Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Judecata începe de la Casa lui Dumnezeu

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Povestea adevărată din spatele lucrării în Epoca Răscumpărării

Întregul Meu plan de gestionare (planul mântuirii), un plan ce se întinde pe o perioadă de 6000 de ani, cuprinde trei etape sau trei epoci: Epoca Legii de la începuturi; Epoca Harului (care este şi Epoca Răscumpărării) şi Epoca Împărăţiei din zilele de pe urmă. Lucrarea Mea în aceste trei epoci diferă în conţinut în funcţie de specificul fiecărei epoci, dar, în fiecare etapă, corespunde nevoilor omului – sau, pentru a fi mai exact, este făcută în funcţie de şiretlicurile pe care Satana le întrebuințează în războiul pe care-l port cu el. Scopul lucrării Mele este de a-l înfrânge pe Satana, pentru ca înţelepciunea şi atotputernicia Mea să se manifeste, de a demasca toate şiretlicurile Satanei şi, în acest mod, de a mântui întreaga rasă umană care trăieşte sub domeniul lui. Este de a-Mi arăta înţelepciunea şi atotputernicia şi de a dezvălui urâţenia insuportabilă a Satanei; și mai mult, este ca să le permită ființelor create să facă diferenţa dintre bine şi rău, să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, să vadă limpede că Satana este duşmanul umanităţii, un degenerat, cel rău, şi ca să-și dea cert seama de diferenţa dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, sfințenie și ticăloșie şi ce este măreţ şi ce este josnic. În acest fel, umanitatea ignorantă va putea să fie martoră pentru Mine că nu sunt Eu cel care corupe umanitatea şi că doar Eu – Creatorul – pot să mântuiesc umanitatea, să ofer omului lucruri de care poate să se bucure; şi vor ajunge să ştie că Eu sunt Cârmuitorul tuturor lucrurilor, iar Satana este doar una dintre făpturile pe care le-am creat şi care mai apoi s-a întors împotriva Mea. Planul Meu de gestionare de 6000 de ani este împărţit în trei etape, iar Eu lucrez astfel pentru a obţine efectul de a le permite ființelor create să-Mi fie martore și să-Mi înțeleagă voia şi să știe că Eu sunt adevărul. Astfel, în timpul lucrării timpurii din planul Meu de gestionare de 6000 de ani, am înfăptuit lucrarea legii, care a fost lucrarea prin care Iahve a condus poporul. A doua etapă a iniţiat lucrarea Epocii Harului în satele din Iudeea. Isus reprezintă toată lucrarea Epocii Harului; El a fost întrupat şi crucificat şi, de asemenea, a inaugurat Epoca Harului. El a fost crucificat pentru a finaliza lucrarea de răscumpărare, pentru a sfârşi Epoca Legii şi a începe Epoca Harului şi, astfel, El a fost numit „Comandantul Suprem”, „Jertfa de păcat” și „Răscumpărătorul”. Prin urmare, lucrarea lui Isus a fost diferită în conţinut faţă de lucrarea lui Iahve, deşi erau în principiu aceleaşi. Iahve a început Epoca Legii, a stabilit fundamentul – punctul de origine – lucrării lui Dumnezeu pe pământ şi a emis poruncile. Acestea sunt cele două părți de lucrare pe care El le-a desăvârșit, care reprezintă Epoca Legii. Lucrarea făcută de Isus în Epoca Harului nu a fost aceea de a emite porunci, ci de a îndeplini poruncile, anunțând astfel Epoca Harului şi încheind Epoca Legii care a durat două mii de ani. El a fost deschizătorul de drumuri, ce a venit pentru a începe Epoca Harului, totuși, partea principală a lucrării Sale este răscumpărarea. Şi astfel, lucrarea Sa a avut două direcții: inaugurarea unei noi epoci şi finalizarea lucrării de răscumpărare prin crucificarea Sa, după care a plecat. În acel punct, Epoca Legii a luat sfârşit şi omenirea a intrat în Epoca Harului.

Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Misiunea Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost întru totul una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El le-a adus oamenilor har și binecuvântări din abundență și le-a oferit acestora toate lucrurile de care puteau ei să se bucure spre desfătarea lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Mântuitorul Isus. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau. În Epoca Harului, omul fusese deja corupt de Satana și, prin urmare, pentru a îndeplini lucrarea de răscumpărare a întregii omeniri, era nevoie o abundență de har, îngăduință nemărginită și răbdare și, mai mult decât atât, de o jertfă suficientă pentru a ispăși păcatele omenirii, astfel încât să aibă efect. Ceea ce a văzut omenirea în Epoca Harului n-a fost altceva decât jertfa Mea pentru ispășirea păcatelor oamenilor, adică pe Isus. Tot ce au știut ei era că Dumnezeu putea fi iertător și îngăduitor și tot ceea ce au văzut a fost mila și bunătatea iubitoare a lui Isus. Aceasta s-a datorat în întregime faptului că au trăit în Epoca Harului. Și așa se face că, înainte să poată fi răscumpărați, ei au trebuit să se bucure de multele și feluritele haruri pe care Isus le-a pogorât asupra lor, ca să le fie de folos. Astfel, ei au putut fi iertați de păcatele lor mulțumită desfătării cu har și au avut, de asemenea, ocazia să fie răscumpărați, bucurându-se de îngăduința și răbdarea lui Isus. Doar prin îngăduința și răbdarea lui Isus au câștigat dreptul să fie iertați și să se bucure de harul abundent pogorât de Isus. Așa cum a spus Isus: „Am venit să-i răscumpăr nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, să le permit păcătoșilor să fie iertați de păcatele lor”. Dacă Isus s-ar fi întrupat cu firea de a judeca, de a blestema și de a nu tolera ofensele oamenilor, atunci omul n-ar fi avut niciodată ocazia să fie răscumpărat și ar fi rămas veșnic păcătos. Iar dacă s-ar fi întâmplat asta, planul de gestionare de 6000 de ani s-ar fi întrerupt în Epoca Legii, iar Epoca Legii s-ar fi prelungit cu alți 6000 de ani. Păcatele omului doar s-ar fi înmulțit și ar fi devenit mai cumplite, iar crearea omenirii și-ar fi pierdut rostul. Oamenii doar ar fi fost capabili să-L servească pe Iahve sub domnia legii, dar păcatele lor le-ar fi depăşit pe cele ale primilor oameni creaţi. Cu cât a iubit mai mult Isus omenirea, iertându-i păcatele şi pogorând asupra ei suficientă milă şi bunătate iubitoare, cu atât mai mult a fost îndreptățită omenirea să fie mântuită de Isus, să fie numită mieii rătăciţi pe care Isus i-a răscumpărat cu un preţ mare. Satana nu a putut să se amestece în această lucrare, întrucât Isus Și-a tratat discipolii aşa cum o mamă iubitoare îşi îngrijeşte pruncul la piept. El nu S-a supărat pe ei și nici nu i-a disprețuit, ci a fost plin de alinare; El niciodată nu Și-a pierdut cumpătul în mijlocul lor, ci a avut răbdare cu păcatele lor şi a trecut cu vederea neroziile şi ignoranţa lor, până în punctul de a spune „Iartă-i pe ceilalţi de 70 de ori câte şapte.” Astfel că inima Lui a transformat inima celorlalţi și numai așa au primit oamenii iertarea păcatelor lor prin răbdarea Lui.

Deşi Isus în întruparea Sa a fost întru totul lipsit de emoţie, El întotdeauna Şi-a alinat discipolii, a avut grijă de ei, i-a ajutat şi i-a susţinut. Totuşi, indiferent cât a lucrat sau indiferent cât a suferit, El niciodată nu a cerut prea mult de la oameni, ci a fost mereu răbdător şi iertător cu păcatele lor, astfel că oamenii, în Epoca Harului, Îi spuneau afectuos „Isus Mântuitorul Cel adorat.” Pentru oamenii din acea epocă – pentru toţi oamenii – milostenia şi bunătatea iubitoare au fost ce-a avut și a fost Isus. El niciodată nu Și-a amintit fărădelegile oamenilor, iar comportamentul Lui faţă de ei nu s-a bazat nicicând pe fărădelegile lor. Pentru că aceea a fost o epocă diferită, El adesea a oferit oamenilor mâncare şi băutură din belşug, ca ei să se poată sătura. El Și-a tratat toţi discipolii cu har, vindecând bolnavii, alungând demonii şi înviind pe cei morţi. Pentru ca oamenii să poată să creadă în El şi să vadă că toate cele înfăptuite de El au fost făcute cu toată convingerea şi sinceritatea, El a mers într-atât încât a adus la viaţă cadavrele în putrefacţie, arătându-le că, în mâinile Sale, chiar şi morţii puteau fi înviaţi. În acest fel, El a îndurat în linişte şi Și-a făcut lucrarea de răscumpărare în mijlocul lor. Chiar şi înainte ca El să fie răstignit pe cruce, Isus luase deja asupra Lui păcatele omenirii şi devenise o jertfă de păcat pentru omenire. Chiar înainte de a fi crucificat, El deschisese deja calea crucii pentru a răscumpăra omenirea. La sfârşit, El a fost bătut în cuie pe cruce, sacrificându-Se pentru cruce, şi a pogorât asupra omenirii toată compasiunea, bunătatea iubitoare şi sfinţenia Lui. Față de omenire, El a fost mereu tolerant, niciodată răzbunător, ci i-a iertat păcatele, îndemnând-o să se căiască şi a învăţat-o să aibă răbdare, îngăduință şi iubire, să-I calce pe urme şi să se sacrifice pe sine însăși pentru cruce. Iubirea Lui pentru fraţi şi surori a depăşit iubirea Lui pentru Maria. Lucrarea pe care El a făcut-o a avut ca principiu vindecarea bolnavilor şi alungarea demonilor, toate pentru răscumpărarea Lui. Indiferent unde a mers, i-a tratat cu har pe toţi cei care L-au urmat. I-a făcut bogaţi pe cei săraci, pe cei ologi să umble, pe cei orbi să vadă şi pe cei surzi să audă. El chiar i-a invitat pe cei mai umili, pe cei nevoiaşi și pe păcătoşi să stea la aceeaşi masă cu El, niciodată ferindu-Se de ei, ci fiind întotdeauna răbdător, spunând chiar: „Atunci când un păstor îşi pierde o oaie dintr-o sută, el le va lăsa în urmă pe cele 99 şi o va căuta pe cea pierdută şi, când o va găsi, se va bucura foarte tare.” El Și-a iubit discipolii ca oaia care îşi iubeşte mieii. Deşi erau nesăbuiţi şi ignoranţi şi păcătoşi în ochii Lui şi, mai mult, cei mai umili membri ai societăţii, El i-a considerat pe aceşti păcătoşi – persoane pe care ceilalți le disprețuiau – ca fiind lumina ochilor Lui. De vreme ce i-a favorizat, El Și-a dat viaţa pentru ei, ca mielul oferit drept ofrandă la altar. A mers printre ei ca şi cum ar fi fost slujitorul lor, lăsându-i să profite de El, să-L schingiuiască, supunându-Se lor necondiţionat. Pentru discipolii Lui, El a fost Isus Mântuitorul Cel adorat, dar, fariseilor care dădeau lecţii de morală de pe un piedestal înalt, El nu le-a arătat milă şi bunătate iubitoare, ci dezgust şi resentimente. El nu a făcut lucrări multe în mijlocul fariseilor, doar le predica şi-i dojenea ocazional; El nu a umblat printre ei făcând lucrarea de răscumpărare, nici nu a făcut semne şi minuni. El Și-a dăruit întreaga compasiune şi bunătate discipolilor Săi, îndurând de dragul acestor păcătoşi până la sfârşit, când a fost bătut în cuie pe cruce şi suferind toate umilinţele până când a răscumpărat întru totul întreaga omenire. Acesta a fost rezultatul complet al lucrării Sale.

Fără răscumpărarea lui Isus, omenirea ar fi trăit în păcat pentru totdeauna şi ar fi devenit odraselele păcatului, urmaşii demonilor. Apucând pe această cale, întregul pământ ar fi devenit locul în care sălășluiește Satana, un loc pentru reședința sa. Dar lucrarea de răscumpărare a necesitat afişarea compasiunii şi bunătăţii iubitoare către omenire; doar prin aceste mijloace a putut omenirea să primească iertarea şi, în final, să câştige dreptul de a fi făcută completă şi pe deplin câştigată de Dumnezeu. Fără această etapă a lucrării, planul de gestionare de 6000 de ani nu ar fi putut să continue. Dacă Isus nu ar fi fost crucificat, dacă El doar ar fi vindecat bolnavii şi ar fi alungat demonii din ei, atunci oamenii nu ar fi putut fi întru totul iertaţi de păcatele lor. În cei trei ani şi jumătate pe care Isus i-a petrecut făcându-Și lucrarea pe pământ, El a finalizat doar jumătate din lucrarea Sa de răscumpărare; apoi, fiind crucificat și devenind asemănarea trupului păcătos, fiind cedat celui rău, El a desăvârșit lucrarea crucificării şi a călăuzit destinul omenirii. Doar după ce a fost predat în mâinile Satanei a răscumpărat El omenirea. Timp de 33 de ani şi jumătate, El a suferit pe pământ, fiind ridiculizat, defăimat şi abandonat, chiar până în punctul în care nu a avut un loc unde să doarmă, să Se odihnească; apoi a fost crucificat, cu întreaga Sa fiinţă – un trup sfânt şi inocent – bătută în cuie şi supusă la tot felul de suferințe. Cei care aveau puterea şi-au bătut joc de El şi L-au biciuit, iar soldaţii chiar L-au scuipat în faţă; cu toate astea, El a rămas tăcut şi a îndurat până la sfârşit, supunându-Se necondiţionat până la moarte, după care a răscumpărat întreaga omenire. Doar atunci I s-a permis să Se odihnească. Lucrarea pe care a făcut-o Isus reprezintă doar Epoca Harului; nu reprezintă Epoca Legii şi nici nu este un înlocuitor pentru lucrarea din zilele de pe urmă. Aceasta este esenţa lucrării lui Isus în Epoca Harului, a doua epocă pe care a traversat-o omenirea – Epoca Răscumpărării.

Anterior:Lucrarea în Epoca Legii

Următorul:Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi

Conținuturi Similare