Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Judecata începe de la Casa lui Dumnezeu

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Diferența esențială dintre Dumnezeul întrupat și oamenii folosiți de Dumnezeu

Timp de atât de mulți ani, Duhul lui Dumnezeu a căutat neîncetat în timp ce lucrează pe pământ. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a folosit atât de mulți oameni care să-I facă lucrarea. Dar Duhul lui Dumnezeu încă nu are un loc de odihnă potrivit. Așadar, Dumnezeu Își face lucrarea, mișcându-se neobosit în diferiți oameni și, per ansamblu, El folosește oameni pentru a face aceasta. Adică, în toți acești mulți ani, lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, ci continuă să fie dusă mai departe în om, până în această zi. Deși Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și a făcut o lucrarea atât de mare, omul tot nu-L cunoaște pe Dumnezeu, totul din cauză că Dumnezeu nu S-a arătat niciodată omului și, de asemenea, din cauză că El nu are nicio formă tangibilă. Și astfel, Dumnezeu trebuie să Își ducă lucrarea la capăt — făcând ca toți oamenii să cunoască semnificația practică a Dumnezeului practic. Pentru a atinge acest scop, Dumnezeu trebuie să Își reveleze Duhul în mod tangibil pentru oameni și să Își facă lucrarea în mijlocul lor. Adică, doar când Duhul lui Dumnezeu ia formă fizică, în carne și oase și umblă vizibil printre oameni, acompaniindu-i în viețile lor, uneori lăsându-Se la vedere și uneori ascunzându-Se, doar atunci sunt capabili oamenii să ajungă la o înțelegere mai profundă a Sa. Dacă Dumnezeu ar rămâne doar în trup, El nu ar putea să Își finalizeze complet lucrarea. După ce a lucrat în trup pentru o perioadă de timp, îndeplinind lucrarea de slujire care trebuie făcută în trup, Dumnezeu va părăsi trupul și va lucra în lumea spirituală în imaginea trupului tot așa cum a făcut Isus după ce lucrase pentru o perioadă de timp în umanitate normală și Își terminase toată lucrarea pe care trebuia să o finalizeze. S-ar putea să vă amintiți acest pasaj din „Calea ... (5)” — „Îmi amintesc cum Îmi spunea Tatăl Meu: «Pe pământ, împlinește doar voia Tatălui Tău și îndeplinește însărcinarea dată de El. Nu Te preocupa de nimic altceva.»” Ce vezi în acest pasaj? Când Dumnezeu vine pe pământ, El Își face lucrarea numai în cadrul divinității. Aceasta este ceea ce Duhul ceresc I-a încredințat Dumnezeului întrupat. Când vine, El se duce doar să vorbească pretutindeni, să rostească prorociile Sale prin diverse metode și din diferite perspective. Scopurile Sale și principiul de lucru vizează îndeosebi suplinirea lipsurilor omului și învățarea acestuia și El nu Se preocupă cu astfel de lucruri precum relații interpersonale sau detaliile vieților oamenilor. Principala Sa lucrare de slujire este de a vorbi în numele Duhului. Când Duhul lui Dumnezeu apare tangibil în trup, El doar suplinește lipsurile din viața omului și face cunoscut adevărul. El nu se implică în lucrarea omului, ceea ce înseamnă că El nu participă la lucrarea omenirii. Oamenii nu pot face lucrarea divină, iar Dumnezeu nu participă la lucrarea omului. În toți anii de când Dumnezeu a venit pe acest pământ pentru a-Și face lucrarea, El a făcut-o întotdeauna prin oameni. Dar acești oameni nu pot fi considerați Dumnezeu întrupat, ci doar oameni care sunt folosiți de Dumnezeu. Dar Dumnezeul de astăzi poate vorbi direct din perspectiva divinității, trimițând vocea Duhului și lucrând în numele Duhului. Toți acei oameni pe care Dumnezeu i-a folosit de-a lungul veacurilor sunt astfel de exemple ale Duhului lui Dumnezeu care lucrează printr-un trup de carne, așadar de ce nu pot fi ei numiți Dumnezeu? Dar Dumnezeul de astăzi este de asemenea Duhul lui Dumnezeu care lucrează direct în trup, tot așa cum și Isus a fost Duhul lui Dumnezeu care lucra în trup; amândoi sunt numiți Dumnezeu. Deci, care este diferența? De-a lungul veacurilor, oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit sunt toți capabili să gândească și să raționeze în mod firesc. Ei toți știu principiile comportamentului uman. Ei au idei omenești firești și sunt echipați cu toate lucrurile pe care oamenii obișnuiți ar trebui să le aibă. Majoritatea dintre ei au un talent excepțional și o inteligență înnăscută. Când lucrează în acești oameni, Duhul lui Dumnezeu valorifică talentele lor, care sunt daruri date de Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu le pune în acțiune talentele, folosindu-le punctele forte în slujba lui Dumnezeu. Cu toate acestea, esența lui Dumnezeu este lipsită de idei și de gânduri, nu este amestecată cu intenții omenești și îi chiar lipsesc lucrurile cu care sunt echipați oamenii obișnuiți. Aceasta înseamnă că El nu este nici măcar familiarizat cu principiile comportamentului uman. Așa stau lucrurile când Dumnezeul din zilele noastre vine pe pământ. Lucrarea Sa și cuvintele Sale nu sunt influențate de intenții omenești sau gânduri omenești, ci sunt o manifestare directă a intențiilor Duhului și El lucrează direct în numele lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Duhul vine pentru a lucra, fără a prelua câtuși de puțin din intențiile omului. Adică, Dumnezeul întrupat reprezintă divinitatea în mod direct, nu are gânduri sau idei omenești și nu are o înțelegere a principiilor comportamentului omenesc. Dacă numai divinitatea ar lucra (însemnând că dacă numai Însuși Dumnezeu ar lucra), nu ar fi posibil ca lucrarea lui Dumnezeu să fie îndeplinită pe pământ. Deci, când Dumnezeu vine pe pământ, El trebuie să aibă un număr mic de oameni pe care îi folosește pentru a lucra în omenire împreună cu lucrarea pe care Dumnezeu o face în divinitate. Cu alte cuvinte, El folosește lucrarea omenească pentru a-Și împlini lucrarea divină. Altfel, nu ar exista nicio modalitate prin care omul să intre în contact direct cu lucrarea divină. Astfel au stat lucrurile cu Isus și ucenicii Săi. În timpul petrecut în lume, Isus a abolit vechile legi și a stabilit noi porunci. El a rostit, de asemenea, multe cuvinte. Toată această lucrare a fost făcută în divinitate. Ceilalți, precum Petru, Pavel și Ioan, toți și-au întemeiat lucrarea ulterioară pe baza cuvintelor lui Isus. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Își lansa lucrarea în acea epocă, inaugurând începutul Epocii Harului; aceasta înseamnă că El a adus o nouă eră, abolind-o pe cea veche și, de asemenea, împlinind cuvintele „Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul”. Cu alte cuvinte, omul trebuie să facă o lucrare omenească pe baza lucrării divine. După ce Isus a spus tot ceea ce trebuia să spună și Și-a terminat lucrarea pe pământ, El a plecat dintre oameni. După aceasta, toți oamenii, lucrând, au făcut-o conform principiilor exprimate în cuvintele Sale și au practicat conform adevărurilor despre care a vorbit El. Toți aceștia erau oameni care lucrau pentru Isus. Dacă ar fi fost Isus singur care să facă toată lucrarea, indiferent cât de multe cuvinte a rostit, oamenii tot nu ar fi fost în stare să intre în contact cu cuvintele Sale, pentru că El lucra în divinitate și putea rosti doar cuvinte izvorâte din divinitate și nu ar fi putut explica lucrurile așa încât oamenii obișnuiți să-I poată înțelege cuvintele. Și astfel, El a trebuit să îi pună pe apostolii și profeții care au venit după El să Îi suplimenteze lucrarea. Acesta este principiul potrivit căruia Dumnezeu întrupat Își face lucrarea Sa — folosind trupul încarnat pentru a vorbi și a lucra pentru ca astfel să ducă la bun sfârșit lucrarea divinității și mai apoi, folosind câțiva, sau poate mai mulți oameni după inima lui Dumnezeu pentru a suplimenta lucrarea Sa. Adică, Dumnezeu folosește oamenii care sunt după inima Sa pentru a face lucrarea de păstorire și udare a omenirii astfel încât toți oamenii să poată obține adevărul.

Dacă, în întrupare, Dumnezeu ar face doar lucrarea divinității fără a avea în plus câțiva oameni după inima lui Dumnezeu care să lucreze la unison cu El, atunci nu ar exista nicio modalitate prin care omul să înțeleagă voia lui Dumnezeu sau să intre în contact cu Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să folosească oameni obișnuiți, oameni după inima Sa, pentru a finaliza această lucrare, pentru a veghea asupra bisericilor și a le păstori, pentru a ajunge la nivelul la care creierul omului, unde au loc procesele cognitive, este capabil să înțeleagă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu folosește un număr mic de oameni după inima Sa pentru a „traduce” lucrarea pe care El o face în divinitatea Sa astfel încât să poată fi făcută cunoscută, adică să transforme limbajul divin în limbaj omenesc, făcând astfel ca toți oamenii să-l poată pricepe, să-l înțeleagă cu toții. Dacă Dumnezeu nu ar face așa, nimeni nu ar înțelege limbajul divin al lui Dumnezeu, din cauză că oamenii după inima lui Dumnezeu sunt, până la urmă, o minoritate neînsemnată, iar abilitatea omului de a înțelege este redusă. De aceea, Dumnezeu alege această metodă numai când lucrează în trupul încarnat. Dacă ar fi doar lucrare divină, nu ar exista nicio modalitate prin care omul să-L cunoască pe Dumnezeu sau să intre în contact cu El deoarece omul nu înțelege limbajul lui Dumnezeu. Omul este capabil să înțeleagă acest limbaj doar prin intermediul oamenilor după inima lui Dumnezeu care clarifică cuvintele Sale. Totuși, dacă ar fi doar astfel de oameni care să lucreze în cadrul omenirii, asta ar putea doar să mențină viața normală a omului; nu ar putea să transforme firea omului. Lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea atunci să aibă un nou punct de început; ar exista doar aceleași cântece vechi, aceleași vechi banalități. Firea vieții oamenilor se va putea schimba și ei vor putea să continue pe cale de-a lungul timpului numai prin intermediul Dumnezeului întrupat, care spune tot ceea ce trebuie spus și face tot ceea ce trebuie făcut în perioada întrupării Sale și numai după ce oamenii lucrează și experimentează conform cuvintelor Sale. Cel care lucrează în divinitate Îl reprezintă pe Dumnezeu, în timp ce cei care lucrează în cadrul umanității sunt oameni folosiți de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeul întrupat este diferit în mod substanțial de oamenii folosiți de Dumnezeu. Dumnezeul întrupat poate să facă lucrarea divinității, în timp ce oamenii folosiți de Dumnezeu nu pot. La începutul fiecărei epoci, Duhul lui Dumnezeu vorbește în mod personal pentru a lansa noua epocă și a-l aduce pe om la un început nou de drum. Când a terminat de vorbit, aceasta înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu în divinitatea Sa a luat sfârșit. După aceea, toți oamenii se lasă călăuziți de cei folosiți de Dumnezeu pentru a intra în experiența lor de viață. Din același motiv, aceasta este, de asemenea, etapa în care Dumnezeu îl aduce pe om într-o epocă nouă și îi dă fiecăruia un nou început. Aceasta încheie lucrarea lui Dumnezeu în trup.

Dumnezeu nu vine pe pământ pentru a-Și desăvârși umanitatea normală. El nu vine pentru a face lucrarea umanității normale, ci numai pentru a face lucrarea divinității în umanitatea normală. Ceea ce Dumnezeu spune referitor la umanitatea normală nu este ceea ce își imaginează omul că este. Pentru om, „umanitate normală” înseamnă să ai o soție sau un soț și fii și fiice. Acestea sunt dovezi ale faptului că ești o persoană normală. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Pentru El, umanitatea normală înseamnă a avea gânduri omenești obișnuite, vieți omenești obișnuite și a fi născut din oameni obișnuiți. Dar normalitatea Sa, spre deosebire de cum omul înțelege normalitatea, nu include a avea o soție sau un soț și copii. Adică, pentru om, umanitatea normală despre care vorbește Dumnezeu este ceea ce omul ar considera absența umanității, aproape fără emoții și aparent fără vreo nevoie trupească, asemenea lui Isus, care a fost o persoană obișnuită doar pe dinafară, având înfățișarea unei persoane obișnuite, dar, în esență, nu avea în totalitate tot ceea ce ar trebui să aibă o persoană obișnuită. Din aceasta se poate vedea că esența Dumnezeului întrupat nu cuprinde tot ceea ce ține de umanitatea normală, ci doar o parte din lucrurile cu care oamenii ar trebui să fie înzestrați, pentru a menține rutina unei vieți normale și a menține capacitatea omenească normală de rațiune. Dar aceste lucruri nu au nimic de-a face cu ceea ce omul consideră umanitate normală. Acestea sunt ceea ce Dumnezeu întrupat ar trebui să aibă. Există aceia care susțin, totuși, că despre Dumnezeul întrupat se poate spune că are o umanitate normală doar dacă are o soție, fii și fiice, o familie. Fără aceste lucruri, spun ei, El nu este o persoană normală. Te întreb atunci: „Are Dumnezeu o soție? Este posibil ca Dumnezeu să aibă un soț? Poate Dumnezeu să aibă copii?” Nu sunt acestea erezii? Totuși, Dumnezeul întrupat nu poate să răsară din crăpătura unei stânci sau să cadă din cer. El poate fi născut doar într-o familie omenească normală. De aceea, El are părinți și surori. Acestea sunt lucrurile pe care umanitatea normală a Dumnezeului întrupat ar trebui să le aibă. Așa a fost cazul cu Isus. Isus a avut un tată și o mamă, surori și frați. Toate acestea erau normale. Dar, dacă El ar fi avut o soție și fii și fiice, atunci umanitatea normală a Lui nu ar fi fost aceea pe care Dumnezeu a dorit ca Dumnezeul întrupat să o aibă. Dacă așa ar fi stat lucrurile, El nu ar fi putut să lucreze în numele divinității. El a putut să facă lucrarea divinității tocmai din cauza faptului că nu a avut soție și copii, și totuși a fost născut din oameni normali într-o familie normală. Pentru a clarifica aceasta și mai mult, ceea ce Dumnezeu consideră o persoană normală este o persoană născută într-o familie normală. Doar o astfel de persoană este calificată pentru a face o lucrare divină. Dacă, pe de altă parte, persoana a avut o soție, copii sau un soț, acea persoană nu ar putea să facă lucrare divină, deoarece ea ar avea doar umanitatea normală de care au nevoie oamenii, dar nu umanitatea normală pe care o pretinde Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu consideră a fi și ceea ce oamenii înțeleg sunt deseori lucruri extrem de diferite, foarte departe unul de altul. În această etapă a lucrării lui Dumnezeu, există multe aspecte care sunt contrare noțiunilor oamenilor și diferă foarte mult de ele. Se poate spune că în această etapă a lucrării lui Dumnezeu numai divinitatea este implicată în lucrare, în timp ce omenirea acordă sprijin. Deoarece Dumnezeu vine pe pământ ca să-Și facă El Însuși lucrarea, mai degrabă decât să-i permită omului să își aducă contribuția, acesta constituind motivul pentru care Se întrupează pe Sine Însuși (într-o persoană incompletă, normală) ca să-Și facă lucrarea. El profită de întruparea Sa pentru a prezenta omenirii o nouă epocă, pentru a spune omenirii despre următoarea etapă a lucrării Sale și a le cere oamenilor să practice în conformitate cu calea descrisă în cuvintele Sale. Cu aceasta, Dumnezeu Își încheie lucrarea în trup și este pe cale să plece din rândul oamenilor, nu mai trăiește în trupul umanității normale, ci mai degrabă Se îndepărtează de om pentru a-Și continua o altă parte a lucrării. Atunci, folosind oameni după inima Sa, El Își continuă lucrarea pe pământ în acest grup de oameni, dar în umanitatea lor.

Dumnezeul întrupat nu poate sta cu omul pentru totdeauna deoarece Dumnezeu are mai multă lucrare de făcut. El nu poate fi legat de trup; El trebuie să abandoneze trupul pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă, deși face acea lucrare într-un chip trupesc. Când Dumnezeu vine pe pământ, El nu așteaptă până ce a atins forma pe care o persoană normală ar trebui să o obțină înainte de a muri și de a părăsi omenirea. Indiferent cât de bătrân este trupul Său, când este terminată lucrarea Sa, El se duce și părăsește oamenii. Pentru El nu există vârstă, El nu Își numără zilele conform duratei de viață omenești; în schimb, El Își termină viața în trup conform etapelor lucrării Sale. Poate există unii care simt că Dumnezeu, venind în trup, trebuie să Se dezvolte până la un anumit nivel, să ajungă la o vârstă înaintată și să plece doar când acel trup moare. Aceasta este imaginația omului; Dumnezeu nu lucrează așa. El vine în trup numai ca să facă lucrarea pe care El trebuie să o facă și nu să trăiască viața unui om obișnuit născut din părinți, care crește, își întemeiază o familie, începe o carieră, face copii sau experimentează bucuriile și necazurile vieții — toate activitățile unui om obișnuit. Când Dumnezeu vine pe pământ, acesta este Duhul lui Dumnezeu care îmbracă un trup, care vine în trup, dar Dumnezeu nu duce viața unui om obișnuit. El vine doar pentru a îndeplini o parte din planul Său de gestionare(planul mântuirii). După aceea, El va părăsi omenirea. Când vine în trup, Duhul lui Dumnezeu nu desăvârșește umanitatea normală a trupului. Mai degrabă, la un moment pe care Dumnezeu l-a predeterminat, divinitatea trece direct la lucru. Apoi, după ce a făcut tot ceea ce trebuie să facă și după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de slujire, lucrarea Duhului lui Dumnezeu în această etapă este terminată, moment în care viața Dumnezeului întrupat se termină, de asemenea, indiferent dacă trupul Său Și-a consumat zilele. Aceasta înseamnă că, indiferent în ce etapă a vieții ajunge trupul, indiferent cât de mult trăiește pe pământ, totul este decis de lucrarea Duhului. Nu are nimic a face cu ce consideră omul a fi umanitatea normală. Să Îl luăm pe Isus ca exemplu. El a trăit în trup timp de treizeci și trei de ani și jumătate. În ceea ce privește durata de viață a unui trup omenesc, El nu ar fi trebuit să moară la acea vârstă și nu ar fi trebuit să plece. Dar pe Duhul lui Dumnezeu nu Îl interesa deloc acest lucru. Lucrarea Sa fiind terminată, la acel punct trupul a fost luat, dispărând împreună cu Duhul. Acesta este principiul prin care Dumnezeu lucrează în trup. Și astfel, la drept vorbind, Dumnezeu întrupat este fără umanitate normală. Pentru a reitera, El vine pe pământ nu pentru a trăi viața unei ființe umane obișnuite. El nu Își întemeiază mai întâi o viață normală umană și apoi începe să lucreze. Mai degrabă, atât timp cât El se naște într-o familie umană normală, El poate face lucrarea divină. El nu are nici cea mai mică intenție omenească, nu este lumesc și, cu siguranță, nu adoptă modurile de viață ale societății, nici nu se implică în gândurile sau ideile omului, cu atât mai puțin aderă la filozofiile de viață ale omului. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu întrupat intenționează să o facă și ea este, de asemenea, semnificația practică a întrupării Sale. Dumnezeu vine în trup, în principal, pentru a face o etapă a lucrării care trebuie făcută în trup, fără a trece prin alte procese triviale și, în ceea ce privește experiențele unui om obișnuit, El nu le are. Lucrarea pe care trupul lui Dumnezeu trebuie să o facă nu include experiențe omenești obișnuite. Astfel, Dumnezeu vine în trup pentru a îndeplini lucrarea pe care El trebuie să o îndeplinească în trup. Restul nu are nicio legătură cu El. El nu trece prin atât de multe procese triviale. Odată ce lucrarea Sa este făcută, semnificația întrupării Sale se termină de asemenea. Terminarea acestei etape înseamnă că lucrarea pe care El trebuie să o facă în trup s-a terminat, iar lucrarea de slujire a trupului Său este finalizată. Dar El nu poate să continue să lucreze în trup la nesfârșit. El trebuie să lucreze într-un alt loc, un loc în afara trupului. Doar în acest mod poate lucrarea Sa să devină mai completă și să se extindă mai mult. Dumnezeu lucrează conform planului Său original. El știe la fel de clar precum palma mâinii Sale ce lucrare trebuie să facă și ce lucrare a finalizat. Dumnezeu îl conduce pe fiecare om pe o cale pe care El a predestinat-o deja. Nimeni nu poate scăpa de aceasta. Doar aceia care urmează călăuzirea Duhului lui Dumnezeu vor putea să intre în odihnă. S-ar putea ca, în lucrarea de mai târziu, să nu fie Dumnezeu cel care vorbește în trup pentru a călăuzi omul, ci un Duh cu formă tangibilă care călăuzește viața omului. Doar atunci va putea omul să Îl atingă în mod concret pe Dumnezeu, să se uite la Dumnezeu și să intre complet în realitatea pe care o pretinde Dumnezeu, pentru a deveni desăvârșit de Dumnezeul practic. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o îndeplinească, ceea ce El a planificat de mult timp. Din aceasta, voi ar trebui să vedeți cu toții calea pe care ar trebui să mergeți!

Anterior:Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul

Următorul:Credința în Dumnezeu ar trebui să se concentreze pe realitate, nu pe ritualuri religioase

S-ar putea să vă placă și