nu-și detestă fărădelegile, ci răspândesc cu obrăznicie ideea că modul lui Dumnezeu este incorect. Și acei răzvrătiţi chiar neagă existența lui Dumnezeu; cum poate un astfel de om, cu o astfel de răzvrătire să aibă privilegiul de a se bucura de harul lui Dumnezeu? Oameni care nu și-au îndeplinit îndatorirea s-au răzvrătit foarte tare împotriva lui Dumnezeu și, deși Îi sunt foarte îndatorați își pierd mințile și-L critică pe Dumnezeu că nu are dreptate. Cum ar putea astfel de oameni să fie vrednici de a fi desăvârșiți? Nu este oare acesta preludiul eliminării și pedepsirii? Un om care nu-și face datoria față de Dumnezeu este deja vinovat de cele mai atroce nelegiuiri, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea omul are obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și de a se compara cu El. Ce folos este în a desăvârși un astfel de om? Dacă omul nu reuşeşte să îşi facă datoria, ar trebui să simtă vinovăția și îndatorarea; ar trebui să-și disprețuiască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și statutul corupt și, mai mult decât atât, ar trebui să-și sacrifice viața și sângele pentru Dumnezeu. Doar atunci este o ființă creată care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu și doar un astfel de om este vrednic de a se bucura de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și de a fi desăvârșit de către El. Cât despre cei mai mulți dintre voi? Cum Îl tratați pe Dumnezeul care trăiește printre voi? Cum v-ați făcut datoria înaintea Lui? Ați îndeplinit tot ceea ce ați fost chemați să îndepliniți, chiar și cu prețul vieții voastre? Ce ați sacrificat? Nu ați primit multe din partea Mea? Puteți face diferența? Cât de loiali Îmi sunteți? Cum Mi-ați slujit? Și cum rămâne cu tot ce v-am acordat și am făcut pentru voi? Ați luat în calcul toate acestea? Ați judecat și comparat cu toţii acest aspect cu puțina conștiință care v-a mai rămas? Cum ar putea cuvintele și acțiunile voastre să aibă valoare? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? Nu am altă alternativă și cu toate că v-am fost devotat din toată inima, nutriți îndoieli păcătoase în legătură cu Mine și sunteți fără tragere de inimă. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre, singurul vostru rol. Nu e așa? Nu știți că nu ați îndeplinit deloc datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu știți cu exactitate ce este ceea ce exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți mila și harul bogat al Lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de simpli ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de nulități mediocre, nu sunt deloc vrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și suferințele interminabile vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, grupul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viață minunată în Împărăție nu va avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și e o consecință a propriilor voastre fapte! Nu doar că acei oameni nechibzuiţi și aroganți nu au dat ce au avut ei mai bun sau nu şi-au făcut datoria, ci în schimb își întind mâinile cerând harul, ca şi când merită ceea ce ei cer. Și, dacă nu reușesc să obțină ceea ce cer, devin și mai necredincioși. Cum pot fi considerați astfel de oameni a fi rezonabili? Sunteți de speță joasă și lipsiți de rațiune, complet incapabili de a vă îndeplini datoria pe care ar trebui să o îndepliniți pe parcursul lucrării de gestionare. Valoarea voastră a scăzut deja vertiginos. Eșecul vostru de a Mă răsplăti pentru că v-am făcut o astfel de favoare este deja un act extrem de răzvrătire, suficient pentru a vă condamna și demonstra lașitatea, incompetența, josnicia și nevrednicia voastră. Cum aţi mai putea să fiţi vrednici să vă întindeți încă mâinile? Nu sunteți în stare să fiți de cel mai mic ajutor lucrării Mele, incapabili de a vă asuma credința și incapabili de a-Mi fi martori. Acestea sunt deja greșelile și eșecurile voastre, şi totuşi Mă atacați în schimb pe Mine, răspândiți lucruri false despre Mine și vă plângeți că sunt nedrept. În aceasta constă loialitatea voastră? În aceasta constă dragostea voastră? Ce altă lucrare mai puteți întreprinde în afară de aceasta? Cum ați contribuit la toată lucrarea care a fost întreprinsă? Cât ați investit? Este deja un act de mare milă faptul că nu vă învinovăţesc de nimic, totuși Îmi oferiți în mod nerușinat justificări și vă plângeți de Mine în privat. Aveți măcar cea mai mică urmă de umanitate? Deși datoria omului este viciată de mintea omului și noțiunile sale, trebuie să îți faci datoria și să te dedici credinței tale. Mizeriile din lucrarea omului sunt o problemă a calibrului său, în timp ce, dacă omul nu-și face datoria, acest lucru îi arată răzvrătirea. Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul ar trebui să îndeplinească; reprezintă îndatorirea sa obligatorie și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. Un om care este binecuvântat se bucură de bunătate după ce a devenit desăvârșit după judecată. Un om care este blestemat primește o pedeapsă când firea sa rămâne neschimbată în urma mustrării și judecării, adică, nu a fost desăvârșit. Ca ființă creată, omul ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce ar trebui să facă și ceea ce poate, indiferent dacă va fi binecuvântat sau blestemat. Aceasta este întocmai condiția elementară a omului, ca unul care-L caută pe Dumnezeu. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi doar din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: dacă omul este capabil să-și facă datoria, înseamnă că săvârşeşte ceea ce ar trebui să săvârşească. Dacă omul nu este capabil să-și facă datoria, acest fapt arată răzvrătirea omului. Întotdeauna, prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces își demonstrează loialitatea. Astfel, cu cât eşti mai capabil să-ţi faci datoria, cu atât mai multe adevăruri vei primi și expresia ta va deveni, de asemenea, mai reală. Cei care doar își îndeplinesc în mod mecanic îndatoririle și nu caută adevărul, vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc îndatoririle în practicarea adevărului și nu practică adevărul în împlinirea îndatoririlor lor. Astfel de oameni sunt aceia care rămân neschimbați și care vor fi blestemați. Expresiile lor nu sunt doar impure, ci ceea ce exprimă acestea nu e nimic altceva decât răutate.

În Epoca Harului, Isus a grăit de asemenea mult și a făcut multe lucrări. Cum a fost El diferit față de Isaia? Cum a fost El diferit față de Daniel? A fost El un profet? De ce se spune că este Hristos? Care sunt diferențele dintre ei? Toţi erau doar oameni care grăiau cuvinte și cuvintele lor păreau a fi pentru om mai mult sau mai puțin la fel. Toți au grăit și au făcut lucrări. Profeții Vechiului Testament au profețit și, în mod similar, putea și Isus. De ce este oare așa? În acest caz, natura lucrării reflectă această distincție. Pentru a discerne această chestiune, nu poți lua în calcul natura trupului și nu ar trebui să iei în calcul profunzimea sau superficialitatea cuvintelor cuiva. Întotdeauna trebuie să iei în calcul în primul rând lucrarea sa și efectele pe care le atinge lucrarea sa în om. Profețiile rostite de Isaia la timpul lor nu au alimentat viața omului și mesajele primite de cei precum Daniel erau pur și simplu profeții, și nu modul de viață. Dacă nu ar fi fost revelația directă a lui Iahve, nimeni nu ar fi putut îndeplini acea lucrare, deoarece este inaccesibilă muritorilor. Şi Isus a grăit mult, dar astfel de cuvinte reprezentau modul de viață în care omul putea găsi o cale de urmat. Cu alte cuvinte, în primul rând, El a putut oferi viață omului, deoarece Isus este viața; în al doilea rând, El a putut inversa deviațiile omului; în al treilea rând, lucrarea Sa a putut să o succeadă pe cea a lui Iahve cu scopul de-a continua epoca; în al patrulea rând, El a putut sesiza nevoile interioare ale omului și înțelege ce-i lipsește omului; în al cincilea rând, El a putut inaugura o epocă nouă și să o încheie pe cea veche. Din acest motiv Se numește Dumnezeu și Hristos; nu este diferit doar de Isaia, ci și de toți ceilalți profeți. Luați-l pe Isaia drept reper de comparație pentru lucrarea profeților. În primul rând, nu putea oferi viață omului; în al doilea rând, nu putea inaugura o epocă nouă. Lucra sub conducerea lui Iahve și nu pentru a inaugura o epocă nouă. În al treilea rând, lucrurile despre care vorbea erau peste puterea lui de înţelegere. Primea revelații direct de la Duhul lui Dumnezeu și alții nu le înțelegeau, nici măcar după ce le ascultau. Aceste puține lucruri sunt suficiente în sine pentru a demonstra că nu erau mai mult decât niște profeții cuvintele lui, nimic mai mult decât un aspect al lucrării făcute în locul lui Iahve. În orice caz, nu putea să-L reprezinte pe Iahve în totalitate. A fost un rob al lui Iahve, un instrument în lucrarea Lui. Doar lucra în Epoca Legii și în cadrul scopului lucrării lui Iahve; nu a lucrat dincolo de Epoca Legii. Lucrarea lui Isus, dimpotrivă, era diferită. El a depășit sfera lucrării lui Iahve; a întreprins-o ca Dumnezeul întrupat și a suferit răstignirea pentru a mântui toată omenirea. Cu alte cuvinte, a făcut o lucrare nouă, în afara celei făcute de Iahve. Aceasta a fost introducerea unei epoci noi. Alt aspect e faptul că El putea vorbi despre ceea ce omul nu putea dobândi. Lucrarea Sa era o lucrare în cadrul gestionării lui Dumnezeu și cuprindea întreaga umanitate. Nu Și-a făcut lucrarea doar într-un număr limitat de oameni, nici nu urma lucrarea Lui să conducă un număr limitat de oameni. Cât despre modul în care Dumnezeu S-a întrupat ca să devină om, cum Duhul Sfânt a transmis revelațiile în acel timp și cum Se pogora Duhul asupra unui om ca să lucreze, acestea sunt chestiuni pe care omul nu le poate vedea sau atinge. Este absolut imposibil ca aceste adevăruri să servească drept dovadă că El este Dumnezeul întrupat. Ca atare, se poate face distincție doar cu privire la cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, care sunt tangibile omului. Doar acest aspect este real. Aceasta se datorează faptului că nu îți sunt vizibile chestiuni ale Duhului și sunt cunoscute în mod clar doar de Dumnezeu Însuși și nici chiar forma întrupată a lui Dumnezeu nu știe totul; poţi doar să verifici dacă El este Dumnezeu[a] din lucrarea făcută de El. În primul rând, se poate observa, din lucrarea Sa, că este capabil să deschidă o nouă eră; în al doilea rând, este capabil să ofere viață omului și să-i arate calea de urmat. Aceasta este suficient pentru stabilirea faptului că este Dumnezeu. Cel puțin, lucrarea pe care o face El poate reprezenta în totalitate Duhul lui Dumnezeu și, dintr-o astfel de lucrare, se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu este cu El. Deoarece lucrarea Dumnezeului întrupat a fost făcută îndeosebi pentru a inaugura o nouă epocă, a dirija o lucrare nouă și a oferi noi circumstanțe, aceste puține condiții sunt suficiente ca atare pentru a stabili că El este Însuși Dumnezeu. Aşadar, aceasta Îl deosebeşte pe El de Isaia, Daniel și ceilalți mari profeți. Isaia, Daniel și ceilalți făceau toți parte dintr-o clasă de oameni foarte educați și culți; erau oameni extraordinari sub conducerea lui Iahve. Şi Dumnezul întrupat era informat și nu avea lipsuri intelectuale, dar umanitatea Sa era în mod particular normală. Era un om obişnuit și cu ochiul liber nu se putea discerne nicio umanitate specială legată de persoana Lui sau detecta în umanitatea Lui nimic ce să nu aibă alții. Nu era deloc supranatural sau unic și nu avea nicio educație, cunoștințe sau teorii elevate. Viața despre care vorbea și calea pe care o urma nu erau obținute prin teorie, prin cunoștințe, prin experiențe de viață sau prin educația din familie. Mai degrabă, era lucrarea directă a Duhului și a trupului încarnat. Deoarece omul are noțiuni bogate despre Dumnezeu și, mai ales deoarece aceste noțiuni sunt alcătuite din prea multe elemente imprecise și supranaturale, în ochii omului, un Dumnezeu comun cu slăbiciuni omenești, care nu poate face semne și minuni, în mod cert nu este Dumnezeu. Nu sunt acestea noțiunile eronate ale omului? Dacă trupul Dumnezeului întrupat nu era al unui om normal, atunci cum s-ar putea afirma că El S-a întrupat? A avea trup înseamnă a fi un om obișnuit, normal; dacă El ar fi fost o ființă transcendentă, atunci nu ar fi fost trupesc. Pentru a dovedi că este trupesc, Dumnezeul întrupat trebuia să aibă un trup normal. Acest lucru a fost pur și simplu pentru a completa semnificația întrupării. Totuși, nu a fost la fel în cazul profeților și al fiilor oamenilor. Erau oameni înzestrați și folosiți de către Duhul Sfânt; în ochii omului, umanitatea lor era deosebit de extraordinară și au săvârșit multe acte care au depășit limitele umanității normale. Din acest motiv, omul i-a socotit drept Dumnezeu. Acum trebuie ca toți să înțelegeți aceasta în mod clar, deoarece a fost problema cea mai uşor confundată de către toți oamenii din epocile trecute. În plus, întruparea este cel mai misterios lucru și Dumnezeu întrupat este cel mai greu lucru de acceptat pentru om. Ceea ce spun favorizează împlinirea rolului tău și a înțelegerii tale privind misterul întrupării. Acestea toate au legătură cu gestionarea lui Dumnezeu, cu viziunea Sa. Înţelegerea acestor lucruri va fi mai benefică în dobândirea cunoștințelor legate de viziune, adică, de lucrarea de gestionare. În acest fel, de asemenea vei dobândi o înțelegere sporită a datoriei pe care diferite tipuri de oameni ar trebui să o îndeplinească. Deși aceste cuvinte nu vă arată în mod direct calea, vă sunt totuși de mare ajutor pentru intrarea voastră deoarece, în prezent, viețile voastre sunt extrem de lipsite de viziune și acest fapt va deveni un obstacol semnificativ ce vă va îngrădi intrarea. Dacă nu ați fost capabili să pătrundeți aceste chestiuni, atunci nicio motivație nu vă va grăbi intrarea. Și cum poate o astfel de căutare să vă permită să vă îndepliniți cel mai bine datoria?

Note de subsol:

a. Textul original omite „dacă El este Dumnezeu.”

Anterior:Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi

Următorul:Dumnezeu este Domnul întregii creații

S-ar putea să vă placă și