23. Dumnezeu mă îndrumă să biruiesc cruzimea demonilor

de Wang Hua, provincia Henan

Eu și fiica mea suntem amândouă creștine aparținând Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. În timp ce-L urmam pe Dumnezeu, am fost amândouă arestate și condamnate la reeducare prin muncă de către guvernul PCC. Am fost condamnată la trei ani, iar fiica mea a fost condamnată la un an. Deși eram supusă unei persecuții și suferințe inumane din partea guvernului PCC, de fiecare dată când mă simțeam cuprinsă de disperare și în pericol, Dumnezeu era acolo, veghind în secret asupra mea, protejându-mă și deschizându-mi o cale de ieșire. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic au fost cele care mi-au dat curajul și motivația de a continua să trăiesc, care m-au îndrumat să biruiesc chinul de a fi torturată cu cruzime și care m-au ajutat să îndur cei trei ani în acea închisoare infernală. În toiul necazurilor, am fost martora iubirii și mântuirii lui Dumnezeu Atotputernic și am experimentat autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu. M-am simțit privilegiată deoarece am dobândit atât de multe și sunt hotărâtă să-L urmez fără abatere pe Dumnezeu și să merg pe calea cea dreaptă în viață.

Înainte de a crede în Dumnezeu, aveam o afacere. Mă descurcam destul de bine și câștigam o sumă decentă de bani. Dar, în timp ce eram ocupată să-mi câștig existența, am și cunoscut din plin vicisitudinile vieții. Nu eram nevoită doar să-mi bat capul cum să câștig bani de la o zi la alta, dar trebuia să mă descurc și cu tot soiul de inspecții ale produselor de la diverse departamente guvernamentale. Trebuia să particip toată ziua la discuții nesincere și să arăt o față falsă în interacțiunile mele cu ceilalți. Simțeam că acest mod de viață este atât dureros, cât și extenuant, dar nu aveam altă opțiune. Tocmai când ajunsesem în punctul în care devenisem complet epuizată emoțional și fizic din cauza muncii, am acceptat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am văzut că acele cuvinte exprimate de Dumnezeu Atotputernic dezvăluie tainele vieții și expun sursa întregii dureri a omenirii, precum și adevărul coruperii omenirii de către Satana. Ele îi arată omului și calea luminii ce trebuie urmată de-a lungul vieții, iar inima mea a adoptat imediat cuvintele lui Dumnezeu. Din adâncul inimii mele, am devenit convinsă că aceasta este lucrarea adevăratului Dumnezeu și că singura cale corectă în viață este credința în Dumnezeu. M-am simțit atât de norocoasă să pot accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și m-am gândit la toți oamenii din lume care erau întocmai ca mine, care trăiau vieți goale, care nu puteau găsi direcția în viețile lor și care aveau nevoie de mântuirea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Prin urmare, mi-am dorit să predic Evanghelia din zilele de pe urmă mai multor căutători ai adevărului, astfel încât mai mulți oameni să poată dobândi mântuirea lui Dumnezeu. Fiind mișcată de dragostea lui Dumnezeu, oricând vorbeam despre lucrarea sau despre mântuirea Lui, nu puteam niciodată să spun suficient și am reușit să câștig niște căutători sinceri ai adevărului prin predica mea – eram încântată. La acea vreme, fiica mea abia absolvise liceul. A văzut cât de fericită devenisem după ce am început să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic și a observat, de asemenea, că frații și surorile care veneau la noi acasă erau cu toții puri și blânzi, că toți se adunau laolaltă să vorbească deschis, să cânte imnuri și să danseze și că exista mereu o energie incredibil de blândă și de voioasă. Prin urmare, a început să tânjească după această viață și și-a dorit foarte mult să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze. Din acel moment, ne ocupam de afacerea noastră în timpul zilei și apoi ne rugam împreună, citeam cuvintele lui Dumnezeu, învățam imnuri și aveam părtășie despre înțelegerea noastră cu privire la cuvintele lui Dumnezeu în timpul nopții; viețile noastre erau pline de veselie.

Tocmai când ne simțeam cel mai absorbite de dragostea lui Dumnezeu și mai încălzite de aceasta, gheara demonică a guvernului PCC s-a repezit pe neașteptate asupra noastră și ne-a provocat o durere sfâșietoare, de coșmar – a fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată. Era 7 decembrie 2007, fiica mea spăla rufe acasă, iar eu tocmai mă pregăteam să ies ca să-mi îndeplinesc datoria față de biserică, când deodată au năvălit înăuntru cinci sau șase polițiști în civil. Unul dintre ei a strigat: „Sunteți credincioase ale lui Dumnezeu Atotputernic! Și, mai mult, mergeți și le predicați și altora!” Apoi a arătat-o pe fiica mea și le-a spus altor doi polițiști: „Luați-o pe ea prima!” și fiica mea a fost imediat luată de cei doi polițiști. Ceilalți polițiști au început atunci să-mi răvășească locuința dintr-un capăt în celălalt, scotocind prin cutii și dulapuri și chiar verificând fiecare buzunar al hainelor noastre. În câteva secunde, paturile și podeaua erau pline de lucruri și chiar au călcat pe paturi cu pantofii lor din piele. În cele din urmă, au luat cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu, niște discuri, două playere CD, două playere MP3, 2.000 de yuani bani lichizi și o pereche de cercei de aur. Apoi m-au împins și m-au băgat într-o mașină a poliției. I-am întrebat, cerându-le socoteală: „Ce lege am încălcat crezând în Dumnezeu? De ce ne arestați?” Spre surpriza mea, au declarat cu nerușinare de față cu toți oamenii care priveau: „Să vă prindem pe voi, credincioșii în Dumnezeu, este specialitatea noastră!” Am fost indignată. Nu era „Poliția Poporului”. Era doar o gașcă de bandiți, ticăloși și bătăuși ai lumii interlope cu sarcina specială de a-i reprima pe cei drepți!

Când am ajuns la Biroul de Securitate Publică, am fost încătușată și condusă într-o cameră de interogare. Văzând cât de înverșunați arată, nu mi-am putut împiedica senzația de teamă și m-am gândit: „Acum, că am căzut în mâinile acestor diavoli și au găsit atât de multe cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu și discuri la mine acasă, în mod sigur nu-mi vor da drumul acum. Dacă nu reușesc să rezist la tortura lor și devin o iudă, atunci voi fi cunoscută pe veci drept o trădătoare care L-a trădat pe Dumnezeu!” M-am rugat în liniște lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă protejeze și să mă îndrume. Tocmai atunci, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Nu voi mai arăta milă celor care nu Mi-au arătat credință în vremuri de necaz, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana” („Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să-mi dau seama că firea Lui dreaptă nu suportă nicio ofensă și că Dumnezeu nu-i iubește pe cei care-L trădează. Atunci, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Cei aflați la putere pot părea răi din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil” („Capitolul 75” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). „Da!”, mi-am spus în gând. „Nu trebuie să-mi fie frică de ei. Oricât de înfricoșătoare este această bandă de polițiști răi, ei sunt totuși în mâinile lui Dumnezeu și, fără permisiunea Lui, nu-mi pot clinti niciun fir de păr din cap, oricât de înfricoșători ar fi.” Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj și, astfel, am luat o decizie înaintea lui Dumnezeu: „Oh, Dumnezeule! A venit timpul să mă testezi. Îmi doresc să mărturisesc ferm pentru Tine și jur pe viața mea să nu devin niciodată o iudă.” După ce mi-am terminat rugăciunea, inima mea a devenit mai calmă. În acel moment, unul dintre polițiștii răi, care părea un conducător printre ei, m-a certat, spunând: „Femeie proastă! Dintre toate lucrurile pe care le-ai fi putut face, a trebuit să-ți pui și fiica să creadă în Dumnezeu, nu-i așa? E frumoasă. Ar putea să facă zeci de mii de yuani pe an vânzându-se bărbaților bogați și, cu toate astea, ea crede în Dumnezeu ca o proastă! Spune-ne acum, când ai început să crezi în Dumnezeu? Cine te-a convins? De unde ai cărțile alea?” Ascultându-l cum zbiera din toată gura, am devenit furioasă. Nu-mi venea să cred că un funcționar presupus demn al guvernului ar putea să spună astfel de lucruri demne de dispreț și nerușinate! În ochii lor, să-ți vinzi corpul este un lucru bun și chiar îi încurajează pe oameni să facă astfel de lucruri rele. Și totuși, noi, cei care credem în Dumnezeu, ne închinăm Lui și încercăm să fim oameni cinstiți, suntem etichetați ca infractori care se comportă greșit și devenim ținte ale represiunilor severe și ale arestărilor. Comportându-se astfel, nu susțin ei răul, suprimă bunătatea și sufocă justiția? Guvernul PCC este atât de rău și de corupt! Văzând că insistă să vorbească astfel de inepții și că nu ascultă niciun argument, am știut că nu exista nicio modalitate să-i fac să devină rezonabili, așa că mi-am ținut gura. Când au văzut că refuz să vorbesc, m-au escortat din nou într-o mașină de poliție și m-au amenințat, spunând: „Am găsit atât de multe dovezi la tine acasă încât, dacă nu te porți frumos și ne spui tot, o să te târâm afară ca să fii împușcată!” Auzind cele spuse, nu mi-am putut împiedica spaima și m-am gândit: „Acești oameni sunt capabili de orice. Dacă într-adevăr mă împușcă, n-o să-mi mai văd niciodată fiica.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai mâhnită și Îl strigam în permanență pe Dumnezeu în inima mea, rugându-L să-mi protejeze inima și să mă scape de teama și de grijile dinlăuntrul meu. Chiar atunci, mi-au trecut prin minte cuvintele lui Dumnezeu: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Ce există și nu se află în mâinile Mele?” („Capitolul 1” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean, cei care se agață cu disperare de viață vor avea dificultăți în a-l trece, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot trece fără grijă. Dacă oamenii au gânduri sfioase și fricoase, ei sunt păcăliți de către Satana. Acestuia îi este teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). În acel moment, totul a devenit clar. „Da”, mi-am spus. „Viața mea și viața fiicei mele sunt în mâinile lui Dumnezeu și Dumnezeu are ultimul cuvânt dacă trăim sau murim. Acești demoni ai Satanei nu au niciun control asupra destinelor noastre. Fără permisiunea lui Dumnezeu, nimănui nu i-ar trece măcar prin cap să ne ia viața. Satana încearcă azi să-mi folosească punctul slab ca să mă amenințe și să mă intimideze, sperând să mă facă să cad pradă planului lui viclean și să cedez. Dar nu trebuie să-l las să mă înșele. Indiferent dacă mor sau trăiesc, sunt dispusă să mă supun și mai curând mor decât să-L trădez pe Dumnezeu.” Cu aceste gânduri, am găsit imediat determinarea de a mă lupta cu Satana până la sfârșit și nu am mai simțit timiditate sau teamă.

Poliția m-a dus la casa de detenție. Imediat ce am fost condusă în curte, gardienii m-au percheziționat cu brutalitate și mi-au ordonat să-mi scot pantofii și hainele. Apoi m-au pus să stau în curtea îngrozitor de rece timp de aproape 30 de minute. Îmi era atât de frig încât abia îmi puteam ține echilibrul, întregul meu corp tremura puternic și dinții îmi clănțăneau fără încetare. Văzând că n-au găsit nimic asupra mea, unul dintre gardieni m-a dus într-o celulă și le-au instigat pe deținuta-șefă din acea celulă și pe celelalte prizoniere, spunând: „Aceasta este o credincioasă în Dumnezeu Atotputernic…” Imediat ce a spus asta, deținutele au sărit asupra mea și m-au pus să-mi dau jos pantalonii până la glezne, apoi să-i ridic din nou. M-au obligat să fac asta de mai multe ori, în timp ce râdeau toate de mine. După ce m-au necăjit și m-au insultat, deținuta-șefă m-a pus să învăț cum se fabrică obiecte din puf de pasăre. Dar, întrucât această sarcină cerea o anumită pricepere și practică, încă nu o stăpâneam în ziua următoare, așa că deținuta-șefă a luat un băț de bambus și m-a lovit cu sălbăticie peste mâini. Mâinile îmi amorțiseră de durere din cauza bătăii și nici nu mai puteam să prind penele de pasăre. Când m-am aplecat să ridic penele care căzuseră pe jos, deținuta-șefă m-a călcat pe mână și mi-a strivit-o cu piciorul, provocându-mi o durere sfâșietoare în degete, de parcă ar fi fost rupte. Totuși, tot nu a terminat cu mine, pentru că a luat din nou bățul de bambus și m-a lovit cu el peste cap de mai multe ori, până când am amețit și aveam privirea încețoșată. În cele din urmă, mi-a spus cu cruzime: „Pedeapsa ta va fi să lucrezi diseară în tura de noapte. Vei fi interogată de poliție mâine, așa că trebuie să-ți faci azi treaba de mâine. Dacă nu o faci pe toată, mâine o să te pun să stai în picioare toată noaptea!” În acel moment, m-am simțit nespus de tristă și deprimată. Mă gândeam la faptul că deja nu puteam suporta, întrucât poliția diabolică se aliase cu deținutele ca să mă rănească astfel, deci cum se presupunea că pot să trec de zilele care mă așteptau? În toiul suferinței, am plâns din cauza întregii nedreptăți, lacrimile îmi curgeau pe față și i-am mărturisit în liniște lui Dumnezeu, spunându-I dificultățile mele: „Oh, Dumnezeule! În fața batjocurii și a chinurilor pe care mi le aplică această bandă de monștri, mă simt atât de singură, de neajutorată și de înfricoșată și nu știu cum voi trece prin asta. Te rog să mă îndrumi și fă-mă să fiu puternică.” După ce m-am rugat, Dumnezeu m-a făcut să mă gândesc la un pasaj din cuvintele Lui ca să mă lumineze: „Aceia la care Dumnezeu se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să dea mărturie, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când sunt sub stăpânirea forțelor întunericului. Dacă încă poți să îți menții curăția inimii și iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, tu dai mărturie în fața lui Dumnezeu, iar acesta este lucrul la care Dumnezeu se referă ca fiind biruitor” („Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Am căpătat foarte multă alinare din cuvintele lui Dumnezeu și ele mi-au permis să înțeleg voia lui Dumnezeu. Dumnezeu folosește asediul și persecuția Satanei ca să-l desăvârșească pe om, să-i permită omului să scape de influența Satanei, astfel încât să putem fi transformați de Dumnezeu în biruitori și să intrăm în Împărăția Lui. În această țară întunecată și rea condusă de guvernul PCC, oamenilor le este permis doar să meargă pe calea răului, și nu pe calea cea dreaptă. Scopul guvernului PCC când face asta este să-i corupă atât de mult pe oameni, încât să nu mai distingă binele de rău sau ceea ce este corect de ceea ce este greșit, să-i facă pe oameni să susțină ticăloșia și să abandoneze justiția, până când aceștia pier împreună cu el din cauză că I s-au împotrivit lui Dumnezeu. Doar necapitulând atunci când este asaltat din toate părțile de influențe întunecate, păstrându-și credința, devotamentul și dragostea față de Dumnezeu și mărturisind ferm pentru Dumnezeu poate cineva să devină un biruitor adevărat și doar făcând aceasta poate cineva să-l facă pe Satana de ocară și să-I permită lui Dumnezeu să dobândească gloria. Atunci I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu: „Oh, Dumnezeule! Îi folosești pe acești demoni ai Satanei în slujba Ta ca să-mi testezi credința și să-mi dai o șansă de a fi martor pentru Tine. Făcând aceasta, mă ridici și cred că tot ceea ce mi se întâmplă acum este orchestrat de Tine și că analizezi în secret totul. Vreau să mărturisesc ferm pentru Tine și să Te mulțumesc în această încercare. Îți cer doar să-mi dai credință, putere și hotărârea de a îndura suferința, așa încât, indiferent de chinul cu care aș putea să mă confrunt, să nu cad sau să-mi pierd calea!”

La ora 9:00 dimineața în cea de-a treia zi, poliția m-a dus într-o cameră de interogare. Arătându-mi telefonul fiicei mele, au început să mă chestioneze. „Mesajele de pe acest telefon au fost trimise de tine. I-ai spus fiicei tale că urmează să-ți cumperi o casă, așa că se pare că nu duci lipsă de bani.” Acești polițiști diabolici erau cu adevărat demni de dispreț – nu au lăsat nimic la voia întâmplării în încercarea lor de a-mi lua fiecare bănuț. Am răspuns: „Doar am glumit cu ea.” Expresia polițistului s-a schimbat subit și, luând un carnet, a început să mă lovească violent cu el peste cap și peste față, până când am amețit și fața îmi ardea de durere. A spus, cu dinții încleștați: „Spune-ne! Unde sunt banii tăi? Dacă nu ne spui totul, o să te târâm afară și o să te împușcăm! Sau o să fii condamnată la închisoare între opt și zece ani!” I-am spus că nu știu nimic. Un polițist înalt și impunător s-a enervat, s-a repezit la mine și, ținându-mă de spatele bluzei, m-a aruncat câțiva metri pe podea. Apoi a început să mă lovească cu sălbăticie peste cap, spate și picioare, spunând în acest timp: „Asta primești dacă nu recunoști! Spui că nu știi nimic, dar numai un idiot te-ar crede! Dacă nu ne spui ce vrem să aflăm, o să te omor în bătaie chiar azi!” Am strâns din dinți și am îndurat durerea, vorbind în permanență cu Dumnezeu în inima mea: „Oh, Dumnezeule! Diavolii aceștia sunt atât de feroce. Te rog să-mi dai puterea de a rezista la bătăile lor și să mă protejezi astfel încât să mărturisesc ferm pentru Tine.” Chiar atunci, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Bunii soldați ai lui Hristos trebuie să fie curajoși și să se bazeze pe Mine pentru a fi puternici din punct de vedere spiritual; ei trebuie să lupte pentru a deveni războinici și pentru a combate cu Satana până la moarte” („Capitolul 12” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). „Dacă mai ai doar o suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și mi-au conferit curajul de a birui puterea morții asupra mea. Am simțit dragostea lui Dumnezeu în acel moment și am văzut că Dumnezeu era mereu alături de mine. M-am gândit: „Cu cât mă bateți mai mult astfel, cu atât mai mult vă văd adevărata față de dușmani ai lui Dumnezeu. Chiar dacă o să mor, nu voi ceda niciodată în fața voastră. Dacă aveți impresia că o să-L trădez vreodată pe Dumnezeu, luați-vă gândul!” Imediat mi-am simțit trupul relaxându-se în întregime după ce m-am gândit la asta. În acea dimineață, au alternat între bătăi și interogatorii și, după-amiaza, m-au pus să stau în genunchi pe podeaua tare și înghețată. M-au torturat toată ziua până la căderea nopții și, în cele din urmă, eram bătută atât de rău încât aveam dureri de nesuportat în tot corpul și nu puteam să stau în picioare. Au văzut că nu pot să scoată nimic de la mine prin interogatorii, așa că m-au escortat înapoi la casa de detenție.

Din nou la casa de detenție, gardianul cu inimă împietrită nu m-a lăsat niciodată să mănânc suficient, în schimb m-a încărcat peste măsură cu sarcini de lucru. M-a pus să lucrez peste 15 ore pe zi și, dacă nu terminam treaba, o punea pe deținuta-șefă să mă tortureze. Întrucât abia începusem să fac această muncă și încă nu ajunsesem să fiu suficient de rapidă, deținuta-șefă a luat ciocanul de oțel pe care-l foloseam la lucru și mi-a dat cu el peste cap. Mi-a apărut imediat o umflătură mare pe cap, după care m-a lovit și m-a bătut până când am avut dureri atroce în tot corpul și a început să-mi curgă sânge din gură. Fiind supusă la o astfel de tortură plină de cruzime, nu m-am putut împiedica să nu mă gândesc la fiica mea. De când a fost arestată, nu știam deloc la ce torturi o supuneau demonii răi și, cu atât mai puțin, cum se descurca în închisoare. Chiar atunci, am auzit un țipăt subit venind din celula bărbaților de lângă a mea și una dintre femeile din celula mea a spus: „Aici, să omori pe cineva e ca și cum ai omorî o insectă. Unul dintre deținuți n-a putut suporta tortura, așa că a fugit pe dealurile din spatele închisorii. Când l-au găsit polițiștii, l-au omorât în bătaie și după, i-au spus familiei lui că s-a sinucis. Pur și simplu, totul a fost mușamalizat.” Această poveste m-a înspăimântat și m-am îngrijorat și mai tare în privința fiicei mele. Tocmai împlinise 19 ani și nu suferise niciodată în viața ei, cu atât mai puțin cunoscuse vreo dificultate de acest tip. Acești diavoli care puteau omorî pe cineva fără să clipească erau capabili de orice faptă abjectă la care s-ar gândi cineva și nu știam dacă fiica mea va putea să îndure tortura și cruzimea acestor diavoli. Deoarece nu aveam habar nici dacă fiica mea era vie sau moartă, simțeam o suferință profundă și chiar și în visele mele din timpul nopții vedeam scene groaznice în care era torturată de acei demoni. Mă trezeam deseori tresărind din aceste vise și apoi eram atât de supărată încât nu mai reușeam să adorm toată noaptea.

În ziua următoare, gardianul a găsit un pretext să spună că nu muncesc suficient de mult și m-a lovit peste față fără niciun motiv. M-a lovit atât de tare încât fața îmi ardea și îmi țiuiau urechile. Dar nu a fost destul pentru ea, deoarece a țipat la mine: „Nu cred că nu te putem corecta aici, așa că o să-ți fac cunoștință cu temuta «fecioară de fier»!” Apoi a dat un ordin și alte cinci sau șase femei au venit și mi-au tăiat atât de mult din păr încât nu mai semănam cu mine însămi. După aceasta, m-au ținut pe podea și m-au obligat să port cel mai groaznic instrument de tortură din toată închisoarea: „fecioara de fier”. Mi-au pus un inel de fier pe cap, câte unul pe fiecare mână și pe fiecare picior, legate între ele prin bare de fier. După ce am fost complet încătușată cu aceste unelte de tortură, nu mai puteam nici să stau în picioare, ci trebuia să mă sprijin de perete. Gardianul m-a obligat să port aceste instrumente de tortură în fiecare zi de la 5:00 dimineața până la miezul nopții (trebuia să stau în picioare toate cele 19 ore) și i-a dat un ordin deținutei-șefe, spunându-i: „Supravegheaz-o în locul meu. Dacă încearcă să doarmă, dă-i un șut!” După aceasta, deținuta-șefă m-a supravegheat în fiecare zi și nu mă lăsa să închid ochii nici măcar o secundă. Întrucât inelele erau din fier și erau puse pe tot corpul meu, simțeam că-mi opresc circulația. Până la urmă am ajuns să nu-mi mai pot ține deloc ochii deschiși, așa încât deținuta-șefă m-a înjurat și odată m-a lovit și cu piciorul. Tot corpul a început să-mi tremure și abia puteam să suport durerea. Când venea timpul să dorm noaptea, patru deținute mă ridicau pe o planșă mare pe care lucram în timpul zilei și, în dimineața următoare, veneau și mă dădeau jos. În acele zile, s-a întâmplat să fie un viscol groaznic afară, iar vremea era neobișnuit de rece. Ca să mă tortureze, odioasa femeie gardian m-a obligat să port aceste inele de fier timp de șapte zile și șapte nopți. Nu puteam să mănânc, să beau sau să merg la toaletă singură. Când trebuia să merg la toaletă, alte deținute care nu reușiseră să-și termine munca trebuiau să mă ajute. Toate deținutele erau ocupate în fiecare zi, astfel încât, de fiecare dată când îmi dădeau mâncare, o făceau fără pic de atenție și foarte rar îmi dădeau să beau apă. Am suferit cu adevărat de foame și de frig și fiecare zi îmi părea o veșnicie. În fiecare dimineață, devreme, când mă dădeau jos de pe planșa mare, mă simțeam incredibil de neliniștită, neștiind cum voi putea să îndur încă o zi. Tânjeam doar după sosirea nopții și mi-ar fi fost egal dacă soarele n-ar mai fi răsărit niciodată. Întrucât inelele de fier erau atât de grele, în a doua zi în care am fost obligată să le port, mâinile mi s-au umflat și au devenit negre și vinete, iar pielea părea că urmează să plesnească. Întregul corp îmi erau umflat ca un balon, iar umflăturile nu au dispărut complet nici măcar după zece luni. Eram supusă unei suferințe atât de mari încât moartea mi se părea preferabilă vieții și eram la limita rezistenței la durere. Astfel, L-am implorat pe Dumnezeu în rugăciune: „Oh, Dumnezeule! Nu pot, într-adevăr, să rezist la acest chin. Nu vreau să trăiesc, dar nici nu pot să mor. Îți cer doar să-mi iei suflul vieții, pentru că nu vreau să mai trăiesc nici măcar un minut.” Tocmai când Îi spuneam lui Dumnezeu această cerere nerezonabilă, dorind moartea drept o cale de a scăpa de durere, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, majoritatea oamenilor nu au această cunoaștere. Ei cred că suferința este fără valoare […]. Suferința unor oameni atinge un anumit punct și gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Nu aceasta este dragostea adevărată de Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși! […] Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să purtați mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și chiar la ultima suflare, trebuie încă să fiți credincioși lui Dumnezeu și la îndurarea lui Dumnezeu; numai aceasta este cu adevărat iubirea de Dumnezeu și doar aceasta este mărturia puternică și răsunătoare” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). „În calitate de ființă omenească, ar trebui să investești în relația cu Dumnezeu și să înduri toate suferințele. Ar trebui să accepți cu bucurie și fără îndoială micile suferințe cu care te confrunți astăzi și să trăiești o viață semnificativă, asemenea lui Iov și asemenea lui Petru. […] Sunteți oameni care merg pe calea cea bună, care caută o îmbunătățire. Sunteți oameni care se ridică în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește neprihăniți. Nu este aceasta cea mai semnificativă viață?” („Practica (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu s-au revărsat asupra inimii mele însetate ca roua dulce. „Da”, mi-am zis. „Acesta este momentul în care Dumnezeu vrea să fiu martor pentru El. Dacă mor deoarece nu doresc să suport durerea, nu ar însemna că sunt o lașă? Deși îndur acum cruzimea și chinul din partea acestor diavoli, nu este acesta lucrul cel mai plin de însemnătate și cel mai valoros pentru a putea să fiu martor pentru Dumnezeu și să fiu numită dreaptă de către Dumnezeu? L-am urmat pe Dumnezeu în toți acești ani și m-am bucurat de atât de mult har și de atât de multe binecuvântări din partea Lui, încât, azi, ar trebui să fiu martor pentru Dumnezeu în fața Satanei – este onoarea mea să fac acest lucru. Mă voi agăța de viață oricât de mult aș suferi sau oricât de greu devine, astfel încât inima lui Dumnezeu să poată fi mulțumită.” Cuvintele lui Dumnezeu mi-au trezit atât inima, cât și spiritul, și mi-au permis să-I înțeleg voia. Nu-mi mai doream să mor, ci voiam în schimb doar să îndur orice durere și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. În cele din urmă, cele șapte zile și nopți de pedeapsă fizică s-au încheiat. Fusesem torturată până la un pas de moarte, pielea de pe călcâie mi se jupuise și strat după strat de piele îmi căzuse din jurul gurii. Mai târziu, am auzit un deținut din celula de alături spunând: „Un prizonier puternic și robust de vreo treizeci și ceva de ani a murit din cauza acestei torturi.” Când am auzit aceasta, I-am mulțumit întruna lui Dumnezeu în inima mea, deoarece știam că nu supraviețuisem doar pentru că avusesem noroc, ci datorită îndrumării și protecției lui Dumnezeu. Cuvintele impregnate cu forța vieții ale lui Dumnezeu au fost cele care mi-au dat putere să continui, altminteri, ținând cont de constituția mea fragilă de femeie, aș fi murit de mult timp din cauza acelei torturi.

După ce am fost supusă acelei torturi nemiloase, am văzut cu adevărat omnipotența lui Dumnezeu și, chiar mai mult, am ajuns să apreciez cât de neputincioasă sunt. În timpul acelei încercări, nu puteam nici măcar să am grijă de mine și, totuși, mă îngrijorasem dacă fiica mea va fi sau nu capabilă să rămână neclintită – nu mă agitam din cauza unor lucruri din închipuirea mea? Soarta fiicei mele era în mâinile lui Dumnezeu și grija mea în privința ei nu o putea ajuta câtuși de puțin. Nu făcea decât să-i dea o ocazie Satanei de a mă afecta și de a mă face vulnerabilă la înșelătoria și răul lui. Toate lucrurile sunt orchestrate și rânduite de Dumnezeu și am știut atunci că trebuie să-mi încredințez fiica lui Dumnezeu și să mă bizui pe El, având încredere că, oricum mă conduce Dumnezeu prin această adversitate, o va conduce și pe fiica mea prin această perioadă îngrozitoare. Prin urmare, I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu și m-am gândit la cuvintele Lui care spun: „De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu crezi suficient de mult în Mine? Sau e vorba că te temi că voi face aranjamente nepotrivite pentru tine? De ce ți-e dor mereu de casă? Și ți-e dor de alți oameni! Ocup Eu o anumită poziție în inima ta?” („Capitolul 59” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au remediat starea. „Așa este”, mi-am zis. „Greutățile prin care trec oamenii și durerea pe care o îndură sunt toate predestinate de Dumnezeu. Suferința prin care trece fiica mea a fost lăsată să se abată asupra ei de către Dumnezeu. Deși poate nu înțeleg și nu știu ce i se întâmplă, dragostea lui Dumnezeu este cu siguranță în spatele tuturor acestor lucruri, deoarece dragostea lui Dumnezeu față de oameni este cea mai adevărată și mai sinceră dragoste. Doresc să-mi încredințez fiica lui Dumnezeu pentru ca El să cârmuiască aupra ei și să facă rânduieli pentru ea și sunt dispusă să mă supun la tot ce vine de la Dumnezeu.” Tocmai când am renunțat la toate aceste lucruri și am devenit dispusă să mă supun orchestrărilor lui Dumnezeu, mi-am văzut fiica în curte. Mi-a spus pe ascuns că Dumnezeu o îndrumase să biruiască unele greutăți și torturi și că asistase la binecuvântările Lui: Dumnezeu mobilizase câțiva deținuți bogați să o ajute, unii dându-i haine și alții cumpărându-i lucruri de mâncat și băut; când deținuta-șefa venea să o agreseze dintr-un pretext șubred, cineva îi lua apărarea. Acestea sunt doar câteva dintre binecuvântările pe care Dumnezeu le-a acordat fiicei mele în închisoare. Prin aceste experiențe, fiica mea a ajuns să aibă ceva înțelegere a lucrării minunate și înțelepte a lui Dumnezeu și a ajuns să aprecieze faptul că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată exprimată în cuvinte. M-am bucurat nespus să aud aceste lucruri din partea ei și ochii mi s-au umplut de lacrimi de recunoștință pentru Dumnezeu. În fiica mea, am văzut din nou suveranitatea atotputernică și faptele minunate ale lui Dumnezeu și am văzut că El ne-a îndrumat și ne-a protejat mereu pe amândouă, astfel încât să putem trece prin această adversitate și persecuție. Credința mea în Dumnezeu a devenit astfel și mai puternică.

În zilele care au urmat, gardianul nu a dat nicio atenție faptului că trupul meu era umflat și mă durea, ci a continuat să mă oblige să muncesc. La scurt timp, am devenit atât de epuizată încât am căpătat o mulțime de răni noi, pe lângă cele existente, iar spatele mă durea atât de mult încât nu puteam să stau dreaptă. Când mă mișcam sau mă întorceam, o durere atroce mă străfulgera în fiecare os și în fiecare articulație din corp, ca și cum ar fi fost smulse toate în bucăți, așa încât devenise dificil să adorm noaptea. În ciuda acestui lucru, gardianul nu mi-a dat pace, ci a pus-o pe deținuta-șefă să mă agreseze cu fiecare ocazie. Pentru că nu aveam bani să le cumpăr mâncare, deținuta-șefă mă lovea violent în partea de jos a corpului, la care mă feream instinctiv și încercam să mă ascund. Frustrarea ei se transforma în furie și mă lovea și mă călca în picioare fără să-i pese. Pentru că nu se folosea ulei în mâncarea pe care o mâncam, eram deseori constipată și, dacă stăteam mult timp la toaletă, mă înjurau și mă pedepseau punându-mă să golesc găleata de la baie mai mult de zece zile. Găseau orice motiv arbitrar ca să mă pedepsească punându-mă să fac turele altora și să stau de pază toată noaptea. Mai spuneau și că folosesc prea multă materie primă când lucrez, așa că m-au amendat cu 50 de yuani. Gardianul s-a folosit de această ocazie ca să mă ducă la birou și a încercat să mă atragă în cursă, spunând: „Dacă poți să-mi spui cu cine mai credeai în Dumnezeu, o să-i cer președintelui Curții să-ți reducă pedeapsa și nu o să te mai amendăm nici cu acești 50 de yuani.” Acești polițiști diabolici aveau atâtea trucuri șirete în mânecă, alternând între tactici blânde și dure și încercând orice strategie le trecea prin minte ca să mă determine să-L trădez pe Dumnezeu, dar totul a fost în zadar! I-am refuzat oferta.

Pe 25 august 2008, guvernul PCC m-a acuzat de „alăturarea la o organizație xie jiao și obstrucția aplicării legii” și m-a condamnat la trei ani de reeducare prin muncă. Apoi m-au escortat la Lagărul de Muncă Provincial pentru Femei ca să-mi execut pedeapsa. Fiica mea a fost condamnată la un an de reeducare prin muncă, de executat în casa de detenție locală.

După două săptămâni în închisoare, gardienii au vrut să-i separe pe deținuți în grupuri de muncă diferite. Auzisem că munca făcută de deținuții mai în vârstă era puțin mai ușoară și m-am gândit la faptul că trupul îmi fusese grav afectat și aproape distrus în casa de detenție și că nu mai aveam puterea de a face muncă fizică grea. M-am rugat lui Dumnezeu în această privință, rugându-L să deschidă o cale pentru mine. Dacă avea cu adevărat nevoie să experimentez în continuare acel tip de situație, atunci eram dispusă să mă supun. Slavă lui Dumnezeu pentru că mi-a auzit rugăciunea, deoarece am fost trimisă desigur în grupul de muncă al deținuților în vârstă. Toți ceilalți au spus că era ceva nemaiauzit, dar știam bine în inima mea că totul era orchestrat de Dumnezeu și că Dumnezeu îmi arăta compasiune pentru slăbiciunea mea. În grupul prizonierilor în vârstă, gardienii au vorbit foarte plăcut: „Cine muncește din greu și dă dovadă de un efort bun va beneficia de reducerea pedepsei. Nu vom favoriza pe nimeni…” I-am crezut atunci când au spus aceasta, crezând că gardienii de aici erau puțin mai buni decât cei din casa de detenție. Prin urmare, m-am dedicat muncii și am ajuns în primii zece cei mai productivi muncitori din aproape 300 de oameni. Însă, când a venit momentul să anunțe lista persoanelor a căror pedeapsă urma să fie redusă, gardienii au aranjat să le reducă pedepsele doar celor cărora le plăcea să se lupte și care le cumpărau cadouri – pedeapsa mea nu a fost redusă nici măcar cu o zi. O deținută s-a spetit muncind pentru ca să i se reducă pedeapsa, dar, spre surpriza ei, gardienii au spus doar: „Ar trebui să ținem aici o persoană așa capabilă ca tine pe viață!” Când am auzit aceasta, m-am detestat pentru ignoranța mea, pentru că nu am înțeles esența crudă și brutală a guvernului PCC și pentru că m-am lăsat dusă de nas de minciunile lor. De fapt, Dumnezeu a spuse cu mult timp în urmă: „Deasupra rasei umane, cerul coboară, întunecat și sumbru, fără nicio rază de claritate, iar umanitatea este aruncată în întunericul beznă, astfel încât cineva care trăiește în el să nu-și poată vedea nici măcar mâna întinsă înaintea feței sau soarele când își înalță capul” („Ce înseamnă să fii un om adevărat” din Cuvântul Se arată în trup). Comparând revelațiile din cuvintele lui Dumnezeu cu faptele din realitate, am văzut în cele din urmă că guvernul PCC nu este nimic altceva decât întuneric și mizerie de la cel mai înalt nivel până la cel mai de jos și că nu are nici cea mai mică urmă de dreptate sau justiție. Acei polițiști diabolici puteau doar să-i înșele și să-i păcălească pe oameni cu minciuni și erau pur și simplu incapabili să ne trateze ca pe niște ființe umane. Pentru ei, deținuții nu erau decât niște unelte de făcut bani – cu cât erau mai capabili, cu atât era mai puțin probabil să li se reducă pedepsele. Gardienii voiau ca oamenii să le facă mereu servicii și să lucreze ca niște catâri pentru ca ei să câștige și mai mulți bani pe seama lor. Ca să crească randamentul, polițiștii diabolici nu ne lăsau să folosim baia și, de mai multe ori, pur și simplu n-am putut să mă țin și am făcut în pantaloni. Întrucât mă remarcasem prin volumul de muncă pe care-l puteam face, echipa de lucru principală a aranjat să mă transfere, ca să devin un lucrător care „dă ritmul”. Le văzusem deja în mod clar chipurile urâte și știam că, dacă eram transferată, atunci vor exercita cu siguranță și mai multă presiune asupra mea ca să muncesc și mai mult. Mă temeam să fiu transferată, așa că mă rugam constant lui Dumnezeu: „Oh, Dumnezeule! Știu că aceasta este o capcană pe care mi-au pregătit-o demonii, dar nu există nicio cale să scap din ea. Te rog să-mi deschizi o cale de ieșire.” Spre surpriza mea, după ce am spus această rugăciune, în ciuda vremii calde, mâinile mi-au devenit reci și degetele mi s-au strâns laolaltă, devenind de neseparat și făcându-se vinete. Gardianul echipei de lucru principale a spus că mă prefac și i-a obligat pe alți doi să mă ducă sus la lucru. Tot ce puteam face era să strig cu disperare către Dumnezeu, astfel încât am ajuns să cad de la etajul trei la etajul doi. Văzând aceasta, s-au speriat și m-au pus să mă întorc la grupul de lucru al vârstnicilor. După aceasta, am realizat că, de fapt, corpul meu nu era deloc rănit – încă o dată fusesem martoră la protejarea mea de către Dumnezeu.

În închisoare, credincioșii în Dumnezeu Atotputernic sunt etichetați drept deținuți politici și diavolii din PCC ne urmăresc tot timpul, ceea ce înseamnă că nu avem nici măcar dreptul să vorbim. Dacă vorbeam cu cineva, gardienii vedeau și ne interogau după aceasta despre ce am vorbit. Noaptea, o puneau pe deținuta-șefă să mă supravegheze ca să vadă dacă discut chestiuni legate de credință cu alții. De fiecare dată când cineva din familia mea venea să mă viziteze, gardienii mă puneau să spun niște expresii calomnioase față de Dumnezeu și, dacă nu le spuneam, atunci îmi întrerupeau intenționat conversațiile cu familia (ceea ce însemna că aveam mai puțin timp să vorbesc ei). Întrucât știam că L-aș ofensa pe Dumnezeu spunând astfel de lucruri, oricând mă întâlneam cu această situație, mă rugam în liniște lui Dumnezeu și spuneam: „Oh, Dumnezeule! Acesta este Satana încercând să mă ispitească. Te rog să mă protejezi și să mă împiedici să spun orice Ți-ar putea ofensa firea.” Pentru că n-am spus niciodată nimic din ce voiau să spun, gardienii n-au putut să facă nimic în această privință până la urmă.

Cei trei ani în închisoare mi-au permis să văd clar adevărata față a guvernului PCC. Se comportă într-un fel în fața oamenilor și în alt fel în spatele lor; pentru lumea din afară, se laudă cu „libertatea religiei”, dar, în spatele cortinei, persecută și tulbură lucrarea lui Dumnezeu în orice mod posibil, îi arestează frenetic pe credincioșii în Dumnezeu, extrage mărturisiri de la aceștia prin tortură și îi tratează cu cruzime. Folosește cele mai abjecte mijloace imaginabile pentru a-i forța pe oameni să-L respingă și să-L trădeze pe Dumnezeu și să se predea puterii sale despotice pentru a-și atinge obiectivul diabolic de a-i subjuga și de a-i controla pentru totdeauna pe oameni. Omenirea a fost creată de Dumnezeu și are menirea să-L venereze pe Dumnezeu. Cu toate acestea, guvernul PCC face tot posibilul pentru a izgoni venirea lui Dumnezeu, îi împiedică pe oameni să creadă în Dumnezeu, să predice Evanghelia și să mărturisească pentru El și, prin aceasta, își dezvăluie complet esența rea, care este viciată și se împotrivește cerurilor. După ce am cunoscut această persecuție și adversitate, deși corpul meu a suferit ceva durere, nu am nicio plângere și niciun regret, deoarece am dobândit atât de mult de la Dumnezeu. Când mă simțeam slabă și lipsită de putere, Dumnezeu era Cel care îmi dădea în repetate rânduri credință și putere, lăsându-mă să găsesc determinarea de a mă lupta până la capăt cu Satana; când mă simțeam mâhnită și descurajată, tristă și cuprinsă de disperare, Dumnezeu era Cel care Își folosea cuvintele ca să mă aline și să mă încurajeze; când am fost la un pas de moarte, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au dat motivația de a supraviețui și curajul de a continua să trăiesc; oricând eram în pericol, Dumnezeu Își întindea mâna mântuitoare chiar la momentul potrivit, protejându-mă, ajutându-mă să scap de pericol și aducându-mă în siguranță. Prin această experiență, nu doar am ajuns să văd mai clar esența potrivnică față de Dumnezeu a diavolului Satana și am ajuns să o urăsc mai profund și mai complet, dar, în același timp, am ajuns să am o anumită înțelegere adevărată a faptelor minunate ale lui Dumnezeu, precum și a iubirii și mântuirii Lui. Am ajuns să apreciez cu adevărat bunătatea și modestia lui Hristos și suferința pe care a îndurat-o pentru a mântui omenirea, iar credința mea și dragostea față de Dumnezeu au devenit mai mari.

După ce am fost eliberată din închisoare, întrucât diavolii din PCC au pus piedici între noi, prietenii și familia mea m-au respins și m-au izolat. Cu toate acestea, frații și surorile mele din biserică au avut cu toții grijă de mine, s-au ocupat de mine și mi-au dat tot ce aveam nevoie pentru a-mi reîncepe viața – făcând aceasta, mi-au dat un sentiment de căldură pe care l-aș fi găsit cu greu în orice altă parte. Slavă lui Dumnezeu pentru că m-a mântuit: oricât de greu ar fi drumul înainte, Îl voi urma pe Dumnezeu până la capăt și voi căuta să trăiesc o viață plină de însemnătate pentru a-I răsplăti dragostea.

Anterior: 22. Cuvântul lui Dumnezeu este forța mea în viață

Înainte: 24. Ridicarea din prigonirea întunecată

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte