Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)

O expunere a autorității lui Dumnezeu, a firii drepte a lui Dumnezeu și a sfințeniei lui Dumnezeu

După ce v-ați terminat rugăciunile, vă simțiți inimile calme în prezența lui Dumnezeu? (Da.) Dacă inima unei persoane poate fi calmată, aceasta va putea să audă și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu și va putea să audă și să înțeleagă adevărul. Dacă inima ta nu poate fi calmată, dacă inima ta este întotdeauna în voia curentului sau se gândește mereu la alte lucruri, asta te va afecta când iei parte la adunări pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, ce este în centrul a ceea ce am discutat? Să ne amintim puțin cu toții principalele puncte. În ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu Însuși, unicul, am discutat în prima parte despre autoritatea lui Dumnezeu. În partea a doua am discutat despre firea dreaptă a lui Dumnezeu, iar în partea a treia, am discutat despre sfințenia lui Dumnezeu. Conținutul specific despre care am discutat de fiecare dată a avut un efect asupra voastră? În prima parte, „Autoritatea lui Dumnezeu”, ce a avut cel mai profund efect asupra voastră, ce parte a avut cel mai puternic impact pentru voi? (Dumnezeu a transmis prima dată autoritatea și puterea cuvântului lui Dumnezeu; Dumnezeu Se ține de cuvânt și cuvântul Său va deveni adevărat. Aceasta este esența inerentă a lui Dumnezeu.) (Porunca lui Dumnezeu către Satana a fost că îl poate doar tenta pe Iov, dar nu îi poate lua viața. De aici noi vedem autoritatea cuvântului lui Dumnezeu.) Mai este ceva de adăugat? (Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea cerurile și pământul și toate câte sunt în ele și El a vorbit pentru a face un legământ cu omul și a-i da omului binecuvântările Lui. Acestea sunt toate exemple ale autorității cuvântului lui Dumnezeu. Apoi, am văzut cum Domnul Isus i-a poruncit lui Lazăr să iasă din mormânt – aceasta arată că viața și moartea sunt sub controlul lui Dumnezeu, că Satana nu are nicio putere să le controleze și că, indiferent dacă lucrarea lui Dumnezeu este făcută în trup sau în Duh, autoritatea Lui e unică.) Aceasta este o înțelegere pe care ați dobândit-o după ce ați ascultat părtășia, corect? Când vorbim despre autoritatea lui Dumnezeu, ce înțelegeți prin cuvântul „autoritate”? În cadrul domeniului de aplicare al autorității lui Dumnezeu, ce văd oamenii din ceea ce El face și dezvăluie? (Vedem atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu.) (Vedem că autoritatea lui Dumnezeu este mereu prezentă și că există cu adevărat. Vedem autoritatea lui Dumnezeu la scară mare în stăpânirea Lui asupra tuturor lucrurilor și o vedem la o scară mică atunci când El preia controlul fiecărei vieți umane în parte. Dumnezeu, de fapt, planifică și controlează cele șase momente critice ale vieții omului. Mai departe, vedem că autoritatea lui Dumnezeu Îl reprezintă pe Dumnezeu Însuși, unicul și nicio ființă creată sau necreată nu o poate avea. Autoritatea lui Dumnezeu simbolizează statutul Lui.) Înțelegerea voastră despre „simbolurile statutului și poziției lui Dumnezeu” pare a fi oarecum doctrinară. Aveți vreo înțelegere substanțială a autorității lui Dumnezeu? (Dumnezeu ne-a vegheat și ne-a protejat încă de când eram tineri și noi vedem autoritatea Lui în asta. Nu eram conștienți de pericolele care ne pândeau, dar Dumnezeu ne-a protejat mereu din umbră. Și aceasta este autoritatea lui Dumnezeu.) Foarte bine. Bine spus.

Când vorbim de autoritatea lui Dumnezeu, unde este centrul, punctul principal? De ce trebuie să discutăm acest lucru? În primul rând, scopul pentru care discutăm acest lucru este să statornicim în inima oamenilor statutul lui Dumnezeu de Creator și poziția Sa printre toate lucrurile. Asta este ceea ce oamenii, la început, pot fi făcuți să știe, să vadă și să simtă. Ceea ce vezi și ceea ce simți provine de la acțiunile lui Dumnezeu, de la cuvintele lui Dumnezeu și de la controlul Lui asupra tuturor lucrurilor. Așadar, ce înțelegere adevărată câștigă oamenii din tot ceea ce văd, învață și cunosc prin autoritatea lui Dumnezeu? Am discutat deja despre primul scop. Al doilea este de a-i lăsa pe oameni să vadă puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu prin tot ceea ce El a făcut, a spus și a controlat cu autoritatea Sa. Îți permite să vezi cât de puternic și de înțelept este Dumnezeu în a controla totul. Nu a fost acesta centrul și principalul punct al discuției noastre anterioare despre autoritatea unică a lui Dumnezeu? Nu a trecut mult timp de la acea discuție și totuși unii dintre voi au uitat, ceea ce dovedește că nu ați înțeles pe deplin autoritatea lui Dumnezeu. S-ar putea chiar spune că omul nu a văzut autoritatea lui Dumnezeu. Acum înțelegeți oarecum? Când Îl vezi pe Dumnezeu exercitându-Și autoritatea, ce simți cu adevărat? Ai simțit cu adevărat puterea lui Dumnezeu? (Da.) Când citești cuvintele lui Dumnezeu despre cum a creat El toate lucrurile, Îi simți puterea și Îi simți omnipotența. Când vezi stăpânirea lui Dumnezeu asupra sorții oamenilor, ce simți? Îi simți puterea și înțelepciunea? Dacă Dumnezeu nu ar avea această putere, dacă Dumnezeu nu ar avea această înțelepciune, ar fi El calificat să stăpânească asupra tuturor lucrurilor și să stăpânească peste soarta oamenilor? Dacă cineva nu are capacitatea să-și facă meseria, dacă nu deține puterile necesare și îi lipsesc priceperea și cunoștințele potrivite, ar fi această persoană calificată pentru munca ei? Cu siguranță nu ar fi calificată – potențialul cuiva de a face lucruri mari depinde de cât de mari sunt abilitățile pe care le are. Dumnezeu are puterea și înțelepciunea și, astfel, are autoritatea. Acest lucru e unic. În toată creația, ați văzut vreodată o persoană sau o făptură cu o putere ca a lui Dumnezeu? Există cineva sau ceva cu puterea de a crea cerurile și pământul și toate lucrurile, de a le controla și a le stăpâni? Există cineva sau ceva care poate cârmui și conduce toată umanitatea și care poate fi prezent în orice loc, în orice clipă? (Nu, nu există.) Acum înțelegeți adevăratul sens al autorității unice a lui Dumnezeu? Aveți o oarecare înțelegere acum? (Da.) Cu acestea se încheie recapitularea pe tema autorității unice a lui Dumnezeu.

În partea a doua, am discutat despre firea dreaptă a lui Dumnezeu. Nu am discutat prea multe pe această temă deoarece, în etapa aceasta, lucrarea lui Dumnezeu este în primul rând de judecată și mustrare. În Epoca Împărăției, firea dreaptă a lui Dumnezeu este dezvăluită clar și foarte detaliat. El a rostit cuvinte pe care nu le-a rostit niciodată din vremea creației; și, în cuvintele Lui, toți oamenii, toți cei care citesc și experimentează cuvântul Lui, au văzut dezvăluită firea Sa dreaptă. Așadar, care este punctul principal al discuției noastre despre firea dreaptă a lui Dumnezeu? Îl pricepeți în profunzime? Îl înțelegeți din experiență? (Dumnezeu a ars Sodoma deoarece oamenii de pe vremea aceea erau profund corupți și au provocat mânia lui Dumnezeu. De aici putem vedea firea dreaptă a lui Dumnezeu.) În primul rând, să aruncăm o privire: dacă Dumnezeu nu ar fi distrus Sodoma, ai fi putut să știi despre firea dreaptă a lui Dumnezeu? Tot ai fi putut, da? O puteți vedea în cuvintele pe care Dumnezeu le-a exprimat în Epoca Împărăției și în judecata, mustrarea și blestemele pe care le-a îndreptat către om. Puteți vedea firea dreaptă a lui Dumnezeu din faptul că a cruțat cetatea Ninive? (Da.) În această epocă, oamenii pot vedea ceva din mila, dragostea și toleranța lui Dumnezeu, și le pot vedea și din schimbarea de atitudine a lui Dumnezeu drept urmare a căinței omului. Folosind aceste două exemple ca introducere în discuția despre firea dreaptă a lui Dumnezeu, se poate vedea foarte clar că firea Lui dreaptă a fost dezvăluită, însă în realitate esența firii Lui drepte nu se limitează la ceea ce se dezvăluie în aceste două întâmplări biblice. Din ceea ce ați învățat, ați văzut și experimentat din cuvântul lui Dumnezeu și din lucrarea Lui, ce este firea dreaptă a lui Dumnezeu după părerea voastră? Vorbiți din experiențele voastre personale. (În mediile pe care Dumnezeu le-a creat pentru oameni, când aceștia pot să caute adevărul și să acționeze după voia lui Dumnezeu, El îi călăuzește, îi luminează și îi face să simtă veselia în inimi. Când oamenii sunt împotriva lui Dumnezeu și Îi opun rezistență și nu se poartă după voia Lui, atunci este mare întuneric în ei, ca și cum Dumnezeu i-ar fi părăsit. Chiar și când se roagă, ei nu știu ce să Îi spună. Dar când își lasă deoparte propriile noțiuni și închipuiri și devin dornici să coopereze cu Dumnezeu și se străduiesc să se îmbunătățească, atunci ei încep, treptat, să poată vedea chipul zâmbitor a lui Dumnezeu.) Din acestea, experimentăm sfințenia firii drepte a lui Dumnezeu. El Se arată în Împărăția Sfântă, dar în locurile impure Se ascunde.) (Eu văd firea dreaptă a lui Dumnezeu în modul în care El tratează oamenii. Frații și surorile noastre sunt diferiți ca statură și calibru, iar ceea ce Dumnezeu cere de la fiecare dintre noi, de asemenea, diferă. Toți putem primi luminarea de la Dumnezeu în măsuri diferite și în asta văd dreptatea lui Dumnezeu, deoarece noi oamenii nu putem trata omul în acest fel, doar Dumnezeu poate). Acum aveți cu toții o oarecare cunoaștere practică pe care o puteți elabora.

Știți care cunoaștere este cea mai importantă pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu? Sunt multe de spus din experiență pe această temă, dar există câteva puncte principale pe care trebuie să vi le spun. Pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem mai întâi sentimentele lui Dumnezeu: ce urăște El, ce disprețuiește, ce iubește, cu cine este tolerant și milos și cărui tip de persoană îi oferă acea milă. Acesta este un punct principal. Trebuie înțeles și că, indiferent cât de iubitor este Dumnezeu, indiferent cât de multă milă și iubire are El pentru oameni, Dumnezeu nu tolerează pe nimeni care Îi jignește poziția și statutul, după cum nu tolerează pe nimeni care Îi jignește demnitatea. Chiar dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, El nu îi răsfață. El le dă oamenilor iubirea, mila și toleranța Sa, dar nu i-a răsfățat niciodată; Dumnezeu are principiile și limitele Sale. Indiferent cât de mult din iubirea lui Dumnezeu ai simțit, indiferent cât de adâncă ar putea fi această iubire, nu trebuie niciodată să-L tratezi pe Dumnezeu cum ai trata altă persoană. Deși este adevărat că Dumnezeu tratează oamenii ca fiind foarte apropiați de El, dacă cineva Îl vede pe Dumnezeu doar ca pe o altă persoană, ca și cum ar fi doar o altă ființă creată, ca pe un prieten sau ca pe un obiect al închinării, Dumnezeu Își va ascunde chipul de el și Se va lepăda de el. Aceasta este firea Lui, iar oamenii nu trebuie trateze cu neglijență această chestiune. Așadar, vedem deseori cuvinte precum acesta rostit de Dumnezeu cu privire la firea Lui: nu contează pe câte drumuri ai călătorit, câtă muncă ai depus sau câtă suferință ai îndurat, imediat ce jignești firea lui Dumnezeu, El va răsplăti pe fiecare pe baza a ceea ce a făcut. Asta înseamnă că Dumnezeu îi tratează pe oameni cu mare familiaritate, dar oamenii nu trebuie să Îl trateze pe Dumnezeu ca pe un prieten sau ca pe o rudă. Nu Îl numi pe Dumnezeu „amicul” tău. Nu contează câtă iubire ai primit de la El, nu contează câtă toleranță ți-a dat, niciodată nu trebuie să-L tratezi pe Dumnezeu ca pe un prieten. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Înțelegeți? Mai e nevoie să mai adaug ceva despre asta? Aveți vreo înțelegere anterioară cu privire la această chestiune? Vorbind în general, aceasta este greșeala pe care oamenii o fac cel mai ușor, indiferent dacă înțeleg doctrinele sau dacă nu s-au gândit deloc la asta înainte. Când oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, poate să nu fie din cauza unui eveniment sau a unui lucru pe care l-au spus, ci mai degrabă din cauza unei atitudini pe care o au și a unei stări în care se află. Acesta este un lucru foarte înfricoșător. Unii oameni cred că Îl înțeleg pe Dumnezeu, că au o oarecare cunoaștere despre El, ei chiar ar putea să facă și unele lucruri care Îl mulțumesc pe Dumnezeu. Încep să se simtă egali cu Dumnezeu și că au devenit în mod isteț prieteni cu Dumnezeu. Aceste tipuri de sentimente sunt groaznic de greșite. Dacă nu ai o înțelegere adâncă a acestui lucru – dacă nu înțelegi clar acest lucru – atunci va fi foarte ușor să Îl jignești pe Dumnezeu și să-I jignești firea dreaptă. Înțelegi asta acum, nu-i așa? Nu este firea dreaptă a lui Dumnezeu unică? Ar putea fi vreodată la același nivel cu personalitatea sau caracterul unui om? Niciodată, corect? Așadar, nu trebuie să uiți că, indiferent cum îi tratează Dumnezeu pe oameni, indiferent cum gândește El despre oameni, poziția, autoritatea și statutul Lui nu se schimbă niciodată. Pentru omenire, Dumnezeu este întotdeauna Domnul a toate lucrurile și Creatorul. Acum înțelegeți!

Ce ați aflat despre sfințenia lui Dumnezeu? Am vorbit despre a folosi răul Satanei ca și contrast, însă, în afară de asta, care a fost principalul subiect al discuției despre sfințenia lui Dumnezeu? Nu ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este? Ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este reprezintă ceva doar al lui Dumnezeu Însuși? (Da.) Este ceea ce ființele create nu au. De aceea spunem că sfințenia lui Dumnezeu este unică. Este un lucru pe care ar trebui să-l puteți înțelege. Am avut trei întâlniri pe tema sfințeniei lui Dumnezeu. Puteți să descrieți cu propriile voastre cuvinte, cu propria voastră înțelegere, ce credeți voi că este sfințenia lui Dumnezeu? (Ultima oară când Dumnezeu a comunicat cu noi, ne-am închinat înaintea Lui. Dumnezeu a avut părtășie cu noi despre adevărul privind prostrația și închinarea pentru a-L adora. Am văzut că nu este în acord cu voia Lui să ne închinăm și să Îl adorăm înainte de a-I fi îndeplinit cerințele și, din asta, am văzut sfințenia lui Dumnezeu.) Foarte adevărat. Mai este altceva? (În cuvintele lui Dumnezeu către omenire, vedem că El vorbește simplu și limpede. El este direct și la subiect. Satana vorbește pe ocolite și este plin de minciuni. Din ce s-a întâmplat ultima oară când am stat în prosternație înaintea lui Dumnezeu, am văzut că acțiunile și cuvintele Sale sunt întotdeauna principiale. El este întotdeauna clar și concis atunci când ne spune cum să ne purtăm, cum ar trebui să observăm și cum ar trebui să practicăm. Dar oamenii nu sunt așa. După ce omenirea a fost coruptă de Satana, oamenii au vorbit și s-au comportat după motivele și obiectivele personale și cu propriile dorințe în minte. După modul în care Dumnezeu are grijă de omenire, o ocrotește și o îngrijește, vedem că tot ceea ce face Dumnezeu este pozitiv și clar. În acest mod, noi vedem dezvăluită esența sfințeniei lui Dumnezeu.) Bine spus! Mai are cineva ceva de adăugat? (Noi vedem sfințenia lui Dumnezeu când El dezvăluie răul Satanei. Când Dumnezeu dezvăluie esența Satanei, dobândim mai multă cunoaștere despre răul Satanei și vedem sursa suferinței umanității. În trecut, nu eram conștienți de suferința omului de sub domeniul Satanei. Doar când Dumnezeu a revelat acest lucru, am văzut că toată suferința ce vine din căutarea faimei și a averii este lucrarea Satanei. Doar atunci am simțit că sfințenia lui Dumnezeu este adevărata mântuire a omenirii. Dumnezeu pregătește și condițiile pentru ca noi să primim mântuirea. El nu a rânduit să ne naștem în familii foarte bogate, dar a avut grijă să ne naștem în familii potrivite și în medii potrivite; nici nu ne-a lăsat să suferim răul și oprimarea Satanei, astfel încât să avem condițiile, modul de gândire cuvenit și raționamentul cuvenit în acceptarea mântuirii lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. În toate acestea vedem, de asemenea, precizia planului, intenției și rânduielilor lui Dumnezeu pentru noi. Mai mult decât atât, putem vedea lucrarea detaliată pe care Dumnezeu a făcut-o astăzi pentru a mântui omenirea de sub influența Satanei și vedem sfințenia lui Dumnezeu și iubirea Lui pentru omenire.) Mai este ceva de adăugat? (Omenirii stricate îi lipsesc adevărata cunoaștere și dragoste de Dumnezeu. Pentru că nu înțelegem esența sfințeniei lui Dumnezeu și pentru că atunci când ne închinăm înaintea Lui în adorare, facem asta cu gânduri impure și motive și scopuri ascunse, Dumnezeu este nemulțumit. Noi vedem că Dumnezeu este diferit de Satana; Satana vrea ca oamenii să-l adore și să-l flateze, să i se închine și să îl venereze. Satana nu are niciun principiu. Și din asta am devenit conștient de sfințenia lui Dumnezeu.) Foarte bine! Acum că am avut părtășie despre sfințenia lui Dumnezeu, vedeți desăvârșirea lui Dumnezeu? (O vedem.) Vedeți cum Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor pozitive? Reușiți să vedeți cum Dumnezeu este întruchiparea adevărului și dreptății? Vedeți cum Dumnezeu este sursa iubirii? Vedeți cum tot ceea ce face Dumnezeu, tot ceea exprimă și tot ceea ce dezvăluie este fără de cusur? (Vedem.) Acestea sunt aspectele principale a ceea ce am spus despre sfințenia lui Dumnezeu. Astăzi, aceste cuvinte pot părea doar doctrină pentru voi, dar într-o zi, când vei experimenta și-L vei mărturisi pe adevăratul Dumnezeu Însuși din cuvântul Lui și din lucrarea Lui, vei spune din adâncul inimii că Dumnezeu este sfânt, că Dumnezeu este diferit de umanitate, că inima, firea și esența Lui sunt toate sfinte. Această sfințenie îi permite omului să vadă desăvârșirea lui Dumnezeu și să vadă că esența sfințeniei lui Dumnezeu este imaculată. Esența sfințeniei Lui stabilește că El este Dumnezeu Însuși, unicul și, de asemenea, îi permite omului să vadă și îi dovedește totodată că El este unicul Dumnezeu Însuși. Nu este acesta punctul principal? (Este.)

Astăzi am trecut în revistă câteva aspecte din părtășiile noastre anterioare. Vom încheia aici această trecere în revistă. Sper că veți pune cu toții la inimă principalele puncte ale fiecărei chestiuni și tematici. Nu vă gândiți la ele doar ca la niște doctrine; când aveți ceva timp liber, chiar citiți-le în profunzime și chibzuiți asupra lor. Amintiți-vă de ele în inima voastră și faceți să devină realitate – atunci vei experimenta cu adevărat tot ceea ce am spus despre adevărul faptului că Dumnezeu Își dezvăluie firea și dezvăluie ceea ce are El și ce este. Totuși, dacă doar le notezi în carnețelul tău și nu le citești cu atenție sau nu te gândești la ele, atunci nu le vei dobândi niciodată pentru tine. Înțelegi acum, da? După ce au comunicat pe aceste trei teme, odată ce oamenii au dobândit o înțelegere generală – sau chiar specifică – a statutului, a esenței și firii lui Dumnezeu, oare înțelegerea lor despre Dumnezeu va fi completă ? (Nu.) Acum, în propria voastră înțelegere a lui Dumnezeu, mai sunt alte domenii în care simțiți că aveți nevoie de o înțelegere mai profundă? Altfel spus, acum că ai căpătat o înțelegere a autorității lui Dumnezeu, a firii Sale drepte și a sfințeniei Sale, poate că statutul și poziția Lui unice sunt statornicite în mintea ta; totuși, mai rămâne ca tu să vezi, să înțelegi și să-ți adâncești cunoașterea despre acțiunile, puterea și esența Lui prin propria ta experiență. Acum, că ați ascultat aceste părtășii, un articol de credință este mai mult sau mai puțin statornicit în inimile voastre: Dumnezeu există cu adevărat și, într-adevăr, El administrează toate lucrurile. Nimeni nu poate să Îi jignească firea cea dreaptă; sfințenia Sa este o certitudine pe care nimeni nu o poate pune sub semnul întrebării. Acestea sunt fapte. Aceste părtășii permit statutului și poziției lui Dumnezeu să aibă o fundație în inimile oamenilor. Odată ce această fundație a fost stabilită, oamenii trebuie să încerce să înțeleagă mai mult.

Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor (I)

Astăzi voi avea părtășie cu voi despre un subiect nou. Care este acest subiect? Titlul său va fi: „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor.” Cumva acest subiect pare prea amplu? Îl simțiți ca pe ceva oarecum de neatins? „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor” – acest subiect le poate părea oamenilor întrucâtva îndepărtat, dar toți cei ce-L urmează pe Dumnezeu trebuie să îl înțeleagă, deoarece este legat inextricabil de cunoașterea de Dumnezeu a fiecărei persoane și de capacitatea acesteia de a-L mulțumi și venera. Iată de ce voi avea părtășie despre acest subiect. Probabil că oamenii au o înțelegere simplă, prealabilă a acestui subiect sau poate că sunt conștienți de el într-o anumită măsură. Această cunoaștere sau conștientizare ar putea, în mințile unor oameni, să fie însoțită de un nivel simplu sau superficial de înțelegere. Alții pot avea în inimi unele experiențe speciale, care îi conduc la o abordare personală a acestui subiect. Dar o astfel de cunoaștere prealabilă, fie ea profundă, fie superficială, este unilaterală și nu este suficient de specifică. Așadar, iată de ce am ales acest subiect de părtășie: ca să vă ajut să ajungeți la o înțelegere mai adâncă și specifică. Voi folosi o metodă specială pentru a avea părtășie cu voi despre acest subiect, o metodă pe care nu am mai folosit-o înainte și pe care poate o veți găsi un pic neobișnuită sau un pic inconfortabilă. Veți afla după aceea ce vreau să spun. Vă plac poveştile? (Ne plac.) Ei bine, se pare că alegerea Mea de a spune o povestire este bună, din moment ce tuturor vă plac atât. Aşadar, să începem. Nu e nevoie să luaţi notiţe. Vă cer să fiți calmi și să nu vă foiți. Puteţi închide ochii dacă simţiți că puteți fi întrerupți de ceea ce vă înconjoară sau de oamenii din jur. Am o povestire minunată să vă spun. Este o poveste despre o sămânţă, pământul, un copac, lumina soarelui, păsări cântătoare şi om. Care sunt personajele principale? (O sămânţă, pământul, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare şi omul.) Este Dumnezeu unul din ele? (Nu.) Chiar și așa, sunt sigur că vă veți simți împrospătați şi mulțumiți după ce ați auzit această poveste. Acum vă rog să ascultaţi în linişte.

Povestea 1. O sămânță, pământul, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare și omul

O mică sămânță căzu pe pământ. După o ploaie puternică, sămânța crescu într-o mlădiță delicată și rădăcinile sale săpară încet în solul de dedesubt. Mlădița se înălță cu timpul, înfruntând vânturi crude și ploi puternice, văzând trecerea anotimpurilor și luna crescând și descrescând. Vara, pământul aducea darul apei pentru ca mlădița să poată îndura arșița anotimpului. Iar datorită pământului, mlădița nu era copleșită de căldură și, astfel, supraviețui căldurii verii. Când veni iarna, pământul înveli mlădița cu îmbrățișarea sa caldă și se apucară unul pe altul strâns. Pământul încălzi mlădița și astfel, ea supraviețui frigului amarnic al anotimpului, neatinsă de vânturile iernii și furtunile de zăpadă. Adăpostită de pământ, mlădița a crescut curajoasă și fericită; hrănită cu altruism de pământ, a crescut sănătoasă și puternică. A crescut fericită, cântând în ploaie, dansând și legănându-se în vânt. Mlădița și pământul depind unul de altul…

Anii trecură și mlădița deveni un copac falnic. Stătea viguros deasupra pământului, cu ramuri robuste încărcate cu nenumărate frunze. Rădăcinile copacului tot mai săpau în pământ, ca înainte, iar acum se afundau adânc în solul de sub el. Pământul, care odată protejase micul lăstar, era acum fundația pentru un copac impunător.

O rază de soare străluci peste copac. Copacul îşi legănă trunchiul, își întinse ramurile larg și respiră adânc în aerul însorit. Pământul de dedesubt respira în acelaşi timp cu copacul, iar pământul se simțea reînnoit. Chiar atunci, o briză proaspătă adie printre crengi și copacul tremură de încântare, debordând de energie. Copacul și lumina soarelui depind unul de altul…

Oamenii stăteau la umbra răcoroasă a copacului şi savurau aerul înviorător şi parfumat. Aerul le curăţa inimile şi plămânii, curăţa sângele din ei și nu își mai simţeau trupurile obosite sau împovărate. Oamenii și copacul depind unul de altul…

Un stol de păsări cântătoare ciripeau pe ramurile copacului. Poate că poposiseră acolo ca să scape de un animal prădător sau să se înmulţească şi să-şi crească puii, sau poate că doar se odihneau o vreme. Păsările și copacul depind unul de altul…

Rădăcinile copacului, răsucite și încurcate, săpau adânc în pământ. Cu trunchiul său, adăpostea pământul de vânt şi ploaie şi îşi întindea marile ramuri pentru a proteja pământul de la picioarele sale. Copacul făcea asta deoarece pământul îi era mamă. Se întăresc unul pe altul, se bazează unul pe altul şi niciodată nu se vor despărţi…

Astfel, povestea a ajuns la sfârșit. Puteți să deschideți ochii. Povestea pe care am spus-o era despre o sămânță, pământ, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare și om. Avea doar câteva părți. Cu ce sentimente v-a lăsat? Când vorbesc astfel, înțelegeți ce spun? (Înțelegem.) Vă rog să vorbiți despre sentimentele voastre. Ce ați simțit după ce ați auzit această povestire? Mai întâi, am să vă spun că toate personajele din poveste pot fi și văzute și atinse; sunt lucruri reale, nu metafore. Vreau să luați în considerare ceea ce am spus. Nu a fost nimic ezoteric în povestirea mea, iar tematicile ei principale ar putea fi exprimate în câteva fraze din povestire. (Povestirea pe care am ascultat-o zugrăvește o imagine frumoasă: sămânța prinde viață și, pe măsură ce crește, experimentează cele patru anotimpuri ale anului: primăvara, vara, toamna și iarna. Pământul îngrijeşte sămânța încolțită așa cum ar face o mamă. Încălzește mlădița iarna astfel încât să poată supravieţui frigului. După ce mlădiţa a devenit copac, o rază de soare îi atinge ramurile, aducându-i multă bucurie. Văd că, printre toate lucrurile creației lui Dumnezeu, și pământul este viu, iar el și copacul depind unul de altul. De asemenea, văd că raza de soare revarsă multă căldură asupra copacului şi văd păsările, creaturi obişnuite cum sunt, stând alături de copac şi de ființele umane într-o imagine de perfectă armonie. Acestea sunt sentimentele pe care le-am avut în inimă ascultând povestirea; îmi dau seama că toate aceste lucruri sunt într-adevăr vii.) Bine spus! Mai are cineva ceva de adăugat? (În această povestire despre o sămânţă ce încolțește şi devine un copac semeț, vedem minunea creației lui Dumnezeu. Văd că Dumnezeu a făcut ca toate lucrurile să se întărească reciproc şi să depindă unul de altul și că sunt toate conectate unul cu celălalt și își slujesc unul altuia. Văd înțelepciunea lui Dumnezeu, minunea Lui şi văd că El este sursa vieții pentru toate lucrurile.)

Toate lucrurile despre care tocmai v-am vorbit sunt lucruri pe care le-aţi mai văzut. Semințele, de exemplu – cresc în copaci și, cu toate că s-ar putea să nu reușești să vezi fiecare detaliu al procesului, știi că are loc, nu-i așa? Ştii, de asemenea, despre pământ şi lumina soarelui. Imaginea păsărilor cântătoare cocoțate într-un copac este ceva ce toţi oamenii au văzut, nu? Şi oameni răcorindu-se la umbra unui copac – e ceva ce ați văzut cu toții, da? (Da.) Aşadar, când toate aceste lucruri sunt într-o singură imagine, ce sentiment provoacă această imagine? (Un sentiment de armonie.) Fiecare lucru din această imagine vine de la Dumnezeu? (Da.) Întrucât aceste diverse lucruri vin de la Dumnezeu, El știe valoarea și semnificaţia existenței lor pământești. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, când a planificat și a creat fiecare lucru, El a făcut astfel cu o intenție; iar când a creat acele lucruri, fiecare dintre ele era impregnat de viață. Mediul pe care El l-a creat pentru umanitate, întocmai cum este descris în povestirea noastră, este unul în care sămânța și pământul depind unul de altul, unde pământul hrănește semințele, iar semințele sunt legate de pământ. Această relaţie a fost predeterminată de Dumnezeu încă de la începutul creației Sale. Scena cu copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare şi oamenii reprezintă o descriere a mediului de trai pe care Dumnezeu l-a creat pentru umanitate. În primul rând, copacul nu poate să părăsească pământul și nici nu poate să existe fără lumina soarelui. Atunci care a fost scopul pentru care Dumnezeu a creat copacul? Putem spune că este doar pentru pământ? Putem spune că este doar pentru păsările cântătoare? Putem să spunem că este doar pentru oameni? (Nu.) Care este relația dintre ele? Relația dintre ele este de întărire reciprocă, interdependență și inseparabilitate. Altfel spus, pământul, copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare şi oamenii se bazează unul pe altul pentru a exista şi se îngrijesc unul pe altul. Copacul protejează pământul, iar pământul îngrijește copacul; lumina soarelui aprovizionează copacul, iar copacul primește aer curat din lumina soarelui şi alină pământul de căldura arzătoare a soarelui. Cine beneficiază în final din asta? Omenirea, nu-i așa? Acesta este unul din principiile de la baza mediului în care trăiește omenirea, pe care Dumnezeu l-a făcut; este așa cum Dumnezeu a intenționat să fie de la început. Chiar dacă aceasta este o imagine simplă, putem vedea în ea înţelepciunea lui Dumnezeu şi intenţia Lui. Omenirea nu poate trăi fără pământ sau fără copaci, cu atât mai puțin fără păsări cântătoare şi lumina soarelui. Nu-i așa? Chiar dacă e doar o povestire, ceea ce zugrăvește este un microcosmos al creației cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și al dăruirii de către El a acestui mediu în care omenirea să trăiască.

Dumnezeu a creat cerurile şi pământul şi toate lucrurile tocmai pentru omenire, precum şi un mediu în care să locuiască. Mai întâi, principalul aspect pe care l-am abordat în povestirea noastră este întărirea reciprocă, interdependența și coexistența tuturor lucrurilor. Sub acest principiu, mediul existenței omenirii este protejat; poate să existe și să fie sprijinit. Datorită acestui lucru, omenirea poate să prospere și să se înmulțească. Imaginea pe care am văzut-o reprezintă copacul, pământul, lumina soarelui, păsările cântătoare și oamenii laolaltă. Era și Dumnezeu în această imagine? Nu a fost văzut acolo, corect? Dar ceea ce s-a văzut este regula de întărire reciprocă și interdependență dintre lucrurile din scenă; în această regulă se poate vedea existența și suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu foloseşte un asemenea principiu şi o asemenea regulă pentru a prezerva viaţa şi existenţa tuturor lucrurilor. În felul acesta aprovizionează Dumnezeu toate lucrurile și omenirea. Este această povestire legată de tema noastră principală? La suprafaţă pare să nu fie, dar, în realitate, regula după care Dumnezeu a creat toate lucrurile și stăpânirea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt strâns legate de faptul că El este sursa vieţii pentru toate lucrurile. Aceste fapte sunt inseparabile. Acum începeți să învățați câte ceva!

Dumnezeu controlează regulile ce guvernează modul de operare al tuturor lucrurilor; El controlează regulile ce guvernează supraviețuirea tuturor lucrurilor; tot El controlează toate lucrurile şi le stabilește astfel încât să se întărească unul pe altul și totodată să depindă unul de altul, astfel ca ele să nu piară sau să dispară. Doar în acest fel omenirea poate continua să existe; doar în acest fel poate trăi sub îndrumarea lui Dumnezeu în asemenea mediu. Dumnezeu este stăpânul acestor reguli de operare şi nimeni nu poate interveni, nici nu le poate schimba. Doar Dumnezeu Însuși știe aceste reguli şi doar El Însuşi le gestionează. Când vor înmuguri copacii, când o să plouă; câtă apă și câte substanțe nutritive va da pământul plantelor; în ce anotimp cad frunzele, în ce anotimp copacii au fructe, câtă energie va da soarele copacilor, ce vor expira copacii după ce au fost hrăniți de lumina soarelui – toate aceste lucruri au fost predeterminate de către Dumnezeu, când a creat toate lucrurile, drept legi pe care nimeni nu le poate încălca. Lucrurile create de Dumnezeu, fie ele vii, fie, după părerea oamenilor, fără viață, sunt în mâinile lui Dumnezeu, unde le controlează și cârmuiește asupra lor. Nimeni nu poate schimba sau încălca aceste reguli. Altfel spus, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a prestabilit că, fără pământ, copacul nu și-ar putea înfige rădăcinile, înmuguri și crește; că, dacă pământul nu ar avea copaci, atunci s-ar usca; iar copacul ar trebui să devină casa păsărilor cântătoare, un loc unde să se poată adăposti de vânt. Poate un copac să trăiască fără lumina soarelui? (Nu.) Nici nu ar putea trăi doar cu pământul. Toate aceste lucruri sunt pentru omenire, pentru supraviețuirea acesteia. Omul primește aer proaspăt de la copac și trăiește pe pământul protejat de acesta. Omul nu poate trăi fără lumina soarelui sau fără diferitele ființe vii. Chiar dacă aceste relații sunt complexe, trebuie să-ți amintești că Dumnezeu a creat regulile care guvernează toate lucrurile astfel încât ele să se poată întări unul pe altul, să depindă unul de altul și să existe laolaltă. Cu alte cuvinte, fiecare lucru pe care El l-a creat are valoare și semnificație. Dacă Dumnezeu ar fi creat ceva fără semnificație, Dumnezeu l-ar lăsa să dispară. Aceasta este una dintre metodele pe care El le folosește pentru aprovizionarea tuturor lucrurilor. La ce se referă cuvintele „a aproviziona” în această povestire? Se duce Dumnezeu și udă copacul în fiecare zi? Are copacul nevoie de ajutorul lui Dumnezeu să respire? (Nu.) Aici, „a aproviziona” se referă la gestionarea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor după crearea lor; este suficient ca El să le gestioneze după ce a stabilit regulile care le guvernează. De îndată ce o sămânță este plantată în pământ, copacul crește singur. Condițiile pentru ca el să crească au fost toate create de Dumnezeu. El a făcut lumina soarelui, apa, solul, aerul și mediul înconjurător; Dumnezeu a făcut vântul, înghețul, zăpada și ploaia și cele patru anotimpuri. Acestea sunt condițiile de care copacul are nevoie pentru a crește și sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit. Așadar, este Dumnezeu sursa acestui mediu de trai? (Da.) Trebuie El să numere fiecare frunză din copaci zi de zi? Nu! Nici nu e nevoie să ajute copacul să respire sau să trezească lumina soarelui în fiecare zi spunând: „Acum este timpul să strălucești peste copaci.” El nu trebuie sa facă asta. Lumina soarelui strălucește pe cont propriu când este momentul să strălucească, în conformitate cu regulile; ea apare și strălucește peste copac, iar copacul absoarbe lumina soarelui când este nevoie, iar când nu este, el tot trăiește după aceste reguli. Poate că nu sunteți capabili să explicați clar acest fenomen, însă este, fără îndoială, un adevăr pe care oricine îl poate vedea și recunoaște. Tot ceea ce trebuie să faci este să recunoști că regulile ce guvernează existența tuturor lucrurilor vin de la Dumnezeu și să știi că Dumnezeu este suveran peste dezvoltarea și supraviețuirea lor. Înțelegeți, nu-i așa?

Acum, oare această poveste conține ceea ce oamenii numesc o „metaforă”? Este o personificare? (Nu.) Am spus o poveste adevărată. Orice fel de lucru viu, tot ceea ce are viață, este cârmuit de Dumnezeu; fiecare lucru viu a fost impregnat de viață de către Dumnezeu când a fost creat; viața fiecărui lucru viu vine de la Dumnezeu și urmează cursul și legile care îl conduc. Aceasta nu trebuie alterată de om și nu are nevoie de ajutor de la om; este unul dintre modurile în care Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile. Înțelegeți, nu-i așa? Credeți că este necesar ca oamenii să recunoască asta? (Da.) Așadar, această povestire are vreo legătură cu biologia? Are vreo legătură cu vreun domeniu al cunoașterii sau cu vreo ramură a studiului? Nu discutăm biologie aici și, cu siguranță, nu facem nicio cercetare biologică. Care este ideea principală a discuției noastre? (Că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor.) Ce ați văzut între toate lucrurile creației? Ați văzut copaci? Ați văzut pământul? (Da.) Ați văzut lumina soarelui, corect? Ați văzut păsări cocoțate în copaci? (Am văzut.) Este omenirea fericită să trăiască într-un asemenea mediu? (Da.) Altfel spus, Dumnezeu folosește toate lucrurile – lucrurile pe care El le-a creat – pentru a menține și a proteja casa omenirii, mediul ei de viață. În acest fel, Dumnezeu aprovizionează omul și toate lucrurile.

Cum vi se pare stilul acestei discuții, felul în care Eu am părtășie? (Este ușor de înțeles și există multe exemple din viața reală.) Acestea nu sunt vorbe goale pe care le rostesc, nu-i așa ? Au oamenii nevoie de această povestire pentru a înțelege că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor? (Da.) În cazul acesta, haideți să trecem la următoarea povestire. Conținutul următoarei povestiri este un pic diferit și ideea principală este, de asemenea, un pic diferită. Tot ceea ce apare în această povestire este ceva ce oamenii pot vedea cu ochii lor în creația lui Dumnezeu. Acum, Îmi voi începe următoarea povestire. Vă rog să ascultați în liniște și să vedeți dacă puteți pricepe ceea ce vreau să spun. După povestire, vă voi pune câteva întrebări pentru a vedea cât de mult ați învățat. Personajele din această povestire sunt un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic.

Povestirea 2. Un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic

A fost odată un mic pârâu care cotea înainte și înapoi, ajungând în cele din urmă la poalele unui munte mare. Muntele bloca drumul micuțului pârâu, așa că pârâul i-a spus muntelui cu vocea sa mică și slabă: „Te rog, lasă-mă să trec. Stai în calea mea și îmi blochezi drumul înainte.” „Încotro te îndrepți?”, întrebă muntele. „Îmi caut casa”, răspunse pârâul. „Bine, dă-i drumul și treci peste mine!” Dar micul pârâu era prea slab și prea tânăr, deci nu avea cum să curgă peste un munte atât de mare. Putea doar să curgă în continuare la poalele muntelui…

Un vânt aspru bătu, cărând cu el nisip și grohotiș până unde era muntele. Vântul urlă la munte: „Lasă-mă să trec!” „Unde te duci?” întrebă muntele. „Vreau să mă duc în partea cealaltă a muntelui,” șuieră vântul ca răspuns. „Bine, dacă poți să treci prin mijloc, atunci te poți duce!” Vântul cel aspru șuieră încoace și încolo, dar, indiferent cât de furios bătea, nu putu trece prin brâul muntelui. Vântul obosi și se opri să se odihnească – iar pe partea cealaltă a muntelui începu să adie un vânt slab, mulțumindu-i pe oamenii de acolo. Acesta era salutul muntelui către oameni…

Pe malul mării, stropii oceanului se izbeau ușor de țărmul stâncos. Deodată, un val gigantic se înălță și mugi pe calea sa către munte. „Dă-te la o parte!” strigă valul gigantic. „Unde te duci?” întrebă muntele. Neputându-și opri înaintarea, marele val șuieră: „Îmi extind teritoriul! Vreau să-mi întind brațele.” „Bine, dacă poți să treci peste creasta mea, te voi lăsa să treci.” Marele val se dădu un pic în spate, apoi se ridică din nou spre munte. Dar, indiferent cât de mult încerca, nu reușea să treacă peste vârful muntelui. Nu avu de ales decât să se retragă încetișor înapoi spre mare…

Mii de ani, micul pârâu se scurse încet în jurul poalelor muntelui. Urmând indicațiile muntelui, micuțul pârâu ajunse înapoi acasă, unde se uni cu un râu care, la rândul său, se vărsă în mare. Sub îngrijirea muntelui, micuțul pârâu nu se rătăci niciodată. Pârâul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul pe altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, vântul aspru a șuierat, așa cum îi era obiceiul. Încă venea adeseori să „viziteze” muntele, cu vârtejuri mari de nisip în bătaia rafalelor sale. A amenințat muntele, dar niciodată nu a răzbătut prin mijlocul lui. Vântul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul pe altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, valul gigantic nu s-a oprit să se odihnească, ci a înaintat necontenit, extinzându-și fără încetare teritoriul. Șuiera și se urca iar și iar pe munte, dar muntele nu s-a clintit vreodată un centimetru. Muntele veghea marea și, astfel, creaturile mării se înmulțeau și se dezvoltau. Valul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul pe altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Astfel se sfârșește povestirea noastră. În primul rând, spuneți-Mi, despre ce este această povestire? Mai întâi a fost un munte mare, un mic pârâu, un vânt aspru și un val gigantic. Ce s-a întâmplat în prima parte cu micul pârâu și cu marele munte? De ce am ales să vorbesc despre un munte și un pârâu? (Sub îngrijirea muntelui, pârâul nu s-a pierdut niciodată. S-au bazat unul pe altul.) Ați spune că muntele a protejat sau a obstrucționat micuțul pârâu? (L-a protejat.) Dar nu l-a obstrucționat? El și pârâul vegheau unul asupra altuia; muntele proteja pârâul și, totodată, îl obstrucționa. Muntele a protejat pârâul până când s-a vărsat în râu, dar totodată l-a împiedicat să curgă unde ar fi curs, provocând inundații și aducând oamenilor dezastre. Nu despre asta era pasajul? Protejând pârâul și blocându-l, muntele a ocrotit casele oamenilor. Micul pârâu s-a unit apoi cu râul la poalele muntelui și s-a revărsat în mare. Nu este aceasta regula care guvernează existența pârâului? Ce i-a îngăduit pârâului să se unească cu râul și cu marea? Nu a fost muntele? Pârâul se baza pe protecția muntelui și pe obstrucționarea lui. Așadar, nu este aceasta ideea principală? Vedeți în asta importanța munților pentru apă? A avut Dumnezeu scopul Lui când a făcut munții, și mari și mici? (Da.) Acesta pasaj scurt, cu nimic mai mult decât un mic pârâu și un mare munte, ne lasă să vedem valoarea și semnificația creării acestor două lucruri de către Dumnezeu; de asemenea, ne arată înțelepciunea și scopul Lui în cârmuirea asupra lor. Nu este așa?

Despre ce era vorba în a doua parte a povestirii? (Un vânt aspru și marele munte.) Este vântul un lucru bun? (Da.) Nu neapărat – uneori, vântul este prea puternic și provoacă dezastre. Cum te-ai simți dacă ar trebui să stai afară în vântul aspru? Depinde de cât de puternic este, corect? Dacă ar fi o briză ușoară, atunci ar fi tolerabil, ca un vânt de categoria 3 sau 4. Cel mult, o persoană ar avea probleme să-și țină ochii deschiși. Dar dacă vântul s-ar înteți și ar deveni un uragan, ai fi în stare să reziști? Nu ai fi. Așadar, este greșit ca oamenii să spună că vântul este mereu bun sau că este mereu rău, deoarece depinde de puterea acestuia. Așadar, care este funcția muntelui aici? Nu este să filtreze vântul? La ce anume reduce muntele vântul aspru? (La o adiere.) Acum, în mediul în care locuiesc oamenii, majoritatea lor au experimentat furtuni sau adieri ușoare? (Adieri ușoare.) Nu a fost acesta unul din scopurile lui Dumnezeu, una din intențiile Sale când a creat munții? Cum ar fi ca oamenii să trăiască într-un mediu în care nisipul ar zbura năvalnic în vânt, nestăvilit și nefiltrat? Nu cumva pământul năpăstuit de nisipul spulberat și de pietre ar fi de nelocuit? Pietrele ar putea lovi oamenii, iar nisipul ar putea să-i orbească. Vântul ar putea să ia oamenii pe sus în aer sau să-i facă să nu se mai țină pe picioare. Casele ar fi distruse și s-ar întâmpla tot felul de dezastre. Totuși, existența vântului aspru are o valoare? Am spus că e rău, deci oamenii ar putea simți că nu are valoare, dar este așa? Oare nu are el valoare odată ce s-a transformat într-o briză? De ce au nevoie oamenii mai mult când vremea e umedă sau sufocantă? Au nevoie de o adiere ușoară care să sufle ușor peste ei, pentru a-i răcori și a le limpezi capetele, pentru a le ascuți gândirea, pentru a le remedia și îmbunătăți starea de spirit. Acum, de exemplu, voi toți stați într-o încăpere cu mulți oameni și cu aer înăbușitor – de ce ați avea nevoie cel mai mult? (De o ușoară adiere.) A merge într-un loc unde aerul este tulbure și murdar poate să încetinească gândirea unei persoane, să-i reducă fluxul sanguin și să-i micșoreze limpezimea minții. Totuși, puțină mișcare și circulație ar împrospăta aerul, iar oamenii s-ar simți altfel în aerul proaspăt. Chiar dacă micul pârâu poate provoca dezastre, chiar dacă vântul cel aspru poate provoca dezastre, cât timp muntele este acolo, va transforma acel pericol într-o forță benefică oamenilor. Nu-i așa?

Despre ce era vorba în al treilea pasaj? (Marele munte și valul imens.) Marele munte și valul imens. Acest pasaj este ambientat pe malul mării, la poalele muntelui. Vedem muntele, oceanul împroșcând și un val imens. Ce este muntele pentru val în acest moment? (Un protector și o barieră.) Este atât protector, cât și barieră. Ca protector, împiedică marea să dispară, astfel încât creaturile ce trăiesc în ea să poată să se înmulțească și să prospere. Ca barieră, muntele împiedică apele mării să se reverse, să provoace dezastre și daune și să distrugă casele oamenilor. Așadar, putem spune că muntele este și barieră și protector.

Aceasta este semnificația interconexiunii dintre marele munte și micul pârâu, dintre marele munte și vântul aspru și dintre marele munte și valul imens; aceasta este semnificația faptului că se întăresc și se înfrânează unul pe altul și a coexistenței lor. Existența acestor lucruri create de Dumnezeu este guvernată de o regulă și o lege. Deci, ce fapte ale lui Dumnezeu ați văzut în această povestire? Oare Dumnezeu a ignorat toate aceste lucruri după ce le-a creat? A creat El reguli și a conceput modurile în care toate acestea să funcționeze doar ca să le ignore după aceea? Asta s-a întâmplat? (Nu.) Atunci, ce s-a întâmplat? Dumnezeu deține în continuare controlul. El controlează apa, vântul și valurile. Nu le lasă să o ia razna, după cum nu le lasă să provoace vătămări sau să distrugă casele în care trăiesc oamenii. Datorită acestui lucru, oamenii pot continua să trăiască, să se înmulțească și să prospere pe pământ. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El plănuise deja regulile existenței. Când Dumnezeu a făcut fiecare lucru, El S-a asigurat că avea să aducă foloase umanității și a preluat controlul asupra acestuia, astfel încât să nu deranjeze omenirea sau să provoace dezastre. Dacă nu ar fi existat gestionarea lui Dumnezeu, apele nu s-ar revărsa nestăvilite? Nu ar sufla vântul nestăvilit? Oare vântul și apa urmează regulile? Dacă Dumnezeu nu le-ar gestiona, nicio regulă nu le-ar guverna, iar vântul ar șuiera și apele ar fi nestăvilite și ar provoca inundații. Dacă valul ar fi fost mai înalt decât muntele, marea ar mai putea exista? Nu ar putea. Dacă muntele nu ar fi mai înalt decât valul, marea nu ar exista, iar muntele și-ar pierde valoarea și semnificația.

Vedeți înțelepciunea lui Dumnezeu în aceste două povestiri? Dumnezeu a creat tot ceea ce există și El este suveranul a tot ceea ce există; El le gestionează și le aprovizionează pe toate și, în toate lucrurile, El vede și scrutează fiecare cuvânt și acțiune a tot ceea ce există. Tot la fel, Dumnezeu vede și scrutează fiecare colț al vieții omenești. Așadar, El cunoaște îndeaproape fiecare detaliu a tot ceea ce există în cadrul creației Sale, de la funcția fiecărui lucru, la natura și regulile de supraviețuire, până la semnificația vieții lui și valoarea existenței lui, toate acestea Îi sunt în întregime cunoscute lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat toate lucrurile – credeți că El trebuie să studieze regulile ce le guvernează? Are Dumnezeu nevoie să studieze cunoașterea umană sau știința pentru a învăța despre ele și a le înțelege? (Nu.) Există cineva în toată omenirea atât de învățat și erudit încât să înțeleagă toate lucrurile pe care le face Dumnezeu? Nu există, corect? Există vreun astronom sau biolog care să înțeleagă cu adevărat regulile după care trăiesc și cresc toate lucrurile? Pot ei înțelege cu adevărat valoarea existenței fiecărui lucru? (Nu pot.) Asta este din cauză că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și, oricât de mult sau de profund studiază omenirea această cunoaștere sau oricât de mult timp se străduiește să o învețe, nu vor putea niciodată să priceapă taina ori scopul pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile. Nu așa stau lucrurile? Din discuția noastră de până acum, simțiți că ați dobândit o înțelegere parțială a adevăratei semnificații a propoziției „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da.) Știam că atunci când aveam să discut acest subiect – Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor – mulți oameni se vor gândi imediat la o altă frază: „Dumnezeu este adevărul și Dumnezeu Își folosește cuvântul pentru a ne aproviziona”, și la nimic altceva dincolo de nivelul acestui subiect. Unii ar putea simți chiar că aprovizionarea de către Dumnezeu cu cele necesare vieții omenești, cu hrană și băutură și toate necesitățile zilnice nu contează ca aprovizionare a omului de către El. Nu sunt unii care simt așa? Totuși, nu este oare evidentă intenția lui Dumnezeu pentru creația Sa – de a îngădui omenirii să existe și să trăiască în mod adecvat? Dumnezeu menține mediul în care trăiesc oamenii și El aprovizionează toate lucrurile de care are nevoie omenirea pentru a supraviețui. Mai mult, El gestionează și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Toate acestea îi permit omenirii să trăiască și să prospere și să se înmulțească în mod adecvat; este modul prin care Dumnezeu aprovizionează toată creația și omenirea. Nu-i adevărat că oamenii trebuie să recunoască și să înțeleagă aceste lucruri? Poate unii ar spune: „Acest subiect este prea îndepărtat de cunoașterea noastră despre adevăratul Dumnezeu Însuși și noi nu vrem să știm asta, deoarece nu trăim doar cu pâine ci, în schimb, trăim după cuvântul lui Dumnezeu.” Este corectă această înțelegere? (Nu.) De ce este incorectă? Puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu dacă aveți doar cunoașterea lucrurilor pe care le-a spus Dumnezeu? Dacă acceptați doar lucrarea Lui și Îi acceptați judecata și mustrarea, puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu? Dacă voi cunoașteți doar o mică parte a firii lui Dumnezeu, o mică parte a autorității lui Dumnezeu, ați considera că este de ajuns pentru a dobândi o înțelegere a lui Dumnezeu? (Nu.) Acțiunile lui Dumnezeu au început cu creația tuturor lucrurilor și continuă și azi – acțiunile Lui sunt evidente tot timpul și în orice clipă. Dacă oamenii cred că Dumnezeu există doar pentru că El a ales un grup de oameni asupra cărora să lucreze și pe care să-i mântuiască și că niciun alt lucru nu are de-a face cu Dumnezeu, nici autoritatea Lui, identitatea sau acțiunile Lui, poate fi aceasta considerată o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Oamenii care au această așa-zisă „cunoaștere a lui Dumnezeu” au doar o viziune unilaterală, conform căreia limitează faptele Sale la un grup de oameni. Este aceasta o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Nu cumva acești oameni, cu genul acesta de cunoaștere, neagă creația tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și stăpânirea Sa asupra lor? Unii oameni nu vor să acorde atenție acestui lucru, gândindu-se în schimb: „Nu am văzut stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Ideea este ceva prea îndepărtat de mine și nu mă interesează să înțeleg. Dumnezeu face ce vrea El și asta nu are nimic de-a face cu mine. Eu sunt doar preocupat să accept conducerea lui Dumnezeu și cuvântul Său și să fiu mântuit și desăvârșit de către El. Nimic altceva nu contează pentru mine. Regulile pe care le-a făcut Dumnezeu când a creat toate lucrurile și ce face El pentru a asigura nevoile lor și ale omenirii nu au legătură cu mine.” Ce e cu modul acesta de a vorbi? Nu este un act de răzvrătire? Există cineva printre voi cu o asemenea înțelegere? Știu, chiar dacă nu spuneți asta, că foarte mulți dintre voi gândesc în felul acesta. Acest tip de persoane conformiste privesc totul din propriul punct de vedere „spiritual”. Vor doar să-L limiteze pe Dumnezeu la Biblie, să-L limiteze pe Dumnezeu la cuvintele pe care le-a rostit, la semnificația derivată din cuvântul literal scris. Nu vor să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu și nu doresc ca El să-Și distragă atenţia făcând alte lucruri. Acest tip de gândire este copilărească și este, de asemenea, exagerat de religioasă. Pot oamenii care au aceste puncte de vedere să-L cunoască pe Dumnezeu? Ar fi foarte greu ca ei să-L cunoască pe Dumnezeu. Astăzi am spus două povestiri, iar acum că ați auzit aceste două aspecte ale problemei, ați putea simți, dat fiind că tocmai ați intrat în contact cu ele, că sunt profunde sau oarecum abstracte, dificil de priceput și înțeles. Ar putea fi greu să le conectați cu acțiunile lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși. Totuși, toate acțiunile lui Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut în cadrul creației și în toată omenirea ar trebui cunoscut, clar și precis, de fiecare persoană, de toți cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu. Această cunoaștere îți va da certitudine în credința ta în adevărata existență a lui Dumnezeu. Totodată, îți va da o cunoaștere exactă a înțelepciunii lui Dumnezeu, a puterii Lui și a modului în care El asigură nevoile tuturor lucrurilor. Îți va permite să concepi clar existența adevărată a lui Dumnezeu și să vezi că aceasta nu e ficțională, nu e un mit, nu e vagă, nu este o teorie și cu siguranță nu este doar un fel de consolare spirituală, ci există cu adevărat. Mai departe, le va permite oamenilor să știe că Dumnezeu S-a îngrijit întotdeauna de toată creația și de omenire; El face asta în propriul Lui mod și în concordanță cu propriul Său ritm. Așadar, tocmai datorită faptului că Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a dat reguli, fiecare dintre acestea este capabil, așa cum a prestabilit El, să-și îndeplinească sarcinile alocate, să-și îndeplinească responsabilitățile și să-și joace propriile roluri. Predeterminat de El, fiecare lucru are propriul folos în serviciul omenirii și în spațiul și mediul în care trăiesc oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut astfel, iar omenirea nu ar fi avut un asemenea mediu de locuit, atunci ar fi imposibil ca omenirea să creadă în Dumnezeu sau să-L urmeze. Totul s-ar reduce doar la vorbărie goală. Nu este așa?

Să mai aruncăm o privire asupra povestirii despre marele munte și micul pârâu. Care este funcția muntelui? Lucrurile vii prosperă pe munte, așa că existența acestuia are valoare intrinsecă, și, de asemenea, el blochează micul pârâu, împiedicându-l să se reverse oriunde vrea și să aducă oamenilor dezastre. Nu așa stau lucrurile? Muntele există în propriul fel de a fi, permițând nenumăratelor lucruri vii de pe el să prospere – copacii și ierburile și toate celelalte plante și animale de pe munte. De asemenea, direcționează cursul micului pârâu – muntele adună apele pârâului și le călăuzește natural în jurul poalelor lui, unde se pot vărsa în râu și, în cele din urmă, în mare. Aceste reguli nu au avut loc în mod natural, ci au fost special implementate de Dumnezeu la momentul creației. Cât despre marele munte și vântul aspru, muntele are, de asemenea, nevoie de vânt. Muntele are nevoie ca vântul să mângâie lucrurile vii ce trăiesc pe el și, în același timp, muntele restrânge tăria cu care vântul aspru suflă, astfel încât să nu bată nestăvilit. Această regulă întruchipează, într-o anumită privință, datoria marelui munte; așadar, această regulă privind datoria muntelui a luat formă de una singură? (Nu.) Ea a fost făcută de Dumnezeu. Marele munte are propria datorie și vântul aspru are, de asemenea, propria datorie. Acum, să revenim la marele munte și valul uriaș. Fără existența muntelui, ar găsi oare apa de una singură o direcție de curgere? (Nu.) Apa ar inunda. Muntele are propria sa valoare existențială ca munte, iar marea are propria sa valoare existențială ca mare; totuși, în împrejurările în care pot să existe împreună în mod normal și nu interferează unul cu altul, acestea se și restricționează unul pe altul – marele munte limitează marea, astfel încât să nu inunde, protejând în acest fel casele oamenilor, iar asta îi permite mării să îngrijească viețuitoarele ce sălășluiesc în ea. Acest peisaj a apărut de la sine? (Nu.) A fost creat tot de către Dumnezeu. Vedem în aceste imagini că atunci când a creat universul, El a predeterminat unde avea să stea muntele, pe unde avea să curgă pârâul, din ce direcție avea să înceapă să bată vântul aspru și încotro avea să se ducă, precum și cât de înalte ar trebui să fie valurile imense. Toate aceste lucruri cuprind intențiile și scopul lui Dumnezeu – ele sunt faptele Lui. Acum, poți vedea că faptele lui Dumnezeu sunt prezente în toate lucrurile? (Da.)

Care este scopul discuției noastre despre aceste lucruri? Este oare pentru a-i face pe oameni să studieze regulile după care Dumnezeu a creat toate lucrurile? Este pentru a încuraja interesul pentru astronomie și geografie? (Nu.) Atunci care este? Este de a-i face pe oameni să înțeleagă faptele lui Dumnezeu. Din acțiunile lui Dumnezeu, oamenii pot afirma și verifica faptul că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor. Dacă poți să înțelegi asta, atunci vei fi cu adevărat capabil să confirmi locul lui Dumnezeu în inima ta și vei putea să confirmi că Dumnezeu este Dumnezeu Însuși, unicul, Creatorul cerului și pământului și al tuturor lucrurilor. Așadar, este util înțelegerii tale despre Dumnezeu să cunoști regulile tuturor lucrurilor și să cunoști faptele lui Dumnezeu? (Da.) Cât de util este? În primul rând, când ai înțeles faptele lui Dumnezeu, poți să mai fii interesat de astronomie și geografie? Poți să mai ai inima unui sceptic și să te îndoiești că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor? Poți să mai ai inima unui cercetător și să te îndoiești că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor? (Nu.) Când ai confirmat că Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor și ai înțeles unele reguli ale creației Sale, vei crede cu adevărat în inima ta că Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile? (Da.) Aici, „aprovizionează” are o semnificație anume ori este folosit cu referire la o circumstanță specifică? „Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile” este o propoziție cu un înțeles foarte larg și o aplicabilitate foarte largă. Dumnezeu nu doar îi aprovizionează pe oameni cu mâncarea și băutura de zi cu zi; El aprovizionează omenirea cu tot ceea ce are nevoie, inclusiv tot ceea ce oamenii pot vedea, dar și lucruri pe care nu le pot vedea. Dumnezeu sprijină, gestionează și conduce acest mediu de trai, care este esențial pentru omenire. Adică, indiferent de mediul de care omenirea are nevoie pentru fiecare anotimp, Dumnezeu l-a pregătit. Dumnezeu gestionează, de asemenea, tipul de aer sau temperatura, astfel încât să fie potrivite pentru existența umană. Aceste reguli care guvernează toate lucrurile nu au loc de la sine sau întâmplător; ele sunt rezultatul suveranității lui Dumnezeu și al faptelor Sale. Dumnezeu Însuși este sursa tuturor acestor reguli și sursa vieții tuturor lucrurilor. Indiferent dacă tu crezi sau nu acest lucru, indiferent dacă îl poți vedea sau nu, dacă îl înțelegi sau nu, rămâne un fapt dovedit și incontestabil.

Știu că marea majoritate a oamenilor cred doar că Dumnezeu a vorbit și a lucrat precum în Biblie și că Dumnezeu Și-a dezvăluit faptele prin intermediul unui mic grup de oameni pentru a le arăta oamenilor valoarea existenței Lui, a le permite să înțeleagă statutului Lui și adevărul existenței Sale. Totuși, pentru mult mai mulți oameni, faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile și că El gestionează și aprovizionează toate lucrurile pare vag sau ambiguu; astfel de oameni pot chiar să mențină o atitudine de îndoială. Această atitudine îi face pe oameni să creadă mereu că regulile lumii naturale s-au format spontan, că schimbările, transformările și fenomenele naturii și chiar legile ce le guvernează au luat naștere de la natură înseși. Oamenii nu pot concepe în inimile lor cum Dumnezeu a creat toate lucrurile și cum domnește asupra lor; nu pot înțelege cum Dumnezeu gestionează și aprovizionează toate lucrurile. Datorită limitărilor acestei premise, oamenii nu pot crede că Dumnezeu a creat, conduce și aprovizionează toate lucrurile; chiar și cei care cred se limitează în credința lor la Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției. Ei cred că faptele lui Dumnezeu, precum și proviziile Lui pentru omenire sunt exclusiv pentru aleșii Săi. Asta e ceva ce chiar urăsc să văd și care provoacă foarte multă durere, deoarece, chiar în timp ce omenirea se bucură de tot ce aduce Dumnezeu, ea neagă tot ce face de El și tot ceea ce El îi dă. Oamenii doar cred că cerul și pământul și toate lucrurile sunt guvernate de propriile reguli naturale și de propriile legi naturale pentru supraviețuire și că sunt fără niciun conducător care să le controleze sau fără un suveran care să le aprovizioneze și să le țină. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, poate nu crezi că toate acestea sunt faptele Sale; într-adevăr, acesta este unul din lucrurile cel mai des neglijate de către orice credincios în Dumnezeu, de toți cei care acceptă cuvântul lui Dumnezeu și toți cei care Îl urmează pe Dumnezeu. Așadar, imediat ce Eu încep să discut ceva ce nu are legătură cu Biblia sau cu așa-zisa terminologie spirituală, unii oameni se plictisesc, se satură sau chiar se simt inconfortabil. Ei simt că ale Mele cuvinte par fără legătură cu oamenii spirituali și lucrurile spirituale. Acesta este un lucru teribil. Când este vorba de cunoașterea faptelor lui Dumnezeu, chiar dacă nu menționăm astronomia, nici nu cercetăm geografia sau biologia, noi trebuie totuși să înțelegem suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, trebuie să știm că El aprovizionează toate lucrurile și că El este sursa tuturor lucrurilor. Aceasta este o lecție necesară și una care trebuie studiată. Cred că Mi-ați înțeles cuvintele!

Cele două povestiri pe care tocmai le-am spus, chiar dacă puțin neobișnuite ca și conținut și mod de exprimare, așa cum au fost relatate, într-un mod oarecum special, au fost încercarea Mea de a folosi un limbaj direct și o abordare simplă ca să vă ajut să dobândiți și să acceptați ceva mai profund. Acesta a fost singurul Meu țel. În aceste povestioare și în imaginile pe care le zugrăvesc, Eu am vrut să vedeți și să credeți că Dumnezeu este suveran asupra întregii creații. Scopul narării acestor povestiri este de a vă permite să vedeți și să știți faptele infinite ale lui Dumnezeu în limitele finite ale unei povestiri. Cât despre când o să realizați și o să atingeți pe deplin acest rezultat în voi înșivă – acest lucru depinde de propriile experiențe și de căutarea proprie. Dacă eşti cineva care urmărește adevărul și caută să-L cunoască pe Dumnezeu, atunci aceste lucruri vor servi ca o aducere-aminte și mai puternică; îți vor oferi o conștientizare mai profundă, o claritate în înțelegerea ta, ceea ce te va apropia treptat de faptele propriu-zise ale lui Dumnezeu, o apropiere care va fi fără distanță și fără greșeală. Totuși, dacă nu ești o persoană care caută să-L cunoască pe Dumnezeu, atunci aceste povestiri nu vă pot face niciun rău. Considerați-le pur și simplu povestiri adevărate.

Ați dobândit vreo înțelegere ceva din aceste două povestiri? (În aceste două povestiri pe care Dumnezeu ni le-a spus, simțim cu adevărat creația tuturor lucrurilor de către El, suveranitatea și gestionarea acestora. Vedem acțiunile lui Dumnezeu, omnipotența Sa și înțelepciunea Sa, iar din acestea, eu simt și mai adânc imensa iubire pe care Dumnezeu o are pentru omenire. Tot ceea ce face Dumnezeu, face pentru omenire). În primul rând, sunt aceste două povestiri separate de discuțiile noastre precedente despre grija lui Dumnezeu pentru omenire? Există vreo conexiune inerentă? Este adevărat că în aceste două povestiri vedem faptele lui Dumnezeu și considerația profundă pe care o are pentru tot ceea ce plănuiește pentru omenire? Este adevărat că tot ceea ce face Dumnezeu și toate ceea ce gândește El este de dragul existenței omenirii? (Da.) Nu sunt oare grija și considerația atentă a lui Dumnezeu pentru omenire foarte evidente? Omenirea nu trebuie să facă nimic. Dumnezeu a pregătit pentru oameni aerul – tot ce trebuie să facă este să-l respire. Legumele și fructele pe care ei le mănâncă sunt ușor disponibile. De la nord la sud, de la est la vest, fiecare regiune are propriile resurse naturale. Diferite recolte și fructe și legume regionale au fost toate pregătite de Dumnezeu. Vorbind de mediul înconjurător mai mare, Dumnezeu a făcut toate lucrurile să se consolideze reciproc, să fie interdependente, să se întărească și să se înfrâneze reciproc și să coexiste. Aceasta este metoda și regula Sa pentru a menține supraviețuirea și existența tuturor lucrurilor; astfel, omenirea a putut să crească în siguranță și serenitate în acest mediu de trai, să se înmulțească de la o generație la următoarea chiar până în ziua de azi. Altfel spus, Dumnezeu aduce echilibru mediului natural. Dacă Dumnezeu nu ar deține suveranitatea și controlul, atunci mediul, chiar să fi fost tot creat de Dumnezeu, ar fi dincolo de capacitatea cuiva de a-l menține și de a-l ține în echilibru. Dacă omul ar face o sămânță de plastic și ar planta-o în sol, ar înmuguri vreodată? Dacă omul ar face un copac din plastic și l-ar pune în pământ, ar putea să aștepte sute de ani și tot nu ar produce nicio frunză, corect? În unele locuri nu este aer, iar oamenii nu pot supraviețui acolo. Dumnezeu nu îți va îngădui să mergi acolo. Așa că să nu treci de limitele cuvenite. Acest lucru este pentru protecția omenirii – există unele mistere în asta. Fiecare aspect al mediului înconjurător, lungimea și lățimea pământului, fiecare creatură de pe pământ – atât vie, cât și moartă – a fost concepută și pregătită de Dumnezeu dinainte. De ce este nevoie de cutare lucru? De ce altul este inutil? Care este scopul în a avea un anume lucru aici, iar altul ar trebui să fie acolo? Dumnezeu S-a gândit deja bine la toate acestea și nu este nevoie ca oamenii să se gândească la ele. Există unii oameni nesăbuiți care se gândesc mereu să mute munții, dar în loc să facă asta, de ce să nu se mute la câmpie? Dacă nu-ți plac munții, de ce locuiești lângă ei? Nu este prostesc? Ce s-ar întâmpla dacă ai muta acel munte? Ar veni uragane și valuri uriașe, iar casele oamenilor ar fi distruse. Nu ar fi asta un lucru prostesc? Oamenii sunt în stare doar să distrugă. Ei nu pot nici măcar să întrețină singurul loc pe care-l au pentru a trăi și, totuși, vor să aprovizioneze toate lucrurile. Acest lucru este imposibil.

Dumnezeu îi permite omului să gestioneze toate lucrurile și să domnească peste ele, dar face omul o treabă bună? Omul distruge orice poate. Nu doar că nu e capabil să păstreze în condiția originară tot ceea ce a creat Dumnezeu – el a făcut contrariul și a distrus creația lui Dumnezeu. Omenirea a mutat munții, a revendicat pământul din mări și a transformat câmpiile în deșerturi unde nu poate trăi nimeni. Și totuși, tocmai în deșert, omul a făcut industrii și a construit baze nucleare, semănând pretutindeni distrugerea. Acum râurile nu mai sunt râuri, marea nu mai este mare… Odată ce omenirea a stricat echilibrul mediului natural și regulile lui, ziua dezastrului și a morții sale nu este departe; este inevitabilă. Când va veni dezastrul, oamenii vor ști cât de prețios este tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei și cât este de important pentru omenire. Pentru om, să trăiască într-un mediu înconjurător unde ploaia și vânturile vin la timp este ca și când ar fi în paradis. Oamenii nu-și dau seama că este o binecuvântare, dar în momentul în care vor pierde totul, vor vedea cât de rar și prețios este. Și odată ce s-a dus, cum ar putea cineva să obțină totul înapoi? Ce ar putea face oamenii, dacă Dumnezeu nu ar fi dispus să creeze totul din nou? Există vreun lucru pe care l-ați putea face? (Nu, nu există nimic.) De fapt, există ceva ce puteți face. Este foarte simplu – când vă voi spune despre ce este vorba, veți ști imediat că e posibil. Cum de s-a găsit omul în starea existențială de acum? Este din cauza lăcomiei și distrugerii omului? Dacă omul încetează această distrugere, nu se va îndrepta treptat mediul său de trai? Dacă Dumnezeu nu face nimic, dacă Dumnezeu nu mai dorește să facă nimic pentru omenire – adică, dacă El nu intervine în această chestiune – atunci cea mai bună soluție pentru omenire ar fi să oprească toată distrugerea și să îngăduie mediului său de trai să se întoarcă la starea naturală. A termina cu toată această distrugere înseamnă a opri această jefuire și devastare a lucrurilor create de Dumnezeu. Asta va permite mediului în care trăiește omul să-și revină treptat, pe când eșecul în a face asta ar duce la un mediu din ce în ce mai odios a cărui distrugere s-ar cu accelera timpul. Este simplă soluția Mea? Este simplă și realizabilă, nu-i așa? Într-adevăr simplă, și este realizabilă pentru unii oameni – dar este realizabilă pentru marea majoritate a oamenilor de pe pământ? (Nu, nu este.) Măcar pentru voi, este realizabilă? (Da.) Ce vă face să spuneți „da”? Se poate spune că este pe temelia înțelegerii faptelor lui Dumnezeu? Se poate spune că această condiție înseamnă a se supune suveranității și planului lui Dumnezeu? (Da.) Există un mod de a schimba lucrurile, dar nu acesta este subiectul pe care îl discutăm acum. Dumnezeu este responsabil pentru fiecare viață omenească și El este responsabil până la capăt. Dumnezeu te aprovizionează și, chiar dacă în acest mediul distrus de Satana te-ai îmbolnăvit, ai fost abuzat sau afectat de poluare, nu contează – Dumnezeu te va aproviziona și te va lăsa să trăiești în continuare. Aveți credință în asta? (Da.) Dumnezeu nu îngăduie cu ușurință pierderea unei vieți omenești.

Ați ajuns acum să simțiți ceva din importanța recunoașterii lui Dumnezeu ca sursă a vieții tuturor lucrurilor? (Da, am ajuns.) Ce sentimente aveți? Spuneți-Mi. (În trecut, nu ne-am gândit niciodată să conectăm munții, marea și lacurile cu acțiunile lui Dumnezeu. Până nu am auzit părtășia lui Dumnezeu de astăzi, nu înțelegeam că aceste lucruri au în ele faptele și înțelepciunea lui Dumnezeu; vedem că, încă de când Dumnezeu a început creația tuturor lucrurilor, El impregnase deja fiecare lucru cu un destin și cu bunăvoința Lui. Toate lucrurile se întăresc reciproc și sunt interdependente, iar omenirea este beneficiarul final. Ceea ce am auzit astăzi ni se pare foarte proaspăt și nou – am simțit cât de reale sunt acțiunile lui Dumnezeu. În lumea reală, în viețile noastre de zi cu zi și în confruntarea cu toate lucrurile, vedem că așa este.) Ați văzut cu adevărat, nu-i așa? Dumnezeu nu aprovizionează omenirea fără un fundament solid; provizia de la El nu înseamnă doar câteva cuvinte scurte. Dumnezeu a făcut atât de mult, și chiar și lucrurile pe care nu le vezi sunt toate pentru beneficiul tău. Omul trăiește în acest mediu, în mijlocul tuturor lucrurilor create de Dumnezeu pentru el, unde oamenii și toate lucrurile depind unul de altul. De exemplu, plantele elimină gazul care purifică aerul, iar oamenii respiră aerul purificat și beneficiază de el; totuși, unele plante sunt otrăvitoare pentru oameni, pe când alte plante sunt antidot pentru ele. Aceasta este o minune a creației lui Dumnezeu! Dar haideți să lăsăm acest subiect deocamdată; astăzi, discuția noastră a fost în principal despre coexistența dintre om și restul creației, fără de care omul nu poate trăi. Care este importanța creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu? Omul nu poate trăi fără celelalte lucruri, așa cum omul are nevoie de aer ca să trăiască – dacă ai fi plasat într-un vid, ai muri curând. Acesta este un principiu foarte simplu care arată că omul nu poate exista separat de restul creației. Așadar, ce fel de atitudine ar trebui să aibă omul față de toate lucrurile? Să le prețuiască, să le protejeze, să le folosească eficient, să nu le distrugă, să nu le irosească și să nu le schimbe dintr-un capriciu, pentru că toate lucrurile sunt de la Dumnezeu și sunt provizia Lui pentru omenire, iar omenirea trebuie să le trateze conștiincios. Astăzi am discutat aceste două subiecte. Chibzuiți îndelung asupra lor și contemplați-le bine. Data viitoare, vom discuta unele lucruri mai în detaliu. Părtășia noastră de astăzi se încheie aici. La revedere! (La revedere!)

18 ianuarie 2014

Anterior: Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)

Înainte: Dumnezeu Însuși, Unicul (VIII)

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)

O expunere a autorității lui Dumnezeu, a firii drepte a lui Dumnezeu și a sfințeniei lui Dumnezeu După ce v-ați terminat rugăciunile, vă...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte