Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Judecata începe de la Casa lui Dumnezeu

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatul lucrării Sale

Mai întâi, să cântăm un imn: „Imnul împărăției (I), Împărăția s-a pogorât asupra lumii.”

Acompaniament: Oamenii pe Dumnezeu Îl aclamă, oamenii pe Dumnezeu Îl slăvesc, toate gurile numele singurului Dumnezeu adevărat rostesc. Împărăția se pogoară peste lume.

I. Oamenii pe Dumnezeu Îl aclamă, oamenii pe Dumnezeu Îl slăvesc, toate gurile numele singurului Dumnezeu adevărat rostesc, faptele lui Dumnezeu toți oamenii ridică ochii și le privesc. Împărăția se pogoară peste lume, persoana lui Dumnezeu este nemăsurată și bogată, nemăsurată și bogată. Cine nu ar sărbători asta? (Cine nu ar sărbători asta?) Cine nu ar dansa cu bucurie pentru asta? (Cine nu ar dansa cu bucurie pentru asta?) Oh, Zionule! (Oh, Zionule!) Oh, Zionule! (Oh, Zionule!) Ridică-ți flamura triumfătoare ca pe Dumnezeu să-L preamărești! Să răsune al tău triumfător cântec victorios și numele sfânt al lui Dumnezeu să-l răspândești!

II. Toate lucrurile de pe pământ! Purificați-vă acum drept sacrificiu pentru Dumnezeu, drept sacrificiu pentru Dumnezeu! Stelelor de pe cer! Întoarceți-vă acum la locurile voastre și arăți măreția lui Dumnezeu pe firmament! Dumnezeu se îngrijește de vocile oamenilor de pe pământ, insuflându-le cântecul cu iubire nesfârșită și cu venerație pentru Dumnezeu! În această zi, toate lucrurile reîntineresc, Dumnezeu vine să calce pe pământ, vine să calce pe pământ. În acest moment, florile înfloresc, păsările ciripesc, toate lucrurile jubilează pe deplin! Păsările ciripesc, toate lucrurile jubilează pe deplin! În vuietul salutului Împărăței, regatul Satanei se năruie, distrus de reverberația corului care cântă al Împărăției imn. Și nu va fi reclădit în veci!

III. Cine pe acest pământ îndrăznește să se ridice și să se opună? Când Dumnezeu se pogoară pe pământ, aduce foc, aduce mânie, aduce toate dezastrele, toate dezastrele. Regatele pământești sunt acum, sunt acum Împărăția lui Dumnezeu! Sus în cer, norii se agită și se zbuciumă; sub cer (sub cer), sub cer (sub cer), lacurile și râurile se umflă în matcă și scot o melodie mișcătoare. Animalele care se odihneau ies din bârlogurile lor și toți cei care dorm de Dumnezeu sunt treziți. Ziua pe care au așteptat-o toți oamenii a sosit în sfârșit, a sosit în sfârșit! Ei oferă cele mai frumoase cântece, cele mai frumoase cântece lui Dumnezeu! Lui Dumnezeu! Lui Dumnezeu!

La ce vă gândiți de fiecare dată când cântați acest imn? (Suntem foarte entuziasmați; încântați; ne gândim la cât de glorioasă e frumusețea Împărăției, la faptul că oamenii și Dumnezeu vor fi uniți pentru totdeauna.) S-a gândit cineva la forma pe care omul trebuie să o adopte pentru a fi alături de Dumnezeu? În imaginația voastră, cum trebuie să fie oamenii pentru a se uni cu Dumnezeu și a se bucura de viața glorioasă care urmează în Împărăție? (Trebuie să aibă o fire schimbată.) Ar trebui să aibă o fire schimbată, dar cât de mare să fie schimbarea? Cum vor fi oamenii după ce firea lor a fost schimbată? (Vor deveni sfinți.) Care este standardul sfințeniei? (Toate gândurile și ideile lor sunt compatibile cu Hristos.) Și cum se manifestă o asemenea compatibilitate? (Nu I se opun lui Dumnezeu, nu Îl trădează, ci Îi oferă o supunere absolută și au teamă de Dumnezeu în inimile lor.) Câteva dintre răspunsurile voastre sunt pe calea cea bună. Deschideți-vă inimile, cu toții, și împărtășiți ceea ce vă spune inima. (Oamenii care trăiesc cu Dumnezeu în Împărăție pot să își facă datoria, să își facă datoria cu credință, căutând adevărul și nefiind îngrădiți de nicio persoană, de niciun eveniment sau obiect. Și devine posibil ca ei să se rupă de influența întunericului, să-și alinieze inimile cu Dumnezeu, să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău.) (Perspectiva prin care privim lucrurile poate fi aliniată cu Dumnezeu, iar noi putem să ne rupem de influența întunericului. Standardul minim este să nu fim exploatați de Satana, să ne lepădăm de orice fire coruptă, pentru a dobândi supunere în fața lui Dumnezeu. Noi credem că desprinderea de influența întunericului este punctul crucial. Dacă cineva nu se poate rupe de influența întunericului, dacă nu se poate rupe de legăturile Satanei, atunci nu a dobândit mântuirea lui Dumnezeu.) (Standardul de a fi desăvârșit de Dumnezeu este ca omul și Dumnezeu să aibă o singură inimă și minte. Omul nu I se mai împotrivește lui Dumnezeu; poate să se autocunoască, poate să pună în practică adevărul, poate să ajungă să-L cunoască, să-L iubească și să se alinieze cu Dumnezeu. Asta e tot ceea ce trebuie să facă omul.)

Greutatea rezultatului în inimile oamenilor

Se pare că voi aveți ceva în inimile voastre în legătură cu modul în care ar trebui să intrați și ați reușit să dobândiți o bună înțelegere și cunoaștere a acestui mod. Dacă tot ceea ce spuneți se dovedește a fi doar cuvinte goale sau realitate efectivă, asta depinde de ceea ce vă interesează în timpul practicii de zi-cu-zi. Ați cules roadele din toate aspectele adevărului de-a lungul anilor, atât în cadrul doctrinelor, cât și în cadrul conținutului adevărului. Asta dovedește că oamenii din ziua de azi pun accentul pe căutarea adevărului. Drept rezultat, fiecare aspect și fiecare idee a adevărului a făcut cu siguranță rădăcini în inimile unor oameni. Cu toate acestea, de ce Mă tem Eu cel mai mult? Mă tem că deși subiectele adevărului și aceste teorii au făcut rădăcini, conținutul adevărului nu are o greutate prea mare în inimile voastre. Când întâmpinați probleme, când sunteți puși la încercare, când vă confruntați cu decizii – în ce măsură veți fi capabili să folosiți cum se cuvinte realitatea acestor adevăruri? Vă vor ajuta ele să treceți prin dificultăți și să ieșiți din încercările la care ați fost supuși satisfăcând intențiile lui Dumnezeu? Veți rămâne neclintiți în cadrul acestor încercări și veți mărturisi tare și clar pentru Dumnezeu? Înainte, ați fost interesați de aceste probleme? Permiteți-Mi să vă întreb: în inimile voastre, în toate gândurile și contemplațiile voastre zilnice, ce este cel mai important pentru voi? Ați ajuns vreodată la o concluzie? Care credeți că este cel mai important lucru? Unii spun: „Este să pui adevărul în practică, desigur.” Unii spun: „Desigur, este să citești cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi.” Unii spun: „Este să mă pun în fața lui Dumnezeu și să mă rog în fiecare zi, desigur.” Iar apoi, sunt cei care spun: „Desigur, cel mai important e să-mi îndeplinesc cum se cuvine datoria, în fiecare zi.” Sunt alții care spun că ei se gândesc mereu doar cum să-L mulțumească pe Dumnezeu, cum să Îi dea ascultare în toate lucrurile și cum să se comporte în armonie cu voia Lui. Oare așa este? Oare doar asta este important? De exemplu, sunt unii care spun: „Eu vreau doar să-L ascult pe Dumnezeu, dar, când se întâmplă ceva, eu nu pot să-L ascult.” Unii spun: „Eu vreau doar să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Dacă L-aș putea mulțumi pe Dumnezeu măcar o dată, ar fi bine, dar nu-L pot mulțumi niciodată.” Iar unii spun: „Eu vreau doar să-L ascult pe Dumnezeu. Când sunt pus la încercare, vreau doar să mă supun orchestrărilor Lui, să Îi respect suveranitatea și aranjamentele, fără plângeri sau cereri. Dar, aproape de fiecare dată, nu reușesc să fiu ascultător.” Alții spun: „Când mă confrunt cu decizii, nu pot niciodată să aleg să pun în practică adevărul. Eu vreau mereu să-mi satisfac poftele cărnii, vreau mereu să-mi satisfac dorințele personale și egoiste.” Care este motivul? Înainte să fiți puși la încercare de Dumnezeu, v-ați supus voi înșivă de multe ori unor provocări, v-ați testat și v-ați pus la încercare de multe ori? Vedeți dacă puteți să-L ascultați cu adevărat pe Dumnezeu, să-L mulțumiți cu adevărat și să fiți siguri că nu-L trădați. Vedeți dacă puteți să nu vă satisfaceți, dacă puteți să nu vă satisfaceți dorințele egoiste, ci doar să-L mulțumiți pe Dumnezeu, fără alegerile voastre individuale. Este cineva așa? De fapt, există doar un singur fapt care a fost prezentat în fața ochilor voștri. Și fiecare dintre voi este cel mai interesat de asta, cel mai mult vă doriți să știți asta, iar aici Mă refer la rezultatul și la destinația tuturor. Poate că nu vă dați seama, dar este ceva ce nimeni nu poate să nege. Știu că există unii oameni care, atunci când vine vorba despre adevărul rezultatului omului, despre promisiunea lui Dumnezeu pentru omenire și despre destinația la care Dumnezeu vrea să aducă omul, au studiat deja de câteva ori cuvântul lui Dumnezeu despre toate acestea. Sunt și cei care caută și se gândesc în mod repetat la asta, dar tot nu obțin niciun rezultat sau ajung la o concluzie ambiguă. La final, ei tot nu sunt siguri ce fel de rezultat îi așteaptă. Când acceptă comunicarea adevărului, când acceptă viața în biserică, când își îndeplinesc datoria, cei mai mulți oameni vor să primească un răspuns clar la următoarele întrebări: care va fi rezultatul meu? Pot să pășesc pe această cale până la capătul ei? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de om? Unii chiar își fac griji: am făcut anumite lucruri în trecut, am spus anumite lucruri, am fost neascultător față de Dumnezeu, am făcut lucruri care L-au trădat pe Dumnezeu, au fost anumite aspecte referitor la care nu L-am mulțumit pe Dumnezeu, am rănit inima lui Dumnezeu, L-am făcut să mă urască și să mă disprețuiască. Așadar, poate că rezultatul meu este necunoscut. Putem să spunem că cei mai mulți se simt îngrijorați în legătură cu propriul rezultat. Nimeni nu îndrăznește să spună: „Simt cu o certitudine de sută la sută că eu voi fi un supraviețuitor; sunt sută la sută sigur că pot să satisfac intențiile lui Dumnezeu; sunt o persoană după inima lui Dumnezeu; sunt o persoană pe care El o laudă.” Unii oameni cred că este deosebit de greu să urmezi calea lui Dumnezeu și că cel mai dificil lucru dintre toate e să pui adevărul în practică. În consecință, acești oameni cred că nu pot fi ajutați și nu îndrăznesc să spere că vor avea un rezultat bun. Sau poate că ei cred că nu pot satisface intențiile lui Dumnezeu, că nu pot să devină supraviețuitori și, din această cauză, vor spune că nu au un rezultat și nu pot să obțină o destinație bună. Indiferent de felul în care gândesc oamenii, cu toții se întreabă de nenumărate ori care va fi rezultatul lor. În privința întrebărilor referitoare la viitorul lor, în privința întrebărilor referitoare la ceea ce vor obține când Dumnezeu Își va termina lucrarea, acești oameni calculează și plănuiesc mereu. Unii oameni plătesc de două ori prețul; unii oameni își abandonează familiile și locurile de muncă; unii oameni renunță la căsnicia lor; unii oameni își dau demisia pentru a cheltui pentru Dumnezeu; unii oameni își părăsesc locuințele pentru a-și îndeplini datoria; unii oameni aleg dificultățile și se angajează să îndeplinească cea mai amară și mai obositoare sarcină; unii oameni aleg să-și dedice averea, să dedice totul; iar unii oameni aleg să caute adevărul și adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Indiferent de modul în care alegeți să practicați, este oare importantă maniera în care faceți asta? (Nu e importantă.) Atunci, cum explicăm că nu este importantă? Dacă nu este importantă, atunci ce este important? (Comportamentul plin de bunătate adoptat doar de dragul aparențelor nu e reprezentativ pentru punerea în practică a adevărului.) (Nu este important ceea ce cred cu toții. Aici, cheia este dacă am pus în practică adevărul și dacă Îl iubim pe Dumnezeu.) (Căderea antihriștilor și a falșilor conducători ne ajută să înțelegem că acest comportament adoptat doar de dragul aparențelor nu reprezintă cel mai important lucru. Cei care fac astfel de fapte par să fi renunțat la multe, par să fie dispuși să plătească prețul, dar, la o analiză mai atentă, vedem că ei pur și simplu nu au o inimă care se teme de Dumnezeu; I se opun sub toate aspectele. În momentele cheie, ei stau mereu alături de Satana și îngreunează lucrarea lui Dumnezeu. Așadar, considerațiile principale aici sunt de care parte ne situăm când vine momentul hotărâtor și punctele noastre de vedere.) Ați răspuns bine și se pare că aveți un standard de bază și înțelegeți cât de cât punerea în practică a adevărului, intențiile lui Dumnezeu și ceea ce El cere de la oameni. Faptul că puteți să răspundeți așa este foarte emoționant. Chiar dacă folosiți pe ici pe colo câteva cuvinte nepotrivite, declarațiile voastre se apropie de o explicație demnă de adevăr. Asta dovedește că v-ați dezvoltat o înțelegere proprie despre oameni, despre evenimente și despre obiectele care vă înconjoară, despre mediile înconjurătoare pe care le-a aranjat Dumnezeu și despre tot ceea ce vedeți. Această înțelegere se apropie de adevăr. Chiar dacă cele spuse de voi nu sunt complet cuprinzătoare, iar câteva dintre cuvintele voastre nu sunt foarte potrivite, înțelegerea voastră se apropie deja de realitatea adevărului. E un sentiment plăcut să vă aud vorbind așa.

Convingerile oamenilor nu se pot substitui adevărului

Există unii oameni care pot să suporte greutăți; ei pot să plătească prețul; comportamentul lor aparent este foarte bun; sunt foarte respectați și sunt admirați de către ceilalți. Ce părere aveți: poate fi privit ca punerea adevărului în practică acest gen de comportament adoptat doar de dragul aparențelor? Puteți să spuneți că această persoană satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum se face că, în repetate rânduri, oamenii văd un individ de acest gen și cred că acesta Îl mulțumește pe Dumnezeu, că acesta pășește pe calea punerii în practică a adevărului, că acesta pășește pe calea lui Dumnezeu? De ce unii oameni cred asta? Există o singură explicație. Și care este explicația? Este că, pentru foarte mulți oameni, întrebări de genul „ce este punerea în practică a adevărului?”, „ce înseamnă să-L mulțumești pe Dumnezeu?”, „ce înseamnă să ai realitatea adevărului?” – aceste întrebări nu sunt foarte clare. Așadar, există oameni care sunt deseori înșelați de către cei care, în aparență, par spirituali, par nobili, par să aibă o imagine măreață. Cât despre cei care pot să discute despre slove și doctrine, cei ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, admiratorii lor nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Admiratorii lor nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni Îl ascultă cu adevărat pe Dumnezeu, nici dacă sunt sau nu oameni care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată esența umanității acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire pe acești oameni, să-i venereze, iar, la final, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează, despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și să plătească prețul în aparență – acești idoli sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu, cei care pot cu adevărat să primească un rezultat bun și o destinație bună. În mințile lor, acești idoli sunt oamenii pe care îi laudă Dumnezeu. Ce îi face pe oameni să creadă așa ceva? Care este esența acestei probleme? Care sunt consecințele la care poate duce? Să discutăm mai întâi despre esența acestei probleme.

Aceste probleme referitoare la punctul de vedere al oamenilor, practicile oamenilor, ce principii aleg oamenii pentru a practica și ceea ce toți accentuează de obicei, în esență, toate acestea nu au nimic de-a face cu cerințele impuse de Dumnezeu omenirii. Indiferent dacă oamenii se axează asupra unor chestiuni superficiale sau de profunzime, asupra slovelor și doctrinelor sau asupra realității, oamenii nu aderă la ceea ce ar trebui mai mult să adere și ei nu știu ceea ce ar trebui mai mult să știe. Motivul pentru asta este că oamenilor nu le place deloc adevărul. În consecință, oamenii nu sunt dispuși să investească timp și efort în găsirea și practicarea principiilor din cuvântul lui Dumnezeu. În schimb, ei preferă să folosească scurtături și socotesc că ceea ce înțeleg și cunosc ei este o practică și o comportare bună. Această socoteală devine apoi un țel propriu pe care îl urmăresc, devine adevărul care trebuie practicat. Consecința directă a acestui fapt este folosirea de către oamenii a comportamentului bun și uman drept substituent pentru practicarea adevărului, ceea ce satisface și dorința oamenilor de a încerca să se pună bine cu Dumnezeu. Asta le oferă oamenilor un capital cu ajutorul căruia ei se confruntă cu adevărul, dezbat și Îl dispută pe Dumnezeu. În același timp, oamenii Îl pun pe Dumnezeu la o parte, fără niciun scrupul, și îl pun în locul lui Dumnezeu pe idolul inimii lor. Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau puncte de vedere și practici unilaterale. Iar azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, chiar dacă se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și citesc cuvântul Lui în fiecare zi, ei nu înțeleg cu adevărat voia lui Dumnezeu. Aceasta este cauza principală a acestei probleme. Dacă cineva înțelege inima lui Dumnezeu, dacă înțelege ce apreciază și ce disprețuiește El, dacă înțelege ce vrea și ce respinge Dumnezeu, dacă înțelege ce fel de persoană iubește Dumnezeu și ce fel de persoană detestă El, dacă înțelege ce standard aplică Dumnezeu cerințelor pe care le are de la omenire, dacă înțelege ce abordare are Dumnezeu pentru desăvârșirea omului, poate acel cineva să mai aibă idei personale? Poate acel cineva să plece și să venereze o altă persoană? Ar putea o persoană obișnuită să devină idolul acelui cineva? Dacă cineva înțelege voia lui Dumnezeu, punctul său de vedere e mai rațional decât atât. Acel cineva nu va idolatriza în mod arbitrar o persoană coruptă, nici nu va crede, în timp ce pășește pe calea punerii în practică a adevărului, că aderarea arbitrară la câteva reguli și principii simple este echivalentă cu punerea în practică a adevărului.

Există multe opinii cu privire la standardul prin care Dumnezeu stabilește rezultatul omului

Să revenim la acest subiect și să continuăm discuția despre chestiunea rezultatului.

Întrucât fiecare persoană este preocupată de rezultatul ei, știți voi cum determină Dumnezeu acel rezultat? În ce manieră stabilește Dumnezeu rezultatul unei persoane? Ce fel de standard folosește El pentru a stabili rezultatul unei persoane? Iar când rezultatul unui om nu a fost încă stabilit, ce face Dumnezeu pentru a dezvălui acest rezultat? Știe cineva? După cum tocmai am spus, sunt unii care au cercetat deja vreme îndelungată cuvântul lui Dumnezeu. Acești oameni caută indicii despre rezultatul omenirii, despre categoriile în care este împărțit acest rezultat și despre diferitele rezultate care îi așteaptă pe oamenii de diferite feluri. Ei vor să știe și cum stabilește cuvântul lui Dumnezeu rezultatul omului, ce fel de standard folosește Dumnezeu și care e maniera în care El stabilește rezultatul omului. Dar, la urmă, acești oameni nu reușesc niciodată să afle nimic. De fapt, în cuvântul lui Dumnezeu, există puține spuse despre această chestiune. De ce este așa? Cât timp rezultatul omului încă nu a fost dezvăluit, Dumnezeu nu vrea să spună nimănui ce urmează să se întâmple la final, nici nu vrea să informeze pe nimeni despre destinația lor înainte de vreme. Iar motivul e că, dacă Dumnezeu ar face asta, omul nu ar avea nimic de câștigat. Acum, vreau doar să vă vorbesc despre maniera în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului, despre principiile pe care El le folosește în lucrarea Lui pentru a stabili rezultatul omului și pentru a manifesta acest rezultat, cât și despre standardul pe care El îl folosește pentru a stabili dacă cineva poate sau nu să supraviețuiască. Nu sunt aceste chestiuni cele care vă interesează cel mai mult? Așadar, cum concep oamenii modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului? Ați discutat puțin despre această chestiune adineauri. Unii dintre voi au spus că e o chestiune de îndeplinire cu credință a datoriei pe care o ai, de a cheltui pentru Dumnezeu; unii au spus că e o chestiune de a-L asculta și de a-L mulțumi pe Dumnezeu; unii au spus „a fi la mila lui Dumnezeu”; iar alții au spus „a duce o viață în care nu ieși în evidență”… Când puneți în practică aceste adevăruri, când practicați principiile imaginației voastre, știți ce gândește Dumnezeu? V-ați gândit dacă a proceda așa satisface sau nu intențiile lui Dumnezeu? Dacă respectă standardul lui Dumnezeu? Dacă respectă cerințele lui Dumnezeu? Cred că majoritatea oamenilor nu se gândesc bine la asta. Ei doar aplică în mod mecanic o parte a cuvântului lui Dumnezeu sau o parte a predicilor. Sau standardele anumitor oameni spirituali pe care îi adoră, forțându-se să facă una și alta. Ei cred că aceasta este calea corectă, așadar, o respectă mereu și tot fac asta, indiferent de ce se întâmplă la final. Unii oameni gândesc: „Am crezut timp de mulți ani; mereu am practicat așa; simt că L-am mulțumit cu adevărat pe Dumnezeu; simt și că am obținut mult din asta. Simt așa fiindcă am ajuns să înțeleg multe adevăruri în această perioadă și am ajuns să înțeleg multe lucruri pe care nu le înțelegeam înainte – și, mai ales, multe dintre ideile și concepțiile mele s-au schimbat, valorile din viața mea s-au schimbat mult și înțeleg destul de bine această lume.” Astfel de oameni consideră că asta e recolta și că e rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu pentru om. În opinia voastră, considerând în ansamblu aceste standarde și toate practicile voastre – satisfaceți voi intențiile lui Dumnezeu? Unii oameni vor spune plini de certitudine: „Desigur! Practicăm în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu; practicăm în concordanță cu ceea ce a propovăduit și a comunicat fratele; ne îndeplinim mereu datoria, Îl urmăm mereu pe Dumnezeu și nu L-am părăsit niciodată. Drept urmare, putem spune cu toată încrederea că Îl mulțumim pe Dumnezeu. Nu contează cât de mult înțelegem intențiile lui Dumnezeu, nu contează cât de mult înțelegem cuvântul lui Dumnezeu, am fost mereu pe calea de a căuta să fim compatibili cu Dumnezeu. Dacă ne comportăm corect și dacă practicăm corect, atunci rezultatul va fi corect.” Ce părere aveți despre acest mod de a vedea lucrurile? Este corect? Poate că sunt unii care spun: „Nu m-am gândit niciodată la aceste lucruri. Eu mă gândesc doar că, dacă îmi fac datoria în continuare și mă comport în concordanță cu cerințele lucrării lui Dumnezeu, atunci pot să supraviețuiesc. Nu m-am întrebat niciodată dacă pot să mulțumesc inima lui Dumnezeu, nici nu m-am întrebat dacă respect standardul cerut de El. Întrucât Dumnezeu nu mi-a spus niciodată și nici nu mi-a oferit instrucțiuni clare, eu cred că, atâta vreme cât o țin tot așa, Dumnezeu va fi mulțumit și nu ar trebui ca El să aibă alte cerințe pentru mine.” Sunt aceste concepții corecte? În ceea ce Mă privește, acest fel de a practica, acest mod de a gândi și aceste puncte de vedere – toate aduc închipuiri și puțină orbire. Când spun asta, poate că sunt unii dintre voi care se simt puțin descurajați: „Orbire? Dacă e «orbire», atunci speranța noastră de mântuire, speranța noastră de supraviețuire, este foarte mică și foarte nesigură, nu-i așa? Să formulezi astfel nu e ca și cum ai turna apă rece pe noi?” Indiferent de ce credeți voi, lucrurile pe care Eu le spun și le fac nu au scopul de a vă face să vă simțiți de parcă cineva toarnă apă rece pe voi. Mai degrabă, au scopul de vă face să înțelegeți mai bine intențiile lui Dumnezeu, de a vă face să înțelegeți mai bine ce gândește Dumnezeu, ce vrea El să realizeze, ce fel de persoane preferă Dumnezeu, ce detestă și desconsideră El, ce tip de persoană vrea Dumnezeu să câștige și ce tip de persoană disprețuiește El. Au scopul de a conferi claritate minților voastre, de a vă ajuta să știți cu claritate cât de departe faptele și gândurile fiecăruia dintre voi v-au abătut de la standardul cerut de Dumnezeu. Este necesar să discutăm aceste chestiuni? Fiindcă știu că ați crezut o vreme atât de îndelungată și că ați ascultat multe propovăduiri, dar exact acestea sunt lucrurile care vă lipsesc cel mai mult. Ați notat fiecare adevăr în carnețelele voastre, ați notat și ceea ce credeți că e important în mintea și în inima voastră. Și plănuiți să le folosiți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu atunci când practicați, să le folosiți la nevoie sau pentru a trece prin perioadele dificile care se aștern înaintea ochilor voștri. Sau, pur și simplu, lăsați aceste adevăruri să vă însoțească în timp ce vă trăiți viața. Dar, din punctul Meu de vedere, dacă voi doar practicați, modul exact în care practicați nu este important. Atunci, ce e foarte important? Important e ca atunci când tu practici, inima ta să știe cu toată certitudinea dacă tot ceea ce faci tu, fiecare faptă a ta, este sau nu ceea ce vrea Dumnezeu, să știe dacă tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești și rezultatul și țelul din inima ta satisfac sau nu intențiile lui Dumnezeu, respectă sau nu cerințele lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu le aprobă sau nu. Acestea sunt lucrurile importante.

Pășește pe calea lui Dumnezeu: Teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău

Există o zicală pe care ar trebui să o notați. Eu cred că această zicală este foarte importantă, fiindcă Îmi vine în minte de nenumărate ori, zi de zi. De ce se întâmplă așa? Fiindcă, de fiecare dată când dau ochii cu cineva, de fiecare dată când aud povestea cuiva, de fiecare dată când aud despre trăirile sau mărturia de credință în Dumnezeu a unei persoane, Eu folosesc mereu această zicală pentru a cântări dacă acel individ este sau nu tipul de om pe care Dumnezeu îl vrea, tipul de om care Îi place lui Dumnezeu. Așadar, care este această zicală? Acum toți așteptați toți cu nerăbdare. Când voi dezvălui zicala, poate că vă veți simți dezamăgiți, deoarece există oameni care au tot folosit-o cu fățărnicie mulți ani la rând. Dar Eu nu am folosit-o niciodată cu fățărnicie. Această zicală își are locul în inima Mea. Așadar, care este această zicală? Este: „Pășește pe calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău.” Nu este oare o frază extrem de simplă? Chiar dacă zicala asta poate fi simplă, cineva care o înțelege cu adevărat și profund o va considera ca având greutate; va considera că are o mare valoare pentru practicarea credinței; că este limbajul vieții în realitatea adevărului; că reprezintă un țel de o viață la care tânjesc cei care caută să-L mulțumească pe Dumnezeu; că reprezintă o cale de o viață care trebuie urmată de oricine acordă importanță intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, ce părere aveți? Această zicală este adevărată? Are oare aceste semnificații? Poate că sunt unii care se gândesc la această zicală, încercând să o înțeleagă, iar alții se gândesc cu suspiciune la ea: este această zicală foarte importantă? Este foarte importantă? Este ea atât de necesară și de demnă de subliniat? Poate că unora nu le place prea mult această zicală, fiindcă ei cred că sintetizarea căii lui Dumnezeu în această singură zicală e o simplificare prea mare. Să iei tot ceea ce a spus Dumnezeu și să sintetizezi totul într-o singură zicală – nu Îl faci astfel puțin prea nesemnificativ pe Dumnezeu? Așa stau lucrurile? Este posibil că cei mai mai mulți dintre voi nu înțeleg pe deplin sensul profund din spatele acestor cuvinte. Chiar dacă v-ați notat această zicală, nu intenționați să îi găsiți un loc în inimile voastre; doar o notați și o recitiți și vă gândiți la ea în timpul liber. Sunt unii care nici măcar nu se vor sinchisi să o memoreze, darmite să încerce să o folosească. Dar de ce discut despre această zicală? Indiferent de modul vostru de a privi lucrurile, indiferent de ce păreri veți avea, Eu trebuie să discut despre această zicală fiindcă ea este extrem de relevantă în ceea ce privește modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului. Indiferent de felul în care înțelegeți voi deocamdată această zicală, indiferent de modul în care o tratați, Eu totuși vă voi spune: dacă cineva poate pune în practică așa cum se cuvine această zicală și poate să atingă standardul de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, atunci acela va fi cu siguranță un supraviețuitor, va avea cu siguranță un rezultat bun. Dacă tu nu poți să respecți standardul prezentat de această zicală, atunci se poate spune că rezultatul tău este necunoscut. Așadar, vă vorbesc despre această zicală pentru pregătirea voastră mintală și pentru ca voi să știți ce fel de standard folosește Dumnezeu ca să vă măsoare. După cum tocmai am spus, această zicală este extrem de relevantă în ceea ce privește mântuirea omului de către Dumnezeu și în ceea ce privește modul în care El stabilește rezultatul omului. Dar în ce constă relevanța ei? Vreți cu adevărat să știți asta, așadar, despre asta vom discuta azi.

Dumnezeu folosește diferite încercări pentru a testa dacă oamenii se tem de Dumnezeu și se feresc de rău

În fiecare epocă, Dumnezeu transmite omului anumite cuvinte, îi spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept cale pe care omul să o urmeze, cale care trebuie să fie urmată de om, cale care le permite oamenilor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cale pe care oamenii trebuie să o pună în practică și să o urmeze în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu transmite omului aceste cuvinte. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de om, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu, atunci această persoană nu practică adevărul. Iar dacă nu practică adevărul, atunci nu se teme de Dumnezeu și nu se ferește de rău și nici nu Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Dacă cineva nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu, atunci nu poate primi slava lui Dumnezeu; acest tip de persoană nu are niciun rezultat. Așadar, în cadrul lucrării lui Dumnezeu, cum stabilește El rezultatul unui om? Ce metodă folosește Dumnezeu pentru a stabili rezultatul omului? Poate că nu înțelegeți clar asta acum, dar când vă voi explica procesul, totul va deveni foarte clar. Asta deoarece mulți au trecut deja prin asta.

De-a lungul lucrării lui Dumnezeu, de la începuturi până în prezent, Dumnezeu a pregătit încercări pentru fiecare persoană – sau, am putea spune, pentru fiecare persoană care Îl urmează – iar aceste încercări au magnitudini diferite. Sunt cei care au trecut prin încercarea de a fi respinși de familie; cei care au trecut prin încercarea unui mediu ostil; cei care au trecut prin încercarea de a fi arestați și torturați; cei care au trecut prin încercarea de a fi confruntați cu o decizie și cei care au trecut prin încercările care implică averi și statut. General vorbind, fiecare dintre voi a trecut prin tot felul de încercări. De ce lucrează Dumnezeu în acest fel? De ce îi tratează Dumnezeu pe toți în acest fel? Ce fel de rezultat vrea El să vadă? Acesta este aspectul important a ceea ce vreau să vă spun: Dumnezeu vrea să vadă dacă persoana respectivă este genul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți scoate în cale o încercare, când te face să dai piept cu o anumită situație, El vrea să te testeze dacă ești sau nu o persoană care se teme de Dumnezeu, o persoană care se ferește de rău. Dacă cineva se confruntă cu datoria de a păstra în siguranță o jertfă și intră în contact cu jertfa lui Dumnezeu, tu crezi că asta e ceva ce a aranjat Dumnezeu? Fără îndoială! Orice încercare cu care tu te confrunți este ceva ce a aranjat Dumnezeu. Când tu te confrunți cu această problemă, Dumnezeu te va observa în secret, urmărind ce alegi, cum practici și la ce te gândești. Rezultatul final este ceea ce Îl interesează cel mai mult pe Dumnezeu, întrucât rezultatul este cel care Îi va permite să măsoare dacă tu ai respectat sau nu standardul lui Dumnezeu în cadrul acestei încercări. Totuși, când oamenii se confruntă cu o problemă, ei nu se gândesc la motivul pentru care au fost supuși acestei încercări, nici la standardul care este cerut de Dumnezeu. Ei nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu vrea să vadă la ei, la ceea ce El vrea să obțină de la ei. Când se confruntă cu această problemă, acest gen de om gândește doar: „Este o încercare cu care mă confrunt; trebuie să am grijă, nu să fiu nesăbuit! Orice ar fi, asta este jertfa lui Dumnezeu și nu mă pot atinge de ea.” Această persoană crede că poate să-și îndeplinească responsabilitatea având un mod de gândire atât de simplist. Ar fi mulțumit Dumnezeu de rezultatul acestei încercări? Sau nu ar fi mulțumit? Puteți să discutați despre asta. (Dacă cineva se teme de Dumnezeu în inima lui, atunci, când se confruntă cu îndatorirea care îi permite să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, ar lua în considerare cât de ușor ar fi să jignească firea lui Dumnezeu, așadar, ar face totul pentru a proceda cu grijă.) Răspunsul tău reprezintă un pas pe drumul cel bun, dar încă nu este complet. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți superficial regulile. Mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o, ca pe ceva încredințat ție de către Dumnezeu, și că, atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare primită de la Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard, trebuie să te gândești că ea a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să tratezi această problemă în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea și să fii credincios lui Dumnezeu; cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu, fără a-I ofensa firea. Tocmai am vorbit despre păstrarea în siguranță a jertfelor. Această chestiune implică jertfe, dar implică și datoria ta, responsabilitatea ta. Această responsabilitate e un legământ al datoriei. Dar când te confrunți cu această problemă, ești supus ispitei? Da! Și de unde provine această ispită? Provine de la Satana, dar și din firea coruptă și rea a omului. Întrucât apare ispita, asta implică și a mărturisi ferm, a mărturisi ferm este, de asemenea, datoria și responsabilitatea ta. Unii oameni spun: „Este o chestiune atât de măruntă; chiar este necesar să facem mare caz din asta?” Da, este necesar! Și este necesar fiindcă, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce are legătură cu noi înșine sau la nimic ce se întâmplă în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte. Fie că noi considerăm că trebuie să fim atenți la așa ceva, fie că nu, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu ar trebui să renunțăm la ea. Totul ar trebui privit ca pe un test dat nouă de Dumnezeu. Cum este acest gen de atitudine? Dacă tu ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: inima ta se teme de Dumnezeu și inima ta este dispusă să se ferească de rău. Dacă tu ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu este departe de standardul de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

Deseori, unii cred că problemele care nu sunt prea luate în considerare de oameni, problemele care nu sunt menționate de obicei – că acestea sunt doar fleacuri mărunte, și nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de problemă, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, această problemă este o lecție pentru care tu ar trebui să studiezi, o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și cum să te ferești de rău. În plus, ar trebui să fii mai interesat să afli și ceea ce face Dumnezeu atunci când apare această problemă și trebuie să te confrunți cu ea. Dumnezeu este chiar alături de tine, observând fiecare dintre cuvintele și faptele tale, observând acțiunile tale și schimbările din mintea ta – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii spun: „Atunci, de ce nu o simt?” Tu nu ai simțit-o deoarece calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău nu a fost cea mai importantă cale de urmat pentru tine. În consecință, nu poți să simți subtila lucrare a lui Dumnezeu în om, care se manifestă în concordanță cu diferitele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce e o problemă importantă? Ce e o problemă minoră? Toate problemele care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în probleme mari sau mici. Puteți să acceptați asta? (Da, putem.) În ceea ce privește problemele de zi cu zi, există unele probleme pe care oamenii le consideră drept mari și semnificative, iar altele care sunt privite drept fleacuri mărunte. De multe ori, oamenii privesc aceste probleme mari ca fiind extrem de importante, le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Cu toate acestea, în timp ce decurg aceste probleme, din cauza staturii imature a omului și a calibrului slab al acestuia, adesea, omul nu se ridică la înălțimea intențiilor lui Dumnezeu, nu poate să obțină nicio revelație și nu poate să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește problemele mărunte, acestea sunt, pur și simplu, trecute cu vederea de către om, lăsate să-i scape printre degete puțin câte puțin. Astfel, acești oameni au pierdut multe oportunități de a fi examinați înaintea lui Dumnezeu, de a fi testați de El. Dacă tu vei ignora mereu oamenii, lucrurile, problemele și circumstanțele pe care Dumnezeu le aranjează pentru tine, ce va însemna acest lucru? Înseamnă că, în fiecare zi, în fiecare moment chiar, tu renunți mereu la desăvârșirea ta de către Dumnezeu și la conducerea Lui. Oricând Dumnezeu aranjează o situație pentru tine, El te urmărește în secret, privindu-ți inima, citindu-ți gândurile și concepțiile, urmărind modul în care gândești, urmărind felul în care te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – un om care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvântul lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi atent, nu vei acorda atenție aspectului pe care Dumnezeu vrea să-l desăvârșească, nici cerințelor pe care Dumnezeu ți le impune atunci când pregătește aceste circumstanțe pentru tine. Tu nu vei ști nici ce legătură au persoanele, lucrurile și problemele pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu a văzut că nu ai nicio realizare în numele tău, ce va face Dumnezeu? După ce ai înfruntat încercări, tu nu Îl mărești pe Dumnezeu în inima ta și nu tratezi circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine așa cum sunt ele – ca încercări sau teste trimise de Dumnezeu. Ci respingi oportunitățile pe care Dumnezeu ți le dă, una după alta, și le lași să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o gravă nesupunere a omului? (Ba da.) Dumnezeu va fi îndurerat din această cauză? (Va fi.) Dumnezeu nu va fi îndurerat! Faptul că am spus asta v-a șocat încă o dată. La urma urmei, nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu e mereu îndurerat? Dumnezeu nu va fi îndurerat? Atunci, când va fi Dumnezeu îndurerat? Oricum, Dumnezeu nu va fi îndurerat de această situație. Atunci, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu, când ei se dau înapoi din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de acești oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum să le explic? În profunzime, cuvântul are conotații de dezgust, de ură. Iar al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, disprețul este reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod. Este ura extremă față de ei, dezgust, și, în consecință, decizia de a-i abandona. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu, care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău. Acum, puteți cu toții să înțelegeți importanța acestei zicale pe care v-am spus-o?

Acum înțelegeți metoda pe care Dumnezeu o folosește pentru a stabili rezultatul omului? (Aranjarea de diferite circumstanțe în fiecare zi.) Aranjarea de diferite circumstanțe – asta este ceea ce oameni pot să simtă și să atingă. Atunci din ce motiv face Dumnezeu asta? Motivul este că Dumnezeu vrea să-i dea fiecărui om încercări în diferite moduri, în momente și în locuri diferite. Care aspecte ale omului sunt testate într-o încercare? Dacă ești sau nu genul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău în fiecare problemă cu care te confrunți, despre care auzi ceva, pe care o vezi și prin care treci personal. Cu toții vor fi supuși unei astfel de încercări, fiindcă Dumnezeu este corect cu toată lumea. Unii spun: „Am crezut în Dumnezeu mulți ani; de ce nu am fost supus unei încercări?” Tu simți că nu ai fost supus unei încercări fiindcă atunci când Dumnezeu a aranjat circumstanțe pentru tine, tu nu le-ai luat în serios și nu ai vrut să pășești pe calea lui Dumnezeu. Așadar, nu ai sesizat încercările trimise de Dumnezeu. Unii spun: „Am înfruntat câteva încercări, dar nu știu care este modul corect de a practica. Chiar dacă am practicat, tot nu știu dacă am înfruntat ferm acele încercări.” Oamenii care se regăsesc în acest gen de situație nu sunt o minoritate, asta e sigur. Așadar, care e standardul prin care Dumnezeu îi măsoară pe oameni? Este exact cum am spus cu câteva clipe în urmă: tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești și tot ceea ce exprimi – sunt acestea a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Acesta este modul de a stabili dacă tu ești un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Este acesta un concept simplu? Este simplu de spus, dar este simplu de pus în practică? (Nu este atât de ușor.) De ce nu este atât de ușor? (Fiindcă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu, nu știu cum desăvârșește El omul, iar astfel, atunci când se confruntă cu probleme, ei nu știu cum să caute adevărul pentru a-și rezolva problema; oamenii trebuie să treacă prin diferite încercări, rafinări, mustrări și judecăți până să dobândească realitatea fricii de Dumnezeu.) Spuneți asta, dar, în ceea ce vă privește, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău pare ceva ușor de realizat chiar acum. De ce spun asta? Fiindcă voi ați ascultat multe predici și ați primit nu puțină udare cu realitatea adevărului. Asta v-a permis să înțelegeți cum să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău în termeni teoretici și de gândire. Cu privire la practica de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău, toate acestea v-au fost utile și v-au făcut să simțiți că un astfel de lucru este ușor de realizat. Atunci, de ce, în realitate, oamenii nu pot să-l realizeze niciodată? Fiindcă esența naturii omului nu se teme de Dumnezeu și preferă răul. Acesta este adevăratul motiv.

Să nu te temi de Dumnezeu și să nu te ferești de rău înseamnă să I te opui lui Dumnezeu

Să începem prin a discuta despre proveniența acestei zicale, „a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău”. (Cartea lui Iov.) Acum că l-ați menționat pe Iov, să discutăm despre el. În vremea lui Iov, Dumnezeu lucra pentru cucerirea și mântuirea omului? Nu-i așa că El nu făcea asta? Așadar, în ceea ce-l privea pe Iov, cât de bine Îl cunoștea el pe Dumnezeu la acea vreme? (Nu Îl cunoștea prea bine.) Și cum se compara cunoașterea lui Iov cu ceea ce cunoașteți voi despre Dumnezeu în prezent? Cum e posibil că voi nu îndrăzniți să răspundeți la această întrebare? Iov cunoștea mai multe sau mai puține decât cunoașteți voi despre Dumnezeu în clipa de față? (Mai puține.) Este foarte ușor să răspunzi la această întrebare. Mai puține! Asta e cert! Acum voi sunteți față în față cu Dumnezeu și cu al Lui cuvânt. Voi cunoașteți mult mai multe despre Dumnezeu decât cunoștea Iov. De ce discut despre asta? De ce vorbesc în acest fel? Vreau să vă explic un fapt, dar, înainte să o fac, vreau să vă pun o întrebare. Iov cunoștea foarte puține despre Dumnezeu, dar putea să se teamă de El și să se ferească de rău. Atunci, de ce oamenii din ziua de azi nu reușesc să facă asta? (Din cauza corupției înrădăcinate) Din cauza corupției înrădăcinate – aceasta este partea superficială a chestiunii, dar Eu nu privesc niciodată problema în acest fel. Voi vă referiți deseori la slove și doctrine, cum ar fi „corupția înrădăcinată”, „răzvrătirea contra lui Dumnezeu”, „lipsa de loialitate față de Dumnezeu”, „neascultarea”, „detestarea adevărului” – și folosiți aceste expresii pentru a explica esența fiecărei întrebări. Acest mod de a practica este defectuos. Folosind același răspuns pentru a explica întrebări de diferite naturi trezește inevitabil suspiciuni că huliți adevărul și-L huliți pe Dumnezeu. Nu-Mi place să aud acest tip de răspuns. Gândiți-vă bine! Niciunul dintre voi nu s-a gândit la această chestiune, dar văd asta și simt asta în fiecare zi. Așadar, voi faceți, iar Eu privesc. Iar când faceți asta, nu sesizați esența acestei chestiuni. Dar când Eu privesc, sesizez esența acestei chestiuni și pot să o și simt. Așadar, care este această esență? De ce nu pot oamenii din zilele noastre să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? Răspunsurile voastre sunt departe de a putea explica esența acestei întrebări și nu pot să îi rezolve esența. Asta fiindcă există o sursă despre care voi nu știți nimic. Care este această sursă? Știu că vreți să aflați despre ea, așadar, vă voi vorbi despre sursa acestei întrebări.

La începutul lucrării lui Dumnezeu, El îl considera pe om drept ce? Dumnezeu l-a salvat pe om; îl considera drept un membru al familiei Sale, o țintă a lucrării Lui, drept ceea ce voia El să cucerească, să mântuiască și drept ceea ce voia El să desăvârșească. Aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de om la începutul lucrării Sale. Dar care a fost atitudinea omului față de Dumnezeu la acea vreme? Dumnezeu era străin pentru om, iar omul Îl privea pe Dumnezeu ca pe un străin. Se poate spune că atitudinea omului față de Dumnezeu a fost incorectă, iar omul nu știa clar cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu. Așadar, omul Îl trata așa cum îi plăcea și făcea tot ce îi era pe plac. Avea oare omul un punct de vedere despre Dumnezeu? La început, omul nu avea un punct de vedere despre Dumnezeu. Așa-zisul punct de vedere al omului era doar o amestecătură de concepții și închipuiri despre Dumnezeu. Ceea ce se conforma cu concepțiile oamenilor era acceptat; ceea ce nu se conforma era respectat în aparență, dar, în inimile lor, oamenii nu erau de acord și se împotriveau cu îndârjire. Aceasta era relația dintre om și Dumnezeu la început: Dumnezeu îl considera pe om un membru al familiei Sale, dar omul Îl trata pe Dumnezeu ca pe un străin. Dar după o perioadă din lucrarea lui Dumnezeu, omul a ajuns să înțeleagă ceea ce Dumnezeu încerca să realizeze. Oamenii au ajuns să cunoască faptul că Dumnezeu era adevăratul Dumnezeu și au ajuns să înțeleagă ce poate să obțină omul de la El. Cum L-a privit omul pe Dumnezeu la acea vreme? L-a privit ca pe un colac de salvare, sperând să obțină har, binecuvântări și promisiuni. Și cum l-a privit Dumnezeu pe om în acest moment? Dumnezeu l-a privit pe om ca pe o țintă de cucerit. Dumnezeu voia să-l judece pe om folosind cuvinte, să-l testeze pe om și să-l supună unor încercări. Dar, în acest moment, din punctul de vedere al omenirii, Dumnezeu era un obiect pe care omul putea să-l folosească pentru a-și îndeplini propriile-i țeluri. Oamenii au văzut că adevărul promulgat de Dumnezeu ar putea să-i cucerească și să-i mântuiască, au văzut că ei aveau o oportunitate de a obține ceea ce voiau de la Dumnezeu, destinația pe care ei și-o doreau. Din acest motiv, s-a format o fărâmă de sinceritate în inimile lor și au devenit dispuși să-L urmeze pe acest Dumnezeu. A trecut o vreme, iar oamenii au dobândit cunoaștere despre Dumnezeu, o cunoaștere superficială și dogmatică. S-ar putea spune că ei au devenit tot mai „familiarizați” cu Dumnezeu. Cuvântul rostit de Dumnezeu, propovăduirea Lui, adevărul pe care El l-a promulgat și lucrarea Lui – oamenii erau tot mai „familiarizați” cu ele. Așadar, oamenii au crezut greșit că Dumnezeu nu mai era un străin și că deja pășeau pe calea compatibilității cu Dumnezeu. Până în clipa de față, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au fost supuși în mare măsură lucrării lui Dumnezeu. Dar, sub interferențele și obstrucțiile unor numeroși factori diferiți și a unor numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu au reușit să pună în practică adevărul, nici nu au reușit să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii sunt tot mai leneși și tot mai lipsiți de încredere. Ei simt tot mai mult că rezultatul lor este necunoscut. Nu îndrăznesc să aibă idei extravagante și nu caută să progreseze; ei doar urmează fără tragere de inimă, înaintând pas cu pas. Față de starea din prezent a omului, care este atitudinea lui Dumnezeu? Singur dorință a lui Dumnezeu este să-i dea omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia omul va putea să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvântul lui Dumnezeu și-l privesc ca pe niște doctrine, ca pe niște slove, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când își văd de treburile lor și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe o cale pe care ar trebui să o urmeze. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în sensul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Din această cauză, atitudinea lui Dumnezeu față de om este plină de dezgust și aversiune extremă. După ce Dumnezeu i-a supus în mod repetat pe oameni unor încercări, chiar și de sute de ori, ei tot nu au o atitudine clară pentru a demonstra că sunt hotărâți – că vor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Întrucât oamenii nu au această hotărâre și fiindcă nu demonstrează asta, în prezent, atitudinea lui Dumnezeu față de ei nu mai este aceeași ca în trecut, când El a dat dovadă de milă, de toleranță, de îngăduință și de răbdare îndelungată. În schimb, El este extrem de dezamăgit de om. Cine a cauzat această dezamăgire? De cine depinde genul de atitudine pe care Dumnezeu o are față de om? Depinde de fiecare om care Îl urmează pe Dumnezeu. De-a lungul multor ani ai lucrării Lui, Dumnezeu a impus omului multe cerințe și a aranjat multe circumstanțe pentru om. Dar, indiferent de modul în care a procedat omul și indiferent care este atitudinea omului față de Dumnezeu, omul nu poate practica în concordanță clară cu țelul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Așadar, voi rezuma totul într-o singură zicală și voi folosi această zicală pentru a explica tot ceea ce tocmai am discutat despre motivul pentru care oamenii nu pot să pășească pe calea lui Dumnezeu – să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Care este această zicală? Această zicală este: Dumnezeu îl privește pe om ca pe obiectul mântuirii Lui, ca pe obiectul lucrării Lui, omul îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, ca pe o antiteză a lui. Ai înțeles acum clar această chestiune? Care este atitudinea omului; care este atitudinea lui Dumnezeu; care este relația între om și Dumnezeu – toate acestea sunt foarte clare. Oricât de multe propovăduiri ați ascultat, lucrurile pe care le-ați concluzionat pe cont propriu – cum ar fi să crezi în Dumnezeu, să Îl asculți, să cauți calea compatibilității cu Dumnezeu, să dorești să-ți petreci toată viața pentru Dumnezeu, să trăiești pentru Dumnezeu – pentru Mine, aceste lucruri nu reprezintă să pășești conștient pe calea lui Dumnezeu, adică să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. În schimb, sunt canale prin poți să atingi anumite scopuri. Pentru a atinge aceste scopuri, voi respectați fără tragere de inimă anumite reglementări. Și exact aceste reglementări sunt cele care îi îndepărtează și mai mult pe oameni de pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, cele care Îl pun încă o dată pe Dumnezeu în opoziție cu omul.

Întrebarea pe care o discutăm azi este cam apăsătoare, dar, orice ar fi, Eu încă sper că, atunci când veți trece prin experiențele care au să urmeze și prin vremurile care au să vină, veți putea să faceți ceea ce tocmai v-am spus. Nu-L neglijați pe Dumnezeu și nu-L priviți ca pe ceva nedefinit, simțind că El există atunci când El vă este de folos și simțind că El nu există atunci când nu vă este de folos. Când tu ai în subconștient acest mod de a înțelege lucrurile, L-ai înfuriat deja pe Dumnezeu. Poate că sunt oameni care spun: „Eu nu-L privesc pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit, mereu mă rog lui Dumnezeu, Îl mulțumesc întotdeauna pe Dumnezeu și tot ceea ce fac se încadrează în sfera, în standardul și în principiile cerute de Dumnezeu. Este cert că eu nu procedez pe baza ideilor proprii.” Da, maniera în care procedezi este corectă. Dar cum gândești când te confrunți cu o problemă? Cum practici când ești confruntat cu o problemă? Unii oameni simt că Dumnezeu există când I se roagă și când Îl imploră. Dar când sunt confruntați cu o problemă, ei vin cu propriile lor idei și vor să le respecte. Asta înseamnă să-L privești pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit. Acest gen de situație Îl face pe Dumnezeu inexistent. Oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să existe când au nevoie de El, iar când nu au, El n-ar trebui să existe. Oamenii cred că este suficient să-și respecte ideile proprii pentru a practica. Ei cred că pot să procedeze după cum le este voia. Pur și simplu, ei cred că nu e nevoie să caute calea lui Dumnezeu. Oamenii care sunt în prezent într-o condiție, într-o stare, de acest tip – nu sunt ei la un pas de pericol? Unii spun: „Fie că sunt la un pas de pericol, fie că nu, eu am crezut în Dumnezeu atât de mulți ani și cred că Dumnezeu nu mă va abandona, fiindcă El nu ar suporta să mă abandoneze.” Alții spun: „Încă de când mă aflam în pântecul mamei mele, eu am crezut în Domnul, de atunci și până acum, patruzeci sau cincizeci de ani în total. În ceea ce privește durata, eu sunt cel mai învrednicit să fiu mântuit de Dumnezeu; eu sunt cel mai învrednicit să supraviețuiesc. În această perioadă de patru sau cinci decenii, mi-am abandonat familia și locul de muncă. Am renunțat la tot ce aveam, la bani, la statut, la bucurii și la timpul petrecut cu familia; nu am mâncat multe mâncăruri delicioase; nu m-am bucurat de multe lucruri amuzante; nu am vizitat multe locuri interesante; chiar am trecut prin suferințe pe care oamenii obișnuiți nu ar putea să le îndure. Dacă Dumnezeu nu poate să mă mântuiască din aceste cauze, atunci eu sunt tratat cu nedreptate și nu pot să cred în acest tip de Dumnezeu.” Sunt mulți oameni care au acest mod de a privi lucrurile? (Da, sunt mulți.) Atunci, azi vă voi ajuta să înțelegeți un fapt: fiecare dintre cei care privesc lucrurile în acest fel își sapă singuri groapa. Asta fiindcă își folosesc propriile închipuiri pentru a-și acoperi ochii. Exact închipuirile lor și propriile concluzii sunt cele care înlocuiesc standardul a ceea ce cere Dumnezeu de la om, împiedicându-i să accepte adevăratele intenții ale lui Dumnezeu, făcându-i să nu simtă adevărata existență a lui Dumnezeu și să piardă șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, făcându-i să nu mai aibă parte de promisiunea lui Dumnezeu.

Modul în care Dumnezeu stabilește rezultatul omului și standardul pe baza căruia El stabilește rezultatul omului

Înainte ca tu să ai vreun punct de vedere sau vreo concluzie proprie, trebuie mai întâi să înțelegi atitudinea lui Dumnezeu față de tine și ce gândește Dumnezeu, și doar apoi să decizi dacă propria ta gândire este sau nu corectă. Dumnezeu nu a folosit niciodată unități de timp pentru a stabili rezultatul unui om și nu a folosit niciodată numărul suferințelor îndurate de către cineva pentru a-i stabili rezultatul. Atunci ce folosește Dumnezeu drept standard pentru a stabili rezultatul omului? Folosirea unităților de timp pentru a stabili rezultatul unui om – asta se conformează cel mai mult cu concepțiile oamenilor. Mai sunt și acei indivizi pe care îi vezi deseori, cei care, la un moment dat, au dat mult, au cheltuit mult, au plătit mult și au suferit mult. Aceștia sunt cei care, din punctul vostru de vedere, pot să fie mântuiți de către Dumnezeu. Tot ceea ce demonstrează acești oameni, tot ceea ce trăiesc ei este exact concepția omenirii despre standardul pe baza căruia Dumnezeu stabilește rezultatul omului. Indiferent de ceea ce credeți, Eu nu voi înșirui aceste exemple unul câte unul. Pe scurt, cât timp nu este standardul gândirii lui Dumnezeu, provine din imaginația omului și este în întregime concepția omului. Care este consecința faptului că tu insiști cu orbire asupra concepției și a imaginației tale? Evident, consecința poate fi doar că Dumnezeu te disprețuiește. Asta din cauză că tu te lauzi mereu față de Dumnezeu cu învrednicirile tale, din cauză că te iei la întrecere cu Dumnezeu și intri în dispute cu Dumnezeu, din cauză că nu încerci să înțelegi cu adevărat gândirea lui Dumnezeu, nici intențiile Lui, nici atitudinea Lui față de omenire. Să procedezi așa este să te preaslăvești pe tine însuți deasupra tuturor, nu să-L preaslăvești pe Dumnezeu. Tu crezi în tine însuți, nu în Dumnezeu. Dumnezeu nu Își dorește un astfel de om și nu o să-l mântuiască. Dacă poți să renunți la acest punct de vedere și să îți corectezi aceste puncte de vedere greșite din trecut, dacă ai putea să procedezi în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu; dacă ai practica de acum înainte calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău; dacă ai reuși să-L preaslăvești pe Dumnezeu ca fiind măreț în toate lucrurile; dacă ai putea să nu îți folosești închipuirile, punctele de vedere și concepțiile personale pentru a te defini și pentru a-L defini pe Dumnezeu și, în schimb, ai căuta intențiile lui Dumnezeu în toate aspectele, ai realiza și ai înțelege atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și ai folosi standardul lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu – asta ar fi minunat! Asta ar însemna că tu urmează să pășești pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău.

Întrucât Dumnezeu nu folosește modul în care gândesc oamenii în vreun fel sau altul, nu folosește ideile și punctele lor de vedere drept standard de a stabili rezultatul omului, atunci ce fel de standard folosește? Dumnezeu folosește încercări pentru a stabili rezultatul omului. Și există două standarde pentru folosirea încercărilor în scopul de a stabili rezultatul omului: primul este numărul de încercări la care sunt supuși oamenii, iar al doilea este rodul obținut de oameni în cadrul acestor încercări. Aceste două indicatoare stabilesc rezultatul omului. Acum vom discuta pe larg despre aceste două standarde.

În primul rând, când te confrunți cu o încercare trimisă de Dumnezeu (notă: este posibil ca tu să consideri că această încercare este mică și nu e demnă de menționat), Dumnezeu te va face să îți dai seama cu claritate că asta este mâna lui Dumnezeu deasupra ta și că Dumnezeu este Cel care a aranjat această situație pentru tine. Când statura ta este imatură, Dumnezeu va pregăti încercări ca să te testeze. Aceste încercări vor fi pe măsura staturii tale, a ceea ce poți să înțelegi și a ceea ce ești capabil să suporți. Și ce parte din tine va testa El? Va testa atitudinea ta față de Dumnezeu. Este oare această atitudine foarte importantă? Desigur că e importantă! În plus, este deosebit de importantă! Fiindcă această atitudine a omului este rezultatul pe care Dumnezeu Și-l dorește, este cel mai important lucru în concepția lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu Și-ar irosi eforturile pe oameni săvârșind acest fel de lucrare. Dumnezeu vrea să afle atitudinea ta față de El prin aceste încercări; vrea să afle dacă tu ești sau nu pe calea cea bună și vrea să afle dacă te temi de Dumnezeu și te ferești de rău. În consecință, indiferent dacă tu înțelegi adevărul într-o măsură mare sau mică în acea clipă, tu tot vei fi supus încercării lui Dumnezeu și, dacă măsura în care tu înțelegi adevărul crește, Dumnezeu va continua să aranjeze încercări corespunzătoare pentru tine. Când ești confruntat din nou cu o încercare, Dumnezeu vrea să vadă dacă punctul tău de vedere, dacă ideile tale și atitudinea ta față de Dumnezeu au dobândit între timp o creștere. Unii spun: „De ce Dumnezeu vrea mereu să vadă care e atitudinea oamenilor? Nu a văzut Dumnezeu modul în care oamenii pun adevărul în practică? De ce mai vrea El să vadă atitudinea oamenilor?” Sunt prostii fără sens! Întrucât Dumnezeu procedează așa, atunci intențiile Lui trebuie să se regăsească aici. Dumnezeu e mereu alături de oameni și îi observă, le urmărește fiecare cuvânt și fiecare faptă, fiecare gest și fiecare mișcare, chiar și fiecare gând și fiecare idee. Tot ce se întâmplă cu oamenii: faptele lor bune, defectele lor, greșelile lor, chiar și răzvrătirile și trădările lor, Dumnezeu le va înregistra pe toate drept dovadă pentru stabilirea rezultatului lor. Lucrarea lui Dumnezeu se clădește pas cu pas, auzi tot mai mult adevăr, accepți tot mai multe lucruri și informați pozitive, accepți realitatea adevărului. De-a lungul desfășurării acestui proces, cerințele lui Dumnezeu pentru tine vor crește și ele. În același timp, Dumnezeu va aranja încercări tot mai grele pentru tine. Țelul Lui este să examineze dacă atitudinea ta față de Dumnezeu s-a maturizat între timp. Desigur, în acest timp, punctul de vedere pe care Dumnezeu îl cere de la tine se conformează cu înțelegerea pe care tu o ai despre realitatea adevărului.

Pe măsură ce statura ta crește treptat, standardul pe care Dumnezeu ți-l cere va crește treptat și el. Când ești imatur, Dumnezeu îți va da un standard foarte coborât; când statura ta a crescut puțin, Dumnezeu îți va da un standard ceva mai ridicat. Dar cum va fi Dumnezeu după ce tu înțelegi întregul adevăr? Dumnezeu te va supune unor încercări și mai mari. În cadrul acestor încercări, ceea ce vrea Dumnezeu să obțină, ceea ce vrea Dumnezeu să vadă, este cunoașterea ta mai profundă despre Dumnezeu și adevărata ta teamă. În acest moment, cerințele pe care Dumnezeu ți le impune vor fi mai mari și mai „dure” decât atunci când statura ta era mai imatură (notă: Oamenii le consideră „dure”, dar Dumnezeu le consideră, de fapt, rezonabile). Când Dumnezeu le trimite oamenilor încercări, ce fel de realitate vrea El să creeze? Dumnezeu le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inima lor. Unii vor spune: „Cum dăruiește cineva asta? Eu îmi fac datoria, mi-am abandonat căminul și mijloacele de trai, am cheltuit pentru Dumnezeu. Acestea nu sunt toate exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Cum altfel aș mai putea să-I dăruiesc inima mea? Este oare posibil ca acestea să nu fie exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Care este cerința precisă a lui Dumnezeu?” Această cerință este foarte simplă. De fapt, există oameni care și-au dăruit deja inima lui Dumnezeu într-o oarecare măsură în diferite etape ale încercărilor lor. Dar oamenii, în vasta lor majoritate, nu își dăruiesc niciodată inima lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă inima ta este sau nu cu Dumnezeu, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă tu I te împotrivești lui Dumnezeu sau dacă ești într-o poziție care este compatibilă cu El. Și El vede dacă inima ta este de aceeași parte cu El. Când tu ești imatur și ești supus încercărilor, încrederea ta este foarte scăzută, nu știi exact ce trebuie să faci pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu, fiindcă ai o înțelegere limitată asupra adevărului. În ciuda tuturor acestor lucruri, poți totuși să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu, poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L faci pe Dumnezeu suveranul tău și să-I oferi acele lucruri pe care tu le consideri ca fiind cele mai prețioase. Asta înseamnă că I-ai dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe propovăduiri și înțelegi tot mai mult din adevăr, statura ta se va maturiza treptat. Standardul pe care Dumnezeu îl cere de la tine în acest moment nu este la fel ca cel cerut când erai imatur; El îți cere un standard mai ridicat decât acela. Când un om Îi dăruiește treptat lui Dumnezeu inima lui, se apropie tot mai mult de Dumnezeu; când omul se poate apropia cu adevărat de Dumnezeu, el are tot mai mult o inimă care se teme de Dumnezeu. Dumnezeu vrea o astfel de inimă.

Când Dumnezeu vrea să obțină inima cuiva, El îi va trimite numeroase încercări. În cadrul acestor încercări, dacă Dumnezeu nu obține inima acelui om și nici nu vede că acel om are vreo atitudine – adică dacă El nu vede că acel om își vede de treburi și se comportă cu frică de Dumnezeu, dacă nu vede o atitudine și o hotărâre de a se feri de rău din partea acestui om, dacă așa stau lucrurile, atunci, după numeroase încercări, Dumnezeu nu va mai avea răbdare față de acest individ, El nu îl va mai tolera pe acest om. Nu îi va mai trimite încercări, nu va mai lucra asupra lui. Atunci, care va fi rezultatul acelui om? Acel om nu va avea niciun rezultat. Este posibil ca acel om să nu fi făcut niciun rău. Poate că acel om nu a făcut nimic care să deranjeze sau să tulbure. Poate că acel om nu I s-a opus fățiș lui Dumnezeu. Cu toate acestea, inima acelui om se ascunde de Dumnezeu. Acel om nu a avut niciodată o atitudine clară și un punct de vedere clar față de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om I-a dăruit inima. Și Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om caută să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Dumnezeu nu mai are răbdare pentru acești oameni, El nu va mai plăti niciun preț, El nu va mai da dovadă de milă și nu va mai lucra asupra lor. Viața credinței în Dumnezeu a acestui om s-a sfârșit deja. Iar asta fiindcă în cadrul numeroaselor încercări pe care Dumnezeu i le-a trimis acelui om, Dumnezeu nu a obținut rezultatul pe care El îl dorea. Astfel, există un număr de oameni în care Eu nu am văzut niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Cum e posibil să vezi asta? Poate că acest gen de om a crezut în Dumnezeu ani întregi, iar pe plan superficial a fost foarte activ. A citit multe cărți, s-a ocupat de multe chestiuni, a umplut peste zece carnete de notițe și a învățat multe slove și doctrine. Cu toate acestea, nu există nicio creștere vizibilă, niciun punct de vedere vizibil față de Dumnezeu și nicio atitudine clară din partea acestei persoane. Cu alte cuvinte, nu vezi inima acestui om. Inima lui este mereu acoperită, inima lui este închisă – este închisă pentru Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu nu a văzut adevărata inimă a acestui om, nu a văzut adevărata teamă de Dumnezeu a acestui om și, chiar mai mult, nu a văzut cum acest om pășește pe calea lui Dumnezeu. Dacă până în acest moment Dumnezeu nu a câștigat acest tip de om, poate El să-l câștige în viitor? Nu poate! Va mai încerca Dumnezeu să ceară lucruri care nu pot fi obținute? Nu! Care este atitudinea de acum a lui Dumnezeu față de acești oameni? (El îi disprețuiește, nu ține seamă de ei.) Dumnezeu nu ține seamă de ei! Dumnezeu nu ține seamă de oamenii de acest fel, îi disprețuiește. Ați memorat aceste cuvinte foarte rapid, cu mare acuratețe. Se pare că ați înțeles ceea ce ați auzit!

Există oameni care, atunci când ei încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt imaturi și ignoranți; nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu; ei nici nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, adoptând un mod greșit, un mod conceput de om, de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Când un om de acest gen se confruntă cu o încercare, nu își dă seama de asta și e plin de indiferență față de călăuzirea și luminarea lui Dumnezeu. Nu știe ce înseamnă să îți dăruiești inima lui Dumnezeu, nu știe ce înseamnă să fii de neclintit în timpul unei încercări. Dumnezeu va acorda acestui om un interval limitat de timp, iar în acest interval de timp, El îl va lăsa să înțeleagă ce este o încercare trimisă de Dumnezeu și care sunt intențiile Lui. După aceea, această persoană trebuie să-și demonstreze punctul de vedere. Dumnezeu încă îi așteaptă pe cei care se află în această etapă. Dar pe cei care au anumite opinii, dar fluctuează dintr-o parte în alta, care vor să-și dăruiască inima lui Dumnezeu, dar nu sunt împăcați cu gândul de a face asta, cei care, chiar dacă au pus în practică anumite adevăruri simple, atunci când sunt confruntați cu o mare încercare, ei o subestimează și vor să renunțe – care este atitudinea lui Dumnezeu față de acești oameni? Dumnezeu mai are câteva așteptări de la acești oameni. Rezultatul depinde de atitudinile și performanțele lor. Cum răspunde Dumnezeu dacă oamenii nu încearcă activ să progreseze? El renunță. Asta e fiindcă, înainte ca Dumnezeu să renunțe la tine, tu ai renunțat deja la tine însuți. Așadar, nu poți să-L învinovățești pe Dumnezeu că a făcut asta, nu-i așa? Este cinstit? (Este cinstit.)

O întrebare practică trezește rușini de tot felul în oameni

Mai există un tip de om care are cel mai tragic rezultat dintre toți. Sunt cei pe care prefer să-i menționez cel mai rar. Nu e tragic fiindcă acest om primește pedeapsa lui Dumnezeu sau fiindcă cerințele pe care i le impune Dumnezeu sunt severe și ei pot să aibă un rezultat tragic. Mai degrabă, este tragic fiindcă își fac asta cu mâna lor, după cum se spune deseori: își sapă singuri groapa. Ce fel de om este acesta? Acest om nu pășește pe calea cea bună, iar rezultatul lui este dezvăluit în avans. Dumnezeu îl consideră pe acest tip de om ca ținta principală a disprețului Său. După cum spun oamenii, aceștia au cel mai tragic deznodământ. Acest gen de om este foarte entuziasmat atunci când începe să-L urmeze pe Dumnezeu; plătesc multe prețuri; au o părere bună despre perspectiva lucrării lui Dumnezeu; sunt plini de imaginație cu privire la viitorul lor; sunt deosebit de încrezători în Dumnezeu, crezând că Dumnezeu poate să facă omul complet și să-l aducă pe om la o destinație glorioasă. Totuși, dintr-un motiv sau altul, acest om fuge în timpul lucrării lui Dumnezeu. Și ce înseamnă că acest om fuge? Înseamnă că dispare fără a-și lua rămas-bun, fără a scoate niciun sunet. Pleacă fără să spună un cuvânt. Chiar dacă acest gen de om susține că el crede în Dumnezeu, nu a făcut niciodată rădăcini pe calea de credință în Dumnezeu. Așadar, indiferent cât de mult timp a crezut în Dumnezeu, încă poate să se îndepărteze de El. Unii oameni pleacă pentru a intra în afaceri, unii pleacă pentru a-și trăi viața, unii pleacă pentru a se îmbogăți, unii pleacă pentru a se căsători și a avea copii… Printre cei care pleacă, există și cei care au un atac de conștiință și vor să se întoarcă, dar și alții care se descurcă foarte greu, rătăcind prin lume ani și ani. Acești rătăcitori au trecut prin multă suferință și ei cred că este prea dureros să exiști în această lume și că nu pot să fie despărțiți de Dumnezeu. Ei vor să se întoarcă în casa lui Dumnezeu pentru a primi alinare, pace, bucurie. Ei continuă să creadă în Dumnezeu pentru a scăpa de dezastru sau pentru a fi mântuiți și a obține o destinație minunată. Asta fiindcă acești oameni cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită, că harul lui Dumnezeu este nesecătuit și că nu poate fi epuizat. Ei cred că indiferent ce a făcut cineva, Dumnezeu ar trebui să-i ierte și să fie tolerant cu trecutul lor. Acești oameni spun că vor să se întoarcă și să-și îndeplinească datoria. Sunt și cei care chiar și donează bisericii o parte din bunurile lor, sperând că acesta este drumul lor de întoarcere în casa lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de om? Cum ar trebui Dumnezeu să îi stabilească rezultatul? Puteți să răspundeți. (Am crezut că Dumnezeu ar primi acest tip de om, dar după cele pe care le-am auzit chiar adineauri, poate că acești oameni nu vor mai fi admiși.) Și care este raționamentul tău? (Acest tip de om vine înaintea lui Dumnezeu pentru ca rezultatul lui să nu fie unul al morții. Nu vine din sinceritate adevărată. Ci mai degrabă, vine știind că lucrarea lui Dumnezeu va fi terminată în curând, vine făcându-și iluzii că va primi binecuvântări.) Tu spui că acest om nu crede cu sinceritate în Dumnezeu, așadar, Dumnezeu nu poate să-l primească? Asta spui? (Da.)(Eu înțeleg că un om de acest gen este un oportunist, că nu crede cu sinceritate în Dumnezeu.) Nu a venit ca să creadă în Dumnezeu; este un oportunist. Bine spus! Acești oportuniști sunt genul de oameni pe care toți îi urăsc. Ei doar se îndreaptă încotro bate vântul, nu se sinchisesc să facă nimic dacă nu câștigă ceva din asta. Desigur, sunt josnici! Mai au și alți frați sau alte surori un punct de vedere? (Dumnezeu nu îi mai admite fiindcă lucrarea lui Dumnezeu este pe cale să fie terminată și acum e momentul în care rezultatul oamenilor este stabilit. Chiar în acest moment vor acești oameni să se întoarcă. Și nu fiindcă ei vor cu adevărat să caute adevărul; vor să se întoarcă fiindcă ei văd cum se pogoară dezastrele, sau sunt influențați de factori externi. Dacă aveau cu adevărat o inimă care căuta adevărul, nu ar fi fugit niciodată la jumătatea drumului.) Mai există și alte opinii? (Nu vor fi admiși. Dumnezeu le-a oferit cu adevărat oportunități, dar atitudinea lor față de Dumnezeu a fost mereu să nu-L ia în seamă. Indiferent care sunt intențiile acestor oameni, chiar dacă aceștia se vor căi, Dumnezeu tot nu îi va admite. Asta fiindcă Dumnezeu le-a dat deja multe oportunități, iar ei și-au demonstrat deja atitudinea: au vrut să-L părăsească pe Dumnezeu. De aceea, când ei se întorc acum, Dumnezeu nu îi va admite.)(Și eu accept că Dumnezeu nu va admite un om de acest tip, fiindcă dacă un om a văzut adevărata cale, dacă a trăit lucrarea lui Dumnezeu o perioadă atât de lungă, și totuși poate să se întoarcă în lume, poate să se întoarcă în îmbrățișarea lui Satana, atunci asta reprezintă o gravă trădare a lui Dumnezeu. În ciuda faptului că esența lui Dumnezeu este mila, este iubirea, aceasta depinde de genul de om care beneficiază de ea. Dacă acest om vine în fața lui Dumnezeu căutând alinare, căutând ceva în care să-și pună speranța, atunci acest gen de om pur și simplu nu este genul care crede sincer în Dumnezeu, iar mila lui Dumnezeu față de el nu este nelimitată.) Esența lui Dumnezeu este mila. Atunci, de ce El nu are puțin mai multă milă față de acest gen de om? Cu puțin mai multă milă, acest gen de om nu ar primi o oportunitate? Înainte, se spunea deseori: Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și nu vrea ca cineva să cadă în pierzanie. Dacă, din o sută de oi, una este pierdută, Dumnezeu le va lăsa pe cele nouăzeci și nouă și va căuta oaia pierdută. În prezent, referitor la acest tip de om, dacă este de dragul credinței lui adevărate în Dumnezeu, ar trebui Dumnezeu să îl admită și să îi acorde o a doua șansă? De fapt, nu e o întrebare dificilă; este foarte simplă! Dacă Îl înțelegi cu adevărat pe Dumnezeu și ai o înțelegere adevărată referitoare la Dumnezeu, atunci nu e nevoie de prea multe explicații; nu e nevoie nici să faci prea multe speculații, nu-i așa? Răspunsurile voastre sunt pe drumul cel bun, dar există încă o diferență între ele și atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar și acum, unii dintre voi erau siguri că Dumnezeu nu poate admite acest gen de om. Altora nu le era foarte clar, crezând că Dumnezeu i-ar putea admite sau nu i-ar putea admite – această atitudine este una mai moderată; și mai erau cei ale căror puncte de vedere erau că ei speră că Dumnezeu ar admite acest gen de om – aceasta este atitudinea ambiguă. Cei care au o atitudine sigură cred că Dumnezeu Și-a săvârșit lucrarea până acum și că lucrarea Lui este încheiată, așadar, Dumnezeu nu are nevoie să fie tolerant față de acest gen de om și nu îl va mai admite. Moderații cred că aceste chestiuni ar trebui tratate în funcție de circumstanțe: dacă inima acestui om este inseparabilă de Dumnezeu și dacă este încă genul de om care crede cu adevărat în Dumnezeu, un om care caută adevărul, atunci Dumnezeu nu ar trebui să-Și amintească de greșelile și de slăbiciunile acestuia din trecut; ar trebui să-l ierte, să-i acorde încă o șansă și să-l lase să se întoarcă în casa lui Dumnezeu, ca el să accepte mântuirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă acel om fuge din nou, atunci Dumnezeu nu poate să-Și dorească acest gen de om, iar asta nu mai poate fi considerată o nedreptate. Mai există un grup de oameni care speră că Dumnezeu poate admite acest gen de om. Acest grup nu știe clar dacă Dumnezeu admite sau nu acest gen de om. Dacă ei cred că Dumnezeu ar trebui să-l admită, dar Dumnezeu nu îl admite, atunci, se pare că ei sunt puțin în neconcordanță cu punctul de vedere al lui Dumnezeu. Dacă ei cred că Dumnezeu nu ar trebui să admită acest gen de om și dacă Dumnezeu va spune că iubirea lui pentru om este nedefinită și că El este dispus să-i acorde acelui om o altă șansă, atunci acesta nu este un exemplu care scoate în evidență ignoranța umană? În orice caz, aveți cu toții punctele voastre de vedere. Aceste puncte de vedere sunt cunoștințele din gândurile voastre; sunt și o reflexie a profunzimii cu care înțelegeți adevărul și a modului în care înțelegeți intențiile lui Dumnezeu. Bine spus, nu-i așa? Este minunat că aveți opinii referitoare la această chestiune! Dar dacă opiniile voastre sunt corecte sau nu, asta este încă sub semnul întrebării. Nu sunteți cu toții puțin îngrijorați? „Atunci ce este corect? Nu pot să văd clar și nu știu exact ce gândește Dumnezeu. Dumnezeu nu mi-a spus nimic. Cum pot să știu ce gândește Dumnezeu? Atitudinea lui Dumnezeu față de om este cea de iubire. Potrivit atitudinii lui Dumnezeu din trecut, El ar trebui să admită acest gen de om. Dar nu înțeleg prea clar atitudinea din prezent a lui Dumnezeu – pot să spun doar asta: poate că El va admite acest gen de om, poate că nu.” Nu este ridicol? Asta chiar v-a încuiat. Dacă nu aveți o perspectiva cuvenită referitor la această chestiune, atunci ce veți face când biserica voastră se va confrunta cu acest gen de om? Dacă nu tratați așa cum trebuie această chestiune, poate că Îl veți jigni pe Dumnezeu. Nu este aceasta o chestiune periculoasă?

De ce vreau să vă întreb despre felul în care priviți voi ceea ce tocmai am discutat? Vreau să vă testez punctele de vedere, să testez cât de bine Îl cunoașteți pe Dumnezeu, cât de bine înțelegeți intențiile și atitudinea Lui. Care este răspunsul? Răspunsul se regăsește în punctele voastre de vedere. Unii dintre voi sunt foarte conservatori, iar unii își folosesc imaginația pentru a ghici. Ce este „a ghici”? Este atunci când habar nu ai cum gândește Dumnezeu și inventezi idei fără bază despre cum ar trebui Dumnezeu să gândească într-un fel sau altul. Nu știți cu adevărat dacă ați ghicit bine sau nu, așadar dați glas unui punct de vedere ambiguu. Confruntați cu acest fapt, ce vedeți? Când Îl urmează pe Dumnezeu, oamenii rareori acordă atenție intențiilor lui Dumnezeu și rar iau în seamă gândurile și atitudinea Lui față de om. Nu înțelegeți gândurile lui Dumnezeu. Așadar, când vi se pun întrebări referitoare la intențiile lui Dumnezeu, la firea lui Dumnezeu, parcă deveniți învolburați; sunteți foarte nesiguri și ori ghiciți, ori riscați. Ce este această atitudine? Ea dovedește următorul fapt: majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu Îl privesc ca pe ceva nedefinit, ca pe ceva vag. De ce spun asta? Fiindcă de fiecare dată când vă confruntați cu ceva, voi nu știți care sunt intențiile lui Dumnezeu. De ce nu știți? Și nu e doar că nu știți chiar acum. Ci, mai degrabă, de la început până la sfârșit, nu știți care este atitudinea lui Dumnezeu referitoare la această chestiune. În momentele în care nu poți să vezi și nu cunoști atitudinea lui Dumnezeu, ai cugetat îndelung la ea? Ai căutat-o? Ai comunicat-o? Nu! Asta confirmă un fapt: Dumnezeul credinței tale și Dumnezeu Cel adevărat nu sunt conectați. Tu, care crezi în Dumnezeu, te gândești doar la voința ta, la voința conducătorilor tăi și la sensul superficial și dogmatic al cuvântului lui Dumnezeu, dar nu încerci cu adevărat să cauți și să cunoști voia lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Esența acestei chestiuni este oribilă! De-a lungul a multor ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. Ce formă ia această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi ceva nedefinit. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența lui Dumnezeu, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că Dumnezeu nu poate să facă acele lucruri pe care ei nu pot să le facă și că Dumnezeu ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. Pentru acești oameni, definiția lui Dumnezeu este „o persoană invizibilă și de neatins”. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă. Aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente, că Dumnezeu e o statuie. Când e confruntat cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, niciun punct de vedere, nicio idee; El este la mila omului. Oamenii cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila lui Dumnezeu, au nevoie de toleranța Lui, de iubirea Lui, atunci Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni își imaginează un Dumnezeu în mințile lor și Îl fac să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac acești oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în felul în care ei cred în Dumnezeu. Există chiar și cei care cred că Dumnezeu poate să-i mântuiască și după ce au ofensat firea lui Dumnezeu. Asta fiindcă ei cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită, că firea lui Dumnezeu este dreaptă și că indiferent de felul în care oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, El nu își va aminti nimic. Întrucât defectele omului, greșelile omului și nesupunerea omului sunt doar exprimări de moment ale firii lui, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei. Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, speranța lor că vor fi mântuiți este încă mare. De fapt, indiferent de modul în care cineva crede în Dumnezeu, cât timp oamenii nu caută adevărul, Dumnezeu are o atitudine negativă față de ei. Asta fiindcă în timp ce tu crezi în Dumnezeu, poate că prețuiești cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu, o studiezi în fiecare zi, o citești în fiecare zi, dar Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu, Îl privești ca pe ceva nedefinit, Îl privești ca pe un om, iar un altul ca tine poate că Îl privește ca pe o marionetă. De ce spun asta? Fiindcă din câte văd Eu, indiferent dacă te confrunți cu o problemă sau dacă întâlnești o circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul tău, acele lucruri care sunt dezvoltate în interior – nu există vreo legătură între niciunul dintre acele lucruri și cuvântul lui Dumnezeu sau căutarea adevărului. Tu cunoști doar ceea ce gândești tu însuți, doar care sunt punctele tale de vedere, iar apoi ideile tale și punctele tale de vedere sunt forțate asupra lui Dumnezeu. Ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, care sunt folosite drept standarde pe care tu le respecți neclintit. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și renunțați la toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Acest Dumnezeu în care credeți acum, v-ați gândit vreodată ce fel de Dumnezeu este El? Când El vede un om rău care face fapte rele, îl disprețuiește? (Îl disprețuiește) Când vede greșelile oamenilor ignoranți, care este atitudinea Lui? (Una de tristețe.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar, nu-i așa? Când vede că cineva este neglijent în credința sa pentru Dumnezeu și nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu vă este foarte clar care e răspunsul, nu-i așa? Neglijența este o atitudine care nu reprezintă un păcat și nu este o jignire adusă la adresa lui Dumnezeu. Oamenii cred că nu ar trebui considerată ca fiind o gafă. Atunci, care crezi că este atitudinea lui Dumnezeu? (Nu este dispus să răspundă.) Nu este dispus să răspundă – ce atitudine e asta? E că Dumnezeu îi privește de sus cu dispreț pe acești oameni! Dumnezeu îi tratează cu răceală. Abordarea Lui este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, inclusiv luminarea, iluminarea, certarea sau disciplinarea. Acest gen de om nu contează deloc în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față ce cei care Îi ofensează firea și Îi jignesc decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este înfuriat la extrem de oamenii care nu se căiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” este doar un sentiment, o stare de spirit; nu poate reprezenta o atitudine clară. Dar acest sentiment, această stare de spirit, va aduce un rezultat pentru acest om: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care sunt consecințele acestui dezgust absolut? Dumnezeu îl va da la o parte pe acel om, nu va răspunde deocamdată celor ca el. El va aștepta ca ei să fie sortați în timpul pedepsirii. Ce implică asta? Acest gen de om mai are un rezultat? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să dea acestui gen de om un rezultat! Așadar, nu este firesc ca Dumnezeu să nu îi răspundă deocamdată acestui gen de om? (Ba da.) Cum ar trebui să se pregătească acum acest gen de om? Ar trebui să se pregătească să suporte consecințele negative cauzate de comportamentul lor și de răul pe care l-a făcut. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de acest gen de om. Așadar, Eu îi spun acum clar acestui gen de om: nu te mai agăța de deziluziile tale, nu mai confunda dorințele tale cu realitatea. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura la nesfârșit greșelile sau nesupunerea lor. Unii vor spune: „Am văzut și eu câțiva astfel de oameni. Când ei se roagă, sunt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să se bucure de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu.” Nu spuneți aceste absurdități! Să plângi cu lacrimi amare nu înseamnă neapărat că ești atins de Dumnezeu sau că te bucuri de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, El îi va mai călăuzi? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să elimine pe cineva, să abandoneze pe cineva, acel om deja nu mai are un rezultat. Nu contează cât de mulțumiți de sine se simt cei ca el atunci când se roagă, nici câtă încredere au în Dumnezeu în inima lor; toate acestea sunt deja neimportante. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de încredere și că Dumnezeu disprețuiește deja acest om. Cum să trateze cu ei după aceea, și asta este neimportant. Ce este important e că, în momentul în care acel om Îl înfurie pe Dumnezeu, rezultatul lui este deja stabilit. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască acest gen de om, atunci cei ca el vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă o parte a esenței lui Dumnezeu este iubirea, iar El are milă pentru toată lumea, oamenii trec cu vederea și uită faptul că esența Lui este și demnitatea. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, că El nu are sentimente sau că nu reacționează. Faptul că El are milă nu înseamnă că El nu are principii pe baza cărora tratează oamenii. Dumnezeu trăiește; El chiar există. El nu este o marionetă imaginară sau altceva. Întrucât El există, ar trebui să ascultăm cu atenție mereu glasul inimii Sale, să acordăm atenție atitudinii Sale și să înțelegem sentimentele Lui. Nu ar trebui să folosim închipuirile oamenilor pentru a-L defini pe Dumnezeu și nu ar trebui să impunem gândurile și dorințele oamenilor asupra lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să folosească stilul și gândirea omului în felul în care El tratează omenirea. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia lui Dumnezeu și contești demnitatea Lui! Așadar, după ce ați înțeles severitatea acestei probleme, îl îndemn pe fiecare dintre cei prezenți aici să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți în vorbele voastre. Iar în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica neglijent etichete. Chiar mai mult, să nu tragi concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți, și asta e o manifestare a atitudinii de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți să atingi acest punct mai presus de orice, dacă poți să dobândești această atitudine mai presus de orice, atunci Dumnezeu nu te va blama pentru prostia ta, pentru ignoranța și pentru lipsa ta de rațiune. În schimb, datorită faptului că te temi să nu-L jignești pe Dumnezeu, datorită respectului tău pentru intențiile lui Dumnezeu, datorită atitudinii tale de a fi dispus să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L în mod arbitrar pe Dumnezeu și ghicind și definind în mod arbitrar ideile lui Dumnezeu – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau îți va face o declarație. Poate că această declarație implică rezultatul tău. De aceea, Eu tot mai vreau să subliniez asta încă o dată și să-i informez pe toți cei prezenți să fie precauți și prudenți față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te gândești: oare dacă fac asta Îl voi înfuria pe Dumnezeu? Este asta a te teme de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui încă să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări, să te gândești cu adevărat la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii peste tot, în toate lucrurile și în fiecare moment, mai ales în ceea ce privește chestiunile pe care tu nu le înțelegi, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va da mereu o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce scot oamenii în evidență, Dumnezeu vede totul clar și deschis, iar El îți va face o evaluare precisă și potrivită a acestor evidențieri. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a stabili rezultatul tău. Aceste rezultat îi va convinge pe toți dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este că fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă va decide soarta.

Cine stabilește rezultatul omului

Există o altă chestiune foarte importantă, iar aceasta este atitudinea voastră faţă de Dumnezeu. Această atitudine e crucială! Ea stabileşte dacă, în cele din urmă, veţi merge spre distrugere sau într-o destinaţie frumoasă, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăţiei, Dumnezeu a lucrat deja timp de peste douăzeci de ani, iar, în decursul acestor douăzeci de ani, poate că inimile voastre au fost puţin nesigure cu privire la realizările voastre. Dar, în inima lui Dumnezeu, El a făcut o consemnare propriu-zisă şi onestă pentru fiecare dintre voi. Începând cu momentul în care fiecare persoană începe să-L urmeze şi să-I asculte predicile, înţelegând tot mai mult din adevăr, până în momentul în care îşi realizează datoria – Dumnezeu are o consemnare a fiecăreia dintre aceste manifestări. Când cineva îşi face datoria, când înfruntă tot felul de circumstanţe, tot felul de încercări, care este atitudinea acestuia? Cum se comportă? Cum se simte faţă de Dumnezeu în inima sa?… Dumnezeu are un raport cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare şi nu există nici cea mai mică neglijenţă. Aceasta este o chestiune care implică rezultatul fiecărui om, destinul şi perspectivele lui. Ba mai mult, aici Îşi consumă Dumnezeu toate eforturile Lui migăloase. Prin urmare, Dumnezeu nu îndrăzneşte să neglijeze acest lucru câtuşi de puţin și nu va tolera nicio neglijenţă. Dumnezeu înregistrează acest raport al omenirii, consemnând un raport al întregului curs de urmare a lui Dumnezeu de către om, de la început şi până la sfârşit. Atitudinea ta faţă de Dumnezeu din această perioadă îţi va stabili soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeţi că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acţiunile lui Dumnezeu? Mai aveţi şi altă imagine a lui Dumnezeu în minţile voastre? (Nu.) Atunci, spuneţi că Dumnezeu trebuie să stabilească rezultatul omului sau omul însuşi trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să-l stabilească). Cine-l stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori de la bisericile din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine-l stabilește? (Omul îl stabilește singur.) Omul îl stabilește singur? Atunci, nu înseamnă aceasta că nu are nimic de-a face cu Dumnezeu? Cine vrea să-și exprime părerea din partea bisericilor coreene? (Dumnezeu stabilește rezultatul oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și de calea pe care merg.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există un fapt cert aici despre care trebuie să vă informez: în cursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El stabilește un standard pentru om. Acest standard este că omul se poate supune cuvântului lui Dumnezeu și merge pe calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua rezultatul omului. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un rezultat bun; dacă nu, atunci nu poţi obţine un rezultat bun. Atunci, cine spui tu că stabileşte acest rezultat? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabileşte, ci, mai degrabă, Dumnezeu şi omul împreună. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să pregătească o destinație frumoasă pentru om; omul este ţinta lucrării lui Dumnezeu, iar acest rezultat, această destinaţie este ceea ce Dumnezeu pregăteşte pentru om. Dacă nu ar fi nicio ţintă pentru lucrarea Lui, atunci Dumnezeu nu ar trebui să facă această lucrare; dacă Dumnezeu nu ar face această lucrare, atunci omul nu ar avea o şansă de mântuire. Omul e ţinta mântuirii şi, deşi omul e partea pasivă în acest proces, această atitudine din această parte este cea care stabileşte dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care Dumnezeu ţi-o dă, atunci nu ai cunoaşte standardul Lui şi nu ai avea niciun obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar nu cooperezi, nu-l pui în practică, nu suporţi consecinţele, atunci tot nu vei obţine acest rezultat. Iată de ce spunem că acest rezultat nu poate fi separat de Dumnezeu şi nu poate fi separat de om. Iar acum ştiţi cine stabileşte rezultatul omului.

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

În comunicarea subiectului despre cunoaşterea lui Dumnezeu, aţi observat ceva? Aţi observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu faţă de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu aşa, acordându-i omului toată dragostea şi mila Lui la nesfârşit? Această chestiune implică şi esenţa lui Dumnezeu. Să revenim la întrebarea de dinainte a aşa-zisului fiu risipitor! După ce a fost adresată această întrebare, răspunsurile voastre nu au fost foarte clare. Cu alte cuvinte, tot nu înţelegeţi bine intenţiile lui Dumnezeu. Odată ce oamenii ştiu că Dumnezeu iubeşte omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu şi indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată şi nemăsurată. Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, aşa că poate fi milos faţă de oameni, milos faţă de imaturitatea lor, milos faţă de ignoranţa lor şi milos faţă de neascultarea lor. Chiar aşa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înţelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veşnic răbdător faţă de ei, că va fi milos faţă de ei, iar, pe parcursul vieţii lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu şi o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranţă, iar această toleranţă este nedefinită, necondiţionată şi chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credinţe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esenţa lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreţi uluiţi. Faptul că vă văd aşa Mă face puţin mânios. Aţi auzit mult adevăr cu privire la esenţa lui Dumnezeu; aţi ascultat şi multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuşi, în minţile voastre, aceste chestiuni şi adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie şi cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în vieţile voastre reale şi nici nu puteţi vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toţii sunteţi zăpăciţi în credinţele voastre, cu toţii credeţi orbeşte până într-atât încât aveţi o atitudine ireverenţioasă faţă de Dumnezeu, încât Îl daţi la o parte. La ce duce faptul că aveţi o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu? Face ca voi să trageţi mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiţi puţină cunoaştere, vă simţiţi foarte satisfăcuţi, consideraţi că L-aţi obţinut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceţi că aşa e Dumnezeu şi nu-L lăsaţi să se mişte liber. Şi, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur şi simplu, nu recunoaşteţi că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranţă sau răbdare faţă de om; sunt plin de scârbă şi de antipatie extreme faţă de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declaraţie. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai eşti Dumnezeul meu; nu mai eşti Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai eşti apt să fii Dumnezeul meu şi nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranţă, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă eşti tolerant cu mine la nesfârşit, dacă eşti mereu răbdător cu mine şi mă laşi să văd că Tu eşti iubire, că Tu eşti răbdare, că Tu eşti toleranţă, doar atunci Te pot urma şi doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea şi mila Ta, neascultarea mea şi greşelile mele pot fi iertate la nesfârşit, pot fi scuzate la nesfârşit, iar eu pot păcătui oricând şi oriunde, mărturisi şi fi iertat oricând şi oriunde şi Te pot mânia oricând şi oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deşi poate că nu te gândeşti la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv şi conştient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ţi fi iertate păcatele şi un obiect menit a fi folosit pentru a obţine o destinaţie frumoasă, pe nesimţite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziţie faţă de tine, ca duşmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influenţa întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios faţă de Dumnezeu şi să-mi fac datoria bine”; şi aşa mai departe. Totuşi, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie ştii, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esenţa chestiunii este că, acum, mulţi dintre voi aţi învăţat deja cum să folosiţi regula, doctrina, teoria pe care vi le-aţi însuşit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu şi pentru a-L pune în opoziţie faţă de voi înşişi, într-un mod cu totul firesc. Deşi ţi-ai însuşit slove şi doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, aşa că îţi e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoşti pe Dumnezeu, să-L înţelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

Am văzut această secvenţă într-o înregistrare video: câteva surori ţineau o carte „Cuvântul Se arată în trup” şi o ţineau sus, foarte sus. Ţineau această carte în mijlocul lor, mai sus de propriile capete. Deşi asta e doar o imagine, ceea ce evocă în Mine nu este o imagine. Mai degrabă, Mă face să Mă gândesc că lucrul pe care fiecare om îl preţuieşte în inima lui nu e cuvântul lui Dumnezeu, ci cartea care conţine cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta e o chestiune foarte deprimantă. Acest mod de a practica, pur şi simplu, nu înseamnă a-L preţui pe Dumnezeu. Din cauză că nu-L înţelegi pe Dumnezeu, o întrebare atât de evidentă, una atât de mică face ca tu să inventezi propriile noţiuni. Când îți cer ceva, când sunt serios cu tine, răspunzi cu presupuneri şi cu propriile închipuiri; unii dintre voi chiar adoptaţi un ton plin de îndoieli şi răspundeţi cu întrebări. Acest lucru Îmi confirmă şi mai clar că Dumnezeul în care credeţi voi nu este adevăratul Dumnezeu. După ce aţi citit cuvântul lui Dumnezeu atât de mulţi ani, folosiţi cuvântul lui Dumnezeu, folosiţi lucrarea Lui şi mai multe doctrine pentru a trage din nou concluzii despre Dumnezeu. Mai mult, nu încercaţi niciodată să-L înţelegeţi pe Dumnezeu; nu încercaţi niciodată să descifraţi intenţiile lui Dumnezeu; nu încercaţi să înţelegeţi care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de om; sau cum gândeşte Dumnezeu, de ce este trist, de ce este mânios, de ce îi dispreţuieşte pe oameni şi alte astfel de întrebări. Mai mult, şi mai mulţi oameni cred că Dumnezeu a fost mereu tăcut pentru că El doar priveşte acţiunile oamenilor, pentru că El nu are nicio atitudine faţă de ei şi nici nu are propriile idei. Un alt grup duce lucrurile şi mai departe. Aceşti oameni cred că Dumnezeu nu rosteşte niciun sunet pentru că aprobă, Dumnezeu nu rosteşte niciun sunet pentru că aşteaptă, Dumnezeu nu rosteşte niciun sunet pentru că nu are nicio atitudine, pentru că atitudinea lui Dumnezeu a fost deja elaborată complet în carte, a fost deja exprimată omenirii în întregimea ei şi nu e nevoie să fie spusă în mod repetat oamenilor , la nesfârşit. Deşi Dumnezeu e tăcut, El tot are o atitudine, are un punct de vedere şi are un standard pe care îl solicită oamenilor. Deşi oamenii nu încearcă să-L înţeleagă şi nu încearcă să-L caute, atitudinea Lui e foarte clară. Gândiţi-vă la o persoană care, odată, L-a urmat pe Dumnezeu cu pasiune, dar, la un moment dat, L-a parasit şi a plecat. Dacă această persoană ar vrea să se întoarcă acum, foarte surprinzător, nu ştiţi care ar fi punctul de vedere al lui Dumnezeu şi care ar fi atitudinea Lui. Nu e acest lucru jalnic? De fapt, aceasta e o chestiune destul de superficială. Dacă voi aţi înţelege cu adevărat inima lui Dumnezeu, I-aţi şti atitudinea faţă de acest tip de om şi nu aţi da un răspuns ambiguu. De vreme ce nu ştiţi, permiteţi-Mi să vă dau detalii.

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Vei găsi acest fel de om peste tot. După ce a fost sigur cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive, el porneşte în tăcere şi fără a-şi lua la revedere pentru a pleca şi a face orice îi pofteşte inima. Deocamdată, nu vom discuta despre motivul pentru care acest om pleacă. Mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de acest fel de om. Este foarte clar! Din clipa în care acest om pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinţei lui dispare. Nu acest om i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că deja nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Înseamnă că deja nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce acest om nu-L vrea pe Dumnezeu, îl poate Dumnezeu dori în continuare? Mai mult, când acest om are această atitudine, această opinie şi e hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, el a provocat deja firea lui Dumnezeu. Deşi nu s-a înfuriat şi nu L-a blestemat pe Dumnezeu, deşi nu a adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv şi deşi acest om se gândeşte: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracţie în exterior sau când voi avea nevoie de Dumnezeu în continuare pentru ceva mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce.” Sau spune: „Când voi fi rănit în exterior, când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată, prea haină şi nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu.” Deşi acest om a calculat în mintea lui când se va întoarce, deşi lasă uşa deschisă pentru întoarcerea sa, nu-şi dă seama că, indiferent cum gândeşte sau cum plănuieşte, toate acestea nu sunt decât dorinţe deşarte. Greşeala lui cea mai mare este că este că nu înţelege cum se simte Dumnezeu când el vrea să plece. Începând din acel moment, când acest om hotărăşte să-L părăsească pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a abandonat complet; Dumnezeu a stabilit deja rezultatul lui în inima Sa. Ce rezultat e acesta? Că acest om este unul dintre hamsteri şi va pieri odată cu ei. Astfel, oamenii văd adesea acest fel de situaţie: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar nu primeşte o pedeapsă. Dumnezeu operează potrivit propriilor principii. Oamenii sunt capabili să vadă nişte lucruri, iar unele lucruri sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, aşa că oamenii nu pot vedea rezultatul. Ceea ce văd oamenii nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor; dar cealaltă parte, partea pe care nu o vezi – acestea sunt gândurile şi concluziile adevărate ale inimii lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

Aşadar, de ce îi poate da Dumnezeu unui astfel de om o pedeapsă atât de gravă? De ce e Dumnezeu atât de furios pe el? Întâi de toate, ştim că firea lui Dumnezeu este măreţie, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu şi ar trebui să ştii că esenţa lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii şi etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuşi, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, şansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înţelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu şi poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu ştii cum să te temi de Dumnezeu, atunci eşti incapabil să te temi de Dumenezeu şi nu ştii cum să te pui pe cărarea de a merge pe calea lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înţelegi, poţi fi conştient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei şti ce este a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău.

A merge pe calea fricii de Dumnezeu şi a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr ştii, câte încercări ai experimentat sau la cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde în ce constă esenţa inimii tale cu privire la Dumnezeu şi care e atitudinea ta faţă de Dumnezeu. Esenţa oamenilor şi atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cu privire la acei oameni care au renunţat la Dumnezeu şi L-au părăsit, atitudinea lor disprețuitoare față de Dumnezeu şi inimile lor care dispreţuiesc adevărul au provocat firea lui Dumnezeu până într-atât încât Dumnezeu este îngrijorat că nu vor fi iertaţi niciodată. Ei au ştiut despre existenţa lui Dumnezeu, au avut informaţia că Dumnezeu a sosit deja, chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu este din cauză că fost amăgiţi şi nici că sunt confuzi. Cu atât mai puţin, nu se poate spune că au fost forţaţi să plece. Mai degrabă, în mod conştient şi cu mintea limpede, au ales să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu înseamnă că s-au rătăcit; nu au fost izgoniţi. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt un miel care s-a depărtat de turmă, cu atât mai puţin, un fiu rătăcitor care s-a pierdut. Au plecat fără teamă de urmări, iar un astfel de caz, o astfel de situaţie provoacă firea lui Dumnezeu şi această provocare Îl face să le dea un rezultat lipsit de speranţă. Nu e înfricoşător acest fel de rezultat? Aşadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă un om nu ia în serios atitudinea lui Dumnezeu şi continuă să creadă că Dumnezeu abia aşteaptă întoarcerea lui – pentru că el este unul dintre mieii rătăciţi ai lui Dumnezeu şi Dumnezeu continuă să aştepte ca el să se răzgândească – atunci acest om nu este atât de departe de ziua pedepsei. Dumnezeu nu doar va refuza să-l primească. Aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu; e o chestiune şi mai înfiorătoare! Atitudinea ireverenţioasă a acestui om a ofensat deja decretul administrativ al lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va primi în continuare? Principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt: dacă un om a fost sigur în legătură cu adevărata cale şi totuşi Îl poate respinge pe Dumnezeu în mod conştient şi cu mintea limpede, depărtându-se de Dumnezeu, atunci El va bloca drumul spre mântuirea lui, iar poarta Împărăţiei îi va fi închisă de acum înainte. Când acest om vine să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu îi va mai deschide. Acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători au fost nemulţumiţi de Moise din cauza acţiunilor lui şi din alte motive diverse. De cine au refuzat ei să asculte? Nu de Moise. Au refuzat să asculte de rânduielile lui Dumnezeu; au refuzat să asculte de lucrarea lui Dumnezeu în această chestiune. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei…” În ochii omului, sunt aceste cuvinte foarte grave? Nu sunt grave! Cel puţin, sensul literal al cuvintelor nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular duşmănos, cu atât mai puţin, nu are un sens de hulă. E doar o propoziţie banală, nimic mai mult. Totuşi, de ce aceste cuvinte pot declanşa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Asta pentru că ele nu sunt spuse oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea şi firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu, mai ales acea parte din firea lui Dumnezeu care nu poate fi ofensată. Cu toţii ştim care a fost sfârşitul lor, în cele din urmă. În privinţa celor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Şi de ce punctul lor de vedere şi atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că ei ştiu clar că El este Dumnezeu şi, totuşi, aleg să-L trădeze. Iată de ce sunt privaţi de şansa lor la mântuire. Exact aşa cum scrie în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat.” Aţi înţeles acum această chestiune?

Soarta omului este hotărâtă de atitudinea lui față de Dumnezeu

Dumnezeu este un Dumnezeu viu şi, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situaţii, atitudinea lui Dumnezeu faţă de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici vid. A ajunge să cunoşti atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să înveţe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot cunoaşte firea lui Dumnezeu şi înţelege inima Lui, puţin câte puţin. Când ajungi să înţelegi inima lui Dumnezeu puţin câte puţin, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înţelegi pe Dumnezeu, e puţin probabil să tragi concluzii despre El. Când încetezi să tragi concluzii despre Dumnezeu, e puţin probabil să-L ofensezi şi, pe nesimţite, Dumnezeu te va călăuzi către a avea o cunoaştere a Lui şi, drept urmare, te vei teme de Dumnezeu în inima ta. Vei înceta să-L mai defineşti pe Dumnezeu folosind doctrinele, literele şi teoriile pe care ţi le-ai însuşit. Mai degrabă, căutând mereu intenţiile lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ţi dai seama, vei deveni o persoană pe placul lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută şi de neatins de omenire, dar, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, acţiunile fiecărui om în parte, laolaltă cu atitudinea lor faţă de El – acestea nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci şi vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască şi să înţeleagă clar. Poate că te întrebi mereu: „Ştie Dumnezeu ce fac aici? Ştie Dumnezeu la ce mă gândesc acum? Poate că ştie, poate că nu.” Dacă adopţi acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu şi crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea şi existenţa Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când Îl vei mânia, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu timp de mulţi ani, dar tot n-au câştigat dobândit adevărului şi nici nu înţeleg voia lui Dumnezeu. Statura vieţii lor nu face niciun progres, aderând doar la doctrinele cele mai superficiale. Asta pentru că aceşti oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept propria viaţă şi niciodată nu au întâmpinat şi acceptat existenţa Lui. Crezi că Dumnezeu vede astfel de oameni şi e plin de bucurie? Îl mângâie ei? În cazul acesta, metoda credinţei oamenilor în Dumnezeu e cea care hotărăşte soarta lor. Indiferent dacă întrebarea e cum Îl cauţi pe Dumnezeu sau cum Îl tratezi pe Dumnezeu, atitudinea ta e lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca şi cum ar fi un vid în ceafa ta. Gândeşte-te mereu la Dumnezeul credinţei tale ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inimile tuturor, văzând ce pui la cale, analizând fiecare cuvinţel şi fiecare faptă mică, cum te comporţi şi care este atitudinea ta faţă de Dumnezeu. Indiferent dacă eşti dispus sau nu să te încredinţezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile şi gândurile tale cele mai intime sunt înaintea lui Dumnezeu, fiind cercetate de El. În funcţie de comportamentul tău, în funcţie de faptele tale şi în funcţie de atitudinea ta faţă de Dumnezeu, părerea Lui despre tine şi atitudinea Lui faţă de tine se schimbă în mod constant. Aş vrea să ofer nişte sfaturi celor care s-ar pune ca nişte copilaşi în mâinile lui Dumnezeu, ca şi cum El ar trebui să te adore, ca şi cum El nu ar putea niciodată să te părăsească, ca şi cum atitudinea Lui faţă de tine e fixă şi nu s-ar putea schimba niciodată: nu mai visa! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte. El abordează cinstit lucrarea de cucerire şi de mântuire a omenirii. Aceasta este gestionarea Lui. El îl tratează pe fiecare om în mod serios, nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru om nu este una de genul care răsfaţă sau răzgâie; mila şi toleranţa Lui faţă de omenire nu este indulgentă sau neatentă. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru omenire e menită să preţuiască, să compătimească şi să respecte viaţa; mila şi toleranţa Lui transmit aşteptările Lui de la oameni; mila şi toleranţa Lui sunt ceea ce îi trebuie umanităţii pentru a supravieţui. Dumnezeu este viu şi există efectiv; atitudinea Lui faţă de omenire este principială, nu este deloc o regulă dogmatică şi se poate schimba. Voia Lui pentru umanitate se schimbă treptat şi se transformă cu timpul, în funcţie de împrejurări şi de atitudinea fiecărui om în parte. Aşadar, ar trebui să-ţi fie foarte clar asta şi să înţelegi că esenţa lui Dumnezeu este imuabilă, iar firea Lui va apărea în momente şi contexte diferite. Poate că tu nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă şi foloseşti propriile concepţii pentru a-ţi imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Dar există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere şi, folosind propriile concepţii pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu operează aşa cum crezi tu că o face şi Dumnezeu nu va trata această chestiune aşa cum spui tu că o va face. Aşa că îţi amintesc să fii atent şi prudent în abordarea ta faţă de tot ceea ce te înconjoară şi să înveţi cum să urmezi principiul de a merge pe calea lui Dumnezeu în toate lucrurile – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Trebuie să elaborezi o înţelegere fermă a chestiunilor cu privire la voia şi atitudinea lui Dumnezeu; să găseşti oameni luminaţi care să ţi le comunice şi să cauţi cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinţei tale drept o marionetă – judecând arbitrar, ajungând la concluzii arbitrare, netratându-L pe Dumnezeu cu respectul pe care El îl merită. În procesul mântuirii lui Dumnezeu, când El îţi defineşte rezultatul, indiferent dacă El îţi acordă milă sau toleranţă sau judecată şi mustrare, atitudinea Lui faţă de tine nu e fixă. Depinde de atitudinea ta faţă de Dumnezeu şi de cum Îl înţelegi. Nu lăsa ca un aspect trecător al cunoaşterii sau al felului în care Îl înțelegi pe Dumnezeu să-L definească pentru totdeauna. Nu crede într-un Dumnezeu mort; crede într-unul viu. Ţine minte asta! Deşi am discutat despre câteva adevăruri aici, adevăruri pe care trebuia să le auziţi, în lumina stării şi staturii voastre actuale, nu voi formula cereri mai mari ca să nu vă răpesc entuziasmul. Procedând astfel, vi s-ar putea umple inimile cu prea multă tristeţe şi v-ar face să simţiti prea multă dezamăgire faţă de Dumnezeu. În schimb, sper să puteţi folosi iubirea lui Dumnezeu în inimile voastre şi să folosiţi o atitudine care este respectuoasă faţă de Dumnezeu când mergeţi pe cărare înainte. Nu zăpăci chestiunea cu privire la cum se tratează credinţa în Dumnezeu. Trateaz-o ca pe una dintre cele mai importante chestiuni care există. Aşaz-o în inima ta, pune-o în practică, leag-o de viaţa reală – nu o susţine doar de faţadă! Căci aceasta e o chestiune de viaţă şi de moarte şi este una care va hotărî destinul tău. Nu o trata ca pe o glumă, ca pe un joc de copii! După ce am împărtăşit aceste cuvinte cu voi azi, mă întreb care au fost, în mintea voastră, roadele înţelegerii. Sunt întrebări pe care doriţi să le adresaţi cu privire la ceea ce am spus aici azi?

Deşi aceste subiecte sunt puţin noi şi puţin rupte de vederile voastre, de ceea ce urmăriţi de obicei şi de lucrurile care vă preocupă, cred că, după ce acestea au fost comunicate o perioadă, veţi elabora o înţelegere comună a tot ceea ce am spus aici. Cum acestea sunt subiecte noi, subiecte pe care nu le-aţi luat în calcul înainte, sper că nu vă vor îngreuna povara. Spun aceste cuvinte azi nu pentru a vă înspăimânta şi nici nu încerc să iau măsuri împotriva voastră; mai degrabă, scopul Meu este să vă ajut să înţelegeţi adevărul realităţii. La urma urmei, există o distanţă între omenire şi Dumnezeu: deşi omul crede în Dumnezeu, nu L-a înţeles niciodată pe Dumnezeu; nu a cunoscut niciodată atitudinea lui Dumnezeu. De asemenea, omul nu a fost niciodată entuziasmat în procuparea lui faţă de atitudinea lui Dumnezeu. Mai degrabă, a crezut orbeşte, a acţionat orbeşte şi a fost nepăsător în a-L cunoaşte şi înţelege pe Dumnezeu. Aşadar, Mă simt obligat să vă lămuresc în privinţa acestor chestiuni şi să vă ajut să înţelegeţi ce fel de Dumnezeu e acest Dumnezeu în care credeţi voi; ce gândeşte El; care e atitudinea Lui în tratarea unor tipuri diferite de oameni; cât de departe sunteţi de îndeplinirea cerinţelor Lui; şi discrepanţa între acţiunile voastre şi standardul pe care îl pretinde El. Scopul cunoaşterii acestui lucru de către voi este de a vă da un etalon în inimile voastre cu care să vă comparaţi şi de a şti la ce fel de roade duce drumul pe care sunteţi, ce nu aţi obţinut pe acest drum şi în ce zone, pur şi simplu, nu v-aţi implicat. Când comunicaţi între voi, de obicei, discutaţi despre câteva subiecte uzuale; aria este îngustă, iar conţinutul este foarte superficial. Există o distanţă, o discrepanţă între ceea ce discutaţi voi şi intenţiile lui Dumnezeu, între discuţiile voastre şi amploarea şi standardul cerinţelor lui Dumnezeu. Cu timpul, o astfel de acţiune vă va face să vă abateţi tot mai mult de la calea lui Dumnezeu. Voi doar luaţi cuvinte care există deja de la Dumnezeu şi le transformaţi în lucruri la care vă închinaţi, în ritual şi în regulă. Despre asta e vorba! De fapt, Dumnezeu, pur şi simplu, nu are loc în inimile voastre şi El nu v-a obţinut niciodată inimile. Unii oameni cred că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este foarte dificil – acesta e adevărul. Este dificil! Dacă oamenilor li se cere să-şi facă datoria şi să facă lucrurile la suprafaţă, dacă li se cere să muncească din greu, atunci oamenii se vor gândi că a crede în Dumnezeu este foarte uşor, pentru că toate acestea intră în aria abilităţilor omului. Dar, în clipa în care subiectul se mută spre zonele intenţiilor şi atitudinii lui Dumnezeu faţă de om, atunci lucrurile devin mult mai dificile în privinţa tuturor. Asta deoarece aceasta implică înţelegerea de către oameni a adevărului şi intrarea lor în realitate; desigur că există un grad de dificultate! Dar, după ce treci de prima uşă, după ce începi să intri în ea, devine tot mai uşor.

Punctul de plecare pentru a te teme de Dumnezeu este a-L trata ca pe Dumnezeu

Cineva tocmai a ridicat o întrebare: cum se face că ştim mai multe despre Dumnezeu decât ştia Iov, dar tot nu ne putem teme de El? Am atins această chestiune puţin mai devreme, nu-i aşa? De fapt, esenţa acestei întrebări a fost de asemenea discutată înainte, faptul că, deşi Iov nu-L cunoştea pe Dumnezeu atunci, el L-a tratat ca pe Dumnezeu şi L-a privit ca pe Stăpânul tuturor lucrurilor din Cer şi de pe Pământ. Iov nu L-a considerat pe Dumnezeu ca fiind un duşman. Mai degrabă, I s-a închinat drept Creator al tuturor lucrurilor. De ce oamenii din zilele noastre se împotrivesc atât de mult lui Dumnezeu? De ce nu se pot teme de Dumnezeu? Un motiv este faptul că au fost profund corupţi de Satana. Cu natura lor satanică profund întipărită, oamenii devin duşmani ai lui Dumnezeu. Astfel, deşi ei cred în Dumnezeu şi Îl recunosc, pot în continuare să se împotrivească lui Dumnezeu şi să se pună în opoziţie faţă de El. Acest lucru e determinat de natura umană. Celălalt motiv este faptul că, deşi oamenii cred în Dumnezeu, ei, pur şi simplu, nu-L tratează ca pe Dumnezeu, ci Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind ostil omului, privindu-L ca pe un duşman al omului, iar ei sunt ireconciliabili cu Dumnezeu. E foarte simplu. Această chestiune nu a fost pusă în discuţie în timpul sesiunii anterioare? Gândeşte-te la asta: acesta e motivul? Deşi ai puţină cunoaştere a lui Dumnezeu, ce anume e această cunoaştere? Nu despre asta vorbeşte toată lumea? Nu e ceea ce ţi-a spus Dumnezeu? Tu cunoşti doar aspectele teoretice şi doctrinale; ai experimentat vreodată aspectul real al lui Dumnezeu? Ai cunoaştere subiectivă? Ai cunoaştere şi experienţă practice? Dacă Dumnezeu nu ţi-ar spune, ai putea şti asta? Cunoaşterea teoriei de către tine nu reprezintă cunoaşterea reală. Pe scurt, indiferent cât de mult ştii şi cum ai ajuns să ştii, înainte să atingi o înţelegere reală a lui Dumnezeu, Dumnezeu este duşmanul tău şi, înainte ca tu să-L tratezi pe Dumnezeu ca atare, El e pus în opoziţie faţă de tine, căci tu eşti o întrupare a Satanei.

Când eşti împreună cu Hristos, poate că poţi să-I serveşti trei mese pe zi, poate că poţi să-I serveşti ceaiul, să-I satisfaci nevoile vieţii Lui, aparent, tratându-L pe Hristos ca pe Dumnezeu. Ori de câte ori se întâmplă ceva, punctele de vedere ale oamenilor sunt întotdeauna contrare celui al lui Dumnezeu. Ei nu reuşesc niciodată să înţeleagă punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu reuşesc să-L accepte. Deşi oamenii s-ar putea înţelege cu Dumnezeu la suprafaţă, asta nu înseamnă că ei sunt compatibili cu El. De îndată ce se întâmplă ceva, adevărul neascultării de Dumnezeu de către oameni iese la iveală, confirmând ostilitatea care există între om şi Dumnezeu. Această ostilitate nu se referă la faptul că Dumnezeu se opune omului; nu Dumnezeu vrea să fie ostil faţă de om şi nu Dumnezeu îl pune pe om în opoziţie şi îl tratează ca atare. Mai degrabă, este vorba despre această esenţă opoziţională faţă de Dumnezeu, stând la pândă în voia subiectivă a omului şi în subconştientul lui. Cum omul priveşte tot ceea ce vine de la Dumnezeu ca obiect al cercetării lui, reacţia lui faţă de ceea ce vine de la Dumnezeu şi faţă de ceea ce Îl implică pe Dumnezeu este, înainte de toate, de a intui şi de a se îndoi, iar apoi de a adopta repede o atitudine care intră în conflict cu Dumnezeu şi de a I se împotrivi. După aceea, omul va lua aceste stări pasive şi-L va disputa sau contesta pe Dumnezeu până într-acolo încât se va îndoi dacă acest fel de Dumnezeu merită să fie urmat de el. În ciuda faptului că raţionalitatea omului îi spune că nu trebuie să acţioneze astfel, el va alege în continuare să facă aşa, chiar dacă nu vrea, astfel încât va continua fără să ezite, până la capăt. De pildă, care este prima reacţie a unor oameni când aud vreun zvon sau o ponegrire la adresa lui Dumnezeu? Prima lor reacţie este: „Nu ştiu dacă acest zvon e adevărat sau nu, dacă există sau nu, aşa că voi aştepta şi voi vedea.” Apoi, încep să cugete: „Nu există nicio modalitate de a verifica asta. Există una? E acest zvon adevărat sau nu?” Deşi acest om nu arată asta la suprafaţă, inima lui a început deja să se îndoiască, a început deja să-L nege pe Dumnezeu. Care este esenţa acestui tip de atitudine, acestui tip de punct de vedere? Nu e aceasta trădare? Înainte ca el să se confrunte cu această chestiune, nu poţi vedea care e punctul de vedere al acestui om – pare că el nu intră în conflict cu Dumnezeu, că nu-L priveşte pe Dumnezeu ca pe un duşman. Totuşi, de îndată ce se confruntă cu asta, stă imediat de partea Satanei şi se opune lui Dumnezeu. Ce sugerează asta? Asta sugerează că omul şi Dumnezeu sunt potrivnici! Dumnezeu nu-l consideră pe om ca pe un duşman, ci însăşi esenţa omului este ostilă faţă de Dumnezeu. Indiferent cât de mult timp urmează cineva pe Dumnezeu, oricât de mult se sacrifică; indiferent cum slăveşte cineva pe Dumnezeu, cât se abţine să nu I se împotrivească, chiar forţându-se să-L iubească pe Dumnezeu, nu reuşeşte niciodată să-L trateze pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru determinat de esenţa omului? Dacă-L tratezi ca pe Dumnezeu, crezi cu adevărat că El este Dumnezeu, mai poţi avea vreo îndoială faţă de El? Mai pot exista semne de întrebare cu privire la El în inima ta? Nu pot exista. Tendinţele acestei lumi sunt atât de rele, această rasă umană este atât de rea – cum de tu nu ai nicio concepţie cu privire la ele? Tu însuţi eşti atât de hain – cum de nu ai nicio concepţie despre asta? Cu toate acestea, doar câteva zvonuri, nişte ponegriri pot produce concepţii atât de mari despre Dumnezeu, pot produce atât de multe idei, ceea ce arată cât de imatură e statura ta! Doar „bâzâitul” câtorva ţânţari, al câtorva muşte dezgustătoare, doar de atât e nevoie pentru a te înşela? Ce fel de om este acesta? Ştii ce crede Dumnezeu despre acest tip de om? Atitudinea lui Dumnezeu este, de fapt, foarte clară în felul în care El îi tratează pe aceşti oameni. Tratamentul acordat de Dumnezeu acestor oameni este doar de a-i trata cu răceală – atitudinea Lui este aceea de a nu le da atenţie şi de a nu fi serios cu aceşti oameni ignoranţi. De ce? Pentru că, în inima Lui, nu a planificat niciodată să-i obţină pe acei oameni care au jurat să fie ostili faţă de El până la capăt şi care nu au plănuit niciodată să caute o cale de compatibilitate cu El. Poate că aceste cuvinte pe care le-am spus rănesc câţiva oameni. Ei bine, sunteţi dispuşi să Mă lăsaţi mereu să vă rănesc aşa? Indiferent dacă sunteţi dispuşi sau nu, tot ceea ce spun este adevărul! Dacă mereu vă rănesc aşa, mereu vă dezvelesc cicatricele, va afecta acest lucru imaginea trufaşă a lui Dumnezeu în inimile voastre? (N-o va afecta.) Sunt de accord că n-o va afecta. Pentru că, pur şi simplu, nu există Dumnezeu în inimile voastre. Dumnezeul trufaş care sălăşluieşte în inimile voastre, cel pe care îl apăraţi şi protejaţi cu fermitate, pur şi simplu, nu este Dumnezeu. Mai degrabă, este o născocire a imaginaţiei omului; pur şi simplu, nu există. Aşadar, e cu atât mai bine să dezvălui răspunsul acestei ghicitori. Nu e acesta întregul adevăr? Dumnezeul real nu reprezintă închipuirile oamenilor. Sper ca voi toţi să acceptaţi această realitate şi vă va ajuta în a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Acei oameni care nu sunt recunoscuți de Dumnezeu

Există nişte oameni a căror credinţă nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaşte că aceşti oameni sunt adepţii Lui pentru că Dumnezeu nu slăveşte credinţa lor. În cazul acestor oameni, indiferent câţi ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile şi părerile lor nu s-au schimbat niciodată. Sunt precum necredincioşii, aderând la principiile şi la modalitatea de a face lucrurile ale necredincioşilor, aderând la legile supravieţuirii şi credinţei. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viaţa lor, nu considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenţionat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu şi nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei privesc credinţa în Dumnezeu drept un fel de hobby amatoristic, tratându-L pe Dumnezeu doar ca sprijin spiritual, aşa că ei nu cred că merită să încerce să înţeleagă firea lui Dumnezeu sau esenţa Lui. Ai putea spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu aceşti oameni. Ei nu sunt interesaţi şi nu pot fi deranjaţi să răspundă. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil şi Dumnezeu nu există.” Ei cred că nu ar merita osteneala de a încerca să-L înţeleagă pe acest tip de Dumnezeu; ar însemna să se păcălească. Îl recunosc pe Dumnezeu doar cu vorba şi nu iau nicio poziţie reală. Nici nu fac nimic în termeni practici, crezându-se foarte isteţi. Cum îi priveşte Dumnezeu pe aceşti oameni? Îi consideră drept necredincioşi. Unii oameni întreabă: „Pot necredincioșii citi cuvântul lui Dumnezeu? Îşi pot ei face datoria? Pot ei spune aceste cuvinte: «Voi trăi pentru Dumnezeu»?” Ceea ce omul vede adesea sunt manifestări de faţadă ale oamenilor, nu esenţa lor. Dar Dumnezeu nu Se uită la aceste manifestări de faţadă; El vede doar esenţa lor lăuntrică. Astfel, Dumnezeu are o astfel de atitudine, o astfel de definiţie faţă de aceşti oameni. Cât priveşte ceea ce spun aceşti oameni: „De ce face Dumnezeu asta? De ce face Dumnezeu aia? Nu pot înţelege asta; nu pot înţelege aia; asta nu e în acord cu noţiunile omului; trebuie să-mi explici asta; …” Răspunsul meu este: este necesar să-ţi explic această chestiune? Are această chestiune de-a face cu tine? Cine te crezi? De unde ai venit? Eşti în măsură să dai aceste indicaţii lui Dumnezeu? Crezi în El? Recunoaşte El credinţa ta? De vreme ce credinţa ta nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, ce te privesc pe tine faptele Lui? Nu ştii ce loc ocupi în inima lui Dumnezeu, dar eşti în măsură să dialoghezi cu Dumnezeu?

Cuvinte de admonestare

Nu vă simţiţi stânjeniţi după ce aţi auzit aceste remarci? Deşi poate că nu sunteţi dispuşi să ascultaţi aceste cuvinte sau să le acceptaţi, toate sunt realităţi. Deoarece această etapă a lucrării trebuie realizată de Dumnezeu, dacă nu eşti preocupat de intenţiile Lui, de atitudinea Lui şi nu înţelegi esenţa şi firea lui Dumnezeu, atunci, în cele din urmă, tu eşti cel care va avea de pierdut. Nu daţi vina pe cuvintele Mele pentru că e greu să fie ascultate şi nu daţi vina pe ele pentru că vă taie elanul. Eu spun adevărul; nu vreau să vă descurajez. Indiferent ce vă cer şi indiferent cum vi se cere să o faceţi, sper să mergeţi pe cărarea cea corectă, să urmaţi calea lui Dumnezeu şi să nu vă abateţi de la această cale. Dacă nu acţionezi conform cuvântului Său şi nu urmezi calea Lui, atunci nu poate fi nicio îndoială că te răzvrăteşti împotriva lui Dumnezeu şi că ai deviat de la calea cea corectă. Astfel, consider că sunt câteva chestiuni pe care trebuie să ţi le clarific şi să te fac să crezi fără echivoc, clar, fără umbră de tăgadă şi să te ajut să cunoşti în mod explicit atitudinea lui Dumnezeu, intenţiile lui Dumnezeu, cum îl desăvârşeşte Dumnezeu pe om şi în ce fel stabileşte rezultatele oamenilor. Dacă vine o zi când vei fi incapabil să porneşti pe această cale, atunci Eu nu port nicio responsabilitate, pentru că aceste cuvinte ţi-au fost deja spuse foarte clar. Cât despre cum tratezi tu propriul rezultat – această chestiune depinde în întregime de tine. Dumnezeu are atitudini diferite cu privire la rezultatele diferitelor tipuri de oameni. El are propriile modalităţi de a-l evalua pe om şi propriul standard de cerinţe. Standardul Lui de a evalua oamenii este unul corect faţă de toată lumea – nu e nicio îndoială cu privire la asta! Aşadar, temerile unor oameni sunt de prisos. Te simți ușurat acum? Atât pentru azi. La revedere!

17 octombrie 2013

Anterior:Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul

Următorul:Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)

S-ar putea să vă placă și