Visul meu de a fi regizoare

de Bai Xue, Coreea de Sud

Dumnezeu Atotputernic spune: „În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de făptură, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să permită ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, astfel încât el să se poată elibera de manipularea și influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Nu am avut niciodată o înțelegere concretă asupra acestui pasaj. După părerea mea, credința însemna pur și simplu să citesc cuvântul lui Dumnezeu des, să-mi îndeplinesc îndatoririle cu hărnicie și să practic după cum ne spune Dumnezeu și că asta este suficient pentru a câștiga aprobarea lui Dumnezeu. M-am întrebat de ce trebuie să avem experiența judecății și mustrării cuvântului lui Dumnezeu? De asemenea, când Dumnezeu judecă oamenii, nu îi condamnă? De ce se spune că mustrarea și judecata reprezintă mântuire și protecție? Doar după ce am avut eu însămi experiența unei judecăți și mustrări a cuvintelor lui Dumnezeu am obținut, în cele din urmă, o anumită înțelegere personală a acestui pasaj.

Datoria mea era să cânt în cor. Aveam unele idei despre cum să ne prezentăm spectacolele, așa că supraveghetoarea noastră m-a pus să fac planurile cu grupul de regizori. Când am auzit vestea, am fost foarte încântată și recunoscătoare că Dumnezeu m-a ridicat. Când m-am alăturat la început grupului de regizori, am simțit că nu sunt suficient de bună, de fapt, așa că m-am rugat sincer lui Dumnezeu, m-am bazat pe El și am fost foarte prudentă în tot ceea ce spuneam și făceam. Dar, după un timp, când unele dintre ideile mele au fost aprobate și acceptate de frații și surorile mele, am simțit că mă descurc bine, că poate era timpul ca talentul meu să se facă remarcat. Treptat, am început să vorbesc mai mult și să dau dovadă de încredere. În special când discutam cu ceilalți despre muncă, chiar voiam să mă dau mare și, uneori, mă băgam în față să-mi spun părerea înainte ca partenera mea să vorbească. Sora care-mi era parteneră era puțin constrânsă de mine. Știam despre asta, dar, în loc să o ajut și să o sprijin din dragoste, i-am spus să reflecte la ea însăși pe un ton interogator, înjositor. După ce m-a auzit spunând acest lucru, nu doar că nu i s-a îmbunătățit condiția, ci a devenit mai negativă și chiar a spus că nu vrea să mai îndeplinească această datorie. mi-am spus: „E mai bine așa, ca să-ți pot lua locul.” Dar, apoi, starea ei s-a îmbunătățit treptat mâncând și bând cuvântul lui Dumnezeu. L-am slăvit pe Dumnezeu prin cuvinte, dar, în inima mea, nu eram atât de mulțumită. Simțeam că ratasem o ocazie bună. Eram chiar frustrată, întrebându-mă de ce supraveghetoarea nu-mi recunoștea talentul și de ce nu-mi vedea abilitățile. Pentru a-mi dovedi talentul, am devenit mai dură și mai muncitoare și m-am concentrat pe a-mi îmbunătăți competențele. Mai târziu, unele dintre ideile mele au fost sprijinite de majoritatea echipei și am simțit că aveam calitățile necesare pentru a fi regizoare.

Curând după asta, supraveghetoarea m-a pus să urmăresc echipa de filmare. Când am auzit asta, mi-am spus: „Exact asta fac regizorii! Pare că mă antrenează să devin regizoare!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai fericită. Odată ajunsă la locație, nu am așteptat pe nimeni să-mi spună ce să fac. Am luat megafonul și am luat poziție de regizoare, spunându-le tuturor ce să facă. Frații și surorile de acolo au semnalat niște probleme legate de felul în care mă gândeam să-mi fac datoria, dar eu nu le-am dat nicio atenție. Chiar mi-am spus: „Credeți că sunteți mai buni decât mine? Ce idei bune ați avut voi vreodată?” Îmi păsa doar să-mi exprim „viziunea unică”. Voiam doar să termin de filmat acel cântec, crezând că voi deveni regizoare.

Supraveghetoarea m-a căutat după filmare, iar eu mi-am spus: „Probabil că vrea să mă promoveze”. Spre surpriza mea, venise să-mi semnaleze niște probleme legate de datoria mea. Mi-a spus că fusesem arogantă, autoritară și dictatorială, că nu ascultam deloc de sfatul fraților și surorilor mele și că toată lumea se simțise constrânsă de mine. Auzind-o spunând acest lucru a fost ca și cum mi-ar fi turnat o găleată cu apă rece în cap. Simțeam că fervoarea fusese stinsă cu totul. Mi-am spus: „Eu, arogantă? Evident că doar îmi iau datoria în serios.” Eram atât de frustrată și nemulțumită. Supraveghetoarea a văzut că nici nu încerc să mă înțeleg pe mine însămi, așa că mi-a cerut să mă întorc la cor. Primirea acestei vești a fost deosebit de supărătoare. Doar cu câteva zile în urmă, mi-am spus, eram o prezență ce comanda pe scenă, dar acum am fost retrimisă neceremonios în cor. Ce vor crede oamenii? Aveam nemulțumiri și cu privire la supraveghetoare. Mi-am spus: „De ce nu pot sta cu grupul regizorilor? Nu am plătit un preț? Am lucrat din greu, chiar dacă nu a fost perfect.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai nedreptățită mă simțeam. Ajunsă înapoi la cor, nu aveam energie să repet. Respirația îmi era greșită, falsam. Am simțit că puteam suporta să nu ajung în grupul regizorilor, dar devenisem cel mai slab membru al corului. Am simțit că nu am eșuat niciodată atât de rău. Ceilalți mi-au văzut starea și au încercat să mă ajute și să mă sprijine. Dar mă simțeam chiar și mai jenată. Voiam doar să găsesc o gaură și să mă târăsc în ea. În acea perioadă, m-am simțit foarte neajutorată și nu știam ce adevăruri ar trebui să practic. Tot ce puteam face era să merg înaintea lui Dumnezeu și să mă rog: „Dumnezeule, nu știu cum să experimentez toate acestea Mă simt atât de nenorocită. Te implor să mă îndrumi pentru a-Ți înțelege voia în această situație.”

După ce m-am rugat, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, ci vă zbateți neîncetat să-l căutați și îl observați zilnic, cu teama profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi ruinat. Oamenii nu și-au abandonat niciodată dorința pentru tihnă. […] Acum sunteți adepți și ați înţeles oarecum acest stadiu al lucrării. Cu toate acestea, încă nu ați lăsat la o parte dorința de statut. Când statutul vostru este ridicat, căutați bine, dar când statutul vostru este scăzut, nu mai căutați. Binecuvântările statutului sunt întotdeauna în mintea voastră. De ce majoritatea oamenilor nu se pot ieși singuri din negativitate? Răspunsul nu e oare, invariabil, din cauza perspectivelor sumbre?” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup). Am simțit că spusele lui Dumnezeu îmi descriau exact starea. După ce m-am realăturat corului, negativitatea, plângerile și neînțelegerile mele nu proveneau doar din nemulțumirea mea pentru că nu obținusem funcția? M-am gândit, de asemenea, la modul în care, în timp ce eram cu grupul regizorilor, capacitatea mea de a mă exprima activ, de a nu dormi nopțile și de a plăti un preț nu era pentru că voiam să fiu atentă la voia lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria bine pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci pentru că unicul meu obiectiv era să obțin o funcție de regizoare. Când sora care-mi era parteneră s-a simțit constrânsă și a fost într-o stare rea, eu nu doar că nu am încercat să o ajut și să o sprijin din dragoste, ci abia așteptam s-o îndepărtez și să-i iau locul. În timpul filmării, într-un moment atât de important, am fost autoritară și dictatorială, refuzând să ascult sfatul fraților și surorilor, astfel încât a trebuit să refacem multe dintre scene, întârziind grav progresele lucrării din casa lui Dumnezeu. Revenită în cor, pentru că nu primisem funcția pe care o dorisem, eram negativă, mă plângeam și nu înțelegeam, ba chiar m-am gândit să renunț la muncă, să nu-mi îndeplinesc datoria adecvat. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi dădeam seama mai mult că eram complet nerezonabilă. Casa lui Dumnezeu îmi dăduse o ocazie să practic, repartizându-mă în grupul regizorilor, însă, în loc să prețuiesc asta, m-am concentrat pe propriul meu renume și pe propria mea funcție. Nu am dormit nopțile, am suferit și am plătit un preț doar pentru funcție, ba chiar mi-am transformat datoria într-o scenă pe care să mă dau în spectacol. Acest tip de efort nu-L poate face pe Dumnezeu decât să mă disprețuiască și să mă deteste. Am ținut cont și de faptul că nu aveam competențe profesionale, ci obținusem luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt doar prin dorința de a mă strădui. Dar când am obținut niște realizări mărunte, în loc să mă gândesc cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu, am folosit aceste lucruri drept capital pentru mine însămi și am furat cu nerușinare slava lui Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât simțeam mai mult că sunt complet lipsită de conștiință și rațiune. M-am întrebat cum este mentalitatea mea diferită de cea a necredincioșilor? Dându-mi seama de acest lucru, am căzut în genunchi înaintea lui Dumnezeu și m-am căit: „Dumnezeule, nu mi-am îndeplinit adecvat datoria. Am căutat un renume și un titlu, am stânjenit serios lucrarea casei lui Dumnezeu și le-am provocat mult rău fraților și surorilor mele. Dumnezeule! Am greșit și nu vreau să continui pe aceeași cale. Vreau să-mi îndeplinesc datoria cu picioarele ferm pe pământ.”

Mai târziu, datorită înălțării de către Dumnezeu, nevoile lucrărilor bisericii au însemnat că, nu după mult timp, m-am reîntors în grupul regizorilor și am continuat să lucrez cu acei frați și surori. De data asta, fiind în grupul regizorilor, mi-am reamintit constant că trebuia să-mi păstrez locul, că nu puteam urmări din nou reputația și funcția. Însă, pentru că abia îmi înțelegeam propria natură și pentru că încă nu pătrunsesem esența și consecințele urmăririi reputației și statutului, nu după mult timp, când unele dintre ideile mele au câștigat din nou aprobarea și acceptarea tuturor, acea dorință de statut a început să reapară înlăuntrul meu, până la momentul în care mi-am spus: „Vreau să regizez marea mea revenire și să fac ceva grandios, să-i fac pe toți să vadă cât de capabilă sunt.”

Mai târziu în cadrul unei repetiții, în timp ce toți erau aliniați în formație conform îndrumării mele, în acel moment m-am simțit din nou ca o regizoare, prezidând totul, și dorința mea de statut a început să crească, până când nu mai aveam nicio dorință de a mă ruga sau de a mă baza pe Dumnezeu și eram complet pierdută în bucuria de a-i coordona pe ceilalți. Nu a durat mult până să apară probleme privind datoria mea. Întotdeauna apăreau blocaje neașteptate în planurile mele și, deodată, nu știam ce să fac și cum să rezolv aceste probleme. Simțeam de parcă ajunsesem într-un punct mort și nu simțeam deloc luminarea sau îndrumarea Duhului Sfânt. În special când frații și surorile mele îmi arătau unele probleme în felul în care-mi îndeplineam datoria, eram foarte sensibilă, întrebându-mă dacă ei credeau că nu sunt capabilă de această datorie. Când supraveghetoarea venea să mă verifice, eram neliniștită. Mă gândeam: „Oare o să fiu transferată de aici? Asta înseamnă că n-o să mai pot îndeplini această datorie?” Când frații și surorile aveau unele idei care erau mai bune decât ale mele, mă simțeam chiar mai neliniștită. Oare altcineva va fi promovat în locul meu? Petreceam fiecare zi într-o stare de continuă alarmă și era extrem de obositor. Inima nu-mi stătea deloc la datoria mea. Dificultățile din cadrul datoriei mele rămâneau, dar mă simțeam complet pierdută și nu îndrăzneam să le spun despre asta fraților și surorilor mele, temându-mă că, odată ce aflau adevărul despre mine, vor crede că nu sunt potrivită pentru această datorie. Așa că am ținut totul în mine, m-am ascuns și m-am prefăcut și, astfel, nu mi-am mai putut îndeplini rolul. Trăiam într-o stare de căutare a statutului, de frământare cu privire la ce aș putea pierde, iar starea mi s-a deteriorat până când, în cele din urmă, a afectat direct lucrarea casei lui Dumnezeu, și, în cele din urmă, am fost transferată de acolo. În ziua în care am fost transferată, am simțit că, din nou, treceam din rolul de a-i coordona pe ceilalți la a fi unul dintre cei coordonați. Peste noapte, fusesem din nou trasă în jos dintr-un loc în care aveam statut. În acel moment, pur și simplu nu puteam înțelege. M-am întrebat de ce mă tot trezesc în această situație. Voiam să fiu regizoare. Oare chiar era atât de dificil? Oare chiar era imposibil să-mi fie dată o șansă? Zăbovind asupra acestui aspect, am devenit mai negativă și mai abătută. Toți ceilalți frați și surori cântau imnuri pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Dar, pentru mine, confruntată cu pierderea funcției, umilința, schimbarea datoriei și, în special, acea tortură de a tânji după ceva ce nu poți obține, acele câteva zile de practică au fost precum ani de agonie. Chiar am început să am gânduri de a-L trăda pe Dumnezeu, de a nu mai dori să-mi îndeplinesc datoria aici. M-am simțit prinsă în capcană într-un fel de nenorocire extremă pe care nu aveam capacitatea de a o birui.

Apoi, într-o seară, mi-am scrântit glezna coborând pe scări. La acel moment, toți frații și surorile mele participau entuziaști la repetiții, în timp ce eu nu puteam decât să stau în pat, incapabilă să mă mișc. Nu-mi puteam îndeplini datoria deloc. Eram, practic, inutilă. că voiam să am o mare revenire și să fac ceva grandios, dar acum, căzusem stânjenitor de jos … Mă durea inima gândindu-mă la asta și nu m-am putut abține să nu mă întreb de ce era viața mea atât de nenorocită? De ce nu mă puteam opri să urmăresc renumele și statutul?

Apoi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvântul Lui. „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” din Cuvântul Se arată în trup). Când am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că Satana folosește faima și câștigul pentru a înșela și controla oamenii și că, cu cât oamenii urmăresc faima și câștigul mai mult, cu atât devin mai nenorociți și corupți. În trecut, nu m-am gândit niciodată că ceva este în neregulă cu asta, iar filozofiile satanice precum: „Oamenii trebuie să-şi cinstească strămoşii”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, și „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară” erau lucruri pe care le consideram motouri conform cărora să trăiesc. Am crezut că asta este ceea ce trebuie să urmărească oamenii și că doar aceștia erau motivați, așa că, la școală și în cadrul datoriei mele din casa lui Dumnezeu, trăiam conform acestor filozofii satanice, urmărind cu avânt reputația, statutul și să-i fac pe ceilalți să mă admire. Am încercat să ies în evidență, să fiu vizibil superioară. Nu suportam să fiu o persoană obișnuită, așa că, atunci când am avut șansa să lucrez din nou în grupul regizorilor, am fost obsedată să obțin o funcție de regizor, pentru că am crezut că acela era singurul mod în care ceilalți m-ar admira și că aș putea da ordine oamenilor. De asta m-am bucurat atât de mult când m-am aflat din nou în fața monitorului, dând ordine celorlalți. Am simțit că merita să îndur orice suferință sau să plătesc orice preț pentru renume și câștig, dar, fără renume și câștig, mă simțeam nenorocită, de parcă nu merita să trăiesc. Chiar m-am gândit că fusesem legată cu lanțuri invizibile de idea de a avea un renume și voiam să mi le dau jos, dar nu puteam. Nu era posibil să lucrez în armonie cu frații și surorile mele în acel tip de stare. Puteam doar să perturb și să împiedic lucrarea casei lui Dumnezeu. Din ce în ce mai mult, vedeam că urmărirea renumelui și câștigului chiar nu este calea corectă. Dumnezeu urăște oamenii care trăiesc în această stare și alți oameni sunt dezgustați și ei de asta. Reamintindu-mi de mărirea și decăderea mea, de două ori, văd că, de fapt, aceasta a fost marea mântuire a lui Dumnezeu pentru mine. Dorința mea de a avea statut era prea puternică. A trebuit să experimentez aceste încercări și rafinări pentru a mă forța să merg înaintea lui Dumnezeu ca să reflectez asupra sinelui meu, să mă cunosc pe mine și să mă căiesc față de Dumnezeu. Doar atunci puteam urma adevărul și scăpa de aceste firi satanice corupte. Aceasta a fost mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Am experimentat personal modul în care mustrarea, judecata, emondarea, tratarea, încercările și rafinarea de către Dumnezeu sunt cu adevărat marea Lui mântuire și protecție pentru oameni! Deși aceste procese au fost dureroase până la un punct, au fost atât de benefice pentru a-mi schimba firea vieții. Odată ce am realizat acest lucru, m-am prosternat pentru a mă rugă și a mă căi: „Dumnezeule! Am greșit, am greșit cu adevărat. Am cunoscut nenorocirea și chinul de a trăi sub influența Satanei și de a urmări renumele, câștigul și statutul. Astfel m-ai judecat, m-ai disciplinat și m-ai trezit. Toate acestea erau marea Ta mântuire și dragoste pentru mine. Dumnezeule, nu mai vreau să urmăresc renumele, câștigul și statutul. Nu voi mai lupta. Indiferent ce însărcinare sau datorie voi primi pe viitor, mă voi supune.” „Vreau doar să îndeplinesc datoria unei ființe create.”

Nu după mult timp, biserica m-a informat că m-aș putea realătura repetițiilor, dacă acest lucru nu-mi afecta vindecarea gleznei. A fost atât de grozav să aud aceste vești și mi-am prețuit șansa de a îndeplini această datorie. Chiar dacă a fost doar o mică parte, pentru mine a fost atât de prețioasă și greu de obținut. În special, acest lucru era surprins într-o scenă la care am lucrat: un grup de credincioși duc vieți nenorocite, persecutați de marele balaur roșu, înconjurați de tot felul de toxine satanice, oprimați până în punctul la care abia pot să respire. Ei țipă, se zbat, dar nimic nu ajută și, doar când lumina lui Dumnezeu cade pe acel tărâm întunecat, se pot elibera cu toții de legăturile forțelor întunericului, pentru că aud glasul lui Dumnezeu și primesc mântuirea Lui. A fost foarte emoționant pentru mine să lucrez la acea scenă, pentru că simțeam că mă aflu într-o stare similară. Petrecusem mult timp în lanțuri într-un loc întunecat, suferisem atât de mult din cauza încătușării renumelui, câștigului și statutului, așa că, de fiecare dată când venea din cer o rază de lumină, eram atât de emoționată, atât de recunoscătoare lui Dumnezeu că m-a îndrumat să scap de legăturile renumelui, câștigului și statutului.

Supraveghetoarea a venit mai târziu să mă vadă și mi-a cerut să fac compoziția pentru o soră. La început, mi-am spus: „Este în regulă că nu pot urca pe scenă, dar acum trebuie să fac compoziția pentru altcineva.” Dar, apoi, am realizat că dorința mea de statut își făcea simțită prezența, din nou. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu și, apoi, mi-au venit în minte versurile unui imn. „O, Doamne! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este ridicat, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este scăzut, este din cauza deciziei Tale. Totul este în mâinile Tale. Nu am nicio alegere sau plângere. Ai ordonat că mă voi naşte în această țară și în mijlocul acestui popor și că eu ar trebui să fiu complet ascultător sub stăpânirea Ta pentru că totul este cum ai sorocit Tu” („Sunt doar o micuță ființă creată” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Eram dedicată complet repetițiilor care au urmat și i-am dat multe sugestii acestei surori. Mi-am spus că poate că nu am un mare impact, dar mă simțeam foarte în siguranță să-mi îndeplinesc datoria astfel. Mai târziu, supraveghetoarea a aranjat să fac compoziția pentru o altă soră. Nu trebuia doar să stabilesc pozițiile corect, ci a trebuit să-i creez și mișcările. Când am primit această sarcină, am simțit că Dumnezeu mă testa. Nu exista niciun renume, niciun câștig și niciun statut. Dumnezeu voia să vadă dacă mă voi dedica în întregime datoriei mele. Așa că m-am rugat sincer lui Dumnezeu și, sub îndrumarea Lui, totul a mers foarte bine și foarte repede. Când mi-am predat datoria surorii mele, mi-am dat seama că nu mă mai simțisem niciodată atât de în siguranță în îndeplinirea datoriei mele. Nu exista nicio negociere pentru mine însămi și nu era contaminată de intențiile mele. Totul se baza pe înțelegerea mea asupra cuvântului lui Dumnezeu și am preluat această datorie pentru că voiam să practic adevărul. Am simțit că era foarte drept să-mi îndeplinesc datoria în acel mod.

După ceva timp, unii dintre frați și surori mi-au spus: „Pari să fii mult mai cu picioarele pe pământ în îndeplinirea datoriei tale. Nu mai ești atât de iritabilă și arogantă ca înainte.” Auzind acest lucru, mi-am dat seama profund că acestea erau rezultatele obținute înlăuntrul meu de mustrarea și judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost Cel care m-a îndrumat, pas cu pas, să scap de lanțurile renumelui, câștigului și statutului. La scurt timp după asta, supraveghetoarea m-a anunțat că primisem datoria de regizoare. Nu pot descrie cât de încântată am fost când am auzit vestea. Am simțit că nu eram atât de mândră și mulțumită de mine însămi pe cât fusesem cu un an înainte când mi s-a dat acea datorie și puteam înțelege că este o însărcinare, o responsabilitate dată mie de Dumnezeu și puteam înțelege mai bine bunele Lui intenții. Am realizat că trecusem prin toate acestea nu pentru a-mi face viața dificilă sau pentru a mă distruge. A fost pentru a-mi purifica natura coruptă și motivele contaminate. Prin ceea ce cuvântul lui Dumnezeu a expus și ce au dezvăluit faptele, am văzut cu adevărat cât de profund fusesem coruptă de Satana și că, fără judecata, mustrarea, tratarea și disciplina cuvintelor lui Dumnezeu, n-aș fi putut niciodată să scap de aceste firi satanice sau, mai ales, să scap de forțele întunecate și de lanțurile Satanei. Doar atunci am avut cu adevărat experiența faptului că mustrarea, judecata, încercările și rafinarea chiar sunt cea mai mare protecție și mântuire de către Dumnezeu pentru mine.

Anterior: Pocăința unui ofițer

Înainte: După ce am fost înlocuită

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Eliberarea inimii

deZheng Xin, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea...

Cuvânt înainte

Anul 1991 a fost un an de o însemnătate enormă și vastă pentru întreaga omenire, pe cât de profund coruptă este ea. Acesta a fost anul în...

Pierdut și regăsit

de Xieli, Statelor Unite Am venit în S.U.A. ca să muncesc din greu în căutarea unei vieți fericite și a unui standard de viață ridicat....

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte